+ All Categories
Home > Documents > GEOSTUDENT by ASG

GEOSTUDENT by ASG

Date post: 22-Jul-2016
Category:
Upload: asociatia-studentilor-geografi
View: 225 times
Download: 3 times
Share this document with a friend
Description:
Revista GEOSTUDENT a apărut din dorinţa noastră, a membrilor ASG, de a aduce aproape de toţi studenţii Facultăţii de Geografie informaţii utile legate de destinaţii turistice, curiozităţi geografice, dar mai ales de locuri în care ne putem distra fară costuri foarte mari. În acelaşi timp, am creat un culoar pentru a facilita accesul studenţilor către proiectele în curs de desfăşurare, dar şi prezentarea celor care s-au desfăşurat.
21
1
Transcript
Page 1: GEOSTUDENT by ASG

1

Page 2: GEOSTUDENT by ASG

2

1. Calendar

“București, încântat de cunoștință”

“Pe urmele specialiștilor”

“GEOMONDIS”

“FOTOPRACTICA”

“GEOJobs”

“GEOPlus”

“Și tu poți fi cinefil”

2. Day & Night

Day ‘n’ night by GEOsummer

3. Turism

Brașov

Geotrip Râșnov-Zărnești

Paris- “Orașul Luminilor”

Salina Turda – “Minunea SF a Clujului”

4. Educație și cultură

Sibiul-concretizează trecutul și abstractizează modernul

5. Geografi celebri

Vintilă M. Mihăilescu

6. Diverse

Tunisia

7.Rubrica foto Fotografia ALB-NEGRU

8.Curiozități geografice

9.Diverstiment

Page 3: GEOSTUDENT by ASG

3

Sfârșitul iernii și începutul primăverii s-au dovedit foarte aglomerate pentru studenții la

Geografie care au participat în număr mare la proiectele tradiționale desfășurate în Facultate și au

manifestat interes pentru proiectele pilot.

“București, încântat de cunoștință”-turul pietonal coordonat de studenții la Geografie

adună din ce în ce mai multe persoane dornice să-și descopere orașul. După turul initial ce a

pornit din Piața Universității și s-a desfășurat în Centrul Vechi, au urmat încă două, unul pănă în

Piața Revoluției și altul pe Calea Victoriei, pănă la Arcul de Triumf.

“Pe urmele specialiștilor”-ultima ediție a proiectului va avea loc pe 02 Iunie 2015 și îl

va avea ca invitat pe domnul Orlando Stoicescu.

Proiectul aduce în fața studenților oameni care au reușit să-și dezvolte o carieră de

succes, oferind sfaturi tinerilor.

CALENDAR

Page 4: GEOSTUDENT by ASG

4

“GEOMONDIS”-faza regională

a concursului dedicat elevilor pasionați

de geografie s-a soldat cu două echipe în

finala ce a avut loc la Timișoara în

perioada 8-9 Mai.

Elevii liceelor din orașele

apropiate capitalei s-au întrecut în

cunoștințe geografice pentru obținerea

unui loc fruntaș în clasament, dar și

pentru a se acomoda încă din liceu cu

mediul universitar.

“FOTOPRACTICA”- concursul

dedicat studenților pasionați de fotografie a

reunit și în acest an un număr considerabil de

participanți. Pentru câștigarea unui loc fruntaș în

cadrul uneia dintre cele patru secțiuni, s-au

confruntat studenți ai facultății, iar anul acesta, în

premieră, au participat și studenți ai

Universității.

“GEOJobs”- aflat la prima ediție,

proiectul aduce în fața studenților la Geografie

posibili angajatori. Primii invitați au fost

reprezentanții WWF.

Page 5: GEOSTUDENT by ASG

5

“GEOPlus”-sesiune de workshop-uri de GIS dedicate studenților pasionați de Sistemele

Informaționale Geografice. Prima ediție a proiectului l-a avut ca invitat pe domnul profesor

Marius Budileanu.

“Și tu poți fi cinefil”- noaptea albă a filmelor de calitate.Publicul s-a bucurat de

vizionarea a trei drame pe parcursul întregii nopți. Proiectul este dedicat atât studenților pasionați

de filmele de calitate, cât și curioșilor.

Page 6: GEOSTUDENT by ASG

6

#MoreSUN #MoreASG

După escapada de 1 Mai, uite că a venit şi vara mult aşteptată. Ce trebuie să faci? Să

îţi iei rucsacul în spate şi… să fi un bun “GEOsummergraf”

O tradiţie veche spune că 1 Mai, dar mai ales vara, este prilej de mare sărbătoare pentru

tineri. Staţiunile de la malul mării sunt acaparate de studenţi dornici să unească ziua cu noaptea.

Şi da, este adevărat, aceştia încă pun în top Staţiunile Costineşti, Vama Veche şi Mamaia.

Dacă vă întrebaţi cam de câţi bani ai nevoie pentru vacanţă, ei bine, nu de foarte mulţi.

Cerul este acoperiş, iar plaja... cel mai bun pat. Marea şi pescăruşii sunt cele mai bune gazde, ca

să nu mai punem răsăritul şi briza mării.

Dacă totuşi preferi un acoperiş normal şi un pat ca cel de la cămin, ei bine să ştiţi că

există şi alte alternative cum sunt hotelurile, pensiunile sau de ce nu, chiar localnicii.

Dacă pretinzi că eşti vamaiot, iubeşti plaja, tot ce te înconjoară, ei bine să ştii că la Stuful

din Vama Veche, soarele răsare numai în ritm de Bolero. Câte generaţii de vamaioţi au prins

răsărituri de neuitat! Câte poveşti de dragoste au început la Stuf! Aşa că Don’t Worry, be Stuf,

be Happy!

Nici Mamaia nu se lasă mai prejos şi îi întâmpină pe studenţii mai “avari” de cluburi cu o

petrecere care o să dureze 3 zile şi 3 nopţi la Kudos Beach Club.

Şi asta nu este tot, pentru studenţii care doresc să îşi amintească de taberele de la

Costineşti, de poveştile de dragoste de o vară, Mega Discoteca Tineretului îşi deschide porţile şi

promite distracţie 100%.

Nici staţiunile montane nu se lasă mai prejos… Gara de Nord, bilet, tren, via Sinaia,

Predeal, oriunde vezi cu ochii, chitara pe spate şi rucsacul plin cu de toate pentru drumeţii. Aici

cortul este cel mai bun prieten.

Însă, dacă anul acesta marea sau muntele nu sunt trecute totuşi pe lista ta, nu te întrista şi

nici nu fii răutăcios să îţi doreşti pentru alţii mulţi nori şi ploaie pe litoral!!! Capitala pregăteşte şi

ea ceva! Poţi face o escapade la un grătar în Pădurea Băneasa (cu menţiunea să nu uiţi că eşti

GEOGRAF şi trebuie să ai grijă de natură). O altă variantă ar putea fi Snagovul unde ai putea

face o plimbare relaxantă cu barca.

Multe şi variate lucruri poţi face vara asta, iar deviza este: “GEOGRAFII ŞTIU SĂ SE

DISTREZE!” Ce rămâne de făcut? Nimic altceva decât… GĂLĂGIEEEEEE!!!

DAY & NIGHT

Page 7: GEOSTUDENT by ASG

7

BRAȘOV

Municipiul Brașov este reședința de

județ a Brașovului și unul dintre cele mai

mari oreșe, situat în centrul ţării, în

Depresiunea Brașovului. Prin înglobarea în

structura sa a masivului Postăvarul, municipiul

Brașov devine orașul aflat la cea mai mare altitudine din

România.

De ce să vizităm Brașovul??

Motivele pentru care orașul Brașov trebuie vizitat odată ca să te îndrăgostești de el sunt

numeroase, însă acum o să le amintesc pe cele mai cunoscute:

Piața Sfatului- probabil cel mai cunoscut loc din oraș, a fost în trecut, punctul în care

negustorii își expuneau produsele, iar în prezent, locul de promenadă al localnicilor și al

turiștilor. Aici sunt găzduite unele dintre cele mai reprezentative semnături ale istoriei ca

Biserica Neagră, Turnul Alb și Turnul Negru,Poarta Șchei și Poarta Ecaterina.

Biserica Neagră- clădirea gotică, deși parțial avariată în urma incendiului din 1689, este

unul dintre simbolurile orașului. Datorită dimensiunilor sale, este încadrată ca fiind cea mai mare

biserică din țară, fiind catalogată ca „Cea mai mare bisercă dintre Viena și Constantinopol” după

terminarea construcției.

Turnul Alb, Turnul Negru și Poarta Ecaterina sunt dovezi ale fortificării Brașovului,

acum muzee.

La ieșire din Piața Sfatului, suntem îndemnați să urcăm pe Tâmpa, munte înconjurat

aproape în totalitate de municipiul Brașov, unde vom avea o privire de ansamblu asupra

întregului peisaj urban.

Călătoria în Brașov poate continua cu vizitarea multitudinii de muzee, străzi care s-au

conservat în pofida trecerii timpului.

Încă din trecut municipiul Brașov a fost recunoscut ca un important punct pe harta

oricărui domeniu de activitate datorită poziției geografice, a gradului de dezvoltare economică și

a istoriei.

TURISM

Sursa: http://newsbv.ro/

Sursa:http://www.tpark.ro/

Sursa:http://www.proghid.ro

Page 8: GEOSTUDENT by ASG

8

GEOTRIP

RAȘNOV-ZĂRNEȘTI

Vacanţa se apropie rapid aşa că în

acest număr propunem ca geotrip-ul să se

mărească cu o zi, drept recompensă pentru

munca din sesiune.

Aşadar, ne vom îndrepta atenţia spre

Râşnov, oraş situat în marea Depresiune a

Brașovului, la poalele Masivului Postavaru,

într-o zonă cu un important flux turistic.

Printre obiectivele principale ale

acestui oraş enumerăm Cetatea Râşnov,

Biserica Evanghelică, precum şi arhitectura

caselor săseşti, dar ne vom îndrepta spre un

alt punct turistic din zonă şi anume Peştera

Valea Cetăţii, situată la 3 km de oraş, o

peşteră descoperită acum 60 de ani.

Intrarea în peştera este situată la

altitudinea de 790 m şi cuprinde trei unităţi

principale: galeria ce coboară din Poieniţa

Dracului, Sala Mare (20-40m) şi galeria care

se deschide în Valea Fundată. Peştera Valea

Cetăţii, săpată într-un masiv calcaros jurasic,

prezintă două intrări, iar distanţa dintre cele

două în linie dreaptă este doar de 150 m.

Lăsând în urma Peştera Valea

Cetăţii, putem poposi peste noapte la

pensiunile din zonă, unde tariful se situaza

în jur de 70-130 lei/cameră. Cea de-a doua

zi va începe cu un loc emoţionant şi cu o

plimbare la Rezervaţia de urşi de la Zărneşti,

ce se întinde pe o suprafaţă de 69 ha de

păduri, izvoare şi piscine, fiind rezultatul

unor mari eforturi pentru salvarea acelor

animale. Aici sunt adăpostiţi 71 urşi bruni

europeni şi 1 urs negru asiatic, toţi fiind

salvaţi din captivitate.

Este indicată vizitarea acestei

rezervaţii dimineaţa, în jurul orelor 9-10,

atunci când îngrijitorii hrănesc urşii, iar

şansele de a fi zăriţi sunt mari. Intrarea se

face pe bază de programare cu un tarif de 10

lei pentru studenţi.

Unul din cele mai vizitate obiective

turistice din Masivul Piatra Craiului sunt

Prăpăstiile Zărneștiului, un defileu înalt de

200 m, pe o distanţă de 5 km, obiectiv ce îl

avem pe lista noastră. Iubitorii de alpinism

pot escalada zecile de trasee amenajate în

pereţii defileului, cel mai lung având 115 m.

VACANȚĂ FRUMOASĂ!

Sursa: asociatiarosenauturism.ro

Sursa: primaria-zarnesti.ro

Page 9: GEOSTUDENT by ASG

9

PARIS

Capitala Franței sau “Orașul Luminilor” este una dintre cele mai

romantice așezări urbane ale lumii. Principalul element natural ce-i sporește

frumusețea este reprezentat de râul Sena care traversează mândru orașul.

Vizitat de mii de turiști anual, Parisul așteaptă răbdător pe toți cei care caută să-i

descopere frumusețile.

Călătoria noastră în Paris poate începe la Turnul Eiffel, simbolul orașului și al Franței.

Deși construit cu o anumită reticență, turnul a fost folosit, initial, în scop economic, dar a devenit

rapid un important obiectiv turistic și cea mai înaltă clădire europeană la vremea respectivă.

La numai câțiva pași pe cel mai frumos bulevard din lume (după parizieni), Champs-

Élysées, se întâlnește Arcul de Triumf, monument dedicat eroilor războaielor franceze și celor

care și-au dat viața pentru țară.

Nu putem pleca din Paris fară să vizităm unul dintre cele mai cunoscute muzee ale lumii:

Muzeul Luvru. În imensitatea sa arhitecturală sunt găzduite cele mai reprezentative opere de artă

ale umanității printre care Mona Lisa și statuia lui Venus din Milo. Fost palat regal, muzeul

dispune de o arhitectură renascentistă care atrage anual mii de vizitatori.

Altă clădire simbol a Parisului o reprezintă Palatul Versailles, fost palat regal și cea mai

mare atracție a Franței.

Renumit de-a lungul timpului, locul de pornirea al dansului can-can se găsește tot în

Paris, mai exact în cabaretul Moulin Rouge, încă funcțional.

Dacă în călătorie pleci cu copii sau vrei să descoperi copilul din tine, Disneyland Paris

are porțile deschise pentru orice vizitator dornic să uite pentru câteva ore de grijile cotidiene.

Înainte să placăm din Paris, trebuie să ne lăsăm secretele legate de Pont des Artes, unul

dintre cele mai cunoscute poduri ale lumii.

Sursa: http://www.ordineazilei.ro/ Sursa: http://www.lonelyplanet.com/

Page 10: GEOSTUDENT by ASG

10

Salina Turda – “Minunea SF a Clujului”

Fiind român nu ai cum să nu vizitezi măcar odată Salina Turda. Denumită și “Minunea

SF a Clujului”, salina are o istorie impresionantă. Aceasta face parte din regiunea de vest a

formațiunilor salinifere din România. În Arcul Carpatic există cel puțin zece astfel de locuri

special amenajate în scop turistic și medical (Salina Praid, Salina Slănic Prahova ș.a), însă, cea

mai bine cotată și cea mai cunoscută este Salina Turda.

Românii au început exploatarea în această

zonă, în jurul anului 110, la Durgau. În secolul al

VIII-lea este pomenită explicit existența ocnei de la

Durgau-Turda.

În timpul celui de-al doilea Război Mondial,

salina a fost folosită ca și adăpost anti-aerian, după

aceasta fiind dată uitării.

În anul 1992 a fost redeschisă în scop turistic

și curativ. După 17 ani, salina a intrat în plin proces

de modernizare cu fonduri de la Uniunea Europeană,

iar în anul 2010 a fost redeschisă pentru public.

Rezulatul este unul neașteptat. Salina are săli de

tratament, amfiteatru pentru conferințe cu scaune

încălzite, teren de sport, loc de joacă și o roată

panoramică.

Accesul către această zonă se face prin

coborârea a 14 etaje pe scări din lemn, de unde se

poate admira și lacul sărat amenajat pe ultimul nivel.

Am vizitat această salină în primăvara anului trecut

și am rămas uimită de calitatea serviciilor. Am stat înăuntru

circa două ore și jumătate, timp în care am încercat toate

“distractiile” puse la dispoziție.

Am pătruns prin intrarea principală, apoi am ajuns

în galeria Franz Josef. De aici, ghidul ne-a îndrumat spre

Scara Bogaților, așa cum se numește încă din timpul celui

de-al Doilea Război Mondial, când pe acolo aveau acces

doar personalitățile vremii. Acum scara se folosește ca unic

mod de acces către următoarele nivele.

Am avut parte de un ghid foarte amabil care ne-a

explicat pe înțelesul nostru modul de extragere a sari în anii

1900. Acolo încă există un mecanism medieval folosit

Arhivă personală

Arhivă personală

Page 11: GEOSTUDENT by ASG

11

pentru această acțiune. Arată ca o elice uriașă și era rotită de către doi cai. Din cauza lipsei unei

tehnologii avansate, exploatarea a fost sistată în anul 1932.

În centrul salinei se află un adevărat parc de distracții. Însă, pentru a ajunge acolo, trebuie

să coborâm 14 etaje (circa 80 m) pe scări de lemn acoperite cu sare. Există și posibilitatea de a

folosi liftul panoramic, însă acesta este mereu aglomerat.

Deși drumul până jos este anevoios și simți din plin diferențele de presiune și schimbarea

aerului, merită tot efortul!

Drumul spre suprafață l-am făcut cu liftul panoramic. 80 m parcurși în mai puțin de 1

minut. Se urcă în grupuri de câte 7 persoane.

“Minunea SF a Clujului” se află la 3 km de orașul Turda si este un muzeu de istorie a

mineritului în sare unde s-au organizat concerte și s-au filmat videoclipuri muzicale (DJ Sava

&Raluka - I like the trumpet).

Vă recomand cu multă căldură această salină pentru distracție, dar și pentru efectul

curativ.

Arhivă personală

Page 12: GEOSTUDENT by ASG

12

Călătoria … călătoria este cea care ne marchează existenţa, fără să ne dăm seama

suntem turişti prin propriul destin! Ne trezim turişti într-o destinaţie, pe care nu am ales-o, dar

căreia e nevoie să-i oferim un sens !

Din cadrul proiectului “Capitale culturale europene” a facut parte şi oraşul Sibiu.

Sibiul mi se pare un oraş boem, iar prima dată am avut ocazia să-l vizitez noaptea. Poate

părea ciudat, dar aşa am putut să-l înţeleg mai bine în liniştea sa profundă.Eram eu şi el.

Mergând în Centrul Vechi al Oraşului, am rămas ancorată în legendă, eram uluită de unitatea

ansamblului architectural. Ferestrele erau arcuite,unele cu obloane, altele cu diferite modele,

fiecare clădire avea culoarea sa, era unică în felul ei atât vizual, dar mai ales prin poveste. Mă

aflu în Piaţa Mare a Sibiului, mă simt atât de mică într-un cadru atât de amplu.Acest loc, frumos

renovat concurează cu success cu celebre pieţe occidentale, închid ochii şi îmi imaginez cum

localnicii îşi târguiau aici produsele, folosind cea mai veche metodă:trocul.

Îmi dau seama că nimic nu s-a pierdut din acest oraş, totul s-a transformat. Printre

clădirile din Piaţa Mare se distinge, ca importanţă, Palatul Brukenthal. Construit în stil baroc,

palatul a fost reşedinţa oficială a baronului Samuel von Brukhental. Aici sunt păstrate în original

elemente din acea vreme, precum şi interioarele saloanelor care alcătuiesc clădirea.

Trecerea dintr-un loc în altul, dintr-o piaţă

în alta se realizează pe sub arcade sau peste

poduri. O astfel de trecere boltită am gasit între

Piaţa Mare şi Piaţa Mică: Turnul Sfatului

Piaţa Mică găzduieşte Muzeul Farmaciei,

situat într-o clădire veche de aproape cinci secole,

cu influenţe gotice şi renascentiste, muzeul oferă

detalii cu privire la modul în care erau expuse

produsele şi medicamentele odinioară.

Îndreptându-mă spre Podul Minciunilor,

am văzut cea mai reprezentativă clădire pentru

ceea ce înseamnă evenimentul cultural al anului

EDUCAȚIE & CULTURĂ

Sibiul

-concretizează trecutul şi abstractizează modernul-

Sursa: https://fromtransylvaniawithlove.wordpress.com

Sursa: http://www.sibiu360.ro/

Page 13: GEOSTUDENT by ASG

13

2007, de importanţă europeană, Casa Luxemburg.

Mă pregătesc să trec podul care face legătura între

Piaţa Mică şi Piaţa Huet, ocazie cu care voi putea admira şi

Casa Luxemburg. Însă, m-am obişnuit deja ca oriunde calc

sau privesc să fie o părticică de istorie, de legendă.

În Piaţa Huet sunt întâmpinată de Turnul Scărilor,

constructie prevazută cu un singur nivel. Înaintez spre

centrul pieţei dominat de măreţia construcţiilor laterale: Liceul

Brukenthal şi Biserica Evanghelică.

Orice stradă aş străbate sau culoar, mă întorc de unde am plecat şi ajung la următoarea

concluzie: în Sibiu istoria dictează valoarea,iar valoarea a început să fie descoperită,

conştientizată şi promovată printr-o puternică implicare culturală a statului.

Vizita mea nocturnă prin oraş s-a încheiat şi am realizat că Sibiul concretizează trecutul şi

abstractizează modernul în Europa noastră cea plină de diferenţe, dar în acelaşi timp unită.

Sursa:http://www.sis-travel.com/

Page 14: GEOSTUDENT by ASG

14

Născut într-o familie cu cinci copii și influențat de meseria de dascăl a tatălui său, Vintilă

Mihăilescu s-a dezvoltat rapid ca geograf și profesor universitar.

Încă din liceu acesta a dezvoltat o pasiune aparte pentru știință. A făcut parte din

redacțiile mai multor publicații între 1906 și 1909. Din 1910 a urmat cursurile Facultății de Drept

și cele ale Facultății de Litere și Filosofie din București. În 1913 își dă licența în drept, iar în

1914 pe cea în litere și filosofie, specialitatea geografie, cu mențiunea “magna cum laude”.

Simion Mehedinți a fost cel care i-a îndrumat pașii către istorie și geografie. Mihăilescu a

luat parte la cursurile marelui geograf, care i-a devenit mentor. Sub îndrumarea acestuia, el a

contribuit semnificativ la dezvoltarea geografiei moderne românești.

Familia sa a fost un adevărat model pentru Mihăilescu, așa cum însuși afirma. Tatăl său

l-a susținut din punct de vedere moral încă de la început, dar și soția sa, fostă colegă de facultate,

prietenă și însoțitoare fidelă de drum.

Elaborarea studiului antropogeografic şi etnografic asupra Bucureştiului, la început de

secol XX, la cererea şi sub directa îndrumare a prof. Simion Mehedinţi, constituie momentul

hotărâtor pentru formarea viitorului geografic al lui Mihăilescu, iar publicarea acestei lucrări, în

1915, a reprezentat începuturile geografiei oraşelor în România. Profesor suplinitor la Liceul

Matei Basarab, chiar înainte de terminarea facultăţii, va fi numit, apoi, după susţinerea

examenului de capacitate, profesor la Şcoala Normală din Buzău, unde n-a funcţionat, fiind

detaşat în Bucureşti, ca profesor la Liceul D. Cantemir. A mai predat la Liceul Sf. Iosif şi la

Colegiul Naţional Sf. Sava. Din 1919 îşi începe cariera universitară, ca asistent la catedra prof.

Sava Athanasiu.

În perioada 1950-1956 a fost nevoit să lucreze pentru diverse institute de proiectare sau

economice, unde, alături de alţi urbanişti şi ingineri, a participat la realizarea unor importante

lucrări de sistematizare urbană sau amenajări teritoriale. În 1956 revine la Academia Română ca

GEOGRAFI CELEBRI

Profil: Vintilă M. Mihăilescu

Data nașterii: 19 aprilie 1890

Grograf și memru titular al Academiei Române

Sursa: ro.wikipedia.org

Page 15: GEOSTUDENT by ASG

15

şef al unui colectiv de cercetări geografice, iar în 1958 este numit director adjunct al Institutului

de Geografie-Geologie al Academiei Române.

În 1974, când Academia Română îl alege membru titular, în discursul de recepţie

Mihăilescu precizează temeinica analiză a gândirii geografice româneşti din secolul XX, la care

un aport deosebit l-a avut şi el. De fapt, Mihăilescu este socotit ca unul dintre cei mai mari

geografi ai României. Acad. Victor Tufescu afirmă că Mihăilescu este “creatorul de frunte al

geografiei române, ale cărei baze le pusese Simion Mehedinţi, situându-l între geografii de primă

linie, după G. Vâlsan şi C. Brătescu”.

A început activitatea ştiinţifică la 20 de ani, cu studiul oraşului Bucureşti. Sfera

investigaţiilor şi a scrierilor sale geografice s-a extins an de an şi s-a diversificat cu fiecare etapă.

De asemenea, a contribuit din plin la dezvoltarea şcolii geografice româneşti, el însuşi

formându-se şi evoluând odată cu geografia modernă românească. Mihăilescu a pătruns aproape

în toate domeniile geografiei, radicând întotdeauna calitatea acestora. Vastitatea ariei de

cuprindere, diversificarea, profunzimea şi originalitatea rămân principalele caracteristici ale

activităţii sale.

Lucrări de referință:

Bucureştii din punct de vedere antropogeogrqfic şi etnografic, în „Anuarul geografic de

antropologie”, 1915;

Oraşul Călăraşi, 1922;

Depresiunea Botoşani-Hârlăuşi zona ei de contact cu podişul înalt dinspre Siret, 1928-

1929;

Unitatea pământului şi poporului românesc, 1942;

Piemontul Getic, 1945;

Masivul Bucegi, 1945;

Viaţa şi opera lui George Vâlsan, Bucureşti, 1964;

Atlas geografic, 1965.

Page 16: GEOSTUDENT by ASG

16

TUNISIA

Tunisia nu e o ţară care să-ţi aprindă

sufletul la prima vedere. Nu are legendele

Egiptului sau eleganţa de prinţesă a acestuia.

Tunisia trebuie descoperită dincolo de

eticheta de destinaţie turistică ieftină care i

s-a pus de câţiva ani încoace şi care i se

potriveşte în măsura în care o priveşti doar

ca pe o vacanţă reuşită din punct de vedere

financiar.

Tunisia se gustă la un pahar de

boukha (ţuica de smochine) sau de cedratine

(lichiorul de curmale). După care încep să i

se desprindă reperele berbere şi sunetele de

cămilă nemulţumită.

Poţi începe cu amfiteatrul roman de

la El Jem – replică a Colosseumului, unde

45.000 de locuri încă îşi plâng miile de

sclavi căzuţi în ghearele tigrilor.

Poţi continua cu vizitarea locuinţelor

berberilor troglodiţi de la Matmata. Aici

oamenii trăiesc într-un soi de peşteri săpate

sub pământul arid. Nu ai zice că e chiar o

fericire – din curtea interioară se desprind

camerele – însă privindu-le pisicile care se

tolănesc pe cuptoarele de lut în răcoarea

pereţilor văruiţi, parcă-parcă ţi-ai dori câteva

zile de linişte într-un astfel de decor în care

doar muştele deranjează.

DIVERSE

Sursa: https://www.google.ro/search

Page 17: GEOSTUDENT by ASG

17

Fotografia

ALB-NEGRU

Fotografia alb-negru e deja de multa

vreme din nou la moda. Cand fotografia color

a intrat în scenă, cea alb-negru a fost aproape

uitată. Pur și simplu parea atat de mohorâtă și

plictisitoare pe langa explozia de culoare. Cu

toate acestea, în ultima vreme, oamenii au

început să descopere din nou frumusețea

intrinsecă, puritatea și puterea cadrelor alb-

negru. Însă, nu toată lumea știe cum să facă o

poză alb-negru reușită, așadar, vă oferim

câteva sfaturi care să vă perfecționeze puțin

tehnica.

Alegerea subiectului

Deși subiectul pe care alegeți să îl

fotografiați este întotdeauna important,

indiferent dacă fotografiați color sau alb-

negru, totusi exista factori speciali pe care

trebuie să îi luați în considerare pentru

fotografia alb-negru. De exemplu, în timp ce

unele subiecte pot părea foarte interesante ca

material de fotografie în culori, daca le pozati în alb-negru, multe dintre ele se vor dovedi

plictisitoare. Însă, de multe ori o scenă simplă sau un portret pot ieși destul de dramatice în alb și

negru. Pe acest considerent, multe cupluri aleg ca pozele lor de nuntă să fie alb-negru, datorită

aerului romantic și atemporal pe care îl sugerează.

Efectele luminii și ale umbrei

Fotografiile alb-negru sunt practic bazate pe lumină și umbra. Acesta este motivul pentru

care trebuie să fie folosite cât mai eficient. De exemplu, încercați să fotografiați o scenă în

diverse momente ale zilei și veți observa modul în care lumina și umbra afectează starea pe care

o transmite o fotografie alb-negru.

Luați formele în considerare

Deoarece imaginilor alb-negru le lipsește culoarea, acestea sunt, în mare masură,

dependente de linii și forme pentru a stârni interesul. Încercați să includeți o varietate de forme

care creează diferite tipuri de linii, cum ar fi liniile curbe, strâmbe sau înclinate. Liniile drepte

bine reliefate pot avea, de asemenea, efecte dramatice în fotografiile alb-negru.

RUBRICA FOTO

Foto: Georgiana Gașpar, ocupant locul II,

Fotopractica 2015. secțiunea Alb-Negru.

Page 18: GEOSTUDENT by ASG

18

Aveți grijă la fundal

În fotografiile alb-negru (și nu numai) trebuie să vă asigurați că subiectul nu se confundă

cu peisajul. Adesea, doar mutarea subiectului un pic mai la stanga sau un pic mai la dreapta vă

poate ajuta să eliminați elemente nedorite din fotografia dvs. Sau ați putea încerca și să faceți

poza dintr-un alt unghi.

Adăugați textura

Textura adaugă interes și claritate unei fotografii alb-negru. De exemplu, imaginea unui

perete cu textură va arăta cu siguranță mai interesant decât un perete neted sau cea a unui

caldarâm va arăta mai dramatic decât o șosea dreaptă.

Culorile chiar contează

Culorile, chiar dacă nu se vad, au diferite efecte în fotografiile alb-negru. De exemplu, în

timp ce verdele și roșul arată izbitor atunci când apar într-o fotografie colorată, cele două culori

vor deveni aproape imposibil de diferențiat într-o fotografie alb-negru. Cu cât vor contrasta mai

mult culorile care au tonuri de gri, cu atât vor crea imagini alb-negru mult mai interesante.

Foto: Andrei Ghioarcă, câștigător locul I,

Fotopractica 2015, secțiunea Alb-Negru.

Page 19: GEOSTUDENT by ASG

19

Cel mai înalt val seismic (tsunami) s-a produs în Oceanul Pacific, în apropierea

Ţărmului Alaskăi, la 28 martie 1964. Valul a avut o amplitudine de 67m în zona portului

Valdez (care a fost complet distrus) şi o viteză de peste 800 km/h. A traversat Oceanul

Pacific în 22 ore.

Burundi este ţara cu cei mai înalţi oameni de pe Terra. Majoritatea locuitorilor au o

înălţime cuprinsă între 1,85 şi 2,25 m. Este o ţară situată în zona Marilor Lacuri din

Africa.

Islanda este singura ţară situată dincolo de Cercul Polar, producătoare de banane

(în serele încălzite de izvoarele termale).

Pe Glob sunt folosite peste 16.000 tipuri de plante medicinale.

Bangkok este oraşul cu cea mai lungă

denumire din lume. Pentru localnici capitala

se cheamă “Grungthep Mahanakhorn” adică

“Marele oraş al îngerilor”.Aceasta este de fapt o

prescurtare, numele oraşului fiind consemnat în

Cartea Recordurilor cu 15 cuvinte.

CURIOZITĂȚI GEOGRAFICE

Ştiaţi că …

o Colți (comună din judeţul Buzău), găzduieşte singurul muzeu al

chihlimbarului din România?

o Câmpina este oraşul unde s-a construit (în 1890) prima schelă petrolieră

din ţară, iar în 1895 se construieşte rafinăria “Fabrica Nouă”, pe atunci

cea mai mare din Europa?

o Predeal este oraşul care deţine cea mai înaltă staţie de cale ferată din

ţară. Aceasta este situată la altitudinea de 1060m?

Page 20: GEOSTUDENT by ASG

20

La ora de geografie, profesoara vine cu globul.

-Bulă, hai la catedră și prezintă-mi globul.

La care Bulă:

-Doamna profesoară, globul. Globul, doamna

profesoară.

La ora de geografie, profa îl scoate pe unul dintre

elevi în fața clasei ca să-i arate Italia pe hartă. Elevul

desigur n-a învățat, nu știe care este Italia și arată altă

țară. Atunci, profesoara îl întrebă:

-Ce știi despre Italia ?

- E în formă de cizmă!

- Ce fel de cizmă? Întrebă profa.

Stă elevul, se gândește, se mai gândește puțin și iată

vine răspunsul mult așteptat:

-De piele!

Ce îi spune dispecerul de telefonie de la Fundul Moldovei celui de la Gura Portiței?

“Alo? Gura? Aici Fundul!”

DIVERTISMENT

Page 21: GEOSTUDENT by ASG

21

Revista GEOSTUDENT a apărut din dorinţa noastă, a membrilor ASG de a aduce

aproape de toţi studenţii Facultăţii de Geografie informaţii utile legate de destinaţii turistice,

curiozităţi geografice, dar mai ales de locuri în care ne putem distra fară costuri foarte mari. În

acelaşi timp, am creat un culoar pentru a facilita accesul studenţilor către proiectele în curs de

desfăşurare, dar şi prezentarea celor care s-au desfăşurat.

Redacţia

Sediul Asociaţiei Studenţilor Geografi, sala 21 BIS, Facultatea de Geografie, Universitatea

Bucureşti

E-mail: [email protected]

Echipa:

Redactor-şef: Cătălina Stroe

Redactor-sef adjunct: Alina Cevdar

Grafician: Georgiana Gaşpar

Corectură: Cătălina Stroe, Georgiana Gașpar

Difuzare: Asociaţia Studenţilor Geografi

Editori:

Alina Cevdar

Oana Petre

Mihaela Coman

Andreea Găleată

Cătălina Stroe


Recommended