EUROPARevistă de ştiinţă şi artă în tranziţieMagazine about science and art during the transition

Fondată în anul 2008 la Novi Sad.Founded in Novi Sad in 2008.

Apare bianual / It is released two times a year

Fondator şi redactor şef / Founder and Editor-in-ChiefPavel Gătăianţu

Consiliul consultativ / Consultative Boarddr. Annemarie Sorescu Marinković – Belgrad; dr. Olivier Peyroux, dr. Ciprian Sandu – Paris; dr. Ciprian Vălcan – Timişoara; asist. drd. Gina Nimigean – Iaşi; conf. dr. Marin Postu – Chişinău; dr. Redžep Škrijelj – Novi Pazar; dr. Mircea Măran, dr. Eugen Cinci – Vârşeţ; dr. Christian Eccher – Roma; dr. Cristina Păiuşan Nuică – Bucureşti, conf. dr. Alpár Losonsz – Novi Sad, conf. dr. Zoran Đerić – Novi Sad; Miroslav Keveždi, masterand – Novi Sad; asist. drd. Virginia Popović, mr. Mihaela Iorga Lazović, lect. univ. dr. Laura Spariosu, asist. drd. Rodica Ursulescu Miličić – Novi Sad; dr. Zoran Arsović – Banja Luka; drd. Loredana Baba, Lucia Todoran, masterand – Cluj-Napoca; Oana Ursulescu, masterand – Novi Sad, lect. univ. dr. Speranţa Milancovici – Arad

Consiliul ştiinţific / Scientific Board prof. dr. Marina Puia Bădescu (Universitatea din Novi Sad) prof. dr. Silviu Angelescu (Universitatea din Bucureşti)conf. dr. Carmen Cerasela Dărăbuş (Universitatea de Nord din Baia Mare)prof. dr. Octavia Nedelcu (Universitatea din Bucureşti)prof. dr. Mihaela Albu (Universitatea din Craiova)prof. dr. Marco Lucchesi (Universitatea Federală de Stat, Rio de Janeiro, Brazilia)prof. dr. Elena Prus (Institutul de Cercetări Filologice şi Interculturale, Chişinău)dr. Biljana Sikimić (Academia Sârbă de Ştiinţe şi Arte – SANU, Belgrad)conf. dr. Ludmila Brănişte (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi)conf. dr. Diana Vrabie (Universitatea de Stat „Alecu Russo”, Bălţi)

Traducere în limba engleză şi sârbă/ Translation into EnglishMihaela (Iorga) Lazović, Aleksandar Lazović

Traducere din limba sârbă/ Translation from SerbianIoan Radin Peianov , Nicoleta Cipu, Doina Todoran, Loreta Birgean

Art DirectorDoru BosiokPictograme: Nonsens

Secretar tehnic / Technical SupervisorLoreta Birgean

Lectura / Language EditorCarmen Cerasela Dărăbuş

Editor / PublisherFondul Europa / Fond Evropa / Fund EuropaNovi Sad, str. Gagarinova 16/13, 21000 Novi Sad, Voivodina – Serbia,tel. 063-7858-632, e-mail: pgataiantu@yahoo.com • europa.novisad@gmail.com

Web Site: http://www.europango.rs/

Tehnoredactare / Preparation for printing: Grafit, Vladimir Vatić & Kalman Moldvai – DVD, Novi SadTipar / Printed by ALFA Graf, PetrovaradinTiraj 300/ Circulation 300 copies

ISSN 1820-9181 ISBN 978-86-87879-07-2

Coperta 1./Cover 1.: I. Popovici / Coperta 2./Cover 2.: I. Popovici

Lucrările din acest număr aparţin artistului Ionel PopoviciThis issue’s art works are by Ionel Popovici

1

Asociaţia Editorilor şi Librarilordin Voivodina

Revista Europa este indexată în bazele de date internaţionale (BDI)

CEEOL (www.ceeol.com) din Frankfurt, Germania.

Central andEastern European

Online Library

Europa îşi vede viitorul spre un echilibru dintre concurenţă şi colaborare, iar eforturile umane sunt direcţi-onate spre încercările de asigurare a devoltării echilibrate a teritoriilor, pentru că, dacă doar piaţa ar regla re-laţiile economice, atunci capitalul sau bogăţiile ar fi concentrate la nord şi vest, iar sărăcia – în est şi sud. Aşa medita Jacques Deloire, fostul preşedinte al Comisiei Europene de acum două decenii.

Gorgy Konrad, în una din cuvântările sale, susţinea că viitorul Europei poate fi clădit şi prin colaborarea oraşelor europene. De fapt, ţelul principal al regionalismului este unificarea standardului de viaţă al locuitori-lor, micşorarea migraţiilor. De aici şi mai multe proiecte transfrontaliere ca răspuns la această constatare.

Regionalismul este legat şi de o mai mare autonomie a teritoriilor respective, fapt care uneori trezeşte şi unele suspiciuni la nivelul elitelor politice existente, astfel că termenii de regionalism şi descentralizare nu sunt întodeauna priviţi cu ochi buni. Din această cauză sunt puţine cercetări în acest domeniu din zona unde este publicul nostru ţintă. Acesta a fost şi încă un motiv să deschidem spre dezbatere o astfel de temă.

În rest, începând cu luna iulie anul curent revista noastră este indexată în BDI (Baza de Date Internaţionale) CEEOL în Germania. Am ieşit şi noi pe piaţă, în ton cu exigenţele pe care le aduce tranziţia.

Pavel Gătăianţu, redactor şef

3

REGIONALISMUL

Pavel Gătăianţu

IDEI EUROPENE

Conform articolului 1. din Statutul Provinciei Auto-nome Voivodina (în continuare: P.A. Voivodina), care a fost proclamat la data de 14 decembrie 2009, Voi-vodina este definită ca regiune în care se cultivă în mod tradiţional multiculturalismul, multiconfesiona-litatea şi alte principii şi valori europene. Această dis-poziţie statutară prezintă un pas important în dema-rarea procesului de reformare a tuturor segmentelor autoguvernării locale şi regionale din Serbia, urmând calea reformelor realizate în toate statele Europei de Vest în a doua jumătate a secolului al XX-lea, în teme-iul Cartei Europene a Autoguvernării Locale.

În căutarea celui mai mic numitor comun pentru a o defini, regiunea se consideră a fi nivelul mediu al puterii. Regiunile sunt ansambluri geografice, istorice, culturale şi economice bine conturate în care se efec-tuează activităţi publice sau o parte din activităţile publice. Din perspectiva P.A. Voivodina, o importanţă deosebită o are faptul că regiunile sunt titularele dez-voltării sociale şi economice ale întregii comunităţi, precum şi ale cooperării regionale trasfrontaliere.

În lumina edificării Europei Unite „a cetăţenilor, regiunilor şi comunităţilor naţionale”, regiunile pre-zintă o detaşare constructivă de centralism: preroga-tivele prin care se afirmă regionalizarea sunt: un sis-tem normativ realizat, prin care regiunile devin ele-mente constitutive ale sistemului social; administra-rea sferelor aparţinând subsistemelor – în domeniul economiei, învăţământului, sănătăţii, poliţiei, infor-mării, culturii, ecologiei, turismului; autonomie fisca-lă şi financiară; posedarea bunurilor proprii; partici-

pare egală în structurile puterii centrale; repartizarea egală a cheltuielilor ce ţin de puterea centrală; trans-fer regional (subregionalizare). Temeiul acestor atri-buţii îl constituie revigorarea principiului sudsidiari-tăţii, care constă în transferul tuturor atribuţiilor asu-pra regiunilor care nu periclitează funcţionarea apa-ratului de stat central.

Deci procesul de regionalizare se desfăşoară la două niveluri: administrativ şi politic. Contextul poli-tic al formării regiunilor este o predispoziţie a conso-lidării identităţii regionale şi ţin să accentuez, în mod aparte, asupra capacităţilor integrative ale identităţii regionale, care prezintă o stavilă în faţa politicilor identităţilor frustrate şi exclusive. În acest sens, şi identitatea voivodineană, ca dimensiune a identităţii europene, este un răspuns politic la unidimensiona-litatea identităţii exclusive.

Procesele de edificare a identităţii europene a re-giunii multiculturale Voivodina legitimează drepturi-le cetăţenilor la alegere şi autoedificare, şi prin punc-tul arhimedic de sprijin definesc capacităţilele de ab-sorbire a identităţii la individul liber.

Identitatea europeană a Voivodinei multiculturale prezintă, logic, şi un cadru structural convenabil pentru diminuarea divesităţilor, pe de o parte, depă-şirea tensionărilor etnice prin cultivarea identităţii regionale şi a ţinutului natal, iar pe de altă parte, consolidarea prerogativelor care afirmă regionaliza-rea. Într-un cuvânt, acestea sunt bazele de democra-tizare şi modernizare ale unei comunităţi politice.

Sándor Egeresi

IDENTITATEA EUROPEANă A VOIVODINEI MULTICULTURALE ŞI PROCESELE DE REGIONALIzARE

5Sánd

or Egeresi

6

Importanţa cultivării unui conglomerat de identităţi: european, regional şi al ţinuturilor natale este cuprinsă şi în cuvintele cetăţeanului de onoare al Europei, Helmut Kohl: „Întotdeauna pledez cu înflăcărare ca această Eu-ropă a regiunilor – pe care aş numi-o Europa peisajelor – să devină realitate. Fiecare dintre noi îşi are undeva rădăcinile sale, ele se găsesc în Sicilia, Wales, Proven-ce, Italia, Marea Britanie sau în Franţa – ele toate sunt ţările noastre – iar Europa Unită este viitorul nostru”.

Când spun că Serbia este ţara mea, iar Voivodina ţinutul meu natal – atunci sunt pregătit să opun complexului numit provincialism puterea provinciei. Sunt pregătit să accept Voivodina ca spaţiu de inter-ferenţă şi convieţuire. Sunt pregătit să concep Voivo-dina ca spaţiu ale cărui graniţe sunt în interiorul ei, iar cele externe nu există în Europa Unită. În limba poloneză există o noţiune specifică – pograničje – care semnifică o comunitate cu identitate specifică, ce respectă buna vecinătate.

Krsysztof Czyžewski printre altele scrie: „Pogra-ničje „ este locul care nu este neapărat nevoie să fie cuprins în zona de frontieră, locul în care graniţele trec prin interior, ai cărui cetăţeni vorbesc limbi dife-rite, se roagă în biserici diferite sau sunt de diferite naţionalităţi. Omul acestui loc este o persoană tole-rantă, deseori cu rădăcini familiale întreţesute la care grija faţă de ceilalţi şi dragostea pentru ţinutul natal sunt legate cu deschiderea faţă de lume.”

Voivodina este o comunitate multilingvă şi articolul 26 din Statut stipulează că în organele şi organizaţii-le din P.A. Voivodina sunt în uz oficial 6 limbi. Chiar această dispoziţie transpune realitatea în practică – multitudinea limbilor pe care le folosim zilnic exprimă convieţuirea şi capaciatea de a ne depăţi pe noi înşine.

Aceste valori de convieţuire şi multilingvism le cultivăm cu stăruinţa şi abnegaţia constructorului: deoarece limba este precum construirea unei punţi, iar puntea nu se construieşte o dată pentru totdeau-na – punţile se edifică continuu. Amintesc construc-torul, deoarece meşteşugul lui serveşte acolo unde omul luptă pentru a se autodepăşi. Iar dialogul cu Alţii înseamnă edificarea de sine şi a unui mediu de viaţă mai nobil. Dialogul cu Alţii înseamnă ştergerea frontierelor – ea necesită toleranţă şi responsabilita-te pentru propria libertate şi libertatea Altora.

Georg zimel scrie: „În adâncul fiinţei omul îşi poa-te pune limite, păstrându-şi totuşi libertatea, deci poate înlătura şi depăşi aceste limite ”.

Voivodina, ţinutul meu natal, are în sine ceva din puterea magică a unei lunete – deoarece prin lentilele ei putem vedea în prim plan Europa Centrală cu în-

tregul ei microcosmos al comunităţilor politice. Eu-ropa Centrală nu este altceva decât o convieţuire, un trai în comun. Lentila o putem întoarce şi în cealaltă parte pentru a ne proiecta perspectiva Europei Cen-trale cu un anumit spaţiu civilizator şi cu o experien-ţă istorică colectivă.

Experienţa istorică ne vorbeşte că deja din perioa-da Renaşterii Europa de Vest a avut oraşe libere care în Evul mediu târziu au avut posibilitatea să-şi asigure singure existenţa economică. Chiar în aceste oraşe a luat naştere cultura politică civică, care stă astăzi la baza ideii privind regionalizarea. Oraşe regale libere au fost şi oraşele Novi Sad, Sombor şi Subotica. Din această cauză nu cred că Voivodina este o provincie. Regiunea noastră este o interacţiune a numeroaselor perioade istorice, a tradiţiei şi patrimoniului. Şi dacă problema esenţială constă în teama provinciei de a-şi asuma responsabilitatea pentru propria existenţă, şi nu în centralizarea puterii în capitală, Voivodina nu se teme să-şi asume responsabilitatea faţă de sine.

Să ne reamintim că Tolstoi cel mai fericit a scris în localitatea sa de naştere, Jasna Poljana, Universitatea Oxford nu este la Londra, creştinismul nu a apărut la Roma şi nici iudaismul şi islamismul nu au apărut în oraşele principale, iar jazz-ul şi blues-ul au apărut în mlaştinile fluviului Mississippi.

Şi după cum spune un înţelept: „Prima condiţie fundamentală de modernizare a Serbiei este ca pro-vincia şi capitala ei – să se deprovincializeze”.

În loc de concluzie

Regiunile se instituie prin constituţie (Belgia, Ita-lia) sau Constituţia le garantează, în principiu, drep-tul la autoguvernare regională, dreptul la organizare regională şi instituirea procedurii de formare a regiu-nilor (Spania). În unele sisteme constituţionale (Fran-ţa), dreptul la autoguvernarea regională şi formarea regiunilor se stipulează prin lege.

Un element important al autoguvernării locale este autonomia financiară a regiunilor. Regula prin-cipală de finanţare a competenţelor regiunii este principiul în baza căruia regiunile dispun de venituri-le necesare pentru executarea atribuţiilor. Acestea pot fi venituri proprii ale regiunilor sau dreptul pe care regiunile le au asupra unei părţi din veniturile de la impozitele naţionale.

Serbia nu a adoptat încă Legea privind bunurile P.A Voivodina şi a autoguvernărilor locale şi nici Legea privind finanţarea P.A Voivodina.

Procesul de eliminare a diferenţelor regionale este greu, costisitor şi anevoios şi nu se poate realiza rapid. Alegerea mecanismelor şi a instrumentelor pentru realizarea politicii regionale este foarte sensi-bilă la împrejurările politice şi sociale care, la rândul lor, influenţează asupra cadrului legislativ şi începu-tul activităţii instituţiilor regionale. Anul trecut Adu-narea Naţională a Republicii Serbia a adoptat Legea privind dezvoltarea regională care stipulează princi-piile de reorganizare strategică a Serbiei, şi zilele acestea se dezbate pe marginea Proiectului de lege privind planul teritorial al Republicii Serbia pentru perioada 2010–2020. În proiectul de lege se reamin-teşte că atunci când Serbia va obţine statutul de candidat de membru al Uniunii Europene (în conti-nuare, UE ) va trebui să adopte instrumentele Politi-cii de coeziune şi după aderarea la UE atribuţiile în gestionarea fondurilor pot fi în continuare descen-tralizate în cadrul statului cu îndeplinirea unei condi-ţii-cheie – să existe capacitate administrativă pentru executarea acestor activităţi la nivel regional. În ca-zul în care nu se dispune de aceste predispoziţii ad-ministrative, gestionarea mijloacelor din aceste fon-duri rămâne la nivelul puterii centrale. În proiectul planului teritorial se apreciază că până în anul 2020 oraşele Novi Sad, Niš şi Kragujevac vor avea statut de oraşe de importanţă internaţională.

Articolul 16 din Statut prevede că P.A. Voivodina are dreptul să încheie acorduri internaţionale în do-meniile din sfera ei de atribuţii; că poate fi membră în asociaţiile europene şi mondiale ale regiunilor şi că P.A. Voivodina poate înfiinţa reprezentanţe în re-giunile din Europa şi la Bruxelles, în vederea promo-vării şi avansării capacităţilor ei economice, ştiinţifi-ce, instructive şi turistice.

Este incontestabil că interesul principal al Voivo-dinei, ca provincie autonomă din Serbia, îl prezintă integrările europene – deoarece fără ele ea nu-şi poate valorifica în întregime poziţia ei geografică, resursele ei naturale, tradiţia ei istorică şi civilizatorie şi patrimoniul material. În primul rând, Voivodina este, practic, înconjurată de state deja membre ale UE (Ungaria şi România) sau candidate (Croaţia), pro-blema intrării Serbiei în UE prezentând o comunica-re economică normală a Provinciei Voivodina cu sta-tele din vecinătate. Apoi, în calitate de provincie în cadrul geografic ale Europei Centrale şi pe Dunăre, Voivodina se găseşte nu doar în compania statelor europene integrate, ea fiind şi întretăiată de două coridoare europene deosebit de imporatante, E-10 şi E-7, care nu pot fi exploatate economic şi căi europe-

ne de tranzit, dacă Serbia rămâne în afara proceselor europene de integrare.

Folosind în continuare vocabularul statistic, se poate spune că ponderea medie a Voivodinei în Ser-bia este de 28,2 procente (teritoriul – 27,7 %, popula-ţia – 27 %, produsul social – peste 29,8 %).

Considerăm că este necesar să se schimbe soluţia constituţională în vigoare, dacă dorim schimbări so-ciale calitative. Practica constituţională va trebui să se decidă cu privire la introducerea noţiunii de regiune cu o definire clară a procedurii de formare a acestora. La fel, ar trebui să se clarifice suplimentar şi modul de formare a provinciilor autonome, având în vedere că în actualul articol 182 din Constituţie nu se clarifică îndeajuns posibilitatea de înfiinţare a acestora.

Procesul de regionalizare subînţelege un nou ha-bitus politic european al Serbiei, întemeiat pe res-pectarea Celuilalt şi pe deschiderea dialogului cu Ce-lălalt. Noul habitus politic european poate iniţia dia-log cu patrimoniul european cultural şi politic.

Sunt convins că regionalizarea Serbiei prezintă vi-itorul – deoarece oportunitatea politicii de regionali-zare o confirmă însăşi viaţa: politica regionalizării prezintă un pas spre realizarea idealului fiecărei poli-tici, spre binele tuturor cetăţenilor. În momentul de faţă concepem posibilităţile şi strategia acestor poli-tici. Însă nu trebuie să uităm că „dacă există un simţ al realităţii, trebuie să existe şi un simţ al posibilităţilor”.

Summary

European Identity Of Multicultural Vojvodina

And the Processes of Regionalisation

Strengthening processes of the European Identity of multicultural region of Vojvodina legitimate the citi-zens’ right to choose and self-develop, and at the same time they define the absorbing capacities of a free per-son’s identity as the Archimedes’ point of support.

The European identity of multicultural Vojvodina also logically represents a favourable structural framework for reduction of disparities: on one hand, overcoming inter-ethnic tensions by fostering region-al and homeland identity, and on the other, strength-ening prerogatives which affirm regionalisation. To put it briefly, the above are fundamentals of democ-racy and modernisation of a political community.

It is indisputable that the main interests of Vojvo-dina, as an autonomous province within Serbia, are

7

8

represented through European integrations because without them Vojvodina cannot fully valorise its ge-ographical position, natural resources, historical and civilisation tradition or its material heritage.

The process of regionalisation presumes a new European political habitus of Serbia, which is based on the respect toward the Other and opening a dia-logue with the Other. The new European political habitus would initiate a dialogue with the European cultural and political heritage.

The future lies in regionalisation of Serbia – be-cause the life itself affirms the appropriateness of the regionalisation policies: the regionalisation poli-cies represent a step towards realisation of the ideal policy making for the common good of all citizens. At the moment we are reflecting on the potentials and strategies of these policies. However, we should not forget that “If there is a sense of reality, there must also be a sense of possibility”.

Key words: European identity, regionalisation, dia-logue, modernisation, European integrations, new Eu-ropean political habitus.

Rezime

Evropski identitet multikulturalne Vojvodine i

procesi regionalizacije

Procesi jačanja evropskog identiteta multikultu-ralne regije Vojvodine legitimišu pravo građana na izbor i samoizgradnju, a arhimedovskom tačkom oslona definišu identitetske apsorpcione kapacitete slobodnog pojedinca.

Evropski identitet multikulturalne Vojvodine logič-no predstavlja i pogodan strukturni okvir za ublaža-vanje razlika: s jedne strane, prevazilaženje etničkih napetosti negovanjem regionalnog i zavičajnog iden-titeta, a sa druge jačanje prerogativa kojim se afirmiše regionalizacija. U jednoj reči, to su temelji demokrati-zacije i modernizacije jedne političke zajednice.

Nesporno je da glavni interes Vojvodine, kao auto-nomne pokrajine u Srbiji, predstavljaju evropske inte-gracije – jer bez njih ona ne može potpuno valorizova-ti svoj geografski položaj, svoje prirodne resurse, svoju istorijsku i civilizacijsku tradiciju i materijalno nasleđe.

Proces regionalizacije pretpostavlja novi politički evropski habitus Srbije koji bi se temeljio na pošto-vanju Drugog i otvaranju dijaloga sa Drugim. Novi evropski politički habitus bi inicirao dijalog sa evrop-skim kulturnim i političkim nasleđem.

Regionalizacija Srbije je budućnost – jer svrsis-hodnost politikâ regionalizacije potvrđuje sam život: politike regionalizacije predstavljaju korak ka ostva-renju ideala vođenja politike, a za opšte dobro svih građana. U ovom trenutku promišljamo mogućnosti i strategije ovih politika. No, ne zaboravimo da “ako postoji smisao za stvarnost, mora postojati i smisao za mogućnost”.

Ključne reči: evropski identitet, regionalizacija, dija-log, modernizacija, evropske integracije, novi politički evropski habitus

În spaţiul dintre două explicaţii contradictorii ale realităţii şi efectelor politice regionale ale Uniunii Eu-ropene este clar un lucru: Uniunea Europeană (care identifică condiţiile de dezvoltare în arena globală şi cadrul atotcuprinzător, unic al politicii de coeziune orientează, ducând dezvoltarea echilibrată a tuturor regiunilor sale), şi Statul (care are clar definite priori-tăţile sale, cu administraţia de stat care reglemen-tează corect proiectele prin finanţarea din Fondurile structurale ale Uniunii Europene), asigură efecte po-zitive ale politicii regionale ale Uniunii Europene, concurenţa regiunilor şi standardul de viaţă accesi-bil, precum şi calitatea vieţii tuturor cetăţenilor ei.

Dezvoltarea şi angajarea prin economia de piaţă concurentă în statul care este membru al Uniunii Eu-ropene este scopul pe care dorim să-l realizăm. Pen-tru realizarea acestuia, este important fiecare pro-iect, fiecare individ şi fiecare organizaţie care creea-ză noi valori şi contribuie la realizarea ei.

Punctul de plecare temeinic, dar şi mesajul aces-tei lucrări este că realizarea creşterii economice, a dezvoltării durabile, a învăţământului, angajării, a progreselor tehnologice, a incluziunii sociale şi a dreptăţii, dezvoltarea infrastructurii şi păstrarea me-diului, dezvoltarea regională proporţională şi admi-nistraţia de stat care este reformată în serviciu efica-ce şi activ al cetăţenilor, se poate obţine prin politica regională a Uniunii Europene doar prin conformarea şi în acelaşi timp activitatea privind numeroase regi-uni strategice.

Politica regională a Uniunii Europene

Cercetările în cursul deceniilor precedente confir-mă că regiunile subdezvoltate au reuşit ca într-o mă-sură determinată să atingă nivelul regiunilor dezvol-tate. Care este meritul politicii de coeziune în aceas-ta? În urma analizei diferitelor atitudini privind natu-ra politicii regionale a Uniunii Europene şi a realizări-lor ei, se poate conchide că acestea se bazează pe dovezi reale. Toţi analiştii sunt de acord cu docu-mentele oficiale ale Uniunii Europene: este foarte greu să se calculeze influenţa adevărată a politicii re-gionale a Uniunii Europene şi să se izoleze de alte surse ale creşterii economice şi convergenţei, iar în cazul ţărilor Europei Centrale şi de est, de la procesul schimbărilor sociale (democratizare, procesul de edi-ficare al instituţiilor, etc.). În schimb, influenţa ei nu trebuie nici supraapreciată, nici subapreciată. Dacă politica regională a Uniunii Europene nu are impor-tanţă, ar fi luptat oare ţările membre ale Uniunii Eu-ropene pentru aceste mijloace care le oferă posibili-tăţi reale pentru dezvoltarea regiunilor lor? În schimb, trebuie accentuat că politica regională a Uniunii Europene niciodată nu a trebuit să fie unica forţă motrice a avansării, ci doar ajutor şi suplimen-tarea efectelor pieţei libere şi a politicilor economice a statelor membre, precum este definit în articolul 159 (fostul articol 130 b) al actului european unic. Doar împreună cu alte politici europene şi naţionale, cu o politică macroeconomică naţională bună şi cu un răspuns bun al fiecărei ţări membre la posibilităţi-

Ognjen Mirić

POLITICA REGIONALă A UNIUNII EUROPENE – PROMOTOARE A DEzVOLTăRII ECONOMICE

9O

gnjen Mirić

le economice care li se oferă în cadrul Uniunii Euro-pene, ea poate să realizeze rezultate satisfăcătoare şi să majoreze efectul pozitiv al altor politici.

Vorbind de succes, existenţa acestei politici la ni-velul instituţiilor comune, la nivel supranaţional, este motivată prin faptul că diferenţele în gradul de dez-voltare al regiunilor Uniunii Europene se pot corecta prin eforturi comune.

Politica regională a Uniunii Europene este impor-tantă pentru depăşirea problemelor provocate de piaţa comună şi de procesul integrărilor în general (de exemplu, un standard mai mare pretinde un con-sum mai mare în domenii cum sunt mediul ambiant, comunicaţiile, în timp ce înlăturarea frontierelor poa-te avea efect negativ asupra regiunilor de frontieră care depind de comerţul trans-frontalier etc.).

În schimb, motivele existenţei politicii regionale merg şi mai departe de noţiunea de solidaritate. Co-eziunea economică şi concurenţa pretind o mare adaptare în regiune. Având în vedere că unele regi-uni se adaptează mai bine, apar diferenţe având în vedere veniturile, producţia şi rata şomajului. Spre deosebire de opinia de la începutul creării comunită-ţii economice europene, s-a dovedit că prin formarea pieţei unice nu se va diminua inegalitatea dintre re-giuni. Din contră, consecinţa pe termen lung a stabi-lirii pieţei comune este tendinţa concentrării dezvol-tării în regiuni concurenţiale şi crearea periferiei sub-dezvoltate trainice, fapt prin care se creează împreju-rări care facilitează iniţierea migrării şi apariţia insta-bilităţii politice. Faptul că pe teritoriul Uniunii Euro-pene încă nu s-a ajuns la migrări mari, în primul rând din cauza diferenţelor culturale şi de limbă, cu nimic nu diminuează motivarea economică a existenţei politice regionale. Anume, dacă procesul integrării duce unele regiuni într-o poziţie nesatisfăcătoare în raport cu celelalte, există pericolul de apariţie a structurilor sau a curentelor politice care ar putea să pună sub semnul întrebării însăşi existenţa Uniunii Europene.

Pe lângă aceasta, cu toate că existenţa redistribui-rii subînţelege că unele regiuni (sau state) sunt în ex-clusivitate beneficiari, iar altele – donatori ai ajutoru-lui financiar, toate ţările membre, chiar şi cele supra-dezvoltate sunt interesate să ofere ajutor regiunilor subdezvoltate, deoarece ele sunt pieţe insuficient dezvoltate pentru produsele din regiunile ţărilor su-pradezvoltate.

Putem conchide că politica regională a Uniunii Eu-ropene este importantă din cauza următoarelor mo-

tive: ţările dezvoltate au interes să se îmbunătăţeas-că situaţia economică în ţările membre mai puţin dezvoltate. Integritatea economiei Uniunii Europene este tot mai mare. Tot mai puternic este aşa numitul efect de afluenţă. Efectul economic slab al unei ţări desigur că va influenţa negativ asupra pieţei comu-ne a uniunii. Din acest punct de vedere, politica regi-onală a Uniunii Europene ar putea să se definească drept mecanism care permite unei ţări membre ca în mod activ să stimuleze activitatea economică a altei ţări. Dacă inegalităţile regionale ar fi mai mici, toate efectele integrărilor s-ar repartiza mai just printre re-giunile şi ţările membre. În acelaşi timp, ţările mem-bre sărace, prin majorarea eficacităţii lor, ar putea să contribuie, prin impozite, mai mult la bugetul Uniu-nii Europene. Efectul economic al lor la fel ar diminua nivelul inflaţiei globale şi în modul acesta ar uşura problemele urbanistice în oraşele mari ale Uniunii care au probleme cu migrarea. Efectele definitive pentru toţi cetăţenii Uniunii sunt pozitive.

Cel de-al doilea motiv pentru existenţa politicii re-gionale este pur economic – preţul ridicat pentru ţă-rile membre. Nu au toate ţările acelaşi număr de re-giuni subdezvoltate. Unele ţări au foarte mari pro-bleme (Grecia, Portugalia, majoritatea ţărilor recent primite), iar altele, relativ mici (Danemarca şi Olanda). Acestor ţări ar fi foarte greu să li se finanţeze regiuni-le. Doar la nivelul comunităţii se pot aloca mijloace necesare din regiunile bogate ale unor state mem-bre, ca de exemplu ( Germania şi Franţa) şi să se dis-tribuie celor mai sărace regiuni ale Uniunii Europene. La fel trebuie să se răspundă şi la întrebarea: ce face Uniunea Europeană pentru a se asigura ca toate regi-unile şi toţi cetăţenii Europei să dispună de aceleaşi şanse pentru a realiza toate posibilităţile pe care le oferă Uniunea Europeană, dar să înlăture şi toate ris-curile şi avertizările pe care integrarea o poartă cu ea? Succesele pieţei unice, eurozona, mobilitatea oa-menilor sunt doar unele din provocările pentru nu-meroase regiuni care au generat anumite pierderi, au creat îngrijorare şi au escaladat în perioada crizei financiare mondiale. Esenţa de bază a creării politicii de coeziune este dovada cetăţenilor Europei că Uni-unea Europeană are voinţă clară de a facilita un stan-dard de viaţă egal pentru toţi cetăţenii. Nu trebuie uitat nici faptul că ameliorarea inegalităţilor econo-mice este condiţia stabilităţii politice, iar istoria este martorul „instabilităţii europene”.

Cel de-al treilea motiv este că politica regională comună avansează o coeziune politică mai mare în

10

„spiritul comunităţii”. În felul acesta, ţările sărace nu simt că sunt părăsite. Acest lucru este foarte impor-tant, cu toate că sunt diferite cauzele sărăciei, există clar stabilită o diferenţă „centru – periferie”, între re-giunile bogate şi regiunile sărace. Aceasta înseamnă că ţările în cauză probabil foarte reticent ar continua integrarea în viitor, dacă ştiu că trebuie să suporte cheltuielile singure. În extindere, numărul statelor cu diferenţe evidente în gradul de dezvoltare al unor re-giuni s-a majorat.

Predomină şi atitudinea potrivit căreia esenţa de bază a politicii de coeziune este redistribuirea finan-ciară a mijloacelor între ţările membre şi regiuni. Această atitudine nu este întemeiată.

Redistribuirea mijloacelor nu este suficientă pen-tru realizarea eficacităţii şi egalităţii mijloacelor stabi-lite în acordurile de constituire care apelează la dimi-nuarea inegalităţii şi a dezvoltării teritoriilor.

Este clar că unele regiuni primesc mai multe mij-loace, ceea ce separă în casieria comună, însă esenţa de bază a politicii de coeziune nu este redistribuirea mijloacelor, ci dezvoltarea concurenţială a resurselor umane, a infrastructurii, apoi a schimbării instituţiona-le, servicii mai bune, dezvoltarea parteneriatelor, etc.

Despre importanţa politicii regionale a Uniunii Eu-ropene vorbeşte şi Memorandumul privind înţelege-rea şi colaborarea în domeniul politicii regionale pe care Uniunea le are cu China, Rusia, Brazilia şi Ucrai-na. Pe lângă aceasta, Parlamentul European a adop-tat şi hotărârea privind aplicarea unui proiect-pilot „Consolidarea colaborării regionale şi locale prin pro-movarea politicii regionale a Uniunii Europene la ni-vel global”. Scopul acestei iniţiative este examinarea experienţelor politicii regionale a Uniunii Europene, a contribuţiei sale la dezvoltarea economică şi rolul regiunilor europene în extinderea parteneriatelor cu regiunile din afara Europei.

Cu toate că nu există consens privind efectele po-liticii de coeziune, predomină aprecierea că politica regională a Uniunii Europene are efect pozitiv asupra dezvoltării economice a statelor şi regiunilor care sunt beneficiarii acestor mijloace. De asemenea, mulţi autori pe bună dreptate prezintă atitudinea că este inevitabil să se facă o reformă de viitor a coeziu-nii politice. Orientarea de viitor privind necesităţile regiunilor, simplificarea procedurii, avansarea coor-donării între politica regională a Uniunii Europene, a politicilor regionale naţionale şi a altor politici la ni-velul Uniunii Europene sunt doar unele din solicitări-le despre care a început discuţia.

În cadrul discuţiilor pe tema reformei politicii de coeziune, trebuie să ţină cont de faptul că fiecare sprijin financiar este reuşit dacă se realizează în me-diul instituţional bine reglementat, că scopul princi-pal al proiectului este să realizeze politici, dar nu po-liticieni, şi că mijloacele pretind priorităţi clar definite şi nu exclud nicio cheltuială.

Bibliografie

1. Ustav Republike Srbije (,,Službeni glasnik RS”, broj 83/06).2. Strategije regionalnog razvoja Srbije za period od 2007. do

2012. godine (,,Službeni glasnik RS”, broj 21/2007).3. Sporazum o stabilizaciji i pridruživanju i zakon o potvrđivanju

Sporazuma o stabilizaciji i pridruživanju između Evropske zajednice i njihovih država članica, sa jedne strane i Republi-ke Srbije, sa druge strane (,,Službeni glasnik RS”, broj 83/08).

4. Nacionalni program za evropske integracije.5. zakon o teritorijalnoj organizaciji Srbije (,,Službeni glasnik

RS”, broj 129/07).6. zakon o regionalnom razvoju (,,Službeni glasnik RS”, broj

51/2009).7. zakon o potvrđivanju Okvirnog sporazuma između Vlade

Republike Srbije i Komisije Evropskih zajednica o pravilima za saradnju koja se odnose na finansijsku po moć Evropske zajednice Republici Srbiji u okviru sprovođenja pomoci pre-ma pravili ma Instruments za pretpristupnu pomoc (IPA), de-cembar 2007. Godine.

8. Plan aktivnosti za pripremu akreditacije za decentralizovani sistem upravljanja EU fondovima (DIS) u Republici Srbiji, Vlada Republike Srbije, 2008.

9. Regionalna politika Evropske unije, Kancelarija za pridruživanje Evropskoj uniji Vlade Republike Srbije, 2004.

10. Jovan Komsić, Principi evropskog regionalizma, Asocijacija multietnickih gradova jugoistocne Evrope, 2007.

11. Fabio Canova, Are EU Policies Fostering Growth and Reducing Regional Inequa lities, 2001.

12. Fabrizio Barca, An Agenda for a Reformed Cohesion Policy, 2009.

13. Barca F., Brezzi M., Terribile, F. and Utili, F., Measuring for Decision Making. Soft and Hard Use of Indicators in Regional Development Policies, 2004.

14. Cappelan A., F. Castellaci, J. Faberger and B. Verspagen, The impact of regional support on growth and convergence in the European Union, 2001.

15. DelaFuente, A., The Effect of Structural Fund Spending on the Spanish Regions: An Assessment of the 1994-99 Objective 1 CSF”, in CEPR Discussion Papers, No. 3673, 2002.

16. Marinov V., Bahloul H., Slay B.: „Structural funds and the new member states: le ssons learned”, Development & Transition, Issue 4, 2006.

17. Artis M. J. and Lee N., The Economics of the European Union. Oxford University Press, 1997.

18. Martin R., The Impact of the EU’s Structural and Cohesion Funds on Real Conve-regence in the EU, 2003.

19. Therborn G. European Modernity and Beyond: The Trajectory of European Societies, 1995.

Traducere de Nicoleta CIPU

11

12

Summary

Regional Politics of European Union –

a Promoter of Economic Development

Between the two completely opposite interpreta-tions of reality and the effects of the regional politics of European Union, one thing is certain: the Europe-an Union (which identifies the development of the global arena and guides and directs the equal devel-opment of all its regions by all around and unique cohesion politics) and the state (which has a clear defined developmental priorities, with the state ad-ministration which infallibly manages projects, fi-nanced by the structural funds of European Union), bring positive effects to the regional politics of Euro-pean Union, as well as congruity of the region and appropriate standard of living and quality of living of all its citizens.

Key words: European Union, development, regional politics, economic development

Rezime

Regionalna politika Evropske unije

– promoter ekonomskog razvoja

Između dva krajnje suprotstavljena tumačenja stvarnosti i efekata regionalne politike Evropske uni-je, izvesno je jedno: Evropska unija (koja identifikuje razvojne prilike u globalnoj areni i sveobuhvatnim i jedinstvenim okvirom kohezione politike usmerava i vodi ravnomerni razvoj svih svojih regiona), i država (koja ima jasno definisane razvojne prioritete, s drža-vnom administracijom koja nepogrešivo upravlja pro-jektima, finansiranim iz strukturnih fondova Evrop ske unije), obezbeđuju pozitivne efekte regionalne poli-tike Evropske unije, konkurentnost regiona i primeren životni standard i kvalitet života svih svojih građana.

Ključne reči: Evropska Unija, razvoj, regionalna po-litika, ekonomski razvoj

13M

arijana Pajvančić

Un mod deosebit, complex al organizării pe verti-cală a conducerii de stat este statul regional. Statele regionale reglementate prezintă un mod special al organizării instituţionale a statului, pe care îl caracte-rizează diviziunea conducerii între diferite niveluri ale organizării de stat. Sistemele constituţionale ale unui număr mare de state europene caracterizează procesul de transferare al competenţelor de la orga-nele centrale ale conducerii de stat la niveluri mai mici de conducere. Esenţa acestui proces al descen-tralizării şi regionalizării este încurajarea conducerii de a se apropia de cetăţeni şi de a facilita influenţa lor nemijlocită asupra exercitării conducerii, precum şi faptul ca în principiu se divide conducerea privind aplicarea nu numai pe linie orizontală, ci şi verticală.

Din aceste motive, procesul de transferare al com-petenţelor de la nivel central la moduri inferioare ale organizării teritoriale se consideră instrument şi con-diţie a democratizării. Regionalizarea prezintă „reali-zarea axiomelor democratice şi liberale pentru statul limitat şi caracterele sale represive şi autoritare” (A. Simici).

O parte a sa se reflectă şi asupra organizării vertica-le a conducerii de stat şi asupra modului organizării teritoriale a statului, pe lângă organele autoguvernă-rilor locale, drept mod al descentralizării şi diviziunii conducerii între organele conducerii centrale şi ale or-ganelor locale care constituie şi alte moduri de des-centralizare. Acestea sunt regiuni ca mod specific al descentralizării, care se interpun între organele cen-trale de conducere şi conducerile locale, nemijlocit

sub nivelul conducerii centrale şi care, în mod nemij-locit, reflectă asupra organizării teritoriale a statului.

Principiul descentralizării conducerii în diferite moduri, precum şi elementele de bază pe care le constituie conţinutul descentralizării, reglementează şi documentele dreptului internaţional, printre care în mod special şi Carta Europeană privind autogu-vernarea locală (Strasburg 1987), Carta Europeană privind autoguvernarea regională (Proiect) adoptată de Congresul Conducerilor locale şi al Conducerilor regionale ale Europei (1997), Declaraţia privind regi-onalismul în Europa, adoptată de Adunarea Regiuni-lor Europene (Bazel, 1996), Convenţia Europeană-ca-dru privind colaborarea transfrontalieră între comu-nităţile teritoriale şi conduceri (Madrid, 1980), Decla-raţia privind autoguvernarea locală (Helsinki, 2002). Conţinutul principiilor stabilite prin aceste docu-mente pe plan naţional se reglementează mai de-grabă prin Constituţia sau Legile corespunzătoare (de exemplu Legea privind organizarea teritorială).

Noţiunea de regiune

Noţiunea de regiune în teoria constituţionalismu-lui se concepe în mod diferit. Regiunea se defineşte drept mod al diviziunii administrative teritoriale sau ca mod al autoguvernării politice teritoriale şi al au-tonomiei, de aceea au dreptate autorii care evidenţi-ază că statul regional este un mod aparte de funcţi-onare a statului, între statul federal şi cel unitar (P. Escobarhero). În cadrul concepţiei euroregiunilor, re-

Marijana Pajvančić

CADRUL CONSTITUţIONAL AL STATULUI REGIONAL – EXEMPLUL SERBIEI

STATUL REGIONAL – SURSELE INTERNAţIONALE ŞI CONSTITUţIONALITATEA COMPARATIVă

giunile „sunt concepute ca viitori subiecţi publici egali, până în oarecare măsură independenţi de su-biectivitatea statelor-mamă, ceea ce duce la schim-bările în concepţia tradiţională a suveranităţii şi duce la o oarecare posibilă „Regiune europeană”. Denumi-rile care se folosesc în constituţionalitatea compara-tivă pentru acest mod al organizării teritoriale al conducerii de stat sunt la fel diferite (Provincii, Auto-nomii, oraşe, regiuni, judeţe, ducate, domenii, etc.).

Concepţia determinată a regiunilor o găsim şi în documentele internaţionale, de exemplu în Declara-ţia Adunării Regiunilor Europene. Sub noţiunea de regiune, în sensul acestei Declaraţii se subînţelege „Organul Dreptului public, stabilit la nivel nemijlocit sub nivelul statului, cu autoguvernarea politică”. De aici rezultă că este importantă caracteristica regiuni-lor ca identitate politică deosebită, iar modurile în care această identitate se prezintă pot să fie diferite. Aceasta explică şi diferenţa modurilor de organizare regională şi poziţia diferită a regiunilor în constituţi-onalitatea comparativă. În pofida marilor diversităţi ale modurilor de reglementare regională, diferenţele în Statutul regiunilor şi în conţinutul diferit în auto-nomiile regionale din sistemele constituţionale com-parative se pot evidenţia unele principii de bază pe care le constituie un set al caracteristicilor comune care reglementează statele regionale.

Statutul constituţional al regiunilor

Statutul regiunilor în sistemul constituţional este definit de principiile de bază care caracterizează sta-tele regionale. Aceste principii sunt definite prin do-cumentele internaţionale privind regiunile, precum şi prin prescripţiile Dreptului intern. Statul reglemen-tat regional este un mod specific al statului complex care caracterizează diferenţa modurilor şi relaţiile specifice între state (Conducerile centrale) şi Comu-nităţile autonome (regiunile). Specificul acestor rela-ţii se oglindeşte în organizarea de stat a statelor re-glementate din punct de vedere regional. Organiza-rea de stat a statelor regionale este caracterizată prin complexitate, deoarece ea „trebuie în acelaşi timp să conţină mecanismele care vor facilita expri-marea diferenţelor, apoi mecanismele care prin ori-entare şi coordonare vor diminua efectele diferenţe-lor şi mecanismelor care vor asigura integritatea or-ganismului de stat complet social”.

Aceste principii se concretizează şi se definesc prin Constituţia (sau prin Legile) statelor reglemen-

tate din punct de vedere regional şi ele pot fi diferi-te, deoarece depind de condiţii concrete în fiecare stat reglementat din punct de vedere regional.

„Republica unică şi indivizibilă recunoaşte şi avan-sează autonomiile locale; introduce în serviciile care depind de stat cea mai amplă descentralizare adminis-trativă; reglementează principiile şi metodele legislaţi-ei sale cu necesităţile autonomiei şi descentralizării”.

Ex. : Constituţia se bazează pe unitatea inextricabi-lă a naţiunii spaniole, a patriei comune şi indivizibile a tuturor spaniolilor, recunoaşte şi garantează dreptul la autonomia naţionalităţilor şi regiunilor care o con-stituie, precum şi solidaritatea între cetăţenii ei.

Cadrul general

Cadrul general care reglementează statutul regiu-nilor în sistemul constituţional constituie: principiul regional al organizării statului, diviziunea conducerii între diferite niveluri de organizare a statului, consti-tuirea regiunilor prin cele mai înalte acte juridice, dreptul la regiuni şi autoorganizare, diferenţa tipuri-lor şi a modurilor de reglementare regională, protec-ţia constituţională specială a statutului regiunilor şi dreptul la autoguvernarea regională.

Principiul regional al organizării statelor regle-mentează deja documentele internaţionale amintite privind regiunile. În aceste documente sunt stabilite principiile de bază care stabilesc esenţa şi reglemen-tează cadrele organizării statului regional şi ale auto-guvernării locale şi definesc conţinutul lor. Aceste principii se concretizează prin dreptul intern cu adaptarea condiţiilor şi specificului fiecărei ţări. Prin prescripţiile conducerii centrale (Constituţie sau Lege), se garantează autonomia regională, identita-tea regională, competenţele regionale şi structurile instituţionale de bază ale conducerii care se consti-tuie la nivel regional.

Garantarea statutului regiunilor în sistemul con-stituţional trebuie să ofere o protecţie aparte, deoa-rece aceste garanţii în sens organizatoric şi funcţio-nal se pot diminua doar prin intermediul reformei constituţionale.

„Republica o constituie primăriile, provinciile, me-tropolele, regiunile şi statele. Primăriile, provinciile, metropolele şi regiunile sunt subiecţi autonomi cu statute proprii, împuterniciri şi funcţii în conformita-te cu principiile stabilite în Constituţie”.

„Statul este organizat teritorial în: primării, provin-cii şi comunităţi autonome care vor fi formate. Toate

14

aceste unităţi se bucură de autonomie în conduce-rea intereselor proprii”.

Pentru statul reglementat din punct de vedere re-gional, este caracteristică diviziunea conducerii (re-partizarea competenţelor) între organele conducerii centrale, ale conducerilor locale şi ale conducerilor regionale. Diviziunea competenţelor între diferite ni-veluri ale organizării conducerii (diviziunea vertical a conducerii) prezintă în acelaşi timp şi un mod speci-fic de limitare a conducerii, deoarece în cadrul, în esenţa aceloraşi funcţii ale conducerilor de stat se numesc mai mulţi purtători ai conducerii, printre care competenţele sunt divizate şi se deosebesc po-trivit conţinutului, volumului şi calităţii.

Constituirea regiunilor. Regiunile se constituie prin constituţie (de exemplu, Belgia, Italia) sau prin Constituţie în principiu se garantează dreptul la au-toguvernarea locală, dreptul la organizarea regiona-lă, şi se stabileşte procedura potrivit căreia se consti-tuie regiunile (exemplu, Spania). În unele sisteme constituţionale (de exemplu, Franţa) dreptul la auto-guvernarea regională şi constituirea regiunilor se re-glementează prin lege.

Dreptul regiunilor la autoorganizare. Dreptul regiunilor la autoorganizare este baza autonomiei regiunilor. Autonomia regiunilor presupune garanta-rea unui nivel determinat şi al conţinutului autocon-ducerii populaţiei în regiunile care sunt reglementa-te prin legi specifice şi unde predomină o identitate aparte.

O identitate deosebită a regiunilor se prezintă şi prin dreptul la autoorganizarea regională. Regiunea are dreptul ca prin actul de autoorganizare (Actul constitutiv al regiunii) să reglementeze organizarea proprie şi competenţa. Actul constitutiv al regiunilor poate fi Constituţia, statul sau alt act legal. Este im-portantă caracteristica acestui act, indiferent de de-numirea lui, situând statutul în sistemul legal. Actul constitutiv al regiunilor îl constituie „o parte a ordinii juridice a statului la cel mai înalt nivel”, dar îl adoptă regiunea independent sau cu aprobarea organelor conducerii centrale.

Protecţia dreptului la autodeterminarea regi-onală. Statutul regiunilor în sistemul constituţional este protejat în mod deosebit. Protecţia dreptului asupra autoguvernării regionale în ordinea juridică asigură garantarea instrumentelor diferite care stau la dispoziţia regiunilor în scopul protecţiei drepturi-lor, precum şi al diferitor proceduri care asigură par-

ticiparea regiunilor în adoptarea hotărârilor care se referă la statutul regiunilor şi la competenţele lor.

Tipuri de regionalism

Statutul regiunilor constituite în cadrul aceluiaşi stat poate fi diferit în dependenţă de caracteristicile istorice, politice, sociale şi culturale ale teritoriilor unde se constituie regiunea. În statul reglementat din punct de vedere regional, se pot constitui regi-uni monotipice, dar la fel este posibil să se constituie regiuni care au statut diferit în sistemul constituţio-nal. Acesta este aşa-numitul regionalism asimetric, ale cărei caracteristici sunt regiuni politice. Concep-ţia regionalismului asimetric este acceptată în mai multe ţări europene.

Constituţionalitatea comparativă oferă exemple diferite ale tipurilor de regionalism. În esenţa acce-sului la regionalizare se găsesc două concepte.

Primul este conceptul administrativ. În cadrul acestui concept, regiunile se definesc ca mod al divi-ziunii teritoriale a statului în unităţi administrative. O astfel de regiune prezintă un tip al descentralizării administrative şi, în esenţă, este caracteristic pentru statul unitar. Statutul regiunilor în sistemul constitu-ţional, în acest tip al statului regional, nu se deose-beşte esenţialmente de statutul unităţilor autogu-vernărilor locale.

Cel de-al doilea este conceptul politic, în care re-giunea se defineşte drept mod al diviziunii conduce-rii în care regiunile se bucură de autoguvernarea po-litică şi autonomie. Drept mod al autoguvernării po-litice, regiunea este o expresie a identităţii politice speciale. Regiunile care s-au constituit în baza aces-tui principiu se bucură de autoguvernarea politică. Autoguvernarea politică se oglindeşte în dreptul re-giunilor ca prin exprimarea voinţelor lor politice să adopte modul organizării politice pe care îl conside-ră a fi cel mai corespunzător. De aici şi un statut con-stituţional diferit al regiunilor care s-au format în baza acestui principiu.

Potrivit modului de înfiinţare, se deosebesc trei ti-puri de bază a regiunilor: regiunile care au apărut drept expresie administrativă – diviziunile teritoriale ale statelor unitare ca mod special al autoguvernării locale (de exemplu, Grecia, Portugalia); regiunile care au apărut în procesul de adaptare a modurilor existente ale organizărilor teritoriale, a principiilor orânduirii regionale a statului (de exemplu, Suedia, Germania, Olanda) şi regiunile (Spania, Italia) care

15

prezintă tipul „regionalizării instituţionale care sub-înţelege introducerea regiunilor în structura condu-cerilor drept entitate politică care în sine conţine şi caracteristica organelor descentralizate a conducerii, dar în primul rând caracteristica autonomiei politice”.

Dacă drept criterii ale deosebirilor regionale se iau în considerare caracteristicile de bază care stabi-lesc identitatea regională a unor regiuni, atunci deo-sebirile între regiuni apar în dependenţă de factorii care au influenţat în mod decisiv şi care influenţează asupra conturării identităţii politice a regiunilor con-crete. Acestea pot fi: poziţia geografică (Insulele Alande, Groenlanda); evenimentele istorice comune, culturale şi economice (Spania, Italia); identitatea culturală specifică formată în baza multietnicităţii populaţiei (Spania, Italia); componenţa etnică deose-bită a populaţiei (Scoţia, Wells). Cea mai frecventă identitate politică a regiunilor este caracterizată prin mai mulţi factori: regionalizarea – şi împreună cu ea formarea autonomiilor teritoriale, în grad diferit, care au ca punct de plecare caracteristicile istorice, culturale, lingvistice, etnice, confesionale şi geografi-ce în regiuni determinate pe care doresc să le păs-treze, precum şi dezvoltarea individualităţilor şi identităţilor lor care, mai puţin sau mai mult, se deo-sebesc de ceea ce este general sau naţional”.

Fragment din lucrarea prezentată la data de 15 mai 2009 la Centrul pentru Regionalism din Novi Sad

Traducere de Nicoleta CIPU

Summary

The Definition of the Regional State According

to the Constitution – the Example of Serbia

The status of a region within the constution is de-fined by the basic principles featured by a regional state. These principles are defined by the interna-tional documents within a particular region as well as by the regulations of the state law. Regionaly de-fined state nurtures specific relation between the state and the region. The status of regions within one state depends on the historical, political, social and cultural features of a particular region.

Key words: constitution, region, regional status, law

Rezime

Ustavni okvir regionalne države – primer Srbije

Status regiona u ustavnom sistemu definišu osnovni principi koji odlikuju regionalne države. Ovi principi su definisani međunarodnim dokumentima po regijama kao i propisima unutrašnjeg prava. Re-gionalno uređena država je specifičan oblik složene države koju odlikuje različitost oblika i specifični od-nosi između države i regiona. Status regiona obrazo-vanih u okviru iste države može biti različit zavisno od istorijskih, političkih, socijalnih i kulturnih odlika područja na kome se obrazuje region.

Ključne reči: ustavnost, region, regionalni status, pravo

16

Adoptarea noului Statut al Voivodinei la sfârşitul anului trecut şi dezbaterea extrem de nepotrivită în Adunarea Serbiei referitoare la modificarea Legii pri-vind dezvoltarea regională, au adus într-un mod foarte dramatic în atenţia opiniei politice problema descentralizării Serbiei.

Încă din 5 octombrie 2000 şi de la începutul schimbărilor democratice, Serbia este răstignită între necesitatea ca descentralizarea ţării să devină o par-te a procesului democratizării şi apropierii de Uniu-nea Europeană, şi teama că descentralizarea poate duce la dezintegrarea în continuare a ţării. În favoa-rea descentralizării a venit şi promisiunea electorală a coaliţiei DOS, făcută în platforma pentru alegerile din septembrie 2000, în capitolul intitulat Prima zi a noului parlament: Vom adopta Declaraţia despre în-ceputul pregătirilor pentru adoptarea noii Constitu-ţii, în vederea înlăturării actualului haos constituţio-nal. Declaraţia va ţine cont de necesitatea descentra-lizării statului, cu accent aparte pe regionalizarea Serbiei şi pe afirmarea autonomiei Voivodinei şi a Provinciei Kosovo-Metohia.

Această promisiune nu s-a îndeplinit niciodată; în loc de aceasta, în anul 2006, prin consimţământul tu-turor partidelor parlamentare, am primit o nouă Constituţie cu ajutorul căreia se păstrează regimul centralist în Serbia. Există două surse esenţiale con-tra descentralizării care dau undă verde şi pentru asemenea prevederi constituţionale. Primul este pă-rerea moştenită în opinia publică, din cauza propa-gandei îndelungate a lui Milošević, că orice tendinţă

spre descentralizare este echivalentă cu tendinţa de separatism.

În Serbia, cu excepţia Voivodinei, încă din perioa-da monarhistă a rămas părerea că este puternic sta-tul care are conducere centrală puternică.

În afară de aceasta, în memoria cetăţenilor este proaspătă secesiunea Kosovo şi teama că dacă s-ar face descentralizarea, procesul dezintegrării ar conti-nua. Totuşi, factorii-cheie pe scena politică a Serbiei nu numai că nu se trudesc să spulbere asemenea concepţii şi suspiciuni, ci deseori ei înşişi le încurajea-ză. Când este vorba despre partidele extremiste, ase-menea comportament este de înţeles, deoarece ei pe această teamă îşi întăresc ratingul ca apărători ai integrităţii ţării şi luptători pretinşi împotriva separa-tismului. Dar problema este că nici aşa-numitul bloc proeuropean nu este consecvent în problema des-centralizării, ceea ce denotă şi cele întâmplate mai înainte în legătură cu Statutul Voivodinei, care s-a transformat pe atunci într-un fel de scandal politic. La aceste partide este de recunoscut modul de com-portare – că atâta timp cât sunt în opoziţie, pledează pentru descentralizare, dar când vin la putere, capito-lul privind descentralizarea dispare atât din docu-mentele lor de program, cât şi din activităţile publice. În acest context este evidentă dorinţa ca prin menţi-nerea sistemului centralist, până nu se împart bunuri-le tranziţiei, totul să se ţină sub controlul unui centru, din care se face redistribuirea, fie chiar şi a sărăciei.

Când este vorba de descentralizare, o declaraţie anterioară a preşedintelui Tadić – că sunt posibile şi

Aleksandar Popov

PENTRU DECENTRALIzARE, PâNă NU AJUNG LA PUTERE

17A

leksandar Pop

ov

modificări constituţionale care vor rezolva problema regionalizării şi descentralizării Serbiei, a stârnit un interes deosebit al opiniei publice. După părerea sa, nu este normal ca doar Voivodina să fie regiune cu drepturi definite, dacă şi alte regiuni doresc aseme-nea drepturi. Dacă Voiovdina ar fi singura regiune, Serbia ar fi un stat asimetric, ceea ce ar cauza o insta-bilitate permanentă. Această declaraţie a provocat numeroase incertitudini în rândurile opiniei publice, în primul rând partea care se referă la asimetrie.

Aici trebuie ţinut cont că în Serbia, dacă se face excepţie de provincii, nu există niciun fel de experi-enţă în descentralizare. De aceea, dacă într-adevăr va apărea dorinţa politică de a se intra în acest pro-ces, înainte de toate ar trebui făcută Strategia naţio-nală a descentralizării. În acest document s-ar pre-zenta o analiză profundă a situaţiei şi a necesităţilor, şi apoi, prin comparaţie cu experienţa altor ţări euro-pene descentralizate, se vor propune soluţiile opti-me pentru Serbia.

Când este vorba de soluţiile din alte ţări care ar putea fi un model demn de urmat pentru Serbia, fără îndoială cele mai apropiate exemple sunt Spania şi Italia. Din exemplele lor, dar şi din documentele Consiliului Europei, cu siguranţă trebuie luate unele principii-cheie. Prin urmare, tocmai din cauza lipsei de experienţă în descentralizare, în Serbia, în afara provinciilor, ţinându-se cont de principiul dezvoltării şi al asimetriei, trebuie stabilite regiuni cu caracter geografic, economic sau istoric. Deşi Legea privind dezvoltarea regională nu precizează principiile des-centralizării, pentru prima dată se amintesc şapte re-giuni: regiunea Voivodinei, regiunea Belgradului, re-giunea de vest, regiunea de est, regiunea centrală şi regiunea Kosovo şi Metohia. Acestea sunt doar regi-uni statistice, care sunt necesare pentru accesul la fondurile de preaderare ale Uniunii Europene, dar de ele se va ţine cont şi atunci când se va intra în proce-sul de descentralizare funcţională a Serbiei. Chiar şi atunci când se va ajunge la aceasta, este cert că toa-te regiunile, din cauza lipsei de experienţă, a capaci-tăţilor şi din alte motive, nu pot imediat obţine gra-dul de autonomie pe care ar trebui să îl aibă provin-ciile, dar în baza principiului etapelor, mai târziu ar putea să candideze pentru aceasta. Sistemul descen-tralizării ar trebui să cuprindă şi subregiuni, niveluri din care fac parte câteva comune şi care vor avea îm-puterniciri mai mici decât regiunile şi provinciile au-tonome. Acestea sunt doar câteva puncte de pleca-re, iar în Strategia naţională privind descentralizarea

se vor da răspunsuri concrete la toate problemele care se referă la descentralizarea Serbiei şi care nu sunt lămurite. În primul rând politicienii ar trebui să creeze o atmosferă în opinia publică, care ar înlătura suspiciunile că descentralizarea duce la dezintegra-re, deoarece experienţa altor ţări arată că descentra-lizarea duce la întărirea statului ca întreg. De aseme-nea trebuie înlăturate suspiciunile că descentraliza-rea este costisitoare şi că înseamnă introducerea noi-lor structuri birocratice în regiuni. Aceasta poate fi doar parţial adevărat, deoarece descentralizarea pre-supune formarea statului ordonat din toate punctele de vedere, prin urmare şi în privinţa administraţiei. Trebuie, în final, precizat că din cauza ineficacităţii sale, cel mai costisitor este, totuşi, statul centralizat.

Traducere Doina TODORAN

Summary

For Decentralization, until they Come into Power

The main constituents of the Serbian political scene, the political parties are dedicated to decen-tralization of the Autonomous Province of Vojvodina during the elections, but when they come into pow-er they are more interested in the distribution of po-litical functions and they forget all about the decen-tralization. However, they dedicate themselves and their programmes to a completely different cause, i.e. to centralization. Previous Statues of Vojvodina prove this fact.

Key words: the Statute of Vojvodina, decentraliza-tion, regionalism

Rezime

Za decentralizaciju, dok ne dođu na vlast

Glavni činioci na političkoj sceni Srbije, političke stranke u toku izbora zalažu se za decentralizaciju Autonomne Pokrajine Vojvodine, ali kada dođu na vlast više brinu o političkoj podeli funkcija i zabora-vljaju na decentralizaciju. U svojim zalaganjima i programima idu u suprotnom pravcu, odnosno ka centralizaciji o čemu svedoče i prethodni Statuti Vojvodine.

Ključne reči: Statut Vojvodine, decentralizacija, re-gionalizam

18

O dată cu prăbuşirea regimului comunist, reîntoar-cerea la Europa a devenit un reper important al socie-tăţii româneşti. Tocmai de aceea, Uniunea Europeană este de multă vreme prezentă în discursurile politice interne, în mass-media, în dezbaterile opiniei publice, în programele universitare sau în discuţiile cotidiene. Orientarea României spre democraţie şi promovarea valorilor economiei de piaţă a făcut evidentă necesita-tea integrării acesteia în structurile comunitare europe-ne, în aşa fel încât apartenenţa României la Europa să nu fie doar o realitate culturală sau spirituală, ci şi politi-că, economică sau instituţională. În opinia intelectuali-lor români, esenţa tranziţiei de la regimul totalitar la cel democratic trebuia să o constituie, în România, la fel ca în celelalte state foste comuniste, reformarea economi-co-instituţională şi respectiv democratizarea societăţii.

Tema democraţiei sau a democratizării societăţii româneşti a fost abordată din mai multe perspecti-ve. Viziunea istorică asupra democraţiei a fost reflec-tată de Lucian Boia, cea politică – de către Cristian Preda, iar cea juridică – de către profesorii clujeani Ion Deleanu în Drept constituţional şi instituţii politice (Bucureşti, 1993) şi Emil Boc în Instituţii politice şi pro-ceduri constituţionale în România. Manual de bază (Cluj-Napoca, Ed. Accent, 2004).

Dezbaterile pe marginea integrării României s-au extins şi au devenit tot mai consistente nu doar în sfera politicului, ci şi în mediul cultural, universitar sau economic românesc.

În mediul universitar, problematizarea fenomenu-lui integrării României s-a făcut simţită încă de la mij-locul anilor ’90 prin studii, programe de cercetare,

conferinţe şi chiar prin crearea unui cadru instituţio-nal în domeniul europenisticii. În legătură cu acest ultim aspect, filosoful Andrei Marga, rectorul Univer-sităţii din Cluj, afirma faptul că redescoperirea şi reu-nificarea Europei central-estice (inclusiv a României), necesita, în acei ani de început, promovarea studiilor europene1. Instituţionalizarea studiilor europene, prin crearea Facultăţii cu aceeaşi denumire, la Cluj, (1994) a însemnat ulterior recunoaşterea academică şi profesională în sfera europenisticii şi apoi extinde-rea acestui câmp de cercetări în universităţile din Ro-mânia (Timişoara, Bucureşti, Iaşi, Oradea etc). Cerce-tarea de acest tip, aflată în strîns parteneriat cu mari universităţi europene (Milano, Bruxelles, Amster-dam, Atena), are o structură complexă, de la europe-nistică (ideea europeană, construcţie europeană, eu-ropenizare), relaţii internaţionale sau administraţie europeană, la management cultural sau de proiecte.

În câmpul ideii europene trebuie amintite contri-buţiile transilvane ale câtorva istorici, filosofi sau spe-cialişti în relaţii internaţionale: Ovidiu Pecican, Euro-pa, o idee în mers (Cluj-Napoca, EFES, 1997), România şi Uniunea Europeană (Cluj-Napoca, EFES, 2004); Nico-lae Păun, European Studies Today (Cluj-Napoca, EFES, 1997); Ladislau Gyemant, European Tradition and Ex-periences (Cluj-Napoca, EFES, 1999); Vasile Vese, Adri-an Ivan, Istoria integrării europene (Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujană, 2001); Simion Costea, România şi Proiectul Briand de Uniune Europeană (Târgu-Mureş, Ed. Univ. Petru Maior, 2004). 1 Andrei Marga, European Studies in European Studies Today, Cluj-Napoca, EFES, 1997, pp. 11-13.

Anca Stângaciu

OPINIA INTELECTUALILOR TRANSILVăNENI REFERITOARE LA DEMOCRAţIE, ECONOMIA DE PIAţă ŞI RAPORTURILE

CU UNIUNEA EUROPEANă

19A

nca Stângaciu

20

Domeniul construcţiei şi al integrării europene cu-prinde o serie de autori consacraţi, profesori ai uni-versităţilor din Cluj, Oradea sau Târgu-Mureş: Ladis-lau Gyemant (Preistoria construcţiei europene, Cluj-Na-poca, EFES, 1999), Nicolae Păun (Construcţia europea-nă modernă, Cluj-Napoca, EFES, 1998; Istoria construc-ţiei europene, Cluj-Napoca, EFES, 1999; Instituţiile Uni-unii Europene, Cluj-Napoca, EFES, 2004), Nicolae Păun, Georgiana Ciceo (Europa unită, Europa noastră, Cluj-Napoca, PUC, 2003), Liviu Petru zăpîrţan, (Con-strucţia europeană, Oradea, Ed. Imprimeriei de Vest, 2000), Ioan Horga (Construcţie europeană. Tradiţie, re-alitate, perspectivă, Oradea, Ed. Universităţii, 2000), Vasile Vese (Istoria integrării europene, Cluj-Napoca, PUC, 2001), Adrian Ivan (Perspective teoretice ale con-strucţiei europene, Cluj-Napoca, Eikon, 2003; Statele Unite ale Europei, Iaşi, Institutul European, 2007).

O direcţie aparte de investigaţie priveşte filosofia. Andrei Marga şi-a propus să abordeze tema unificării europene din perspectiva filosofiei occidentale în Fi-losofia unificării europene (Cluj-Napoca, Biblioteca „Apostrof”, ed: I 1995, ed. a II-a: 1997, ed. a III-a: 2001, ed. a IV: 2003). Tema filosofică a apartenenţei la Eu-ropa precum şi a procesului integraţionist a fost dis-cutată în Paradigme ale integrării (Cluj-Napoca, EFES, 2002). Acelaşi autor a inaugurat un demers complex şi am spune, fără corespondent în România, abor-dând unificarea europeană sub raportul necesităţii reformării învăţământului academic românesc în re-laţie cu modelul oferit de Occident în Universitatea în tranziţie (Cluj-Napoca, ed. Apostrof, 1996) sau Educa-ţia în tranziţie, (Cluj-Napoca, ed. Dacia, 1999). Având experienţa conducerii Ministerului Educaţiei (1997-2000), Andrei Marga a abordat problematica reformei învăţământului românesc în Anii reformei (Cluj-Napoca, EFES, 2000) şi Anii reformei şi ce a urmat (Cluj-Napoca, EFES, 2005).

Derularea negocierilor cu Uniunea Europeană şi apoi finalizarea acestora a determinat extinderea preocupărilor specialiştilor clujeni în domeniul inte-grării instituţionale şi al europenizării: Nicolae Păun (Finalitatea Europei: o analiză a proiectului institutional al Uniunii Europene, Cluj-Napoca, EFES, 2007), Adrian Ivan (Uniunea Europeană – proiecte, guvernanţă şi dez-voltări instituţionale: de la planul de uniune europeană al lui Pierre du Bois la Tratatul de instituire a unei Consti-tuţii pentru Europ a, Cluj-Napoca, Ed. Napoca Star, 2007; Ghidul Parlamentului European, Cluj-Napoca, CA Publishing, 2009), Anca Stângaciu (România în con-textul integrării în structurile Uniunii Europene. Relaţiile economice româno-italiene, Cluj-Napoca, EFES, 2007).

Din perspectiva europenizării este evident faptul că România va exercita, ca stat democratic, membru al Uniunii Europene, influenţă politică, economică sau culturală asupra statelor necomunitare aflate la gra-niţa estică a Uniunii Europene. Căile de impact vor fi cele de natură geopolitică şi geostrategică (mediere, cooperare, acţiuni coordonate, colaborare transfron-talieră), politică (principii politice şi instituţionale de-mocratice), economică (schimburi comerciale bilate-rale, investiţii ale firmelor private) sau chiar culturală (colaborare pe linie artistică, academică etc).

În fapt, în contextul definirii noilor frontiere cu ţările vecine Uniunii, efectul imitativ sau legăturile economi-ce (schimburi comerciale, investiţii străine) pe care Ro-mânia le va dezvolta cu statele limitrofe necomunitare vor contribui, într-o măsură mai mică sau mai mare, la influenţarea şi, probabil, transformarea (democratică) a acestora. Semnalele deschiderii sunt tot mai eviden-te în Georgia şi Ucraina, prin disponibilitatea lor de a adera la structurile NATO. Factorul omogenizării şi al aproprierii culturale va avea cu siguranţă o importanţă particulară în cazul impactului României asupra Re-publicii Moldova (cultură, limbă, tradiţii, istorie)2.

Consensul cercetătorilor în economie, incluzin-du-i aici, evident, şi pe cei din Transilvania, s-a bazat pe faptul că integrarea în structurile Uniunii Europe-ne ar oferi României şansa dezvoltării unei economii moderne, competitive şi chiar performante (Mihaela Luţaş, Integrare economică europeană, Bucureşti, Ed. Economică, 1999; Maria Bârsan, Integrare economică europeană, Cluj-Napoca, EFES, 2006; Elena Porumb, Managementul resurselor umane, Cluj-Napoca, EFES, 2006; Anca Dodescu, Statul şi economia de piaţă, Bu-cureşti, Ed. Economică, 2000).

Tematic, cercetările economiştilor de la Universi-tatea din Cluj, cea mai veche şi mai mare universitate transilvană, s-au focalizat începând cu anii ’90 pe problematica economiei de piaţă, a funcţionalităţii acesteia, a problemelor de micro- şi macroecono-mie, a investiţiilor străine. Date fiind particularităţile trecerii economiei româneşti de la sistemul centrali-zat la economia de piaţă, foarte multe dintre studiile cu caracter economic au analizat fenomenul privati-zării în masă al societăţilor industriale, apoi privatiza-rea marilor companii industriale, privatizarea bănci-lor şi a marilor regii autonome (Dana Bako, Cornelia Pop, Cadrul general al desfăşurării procesului de priva-tizare în România-Fundament al dezvoltării pieţei de 2 Anca Stângaciu, Europenizarea şi democratizarea Româ-niei. Realităţi şi perspective, Cluj-Napoca, EFES, 2008, pp. 298-300.

21

capital, Oeconomica, Cluj, XLVIII, 2, 2003, pp. 105-115; Horea Tulai, The Românian Capital Market-At the Be-ginning of the 21st Century, Oeconomica, Cluj, XLIX, 2, 2004, pp. 81-87). Fiind vorba despre o economie de piaţă în formare, economiştii au abordat diferite as-pecte legate de marketing, consum, comerţ, exis-tând chiar o istoriografie foarte bogată în acest sens. Studiile şi analizele referitore la consumatori, de pil-dă, au conturat şi anticipat noua cultură a românilor în materie de personal comercial şi cumpărător, în materie de pretenţii, selecţie a produselor, opţiunea pentru brand şi calitate, crearea unui cadrul legislativ corect în relaţia vânzător-consumator etc3. Perspec-tiva sau integrarea efectivă a României a determinat preocuparea analiştilor sau a specialiştilor pentru politica monetară, integrarea monetară, inflaţie (Dan M. Toader, Uniunea monetară europeană-Între teorii şi realitate, Studia Universitatis Babeş-Bolyai. Oecono-mica, Cluj, XLV, 1, 2000, pp. 147-153).

Investiţiile, în genere, şi cele străine, în particular, constituie elemente de bază ale economiei de piaţă. Fluxurile de capital de după 1990 au fost legate în Ro-mânia, în mod inevitabil, de dinamica macroecono-mică marcată de moştenirea unui sistem de alocare defectuoasă a resurselor, de inconsistenţa reformelor şi fragilitatea sistemului instituţional (bancar, financiar sau monetar). Ca urmare a acestui fapt, studiile eco-nomice apărute în anii ’90 au abordat evoluţia investi-ţiilor străine în România, din perspectiva necesităţii privatizării, a restructurării şi eficientizării economiei.

Fenomenul tranziţiei de la comunism la democra-ţie, integrarea, procesul aderării sau al europenizării s-au aflat şi în atenţia cercetătorilor ardeleni, specia-lizaţi în psihologie socială, sociologie: (Petru Iluţ, Tra-ian Rotariu, România socială: drumul schimbării şi al integrării europene, Cluj-Napoca, Eikon, 2005; Dorel Morandău, Intelectualii şi schimbarea socială în socie-tatea românească în tranziţie, Sibiu, Univ. Lucian Blaga, 2002), ştiinţe politice (Vasile Puşcaş, Pregătirea me-diului de negociere: 2003-2004, Bucureşti, Ed. Econo-mică, 2005; Universitate, societate, modernizare, Cluj-Napoca, Eikon, 2003) sau relaţii internaţionale. În legătură cu acest ultim domeniu de cercetare tre-buie reţinute câteva contribuţii majore: Vasile Puşcaş, profesor, diplomat, fost Ministru Delegat, Negociator şef cu Uniunea Europeană (2000-2004) şi fost condu-cător al Departamentului pentru Integrare Europea-nă între 2005-2006 (Negociind cu Uniunea Europeană, 3 Petru Binţinţan, Corina Rusu, Consumatorii-Principalii par-teneri prezenţi în cadrul pieţei, Oeconomica, Cluj-Napoca, XLVI, 2, 2001, pp. 59-64.

Bucureşti, ed. Economică, 2005; Relaţii internaţionale/transnaţionale, Cluj-Napoca, Sincron, 2005; Pulsul is-toriei în Europa Centrală, Cluj-Napoca, Sincron, 1998; Căderea României în Balcani, Cluj-Napoca, Dacia, 2000); Liviu zăpîrţan, profesor universitar, fost am-basador al României la Bruxelles (Relaţii internaţionale, Cluj-Napoca, Studia, 2001); Vasile Vese (Paradigme în relaţiile internaţionale, Cluj-Napoca, Accent, 2001); Liviu ţîrău (România şi relaţiile internaţionale în secolul XX, Cluj-Napoca, Clussium, 2000).

Cercetările în domeniul geopoliticii româneşti din ultimii ani au reliefat caracteristicile şi particularităţile mediului geografic românesc în raport cu Uniunea Europeană, expansiunea economică românească că-tre bazinul occidental al Mării Negre, interesul pentru axa Marea Caspică-Marea Neagră-Marea Mediterană. Spaţiul Mării Negre rămâne încă un subiect amplu de discuţie datorită relevanţei sale geopolitice şi ge-ostrategice ca şi coridor de tranzit al hidrocarburilor dinspre Asia Centrală (este vorba despre Caucaz, un ca sistem de securitate, puternic influenţat de politica Rusiei) spre Europa. zona Pontului Euxin reprezintă în opinia specialiştilor români în geopolitică, o opor-tunitate pentru România, dar şi o dilemă. Este vorba despre faptul că într-un context al pieţelor economi-ce ameninţate de conflicte, al intenţiei NATO de a în-cerca transformarea regiunii într-un pod operaţional pentru zona fierbinte a Orientului Mijlociu şi al Uniunii Europene de a dezvolta poli de securitate concen-trate, în principal, pe noile vecinătăţi; România nu poate decât să joace un rol semnificativ. Pe de altă parte, trebuie reţinută implicarea Rusiei în asigurarea securităţii energetice a statelor occidentale, fapt care readuce această ţară în prim planul jocurilor geopo-litice de stăpânire a Eurasiei, ca şi o contrapondere la geopolitica americană4. În fapt, influenţa rusească în zona bazinului pontic nu s-a limitat doar la aripa europeană a Comunităţii Statelor Independente (Ucraina, Belarus, Moldova), ci s-a extins şi asupra statelor baltice, a ţărilor central şi sud-est europene, îndeosebi prin intermediul investiţiilor externe reali-zate în domenii strategice ale economiilor vizate şi prin achiziţionarea de drepturi asupra infrastructurii strategice.

Bibliografie

Bako Dana, Pop Cornelia, Cadrul general al desfăşurării procesului de privatizare în România-Fundament al dezvoltării pieţei de capital, Oeconomica, Cluj, XLVIII, 2, 2003, pp. 105-115.

4 Anca Stângaciu, op. cit., pp. 162-172.

22

Bârsan Maria, Integrarea economică europeană, EFES, 2006.Binţinţan Petru, Rusu Corina, Consumatorii-Principalii parteneri

prezenţi în cadrul pieţei, Oeconomica, Cluj, XLVI, 2, 2001, pp. 59-64.

Boc Emil, Instituţii politice şi proceduri constituţionale în România. Manual de bază, Cluj-Napoca, ed. Accent, 2004.

Deleanu Ion, Instituţii şi proceduri constituţionale, Arad, ed. Ser-vo-Sat, 2004.

Grigorescu Dan, Păun Nicolae (coord.), European Studies Today, Cluj-Napoca, EFES, 1997.

Gyemant Ladislau (coord.), European Tradition and Experiences, Cluj-Napoca, EFES, 1999.

Gyemant Ladislau, Preistoria construcţiei europene, Cluj, EFES, 1999.Luţaş Mihaela, Integrarea economică europeană, Bucureşti, ed.

Economică, 1999.Marga Andrei, Educaţia în tranziţie, Cluj-Napoca, ed. Dacia, 1999.Marga Andrei, European Studies in European Studies Today,

Cluj-Napoca, EFES, 1997.Marga Andrei, Filosofia integrării europene, Cluj-Napoca, EFES, 2003.Marga Andrei, Paradigme ale integrării, Cluj, EFES, 2002.Marga Andrei, Universitatea în tranziţie, Cluj-Napoca, ed. Apos-

trof, 1996.Morandău Dorel, Intelectualii şi schimbarea socială în societatea

românească în tranziţie, Sibiu, Univ. Lucian Blaga, 2002.Păun Nicolae, Instituţiile Uniunii Europene, Cluj-Napoca, EFES, 2004.Păun Nicolae, Istoria construcţiei europene, Cluj, EFES, 1999.Pecican Ovidiu, Europa, o idee în mers, Cluj-Napoca, EFES, 1997.Pecican Ovidiu, România şi Uniunea Europeană, Cluj-Napoca,

EFES, 2004.Puşcaş Vasile, Căderea României în Balcani, Cluj-Napoca, Dacia,

2000.Puşcaş Vasile, Pregătirea mediului de negociere: 2003-2004, Bu-

cureşti, ed. Economică, 2005.Puşcaş Vasile, Pulsul istoriei în Europa Centrală, Cluj-Napoca, Sin-

cron, 1998.Puşcaş Vasile, Relaţii internaţionale/transnaţionale, Cluj-Napoca,

Sincron, 2005.PuşcaşVasile, Negociind cu Uniunea Europeană, Bucureşti, ed.

Economică, 2004-2005. Stângaciu Anca, România în contextul integrării în structurile Uni-

unii Europene. Relaţiile economice româno-italiene, Cluj-Na-poca, EFES, 2007.

Anca Stângaciu, Europenizarea şi democratizarea României. Rea-lităţi şi perspective, Cluj-Napoca, EFES, 2008.

Toader Dan M., Uniunea monetară europeană-între teorii şi reali-tate, Studia Universitatis Babeş-Bolyai. Oeconomica, Cluj, XLV, 1, 2000, pp. 147-153.

Tulai Horea, The Românian Capital Market-At the Beginning of the 21st Century, Oeconomica, Cluj, XLIX, 2, 2004, pp. 81-87.

ţîrău Liviu, România şi relaţiile internaţionale în secolul XX, Cluj-Napoca, Clussium, 2000.

Vese Vasile, Ivan Adrian, Istoria integrării europene, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujană, 2001.

Vese Vasile, Paradigme în relaţiile internaţionale, Cluj-Napoca, Accent, 2001.

zăpîrţan Liviu, Relaţii internaţionale, Cluj-Napoca, Studia, 2001.

Summary

The Opinion of Intellectuals from Transilvania

about Democracy, Market Economy and

Relations with the European Union

The democratic evolution of Romania after 1989 and then, the adherence to the European Union have determined a profound reform of the cultural and especially academic Romanian spirit. It is extremely relevant that the Romanian Universities have been the avant-guard of the transformations happening for the past twenty years, becoming, metaphorically speak-ing, the locomotive of the Romanian society. The Tran-sylvanian elites, intellectuals and academicians alike, as well as specialists in various fields, have contributed to the changes triggered by the country’s integration into the European structures. To be noticed the fact that the Transylvanian intellectuality often developed new pioneer backgrounds in various new fields of activity (i.e. research, analyses, International projects, etc.), but also taking into high esteem collaboration with specialists, Romanian and foreign alike.

Key words: European Studies, integration, democracy, institutional reform, Europeanization.

Rezime

Mišljenje intelektualaca iz Transilvanije o

demokratiji, tržišnoj ekonomiji i odnosima

sa Evropskom unijom

Rumunska demokratska evolucija posle 1989 a za-tim, kao i napredak ka Evropskoj uniji poprilično su odredili temeljnu reformu kulturnog a posebno aka-demskog rumunskog duha. Od izuzetne važnosti je to što su rumunski univerziteti bili avangarda transforma-cijama koje su se dogodile u poslednjih dvadeset go-dina, i tako postali, metaforički govoreći, lokomotiva rumunskog društva. Elita iz Transilvanije, intelektualci i akademici, kao i naučnici iz pojedinih oblasti, dopri-neli su promenama koje su bile zaslužne za integraciju u evropske strukture. Prisutna je činjenica da su inte-lektualci iz Transilvanije često bili pioniri na raznim poljima ( tj. istraživanja, analize, međunarodni pro-jekti, itd.), kao i da su pridavali izuzetnu važnost sa-radnji sa domaćim i stranim naučnicima.

Ključne reči: Evropske studije, integracija, demokra-tija, institucionalne reforme, evropizacija.

INTERVIU

Maznev, scriitorul, spunea despre Dumneavoastră: „Timp de cincizeci de ani el a fost unul dintre primii, sau primul pe vremea aceea, care a atras atenţia asu-pra ravagiilor pe care le-au cauzat utopiile politice, aceste monstruoase narcoze.” Dumneavoastră, deci, aţi priceput imediat încotro duce comunismul?

Da, a fost o adevărată catastrofă. E un sistem care sterilizează. Când omul devine nereligios din proprie voinţă, acesta este un om care s-a sterilizat singur, este latura cea mai antipatică, mereu însoţită de ex-cesivul şi dezagreabilul orgoliu. Sunt inşi saturaţi de vidul interior.

Spuneaţi în Istorie şi utopie: „Nu se va instaura în această lume paradisul cât timp oamenii vor fi mar-caţi de păcat.” Ce este acest Păcat Originar?

Păcatul Originar îl simţim în noi înşine, dar nu-l evidenţiem. Lucrul acesta are un sens adânc: este omul în conflict cu Dumnezeu.

În dialogul anterior (...) V-am întrebat: Ce este Dum-nezeu? Dumneavoastră mi-aţi răspuns că (El) este cel din urmă hotar până la care omul poate ajunge cu mintea sa.

Da, este punctul maxim. Acesta dă un înţeles con-ţinutului, viaţa nu mai este o aventură, ea este ceva mai mult şi mai bun de-atâta. Acesta este, deci, con-ţinutul. Totul în viaţă depinde de faptul dacă experi-enţa noastră are miez sau nu, dacă este doar ceva in-telectual, ea nu are valoare (aşa este, de pildă, inte-

lectualul francez). Noi suntem, deci, acest conţinut şi totul depinde de acest conţinut interior, şi nu de in-teligenţă, de această latură briliantă. Totul depinde de faptul dacă acest lucru are substanţă sau nu, pen-tru că inteligenţa ca atare nu înseamnă nimic. Trebu-ie să existe această consistenţă internă, iar ceea ce este ideea pură, este nimicul pur, nimicnicia. Pentru că noi suntem acel inhalt (germ. „conţinut”).

Ce conţine acest conţinut?

Este ceva ca un fel de pas spre un mare conţinut. Pentru că noi trăim într-un neant. Dar din clipa în care suntem în posesia conţinutului interior, acest neant dispare, piere. Această prezenţă a unei consis-tenţe interioare îl defineşte pe om. Dacă aceasta nu există, tot restul este superficial.

Este prezenţa acestei esenţe însuşi Dumnezeu? (Ştiţi, la noi în Muntenegru, religia a fost interzisă imediat după război. Deci, educaţie religioasă n-a existat. Pen-tru prima dată am luat în mână Evanghelia aici, la Sor-bona, când am studia limba rusă veche. )

Da, în ultimă instanţă. Pentru mine cel mai impor-tant este acest conţinut interior, această substanţă care-l împlineşte pe om, dar care este trainică, foarte puternică, care ne stăpâneşte şi care ne conduce. Este, deci, un fel de fascinaţie. Viaţa normală poate să dăinuie fără această substanţă, dar dacă posedăm acest conţinut, asta este ceva transcendental ce răz-bate prin inconsistenţa vieţii de zi cu zi.

Branka Bogavac

EMIL CIORANMI-A FOST DE-AJUNS Să HULESC ŞI UNIVERSUL ŞI PE DUMNEzEU

(fragment de interviu)

25Branka Bogavac

26

Vă rog, să ne întoarcem la Păcat...

Acesta arată că omul a început printr-o catastrofă, că începutul lui a fost catastrofal. Dar, de asemenea, acesta a putut fi începutul unei reuşite, să zicem, în plan spiritual. Aşadar, totul depinde de capacitatea omului de a valorifica, pentru el sau nu, această latu-ră pozitivă. Dacă acest conflict iniţial este un insuc-ces, atunci totul este pierdut. Nu trebuie uitat că ma-joritatea fiinţelor umane sunt oameni rataţi. Păcatul Primordial este esenţial. E din naştere. Există ca un fel de stigmat, este începutul catastrofei, dar omul se poate izbăvi din ea sau se poate scufunda în ea. Este un lucru ciudat, dar se poate vedea dacă oame-nii posedă această substanţă sau nu o posedă. Aceş-tia din urmă sunt cam vorbăreţi, fără o prelungire in-terioară, condamnaţi la insucces, oameni care trăiesc în mod steril, pe când cei dintâi sunt oameni care au destin, care posedă acea substanţă.

Dar ce este destinul?

Asta se vede după cum avansaţi, mergeţi înainte sau nu. Majoritatea fiinţelor umane au o viaţă sterilă. Intelectualul fără acest conţinut interior este un auto-mat. Cei care au un destin, aceia sunt atraşi de această chemare interioară şi ei merg înainte, ei evită eşecul.

Înseamnă aceasta absolvirea de Păcatul Originar?

Da, da, acesta este omul care a depăşit acest impas, care merge înainte, el nu mai este un om de rând, pen-tru că majoritatea oamenilor au o existenţă ratată.

Spuneaţi în dialogul anterior că toţi oamenii care se manifestă, în orice fel, au ceva demonic.

Din păcate, acesta este adevărul, acesta este pro-cesul vieţii, viaţa însăşi are ceva demonic. Asta este, aşadar, inevitabil, cu alte cuvinte, nu există fiinţe cu desăvârşire pure. Există un amestec şi de aceea de-monul a fost din totdeauna o obsesie a oamenilor. Şi acest lucru e important de subliniat. Demonul nu a fost niciodată înlăturat, chiar dacă s-au făcut încer-cări, pentru că este ceva imposibil de realizat. Ideea Păcatului Primordial este importantă, pentru că în pofida şi a creştinismului, şi a sfinţilor, ceva, în chiar începuturile omului, s-a fisu