Preambul:Busola sau compasul magnetic indică direcția bazându‐se pe orientarea spre polul nord magnetic al Pământului. Atunci când se produce o furtună magnetică, acul compasului se învârte haotic, ne mai indicând nici o direcție
1
2
cum au apărut arhivele? sunt ele un dat fundamental, de la începuturile lumii? evident că nu. Arhivele au apărut odată cu administrația, atunci când a fost nevoie ca o activitate să fie încredințată unor terți, care să se ocupe dor de păstrarea hârtiilor, nu și de producerea lor. desigur, este o prezentare grosieră, dar nuanțarea acestei apariții nu face obiectul prezentării de față. Ideea este că, atunci când administrația a simțit nevoia ca cineva să se ocupe de hârtii, a decis ca ele să fie puse în arhivă. Odată cu apariția statului modern și a marii producții birocratice, acest stat a trebuit să dea arhivelor o linie politică: dacă există, de ce există și cu ce se ocupă ele în stat. Politica arhivistică, în linii generale, s‐a creat în Europa, pe două modele culturale fundamentale: modelul englez și modelul francez.
Model francezModel englez
Stabilirea modelului de politică arhivistică ține de modul în care administrația de stat, cu vârful său, guvernul, vede nevoile societății. Uneori, adoptând pur și simplu anumite modele, din dictat cultural sau din comoditate intelectuală, politica arhivistică se ia după modelul cultural cu influență într‐un stat, la un anumit moment istoric. (România a avut un model francez.)
Într‐un stat organizat, este de așteptat ca politica să fie coerentă, iar politica arhivistică, în special, să se coordoneze cu celelalte politici din stat. această politică arhivistică, după cum se observă, este codificată în legislație (legislația arhivistică).
3
În primul rând, politica arhivistică din România este conturată în legea arhivelor. Acolo sunt stabilite niște principii, niște reguli referitoare la activitatea arhivistică în general, la organismul căruia statul îi deleagă atribuțiile pentru administrarea politicii arhivistice — respectiv Arhivele Naționale. Se vorbește acolo despre evidența documentelor, modul și durata lor de păstrare, procedura de eliminare, folosirea documentelor.
4
informații clasificateadresa separată de document
distrugerile de documente clasificate – neverificate de nimeni
5
Min finanțelorL 82/1991Art. 35 (4) In caz de incetare a activitatii persoanelor prevazute la art. 1, situatiilefinanciare anuale, precum si registrele si celelalte documente la care se refera art. 25 se predau la arhivele statului, in conformitate cu prevederile legale in materie (dcumente cu 10 și 5 ani!)Ordin nr. 3512/2008 privind documentele financiar‐contabile
l d h d l l l l dart. 57. Eliminarea din arhiva a documentelor al caror termen legal de pastrare a expirat se face de catre o comisie, sub conducerea administratorului sau a ordonatorului de credite, dupa caz. In aceasta situatie se intocmeste un proces‐verbal si se consemneaza scaderea documentelor eliminate din Registrul de evidenta al arhivei.
6
Starea civilăactele de stare civilă se păstrează 30 de ani la Oficii, după care se predau la Arhivele Statului
7
L educațieiactele doveditoare ale schimbării de nume se arhivează și se păstrează permanent catalogul se păstrează permanentcatalogul de examenportofoliul de educație permanentăprocura pentru persoane mandatate
8
L semnăturii electronice (predarea certificatelor)cine păstrează certificatele de semnătură electronică – nu arhivele.
au ajuns să conteste selecționarea și transferul arhivelor după 30 de ani
9
10
Este evident că aceste diverse reglementări legislative nu sunt sincrone între ele. Este evident că specialiștii din fiecare domeniu au propus rezolvări după cum au crezut de cuviință; practic, fiecare domeniu în parte a întocmit propria politică arhivistică, stabilind pentru documentele proprii destinul pe care aceste structuri și‐ar fi dorit să le aibă. Avem așadar, în România, o politică arhivistică a actelor de stare civilă, o politică arhivistică a actelor contabile, o politică arhivistică a informațiilor clasificate. Toate, pe lângă politica arhivistică a Arhivelor naționale, chipurile, singura politică
ăautorizată.
11
Sunt justificate aceste politici? într‐un anumit fel, da. În sensul în care cei care lucrează direct cu un anumit tip de documentație par să fie cei mai potriviți să și le organizeze și să le stabilească termenele de păstrare. Întrebarea care se ridică este însă în ce măsură cei care întocmesc documentele sunt, într‐adevăr, dotați cu perspectiva necesară și cu experiența birocratică necesară pentru a stabili aceste prevederi. Un exemplu: stare civilă toți se ceartă pe păstrare nimeni nu vrea să fie controlatnimeni nu vrea să arunce nimic Esențial: lucrătorii nu sunt dotați cu perspectiva temporală tipică unui arhivist; delta te: Exemplu: BD casa de pensii – le vor ține „veșnic”.
în fața acestei situații, profesioniștii documentelor reacționează aplicând legea lor. Ca într‐un film absurd, creatorul dintr‐un domeniu susține propria sa politică arhivistică, iar arhivistul pe a sa; totul desigur, în cadrul aceluiași stat. Chiar pentru cineva obiectiv, este greu de stabilit echilibrul: acceptând autoritatea creatorilor asupra documentelor utile, este greu de acceptat autoritatea lor și asupra documentelor permanente. În final, dacă toată lumea stabilește politici arhivistice, întrebarea este: de ce mai e nevoie de Arhivele Naționale — o întrebare la care politicienii trebuie sa răspundă.
12
Structurile statului care permit adoptarea legilor și regulamentelor nesincronizateproblemă: are România o politică arhivistică? s‐a învățat ceva din politicile de până acum? s‐au popularizat/făcute publice rezultatele acestor analize?
13
Politicieni și funcționari inculți administrativ problemă: până când au ajuns politicieni, oamenii ăia au lucrat undeva și trebuiau să ia contact cu realitatea de arhivă: vezi, de pildă, elementara cerere a unui număr de înregistrare. nu au făcut‐o, înseamnă că arhiva nu a fost suficient de prezentă în cariera lor.
14
Arhivele Naționale politica de publicare a ghidurilor profesionale lipsește cu desăvârșire. profil instituțional scăzut, ținta de adresabilitate este publicul rezolvator de cereri și lumea academică (măsuri timide de propagandă după 2007)nevalorificarea potențialului de implicare în structurile active , de decizie, ale statului (debirocratizare, arhivă digitală etc.); neasumarea responsabilitatilor ==> profil institutional scazut==> nu contezi
l ă d ă d ă l l fpolitică ciudată de pregătirea a personalului; Legea fp etc.
cine e mai vinovat? Directorii sunt de vină? sau corpul profesional?
LEMĂ: dacă corpul profesional ar fi fost de excepție, era o masă critică ce ar fi obligat instituția să marșeze. așa, sunt câțiva oameni, și la centru și în teritoriu, care încearcă să tragă o masă inerțialăîncearcă să tragă o masă inerțială
sunt arhiviștii capabili să înțelegea politica arhivistică? să aplice legea nu în litera, ci în spiritul ei, acolo unde situația concretă nu se potrivește cu proiectul (implicarea în RM, controlul tuturor creatorilor etc.)
Opinia noastră este că și dacă instituția ar dori să se implice, nu sunt suficienti ca saOpinia noastră este că și dacă instituția ar dori să se implice, nu sunt suficienti ca safie relevanti – masa critica
15
corpul profesionalcorpul profesional de STAT:stare inerțială – „sindromul bugetarului”; lipsa cvasi‐completă de curiozitate intelectuală arhivistica nu preocupă prea mult colegii arhiviști; cariera personală concretizată în studii vizează domenii mai interesante: sociologie, drept, științe politice. Cei care fac arhivistică sunt mulți arhivari, în completare de studii, sau oameni pentru care a lucra
d h ă ă f lă l f ăpe un post de arhivă reprezintă o promovare profesională. lipsa perfecționării profesionalelipsa de cultură generală ACTUALA – vezi informatica, standarde de calitate, managementul proceselorlipsă de traduceri, de materiale profesionale, de articole arhivistice
corpul PRIVAT de arhiviști este din ce în ce mai activ, și, exceptând procedurile sacrosante ale ANR, cred că depășește, prin dorință de pregătire, realism și implicare, corpul de stat. Mult prea timid
16
nouă politică arhivistică, flexibilă și abilă, pe un nou model — RM (Legea noua), precizarea clară a limitelor de competență ale ANR vs creatori orientare spre nevoile creatorilor și sprijinirea lor
crearea unui sistem de pregătire profesională internă a arhiviștilor (reciclări)regândirea sarcinilor de lucru în cadrul ANR, în sensul specializării personalului (vezi anticorupție, antiscurgere de informații, PSI etc. vs. activitatea de baza)popularizarea arhivisticii ca utilizate practică, renunțarea la limba de lemn
f lăprofesionalăconcurența profesională a sectorului privat care se dezvoltă tot mai mult; dacă vor depăși în competență arhiviștii din AN, ghinion: poate că Statul ar trebui să externalizeze prelucrarea de arhivă
17
18
