Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

521

Section: Literature

MOTHER OF GOD’S EYES – ARGHEZI’S VIEW ON THE CONCEPT OF A NOVEL

Anca Popan PhD Student, Technical University of Cluj-Napoca - Baia Mare Northern University

Center

Abstract: Trying to define the novel, Arghezi breaks the classic rules and thinks of it as a

changing genre enclosing the entire literature. He eludes the borders between the literary genres,

and the osmosis between prose and poetry gave the lyric trait to the novel Mother of Godřs Eyes. The novelty in Argheziřs novel structure generated severe criticism as well as admiration. Arghezi

was reproached, for instance, for the lack of cohesion of the scenes and narrative or the

exaggerated lyricism. However, other literary critics noticed the novelty of the construction, of the

language, or the glow of the created images, being seduced by the depth of the meanings and the authorřs endowment for the epic genre. The original view on the concept of a novel is also

illustrated by the interference of some literary movements (Romanticism, Modernism, Realism),

Arghezi managing to capture, through homogenous synthesis, the essence of the being in its most sensitive and profound.

Keywords: Mother of Godřs Eyes, lyric poem, novel, Tudor Arghezi, artistřs creed;

Concepția despre roman a lui Tudor Arghezi vizează o inedită accepție a

conceptului, sfidând canoanele și eludând granițele dintre specii. Tocmai de aceea,

scriitorul își numește (redenumește) romanele poeme și vede în această specie un discurs

literar: romanul ar fi tot ce se scrie: poezie, proză, poveste și romanul cu cheie și broască.

Proza sa are drept trăsătură definitorie fragmentarismul, care este specific

filosofiei și care s-a născut în romantism. O consecință a fragmentarismului o reprezintă

discontinuitatea, care este și o trăsătură a romanului modern. De altfel, se poate vorbi de

un eclectism în romanele lui Tudor Arghezi, existând o zonă de interferență a

romantismului cu modernismul.

În Ochii Maicii Domnului, un romanliric, viziunea romantică se construiește prin

motivul orfanului, prin cultivarea unor categorii estetice specifice: grotescul și ironia sau

prin realizarea personajului-simbol, Sabina. Elementele modernismului pot fi ilustrate, în

schimb, prin digresiuni sau abaterile de la cronologie, alternanțele în timp accentuând

dimensiunea metafizică a romanului.

Criticul Pompiliu Constantinescu fixează locul lui Arghezi în literatura română,

prin prisma noutății prozei sale: imagine și dispoziție intensă, asociații de expresie, verva

suavă sau trivială, concentrare și minuție de gust sunt calități care aduc o noua înfățișare

în proza noastră artistică.

Crezul artistic al lui Tudor Arghezi se poate reface cu ușurință din articolele sale

publicate timp de câteva decenii, în special în Adevărul literar și artistic și Bilete de

papagal. Opiniile sale s-au născut, de cele mai multe ori, dintr-o atitudine de pamfletar,

intenția sa fiind aceea de a persifla anumite metehne scriitoricești. Poate așa cum este și

firesc, fiecare scriitor trebuie să aibă o manieră personală de exprimare, cu alte cuvinte să-

și definească un stil care să-l individualizeze. În viziunea lui Arghezi, limba se

subordonează stilului, fiind obligată chiar să se reinventeze pentru a sugera ideea într-o

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

522

Section: Literature

manieră inedită: Stilul e singura limbă a scriitorului (…) stilul cuprinde și primează

limba.1

Originalitatea exprimării artistice dictează legea limbii, chiar dacă, uneori, actul

creației poate cauza o suferință a acesteia, așa cum se întâmplă frecvent în lirica lui

Arghezi prin estetica urâtului: Vorbește tu cu vorbele tale, pe care le vei amesteca, le vei

rupe și le vei anina de pana ta cum îți place. Bunul tău plac e legea esențială2. Arghezi

crede cu tărie în menirea scriitorului, aceea de a investi cuvântul cu o putere absolută,

chiar aceea de a eluda orice reguli, dar, în același timp, admite un criteriu ce dă calitatea

de scriitor, și anume talentul. Prin acest har limba atinge sublimul și subjugă gustul

cititorilor: Ca scriitor el are o altă datorie, să scrie altfel decât toți scriitorii, ceea ce-i

evident greu și irealizabil numai prin voință…Limba tinde la calâpuri, scriitorul e chemat

să le sfărâme, să dea cuvintelor orientările sale, să le dozeze cu fantezie, să cioplească

din nou calapoadele, după pasul cugetării sale3. Cuvântul dispune de resurse nebănuite,

ceea ce permite evitarea platitudinii în exprimare: Oare cuvintele nu pot fi noi ca pisicile

și ca iarba din ghiveci?4. Într-un dialog pe care-l are cu Gheorghe Bulgăr, Arghezi

mărturisea că stilul, în ce are mai pregnant și mai personal, este expresia însăși a

personalității creatoare, a talentului (…), a omului care se află cu un cap deasupra

scrisului comun5. În acest sens, scriitorul afirmă că: scriitorul reprezintă excelența și

dinamica limbajului. E o sarcină grea, dar de noblețe6.

Arghezi anulează orice regulă la nivelul exprimării, în opoziție cu Camil Petrescu

care apără calitățile generale ale stilului. Susținând că limba servește drept mijloc de

expresie, fiind doar un instrument, scriitorul enumeră trăsăturile pe care limba ar trebui să

le aibă în funcție de acest rost al ei: corectitudine gramaticală, flexibilitate sintactică și

precizie7, considerând că doar proprietatea este utilă literaturii: Corectitudinea

gramaticală e firește grija filologilor, iar flexibilitatea sintactică și proprietatea

termenilor sunt obligațiile artiștilor și oamenilor de știință. Dezvoltând ideea, scriitorul

afirmă în continuare că proprietatea expresiei e o calitate indispensabilă artistului

adevărat și omului de știință în sensul superior al cuvântului... Firește că precizia

expresiei atunci când e vorba de gânduri și simțiri obișnuite nu are valoare deosebită.

De-a lungul timpului s-a remarcat o predilecție pentru un anumit tip de vocabular;

astfel clasicul selecta cuvintele nobile, romanticul pe cele pitorești, iar simboliștii utilizau

cuvintele muzicale. Limbajul lui Arghezi este unul eclectic, reunind particularitățile de

limbă ale celor trei epoci, la care se adaugă trăsătura avangardistă.

Dar cuvântul parcă nu a fost creat pentru a exista izolat. El dobândește o putere

mai mare atunci când se alătură altora, căci, până la urmă, aceasta este menirea

cuvântului: Puterea frazei nu e de contestat…Romanul, teatrul, oratoria, justiția au luat

dezvoltarea de astăzi pentru frază8. Dacă scriitorul și-a definit stilul, acum el se poate

apuca să scrie… romanul. Arghezi, recunoaște că această specie provoacă mai puțin

talentul scriitorului, în raport cu poezia: Poezia, versul și pe urmă proza sunt singurele

pietre de încercare a valorii9.

1 Moralității, reprodus în Arghezi, Opere, IV. Publicistică, Editura Fundației Naționale, Ed. Univers enciclopedic, București, 2005, pg. 6. 2 Op.cit, pg. 7. 3 Despre critică, reprodus în op. cit., pg. 719. 4 Ars poetica, în op. cit. vol. VII, pg. 811. 5 Gheorghe Bulgăr, Trei scriitori clasici, ed. Saeculum, București, 1998, pg. 55.

6 Gheorghe Bulgăr, Trei scriitori clasici, ed. Saeculum, București, 1998, pg. 56. 7 Op.cit. pg 97 8 Fraza de apoi, reprodus în op. cit., pg. 879. 9 Autorul, în op. cit. vol. V, pg. 443.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

523

Section: Literature

Ascunzându-se sub masca unui autor anonim, Arghezi își conturează un portret

literar, exacerbându-și calitățile de artist al cuvântului: Sunt cel mai mare scriitor, nu

încape îndoială.(…) Sunt talentat în proză și genial în poezie și extraordinar în ce

privește spiritul de observație și analiză10

. El clamează un talent demiurgic și pretinde

recunoașterea valorii sale: Ei bine, când se va caligrafia marele pergament? Cât să mai

aștept?Opera mea e-aici, aproape completă11

.

În viziunea lui Arghezi, romanul este considerat un gen proteic care înglobează

întreaga literatură: noțiunea de roman se suprapune noțiunii de literatură și proză - și de

versuri: de ce nu? cu care se confundă12

. Arghezi sparge canoanele clasice ale definiției

romanului, eludând granițele între genurile literare: Roman ar fi tot ce se scrie: poezie,

proză, poveste și romanul cu cheie și broască13

. Mihail Sebastian explică într-un articol

conceptul de roman cu cheie: I se pare (cititorului) că undeva, în intimitate povestei pe

care o citește, este un fel de cabină unde se travestesc eroii, așa cum se grimează actorii

în teatru. Cititorul vrea să privească romanul prin gaura cheii. Este o indiscreție prea

ispititoare, tocmai pentru că e o plăcere inferioară 14

. Dar, spune Arghezi, scriitorul

trebuie să întrețină acest mister: Scriitorul nu trebuie să renunțe la distanța ce trebuie să

existe între el și public, ba e dator să o caute, să o ducă la exces. E o chestiune de morală

superioară15

.

Adresându-i-se simbolic unui editor (în textul articolului este ortografiat cu

majusculă), scriitorul face recomandarea ca în paginile unui roman să fie inserate și

versuri, pentru a satisface gusturile tuturor lectorilor. Chiar dacă observația se naște dintr-

o atitudine persiflantă, totuși, scriitorul rămâne fidel propriilor sugestii și include în corpul

poemului Ochii Maicii Domnului o serie de versuri, care susțin caracterul liric al prozei.

Arghezi mărturisește, de altfel, că romanul e povestire, e poezie, e gândire, e frumusețe16

.

Arghezi, urmărind cu obsesie să caute o definiție a romanului, cere opinii din partea

confraților, însă, răspunsurile par să nu-l mulțumească. Editorii sau diverși scriitori leagă

romanul doar de un simplu număr de pagini, care ar trebui să fie cuprins între 250 și 350

de pagini. Și mai mult, negreșit, coperta trebuie să poarte mențiunea roman. Ori se

cunoaște aversiunea scriitorului față de sutele și miile de hectare scrise, așa cum apreciază

romanul Ion, al lui Liviu Rebreanu. De aici nevoia autorului de a scurta marea poveste din

Ochii Maicii Domnului, care e construită din juxtapunerea unor episoade din viața

personajelor. Liantul dintre acestea se realizează prin succinte evocări ale personajelor,

de-a lungul unor discuții pe care le poartă.

Opera Ochii Maicii Domnului, redactată în 1934 (despre care scriitorul a afirmat:

mi-am propus să fie carte gingașă17

), a fost subintitulată la prima apariție roman, însă,

această încadrare a generat o serie de critici virulente. Lui Arghezi i s-a reproșat

inaptitudinea epică18

, Șerban Cioculescu observând lipsa de coeziune a scenelor și

episoadelor narative. În viziunea criticului totul în operă stă sub semnul excepționalului,

ceea ce îl îndepărtează pe Arghezi de stilul și structura specifică romanului: Prin

excepționalul situațiilor, prin excepționalul caracterelor, prin excepționalul limbajului,

indistinct metaforic atât în descripții cât și în dialoguri, Tudor Arghezi vădește puțina sa

10 Autorul, în op. cit., vol V, pg. 442. 11 Autorul, în op. cit., vol V, pg. 445. 12 Variații, în op. cit., VIII, pg. 482. 13 Autorii de opinii, în op. cit., vol. VIII, pg. 414. 14 Mihail Sebastian, Eseuri. Cronici. Memorial, ed. Minerva, București, 1972, pg. 137.

15 Științe naturale, reprodus în op. cit., pg. 125. 16 Roman, roman…, op. cit., vol. VIII, pg. 507. 17 Variații, în op. cit., vol. VIII, pg. 482. 18 Șerban Cioculescu, Argheziana, Ed. Eminescu, București 1985, pg. 270.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

524

Section: Literature

aderență pentru roman19

. Proza lui Arghezi are parte de o receptare negativă și din partea

criticului Eugen Lovinescu, care condamnă artificialitatea faptelor de viață prezentate,

infuzia de lirism exacerbat nejustificat sau limitele scriitorului în construirea personajelor

pe o dominantă lăuntrică: Din romanul Ochii Maicii Domnului nu sunt de reținut decât

paginile de la început cu aceleași suave notații în jurul copilului, cunoscute și din Cartea

cu jucării(…) Fabula lui este însă un amestec neînchipuit de realitate deformată, nu din

intenție pamfletară, ci din simpla incapacitate de a o vedea, cu situații melodramatice, cu

neverosimilități , cu lipsă totală de analiză psihologică și neputința integrală a

individualizării unor sentimente generale20

. Dar poate cea mai dură și nedreaptă exegeză

vine din partea lui Octav Șuluțiu care vede în Ochii Maicii Domnului un exercițiu literar

eșuat, anulând calitatea de prozator a lui Arghezi: carte iremediabil ratată, atinsă și de

alte vicii, între care puerilitatea concepției, lipsa unității și a compoziției erau cele mai de

seamă21

.

E lesne, totuși, de observat că tot ceea ce i se reproșează face referire la modul în

care își concepe romanul și nu la maniera în care scrie. Limba lui Arghezi rămâne

prețioasă, în esență. În Ochii Maicii Domnului se observă, totuși, câteva pasaje în cazul

cărora s-ar putea vorbi de o imperfecțiune a limbii, întrucât metafora utilizată se

dovedește prolixă, Arghezi alunecând ușor înspre nonsens.

La polul opus se situează observațiile altor critici literari care sesizează noutatea pe

care o aduce Arghezi în romanul românesc, prin ineditul construcției, al limbajului sau

strălucirea imaginilor create. Astfel, George Călinescu afirmă foarte ferm despre Ochii

Maicii Domnului că romanul e roman, adică are fabulă, și încă destul de complexă22

.

Ochii Maicii Domnului, afirmă criticul este romanul problemelor fundamentale:

circulațiunea formelor, nunta nașterea, ereditatea, corespondența mistică între suflete.23

Totuși, criticul ține să nuanțeze particularitățile operei argheziene, făcând analogie

cu nuvela romantică: Ochii Maicii Domnului nu este o operă de tip comun, și aș putea

spune că numind-o nuvelă romantică de mod german îi vom înțelege mai bine substanța.

Caracteristica nuvelei romantice (…) este de a porni de la sentimente, nu de la oameni,

de a face monografia acestor sentimente, supunându-le la variațiuni ipotetice24

.

Tudor Vianu este sedus, însă, de întreaga proză argheziană, reliefându-i

profunzimile de semnificație generate de complexitatea imaginilor create și apreciindu-i

veleitățile epice. Criticul afirmă că Arghezi redactează o proză făcută pentru a fi citită,

nu ascultată, un document strălucit al stilului scriptic. Căci abundența imagistică a unui

text cere ochiului să întârzie asupra lui pentru a o sesiza25

.

Romanul, după cum susține și Mihail Sebastian, trebuie să conțină negreșit o

poveste. Iar Ochii Maicii Domnului este alcătuită dintr-o cavalcadă de povești, pentru că

apariția fiecărui personaj este însoțită de o scurtă anamneză. Astfel, există povești ce

sintetizează o existență sau povești care urmăresc viața unor personaje pe o durata mult

mai lungă de timp, chiar dacă într-o manieră fragmentară. Cele mai consistente povești

sunt cele ale Sabinei și ale fiului său, Vintilă. Sabina, fiica unui moșier, întreprinde, după

bacalaureat, o călătorie în Elveția, la Saconnex, acolo unde tatăl prietenei sale era doctor

psihiatru. Pe drumul de întoarcere tânăra îl întâlnește pe lordul William Horst, căpitan de

marină engleză, de care se îndrăgostește foarte repede, cei doi ajungând să se căsătorească

19 Op. cit., pg. 274. 20 Eugen Lovinescu, Texte critice, ed. Tineretului, București, 1968, pg. 313. 21 Octav Șuluțiu, Scriitori și cărți, ed. Minerva, București, 1974, pg. 181.

22 George Călinescu, Ulysse, ed. Editura pentru literatură, București, 1967, pg. 234. 23 Op. cit. pg. 234. 24 Op. cit., pg. 234. 25 Tudor Vianu, Arta prozatorilor români, Editura pentru literatură, București, 1966, pg. 111.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

525

Section: Literature

simbolic în tren. Doar că destinul le este potrivnic, căpitanul sfârșind într-o misiune pe

mare. Sabina va trebui să-și crească acum singură copilul pe care îl așteaptă, cu atât mai

mult cu cât a renunțat la orice ajutor din partea familiei. Tânăra este o altfel de Vitoria

Lipan, construită pe schema unor intensități și eroisme de o subtilitate diferită, sublimare

necomună de sensibilități, filtrări și curajuri adaptate altei gesticulații, altei etici, altor

decizii, personaj suprem, de o mare vibrație și incandescență morală26

.

Urmează o poezie a iubirii maternale și filiale, deopotrivă, întinsă de-a lungul a

optsprezece ani, până când Sabina va muri. De aici urmează povestea lui Vintilă care

trăiește copleșit de imaginea mamei sale dispărute. Hazardul face ca Vintilă să se

împrietenească cu un tânăr a cărui mamă se dovedește a fi chiar bunica lui, mama Sabinei.

În sanatoriul de la Saconnex pacienții, doctorul, chiar și grădinarul, au povestea lor,

povești care nu trebuie ignorate sau privite independent de economia romanului. Sabina,

de exemplu, se va regăsi, la scurt timp după vizita la sanatoriu, în povestea doamnei Alin,

căreia destinul i-a refuzat o legiferare a iubirii sale. Analogia celor două povești merge

până la un punct, Sabina cunoscând, totuși, o căsătorie simbolică. Moartea logodnicului a

împins-o pe doamna Alin înspre alienare, ajungând să trăiască o pseudorealitate. În

schimb, Sabina depășește drama, transferându-și sentimentele supra copilului care va

deveni unicul motiv al existenței sale.

Preocupările doctorului Ax concretizează filosofia omului simplu, care pornind de

la procese biologice ușor sesizabile, se întreabă de ce acestea nu pot fi reluate la nesfârșit

și, astfel, omul să dobândească tinerețea eternă. Metoda de studiu a doctorului, prezentată

cu prea multe detalii, ține de un grotesc macabru, fiind poate artificial inserată în paginile

romanului. Paradoxal, un alt caz prezentat ar putea oferi un răspuns căutărilor doctorului

Ax. Este vorba de un bancher, ajuns la o vârstă respectabilă, care, fără voia sa, regresează

mental în vremea copilăriei, regăsindu-și bucuria de a trăi. Doctorul Gauthier enunță o

ipoteză salvatoare pentru om, chiar dacă adoptă o atitudine ironică: Niciodată bancherul

nu fusese atât de fericit. El redevenise copil, și familia voia să-l facă la loc: om bătrân și

cu prestigiu. E cu putință să devie cineva copil? Totul e perfect cu putință, să nu vă

îndoiți. Tot ce-ți poți închipui este cu putință… Așadar, ființa umană își poate regăsi

fericirea în nebunie. Așa se întâmplă, de altfel, și cu Vintilă, care după moartea Sabinei își

găsește echilibrul în viziunile sale cu vizitele nocturne ale mamei, viziuni care pentru el

reprezintă o realitate de netăgăduit.

O concretizare contrapunctică își găsește și povestea celor patru frați gemeni, lipsiți

de identitate, care se credeau păianjeni. Au venit pe lume cu aceeași idee, că sunt

păianjeni, că se mișcă în cuprinsul unei pânze de ațe și că trebuie să prindă muște.

Criticul Maria Vintilă Buciu dă o interpretare inedită, poate nesustenabilă la nivelul

semnificațiilor textului, considerând pânza în care mișcă frații drept o metaforă textuală:

Pânza pe care o țes este o metaforă textuală. Textul țesut se întinde, deopotrivă semantic

și semiotic, agresiv, aproape exterminant27

. Criticul își continuă demersul și dă o

interpretare în aceeași notă a comportamentului gemenilor descris de doctorul Gauthier:

… administrat un tratament uniform. S-ar părea că de la unul la ceilalți trei există

aderențe strânse, o urzeală aeriană , căci se zgârie, suferă toți, exact în același punct.

Urzeala aeriană și gestul zgârierii este interpretat drept o alegorie „metaŗ-textuală,

respectiv o metaforă a scriiturii28

.

Obsesia grădinarului legată de elucidarea misterului care înconjoară existența

papagalului își are corespondența în decizia finală a lui Vintilă, care prin intrarea în tagma

26 Ion Caraion, Pălărierul silabelor, ed, Cartea românească, București, 1976, pg. 93. 27 Marian Victor Buciu, Celălalt Arghezi, ed. EuroPress, București, 2008, pg. 28. 28 Op. cit., pg. 29.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

526

Section: Literature

monahală anulează destinul tragic al Sabinei, proiectând-o în eternitate: Știți ce mă

exasperă, domnișoară? Că nu o să moară niciodată și că nici nu s-a născut…A venit așa,

și e de la început. De altfel, în închipuirea grădinarului, papagalul este fie Buddha, fie

Sfinxul, ambele simboluri ale misterelor universului. Mai mult, grădinarul Pierre caută

trandafirul negru, simbol al absolutului, la rându-i, el devenind un simbol al omului

simplu care încearcă să se vindece de învelișul teluric, pentru a atinge nemurirea: Cine o

găsi mijlocul să facă trandafiri negri, domnișoară, e știut de toți grădinarii că nu mai

moare.

De altfel, sanatoriul din Saconnex cu împrejurimile sale reprezintă o reproducere în

mic a lumii colecție de specimene rare, cazuri închizând aproape fiecare un sens

parabolic, cu un cifru mai simplu sau mai complicat, și care, la un loc, reflectă, în

dimensiuni reduse, lumea mare în care trăim, cu pasiunile, interesele și aberațiile ei Ŕ

filtrate, aici de oglinda deformatoare, sedusă de grotesc, a romancierului29

.

Lui Arghezi i s-a reproșat lipsa de unitate a romanului. Opera este construită pe

tiparul romanului modern care invocă o abatere cronologică. Ochii Maicii Domnului

debutează cu o secvență retrospectivă, de un lirism înduioșător. Parcă mai mult decât în

oricare parte a romanului, cuvântul are o putere covârșitoare de a crea imagini puternice:

Și romanul se și deschide sub uimitul cer de taină în care o maică nevinovată își crește,

din lucrul mâinilor sale, pruncul, un cer uimit în care tot ce este știință și poezie, în

cunoașterea tainelor copilului se află concentrat în acest miraculos preludiu. Astfel de

pagini nu pot fi desprinse din locul, fără ca ceva din minunile creațiunii să sufere30

.

Din romanul Ochii Maicii Domnului nu se poate exclude filonul autobiografic, chiar

dacă fabula se suprapune deseori existenței lui Tudor Arghezi. Sunt evidente, însă,

preocupările intelectuale și spirituale ale scriitorului, dar și anumite fapte din viața lui.

Starea materială a lui Vintilă ne amintește de copilăria grea a lui Arghezi, de provocările

acestei etape din existența sa, pe care o repudiază. Ca și Arghezi, Vintilă trebuie să

mediteze pentru a se întreține. Mai trebuie să amintim doar opțiunea din final a

personajului de a se dedica vieții monahale pentru a putea afirma fără tăgadă că una din

sursele de inspirație ale autorului a fost propria viață. Criticul Ion Sîrbu susține că Sabina

este construită pe tiparul interior al scriitorului: Cine nu va recunoaște, de pildă, în

profilul tăiat în piatră aspră al Sabinei, ceva din forța volițională, directitudinea de

temperament, spiritul inconformist și de independență ale lui Arghezi însuși?31

De altfel,

Arghezi însuși pledeazăpentru surse de inspirație autobiografice, pentru că viața trăită

conferă operei autenticitate: Dar cel mai bun roman al unui romancier, ca să

întrebuințăm limbajul tehnic, e din zece sau din douăzeci unul, cel mai apropiat de el,

trăit întrucâtva și cât mai trăit pe lungimile lui. (…) Schema în care a viețuit un individ e

mai trainică și mai tare decât orice urzeală intelectuală32

. Experiența personală este unica

sursă de inspirație și exclude documentarea: În literatură unde opera slobodă de amintire

și lectură trebuie creată din material nou și necunoscut…Originali nu pot fi decât

scriitorii care scapă de sub influența bibliotecii33

.

Parcul castelului din Saconnex are valoarea unui topos paradisiac, anulat, însă, de

cazurile patologice pe care le adăpostește. Pare a fi sun spațiu simbolic aflat în afara

timpului, alcătuit dintr-o serie de elemente cu valorare de simbol: Heleșteul din interiorul

grădinii are o semnificație simbolică, transformând tot acest spațiu imaginar vegetal și

29 Ion Sîrbu, Proza poetică a lui Arghezi, ed. Cronica, Iași, 1995, pg. 51.

30 Perpessicius, 12 prozatori interbelici, ed. Eminescu, București, 1980, pg. 116. 31 Ion Sîrbu, , pg. 51. 32 Romancieri, poftiți, în op. cit., vol.VII, pg. 1093. 33 Victor Eftimiu…, reprodus în op. cit., pg. 161.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

527

Section: Literature

acvatic, într-o alegorie a eului, a unei interiorități inaccesibile34

. Pacienții sunt oaspeți de

zeci ani și par a se fi identificat cu acest spațiu. Criticul o consideră și pe Sabina un

pacient, chiar dacă unul neconvențional. Este un spațiu închis, care poate fi părăsit, se

pare, doar în anumite condiții. La plecarea din parc, Sabina este însoțită de un câine, însă,

acesta se oprește în dreptul porților deschise, ca o confirmare a apartenenței sale eterne la

acest spațiu.

Contrapunctic, în finalul romanului se construiește o replică a acestui topos care îl

seduce pe Vintilă, la fel cum parcul a fascinat-o pe mama sa. Doar că aspectul edenic al

naturii din final este întărit de existența mănăstirii din apropiere și în care Vintilă

hotărăște să se retragă. Este o recluziune voită, generată de sentimentul de liniște

interioară pe care îl recuperează în sfârșit, în acest topos reușind să prelungească în

eternitate imaginea mamei sale. Alte porți delimitează două spații, de această dată

protagonistul rămânând în interiorul acestora. Nu e o lepădare de lume, ci o pătrundere

într-o lume care conferă existenței un sens. Pribegia prin lume a lui Vintilă a luat sfârșit

odată ce a cunoscut revelația absolutului, a ilimitatului. Semnificația gestului

protagonistului poate fi sintetizată printr-o interogație retoric ce încheie un articol de-al

lui Arghezi: Ce aș căuta la oameni, dacă m-am înțeles cu nemărginitul?35

Indiscutabil, în romanul lui Tudor Arghezi, iubirea poartă pecetea romantismului,

nu întâmplător, George Călinescu apropiind opera lui Arghezi de nuvela romantică

germană. În Ochii Maicii Domnului, iubirea (maternă, respectiv filială) este absolutizată,

corespunzând concepției lui Camil Petrescu. Definind erosul ca universală nostalgie a

supraviețuirii, scriitorul consideră această valoare ca fiind unul dintre motivele

fundamentale ale istoriei. Eroticul poate deveni un stimulent important al cunoașterii, prin

orientarea către substanță. Există, în viziunea filozofului român, două modalități de

absolutizare a acestei valori: erosul filozofic, cel transcedental și cel al simpatiei

universale, ca posibilă formă de cunoaștere. În romanul arghezian apropierea de absolut

prin iubire se realizează în dimensiunea sacră, prin revelația ilimitatului pe care o are

Vintilă. Criticul Șerban Cioculescu afirmă că: Sabina și Vintilă se cuvin a fi contemplați

în realitatea lor ideală, prin care simbolizează absolutul iubirii reciproce dintre mamă și

fiu36

.

Din această perspectivă a revelației absolutului printr-o experiență spirituală, Ochii

Maicii Domnului este mai aderent la legitățile fantasticului37

, afirmă Sergiu Pavel Dan, în

care factorul metafizic o dominantă distribuită nu numai în planul, uneori derutant, al

faptelor, dar și pe latura tipologică. Caracterul fantastic al Ochilor Maicii Domnului

consistă, deci, înainte de toate, în această esențializare, în această transcendere

suprafenomenală a faptelor de viață38

. Relația mistică dintre Sabina și fiul ei, calitatea de

taumaturg a mamei pe care o evocă atât naratorul, cât și Vintilă, dar și viziunile pe care le

are tânărul cu mama sa sunt premise pertinente de a plasa opera lui Arghezi în sfera

fantasticului. Criticul Sergiu Pavel consideră o formă de manifestare a fantasticului

inclusiv limbajul utilizat pe alocuri de Vintilă, un limbaj ce pare a fi desprins din

discursul metafizic în acordurile căruia începe Sărmanul Dionis39

. Accente fantastice vin

și din sfera livrescului: Scriitorul își innobilează personajele implicând în destinul lor

motivul cărții, învestit cu funcția echivalentă obiectului magic care atrage personajele

34 Adrian Anghelescu, Barocul în proza lui Arghezi, ed. Minerva, București, 1988, pg. 314. 35 Pribegia, reprodus în op. cit., vol. VIII, pg. 286.

36 Op. cit., pg. 274 37 Sergiu Pavel Dan, Proza fantastică românească, ed. Minerva, București, 1975, pg. 255. 38 Op. cit., pg. 257. 39 Op. cit, pg.255.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

528

Section: Literature

predestinate să se întâlnească și care le marchează viața40

. Cartea apare de două ori în

roman, prima dată în biografia Sabinei care împreună cu Horst citește Biblia, singura carte

pe care, se pare că a citit-o tânăra. Motivul cărții se reia în biografia lui Vintilă, care îl

cunoaște pe Ștefan Șileriu în timp de admirau un exemplar din Cugetările lui Pascal.

Cărțile par să fi jucat un rol important în viața tânărului care hotărând să se călugărească

mărturisește: am ieșit din timp și din cărți.

Un alt motiv utilizat de Arghezi este cel al mașinii. Exploatând pasiunea Sabinei

pentru mașini, scriitorul creează o ambiguă metaforă în jurul automobilului. Pentru

scriitor, mașina nu este un obiect de decor, ci răspunde unor nevoi mult mai profunde ale

spiritului, nevoi ce privesc planul estetic, evident, dar și altele mai abisal-vitale,

orgiastice am putea spune, cărora spiritul le acorda doar o justificare, a ideii

conștiente41

.

Alături de caracterul romantic al romanului, se pot evidenția și elemente realiste, în

special în descrierea diferențelor dintre clasele sociale, dar și prin prezentarea scenelor în

care, atât Sabina, cât și Vintilă, sunt agresați. Caracterul realist al operei sale este sugerat

de Arghezi însuși: Am scris poezii, povestiri, romane luate cu cruzime din viață și

amplificate și rafinate conform puterii mele unice42

.

Romanul Ochii Maicii Domnului este construit pe o serie de simetrii, dar și de

opoziții. Una dintre acestea dezvoltă mitul copilăriei, care în cazul Sabinei stă sub semnul

opulenței al libertății. Este privată, în schimb, de iubirea mărturisită a părinților și, astfel,

nereceptată de fată. Dihotomic, este evocată copilăria lui Vintilă, care, din punct de

vedere material trăiește sub semnul unei privațiuni, dar este compensată de dragostea

absolută a Sabinei. I s-a reproșat lui Arghezi excesiva nuanțare a dragostei de mamă a

Sabinei, pusă pe seama unui defect al stilului. Explicația, poate, trebuie căutată în

copilăria autorului pe care o repudiază, mărturisind că nu ar dori să o retrăiască. Lipsit de

dragostea părinților și nevoit să plece de acasă, Arghezi este obligat să se întrețină singur,

dând meditații, la fel ca personajul său. Scriitorul prin exagerarea iubirii dintre mamă și

fiu încearcă să suplinească o lipsă din propria-i existență. Tocmai de aceea, aducerea în

discuție a complexului oedipian poate părea hazardată, semnificațiile acestei relații

apropiindu-se de mitul Fecioarei. De altfel, această interpretare este susținută de titlul

romanului.

Sacrificiul Sabinei pentru fiul său este pus, oarecum, în antiteză cu slăbiciunea

mamei ei, care copleșită de comportamentul soțului decide să-l părăsească, dar în același

timp se îndepărtează pentru totdeauna și de Sabina. Întoarsă din străinătate după drama

suferită, tânăra află de la Păuna, călugărită între timp, că mama ei a murit, cel puțin așa se

credea. După moartea Sabinei, mama acesteia, grație hazardului, îl întâlnește pe Vintilă,

în vârstă de douăzeci de ani, pe care dorește să-l vindece de suferință. Cunoaștem deja

decizia acestuia.

Ochii Maicii Domnului este o carte scrisă cu gingășie, așa cum și-a dorit autorul, și

în ciuda unor exegeze defăimătoare, romanul său îl reclamă ca pe un prozator- artist al

cuvântului, care poate surprinde esența ființei în ceea ce are mai sensibil și profund.

BIBLIOGRAPHY

Anghelescu, Adrian, Barocul în proza lui Arghezi, ed. Minerva, București, 1988.

Balotă, Nicolae, Opera lui Tudor Arghezi, ed. EuroPress, București, 2008.

40 Mariana Ionescu, Ochiul ciclopului, ed. Eminescu, București, 1981, pg. 179. 41 Nicolae Balotă, Opera lui Tudor Arghezi, ed. EuroPress, București, 2008, pg. 354. 42 Autorul, în op. cit., vol V, pg. 444.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

529

Section: Literature

Buciu, Marian Victor, Celălalt Arghezi, ed. EuroPress, București, 2008.

Bulgăr, Gheorghe, Trei scriitori clasici, ed. Saeculum, București, 1998.

Caraion, Ion, Pălărierul silabelor, ed, Cartea românească, București, 1976.

Călinescu, George, Ulysse, Editura pentru literatură, București, 1967.

Cioculescu, Șerban, Argheziana, ed. Eminescu, București 1985.

Dan, Sergiu Pavel, Proza fantastică românească, ed. Minerva, București, 1975.

Ionescu, Mariana, Ochiul ciclopului, ed. Eminescu, București, 1981.

Lovinescu, Eugen, Texte critice, ed. Tineretului, București, 1968.

Perpessicius, 12 prozatori interbelici, ed. Eminescu, București, 1980

Sebastian, Mihail, Eseuri. Cronici. Memorial, ed. Minerva, București, 1972.

Sîrbu, Ion, Proza poetică a lui Arghezi, ed. Cronica, Iași, 1995.

Șuluțiu, Octav, Scriitori și cărți, ed. Minerva, București, 1974.

Vianu,Tudor, Arta prozatorilor români, Editura pentru literatură, București, 1966.