| Date post: | 05-Jul-2018 |
| Category: |
Documents |
| Upload: | tsurcan-nina |
| View: | 236 times |
| Download: | 0 times |
of 168
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
1/168
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
FACULTATEA ȘTIINȚE ECONOMICE
Catedra Economie, Marketing și Turism
Boris Core ț chi
INTEGRAREA ECONOMICĂ EUROPEANĂ
NOTE DE CURS
Chișinău 2014
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
2/168
2
Lucrarea este editată la catedra „ Marketing și rela ț ii economice interna ț ionale” în corespundere cu curriculum și programa analitică a disciplinei Integrareaeconomică europeană.
Autori:
Boris Corețchi, doctor în științe economice, superior lector universitar.
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
3/168
3
CUPRINS
PREFAȚĂ ...................................................................................................................................... 4
INTRODUCERE ........................................................................................................................... 5
TEMA 1. ESENȚA ȘI IMPORTANȚA DISCIPLINEI „INTEGRAREA ECONOMICĂEUROPEANĂ” .............................................................................................................................. 7
1.1. Aspecte teoretice privind integrarea economică .......................................................... 7
1.2. Evoluția istorică al conceptului ”integrare economică” .............................................. 9
1.3. Abordările conceptuale și progresul integrării economice la nivel global .............. 10
TEMA 2. INTEGRAREA ECONOMICĂ INTERNAȚIONALĂ: TRĂSĂTURI ȘI FORMEDE MANIFESTARE ................................................................................................................... 13
2.1. Cooperarea economică internațională. Tipuri de cooperare .................................... 13
2.2.
Integrarea economică internațională .......................................................................... 15
2.3. Organizații economice internaționale ......................................................................... 18
TEMA 3. PROLEGOMENELE INTEGRĂRII ECONOMICE EUROPENE ..................... 26
3.1. Etapele de constituire și afirmare a Uniunii Europene ............................................. 26
3.2. Aspecte teoretice ale integrării comerciale în cadrul Uniunii Europene ................. 34
3.3. Trăsături caracteristice ale Comunității Economice Europene (CEE) ................... 35
TEMA 4. STRUCTURA INSTITUȚIONALĂ ȘI MECANISMUL DE FUNCȚIONARE A
CONSTRUCȚIEI EUROPENE................................................................................................. 39
4.1. Instituțiile de bază ale Uniunii Europene ....................................................................... 39
4.2. Organismele complementare ale Uniunii Europene ..................................................... 45
4.3. Tratatele de bază și procedurile decizionale ale comunității europene ....................... 49
TEMA 5. PIAȚA INTERNĂ A UNIUNII EUROPENE ȘI CONȚINUTUL EI .................... 52
5.1. Libera circulație a produselor industriale si agricole ................................................... 52
5.2. Liberalizarea circulației capitalului ................................................................................ 53
5.3. Liberalizarea prestării serviciilor ................................................................................... 59
5.4. Liberalizarea achizițiilor publice .................................................................................... 61
5.5. Direcțiile de dezvoltare a pieței interne .......................................................................... 62
Cuvânt de încheiere
BIBLIOGRAFIE
Anexe
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
4/168
4
PREFAȚĂ
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
5/168
5
INTRODUCERE
Dezvoltarea economică contemporană confirmă justețea aprecierilor referitoare la
accentuarea interdependențelor dintre economiile naționale ale statelor lumii: Ultimele decenii
au adus prosperitatea unor națiuni și un complex de probleme tuturor națiunilor. Ele au ridicat un
semn de întrebare în legătură cu multe din valorile, ideile și rațiunile pe baza cărora au fost
făcute relațiile dintre națiuni și în cadrul națiunilor. Ele au legat națiunile într -o rețea complexă
de interdependențe, din care nici o națiune, oricât de puternică ar fi, nu se poate autoexclude în
mod realist. Ele au plasat omenirea în cadrul unor noi alegeri și au expus-o unor pericole fără
precedent. Ca urmare, diversitatea și complexitatea problematicii ce caracterizează lumea
contemporană se amplifică continuu. Acest lucru este evidențiat și de apariția unor procese și
fenomene care modifică conținutul dezvoltării și creșterii economice la scară națională, zonală și
globală. Intre fenomenele noi apărute și care solicită atât preocupări teoretice cât și de politică
economică, este de reținut și fenomenul integrării economice care atrage după sine, în funcție de
natura sa, o serie de consecințe de ordin politic, social și militar. Integrarea economică
interstatală constituie una din trăsăturile caracteristice esențiale ale economiei mondiale în
perioada postbelică. Ea a determinat formarea unor noi centre de putere, care exercită o influență
tot mai mare asupra raportului de for țe din lumea contemporană. Integrarea economică apare, ca
proces contemporan, după al doilea război mondial, în contextul vest-european din considerente
ce au pornit inițial de la situația economică din această perioadă. Integrarea statelor vest-
europene a fost una din modalitățile de refacere economică a unor țări ce resimțeau efectele
negative ale războiului. Ca urmare a extinderii integrării economice interstatale și în alte zone ale
lumii, interdependența dintre țări și cooperarea economică au căpătat nu numai dimensiuni și
particularități noi, dar și o dinamică deosebită. De asemenea, sub impactul integrării economice,
relațiile economice din întreaga lume vor cunoaște, în perspectivă, schimbări și mai profunde.
În timp, asistăm la apariția unor organisme de integrare economică din rațiuni diverse și
cu obiective diferite. De aceea, atât teoria cât și practica economică are în vedere mai multe
tipuri și forme de integrare în funcție de subiecți, obiectivele integrării, suportul teoretic pe care
se bazează, programele de funcționare etc. De aceea, în literatura economică se conferă noțiunii
de integrare economică numeroase sensuri însă, printr-o sintetizare a acestora se poate realiza o
caracterizare succintă a acestui progres. Pornind de la definiția dată integrării economice ca fiind
un proces complex de dezvoltare a economiei mondiale în condițiile contemporane, care se
bazează pe o treaptă calitativ nouă, superioară a interdependențelor și a specializărilor între
economiile diferitelor state, și este determinată de un ansamblu de factori, între care un rol
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
6/168
6
esențial îl are revoluția tehnico-științifică contemporană, se pot desprinde sensurile și punctele de
vedere cu privire la integrarea economică.
Uniunea Europeană reprezintă la ora actuală modelul cel mai desăvârșit de integrare
regională. Este cert faptul, că construcția europeană rămâne un subiect de dezbateri permanente,
deoarece chiar în ciuda faptului că îi sunt reproșate un șir de critici, acest proces a avansat până la etapa superioară de integrare, fapt ce îi imprimă un caracter unic cu influență determinantă în
lume.
Procesul de construcție europeană este prin natura sa foarte complex și multilateral,
reprezentând un domeniu vast și fertil pentru realizarea studiilor și cercetărilor pluridisciplinare.
Dar, vom constata, în același timp, că în context actual, integrarea europeană capătă un șir de
valențe aplicative suplimentare, constituind astfel un câmp propice pentru alte experimentări
novatoare prin utilizarea diverselor modalități de cercetare. De aceea, putem afirma, că importanța problemelor ce țin de manifestarea procesului de integrare europeană nu diminuează
în timp, ci din contra, sporește tot mai mult.
Cursul de prelegeri la disciplina Integrarea economică europeană este destinat studenților
specialităților economice și constă în descrieri aplicative și în evoluție a proceselor de integrare
de la origini până în prezent, inclusiv tratatele de bază. El conține reflecții importante asupra
funcționării mecanismului de integrare economică în cadrul Uniunii Europene, precum și
stabilește principiile realizării procesului de integrare.
De asemeni sunt descrise și analizate politicile ce susțin înfăptuirea procesului de
integrare economică în cadrul Uniunii Europene.
Cursul respectiv este prevăzut pentru un volum de 60 ore prelegeri conform programei
analitice și curriculum-ului disciplinei.
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
7/168
7
TEMA 1. ESENȚA ȘI IMPORTANȚA DISCIPLINEI „INTEGRAREA ECONOMICĂ EUROPEANĂ”
1.1. Aspecte teoretice privind integrarea economică. 1.2. Evoluția istorică al conceptului „integrare economică”.
1.3.
Abordările conceptuale și progresul integrării economice la nivel global.
Scopul: cunoașterea esenței economiei europene și a principalelor aspecte teoretice privind integrarea economică, relatarea criterii de aderare la Uniunea Europeană, evaluareacorectă a valorilor și beneficiile integrării țârilor în Uniunea Europeană.
Sarcinile:
1. relatarea aspectelor teoretice privind integrarea economică; 2. cunoașterea evoluției istorice al conceptului „integrare economică”; 3. determinarea abordărilor conceptuale și a progresului integrării economice la nivel global.
1.1. Aspecte teoretice privind integrarea economică
Avantajele generale ale integrării economice. Argumentele aduse de teoreticieni în
sprijinul integrării economice formează astăzi un amplu repertoriu. Dintre ele, ne limităm a
menționa următoarele: economiile derivate din producția de serie mare; intensificarea
concurenței în cadrul noii piețe mărite; atenuarea problemelor balanțelor de plăți prin
economisirea de devize convertibile; posibilitatea de a dezvolta anumite activități dificile de
abordat de către anumite țări, în mod individual, datorită limitării piețelor lor; creșterea puterii de
negociere în raport cu țările ter țe sau față de alte grupări regionale; formularea mai coerentă a
politicii economice; necesitatea de a introduce, pe termen mediu și lung, reforme structurale
care, în contextul unui statu-quo național, pot fi amânate sine die; posibilitatea de a obține, pe
baza unui rapid proces de integrare, o accelerare a dezvoltării economice (nu numai a creșterii
economice).
Prezentând aceste argumente considerăm că este forma cea mai potrivită de a răspunde la
următoarele două întrebări: pentru ce integrarea?; integrarea rezolvă ceva sau nu? înainte de a
prezenta posibilele avantaje ale integrării economice, trebuie să subliniem că aceasta este doar o
cale, alături de altele posibile, dar care nu poate fi considerată un drept remediu, o cale de
învingere a tuturor relelor din economie. Pentru a realiza acest lucru, integrarea economică
trebuie să fie completată cu o serie întreagă de măsuri de politică economică și, în primul rând cu
cele de transformare a structurilor economice, sociale și instituționale existente.
a) Economiile derivate din produc ț ia de serie mare sunt rezultatul unei mai mari eficiente
economice, bazată pe o dimensiune optimă a întreprinderii, ce permite costuri medii unitare maimici și, prin aceasta, posibilitatea creșterii competitivității pe piața internațională. Economiile de
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
8/168
8
scară sunt posibile în anumite ramuri economice numai atunci când producția se realizează în
unități de mari dimensiuni și de serie mare, sprijinite, în același timp, de un puternic avans
tehnologic. În plus, numai marile întreprinderi, generatoare de economii de scară, pot să iasă mai
bine în evidență pe piețele mai ample, naționale sau internaționale.
S-ar putea aduce însă, în acest sens, și un contra argument, și anume că de economiile descară obținute în zonele de integrare beneficiază, cel puțin în faza inițială, marile întreprinderi
transnaționale. În cazul CEE, multe dintre aceste întreprinderi, care în cea mai mare parte sunt
nord-americane sau japoneze, contează pe filiale din diferite țări și profită de dimensiunile mai
mari ale pieței integrate. Această situație favorabilă capitalului străin, care uneori poate să apară,
nu poate fi luată totuși drept argument în a susține că integrarea favorizează numai marile
corporații multinaționale. Mai bine s-ar afirma că acest lucru este o consecință. Până ce nu va
exista o uniune monetară, cu același cadru juridic ca și cel al societății anonime și o piață devalori unitară, cu deplină mobilitate a capitalurilor, zona în curs de integrare nu va putea
împiedica să profite alte economii sau întreprinderi ter țe de efectul „economiei de scară”. Acest
fapt nu poate fi atribuit avansului procesului de integrare, ci, mai degrabă, faptului contrar, și
anume insuficientei integrări.
b) Intensificarea concuren ț ei în cadrul noii pie ț e lărgite. Amplificarea dimensiunilor pieței
rezultate din procesul de integrare economică determină intensificarea concurenței. Într -o piață
națională limitată, unele producții, pentru a fi rentabile, trebuie să fie realizate de către o singură
unitate economică. Din contră, într -o piață comună mai largă pot să producă mai multe unități
economice, fiecare dintre ele având o dimensiune optimă, intrând în concurență între ele, cu
efecte favorabile pentru consumatori: prețuri mai mici, calitate mai bună, accelerarea introducerii
progresului tehnic etc.
Și în acest caz poate fi adus un contra argument. Eventuala intensificare a concurenței ca
urmare a formării unei zone de integrare ar putea fi urmată, la rândul ei, de o anumită cartelizare,
la adăpostul unui tarif extern comun. Însă această cartelizare poate fi limitată atunci când se
consideră necesar, prin scurgerea la dispozițiile de apărare a concurenței, aplicate prin tribunalele
create la nivelul zonei de integrare.
Teoria integrării economice este considerată o parte componentă a teoriei economice a
Relațiilor Economice Internaționale care a fost detașată de aceasta și a devenit un subiect de
analiză individuală odată cu apariția la începutul anilor `60 lucrării lui Jacob Vinner „Teoria
Uniunii Vamale”. Anume această lucrare în mod particular evidențiază necesitatea unei asemeni
disciplini care s-a format și a evoluat într -o strânsă conexiune cu procesul integrativ propriu-zis.
Procesul de integrare economică nu s-a născut și nu s-a dezvoltat pe baza unor construcții
teoretice, dar a a părut din necesitatea istorică și evolutivă într -un cadru economic și politic bine
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
9/168
9
determinat și s-a dezvoltat concomitent cu dezvoltarea acestuia. Încercările de a explica procesul
integrării europene în toată complexitatea lui, a creat un plan politic, sociologic și istoric, noi
funcții sau neofuncții în timp ce abordarea juridico-instituțională în cadrul integrării politice a dat
posibilitatea creării unei noi forme de administrarea în cadrul teorii federaliste. Latura economică
a fenomenului dat a fost studiată axându-se pe ideea că de fapt formarea unei zone integrate esteun scop politic și într -o măsură mai mică devine un scop economic.
Componenta economică este o parte adiacentă a celei politice. Din punct de vedere
teoretic nu se poate vorbi despre o doctrină coerentă în domeniul integrării economice.
1.2. Evoluția istorică al conceptului ”integrare economică”
Cuvântul „integrare” a fost utilizat pentru prima dată în anul 1620 în dicționarul Oxford
English Dictionary și până la mijlocul secolului XX exclusiv în științele exacte. El a fost preluat
și utilizat intens pentru a denumi fenomenele, procese, acțiunile sau stările ce au loc în sfera
socială, politică, filosofică și modul în care are loc o interdependență între acestea cu economia.
Cuvântul „integrare” a provenit de la cuvântul latin „integratio, integrationis” care era
utilizat în limbajul uzual cu sensul de a renova, restabili sau completa.
În sens economic inițial a fost utilizat pentru a descrie combinare intersectorială a
unităților de producție și de desfacere prin încheieri de acorduri, formare de trusturi (companii de
trust) sau fuziuni între companii concurente sub formă de integrare orizontală și pentrureflectarea combinărilor în cadrul relațiilor furnizor-client.
Procesul de combinare a economiilor în cadrul unei regiuni economice de dimensiuni
mari a fost descris fără a fi utilizat cuvântul „integrare” prin utilizarea conceptului de cooperare,
solidaritate sau unificare economică. Utilizat relativ frecvent în lucrările științifice la începutul
sec. XX, termenul de integrare economică a pătruns destul de greu în limbajul oficial. El nu a
fost utilizat nici în discursul lui Churchill care pentru prima dată vine cu ideea creării unei
„familii europene”
, dar pentru primadată
este menționată
în
documentele de ajutor american
acordat Europei prin Planul Marshall întocmit de către trei economiști americani tineri:
Kindelberghen, Moore, Klivlend.
De atunci termenul a fost utilizat frecvent în limbajul oficial, alături de cel uzual și
științific. Iar în cadrul științei economice apare un nou câmp de cercetare-cel al integrării
economice.
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
10/168
10
1.3. Abordările conceptuale și progresul integrării economice la nivel global
O încercare de sistematizare multitudinii definițiilor date integrării economice trebuie să
aibă stabilirea criteriilor esențiale de raportare și a modalităților procesului de evaluare a
dinamicii fenomenului integraționist. În sens general integrarea economică reprezintă ajustarea
reciprocă a elementelor constitutive ale unui oarecare sistem economic permițându-i să formeze
un nou echilibru sau combinarea părților dintr-un întreg în procesul de atingere a nivelului de
uniune fiind un rezultat din combinarea unor părți sau membri. Elementele constitutive ale unui
sistem nou format pot fi unitățile materiale simple sau complexe axate pe un proces cu
direcționare de dezintegrare, dezmembrare par țială, de reuniune, combinare. Integrarea în
viziunea lui Gunan Mirtall nu semnifică altceva decât reunirea părților dintr-un întreg. Un grup
de elemente economice poate fi considerat drept integrat doar atunci când relațiile dintre aceste
elemente sunt stabile și se poate vorbi despre coeziunea acestui grup de elemente datorită unui
nivel respectiv al eficienței economice ale tuturor elementelor, ceea ce permit existența acestor
relații. Această idee stă la baza conceptului de integrare economică regională care are ca scop
integrarea elementelor politice, economice și sociale. Elementele comune ale integrării
economice sunt următoarele:
1. Integrarea economică semnifică crearea unor ansambluri economice mai vaste care ar
permite obținerea unor producții mai sporite, diviziunea muncii la nivel local, sectorial, de
ramură, național sau chiar regional, principiul nondiscriminării a factorilor de producție, a
bunurilor și serviciilor.
2. Integrarea trebuie să fie abordată din perspectivă dublă:
Figura 1.1. Abordarea procesului integraționist
Integrarea nu este un scop în sine, dar un mod de atingere a obiectivelor economice,
politice, sociale în complex. Privită ca un proces, integrarea nu este un scop, dar este
reprezentarea prin crearea și menținerea unor modele de interacțiuni economice, sociale, politice
intense și diverse între unități anterior autonome. Când asemenea modele se dezvoltă de la sine
în cadrul unui proces continuu și fără impulsul deciziilor politice, dar ca urmare a dinamicii
piețelor de consum, tehnologiilor, reținerilor de comunicație, precum și transformările sociale, se
Integrarea
economică
1. Ca proces 2. Ca evoluție de perspectivă
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
11/168
11
are în vedere in tegrarea informa țională. Această formă este un proces discontinuu care merge
de la decizie la decizie, afacere la afacere și este rezultatul tranzacțiilor ale indivizilor care-și
urmăresc propriul scop. Când procesul este unul continuu, coordonat și structurat și constă în
schimbarea cadrului legislativ și încurajează sau inhibă fluxurile informale se are în vedere
integrare formală. Integrare formală este determinată de cooperare interguvernamentală în scopul adaptării legislației la schimbările economice și sociale, și de necesitatea de înlocuire a
legislației naționale care devine un obstacol în calea integrării. Influența structurilor formale
internaționale poate stimula dezvoltarea tranzacțiilor informale peste hotarele internaționale.
Conceptul de integrare definește un proces economic ce constă în aplicarea unor măsuri
care să conducă la eliminarea discriminărilor între entitățile economice apar ținând unor state
naționale diferite.
Ian Timbergherd numește această latură a procesului drept negativă și crearea unorinstituții permanente fără de care for țele negative ale pieței sunt prea slabe.
Diviziunea muncii este un factor prin esență, mai presus de orice al procesului determinat
al integrării economice, totodată este privită ca mod de organizare a producției unui singur bun
sau prin prisma producerii unui număr de bunuri între care nu există legături inițiale, dar care
urmăresc să fie supuse schimbului pe piață.
Mobil itatea factor il or de produc ț ie reprezintă una din condițiile necesare, dar nu
suficiente integrării unei economii sau unui grup de sisteme economice. Ea trebuie completată de
măsuri care ar permite alături de libera circulație a factorilor de producere, ce ar permite
corectarea imperfecțiunii generată de mecanismele pieței libere prin crearea unor instituții
puternice care ar putea să intervină în corectarea unor elemente negative și încurajarea acțiunilor
pozitive pe piața regională.
L iberal izarea fluxului f actori lor de produc ț ie trebuie să fie susținută printr-un cadru
legislativ adecvat care ar delimita dreptul de proprietate și condițiile de aplicare a contractelor,
într -un sistem monetar care ar facilita plățile externe și printr-un sistem fiscal care ar permite
evitarea evaziunilor fiscale ca urmare a utilizării unor sisteme de impozitare diferite.
Întrebări de recapitu lare:
1. Descrieți obiectul de studiu al Integrării Economice Internaționale?
2.
Specificație care este proveniența cuvântului „integrare”?
3. Relatați care a fost scopul planului Marshall?
4. Ce reprezintă integrarea formală?
5.
Ce reprezintă integrarea informală?
6. Argumentați avantajele Integrări Economice Europene?
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
12/168
12
7. Ce desemnează mobilitatea factorilor de producție?
8.
Care este sensul noțiunii de „Integrarea Economică Europeană” în literatura de
specialitate?
9. Ce reprezintă integrarea negativă?
10.Enumerați principiile ce stau la baza integrării economice?
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
13/168
13
TEMA 2. INTEGRAREA ECONOMICĂ INTERNAȚIONALĂ:TRĂSĂTURI ȘI FORME DE MANIFESTARE
2.1. Cooperarea economică internațională. Tipuri de cooperare. 2.2. Integrarea economică internațională.
2.3.
Organizații economice internaționale.
Scopul: aprecierea esenței și a mecanismelor ce determină consolidarea cooperării dintrețările membre ale UE, cât și identificarea trăsăturilor și a formelor de manifestare în aspectinternațional.
Sarcinile:
1. argumentarea esenței și necesității cooperării economice internaționale;2. stabilirea obiectivelor și a etapelor de realizare a integrării economice internaționale;3. cunoașterea importanței organizațiilor economice internaționale în aspect global.
2.1. Cooperarea economică internațională. Tipuri de cooperare
Cooperarea economică internațională inițial a fost considerată ca o doctrină politică care
avea ca punct de pornire relațiile noi apărute între fostele țări coloniale și metropole. Mai târziu
cooperarea este privită ca relații economice multilaterale dintre diferite state ale lumii sau chiar
regiuni. La momentul actual cooperarea economică este considerată unanim ca unica strategie
posibilă și necesară în dezvoltarea și formarea economiilor mondiale contemporane.
Cooperarea economică in terna țională reprezintă relații economice multilaterale ale
statelor sau agenților economici din țări diferite cu privire la unirea eforturilor umane, materiale,
financiare pe baze contractuale în scopul obținerii unor rezultate superioare celor precedente
(singulare). Reieșind din acestea putem evidenția următoarele trăsături ale cooperării economice
internațională și anume:
1. după aria sau scara de cuprindere a partenerilor: bilaterală sau multilaterală;
2. cooperarea ca proces microeconomic sau macroeconomic;
3.
cooperarea este convenabilă pentru unirea eforturilor comune al resurselor umane precum și al resurselor de producție;
4. cooperarea economică internațională este o relație reglementată strict juridic pe baza
unui contract care implică drepturi și obligații pentru toți partenerii participanți la
acest proces. Cooperarea economică internațională prevede obținerea unor rezultate
superioare decât cele care le-ar putea obține activând în mod separat;
5. După obiectul cooperării deosebim: cooperarea în produc ț ie; știin țifică;
tehnologică; comercială; managerială; ecologică.
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
14/168
14
De multe ori cooperarea economică interna țională poate fi confundată cu noțiunea de
colaborare sau integrare.
Colaborare este o cooperare ce presupune o interdependență dintre ramurile economiei
naționale.
I ntegrarea este o formă mai avansată decât cooperarea ce este caracteristic fuziuneanațională. La fel noțiunea de schimb de mărfuri poate fi confundată cu noțiunea de cooperare,
dar de fapt este un schimb comercial dintre diferiți agenți economici și care nu este realizată la
nivel de țări.
Cooperarea corespunde mai mult interacțiunii reciproce dintre țări și exclude
discriminarea sub orice formă.
Cooperarea în produc ț ie este principala formă de cooperare economică internațională și
apare sub următoarele forme:1. Cooperarea în produc ț ie pri n societăț i mi xte. Unei asemeni forme îi este specific
faptul că partenerul extern participă cu mașini, instalații, echipamente, asistență tehnică, iar
partenerul intern participă cu infrastructură, clădiri, spații de producere, resurse de muncă,
resurse energetice, în multe cazuri materie primă. Societatea mixtă de producție poate avea ca
obiect de activitate:
a. Plasarea bunurilor de echipament din partea partenerului extern;
b.
Asigurarea cu produse fabricate în societatea mixtă;
c.
Obținerea de beneficiu în valută prin comercializarea pe piața externă a unei părți de
producție.
Avantajele partenerilor interni pot fi:
1. Dotarea economiei naționale cu factori de producție la nivelul corespunzător;
2. Restructurarea întreprinderii fără efort valutar;
3.
Crearea unor noi ramuri sau subramuri de producție;
4. Atragerea sau angajarea cadrelor calificate;
Avantajele pentru parteneri externi:
1. Creșterea prestigiului țării partenerului extern;
2. Obținerea unor beneficiu suplimentare prin utilizarea capitalului propriu în condiții
favorabile și cu un randament mai mare.
2. Cooperarea bazată pe specializare. Asemenea formă de cooperare se bazează pe
specializarea anumitor piese, subansamble, faze de producere, procese tehnologice ce au un grad
înalt de tehnicitate.
3. Subproduc ț ia de capacitate. Constă în producerea de către subproducători pentru
ordonator, a unui produs finit destinat consumului pe care ordonatorul îl comercializează sub
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
15/168
15
propria marcă. Cauza apariției unei astfel de cooperări este decalajul dintre cerere și ofertă, și
insuficiența capacității de producție pe care le dispune ordonatorul.
4. Subproduc ț ia pe specialitate. Reprezintă înțelegerea dintre un ordonator și doi sau mai
mulți subproducători unde fiecare subproducător produce un anumit ansamblu de piese. Aceasta
îl determină pe ordonator să apeleze la subproducători de o calificare înaltă. 5. Produc ț ia la comandă care persistă între partenerii cu privire la executarea unor
comenzi speciale ce au un caracter special mai rar întâlnit în activitatea proprie cum ar fi:
proiectări de construcție, design, anumite instrucțiuni ce țin de un domeniu necunoscut pentru
întreprindere.
6. Leasing reprezintă o formă de cooperare în care partenerul dintr-o țară mai dezvoltată
oferă în chirie un anumit echipament, mașini, utilaj unui alt partener din altă țară pentru
producerea și utilizarea lui. Chiria pentru utilizarea acestui produs este plătită în rate într -o perioadă mai îndelungată ceea ce oferă arendașului timp pentru a putea recupera prețul acestui
produs. Ulterior arendatorul poate să vândă acest obiect arendașului după perioada stipulată în
contract.
2.2. Integrarea economică internațională
Integrarea este o etapă specifică de interna ț ionalizare a vie ț ii economice, care conduce
la formarea unui complex unitar economic calitativ nou dintre câteva state (teritorii), care sunt
cu structură economică uniformă, mecanismul economic fiind vitrifiat.
I ntegrarea economică interna țională. Integrarea economică internațională (IEI) este un
proces caracteristic economiilor contemporane din perioada postbelică. IEI este un proces de
interpătrundere și interacțiune a economiilor naționale a două sau mai multe țări în scopul
formării unei organizații economic unic. Pentru a se atinge obiectivul de integrarea economică
este necesar realizarea unor serii de acțiuni de ajustare a structurilor economiilor naționale ca să
corespundă unor condiții unice de integrare, având cheltuieli minime. Aceasta impune în mod
normal o perioadă de tranziție pentru aderările necesare.
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
16/168
16
Figura 2.1. Criterii de integrare
Principii de integrare:
Interpenetrarea și formarea unei armuri strânse între procesele industrial-economice
na ț ionale;
În baza aceasta au loc transformări radicale în economia țărilor -participante;
Necesitatea și reglarea dirijată a proceselor de integrare; apari ț ia structurilor
institu ț ionale interstatale (suprana ț ionale sau suprastatale).
Condițiile de integrare:
1. Infrastructură dezvoltată;
2. Existen ț a unor decizii (voin ță) guvernamentale (formarea condi ț iilor pentru integrare –
suport politic și economic);
Nivele de integrare:
1. macroeconomice (nivel na ț ional);
2. microeconomic (între agen ț ii economici - STN).
Țările subdezvoltate formează grupări de integrare pentru a depăși problemele existente și
a atinge un nivel mai mare de industrializare.
Numărul de grupări în țările subdezvoltate constituie circa 35-40.
Exemplu poate servi MERCOSUR (1991) în componența căruia intră Argentina, Brazilia,
Paraguay, Uruguay. Scopul formării acestei grupări – reducerea deficitului bugetar, depășirea
crizelor economice.
În procesul integraționist a țărilor subdezvoltate pot apărea unele bariere, de exemplu:
1. țările de integrare slab se completează una pe alta, ce frânează procesul integrării;
de unde urmează că sunt necesare schimbări structurale;
2.
infrastructura nu este dezvoltată;
C r i t e r i i d e
i n t e g r a r r e
Înlăturarea barierelor
Interpenetrarea sistemelor industriale (de producție)
Ajustarea standardelor și legislației
Organe supranaționale (interstatale)
Valută unică
Infrastructura
Politică comercială externă unică
Ajustarea politicii interne (economice, sociale etc.)
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
17/168
17
3. diferit nivel și potențial de dezvoltare;
4.
instabilitatea politică.
Cauzele integrării economice internaționale pot fi următoarele:
1. Apariția și manifestarea în forme tot mai acute a contradicției dintre posibilitățile de
sporire a producției și capacitatea restrânsă a piețelor naționale, capacitatea limitată acapacităților piețelor naționale;
2. Gradul înalt de concentrare a producției și de centralizare a capitalului pe de o parte și
limitele, restricțiile mișcării libere al capitalului;
3. Necesitatea țărilor situate în diferite regiuni de a-și promova și apăra în comun
interesele amenințate de concurenții mai puternici;
4. Interesele comune ale unor țări de a-și dezvolta economia.
Formele integrării economice sunt următoarele: 1. Sistemul de preferin ț e vamale bazat pe administrarea unor avantaje neaplicabile față de
participanții la această activitate;
2. Zone de liber comer ț sau zone economice libere (ZEL), unitate economică regională
care este desfășurată pe un anumit teritoriu, de obicei, în zona de frontieră a două sau mai
multe țări unde are loc comercializarea anumitor bunuri, produse, servicii fără aplicarea
taxelor și impozitelor;
3. Uniuni vamale ce reprezintă acorduri specifice dintre anumite țări ce presupune lipsa
frontierelor dintre țările respective, precum și circulație a mărfurilor, a capitalului, for ței
de muncă în cadrul acestui grup de țări;
4. Uniunea economică ce este considerată expresia maximă a integrării economice și
presupune contopirea fizică a economiilor naționale, a țărilor membre, crearea unei valute
unice de circulație pe teritoriul dat, precum și disponibilitatea instituțiilor ce
reglementează activitatea economică cu caracter regional (unional).
Tabelul 2.1. Forme de integrare economică Nr. Tipul de integrare Criterii
1.
Acorduri
comerciale,
întreprinderi mixte
Primii pași de stabilire a relațiilor economice din țări, teritorii și regiunicu scopul facilitării schimburilor și creșterii tranzacțiilor economice,creșterea nivelului de trai al populației
2.
Zone de comerț liber(zone economice
libere)
Forme de acorduri, când părțile se înțeleg despre înlăturarea tarifelorvamale și cote reciproc. Concomitent față de părțile ter țe – fiecare țară își are politica sa. Exemplu: NAFTA, CEFTA, etc.
3. Uniunea Vamală Politica vamală unică față de țările ter țe. Însă pot apărea tensiuniinterne. ex: NAFTA, MERCOSUR, Rusia-Belarusia-Kazahstan, etc.
4. Piața Comuncă
Înlăturarea totală a obstacolelor în libera circulație a factorilor de producție între țările-membre (4 grade de libertate). În proces derezolvare se află așa întrebări ca: corelarea politicii economice,nivelarea indicatorilor economici etc.
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
18/168
18
5. Uniunea Economică
Apare la nivelul superior de dezvoltare. Se realizează o politică coordonată (sau chiar unică), o politică economică și în baza eiînlăturarea tuturor 6obstacolelor. Sunt instituite organe supranaționale(Guvern, Parlament, Justiție, Poliție, Centre de coordonare dezvoltareștiințifică, Control și statistică unică, etc.). în aceste transformări suntantrenate toate statele-membre.
6. Uniune valutară
Formă de uniune economică, concomitent parte componentă importantă a Uniunii Economice. Ca elemente caracteristice servesc:1. Acordul reciproc despre fluctuația valutelor naționale;2. Stabilirea prin coordonare a cursurilor de schimb valutar fixe,
menținute de Băncile naționale;3. Stabilirea unei valute regionale unice;4. Formarea unei Bănci regionale unice, cu funcții de coordonare și
emitere de unități monetare internaționale.În țările subdezvoltate sub uniunenvalitară se subînțelege acord decliring.
7.
Integrareaeconomică deplină
Politică economică unică și ca rezultat, unificarea bazei legislative.Condiții:
Sistem fiscal unic; Existența unor standarde unice; Legislația muncii unică; etc.
Avantajele integrării economice sunt:
1. Integrarea economică contribuie la o îmbunătățire a nivelului de trai;
2. Promovează o productivitate suplimentară a muncii;
3. Contribuie la o intensificare și promovare a concurenței în cadrul unei piețe mai mari și
cu condiții noi;
4. Contribuie la o optimizare a utilizării investițiilor și folosirea mai rațională și eficientă
a resurselor de muncă;
5. Duce la modificări structurale la nivel de economie națională, ramuri, întreprinderi.
Integrarea economică internațională devine un proces cu caracter mondial admisibil
pentru marea majoritate a regiunilor lumii și care în mod direct contribui la procesul de
globalizare a economiilor mondiale. La momentul actual integrarea economică internațională
este cel mai important eveniment care permite stabilirea relațiilor economice externe prin cadrul
unor acorduri stabile și cu riscuri minime.
2.3. Organizații economice internaționale
Pornind de la definiția dată, integrarea economică fiind un proces complex de dezvoltare
a economiei mondiale în condițiile contemporane, care se bazează pe o treaptă calitativ nouă,
superioară a interdependențelor și a specializărilor între economiile diferitelor state, și este
determinată de un ansamblu de factori, între care un rol esențial îl are revoluția tehnico-științifică contemporană, se pot detașa sensurile și punctele de vedere cu privire la integrarea economică.
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
19/168
19
După al doilea război mondial au avut loc schimbări de o mare diversitate și complexitate
în ansamblul condițiilor tehnico-științifice, politico-sociale, economice și culturale, care
formează cadrul general de mișcare a economiei mondiale. In prim planul acestor schimbări se
situează creșterea numărului de state suverane. Acest amplu proces a determinat multiplicarea
centrelor de decizie autonomă; de asemenea, s-a ajuns la un grad mai ridicat de eterogenitate asistemelor economice reale, a nivelului de dezvoltare economico-socială a țărilor. In aceste
condiții, interdependențele economiilor naționale nu numai că dobândesc noi dimensiuni și
caracteristici, dar au și o perspectivă nouă.
O serie de țări care au suferit mari pierderi în cursul celui de-al doilea război mondial
(Germania, Japonia) și-au refăcut economia pe o bază tehnică modernă. Creșterea lor economică
a devenit treptat atât de mare încât, în întreaga lume, a fost apreciată ca un adevărat miracol.
Ori, acest fapt, ca și schimbările profunde ce au avut loc în aparatul de producție al altorțări, a dus la modificări considerabile în raporturile de for ță pe plan internațional. Limitele
naționale ale dezvoltării economico-sociale au început să devină prea înguste; granițele statale,
restricțiile comerciale la export și import ca și cele referitoare la circulația capitalurilor și a for ței
de muncă au început să frâneze dezvoltarea și în felul acesta, anumite grupări de state au resimțit
nevoia unei mai strânse interdependențe într -un cadru mai larg.
In procesul de constituire a unor noi centre de putere economică un rol determinant l-a
avut revoluția tehnico-științifică, care s-a declanșat la mijlocul secolului XX. Ea a jucat un rol
hotărâtor în modernizarea aparatului de producție, pe baze noi, nemaiîntâlnite până atunci; a
determinat schimbări adânci în repartiția activităților pe ramuri, în diviziunea internațională a
muncii și în comer țul exterior. De aceea, nu este deloc întâmplător faptul că primele organizații
integraționiste au luat ființă după 1951, iar după 1955, sub puternica influență a revoluției
tehnico-științifice contemporane, s-a constituit Comunitatea Economică Europeană, precum și
alte organizații economice interstatale.
Noțiunea de integrare a fost folosită pentru prima dată în știința economică în relație cu
organizațiile industriale. Prin această noțiune se urmărea exprimarea unui ansamblu de acorduri
între firme pentru formarea de carteluri, concerne, trusturi sau fuziuni, pe o direcție verticală, în
sensul punerii în relație a furnizorilor cu utilizatorii, și pe o direcție orizontală, cu privire la
înțelegerile dintre firmele concurente. În accepțiunea de combinare a unor economii naționale
distincte, noțiunea are o istorie relativ scurtă în literatura de specialitate semnalizându-se după
1940. În sensul strict al cuvântului, integrarea înseamnă unirea unor părți într -un întreg
funcțional. Integrarea economică interstatală este efectul interdependențelor determinate de
dezvoltarea diviziunii internaționale a muncii, a specializării internaționale. Astfel integrarea
economică interstatală necesită o complementaritate bazată pe un nivel de dezvoltare
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
20/168
20
asemănător, în așa fel încât părți dezarticulate nu pot constitui un întreg coerent. Pe de altă parte,
integrarea economică interstatală este apreciată de către unii specialiști ca un proces și ca o stare
de lucruri. Ca proces, integrarea presupune măsuri menite să contribuie la eliminarea
discriminărilor între unitățile economice care apar țin unor state naționale diferite. Ca stare de
lucruri, integrarea reflectă absența diverselor forme de discriminare între economiile naționale.Alți specialiști consideră că noțiunea de integrare este mai cuprinzătoare, ajungându-se la noțiuni
ca integrare națională, integrare regională și integrare globală. Având în vedere, drept criteriu,
gradul de integrare în evoluția sa, de la simplu la complex, se pot distinge următoarele trepte și
forme (tipuri) de integrare economică interstatală ca:
zona de comer ț liber, adică integrarea a două sau mai multe țări, înlăturându-se barierele
comerciale dintre ele;
uniunea vamală, adică integrarea prin care țările membre înlătură barierele în comer țul
derulat între ele și adoptă concomitent un tarif vamal extern comun față de toate celelalte țări
nemembre;
piața comună, adică integrarea în care pe lângă existența unei uniuni vamale și monetare,
se asigură libera circulație a bunurilor economice, a persoanelor și a capitalurilor între țările
membre;
uniunea economică, adică integrarea în care, pe lângă elementele specifice pieței comune,
se realizează un anumit grad de armonizare a politicilor economice naționale pentru a reduce
discriminările care apar din cauza disparităților în aceste politici.
În condițiile actuale, acest proces la scară mondială se manifestă printr-un spectru foarte
larg de forme de integrare, ce reflectă diferite grade de integrare internațională , existând forme
simple și forme complexe de integrare. Formele simple includ zonele de comer ț liber, uniuni
vamale, integrarea pe unul sau două produse, iar formele complexe includ piața comună, uniunea
economică, uniunea monetară, uniunea politică, etc.
Se constată că țările cuprinse în acest proces de integrare economică, în funcție de gradul
respectiv de intensitate, cedează unele atribuții statale unor organisme suprastatale. Ca urmare,
într -o formă sau alta a integrării, sunt afectate independența și suveranitatea statelor, iar apoi,
mai târziu, în etapa superioară a integrării, aceste atribute pot fi pierdute aproape în totalitate.
Însă, în legătură cu acest aspect extrem de controversat, sunt necesare anumite precizări,
și anume: țările integrate realizează aceasta de bunăvoie, dovadă fiind că forma superioară de
integrare este supusă referendumului, pe de o parte, iar pierderea unei părți din suveranitate și
independență nu înseamnă, deocamdată, pierderea ființei naționale, culturii naționale și tradițiilor
respective, particularităților fiecărui popor, pe de altă parte.
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
21/168
21
Din aceste ample transformări de natură economică, socială și politică care au avut loc în
lumea contemporană rezultă și punctele de vedere cu privire la natura și cauzele integrării
economice interstatale.
Astfel, se apreciază că integrarea economică este impusă de necesitatea trecerii de la
microspații la macrospații, la crearea unor ansambluri economice tot mai vaste, care să permită o productivitate sporită a muncii și o calitate superioară a mărfurilor. Națiunea nu mai oferă
economiei moderne un cadru suficient de creștere. Numai în marile spații se poate folosi pe
deplin capacitatea de producție, căreia progresul tehnic îi mărește cu fiecare zi limitele.
Un alt punct de vedere, apreciat ca fiind prea neoliberal, definește integrarea economică
drept condiția absenței discriminărilor, sau eliminarea progresivă a discriminărilor, în raporturile
economice între diferite țări. O definiție considerată a avea prea multe accente sociologice,
apreciază că mai multe elemente economice sunt integrate dacă relațiile dintre ele devin stabile șieficiente din punct de vedere economic. Acestei definiții i se aduc reproșuri că extinde integrarea
la totalitatea fenomenelor economice și sociale și că pune sub semnul întrebării toate tipurile de
structuri național statale.
Opusă acestor puncte de vedere, literatura economică a adus o nouă concepție cu privire
la integrarea economică, care are în vedere mai multe grade de adâncime și trepte de extindere.
Astfel, se apreciază că înainte de toate există o integrare de gradul întâi, în care structurile
producției și schimburilor sunt ordonate de o formă mai mult sau mai puțin spontană,
determinată de legea pieței concurențiale. Cel de-al doilea grad de integrare are în vedere situația
în care instituțiile interguvernamentale și autoritățile supranaționale joacă un rol major în
dezvoltarea și orientarea schimburilor. Se pare că acest punct de vedere este acceptat de
majoritatea specialiștilor. Se consideră că primele două grade sunt doar două trepte, două metode
care fac posibil procesul integrării și distincția de alte forme istorice, iar cel de-al treilea grad
reprezintă cu adevărat spiritul integrării interstatale.
Fernard Baudhuin, în “ Dictionaire de l'economie contemporaine” definește integrarea
economică: „realizarea unei unificări complete între economii mai înainte distincte”. Prin aceasta
înțelegând nu numai o unificare vamală, dar, de asemenea, o liberalizare a tuturor operațiunilor
comerciale sau financiare, astfel încât posibilitățile de inițiativă, în ansamblul teritoriului, să fie
pentru fiecare de competența țărilor în cauză, identice cu cele care existau anterior în fiecare
teritoriu. Și această definiție este supusă criticilor din cel puțin trei puncte de vedere:
1. nu tratează integrarea ca un proces complex de dezvoltare a economiei mondiale,
care are ca rezultat crearea unui ansamblu bine armonizat;
2.
nu reliefează legăturile de dependență și de interdependență ce apare între statele
integrate economic;
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
22/168
22
3. definiția nu evidențiază rolul hotărâtor al revoluției tehnico-științifice contemporane
asupra evoluției fiecărei țări în parte, a statelor integrate economic, pe de altă parte.
Consiliul Europei, într -un raport referitor la procesul integrării precizează că acesta nu
trebuie privit ca un ideal static, ci ca un proces dinamic, evolutiv. Considerată din acest unghi,
integrarea reprezintă în acela]i timp "un obiectiv ultim- realizarea unității totale, și un procesevolutiv ce cuprinde măsuri luate în vederea atingerii acestui ultim obiectiv.
Cauzele integrării economice sunt numeroase, de natură economică, socială și politică,
care își au originea în condițiile interne ale dezvoltării fiecărei țări, cât și în mediul economic
internațional, în funcție de formele și etapele de integrare care își pun amprenta tot mai intens
asupra dezvoltării economice a fiecărei țări.
1. Desfășurarea în ritm accelerat a revoluției tehnico-științifice contemporane a făcut
posibilă sporirea rapidă a producției în majoritatea țărilor dezvoltate, ceea ce a condus la aparițiacontradicției dintre posibilitățile tot mai mari de sporire a producției și capacitatea restrânsă a
piețelor naționale de absorbție a acestei producții, fapt ce a impus lărgirea cadrului de desfacere a
producției prin integrarea economică. Această contradicție nu a fost resimțită imediat după cel
de-al doilea război mondial, deoarece refacerea economică nu era încheiată. În acele condiții
potențialul tehnico-economic abia făcea față cerințelor interne. Refacerea acestui potențial pe
baze moderne, sub influența revoluției tehnico-științifice, a determinat nu numai depășirea rapidă
a nivelului antebelic, dar și apariția unei contradicții evidente între posibilitățile de producție
mari și foarte mari (pe care le aveau marile firme) și cadrul îngust și foarte îngust al piețelor
naționale.
2. Concurența acerbă pe plan național a condus la creșterea gradului de concentrare a
producției și a capitalului căutând care noi piețe s-a lovit de limitele și restricțiile impuse de
granițele naționale. Pe măsură ce potențialul tehnico-economic se refăcea și sub influența
revoluției tehnico-științifice, în perioada postbelică s-au produs mutații în raportul de for țe
economice din cadrul diferitelor țări. Creșterea gradului de concentrare a producției și de
centralizare a capitalului constituia elementul hotărâtor care asigura succesul în lupta de
concurență. Numai printr-un acord de ansamblu, care să unească sub diferite forme economiile
naționale ale unor state era posibilă eliminarea limitelor și restricțiilor în calea mișcării libere a
capitalurilor și for ței de muncă. Liberalizarea circulației capitalurilor și a for ței de muncă
devenea o necesitate obiectivă, care putea să ofere avantaje atât marilor firme cât și populațiilor
for ței de muncă din toate țările integrate.
3. Dezvoltarea rapidă a S.U.A. și Japoniei a reprezentat un pericol permanent pentru țările
vest-europene, care s-au simțit amenințate de concurență mai puternică. Numai prin unirea țărilor
vest europene, capitalurile își puteau promova și apăra în comun interesele amenințate de
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
23/168
23
concurența internațională. Exemplul cel mai evident îl constituie țările din Europa Occidentală.
Fiecare țară, luată separat, s-a simțit prea slabă în fața concurenței SUA pe piețele mondiale și în
fața penetrației extrem de puternice a marilor monopoluri. Ulterior a apărut și concurența
japoneză. Numai prin unirea țărilor respective în cadrul Comunității Economice Europene, țările
occidentale puteau să facă față concurenței internaționale, își puteau apăra în comun interesele.4. Pe de altă parte, în condițiile în care revoluția tehnico-științifică contemporană
cunoaște ritmuri rapide și exercită o influență tot mai puternică asupra producției, diferitele țări
pot promova, numai în comun, cele mai noi cuceriri ale științei și tehnicii moderne și, pe această
bază, să învingă în lupta de concurență.
5. Apariția și dezvoltarea unor firme multinaționale, care prin activitatea lor depășesc
granițele naționale a impus crearea unui spațiu adecvat, cu mult lărgit, care să permită penetrarea
externă, fără restricții sau limite. Prin măsuri comune luate de grupul respectiv de state, se poateasigura crearea și funcționarea optimă a întreprinderilor, într -un spațiu adecvat, cu mult lărgit,
care altfel întâmpina o serie de restricții în penetrarea externă. Dar se și explică faptul că
"uniunea vamală" a constituit obiectivul esențial al tuturor organizațiilor internaționale.
6. Dorința statelor dezvoltate de a menține și lărgii relațiile cu fostele țări coloniale,
devenite independente. Trecerea la dezvoltarea de tip intensiv, odată cu schimbarea raportului
dintre creșterea economică și resurse a impus importul unor cantități însemnate de materii prime
ieftine din fostele colonii, fapt ce a determinat atragerea tinerelor state în diferite forme de
integrare economică.
7. Cauze politice. Însăși intervenția statelor în acest proces de integrare economică
internațională reprezintă și o acțiune politică. Am putea spune că, în multe împrejurări, cauzele
economice sunt amestecate cu cauzele politice. De pildă, formele integraționiste apărute în țările
în curs de dezvoltare, pe fondul insuficientei dezvoltări a factorilor de producție, au la bază și
unirea respectivelor țări, pentru a fi mai puternice și în negocierile purtate cu țările dezvoltate,
deoarece fiecare țară negociind separat are mai puține șanse de a-și apăra interesele.
Organiza ț ii economice interna ț ionale. Prima organizație a țărilor dezvoltate a fost
Comunitatea Europeană a Cărbunelui și O ț elului (CECO) care a fost fondată în 1951 la Paris și
țările fondatoare au fost RFG, Franța, Danemarca, Belgia, Olanda și Luxemburg, cu caracter
integraționist. Aceste țări își puneau scopul de a depăși criza ce apăruse la acel moment în
industria carboniferă și industria siderurgică prin crearea unor piețe comune în scopul lichidării
stocurilor acumulate.
Mai târziu aceste țări în 1957 prin încheierea Tratatului de la Roma, să constituie o piață
comună care pune bazele formării Comunităț ii Economice Europene (CEE). Mai târziu la
această organizație aderă și alte țări prin Tratatul de la Maastricht decid angajarea fermă pe calea
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
24/168
24
unității economice și monetare care pune bazele formării Uniunii Europene. Astfel această
organizație devine cea mai puternică din punct de vedere economic către începutul anilor ’90 ai
secolului XX. Produsul intern brut depășește cu 10% SUA, iar pe cel al Japoniei cu 30%.
Ponderea țărilor UE în export pe piața mondială constituie 20%, SUA - 16%, Japonia - 8%. Pe
parcursul unificării apare necesitatea și tendința țărilor membre în crearea unei monede unice. Dela început această monedă avea un caracter simbolic, mai târziu devine ca o valută de cont (care
circulă numai prin conturi bancare și nu are aspect fizic) care poarta denumirea de ECU. Mai
târziu apare ideea creării unui sistem monetar unic pentru țările respective ceea ce permite
crearea unei poziții clare pe piața mondială.
Un alt organism economic cu caracter mondial este Banca Mondială care este o unitate
economic financiară formată la inițiativa Organiza ț iei Na ț iunilor Unite (ONU) cu suportul țărilor
dezvoltate economic: SUA - principalul finanțator, Franța, Canada, RFG, Italia, etc.Începutul activității ține de anii ’60 ai secolului trecut când apare necesitatea finanțării
anumitor proiecte și activități cu caracter economic în țările membre a ONU și în special țările în
curs de dezvoltare.
Funcțiile de bază sunt:
1. Acordarea unor credite pe termen de până la 20 ani și țărilor membre a ONU;
2. Finanțarea unor proiecte structurale din cadrul economiilor naționale;
3. Acordarea de grant-uri (sume nerambursabile pentru susținerea, inițierea unor noi
activități din cadrul economiilor naționale.
O altă organizație este Fondul monetar interna ț ional (FMI) care este fondat în 1944 la
conferința de la Bretton-Woods, când se ia hotărârea creării unui fond de ajutoare al țărilor în
dezvoltarea economică de piață. Această organizație comercială care acordă credite economiilor
naționale prin intermediul Guvernului având o dobândă mică (un procent anual) pe o perioadă de
până la 50 ani.
Întrebări de recapitu lare:
1. Definiți noțiunea de cooperare economică internațională?
2. Descrieți care este sensul larg al cuvântului „colaborare”?
3. Ce reprezintă „leasing-ul”?
4.
Menționați care sunt condițiile de aderare la Uniunea Europeană?
5. Determinați criteriile stabilite în cadrul Summit-ului de la Haga?
6. Ce se subînțelege prin „ producție la comandă”?
7.
Ce reprezintă „Cooperarea de capacitate”?
8. Relatați care sunt avantajele ce pot apărea între partenerii interni și externi în procesul
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
25/168
25
integraționist?
9.
Ce reprezintă integrarea comercială?
10. Specificați care a fost scopul Zonei Europene de Comer ț Liber?
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
26/168
26
TEMA 3. PROLEGOMENELE INTEGRĂRII ECONOMICE EUROPENE
3.1. Etapele de constituire și afirmare a Uniunii Europene.3.2. Aspecte teoretice ale integrării comerciale în cadrul Uniunii Europene. 3.3. Trăsături caracteristice ale Comunității Economice Europene (CEE).
Scopul: stabilirea obiectivelor și a etapelor de constituire a Uniunii Europene, prinrelatarea aspectelor teoretice ale integrării comerciale și prin evidențierea avantajelor creării Comunității Economice Europene.
Sarcinile:
1. descrierea etapelor de constituire și afirmare a Uniunii Europene;2. relatarea aspectelor teoretice ale integrării comerciale în cadrul Uniunii Europene;3. identificarea trăsăturilor caracteristice ale Comunității Economice Europene.
3.1. Etapele de constituire și afirmare a Uniunii EuropenePe parcursul anilor 1946-1950 a apărut ideea constituirii unei națiuni europene având la
bază dezvoltarea economică a țărilor membre. Pentru prima dată această idee a fost enunțată de
către Churchill în discursul său rostit la 19 septembrie 1946 la Zurich, privitor la crearea unei
„familii europene” prin parteneriatul dintre Anglia, Germania, Franța. Prima organizație cu
caracter politic Uniunea Federalistă Europeană creată îndată după discursul lui Churchill la
finele 1946, fiind o mișcare multipartistă care mai apoi se transferă în Liga Europeană pentru
cooperare economică, la inițiativa lui Paul van Zeeland care era o unitate de cercetare asupra
diverselor aspecte economice ale cooperării cum ar fi: întreprinderile, valuta națională, for ța de
muncă, piața de desfacere, prin intermediul planului lui Marshall (Recovery Program) care are o
aplicație începând cu 1948 și sfârșitul anului 1952 care pune bazele Unităț ii Economice
Europene. La desfășurarea congresului din 1948 de la Haga se pune bazele creării Consiliului
Europei care a fost semnat la Londra și stabilit la Strasbourg. În același an are loc formarea
Uniunii Europene Occidentale organizație care are drept scop apărarea țărilor europene de vest,
și la care peste un an în aprilie 1949 aderă SUA, Portugalia, Spania, Canada, Norvegia și
formează Blocul Nord Atlantic de Apărare (NATO). În decurs de 4 ani (1948-1952) are loc
formarea principalelor instituții cu caracter regional ce pune bazele
procesului de integrare .
Omul de stat Robert Schuman, jurist eminent și ministru
francez al afacerilor externe în perioada 1948-1952, este considerat
unul dintre părinții fondatori ai Uniunii Europene.
În colaborare cu Jean Monnet, a elaborat planul Schuman,
celebru în lumea întreagă, pe care l-a prezentat la data de 9 mai
1950, considerată astăzi data nașterii Uniunii Europene. Acest plan
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
27/168
27
propunea exercitarea unui control comun asupra producției de cărbune și oțel, materiile prime
cele mai importante pentru industria armamentului. Ideea de bază era aceea că o țară care nu
deține controlul asupra producției de cărbune și oțel nu va avea mijloacele necesare pentru a
provoca un război.
Robert Schuman l-a informat pe cancelarul german Adenauer despre acest plan, acesta arecunoscut imediat șansa care i se oferea Europei de a trăi în pace și a acceptat. La scurt timp
după aceea, guvernele Italiei, Belgiei, Luxemburgului și Țărilor de Jos au reacționat și ele
pozitiv. Cele șase state au semnat la 9 mai 1950 Tratatul de la Paris privitor la crearea
Comunităț ii Europene a Cărbunelui și O ț elului (CECO). Acest tratat pune bazele reconcilierii
franco-germane și orientarea atitudinii Republicii Franceze în aspect politic și economi față de
Republica Federativă Germană. Planul de formare a acestui tratat datează cu data de 18 aprilie
1952 sub denumirea de Tratatul de la Paris, în figura ce urmează sunt reprezentate statelemembre ale CECO (1951).
Figura 3.1. Țările membre ale Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO), 1951
Sursa: Gimeno R., Mitrano P. Atelier de cartographie, 1997.
Obiectivele Tratatulu i de la Pari s : men ț inerea păcii între aceste țări, renun ț area la
vechea rivalitate în favoarea cooperării, evitarea conflictelor, ridicarea standardului de via ță.
Comunitatea Europeană a Cărbunelui și O ț elului (CECO) urma să contribuie al
expansiunea economică și extinderea ocupării for ței de muncă prin accesul egal la surse de
producție, discriminarea prin prețuri, modernizarea producției. Organul executiv care urma să
pună în aplicație acest tratat era Înalta Autoritate.
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
28/168
28
Un nou tratat care duce la modificarea relațiilor dintre țările membre CECO este Tratatul
de la Roma care are loc în 1955 luna iunie la Messina prin care se propune crearea unei piețe
comune și a unui acord sectorial pentru energia atomică și care a fost semnat în 1957 în urma
unor îndelungate negocieri dintre țările CECO. Ideea planului a venit și din faptul că siderurgia
franceză depindea în mare măsură de cărbunele german pentrualimentarea cu cocs. La rândul său Germania la acea vreme deținea
cea mai puternică industrie grea ceea ce alimenta teama Franței de
o nouă înarmare a Germaniei.
Marele finansist Jean Monnet vine cu ideea de punere în
comun sub o autoritate supranațională a utilizării resurselor
siderurgice și de cărbune care prin felul său pune un nou accent în
relațiile de integrare economică. Anume Jean Monnet a intuit șinevoia unei politici federale care ar putea să acopere necesitățile
piețelor țărilor membre CECO. Obiectivul Tratatului de la Roma
este îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață în Comunitatea Economică Europeană
(CEE), dezvoltarea armonioasă a regiunilor.
Sarcinile acestui tratat:
1. Promovarea unei dezvoltări armonioase, continue și echilibrate.
2.
stabilitate sporită.
3.
Relații strâns legate între statele membre.
Modalitățile de atingere acestor sarcini:
1.
Crearea unei piețe comune.
2. Apropierea treptată a politicilor economice ale țărilor membre.
3. Eliminarea taxelor vamale precum și a restricțiilor cantitative în comer țul reciproc;
4.
Mobilitate liberă în mișcarea de bunuri, persoane, servicii și capital.
5. Instruirea unei politici comerciale față de țările ter țe;
6.
Realizarea unei politici comune în domeniul agriculturii și transporturilor;
7. coordonarea politicilor economice și rectificarea dezechilibrelor în balanțele de plăți;
8. Crearea unui fond social european și a unei bănci europene de investiții pentru a crea
oportunități în mărimea numărului de locuri de muncă;
9.
Asocierea țărilor și a teritoriilor geografice de peste mări;
Argumentele economice în favoarea creării CEE:
1. Impactul pozitiv al competitivității concurențial sporite asupra eficienței producerii,
ocuparea for ței de muncă, cercetare sau dezvoltare R&D, crearea de noi produse calitativ
superioare, noi servicii, tehnologii cu o eficiență mai ridicată;
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
29/168
29
2. Extinderea pieței prin specializare și economii datorate dimensiunii (economies of scale);
3.
Reducerea riscului și incertitudinii;
Tratatul de la Roma prevede ca procesul de integrare economică să se înceapă prin
intensificarea schimburilor comerciale reciproce ceea ce urma să se realizeze prin formarea între
țările membre al unei asocieri vamale – Uniunea Vamală. O redare cronologic-istorică a pașilor europeni spre integrare este reflectată astfel:
9 mai 1950 - Ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, propune, în cadrul
unui discurs inspirat de Jean Monnet, ca Franța și Republica Federală Germania să își gestioneze
în comun industriile cărbunelui și oțelului, sub autoritatea unei instituții noi care să rămână
deschisă și altor state europene.
Deoarece 9 mai consfințește practic nașterea Uniunii Europene, această dată a fost aleasă
pentru a sărbători Ziua Europei.
Figura 3.3. Ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman, propune la 9 mai
1950 pentru prima dată ideile care vor sta la baza construcției europene.9 mai devine astfel ziua de instituire Uniunii Europene.
18 aprilie 1951. Cele șase state, Belgia, Republica Federală Germania, Franța, Italia,
Luxemburg și Țările de Jos, semnează la Paris Tratatul de instituire a Comunității Europene a
Cărbunelui și Oțelului (CECO). Acesta intră în vigoare la data de 23 iulie 1952, pentru o
perioadă de 50 de ani.
1 – 2 iunie 1955. La întrunirea de la Messina, miniștrii de externe ai statelor membre
CECO decid extinderea procesului de integrare europeană către întreaga economie.
25 martie 1957. Cele șase state semnează la Roma Tratatele de instituire a Comunității
Economice Europene (CEE) și a Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom). Acestea
intră în vigoare la data de 1 ianuarie 1958.
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
30/168
30
4 ianuarie 1960. La îndemnul Marii Britanii, Convenția de la Stockholm instituie
Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS), cuprinzând o serie de țări europene care nu fac
parte din CEE.
20 iulie 1963. La Yaoundé, CEE și 18 state africane semnează un acord de asociere.
8 aprilie 1965. Are loc semnarea Tratatului de fuziune a organelor executive ale celor treiComunități (CEC, CEE și Euratom), prin care se instituie un Consiliu unic și o Comisie unică.
Acesta intră în vigoare la data de 1 iulie 1967.
29 ianuarie 1966. „Compromisul de la Luxemburg”. Ca urmare a unei crize politice,
Franța acceptă să participe din nou la reuniunile Consiliului, în schimbul unui acord conform
căruia majoritatea calificată este permisă doar dacă nu sunt puse în joc interesele majore ale
statelor membre.
1 iulie 1968. Are loc desființarea, cu 18 luni înainte de termen, a taxelor vamale pentru bunuri industriale existente între statele membre și introducerea unui tarif extern comun.
1 – 2 decembrie 1969. Șefii de stat și de guvern ai CEE reuniți la Haga iau hotărârea de a
merge mai departe pe drumul integrării europene, deschizând astfel calea primului val de
extindere.
22 aprilie 1970. Este semnat la Luxemburg un tratat care permite finanțarea treptată a
Comunităților printr-un sistem de „resurse proprii” și totodată extinderea competențelor în
materie de control ale Parlamentului European.
22 ianuarie 1972. La Bruxelles se semnează tratatele de aderare între statele
Comunităților Europene și Danemarca, Irlanda, Norvegia și Marea Britanie.
1 ianuarie 1973. Danemarca, Irlanda și Marea Britanie aderă la Comunitățile Europene,
care vor cuprinde din acest moment nouă state membre. Norvegia se pronunță cu o majoritate de
voturi împotriva aderării, în urma unui referendum organizat în acest scop.
9 - 10 decembrie 1974. Șefii de stat ai celor nouă țări membre se reunesc la Paris, unde
decid să se întâlnească de trei ori pe an în cadrul unui Consiliu European. Aceștia își exprimă, de
asemenea, acordul pentru organizarea de alegeri directe pentru Parlamentul European și aprobă
înființarea Fondului European de Dezvoltare Regională.
28 februarie1975. Este semnată, la Lomé, o convenție (Lomé I), între CEE și 46 de state
din Africa, Caraibe și Pacific (ACP).
22 iulie 1975. Este semnat un tratat bugetar prin care sunt extinse atribuțiile
Parlamentului și este înființată Curtea de Conturi a Comunităților Europene. Acesta intră în
vigoare la data de 1 iunie 1987.
7 - 10 iunie 1979. Au loc primele alegeri directe pentru cele 410 locuri în Parlamentul
European.
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
31/168
31
1 ianuarie 1981. Grecia devine membru al CEE. Numărul statelor membre se ridică la
zece.
14 - 17 iunie 1984. A doua rundă de alegeri directe pentru Parlamentul European.
7 ianuarie 1985. Jacques Delors devine președinte al Comisiei (1985-1995).
14 iunie 1985. Este semnat Acordul Schengen în scopul de a elimina controalele lafrontierele dintre statele membre ale Comunităților Europene.
1 ianuarie 1986. Spania și Portugalia devin membre ale CEE. Numărul statelor membre
constituind 12.
17 și 28 februarie 1986. Se semnează, la Luxemburg și la Haga, Actul Unic European.
Acesta intră în vigoare la data de 1 iulie 1987.
15 și 18 iunie 1989. A treia rundă de alegeri directe pentru Parlamentul European.
9 noiembrie 1989. Căderea zidului Berlinului. 3 octombrie 1990. Reunificarea Germaniei.
9-10 decembrie 1991. Consiliul European de la Maastricht adoptă Tratatul privind
Uniunea Europeană, care pune bazele unei politici externe și de securitate comună, ale cooperării
mai strânse în domeniul justiției și afacerilor interne și ale creării unei uniuni economice și
monetare care să includă moneda unică..
7 februarie 1992. Se semnează la Maastricht Tratatul privind Uniunea Europeană.
Acesta intră în vigoare la data de 1 noiembrie 1993.
1 ianuarie 1993. Are loc crearea pieței unice.
9 și 12 iunie 1994. A patra rundă de alegeri directe pentru Parlamentul European.
1 ianuarie 1995. Austria, Finlanda și Suedia devin membre ale UE. Numărul statelor
membre se ridică la 15. Norvegia amână din nou aderarea, ca urmare a unui referendum în care
se înregistrează o majoritatea de voturi negative.
23 ianuarie 1995. Începe să funcționeze o nouă Comisie Europeană prezidată de Jacques
Santer (1995-1999).
27 – 28 noiembrie 1995. Conferința Euro-mediteraneeană de la Barcelona lansează un
parteneriat între UE și statele situate pe coasta sudică a Mediteranei.
2 octombrie 1997. Se semnează Tratatul de la Amsterdam. Acesta intră în vigoare la data
de 1 mai 1999.
30 martie 1998. Începe procesul de aderare pentru noile țări candidate. Cipru, Malta și
alte 10 țări din Europa Centrală și de Est vor fi implicate în acest proces.
1 ianuarie 1999. Începutul celei de-a treia etape a UEM. Unsprezece țări ale UE adoptă
moneda euro, care este lansată pe piețele financiare, înlocuind astfel monedele naționale în
desfășurarea tranzacțiilor de ordin nefinanciar. Banca Centrală Europeană își asumă rolul de a
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
32/168
32
gestiona politica monetară a Uniunii. Grecia se va alătura la rândul său celor 11 țări membre ale
zonei euro în 2001.
10 și 13 iunie 1999. A cincea rundă de alegeri directe pentru Parlamentul European.
15 Septembrie 1999. Începe să funcționeze o nouă Comisie Europeană prezidată de
Romano Prodi (1999-2004).15 - 16 octombrie 1999. Consiliul European de la Tampere decide crearea unui spațiu
european de libertate, securitate și justiție.
23 - 24 martie 2000. Consiliul European de la Lisabona dezvoltă o nouă strategie de
stimulare a ocupării for ței de muncă în cadrul UE, de modernizare a economiei, precum și de
întărire a coeziunii și integrării sociale într -o Europă bazată pe cunoaștere.
7 - 8 decembrie 2000. La Nisa, Consiliul European adoptă o decizie comună cu privire la
textul unui nou tratat care schimbă sistemul de luare a deciziilor în cadrul UE, în perspectiva pregătirii pentru extindere. Președinții Parlamentului European, ai Consiliului European și ai
Comisiei proclamă solemn Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
26 februarie 2001. Se semnează Tratatul de la Nisa. Acesta intră în vigoare la data de 1
februarie 2003.
14 - 15 decembrie 2001. Reuniunea Consiliului European de la Laeken. Este adoptată o
declarație privind viitorul UE. Se deschide astfel calea către o nouă reforma instituțională a UE
și către crearea unei Convenții în vederea elaborării unui proiect de Constituție Europeană.
1 ianuarie 2002. Intră în circulație bancnotele și monedele euro pe teritoriul celor 12
state ale zonei euro.
13 decembrie 2002. Consiliul European de la Copenhaga aprobă oficial aderarea la
Uniune a celor 10 țări candidate (Cipru, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania,
Malta, Polonia, Slovacia și Slovenia) la 1 mai 2004.
10 iulie 2003. Sunt închise oficial lucrările Convenției pentru Viitorul Europei prin
adoptarea unui proiect de Tratat Constituțional.
4 octombrie 2003. Începe Conferința Interguvernamentală pentru elaborarea Tratatului
Constituțional.
1 mai 2004. Cipru, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia,
Slovacia și Slovenia aderă la Uniunea Europeană.
Referendumul propus de ONU (“Planul Annan”) pentru crearea unei federații este
aprobat de turcii din nord la 24 aprilie 2004, dar respins categoric de grecii din sud. Astfel pe 1
mai 2004 Cipru intră în Uniunea Europeană cu o treime din teritoriu sub un regim ilegal și pe
care armata turcă refuză să-l părăsească.
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
33/168
33
Figura 3.4. Harta insulei Cipru divizată în 2 state, 2005Sursa: Etienne Copeaux, Claire Mauss-Copeaux, Chypre: une île, deux États, în Les Collectionsde L’Histoire, oct-dec 2009, p. 80-82
10 și 13 iunie 2004. A șasea rundă de alegeri directe pentru Parlamentul European.
29 octombrie 2004. Se adoptă la Roma Constituția Europeană (sub rezerva ratificării de
către statele membre).
22 noiembrie 2004. Își începe mandatul o nouă Comisie Europeană, prezidată de José
Manuel Barroso.
29 mai și 1 iunie 2005. Se înregistrează o majoritate de voturi negative din partea Franței
ca rezultat al referendumului aspra Constituției, urmat la scurt timp și de votul negativ al Țărilor
de Jos.
3 octombrie 2005. Deschiderea negocierile de aderare cu Turcia și Croația.
1 ianuarie 2007. Bulgaria și România aderă la Uniunea Europeană.
Slovenia adoptă moneda unică.
13 decembrie 2007. Se semnează Tratatul de la Lisabona. Acesta va intra în vigoare
după ce va fi ratificat de toate statele membre.
1 ianuarie 2008. Cipru și Malta adoptă moneda euro.
12 decembrie 2008. Elveția devine membră a zonei Schengen.
1 ianuarie 2009. Slovacia adopta moneda euro.
1 iulie 2013. Croația aderă la Uniunea Europeană.
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
34/168
34
3.2. Aspecte teoretice ale integrării comerciale în cadrul Uniunii Europene
În cadrul Uniunii Vamale taxele vamale sunt înlăturate în comer țul reciproc, iar față de
țările ter țe se stabilește o politică comercială comună care are drept scop promovarea producției
țărilor membre și protejarea spațiului acestor țări. Teoria comer țului internațional așa cum a fost
dezvoltată de David Ricardo și ulterior de către Heeksher și Ohline și Samuelsson susține că
toate țările au de câștigat din comer țul extern deoarece nu avantajele absolute, dar cele
comparative au o importanță mai mare. Ca urmare o liberalizare totală duce la o optimizarea
resurselor și o maximizare a bunăstării populației. Liberalizarea totală a comer țului se realizează
ca urmare a diferențelor în dezvoltarea economică a țărilor participante. Heeksher și Ohline au
elaborat modelul de dezvoltare a comer țului extern fapt pentru care au primit premiul Nobel,
esența lui fiind în următoarele:
1. Formarea unei Uniuni Vamale prin fluxurile comerciale și asupra consumului în țările
participante. Datorită acestui model au fost definite importanțele integrării economice; au fost
identificate avantajele cât și dezavantajele al procesului integrat. Integrarea comercială este un
model dinamic bazat pe aspectele dinamice, modificările care au loc în condițiile de producție și
impactul acestora asupra creșterii economice. Efectele integrării comerciale sunt resimțite și de
către țările ter țe în condițiile unei concurențe loiale precum și a unei piețe bazate pe libertatea
agenților economici.
2. Piața comună -o zonă în care libertatea circulației bunurilor, serviciilor, a factorilor de
producție este deplină.
Realizarea unei piețe comune presupune:
1. Barierele comerciale, tehnice, fiscale sau administrative între țările respective să fie
înlăturate.
2. Să fie elaborate reguli privind circulația liberă a tuturor componentelor pieței
(cererea, oferta, prețul, concurența) care presupune un proces de armonizare a reglementărilor
naționale și de stabilire și aplicare a unor politici comune ceea ce se mai numește „integrare pozitivă”.
3. Permanenta ajustare și adaptare la schimbări, înlăturarea oricărui contract vamal în
interiorul zonei, duce la integrarea piețelor naționale și formarea unei pieți unice. Piața unică- cel
mai avansat proces de integrare în plan comercial.
Prin înlăturarea barierelor vamale cât și a barierelor cu echivalent tarifar se produce
stabilirea unui tarif extern comun.
Piața unică. Evoluția integrării comerciale conform tratatului de la Roma, trebuia să fieînfăptuită până la începutul anilor’ 70 ai secolului XX. Procesul de înlăturare a taxelor vamale și
8/15/2019 CURS IEE 999.pdf
35/168
35
barierelor echivalente a fost pe deplin înfăptuită. Crearea și consolidarea pieței comune a luat în
calcul înlăturarea barierelor precum și instituirea unui nou cadru juridic. Scopul creării unei piețe
unice pe teritoriul țărilor CECO era de a stabili noi reguli în ceea ce privește comer țul european
precum și ajustarea producției din țările respective la un nivel unic și decent necesităților interne.
Formarea pieței unice a prevăzut stabilirea unor mărfuri și servicii cu caracter prioritar undețările CECO ar putea obține o valoarea adăugată mai înaltă comparativ cu alte produse cât și într -
un avantaj față de țările ter țe. Astfel are loc stabilirea unei game de produse cu caracter prioritar
asupra căreia este focusată resursele umane și materiale din cadrul țărilor respective. Această
măsură este adoptată la nivel de consiliu executiv al CECO și devine o politi
