ADMINISTRAREA FIŞIERELOR ÎN CADRUL SISTEMULUI E-LEARNING

Ioan-Cosmin MIHAI *

The main problem to increase the creditability of E-learning system and the

recognition of on-line diplomas is to improve the security level. The data’s protection must start from the lowest level, from the choice of the best operating system and the appropriate file system.

A system of file’s administration is an association of abstract data necessary for the information memory, hierarchic organization, manipulation, access and recovery, information placed on a computer.

I. Introducere Un sistem de e-Learning (de formare la distanţă sau educaţie virtuală)

constă într-o experienţă planificată de predare-învăţare, organizată de o instituţie ce furnizează mediat materiale într-o ordine secvenţială şi logică pentru a fi asimilate de studenţi în manieră proprie, fără a constrânge agenţii activităţii la coprezenţă sau sincronicitate. Medierea se realizează prin modalităţi diverse, de la material pe discheta sau CD (eventual prin corespondenţă), la tehnologii de transmitere a conţinutului prin Internet.

Problema ridicată la ora actuală este dacă va accepta un potenţial angajator o diplomă care atestă absolvirea unui curs la distanţă. Percepţia comună a cursurilor la distanţă a constituit obiectul unor cercetări în Statele Unite, ajungându-se la următoarele rezultate:

30% dintre profesioniştii în departamentele de resurse umane au intervievat aplicanţi cu diplome obţinute on-line;

77% consideră că "o diplomă care atestă absolvirea unor cursuri la distanţă în cadrul unei instituţii acreditate (Duke, Stanford)" este mai credibilă decât o diplomă obţinută de la o instituţie virtuală (Jones International);

26% cred că o diplomă de curs la distanţă este tot atât de credibilă ca o diplomă convenţională;

61% susţin că o diplomă de curs la distantă nu este atât credibilă, dar este acceptabilă.

Pentru creşterea credibilităţii sistemului E-learning şi a recunoaşterii diplomelor obţinute în urma cursurilor la distanţă, principala problemă o constituie îmbunătăţirea securităţii. Problemele de securitate ce implică sistemul E-learning pot fi grupate în următoarele domenii interdependente:

Page 1 of 12

• confidenţialitatea se referă la asigurarea accesului la informaţie doar pentru utilizatorii autorizaţi şi împiedicarea accesului pentru persoanele neautorizate;

• integritatea se referă la asigurarea consistenţei informaţiilor (protecţia împotriva unor tentative de falsificare a informaţiilor);

• autentificarea asigură determinarea identităţii persoanei cu care se comunică (aspect foarte important în cazul obţinerii unei diplome de curs la distanţă, caz în care identitatea transmiţătorului este esenţială).

Problema securităţii trebuie abordată de la cel mai de jos nivel, şi anume de la alegerea sistemului de fişiere pentru stabilirea permisiunilor adecvate fişierelor şi tehnologiilor de transmitere a conţinutului prin Internet.

Un sistem de administrare al fişierelor constă într-o asociaţie de date abstracte necesare pentru memorarea, organizarea ierarhică, manipularea, accesul şi recuperarea informaţiilor stocate într-un sistem de calcul.

Cele mai familiare sisteme de operare folosesc pentru memorarea informaţiilor un şir de blocuri de dimensiune fixă, numite de obicei sectoare, de regulă, de 512 octeţi fiecare. Sistemul de operare este responsabil cu organizarea acestor blocuri de date în fişiere şi directoare şi controlul sectoarelor care aparţin unor fişiere sau sunt libere.

Sistemul de fişierele conţine directoare sau foldere şi fişiere acestea fiind administrate, de regulă, prin asocierea numelui lor la un tabel de indexare, în stilul FAT pentru DOS sau INODE pentru UNIX. Structura folderelor poate fi liniară sau ierarhizată, situaţie în care folderele conţin şi subfoldere. Unele sisteme folosesc nume structurate de fişiere cu o sintaxă specială pentru extensie şi număr de versiune; alte sisteme folosesc drept nume de fişiere şiruri simple de caractere, metadatele (diverse proprietăţi ale fişierelor) fiind memorate în altă parte.

Sistemele de fişiere se pot clasifica în: sisteme de fişiere pe disc, sisteme de fişiere de reţea şi sisteme de fişiere cu destinaţie specială.

Un sistem al fişiere pe disc este destinat memorării fişierelor pe un disc care este direct sau indirect legat la un calculator.

Cele mai cunoscute astfel de sisteme, în ordine alfabetică, sunt: • EXT2 (second extended file system) este folosit de majoritatea

sistemelor de operare din familia LINUX. • EXT3 (third extended file system) este o perfecţionare a lui

EXT2 în sensul monitorizării în diverse jurnale a tuturor activităţilor efectuate; are tendinţa de a înlocui EXT2 dar încă are erori.

• FAT (File Allocation Table) este sistemul de fişiere de bază dezvoltat pentru DOS şi Windows; este considerat cel mai simplu şi, datorită popularităţii sale, este cel mai folosit pentru discurile flexibile.

• UMSDOS este un sistem de fişiere pentru LINUX care simulează cele mai avansate facilităţi UNIX folosind un sistem de fişiere de tip FAT.

Page 2 of 12

• HFS (Hierarchical File System) este folosit de sistemul de operare Apple Mac OS.

• HPFS (High Performance File System) a fost creat pentru sistemul de operare OS/2.

• ISO 9660 (împreună cu extensiile Rock Ridge şi Joliet) este un standard care defineşte sistemul de fişiere pentru CD-ROM; este implementat în Windows, Mac OS, LINUX, UNIX etc.

• JFS (Journalizing File System) sistem de fişiere cu monitorizarea activităţilor dezvoltat de IBM; este disponibil pe AIX, OS/2 şi LINUX.

• MINIX (Mini Unix) este unul din numeroasele clone de UNIX apărute în perioada în care AT&T (proprietarul UNIX) refuza vânzarea acestuia; a stat la baza dezvoltării LINUX.

• NTFS (New Technology File System) este sistemul de fişiere standard pentru Windows NT şi predecesoarele sale Windows 2000 şi Windows XP;

• UDF (Universal Disk Format) este folosit pentru înregistrarea informaţiilor pe CD-RW şi CD-R; se deosebeşte de ISO 9660 prin înregistrarea de pachete de date cu lungimi diferite.

• UFS (Unix File System) a fost creat iniţial pentru UNIX; se întâlneşte curent în sistemele de operare FreeBSD, NetBSD, OpenBSD şi SOLARIS.

• XFS este un sistem deschis de administrare al fişierelor creat de Silicon Graphics Inc.

II. Sistemul de fişiere FAT FAT este principalul sistem de administrare al fişierelor dezvoltat pentru

DOS şi Windows. Sistemul FAT este considerat relativ simplu, acesta fiind unul din motivele pentru care este cel mai popular format pentru discurile flexibile. Este suportat, virtual, de multe sisteme de operare şi adesea este folosit pentru distribuirea informaţiilor între mai multe sisteme de operare instalate pe acelaşi calculator într-un mediu multibooting.

FAT a fost dezvoltat de mult timp, acesta fiind unul din motivele pentru care astăzi este destul de criticat:

• FAT induce în timp o fragmentare importantă a fişierelor pe disc, aceasta având drept consecinţă scăderea vitezei de accesare a fişierelor;

• FAT nu păstrează informaţii redundante necesare pentru recuperarea datelor în cazul unei defecţiuni a sistemului; într-adevăr, există o copie a tabelului de alocare însă aceasta, de cele mai multe ori nu poate rezolva problemele apărute;

Page 3 of 12

• FAT nu dispune de nici un mecanism pentru prevenirea accesului neautorizat la fişiere, atributele asociate fişierelor fiind minimale;

• primele versiuni de FAT aveau limitate numărul de caractere pentru numele şi extensia fişierului (8+3); prin VFAT, o variantă modernizată, s-a extins totuşi la 255 numărul de caractere al numelui şi extensiei;

• organizarea, prin clustere( )1 de mari dimensiuni, iroseşte spaţiul pe discurile de mare capacitate, spaţiu inaccesibil sistemului dar accesibil unor aplicaţii perfide; spaţiul respectiv este denumit slack file.

Sistemul de fişiere FAT pe un disc flexibil sau o partiţie de hard disc este format din următoarele structuri:

1. Partition Boot Sector (sector pentru iniţializare) formată din unul sau mai multe sectoare dispuse la începutul discului care include mai multe informaţii referitoare la proprietăţile generale ale discului şi codul maşină folosit de sistemul de operare pentru iniţializare.

2. File Allocation Table (tabelul de alocare al fişierelor), o structură după care a luat numele chiar sistemul de administrare; este formată dintr-o listă de legături care memorează ordinea logică a clusterelor pe disc; cu aceste informaţii, clusterele sunt înlănţuite unul după altul până când se formează un fişier complet; din motive de siguranţă tabelul FAT este duplicat.

3. Root directory (directorul rădăcină) asociat partiţiei are o dimensiune memorată în sectorul Boot şi conţine informaţii pentru fişierele şi subdirectoarele subordonate directorului principal, informaţii referitoare la numele şi extensia lor, adresa primului cluster, atribute etc.

4. Zona de date este locul unde sunt memorate fişierele şi ocupă, bineînţeles, cea mai mare parte a discului; fişierele sunt sparte în bucăţi egale cu dimensiunea unui cluster, adresele logice ale fiecărui fragment de fişier fiind păstrate în FAT.

Structura şi deplasamentul în sectoare al fiecărei zone, pentru o dischetă de 3”½ cu 224 de intrări în root este prezentată în Figura 1.

0 1 10 19 33 2879

Boot Sector Root directoryFAT1 FAT2 Date

Figura 1 Structura sistemului de fişiere FAT

1 Termen traductibil prin grămadă, ciorchine; constă într-un spaţiu continuu pe disc obţinut prin

alipirea a mai multor sectoare consecutive.

Page 4 of 12

III. Formatul CD-ROM Compact discul digital audio, denumit CD-DA, este considerat produsul

comercial cu cel mai mare succes. Chiar de la lansarea sa în 1980, CD-ul a dominat industria muzicală şi a devenit formatul preferat pentru păstrarea informaţiilor de către milioane de utilizatori din lumea întreagă datorită fidelităţii sale deosebite şi fiabilităţii ridicate asigurate de principiile optice de citire.

Aceleaşi facilităţi au făcut CD-ROM-ul un suport foarte atractiv pentru transportul altor informaţii digitale. Astfel, datorită standardelor definite prin Red Book, Yellow Book, High Sierra Group, ISO9660 ş.a., CD-ROM-ul poate fi folosit pe aproape orice platformă hardware sau software.

3.1. CD-ul Indiferent de destinaţia CD-ROM-ului (audio sau date), acesta are aceleaşi

caracteristici fizice: diametru 120 mm, grosime 1.2 mm. Informaţia este memorată pe o spirală continuă, cu o lungime de circa 6

km, de la interior spre exterior, sub forma unor zone reflective sau absorbante optic. Pasul spiralei este de 1.6 μm iar zona de date are o lăţime de 0.6 μm.

Structura de date de bază, similară sectorului se numeşte cadru (frame). Cadrul conţine 33 de octeţi din care primul este folosit pentru sincronizare şi control, următorii opt pentru detecţia şi corecţia erorilor iar ultimii 24 pentru memorarea informaţiei.

Pentru adresarea datelor de pe CD se foloseşte informaţia stocată în cei 98 de octeţi de control şi sincronizare corespunzători fiecărui cadru. Primul bit formează canalul P, bitul al doilea canalul Q iar restul de şase biţi canalul R/W. Cei 98 de biţi ai canalului P (câte unul din fiecare cadru) sunt folosiţi pentru marcarea începutului unei înregistrări audio. Canalul Q are un rol important în zona denumită Lead In. El conţine o structură denumită TOC (Table of Contents) folosită pentru regăsirea informaţiei. Canalul R/W (588 biţi ≈ 73 octeţi) este folosit pentru sincronizare.

Informaţia dintr-un CD este împărţită în trei zone: a. zona Lead In (sau antet) ocupă primii patru milimetri de la centru şi

conţine un tabel cu informaţia existentă; b. zona de date, cu o lăţime maximă de 33 mm care conţine

informaţii; c. zona Lead Out. Această împărţire era foarte clară pentru CD-ul realizat prin matriţă. CD-

ul înregistrat pe un dispozitiv CD-R sau CD-RW se caracterizează prin posibilitatea de a putea fi scris în mai multe sesiuni, până la epuizarea spaţiului disponibil (Figura 2).

Page 5 of 12

Zonă de calibrare

Lead In Date Lead

OutLead

In Date Lead Out

Lead In Date Lead

Out Lead Out

Sesiune 1 Sesiune 2

Sesiune 3

TOC TOC

TOC

Lead In

TOC Figura 2

Structura informaţiei într-un CD-R multisesiune Zona de început a unui CD-R este rezervată unor informaţii de calibrare.

Fiecare Lead In conţine câte un fragment din TOC. Tabela de conţinut completă este formată prin înserierea fiecărui TOC în ordinea în care a fost creat.

3.2 . ISO 9660 Pentru memorarea informaţiilor din fişiere şi directoare, structurile

prezentate anterior permit cu greutate regăsirea informaţiilor. Din acest motiv, în anul 1985 a fost propus un nou standard de format logic pentru CD, valabil atât pentru PC cât şi pentru calculatoarele UNIX. Acest model a fost propus de High Sierra*( )2 Group şi a fost standardizat ulterior de Biroul american de standarde sub codul ISO 9660.

Conform standardului ISO9660, sectorul logic are o capacitate de 2048 octeţi şi este adresat de un număr unic denumit LSN (Logical Sector Number). Pentru adresare, în interiorul sectorului logic, se foloseşte o structură adresabilă cu valoarea LBN (Logical Block Number). Blocul logic are dimensiuni de 512, 1024 sau 2048 octeţi.

Sistemul de fişiere pentru ISO 9660 este compus din trei elemente: descriptorul de volum (Volume Descriptors), structura de directoare (Directory Structure) şi tabelul de adrese (Path Table), toate acestea intercondiţionate ca în Figura 3.

Adresă Directory

\ dir1 dir2 dir3 …

\

dir1 dir2 dir3

Fişier 1

Fişier 2

Fişier 3

Descriptor volum

Tabelul adrese

Director

Figura 3 Structurile de date ISO 9660

2 High Sierra este numele hotelului din Las Vegas unde s-a reunit grupul.

Page 6 of 12

Structura de directoare Structura de directoare ISO 9660 este organizată ierarhizat, asemănător cu

toate celelalte sisteme de fişiere moderne. Pe poziţia ierarhică cea mai superioară se află directorul rădăcină, a cărui

poziţie este memorată în descriptorul de volum. Funcţie de nivelul de subordonare, există mai multe nivele ierarhice.

Structura de directoare este memorată ca un fişier şi conţine un set de înregistrări de directoare. Fiecare înregistrare de director descrie un fişier sau un subdirector. Cu excepţia directorului rădăcină, fiecare subdirector are un director originar în a cărui înregistrare este descris. De asemenea, fiecare înregistrare de subdirector conţine informaţii despre directorul său originar.

IV. Sistemul de fişiere NTFS

NTFS, acronimul pentru New Technology File System, este sistemul de

fişiere standard pentru Windows NT şi descendenţii săi: Windows 2000 şi Windows XP.

Microsoft a creat acest sistem de fişiere pentru a compensa caracteristicile defectuoase ale FAT, pentru a creşte performanţa, siguranţa în funcţionare şi gradul de utilizare al discurilor.

Printre caracteristicile specifice NTFS se pot enumera: • toleranţa la erori – NTFS corectează automat erorile I/O ale

hard discurilor. Când sistemul de operare scrie un fişier pe disc, el păstrează în RAM o copie a fişierului; dacă fişierul copiat pe disc nu coincide cu conţinutul RAM, clusterul implicat în scriere este declarat defect şi nu va mai fi folosit niciodată, iar copia fişierului din RAM este înregistrată la altă locaţie a discului. Dacă eroarea survine la citirea informaţiilor, NTFS returnează un mesaj de eroare şi datele nu sunt disponibile.

• securitate – NTFS dispune de numeroase opţiuni de securitate. Pot fi alocate permisiuni diverse, local sau la distanţă, pentru accesul la directoare sau fişiere individuale. NTFS include şi Encrypting File System (sistem de fişiere criptat), pentru a preveni accesul neautorizat la structurile sistemului de operare, precum şi la fişiere sau directoare. Criptarea este făcută cu ajutorul unei chei de 128 de biţi, fapt care elimină practic orice acces la zona protejată.

• comprimarea fişierelor – NTFS asigură comprimarea, în timp real, a directoarelor sau fişierelor individuale.

• alocarea unei cote părţi din disc – permite administratorului sistemului de calcul să aloce unui utilizator accesul numai la o porţiune de disc, suficientă pentru fişierele şi aplicaţiile acestuia.

În NTFS tot ceea ce are de a face cu un fişier (nume, data creării, modificării etc., permisiunile de acces şi chiar conţinutul) sunt memorate ca

Page 7 of 12

metadate( )3 . Această abordare abstractă permite adăugarea firească la sistemul de fişiere de noi caracteristici pe parcursul dezvoltării sale; un exemplu este adăugarea câmpurilor de indexare folosite de aplicaţiile Active Directory.

Intern, NTFS foloseşte arbori binari pentru stocarea sistemului de fişiere; deşi dificil de implementat, această procedură permite un timp de acces redus şi scade fragmentarea fişierelor. O altă componentă importantă a NTFS este jurnalul sistemului folosit pentru a garanta integritatea întregului sistem de fişiere (nu şi a fişierelor individuale).

Cu toate acestea, în ciuda complexităţii deosebite a sistemului de fişiere, Microsoft a evitat publicarea de documentaţii complete privitoare la acest subiect, pretextând probleme legate de protecţia drepturilor de autor. Majoritatea informaţiilor care urmează au fost preluate după documentaţii realizate pentru LINUX pentru care a fost dezvoltat un sistem de fişiere compatibil cu NTFS Windows.

Structurile de date din compunerea NTFS sunt Partition Boot Sector (sectorul de iniţializare şi proprietăţi disc) şi Master File Table (tabelul principal de alocare al fişierelor).

Partition Boot Sector Această structură conţine informaţii folosite de sistemul de operare pentru

accesarea unităţii de disc. Ea se găseşte la începutul discului şi ocupă 16 sectoare (8192 de octeţi).

Master File Table (MFT) Fiecare fişier sau director memorat pe un disc NTFS este asociat cu o

înregistrare într-un fişier special denumit Tabelul Principal al Fişierelor (MFT). MFT conţine o serie de informaţii privitoare la numele fişierului, poziţia fişierelor de pe disc, atributele fişierului, indexări etc.

MFT este o bază de date relaţională formată dintr-un şir de înregistrări pentru fiecare fişier – există câte o înregistrare pentru fiecare fişier memorat pe disc (pot fi mai multe înregistrări pentru fişierele mari); chiar şi MFT are propria lui înregistrare, dispusă la începutul bazei de date, fiind memorat în boot.

Primele 16 intrări în tabel sunt rezervate pentru înregistrări speciale. Toate aceste înregistrări sunt folosite pentru stocarea metadatelor necesare pentru administrarea sistemului de fişiere, fiind denumite şi fişiere sistem.

Fiecare fişier este identificat de o referinţă. Aceasta este o valoare de 64 de biţi care conţine numărul fişierului şi un număr de secvenţă. Numărul fişierului reprezintă poziţia fişierului în tabelul MFT iar numărul secvenţei este incrementat ori de câte ori o intrare în tabelul MFT este reutilizată.

Un director NTFS este un simplu index de nume de fişiere şi adresele lor. Dacă atributele unui director sunt mai mici decât dimensiunea unei înregistrări, informaţia va fi stocată chiar în tabelul MFT(

Figura 4).

3 Metadata poate fi descrisă ca o informaţie care descrie altă informaţie.

Page 8 of 12

Index rădăcină

Alocare indecşi

Hartă indecşi

Index de fişiere Informaţii standard

Nume director

Descriptori securitate Fişier 4 Fişier 8 VCN→LCN

VCN 0 1 2 3 4 5 6 Fişier 1 Fişier 2 Fişier 3 Fişier 5 Fişier 6

Înregistrare MFT pentru directoare

Informaţii standard

Nume fişier

Descriptori securitate Date Atribute

extinse

VCN 0 1 2 3 0 1 2 3

LCN 1025 1026 1027 1028 1029 1030 1031 1032

Înregistrare MFT cu două blocuri de date

Figura 4 Structura MFT

Fiecare înregistrare director din MFT conţine un atribut rădăcină în care

este memorată, ordonat, lista fişierelor care aparţin directorului. Pentru cele de mari dimensiuni, numele fişierelor sunt stocate în indecşi de fişiere de 4 kB. Indecşii de fişiere folosesc structuri de date de tip arbori binari, minimizându-se astfel numărul de accesări ale discului pentru găsirea unui fişier particular. Atributul index rădăcină memorează primul nivel al arborelui şi indecşii nivelului inferior. Atributul alocare indecşi conţine un tabel de conversie între VCN pentru blocurile de date şi LCN care arată unde se află pe disc indecşii de date. Atributul bitmap urmăreşte care VCN din index este ocupat şi care este liber.

Memorarea indecşilor în arbori binari oferă trei avantaje majore: • explorare rapidă a directoarelor, deoarece numele fişierelor

sunt sortate; • dacă un program de nivel înalt caută un fişier într-un director,

NTFS returnează nume care sunt deja ordonate; • deoarece arborii binari au tendinţa de a se dezvolta orizontal în

dauna dezvoltării verticale, NTFS îşi păstrează eficienţa pe măsură ce directoarele devin mai mari.

V. Sistemul de fişiere EXT2 EXT2 este sistemul de fişiere implementat în LINUX. LINUX este un sistem de operare similar cu UNIX care rulează, printre

altele, şi pe calculatoare PC-386. Prima dată LINUX a fost implementat ca o extensie a sistemului de operare MINIX (clonă de UNIX) şi prima sa variantă

Page 9 of 12

folosea sistemul de fişiere MINIX, cu toate deficienţele sale (dimensiunea sistemului de fişiere era limitată la 64 MB şi numele fişierelor la 14 caractere.

Ulterior, au fost realizate două noi sisteme de fişiere care au fost implementate în nucleul LINUX. Aceste sisteme de fişiere au fost numite „Extended File System” (Ext) şi „Second Extended File System” (Ext2) care au diminuat limitările şi au adăugat noi facilităţi.

Specific nucleului de LINUX este uşurinţa cu care sistemului de operare i se pot asocia noi sisteme de fişiere; facilitatea este asigurată de o componentă a nucleului, Virtual File System.

5.1. Caracteristici Ext2 Ext2 suportă tipurile de fişiere standard UNIX: fişiere propriu-zise,

directoare, fişiere speciale dispozitiv şi legături simbolice. Ext2 este capabil să administreze discuri cu adevărat foarte mari, de 4 TB,

eliminând astfel necesitatea partiţionării hard discului. Ext2 permite nume lungi de fişiere iar numele de directoare pot avea o

lungime variabilă. Limita de 255 de caractere, dacă este necesar, poate fi extinsă la 1012.

Faţă de aceste trăsături UNIX, Ext2 suportă câteva caracteristici care nu sunt întâlnite în alte sisteme de operare:

• fişierele atributelor permit utilizatorilor să modifice comportamentul nucleului când acţionează asupra unor fişiere specifice;

• la iniţializare poate fi selectată o sintaxă de tip BSD sau System V;

• permite folosirea actualizărilor sincrone (la montarea unui disc metadatele sunt scrise sincron pe disc ori de câte ori acestea sunt modificate, asigurându-se o consistenţă strictă a metadatelor);

• mărimea blocului logic poate fi selectată la o valoare egală cu 1024, 2048 sau 4096 octeţi;

• Ext2 monitorizează starea sistemului de fişiere; un câmp special din structura sistemului de fişiere reflectă starea sistemului iar funcţie de conţinutul său, la iniţializare, sunt luate anumite măsuri pentru eliminarea erorilor;

5.2. Structura Ext2 Sistemul de fişiere LINUX implementează un set concepte

implementate în UNIX şi, în special, în sistemul de fişiere al BSD. Ext2 este format din grupuri de blocuri, spre deosebire de sectoarele din

FAT. Totuşi, blocurile nu sunt strict legate de structura discului deoarece discurile moderne sunt optimizate pentru acces secvenţial, ascunzându-şi geometria sistemului de operare.

Page 10 of 12

Structura fizică a sistemului de fişiere, este foarte simplă, asigurându-se astfel o siguranţă deosebită în funcţionare şi eliminarea promptă a erorilor apărute (Figura 5).

Înregistrare

Boot Grupul

1 Grupul

2 … Grupul

N Figura 5

Structura Ext2 Fiecare grup de blocuri conţine o copie redundantă a unor informaţii de

control esenţiale ale sistemului de fişiere (superbloc şi descriptorii sistemului de fişiere), precum şi alte componente ale sistemului de fişiere (hărţile blocurilor şi i-nodurilor, un tabel de i-noduri şi blocuri de date).

Structura discului este predictibilă, cât timp se cunosc câteva informaţii de bază: dimensiunea blocului, numărul de blocuri şi i-noduri al unui grup. Toate acestea se pot calcula sau localiza în structura superblocului.

VI. Concluzii Pentru implementarea unui sistem E-learning trebuie avute în vedere o

serie de elemente definitorii pentru un sistem de formare la distanţă: scală - numărul participanţilor implicaţi într-o activitate de învăţare

pe o durată determinată; include şi distanţa dintre participanţi, acoperită de sistem;

percepţie - calitatea tehnică a materialelor primite de participanţi (de la realism grafic, la rezoluţie);

simetrie - gradul în care se poate focaliza atenţia pe fiecare participant (invers proporţională cu mărimea clasei);

interactivitate - durata de timp minimă în care se poate obţine un răspuns într-o interacţiune;

mijloace - evantaiul de mijloace/ instrumente de lucru de care dispun participanţii pentru învăţare şi comunicare;

control din partea cursantului - gradul în care cursantul poate fi activ, poate colabora cu alţi cursanţi sau cu profesorii pentru atingerea obiectivelor de învăţare;

capacitatea de integrare - posibilitatea de a prezenta informaţii în diverse moduri şi din diverse surse;

costuri - cheltuielile unui cursant pentru atingerea unui set stabilit de obiective;

timp - nivelul de control al timpului necesar unui cursant pentru a atinge un obiectiv de învăţare (posibilitatea parcurgerii conţinutului în ritm propriu);

Page 11 of 12

flexibilitate - uşurinţa cu care se pot aduce ameliorări pe parcursul programului.

Pentru ca un sistem E-learning să îndeplinească toate elementele de mai sus şi ca diploma obţinută prin intermediul acestui sistem să fie recunoscută şi apreciată, trebuie acordată o atenţie sporită securităţii începând de la cel mai de jos nivel, la administrarea sistemelor de fişiere pentru acordarea de permisiuni adecvate fişierelor şi aplicaţiilor folosite, şi până la cel mai ridicat nivel, la securizarea comunicaţiilor împotriva atacurilor din Internet.

Astfel, în urma analizei sistemelor de fişiere existente, o administrare cât mai bună ce oferă o securitate sporită informaţiilor stocate se realizează pe sistemele de fişiere Ext3, respectiv Ext2, sisteme de fişiere folosite de sistemele de operare Unix/Linux, recunoscute în stabilitatea şi securitatea oferită în cadrul Internetului, pe locul secund fiind sistemele de fişiere NTFS pe care rulează sistemele de operare Windows.

Bibliografie [1] Mihaela Brut, Instrumente pentru e-learning. Ghidul informatic al profesorului modern, Editura Polirom, 2006 [2] Desai Anil, Chellis James, MCSE: Windows 2000. Directory services administration. Ghid de studiu , Editura All, 2006; [3] Craig Stinson, Carl Siechert, Microsoft Windows 2000 Professional, Editura Teora, 2001 [4] Robert Cowart, Brian Knittel, Windows XP Professional, Editura Teora, 2004; [5] Sandor Kovacs, Elemente avansate in utilizarea sistemului de operare Windows XP, 2005; [6] Dragoş Acostăchioaie, Administrarea şi configurarea sistemelor Linux (Ed. 2), Editura Polirom, 2003; [7] Ramon Hontanon, Securitatea în Linux, Editura Teora, 2002; [8] Dragoş Acostăchioaie, Securitatea sistemelor Unix, Editura Polirom, 2003; [9] Adrian Vasilescu, Gheorghe Dodescu, Sisteme de operare Windows şi Linux, Editura Economică, 2004; [10] Vicki Stanfield, Roderick W. Smith, Administrarea sistemului Linux, Editura Teora, 2003 * Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”

Page 12 of 12