An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 1
MEMORIA
OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Revistă de istorie şi cultură Anul VI, nr.8 (66), august 2017
Editată de Asociaţia Culturală
MEMORIA OLTULUI
Director: Ion D. Tîlvănoiu
Comitetul de redacţie: Dr. Aurelia Grosu, Mircea Şerbu, dr.
Nicolae Scurtu, Ion Andreiţă, Dumitru Botar,
dr. Jeana Pătru, Cornel Manolescu, Floriana
Tîlvănoiu, Costel Vasilescu, Vasile Radian.
Planşele noastre
1. Biserica Ionaşcu din Slatina (imagine din lucrarea ,,Geografia Judeţului Olt” a
învăţătorului Ştefan Ionescu din Tătuleşti, lucrare întocmită în 1940 şi aflată în
manuscris la Arhivele Naţionale din Bucureşti);
2. Sus: Clădirea şcolii primare din Fălcoiu, judeţul Romanaţi în 1934;
Jos: Corpul didactic al şcolii primare din Fălcoiu-Romanaţi în 1934 (imagini din
,,Monografia şcoalei primare din comuna Fălcoiu judeţul Romanaţi”, lucrare
întocmită de învăţătorul Gheorghe Săninoiu în 1941 şi aflată în manuscris la
Arhivele Naţionale din Bucureşti);
3. Sus stânga: Eroul slt. rez. prof. Dumitru Iordănoiu din Sâmbureşti-Olt a căzut
eroic la datorie în luptele de la Oarba de Mureş la 4 octombrie 1944;
Sus dreapta: Ilie Dumitrică zis Iordănoiu din Sâmbureşti-Olt (tatăl eroului
Dumitru Iordănoiu) în faţa casei sale din Sâmbureşti (imagini din arhiva
Memoria Oltului);
Jos: Programul manifestării din 29 iunie 1931 când la Teatrul Naţional din
Caracal a fost sărbătorit Nicolae Iorga la împlinirea a 60 de ani de viaţă
(colecţiile Muzeului Romanaţilor din Caracal);
4. Două imagini de epocă din Corabia: strada Cuza-Vodă (sus) şi strada I.C.
Brătianu (jos);
ISSN 2284 – 7766
Tiparul executat la Editura Hoffman
www.EdituraHoffman.com
Tel./fax: 0249 460 218; 0740 984 910
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 2
Cuprins
1. Din manuscrisele lui Demetru Iordana (II)......................................................../3
2. Ion Andreiţă- Drama Apostolilor Neamului......................................................./9
3. Ion Lazu- Amintirile unui scriitor slătinean (XIII)........................................../11
4. Cornel Manolescu- Prefecţii judeţului Romanaţi (IV)...................................../15
5. Ion D. Tîlvănoiu- Răsfoind ziarul Fapta (iulie- decembrie 1946).................../36
6. Dumitru Botar- Întâmplări din Caracalul de altădată...................................../35
7. Ilie Dumitru- Familia Racoviceanu în lumina documentelor........................./38
8. Ştefan Grigorescu- O ctitorie a boierilor Buzeşti: Mănăstirea Dobruşa
(VIII).................................................................................................................../48
9. Marin Petran-Vlădila- Familia Popescu din Vlădila. În fruntea comunei peste
un secol: preoţi, notari, primari, învăţători......................................................./43
10. Ion D. Tîlvănoiu- Generalul de brigadă (r.) prof. univ. dr. ing. Titică
Vasile.................................................................................................................../45
11. Corneliu Vasile- Bogdan Petriceicu Hasdeu despre Romula şi Romanaţi....../51
12. Nicolae Popescu-Optaşi- Sprijinul acordat memorandiştilor de locuitorii
judeţului Olt în anii 1893-1895........................................................................../53
13. Aurel Oprişan, Constantin Stancu- Jurnalul de front al lui Ion. C. Preda
(III)....................................................................................................................../55
14. Ion D. Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu, Dumitru Botar- Teatrul Nostru.
Contribuţii la istoricul Teatrului Naţional din Caracal (X)............................../64
15. Ion D. Tîlvănoiu- Mărturii despre săpăturile de la Romula conduse de Gr.
Tocilescu şi Pamfil Polonic................................................................................/71
16. Col. (r.) Dumitru Matei- Luptele Regimentelor 43 Olt şi 59 Romanaţi de la Jiu
la Muncelu, 1916-1917......................................................................................./80
17. Calendarul Memoriei Oltului şi Romanaţilor- august..................................../100
18. Vasile Radian, Ion Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu- Monumentul eroilor din
comuna Sâmbureşti-Olt..................................................................................../102
19. Apelul Asociaţiei Culturale Memoria Oltului................................................../104
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 3
Din manuscrisele lui Demetru Iordana (II)
Scriitorul slătinean Demetru Iordana (n. 20 martie 1918- m. 15 martie 1979),
victimă a securităţii regimului comunist, căruia revista noastră i-a dedicat atenţia
cuvenită (Memoria Oltului şi Romanaţilor nr. 20/2013; 44-46/2015; 47-51, 58/2016) ,
a lăsat mai multe manuscrise valoroase. Unele dintre ele i-au fost confiscate de
securitate şi aşteaptă şi acum în arhivele C.N.S.A.S. un cercetător atent care să le
restituie posterităţii. Regretăm că factorii de decizie din domeniul culturii judeţului
Olt nu găsesc de cuviinţă să aloce din fondurile destinate culturii o sumă oarecare
(mai mică poate decât aceea
cheltuită cu un spectacol în aer
liber al unor ,,vedete”) pentru
recuperarea şi publicarea
manuscriselor, scriitorilor olteni,
confiscate de fosta securitate. Este
trist, este nedrept, este regretabil
că la atâta timp de la căderea
comunismului, intelectualii
condamnaţi de acest regim rămân
tot condamnaţi, opera lor rămâne
mai departe necunoscută,
suferinţele lor neştiute. Dacă
lucrurile vor rămâne aşa în
continuare, înseamnă că de fapt
securitatea i-a învins. Nădăjduim
însă că nu va fi aşa şi la fel cred şi
alţii ca noi. Este şi cazul unor
distinşi intelectuali slătineni
precum dl. Mircea Şerbu- primul
care ne-a atras atenţia asupra
acestui valoros scriitor şi dl. Vlad
Iovu care a păstrat în arhiva
familiei un manuscris al
prietenului său Demetru Iordana,
manuscris pe care l-a încredinţat spre publicare revistei noastre.
Manuscrisul din care prezentăm aceste fragmente este de fapt un caiet
studenţesc de 89 de pagini scrise citeţ cu cerneală albastră doar pe pagina din
dreapta, având corecturile autorului făcute cu aceeaşi cerneală şi la final nota:
,,Slatina, 1976.”
Alte corecturi şi adăugiri făcute cu creionul de o persoană neidentificată ar
face manuscrisul de neutilizat şi de aceea am decis să nu ţinem seama de ele. De la
sfârşitul caietului, Iordana a scris în 1979 (anul morţii sale), pe 20 de pagini din
stânga, un fragment de roman intitulat ,,Cutremur”.
Demetru Iordana
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 4
Dacă în Fata doctorului Ambrozie, singurul roman publicat de Demetru
Iordana în 1943, Perpessicius vedea un ,,preţios debut epic”, în aceste poeme-proză
din ultimii ani ai vieţii, păstrate în manuscris, descoperim un autor reflexiv,
preocupat de filosofie, artă şi destinul omului şi creatorului într-un regim
concentraţionar, consideraţii pe care le împleteşte cu detalii biografice esenţiale.
Aducem mulţumiri sincere d-lui Vlad Iovu care ne-a încredinţat
manuscrisul şi d-lui Nicu Petria care a trudit la tehnoredactarea lui.
*
Poetul
Într-o vreme, s-a născut un copil mare, care copil, născându-se încet, a intrat în
lume pe spate, cu picioarele înainte și cu capul în urmă. De aceea mintea lui era în
călcâie, iar călcâiele îi erau împrumutate de la repezitul Achile, în timp ce capul lui era
brahiocefal, în loc de creier avea o inimă atât de sensibilă încât prindea repede toate
pulsațiile lumii cum prinde medicul pulsul sângelui svâcnind în artere. Dar partea cea mai
ciudată stă în aceea că ochii lui cam mari cât două roți de la car și, privind, el vedea peste
tot nevăzutul. Și veșnic nevârstnic, ca pruncii măreți, el contempla lumea dintr-un leagăn
vrăjit, care leagăn, când se legăna, cânta singur, în timp ce el visa cu ochii deschiși că
afară plouă cu îngeri și că din lună ieșea o lebădă de argint sau visa că vorbele se prefac
în flori, iar florile în stele, sau că în sufletul lui se desfac zări și că zorile răsar peste inima
lui.
*
Piedestalul ciudat
Călătoream odată visând, printr-un târg cunoscut ca în vis și înțesat de oameni
înghesuiți fantomatic, ca într-un abur de vis și visam că parcă eram într-un tramvai
enorm, plin de călători amorțiți ca în somn care-și dădeau ochii mari peste cap, ca să vadă
ca în somn, tot ce era de văzut. Și, ca și ei, visând, mi-am dat și eu ochii mari peste cap ca
să văd și eu tot ce era demn de văzut în acel vis. Și-am văzut, aburit, tot visând un
piedestal înalt ridicat până în norii din cer visători. Și sus în vârf, sta în picioare solemn
un tânăr cu plete vopsite himeric în culoarea vântului turbat, care-i trecea visător peste
creștet și surâdea ca într-un vis. Și alături de el, ca un tron, se aflau o grămadă de cărți
visătoare care purtau pe coperți numele lui inventat într-un vis și pe care vântul analfabet
și grăbit le răsfoia în neștire, visând. Insul acela ciudat, fantomatic ca în vis, era drapat
într-o modestie sfioasă, transparentă ca vălul unei mirese stângace, prin care îi vedem
orgoliu rânjind visător. Și-acel ins se închina cu adâncă smerenie, către imensa mulțime
adunată himeric în jurul piedestalului său visător și adresându-se omenirii întregi, care
exista doar în raza visătoare a ochiului său, șoptea, când și când, cu o milă surâzătoare, ca
în vis: ,,Bieții oameni!”
*
Despre filosofie
Am vrut să-mi închid ființa în palatele de cleștar ale minții. Am vrut să fiu
prizonierul meu însumi adăpostit într-o casă, dar până la urmă casa s-a surpat peste mine
cu un zgomot de vis. Și mă tot întreb: De ce nu mă hotărăsc să stau singur sub cerul
înstelat? Acum știu: mi-era frică de furtuni, de arșițe, și-apoi era mult mai comod să
m-ascund într-o casă, care până la urmă avea să se surpe cu zgomot de vis. Și era mult
mai ușor să-mi închid ființa în palatele de cleștar ale minții, ca să-mi fiu prizionier mie
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 5
însumi. Era o capcană confortabilă, în care mă visam singur și nesilit de nimeni ca să fug
de oameni, de fapte. Dar de-acum sunt decis: mă duc să hoinăresc liber sub cerul înstelat,
chiar dacă o fi să întâmpin cumplite furtuni, sau arșițe.
*
Drumul poetului
Privea uneori înapoi: pe urmele lui, imprimate adânc în nisip, iarna își cernea
trist crinii ei de zăpadă. Undeva, departe, la capătul străzii după colț, îl aștepta toamna cu
carele ei pline de aur, iar mai departe lângă pod, vara se tolănise obosită. Primăvara era
mereu dinaintea pașilor lui și din țărâna străbunilor scotea în drum trandafiri roșii. El
mergea mereu printre ei, drept înainte, în vecinic urcuș, spre steaua polară. Și a urcat, a
urcat, iar când a ajuns acolo, era bătrân și sfârșit. Iar de jur împrejur înflorea limpede
răspândea taina „tinereții fără bătrânețe și a vieții fără de moarte”.
*
Împlinire
Într-o zi am luat-o de braț, de brațul ei, ca o aripă frântă și am dus-o la plimbare.
În parc ne-am întâlnit acolo cu vara răsfățată alene pe bănci, sub un soare cu aureolă de
flăcări prin care se legănau neîncetat îngeri somnoroși și distanți și ne-am așezat amândoi
pe-o bancă solitară, care furase verdele câmpului. Și ne-am lăsat înfășurați, din toate
părțile, de șalurile verii mari și fierbinți. Iubita totuși tremura de frig lângă mine, ca astă
iarnă la săniuș, pe zăpada din care înfloreau lebede albe. Ea nu știa, nu bănuia. Ea nu știa
că, dacă vom sta înlănțuiți, vom izbuti până la urmă să fim începutul modest al unui șir
lung de urmași măreți, cu soarele în creștet, care să ne rotunjească visele și să urce, până
în vârf munții abrupți, acolo unde viitorul poate fi atins cu mâna, ca un acoperiș al
iubirii.
*
Împotriviri
Eu nu mă uit la nori: ei se destramă și pier. Eu mă uit numai la cer: el rămâne
statornic și ziua și noaptea. Dacă suflu în globulețul de puf al unei păpădii din câmpie, el
își spulberă fulgii în vânt. Dar eu suflu doar în „globul” capului meu și îmi vin alte și alte
gânduri, duium. Când stau cu spatele la soare, văd luna apărând, iar când întorc lunii
spatele soarele îmi rânjește din nou și eu nu mă aleg cu nimic. Așadar, am dinaintea
ochilor mei doar soarele și luna din sufletul meu. Și atunci mă aleg cu o lumină de
miracol. Când trec vadul unei ape nu calc pe nisipul gingaș, ci doar pe bolovanii
grosolani și groși. Nu-mi agăț ochii de păsări, căci ele se duc și nu le mai văd. Îi agăț de
pământul întreg, căci îl am pururi sub tălpi.
*
Nici soarele și nici luna
Degeaba, soarele care răsare mereu la ora cinci dimineața, și se plimbă boierește
pe boltă, nu era al nostru oricât am fi dorit-o de aprins. Vedeam doar cât de hain ne
rânjea, de parcă se strâmba la noi în bătaie de joc. Iar alteori, ticălosul, ne arăta și dinții
mai cruzi decât colții de lup. Degeaba: bestia aia blondă își râdea amarnic de noi și-și
întorcea, apoi șăgalnic râsul spre lună. Și era și aia o nebună ... Era un gălbenuș înghețat,
care ne trata cu multă răceală, fiindcă nici ea nu era a noastră. Zadarnic o afirmau poeții,
cu mințile nălucite de ea. Ea era a ei însăși și, ca și soarele, a neantului. Nu ne dădea în
gând, când eram dornici de soare, iar câteodată de lună, ca să-i căutăm adânc în sufletul
nostru. I-am fi găsit mereu acolo, împreună pe veci.
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 6
*
Cimitirul
Câte cruci, înfipte strâmb , în mormintele acelea ca nişte muşuroaie surpate . Ici-
colo, căsuţe de piatră, ca nişte închisori în miniatură- cavouri. Dar morţii unde trăiau?
Cimitirul era un labirint subteran prin care circulau doar amintiri mortuare; morţii erau
doar nişte iluzii cernite, nişte prejudecăţi îndoliate. Dacă i-am fi căutat în stele, am fi
descoperit miraţi că ei erau mai vii decât noi şi că-şi râdeau de părerea noastră ciudată
cum că ei s-ar fi aflat îngropaţi sub acele cruci strâmb înfipte, în acele morminte care erau
nişte muşuroaie surpate. Pentru ei, moartea nu era altceva decât viaţa cu chipul întors spre
părinţi ca să-şi plângă regretele.
*
Cântecul pe care îl cânt
Prietenul meu bun, cititor în zodii și în stele, m-a întrebat într-o zi: Ce-i pentru
tine cântecul pe care-l cânți? I-am răspuns: Ca și la Withman, nu este o tribună cu voci
stridente, care să spargă tăcerea de aur; ca și la Tagore, nu este o catedră vopsită
strălucitor, care să orbească pe cei ce deja văd; ca și la Eminescu, nu este un piedestal
înconjurat de drapele, pe care să-mi urc statuia de gips încremenită pe veci. Ca și ei,
trâmbițele de tinichea aurită le-am lăsat copiilor spelbi, ca să-și sufle plămânii în ele. Ca
și ei am lăsat frunza neatinsă în copac, n-am rupt-o ca să-i dau sunet în vânt. Ca și ei
drângul l-am aruncat peste umăr, iar fluierul l-am frânt pe genunchi. Ca și ei nu frec o
nuia împăroșată de un sicriaș proptit sub bărbie, pentru o ureche de zgârci; ca și ei, lira
mi-am expediat-o în lună, ca să fie prefăcută în lingouri de aur, pentru cei morți și uitați.
Ca și ei, dar la statura mea de om obicinuit, cântecul meu este o melodie de șoapte
puternice, sâsâite printre buze, ca de la frate la frate, pentru oameni, frații mei gemeni.
*
Printre stele
Treceam de la un lucru la altul, de la un gând la alt gând, și toate erau niște
luminițe ce pâlpâiau cu sfială și pe care mintea mea le cuprindea într-o sferă perfectă,
care creștea din sine, concentric, la infinit, neîntrerupt. Și atunci mă simțeam călătorind
printre stele, care erau tot atât de apropiate, pe cât de îndepărtate între ele, mă simțiam
propriul meu zeu într-un univers care cuprindea rotitor infinite lucruri și gânduri, ca tot
atâtea luminițe care pâlpâiau cu sfială- stele răsărite din mine.
*
Iubire
Nu mai erai făptură, ci flacără. Nu mai călcai pe pământ, ci prin vis. Uitasem cum
mă chema și-ți uitasem și numele. Numai sângele striga, iar inima cânta singură și deși
eram liberi, ne simțeam legați întregi și ne mișcam unul prin celălalt ca prin două grădini
suspendate și ne cufundam amândoi în aceeași uitare, a morții aparente, căci ne
întorsesem la înseși izvoarele vieții, de sub pomul cunoașterii, regăsind, fără uimire
inocența pierdută de Adam și Eva.
*
Căsnicie
Eu ți-am devenit ție slugă; tu mi-i devenit mie servantă; și tocmai de aceea mă
întreb: care dintre noi este mai mare slujindu-l pe celălalt? Mie inima îmi spune că tu;
fiindcă atunci când slujești, uiți cum te cheamă, pe când eu îmi amintesc mereu numele
ce-l port, cum te gândești neîncetat la o medalie înfiptă în piept.
*
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 7
Vecia Am fost într-un loc apăsat de taine și vrăji. Acolo clipele nu se înșirau una după
alta și încet, ca niște mărgele multicolore, pe un fir de ață tors la nesfârșit, și intrau una
într-alta, precum cutiile colorate ale scamatorului din bâlci. Acolo viața era și ea o
scamatorie subtilă, prin care scoțând o clipă din altă clipă, ca scamatorul o cutie din altă
cutie, ieșea până la urmă un prunc, precum din ultima cutie a scamatorului din bâlci, iese
un iepure, sau un porumbel alb. Apoi totul se relua de la capăt, clipă după clipă...
*
Visuri împlinite
Am fost într-o țară ciudată. Acolo un vis împlinit era orice clipă trăită, ca între
petalele unei flori eterice, din care sorbeam nectar și ambrozie, ca o albină oarecare, care
apoi zboară pe o altă floare și-și reia munca de început. Numai că, în visul meu
neîntrerupt, fiecare floare răsărea din cea dinainte și prin urmare nu mai era nevoie să
zbor, ci doar să nu veștejesc floarea pe care stam, omorând clipa prezentă, clipă care
mereu reînvia din ea însăși fantomatică pasăre Phoenix, ca să se transforme într-un vis
împlinit.
*
Numele
Cine ești tu, cel ce te numești X, Y, Z ? Nu ți se pare că numele tău este o
goarnă care sună în pustiu? Oamenii ți-l prind, uneori ți-l șoptesc, dar șoaptele lor nu lasă
nicio urmă în vânt. Uneori te auzi strigat de cineva de dincolo de pragul pământului. Și
tresari și pălești. Și, totuși, nu ești decât un șir de silabe, care se leagă între ele, o clipă,
apoi se desfac. Și nu-și va mai aminti nimeni de ele, nici chiar tu, sub pământ. Cineva și
l-a sădit odată în inima unor oameni de inimă și el a prins rădăcini în adânc și într-o zi a
înflorit ca un crin.
*
Evoluție
Acolo am trăit un timp. Acolo viața nu se lăsa urcată pe brânci, ca un munte
abrupt. Trebuia să crești încet și greu, dar vertical, ca un eucalipt într-o junglă de plante
vrășmașe, până ce te propteai cu fruntea de stele. Dar rădăcina trebuia să-ți fie înfiptă
adânc în pământ. Pe brânci se târau doar acei care nu vroiau, sau nu puteau, să stea în
picioare. Dar tu bine proptit cu tălpile îngropate în țărână, te înălțai singur, oricât de greu,
de încet, până la înălțimea albastră a visului tău, pe care ți-l doreai împlinit...
*
Șantier sau eternitate
Într-o zi, prietenul meu cel bun mi-a spus liniștit: Eu am făcut din viața mea un
vast șantier; un vast nemaipomenit șantier. Și mi-am construit fericirea încet și temeinic,
începând de la temeliile sacre, săpate adânc în mormintele străbunilor mei, în mormintele
lor tari ca piatra, și până la acoperișul înalt, durat din stele însăilate pa boltă, din stele
durabile. Și mi-am făcut doar o fereastră, o fereastră luminată, imensă. Când o deschid
privesc prin ea în infinitul albastru și în genunea genunilor din bezna pământului. Și
mi-am înălțat pereți transparenți, mai transparenți decât niște petale în lumină. Prin ei, pot
să văd nestingherit lumea întreagă, lumea atotcuprinzătoare de patimi, de crimă, de
miracole, fără să fiu văzut de cineva din afară; da, am avut grijă de asta, dar când clădirea
a fost gata, am umplut-o cu toată ființa mea împrăștiată până în colțuri ca o mireasmă,
până în porii pereților, până în crăpăturile grinzilor. Și acum îți spun un secret: mi-am
mai făcut o ieșire, ascunsă bine, numai de mine știută, pe unde să mă retrag singur, când
în cer îmi va țârîi, pentru ultima oară ceasul stricat.
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 8
*
Împliniri
Și prietenul meu cel bun mi-a destăinuit mai departe: La început, trăiam liniar,
fără să privesc împrejur, în apropriere, ci numai departe, foarte departe, în stele și-n zodii
și deloc împrejur. La început. Apoi, deodată, mi-am simțit singurătatea ca pe o carceră
îngustă – și am coborât printre oameni, din stele și din zodiace. Acum trăiesc altfel.
Acum mă împlinesc prin tot ce mă face mai viu, mai puternic, și mă împuținesc prin tot
ce mă face mai slab. Acum trăiesc altfel. Când o pisică tânără toarce încet lângă mine
îmi crește liniștea în jur ca o livadă cu arbori în floare și eu fac totul cu spor, ca
înmulțirea celor două pâini și cinci pești, plus cele douăsprezece coșuri de fărâmituri. Și
eu nu fac minuni. Dar îmi sporește ființa o pisică încolăcită ce toarce. Iar când un câine
crescut sub mângâierile mele mi se face covrig la picioare, mi se topește orice frică de
singurătate și izbutesc să mă întâlnesc cu mine însumi la un taifas intim, ca și când eu
m-aș spovedi mie însumi, sub un patrafir, când un câine crescut sub mângâierile mele mi
se face covrig la picioare și orice copil și oice femeie și orice om drag mie mi se adaogă
mie însumi și-mi însutesc ființa, de parcă aș sta între două oglinzi și m-aș reflecta însutit,
cu alt chip, cu alt trup, dar cu aceeași inimă. Numai cei ce se iubesc ca niște frați gemeni
sunt buni și puternici. Numai ei. Acum uit de radio, de televizor, de telefon, de
automobil. Ele îmi sunt doar niște nevoi practice. Le supun nevoilor mele – și atât. Nu mă
împlinesc prin niciun lucru din lume, fiindcă lucrurile nu știu să iubească. Nici eu nu le
iubesc, le folosesc doar, cu judecată, apoi le las să cadă în umbra memoriei. Iar dacă
totuși ființa mea se cramponează de lucruri, eu tai îndată cu foarfeca minții, elasticul
posesiunii, care este ca o ghiară de tigru: înhaţă prăzi lesnicioase. Dar eu tai cu foarfeca
gândului și mă eliberez, fericit, ușurat, fiindcă supun totuși lucrurile nevoilor mele
practice, dar atât. O, și ce fericit și ușurat sunt că o pot face. Când ființele pun stăpânire
pe mine, din dragoste, devin și eu stăpân pe ele, din dragoste, și totuși ce slobod mă
simt. Dragostea este vecinic stăpână, dar te lasă slobod în veci. Dar când lucrurile mă
prind în capcană, sunt ca un șoarece prins în cursă: degeaba mă zbat furios, nu pot să le
scap din capcană. De aceea mă feresc să le cad în capcană. Fiindcă lucrurile nu pot să
iubească, și numai dragostea poate să fie stăpână, dar ea te lasă pururea slobod. Iar eu mă
împlinesc prin tot ce mă face mai puternic și mă împuținesc prin tot ce mă face mai slab.
Și asta este toată înțelepciunea înțelepților, care a încăput în mintea străbunilor mei, iar eu
îi port pe străbuni în memorie, ca într-o altă inimă.
*
Dualitate
Și prietenul meu a urmat: Eu nu spun niciodată eu – și lumea. Nu, niciodată nu
spun. Eu niciodată nu mă simt în afara lumii, iar lumea n-o simt în afara mea, cum simte
soarele luna și luna soarele. Nu. Eu și lumea suntem contopiți în aceeași substanță ca
zahărul și ceaiul în apă, ca luceafărul și cerul în același albastru smolit. Și toată știința stă
în a descoperi singur substanța comună, în care ne contopim eu și lumea. Este o știință
grea și nesigură, dar cu ea răzbați victorios, prin moarte, la viață. Pot să înnebunesc, sau
să pier dar asta n-are importanță. Important este să descopăr substanța. Și asta nu pot s-o
fac, decât dacă sap încet cu mintea, un tunel prin ființa mea ermetică precum porțile unei
cetăți, până în punctul acela gingaș, în care mă întâlnesc din nou cu mine însumi, dar cu o
inimă îmbogățită de gândurile încărcate de înțelesuri, pe care le-am cules colindându-mă
singur și regăsindu-mă pe mine în mine însumi la dimensiunile lumii. Nu spune că este
greu de priceput asta. Încearcă și tu!
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 9
Drama Apostolilor Neamului
ION ANDREIŢĂ
Mulţi dintre noi uitaseră de ei. Uitasem eu însumi, deşi cunoscusem în familie o
astfel de dramă. Sunt ei, apostolii neamului, cei atât de sugestiv evocaţi de Sadoveanu în
,,Domnul Trandafir". Cei care, indiferent de starea vremii şi de sărăcia de acasă, trec
zilnic pragul şcolii şi, lăsând necazul afară, păşesc senin în clasa în care mogâldeţe mai
mari sau mai mici aşteaptă să le soarbă de pe buze înţelepciunea de-a deveni om. Sunt ei,
învăţătorii, bătând cu modestie drumurile repetate ale istoriei, spre a-i aşeza în temelie o
nouă cărămidă umană, valoroasă şi trainică.
Aceşti anonimi, cărora în fiecare zi li se cuvine un cuvânt de laudă, cum patriei imn
de devoţiune şi sacrificiu, aceşti neobosiţi semănători cu mirabile seminţe, bravii,
anonimii învăţători au trăit nu demult o dramă teribilă: smulgerea forţată din
îndeletnicirea şi viaţa zilnică şi aruncarea lor pe drumul bejeniei. Drama, cu tot cortegiul
ei de suferinţe, s-a
petrecut cu 77 de ani în
urmă, iar rănile ei, unele
cicatrizate, sângerează
încă, prin efecte peste
timp.
Evenimentele s-au
petrecut de-a lungul
anului 1940, când, prinsă
în vârtejul jocului de
interese al marilor puteri,
România a fost silită să
renunţe la părţi importante
din teritoriul său naţional, pentru care, în primul război mondial (anii 1916-1918) îşi
jertfiseră viaţa peste 800.000 de eroi, spre a-şi vedea ţara întregită. În acel an tragic,
patria noastră a pierdut Basarabia şi Bucovina de Nord (iunie 1940) înhăţate de Rusia
sovietică; Ardealul de Nord (august 1940) înhăţat de Ungaria; Cadrilaterul (septembrie
1940) înhăţat de Bulgaria. În aceste împrejurări dramatice, învăţătorii, preoţii,
reprezentanţii administraţiei şi parte din populaţia din aceste zone ocupate au fost obligaţi
să se refugieze, pentru a scăpa de deportare şi umilinţe. Poate cele mai grele suferinţe
le-au îndurat învăţătorii, ale căror familii au fost nu o dată nevoite să se despartă.
Dar, Doamne, drama este uriaşă, dacă avem în vedere multiplicarea ei în, cel puţin,
judeţele Olteniei şi Munteniei.
În cele ce urmează, voi sublinia - în câteva „amprente” – unele însuşiri, idei din
acest nedorit exod. Una din ideile principale împărtăşite de aceşti devotaţi apostoli o
exprimă învăţătorul Paul I. Alexandrescu, care a funcţionat doi ani în Dobrogea Nouă
(1928-1930) şi nouă ani în Basarabia (1931-1940) la şcoala primară din satul Şalvirii Noi,
Drama refugiului
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 10
judeţul Soroca acolo departe de tot ce le era drag, numai pentru a reînvia flacăra
românească ce începuse să se stingă, după cum precizează el în cererea către Ministerul
Educaţiei Naţionale, solicitând un post din vechiul regat, pentru el şi soţia sa, Tasia
Alexandrescu, tot învăţătoare, care-l urmase în acest periplu. Acum, când redacta cererea,
era concentrat la Regimentul 31 Infanterie, ca sergent TR, situaţie din cauza căreia, după
ce-şi pierduse toată agoniseala, nu mai ştia nimic de soţia sa şi de copilul său.Cei mai
mulţi dintre bejeniţi nu-şi primiseră nici salariul pe lunile de vară. Din armată, concentrat
la Regimentul 28 Dorobanţi solicită mutarea în comuna Rusăneşti - Romanaţi şi
învăţătorul Eustaţiu Popescu, de la şcoala din Ismail. Alţi mulţi dascăli aduc în sprijin,
pentru obţinerea unor locuri anume, faptul că le-au rămas acolo, acasă, părinţi bătrâni şi
bolnavi, care au nevoie de ajutorul lor. Aşa se întâmplă cu învăţătoarea Maria Jurubie,
care a servit patria în comuna Păuleni-Cetatea Albă şi solicită revenirea în comuna natală
Bârza-Romanaţi, unde are părinţi bătrâni şi fraţi
mai mici, pe care trebuie să-i ajute. Modestă şi
sfioasă ca toţi dascălii noştri frumoşi, ea optează,
la nevoie, şi pentru alte comune din zonă:
Slătioara, Enoşeşti, Oboga, Racoviţa. Originar
din Amărăşti, Gheorghe I. Marin, învăţător la
Monaşi – Cetatea Albă, mobilizat din 5
septembrie 1939 la Regimentul 26 Dorobanţi,
scrie: ,,Prin situaţia creată după cedarea
Basarabiei nu mai ştiu nimic despre situaţia
postului meu, al soţiei, Ana Marin – învăţătoare,
alături de el- şi a gospodăriei noastre…
Găsindu-mă pe zonă şi neavând nici o
posibilitate de a mă informa, nu ştiu nimic de
situaţia soţiei mele, dacă a putut să se refugieze
sau nu”. Omul cere, cu modestie, un post în
Dăbuleni, Amărăştii de Jos, Cilieni sau Slăveni
,,încredinţat că nenorocirea ce s-a abătut pe
capul nostru va găsi sprijin în înalta dumneavoastră înţelegere”. Ioana Diaconu,
învăţătoare în comuna Vişineşti, judeţul Cahul, solicita un post la Băbiciu, unde ,,am casă
şi mama bolnavă, văduvă de război”. Mulţi, foarte mulţi, şi-au lăsat la chemarea Ţării –
părinţi bătrâni, bolnavi, fraţi mici, başca sărăcia. Părinţii altora-şi ei mulţi-luptaseră în
primul război mondial, unii plătind cu viaţa visul României Mari. Nu se ştie cu exactitate
câţi din cei aflaţi acum în bejenie – tot mulţi, desigur, unii aflându-se deja sub arme – au
luptat în cel de-al doilea măcel mondial, nu puţini jertfindu-şi viaţa.
…Întrebări, întrebări, întrebări.
Până să aflăm răspuns la toate (de va fi posibil) să cercetăm în continuare, împreună
cu domnia ta, cititorule, drama acestor apostoli a căror singură vină este aceea că şi-au
iubit patria.
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 11
Amintirile unui scriitor slătinean (XIII)
Ion Lazu Ion Lazu
Cireașov-Slatina - rememorări din satul de adopțiune (1944-1997)
Mai, 1979. Nu voi uita niciodată – iată că sunt şi lucruri pe care le ţin minte cum nu se
poate mai bine! – impresia covîrşitoare pe care mi-au făcut-o ,,vărzăriile” din copilăria
mea, un lucru despre care ar fi meritat să scriu – dar unde? Prin anii ‘46-‘47, când
începuse foametea cea mare, încolţiţi de secetă şi de nevoi, consătenii noştri au încropit
ca din nimic nişte grădini de zarzavat într-un loc unde nu fusese mai înainte decât o
pârloagă pe izlazul comunal, în fundul unei gârle secate de luni de zile, sub abruptul unei
pante golaşe, cu nume predestinat: Secuţa! Or, în malul stâng, dinspre satul nostru, al
gârlei se conservase, îmi dau seama acum, o fâşie de terasă. nu mai lată de zece-
cincisprezece metri şi lungă de vreo două sute de metri – un teren mai neted şi slab
înclinat către gârlă. Sătenii noştri nu erau mari specialişti în grădinărit, precum vecinii
,,du peste Olt”, şi oricum, inițiativa ar fi putut părea hazardată, căci din prundişul gârlei
n-ar fi avut cum scoate apa necesară pentru udat. Disperarea le-a dat soluţia salvatoare:
au captat un izvoraş de la jumătatea pantei, au adus apa, care până atunci se pierdea
nedefinit pe versant, pe un şanţ impermeabilizat cu argilă şi, din jgheabul principal, plasat
deasupra parcelelor, trăgând-o pe şanţuri speciale, îşi udau cu rîndul, într-o înţelegere
desăvârşită, zi-noapte, petecele de grădină ce le reveniseră din dreapta împărţire a acelei
suprafeţe în tot atâtea loturi câte case erau în sat. La o zi sau la o zi şi jumătate, fiecărui
sătean îi venea din nou rândul să-şi ude fâşioara de grădină, nu mai lată de 3-4 metri,
dirijând şuviţa de apă de la un strat la altul. Şi, când ultimul strat îşi primise udătura
necesară, vecinul deja preluase apa de pe şanţ. Numai doi sau trei ani, cît foametea ne-a
strâns în chingi, atât au durat vărzăriile din vale, apoi terenul acela a redevenit ceea ce
fusese din totdeauna: o pârloagă pe izlazul comunal; îngrăditurile au dispărut, straturile
s-au bătătorit, şanţurile s-au şters, iar izvorul, parcă şi mai ascuns în denivelarea de la
jumătatea coastei, era de găsit numai dacă te abăteai din cărare, ca să-ţi potoleşti setea sau
să-ţi arunci doi trei pumni de apă pe obraji, după alergătura cu vitele, ,,Pe Sub Vii”.
Am parcă şi acum în faţa ochilor crăpăturile din zidăria izvorului, locurile pe
unde apa mustea de sub temelii, băltoacele noroioase unde se pierdea în rogoz, firul de
apă firav, zvâcnind anemic, la capătul ţevii metalice - un puls agonic, gata să-şi dea
duhul. Şi niciodată n-am putut să-mi reprim uimirea şi admiraţia în faţa acelor oameni
care au crezut că este posibil ca părelnicul firicel de apă al izvorului să asigure necesarul
pentru irigarea vărzăriilor unui întreg sat! Asta fiind chiar ideea: un firicel de apă, acolo,
însă bine ocrotit… Şi aceasta este lecţia – o lecţie pe care viaţa mi-a servit-o încă în
prima copilărie, când s-ar fi zis că nu sunt pregătit pentru asemenea învăţăminte. Satul
cocoţat pe culmea dealului, cu toate fântânile secate, gârla din fundul văii secată şi ea,
parcă de un veac deja – şi minunea unui fir de apă strecurându-se prin crăpăturile de
ciment ale izvorului ascuns într-o denivelare a pantei – cine ar fi bănuit măcar puterea
lui?! Dar ceea ce nici măcar nu bănuiau oamenii, ştia prea bine Nevoia. De la această idee
am trecut la alta, învecinată: am scris cuvântul putere, dar să fie vorba numai de putere
fizică atunci când muchia palmei yoghinului răzbate prin douăsprezece cărămizi, prin
douăzeci de ţigle?
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 12
Nu poţi decât să te înclini în faţa celor cu o memorie prodigioasă sau cu mintea
duduind sub presiunea atâtor idei ce dau în clocot, însă, în ce te priveşte, nu-ţi rămâne
decât să ocroteşti cu infinită răbdare propriul debit ideatic şi de simţire, ca pe singurul
izvor de care depinde viaţa ta afectivă - ca pe unica şansă.
*
Cea mai simplă explicaţie a faptului că m-am hotărât să ţin un jurnal este aceea
că mă ştiu un om cu memoria friabilă, care mă poate da de ruşine când mi-e lumea mai
dragă. Numai de aici vine hotărârea mea de a face un efort strict necesar spre a suplini,
prin notaţii sârguincioase, lacunele din amintire – ca formă de rezistenţă împotriva uitării,
sora mai mică a morţii însăşi.
Şi încă un lucru: a ţine jurnal înseamnă a nu fi chiar singur sub canonadă. A duce
în cârcă trupul plin de răni, toate sângerânde, al unui camarad; el mai trăia când l-ai
aburcat în spinare, deşi nu mai părea în simţiri. Înaintezi prin viscolul de gloanţe şi schije,
dintre care unele adorm scurt în carnea lui densă – cel puţin aşa auzi, cel puţin aşa speri:
că loviturile nu s-au oprit în tine. Însă poţi fi sigur, prin canonadă că mergi în direcţia
justă? Sânge a curs din belşug şi se mai prelinge încă din trupul prietenului – sau şi
dintr-al tău? Greutatea lui îţi prăpădeşte şalele, căldura lui ţi-a coborât în boaşe. Te mai
ţin picioarele? Mai trăieşte camaradul? Întrebarea nu are nevoie de răspuns, oricum n-ai
să te debarasezi de dânsul: te-a apărat de împuşcătura fatală şi-o să te mai apere, un timp.
Şi de văzut cum stau de fapt lucrurile, o să vedem la urmă, îţi spui… O să vedem: cine e
încă viu şi cine…
Stilul e omul. Mama, venind în refugiu în satul de pe malul stâng al Oltului,
aducea cu sine din satul de pe malul Nistrului o altă civilizaţie, net diferită de a oltenilor.
Ea singură, cu puterea sufletului ei şi cu dârzenia sa răbdătoare, a transbordat acea
civilizaţie şi a replantat-o şi a întreţinut-o vie – şi nu a avut nevoie într-asta de vreun
ajutor sau de aprobarea celorlalţi, ca să se mişte în toată voia felului ei de a fi. S-a uitat
mai întâi cu mare atenţie în jur, cum şi în ce fel trăiau acei oameni între care ajunsese, şi a
înţeles că nu e cazul nici să-i imite dar nici să-i concureze – că trebuie să facă ea totul, din
nou, folosindu-se de materialele cele mai simple şi la îndemână: piatră şi nisip de la gârlă,
lut din mal, balegă de cal de pe drum, apă de la izvor. A construit un cuptor de pâine în
curte, sub un umbrar, a lipit casa în dărâmare. Din humă ne făcea cai şi călăreţi heralzi,
din cocă închipuia hulubi pe care ni-i cocea între cozonacii împletiţi. Şi gătea cum se
gătea la noi şi ne îmbăia după ritualul ştiut, iar apa o aducea cu coromâsla tocmai de la
izvorul de sub grădini, trecând prin sat fără sfială şi mutând-o cu îndemânare de pe un
umăr pe altul fără să risipească o singură picătură. Destoinicia ei nu era egalată decât de
calmul cu care îşi vedea de treburi, în stilul numai al ei. Mândră şi distantă, însă nu lipsită
de solicitudine şi omenie, nebăgându-se vreodată în vorba vecinelor clevetitoare şi
certăreţe. Mama mi-a părut anume înzestrată cu acele calităţi necesare ca să poată aduce
şi institui şi apăra o civilizaţie, impunând respect şi distanţa cuvenită. De la prima vedere,
în mod spontan şi mereu după aceea nu i s-a zis altfel decât ,,cocoană”.
5 august. Post scriptum. Lui nenea Minică îi moare fiul cel mare, căsătorit foarte târziu şi
de la care se aştepta la un ajutor ce tot întârzia să vină. Şi deodată, când toate lucrurile
păruseră că au intrat pe făgaşul cel bun (Virgil a primit apartament, soţia i-a născut un
copil, puseseră de-o parte bani pentru maşină etc.), fiul lui nenea Minică moare, la doar
37 de ani, în urma unei intervenţii chirurgicale cu şoc anafilactic. Lovitură de trăznet,
părinţii şi fraţii zdrobiţi, mamă târându-se după sicriu, ruptă din mijloc, beteagă de când
nu se mai ştie, copil scâncind pe platforma camionului, la ieşirea din curte a convoiului
ce avea să-l poarte prin toată Slatina – fusese secretar la primăria oraşului… Apoi ura
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 13
stupidă pe nora care, cică, nu suferă de-ajuns, care îl ia pe nepot anume ca să-l înstrăineze
de familie. O vreme de rătăcire prin sat, ca lovit cu leuca, apoi bătând scările la primărie,
cerând ajutoare băneşti. Minică primeşte o pensie substanţială şi, peste vreo doi ani de la
tragedia cu Virgil, se trezeşte că o duce bine, în sfârşit -, are de toate; s-a mai înzdrăvenit,
i-a trecut boala de piele care îl chinuise şi simte că o s-o ducă încă mult. Viaţă de trăit!
Nici dor de nepoţel nu-i mai este. Nici să bea nu-i vine. Începe să aibă bani.
9 septembrie (după lansarea de la Slatina.). Ce se întâmplă cu mine, ca persoană? Se
întâmplă că, după o
prea lungă perioadă
de frământări şi
tribulaţii care ar fi
trebuit să înceteze
odată cu adolescenţa,
m-am stabilizat, în
fine, la un anumit fel
de a fi, care de acum
înainte trebuie luat ca
atare, bun sau rău
cum va fi fiind, de
mine însumi dar şi de cei din apropierea mea. E greu să-mi dau seama în ce constă efectiv
acest fel de a fi; totuşi, într-o anume măsură, lucrurile încep să se clarifice: dacă mă apuc
să scriu. Motto-ul primului ciclu din Blana…spune ceva în acest sens: ,,N-aş vorbi atât
de mult despre mine dacă ar fi alţii pe care să-i cunosc la fel de bine…”, dar de fapt acest
citat de H.D. Thoreau nu spune totul. Ar fi ideea că nu sunt prea diferit de ceilalţi oameni,
că ei îmi seamănă şi că, deci, îi pot
măsura după etaloanele mele. Şi cu
acestă afirmaţie am refăcut legătura cu
tâlcul povestirii despre începuturile
pasiunii mele pentru citit. Tendinţa de
identificare cu ceilalţi, de contopire cu
lumea, nevoia de comuniune.
La lansare au participat:
Mircea Ciobanu, Dumitru Alexandru
şi Nicolae Ioana. Iar în librăria de pe
centru, la lansare, un pâlc de curioşi,
câţiva profesori de-ai mei, foarte
tânărul poet Marian Drăghici, slătinean
el însuşi - şi, spre marea mea
satisfacţie: tata, tanti Dona şi sora mea.
Ce-am pohtit.
… De la gară veneam în grabă
spre casă, fiind aproape seara. Într-o
curte din vecini, văd un grup de femei,
poate şi un bătrân, stând pe scaune
lîngă peretele casei. O femeie ca la 40
de ani, rezemată cu spatele de colţul
marchizei, cu picioarele goale săltate
pe un scăunel – m-au zărit trecând şi
La 4 decembrie 1979 apare în ziarul Oltul
recenzia la volumul lui Ion Lazu...
...şi fotografia autorului slătinean
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 14
s-au oprit o clipă, urmărindu-mă cu privirile –, a ridicat caietul sau foile de pe genunchi şi
a continuat să citească: ,,Să mă îmbrăcaţi într-o rochie albă şi să mă aduceţi acasă,
fiindcă vreau să-mi dau duhul în patul meu”. Din câţiva paşi trecusem deja de curtea lor,
nu-i mai vedeam de după marchiză, iar înţelesul celor citite nu a venit decât mai târziu,
deşi înregistrasem cuvânt cu cuvânt teribila frază.
Îmi amintesc deosebit de clar acest lucru: Din lectura primei cărţi mi-a rămas un
sentiment ciudat, de peisaj arid – un relief jos şi nisipos, poate din preajma mării, cu
spini şi doar câteva fire de iarbă. Şi ideea unui alt fel de a trăi, în alte timpuri, fapt care
m-a surprins şi m-a incitat. Îmi era greu să înţeleg de ce acei oameni acceptau să trăiască
şi să lupte în nişte locuri atât de inospitaliere. Mult mai tîrziu, când am avut repere
culturale, am putut stabili cu destulă precizie că avusesem în mână un episod din Iliada,
în proză, apărut în fascicule. Iar cealaltă carte citită tot atunci a fost Broscuţa cea rea, o
carte terifiantă, care multă vreme după aceea mi-a dat lungi coşmare, seara la culcare.
Cele două broşurele le-am obţinut de la colegul dintr-a cincea, de la Ionaşcu, pe numele
său Victor Stoicescu, un băietan roşcovan şi cu ochii albaştri, fiu al unei negustorese din
proximitatea gării
Slatina. Mi le
dăduse în schimbul
unui creion
mecanic, cadorisit
mie de unchiul
Gică, în trecere pe
la noi – era
magazioner sau
contabil la un trust
forestier. Cu
serviciul şi-a
schimbat
domiciliul la
Craiova, Turnu
Severin, Piteşti şi
în final la Tg. Jiu.
Despre Stoicescu
nu pot să spun
decât că era pătimaş cititor şi deci îşi neglija temele. Printr-a şasea, când deja citisem
destul şi auzisem de Don Quijotte, îl luam peste picior cu această poezioară pe care o
compusesem anume pentru un ins rupt de realitate precum colegul meu de bancă: ,,Don
Quijote de la Mancha / Şi-a luat sabia şi lancea / Ca să facă cuceriri / În insula
Sandomir”. Ne împrietenisem cumva, nu e exclus să fi fost vreodată pe la el pe-acasă,
după cărţi. Nu cred să fi urmat liceul. Iar la un timp am auzit că ar fi părăsit Slatina,
fugind în lume cu o verişoară de-a lui. Mult mai târziu, magazinul alimentar la care tata
era gestionar îşi avea localul în casa lui Stoicescu, tata era în foarte bune relaţii cu
doamna respectivă, îmi vorbea adesea de dânsa. Nu l-am întrebat niciodată dacă ştie ceva
despre fiul ei Victor. De teamă să nu aflu cine ştie ce lucruri neplăcute, chiar dramatice.
Cititul peste măsură te poate duce pe drumuri rele, bag-seamă, seniori…
Şcoala primară de băieţi nr. 1 ,,Ionaşcu” din Slatina
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 15
Prefecţii judeţului Romanaţi (IV)
Cornel Manolescu
SFETESCU, PETRE TH. *1893,dec. 14 –
1894,iulie 22, prefect de Romanați.
S- a născut la 24 mai 1860, în comuna
Greaca din județul Ilfov. Studiile secundare și le-a
făcut în București, la liceul Matei Basarab.
Bacalaureat ( 1882 ). Pleacă apoi la Paris spre a
urma cursurile Facultății juridice. În anul 1885 se
reîntoarce în țară, cu Diploma de Licență în drept.
Căsătorit ( 1886 ); cinci copii. În anul 1886 se înscrie
în Baroul de Ilfov. Intră în magistratură, ocupând
următoarele posturi:
- Procuror la Tribunalul Ilfov ( octombrie
1886 ),
- Judecător de instrucție ( august 1890 ),
- Prim Procuror la Tribunalul Ilfov
( octombrie 1890 ),
- Președinte la Tribunalul Teleorman
( februarie 1892 ).
Retrăgându-se din
magistratură, intră în politică,
înscriindu-se în Partidul Conservator,
ocupând funcția de prefect la mai
multe județe :
*ROMANAȚI, (1893,
decembrie 14-1894 iulie 22 ),
*MEHEDINȚI, (1894)
*DOLJ ( 1894, iulie 22 –
1895, octombrie ),
*ILFOV ( 1899, aprilie )
*BUZĂU ( 1899, aprilie 28 ),
*PRAHOVA ( 1899, iunie –
1900, ianuarie ).
*TULCEA ( 1910, decembrie
29 - 1913, octombrie 19; 1914, iul.16
- 1915, ianuarie 29 ).
Numit avocat al Statului cls.I.
București ( 1900, ianuarie – aprilie ).
A fost ales Senator col.II,
Ilfov ( 1900, aprilie – 1901 ).
Conservator ( pur ).
Din nou prefect de Ilfov.
Petre Sfetescu în tinereţe
Petre Sfetescu în tinereţe...
...şi la maturitate (după ,,Albumul corpului
avocaţilor din România”, 1911)
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 16
În 1905, era avocat, Baroul Ilfov.
Sub ultimul guvern conservator, a ocupat înaltul post de Secretar al Ministerului
de Interne.
,,Prin D.R. No. 3807 din 13 Noembre 1906, D. Petru Th. Sfetescu, actual prefect
al județului Ilfov, se numesce în funcțiunea de secretar general al ministerului de interne,
în locul d-lui M. Rahtivan, demisionat.’’1
Pentru merite absolut personale, a fost decorat cu ,,Steaua României’’( 1894 ), în
grad de Comandor și ,,Coroana României’’( 1900 ) în grad de Ofițer.
A fost medaliat, de asemenea cu ,,Bărbăție și credință’’ și ,,Răsplata muncei’’,
cl.I.
A avut ideea construirii căii ferate București-Oltenița, iar lucrările au început
chiar în timpul său.
Proprietar urban ( în București ) și proprietar rural la Greaca ( Ilfov ), comuna sa
natală.
La venirea Partidului Conservator, de sub șefia lui P.P.Carp, la guvernare, în
decembrie 1910, i se încredințează Prefectura de Tulcea ( prin D.R. No.4.027, din 1910,
decembrie 29 – 1913, octombrie 19 ).2
Prin D.R. nr.109.177, din 18 octombrie 1913, ,,Conu’ Petrică’’este numit
Consilier la Înalta Curte de Conturi.
,,MINISTERUL DE FINANȚE
CAROL I.
Prin grația lui Dumnezeu și voința națională , Rege al României,
-La toți de față și viitori sănătate:
Asupra raportului ministrului Nostru secretar de Stat la departamentul
finanțelor. Având în vedere legea pentru organizarea Înaltei Curți de Conturi,
În puterea art.93 din Constituțiune
Am decretat și decretăm:
Art.I. D.Petre Sfetescu, actual prefect al județului Tulcea, se numește pe ziua de
16 octombrie 1913, în funcțiunea de Consilier la Înalta Curte de Conturi, în locul d-lui
D.Catargi, care este pus în retragere, după cerere, pe aceeaș zi, pentru limită de etate.
Art.II și cel din urmă.-Ministrul Nostru secretar de Stat la Departamentul
finanțelor este însărcinat cu executarea dispozițiunilor acestui decret.
Dat în Castelul Peleș, la 18 Octombrie 1913.
CAROL
Ministrul finanțelor
Al. Marghiloman No. 109.177”.3
În 25 octombrie 1915, P.Sfetescu era consilier la Înalta Curte de Conturi.
BRABEȚEANU, ION I.
1 Monitorul Oficial al României, nr.183 / 14 Noembre 1906.
2 Albumul corpului avocaților din România-Director L. Scărlătescu-1911, pag.16.
3 Monitorul Oficial al României, nr.163 / 20 octombrie 1913.
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 17
1.1894, iulie 22 – 1895, octombrie
7, prefect de Romanați
[ A.M.I.,1897, pag.421 ].
2.1899, aprilie – 1901 februarie
17, prefect de Romanați.
[ Până în 1902 cfr. M.M.C.,
2007, pag.74 ].
3.1904, decembrie 23 – 1906,
august, prefect de Romanați .
Fost prefect. Numit prin D.R.
3313 din 1904, dec.23 pe loc vacant
[ M.O.,1904 / 1905, nr.217, dec. 24/ ian.6,
p. 8042 ].
4.1910,decembrie 29 – 1911, iulie
30, prefect de Romanați.
Consilier la Curtea de Conturi.
Delegat prin D.R.4027 din 1910,
decembrie 29 [ M.I.,1934, dos.2, pag.56
v.].-Delegația încetează în 1911 iul.30 [
M.I., 1934, dos.2, pag. 56 v. ].
S-a născut în Caracal, la 18 ianuarie 1852. Părinţii săi au fost Ilie și Rada
Brabete. A avut mai mulți frați, dintre aceștia amintim pe Ilie (n. 1839), Ana (n. 1861),
Ecaterina ( 1864 ), Marin ( 1866, august 21 ), Maria ( 1870 ) și Efrosina ( 1872,
februarie 4 ). Tatăl său, Ilie Brabete ( n.1820 – ϯ 1880, iulie 20 ), era boiangiu.
I. Brabețeanu a urmat studiile liceale la Craiova, bacalaureatul susținându-l în
anul 1870.
Susține Licența la Facultatea de Drept din București, cu teza: ,,Reprezentațiunea
în Materia Succesorală. Theza pentru licenția. Susținută la ( 16 Maiu ), 1878 de Ioan
Brabețianu București ( Typ. Dor. P. Cucu ), 1878. ( 23,5 x 16 ).89p. ( Facultatea de
dreptu din București, II.57.979 )’’.4
După terminarea facultății este numit ,,prin înaltul decret cu No. 1475 din 8 iunie
1878, după propunerea făcută de D. ministru secretar de Stat la departamentul de
justiție, substitut, la tribunalul Romanați’’.5
În ianuarie 1879 era procuror de prima instanță pe lângă Tribunalul Romanați.
,,Prin decretul M.S.R. Domnul, cu No. 990, din 30 Aprilie 1879, după propunerea făcută
prin raport, de D. Ministru secretar de Stat la departamentul Justiție, sunt numiți și
permutați, spre completarea posturilor vacante D. I. Brabețeanu, licențiat în drept de la
facultatea din București, fost procuror, întrunind art.1, 3 și 7 din legea de admisibilitate,
procuror, la tribunalul Olt, în locul D-lui Firache Băișoiu’’.6
În anul 1881 se înscrie în Baroul avocaților al județului Romanați. De la
tribunalul Olt trece la Tribunalul Ialomița.
,,Prin înaltul decret regal no.3.024, din 23 Decemvrie1881, în urma propunerii
făcută, prin raport de D. ministru secretar de Stat la Ministerul de Interne, D. Ioan
Brabețeanu licențiat în drept de la facultatea din București, fost președinte de tribunal,
4 www.biblacad.ro
5 Monitorul Oficial, nr.129, din 13 iunie 1978.
6 Ibidem, nr.101, din 5 Mai 1879, pag.2490.
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 18
întrunind condițiunile art.1,3,7 și 11 din legea de admisibilitate, este numit președinte, la
tribunalul Ialomița, în locul vacant.’’7
În februarie 1882, era ,,președintele tribunalului Ialomița și locțiitor de
președinte al Curții juraților,’’8 iar prin jurnalul consiliului miniștrilor nr.11, încheiat în
ședința din 5 aprilie 1883, sunt numiți sub rezerva aprobării Majestății
Sale:,,D.Ion Brabețeanu actual președinte la tribunalul Ialomița, în aceiași calitate la
tribunalul Romanați, în locul D-lui M.I.Demetrian, demisionat.9
În 1883 era,, Președintele Cabinetului de instrucțiune Romanați.’’10
În ianuarie 1884,,Prin decret regal cu No.263 din 28 Ianuarie 1884, în urma
propunerii făcută de D.Ministru secretar de Stat la departamentul de justiție sunt numiți ,
D.Ioan Brabețeanu, licențiat în drept dela facultatea din Bucuresci, actual președinte al
Tribunalului Romanați în aceeași calitate la Tribunalul Tecuci, în locul D-lui Naum
Mărculescu, care trece în postul ocupat de D.Ioan Brabețeanu.’’11
,,Prin decretul regal sub No.2.749 din 22 Septembre 1888, în urma propunerei
făcută prin raport de D.ministru secretar de Stat la departamentul de justiție, sunt numiți:
D.G.Cristescu, actual ajutor de grefă la Tribunalul Romanați, întrunind
condițiunile citatului articol, ajutor la Ocolul II Caracal,în locul D-lui I.Brabețeanu,
care se pune în disponibilitate.’’12
În anul 1889, aprilie 22, Ion Brabețianu se căsătorește cu Zoie Vicșoreanu
(n.1866, Berendeiul Vechi ), fiica lui Ion și Bălașa Vicșoreanu. Căsătoria a avut loc la
Craiova și a fost
trecută în
Registrul actelor
Stării Civile
pentru căsătoriți
pe anul 1889
(Primăria
municipiului
Craiova ).
Din
mariajul cu Zoe
Vicșoreanu, I.
Brabeţianu
obţine o
frumoasă zestre, moşia Zorleşti ,,cumpărată de la stat de dl. Viişoreanu”, vecină cu
Brebenii din Olt. Au rezultat mai mulți copii, toți născuți în Caracal:
-Sorin ( n.1890, mai 4 – ϯ 1893, ianuarie 16, la 2 ani și opt luni ),
-Adrian ( n. 1891, iulie 31 – ϯ 1969,octombrie 9, București ).
-Viorica ( n. 1893, februarie 2 ),
-Marcel ( n. 1894, august 7 ),13
7 Ibidem,nr.220, din 1 Ianuarie 1882.
8 Ibidem,nr.266, din 28 Februarie 1882, pag. 8524.
9 Ibidem, nr.9 , din 12 Aprilie 1883.
10 Anuarul Justiției, pe anul 1883, pag.52.
11 Monitorul Oficial al României,nr.240 din 5 Februarie 1884.
12 Ibidem, nr. 27 Septembrie 1888.
13 Marcel I. Brabețeanu, inginer, inventator. ,,În baza dispozițiunilor-decretelor legi Nr.3052 din 5
Septembrie și Nr.3072 din 7 Septembrie 194o, Se acordă brevet de invențiune’’pentru ,,Procedeu pentru
În octombrie 1905 pictorul Marius Bunescu solicită prefectului
de Romanaţi I. Brabeţianu o bursă pentru a studia pictura la
Munchen
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 19
-Victor ( n. 1897, noiembrie 30 ),14
-Rodica ( căsăt.
Nicolau ).
Cu Decretul
No.1853, din 10 mai 1892 i
se conferă Ordinul
,,Coroana României’’, în
grad de ,,Cavaler.’’15
Împreună cu alți
politicieni locali (N.
Bibian, Paul Brătășanu,
Alecu Constantinescu ), a
condus ziarul local
,,Romanații’’ ( Caracal,
oct.- nov. 1895 ).
Ca politician a fost
membru al Partidului
Conservator, fiind și
deputat de Romanați. A
avut din partea
liberalilor o puternică
opoziție, iar presa
liberală, care apărea la
Caracal îi era total
potrivnică ( vezi
,,Voința Romanaților”-
1905-1907 ).
Ziarul ,,Voința
Romanaților’’, Anul I.,
No. 2, Caracal, 24
Aprilie 1905, titra :
,,I. BRABEȚIANU
Tipul cel mai desăvârșit al bizantinului, prefectul de Romanați complectează
admirabil, guvernul ce-l reprezintă
Fără nici un scrupul, de o îndrăzneală care frisează inconștiența, abusiv până la
extreme, ingrat către bine făcătorii săi și interesat în cel mai înalt grad, astfel să
presentă d. Brabețianu, căruia un guvern tot ca și d-sa fără scrupule, i-a dat pe mână, i-a
pus la dispoziție, unul dintre cele mai bogate județe din țară.
tratarea cu carbine la temperature înaltă a corpurilor metalifere, D-lui Barcel Brabețeanu ( Monitorul Oficial nr.201 / 29 august 1942 ).În 27 aprilie 1944 este numit director al ,,TEXO’’, Fabricile unite de tricotaje S.A. Căsătorit cu Maria Eufrosina Odette Pangrati, la 1 februarie 1946, în București. Încetat din viață în orașul Victoria, la 27.V.1957. Act Nr.8 conform comunicării nr. 8 a Sfatului Popular oraș Victoria.
14 Victor I. Brabețeanu. Căsătorit cu Angela Grigorescu în București, la 7 octombrie 1933. Diplomat
de carieră ( Consilier de legație la Roma în 1936, Ministru Plenipotențiar). În 1952 a fost ,,epurat’’. Într-o mențiune pe tabelul cu demnitarii propuși pentru muncă forțată în ,,coloniile de muncă’’, se semnala că ,, se manifestă dușmănos regimului’’( www.cnsas.ro ).Se pare ( informație nesigură ce trebuie verificată ), că a făcut sport de performanță, jucând în echipa națională de rugby a României, în meciurile din 1919, în competiția Jocurilor Interaliate ( S.U.A. – ROMÂNIA, 21- 0 și FRANȚA – ROMÂNIA, 48-5). Decedat, actul de deces nr. 348 din 22, februarie 1974, înregistrat la Comitetul Executiv al Consiliului popular al Municipiului București.
15 Monitorul oficial al României, nr. 93, din 28 iulie 1892.
Ziarul Romanaţii din 29 ianuarie 1888, prim-redactor I.
Brabeţianu...
...reapare cu ocazia alegerilor, la 12 octombrie
1895
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 20
Ceva din trecutul său.
Fiul lui Ilie Brabete Boiangiu actualul prefect de Romanați a debutat ca
magistrat la Slatina, de unde era să fie destituit, scăpând grație intervenției d-lui Const.
Poroineanu și mutat la Ialomița.
Cariera de magistrat însă nu se potrivea pentru firea sea și cu toată ardoarea
unui aventurier s’a aruncat în politică, mânat nu de dorul unor acțiuni frumoase și
folositoare ci de setea de a parveni.
Lipsit de orice calități, nu conta de cât pe intrigă, pe trageri pe sfoară și pe
scandaluri, pentru a’și ajunge scopul. Dându-se drept liberal, a intrat sub acest drapel –
căruia îi jurase credință și devotament, - în parlament.
Nu a rămas însă mult aici, și într-o bună zi a fost convertit de reposatul Const.
M. Chintescu – pe atunci prefect și șef al partidului conservator din Romanați – și înrolat
sub drapelul conservator.
Însurat și cununat de Const. M. Chintescu, să părea că d. Brabețianu îi va purta
o vecinică recunoștință pentru atâta atențiune și totuși nu fu așa.
Intriga în politică, arma sa de predilecție, începu a’și face meseria și reposatul
Chintescu să convinse mai curând de cât să aștepta de lealitatea finului său, care
împreună cu Pavlică, a
încercat să-l răstoarne.
În oposiție a
reușit să intre în
parlament, prin trădarea
sĕverșită de d. I.
Marineanu pe atunci
agent liberal și care a
lucrat contra reposatului
Lăcusteanu, de și
Marinescu ( ??? ) era
avocat al statului.’’
În continuare,
articolul folosește același
ton arătând ,,afacerile
prefectului Brabețianu’’, ,,samsar de procese’’, ,,abuzator de funcția sa, intimidând pe
jurați, pentru ca să-i achite clienții’’.
În anul următor, ziarul sus citat , No 13 din 6 octombrie, publică o poezie, anti
conservatoare, pe care o prezentăm în continuare:
,,Hipodrom politic
S’au angajat pentru-o partidă
În alergări pe hipodrom
Mai toată ceata Bizantină;
Deci, vom avea un…homodrom!..
Aleargă cea mai mare parte,
Se’ntrec s’ajungă la potou
( Potoul este Prefectura )
Din toți cine va fi erou?..
Brabete trece-acum la Compturi
( I-o chestie ce se discută )
Iar locul lui îl vor ,,sportmenii.’’
Să-l ia cu asalt ca pe-o redută!..
Și sunt-o sumă cari-aleargă:
E Dobrotescu e și Nanu
E cum s’ar zice, ,,stiplle-chase’’
Mai e Suditu și Oroveanu!..
Jokeul tutulor, Pavlică,
Cam de pe-acum îi antrenează
Casa Brabeţianu din Caracal, str. Iancu Jianu, nr. 26
(după D. Botar- ,,Poveştile Caracalului”, Ed. Hoffman,
2012, p. 31)
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 21
E clown bătrân și știe bine
Un dobitoc cum se dresează.
Deci, homodromu’și are hazu’
Și șicul lui fenomenal:
Ne-oferă-o sumă de surprize
C-obstacole și foc bengal
Cine-va
La S.J.A.N. Olt, se păstrează în colecția ,,Foi volante’’, un document din 1906,
care amintește că: ,,În anul mântuirei 1906 s-a început lucrarea canalizării pârâului ce
trece prin oraș, menit ca în viitor să servească de canal colector al întregului oraș și
astăzi, în a 15-a zi a lunii maiu, după proiectul întocmit de dl. inginer inspector general
Ilie Radu, antrepriza lucrării fiind dată d-lui Ath. Șt. Bolintineanu din București, la orele
5 după amiazi s-a dat prima sapă a lucrării.
Lucrarea se face în al 41-lea an al domniei Întâiului rege al României, Carol I,
al cărui consiliu de ministri este presidat de d-nu Gh. Gr. Cantacuzino-Ministru de
Interne; având ca ministri pe d-nii General G. Manu la resbel, General Iacob Lahovary
la externe, Take Ionescu la Finanțe, Ion N. Lahovary la Domenii, Ion C. Grădișteanu la
Lucrările Publice, M. Vlădescu la Culte și Instrucțiune Publică și A. A. Bădărău la
Justiție. În prezența prefectului județului Romanați, Ion Brabețianu, a primarului
orașului, Mihail Bibian și a întregului Consiliu compus din d-nii Ion T. Brătășanu, A.
Popescu, I. Mărculescu, dr. Iulian, V. T. Oroveanu, Const. Pavlidi, C. I. Radovici, St.
Borcescu, V. Diaconescu și G. I. Lăzărescu, având ca secretar pe dl. Dimitrie
Theodorianu s-a făcut sfințirea începerii lucrării de către preotul Toma Popescu și s-a
semnat de toți cei de față acest act comemorativ care se va păstra în arhiva
municipalității locale drept îndemn și râvnă pentru generațiunea viitoare și pentru pururi
amintire a acestui act de mare însemnătate’’ [ urmează semnăturile prefectului,
primarului, consilierilor ]. În 1905, era Decanul Baroului Romanați.16
A fost consilier la Curtea de Conturi, apoi delegat ca prefect al județului
Romanați prin D.R. 4027 din 1910, decembrie 29. Prezentăm decretul de numire.
,,MINISTERUL DE INTERNE
CAROL I.
Prin grația lui Dumnezeu și voința națională, Rege al României
La toți de față și viitori, sănătate:
Asupra raportului ministrului Nostru secretar de Stat la departamentul de interne
sub No. 91.817,
Am decretat și decretăm:
Art.I.-Sunt numiți în funcțiunea de prefecți de județe d-nii:
I. Brabețeanu, consilier al înaltei Curți de Conturi, la județul Romanați, în locul
d-lui Ion. M. Dumitrescu, demisionat.
Petre Sfetescu, fost secretar general al ministerului de interne, la județul Tulcea
în locul d-lui I.C.Atanasiu, demisionat.
Dr. G. Sabin, la județul Vâlcea în locul d-lui P.Slăvescu, demisionat.
16
Ghiăҫioiu, Petre, Anuarul Baroului-1905, Stabilimentul Industrial de Arte Grafice, Ralian și Ignat Samitca, Craiova.
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 22
Art.II.-Ministrul Nostru secretar de Stat la departamentul de interne este
însărcinat cu executarea acestui decret.
Dat în București, la 29 Decemvrie 1910
CAROL
Ministrul de interne
AL. Marghiloman. No.4027’’.17
Profesorul și colecționarul caracalean Ilie Constantinescu povestește cum
a apelat la ajutorul lui I. Brabețianu spre a interveni la ministrul Take Ionescu pentru a
obține o catedră de istorie sau geografie la Craiova în 1899.18
Ca prefect a fost un bun organizator, iar cu ocazia dezvelirii statuii lui H.G.Lecca
de la Caracal, ziarul Romanațul din 2 ianuarie 1927 se întreba: ,,Numai pe H.Lecca îl are
Caracalul și județul Romanați și care ar merita atâta recunoștință de a i se ridica o
statuie ? Nu. Sunt și alții pe care orașul, cel puțin, nu trebuie să îi dea uitării, ei dând
dovadă de mari însușiri cetățenești prin iubirea și munca lor binefăcătoare pentru acest
oraș. Cine poate uita pe Filipescu, pe Poroineanu, pe Brabețeanu sau pe Șuculescu?’’
Ziarul ocupaţiei germane ,,BUCARESTER TAGBLATT’’, No. 55, din 7 Februarie
1917, publica anunțul decesului lui IOAN I. BRABEȚIANU:
,,Îndurerații Zoe I. Brabețianu, Adrian, Marcel și Victor fii, Viorica și Ion Em.
Protopopescu Pake, fiică și ginere, Ana și Mihail Ceaușescu; Nicolae Brabețianu,
Ecaterina Măcărescu cu familia, surori și cumnați, precum și familiile Maria Nicolau,
Elisa și C. Marinescu, Eufemia Papadopol, Gheorghe Viișoreanu, Em. Protopopescu-
Pake, general Manolescu, Zottescu, Viișoreanu, general Herescu au adânca durere de a
anunța pierderea prea iubitului lor:
Ioan I.Brabețianu
fost Prefect al județului Romanați, consilier la Înalta Curte de compturi, Ofițer și
Comandor al Ordinului Steaua României încetat din viață după o lungă și grea suferință
în ziua de 5 februarie 1917.
Înmormântarea va avea loc Miercuri 7 Februarie 1917 orele 2 (oficial) în
cimitirul Șerban-Vodă ( Bellu ) unde se află rămășițele pământești’’.
IATROPOL, GHEORGHE
1.1902 – 1904, decembrie 23
2.1905, iulie 26 [ a girat,, afacerile prefecturii, pe timpul absenței
prefectului titular, I.Brabețianu’’, M.O., nr.96 / 30 iulie 1905 ].
3.1906, septembrie 12 [ 25 de zile, pe timpul prefectului titular ].
4.1906,decembrie 21 – 1907, ianuarie
În ianuarie 1885, G.Iatropol era Subprefect al plășii Oltețu.
Prin D.R.,nr.96 / 30 iulie 1905 , îl înlocuiește pe prefectul titular I.Brabețeanu ,
pe timpul absenței acestuia. Redăm acest decret.
,,MINISTERUL DE INTERNE
CAROL I.
17
Monitorul Oficial al României, 218 / 30 decembrie 1910, pag.8835. 18
Barbu, Paul-Emanoil- ,,Notele memorialistice ale profesorului Ilie Constantinescu’’, Ed.Alma, Craiova, p.54, 63.
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 23
Prin grația lui Dumneȡeu și voința națională, Rege al României,
La toți de față și viitori, sănătate
Asupra raportului ministrului Nostru secretar de Stat la departamentul de interne
sub No. 43849,
Am decretat și decretăm:
Art. I.-D. Gh. Iatropolu, directorul prefecturei județului Romanați, este
însărcinat să gereze afacerile prefecturei și afacerile special județene pe timpul absenței
d-lui prefect titular I. Brabețeanu în concediu.
Art. II.-Ministrul Nostru secretar de Stat la departamentul de interne este
însărcinat cu executarea acestui decret.
Dat la Peleș, la 26 iulie 1905.
CAROL
Ministrul de interne,
G.Gr.Cantacuzino. No.3970’’.19
Iată și D.R. din 12 Septembrie 1906:
,,CAROL I
Prin grația lui Dumnezeu și voința națională, Rege al României
La toți de față și viitori, sănătate:
Asupra raportului ministrului Nostru secretar de Stat la departamentul de interne
sub No.44721.
Am decretat și decretăm
Art.I.-D.G. Iatropol, directorul prefecturii județului Romanați, este autorizat a
gera afacerile prefecturii și afacerile special județene pe tot timpul absenței d-lui prefect
titular în concediul de 25 ȡile ce i s’a acordat.
Art.II.-Ministrul Nostru secretar de Stat ad-interim la departamentul de interne
este însărcinat cu executarea acestui decret.
Dat în București, la 12 Septembrie 1906.
CAROL
Ministrul de interne ad-interim,
General G.Manu. No. 3232’’20
,, Bucuresci, 23 Decembrie
MINISTERUL DE INTERNE
CAROL I
Prin grația lui Dumnezeu și voința națională, Rege al României,
La toți de față și viitori, sănătate:
Asupra raportului ministrului Nostru secretar de Stat la departamentul de interne
sub No.62.669
Am decretat și decretăm,
19
Monitorul Oficial nr.96 / 30 iulie 1905 20
Ibidem, nr.136, 16 septembrie 1906.
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 24
Art.I. D.G.Iatropol, directorul prefecturii jud.Romanați, este autorizat să gereze
afacerile acelei prefecturi, până la numirea unui prefect titular în locul vacant.
Art.II.Ministrul Nostru secretar de Stat la departamentul de interne este
însărcinat cu executarea acestui decret.
Dat în Bucuresci, la 21 decembrie 1906.
CAROL
Ministrul de interne
G.Gr. Cantacuzino No.4.39…’’
,,Prin deciziunea d-lui ministru de interne cu No.7443 din 15 Februarie 1913, d.
Gh. Iatropol, consilier județean, se numește membru în consiliul de higienă și salubritate
publică al județului Romanați.’’21
În 19 iunie 1913, Iatropol era președintele delegației județene a județului
Romanați.
Gheorghe (,,Gogu ‘’), a fost fratele generalului Theodor Iatropol ( n. 1840 – ϯ
1916 ), cel care s-a sinucis ,,în toamna anului 1916, a doua zi dupe intrarea nemților în
Caracal.’’22
OROVEANU, VASILE T.
1.1907, ianuarie 18 – martie 13, prefect
2. 1912, octombrie 17 – 1913, februarie 1, prefect.
S-a născut în Caracal, la 1878, martie 7, orele 11. Fiul lui Tache Oroveanu ( ϯ
1889, iulie 7), comerciant și Nicolița.
A avut mai mulți frați și surori, familia
Oroveanu, fiind numeroasă.
-Efrosina T. Oroveanu ( n.1870,
septembrie 26 –ϯ 1871, iun.1871 ),
-Matilda T. Oroveanu (n.1872, mai 28 ),
-Nicolae T. Oroveanu (n.1873,
septembrie 9 ),
-Nicolița T. Oroveanu (n.1874, octombrie
27 ),
-Eugenia T. Oroveanu ( n.1875,
decembrie ),
-Elena T. Oroveanu ( n.1877,24 spre25
ian – ϯ 1880, iulie 30 ),
-Theodor T. Oroveanu ( n.1879, 19 spre
20 mai ),
-Ecaterina T. Oroveanu ( n.1880,
noiembrie 3 – ϯ 1952, ianuarie 15 ),
-Gheorghe T. Oroveanu ( n.1882, august
18 ),
-Aurelian T.Oroveanu ( n. 1885, iulie ),
21
Ibidem, nr.258 / 20 Fevruarie 1913, pag. 11. 922 22
Ricman, Ștefan, Monografia județului Romanați, 1928.
Vasile T. Oroveanu
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 25
Bacalaureat ( 1896 ) și licentiat al facultății
de drept din București în 1902.Înscris în Baroul
Romanați ( 1902 ).
În ianuarie 1907 a fost numit pentru prima
dată prefect al județului Romanați. Iată ce scria,
referitor la această numire, ziarul ,,Voința Națională”,
nr. 6494, din 18 Ianuarie 1907:
,,În Monitorul de azi a apărut decretul prin
care d. Vasile Oroveanu, licenţiat în drept, este
numit prefect al județului Romanați, în locul vacant.
D. Oroveanu a depus aseară jurământul în
fața secretarului general al ministerului de interne.”
,,Romanațul Conservator’’, în numărul 1 din
20 decembrie 1907, prezenta la rubrica ,,Profiluri’’ pe
,,Vasilică’’ Oroveanu:
,,Unul din cei mai simpatici membrii ai
baroului romanațean e Vasilică Oroveanu.
Advocat tânăr și sârguincios, înzestrat cu o
bună doză de spirit, Vasilică Oroveanu face deliciul prietenilor prin corectitudinea și
distincția ce-l
caracterizează și, în
acelaș timp, el face
fericirea împricinaților
care-i pot aprecia
calitățile de apărător.
Fiind și un
strajnic <<causeur >>
el dă farmec tuturor
speranțelor și spiritul lui
distins face dese ori mai mult de cât toate palavrele cu care vor alții să sperie lumea.
În împrejurările grave de astă primăvara, mulțumită tactului lui Vasilică
Oroveanu, o adevărată grozăvie a fost înlăturată și toți n’au putut de cât să felicite pe
tânărul fost prefect pentru înțeleapta lui atitudine.
Are un singur defect Oroveanu. O reminiscență a studiilor serios făcute: e un
Shopenhaurian convins și nu vrea să se însoare în ruptul capului. De aceia prin cercurile
feminine din Caracal se șoptește că iarna aceasta
va fi adus la îndeplinire un complot pentru
distrugerea ideilor ultra înaintate ale tînărului
advocat.
Iată un complot ce ar fi bine să isbutească.
Pic”
Și ziarul ,,Isbânda ‘’, nr. 3 din 9 februarie
1911, pag. 2, în articolul ,,Candidații noștri’’,
vorbește despre prefectoratul lui Vasile Oroveanu,
încheiat prin demisie, după căderea Guvernului
conservator, la 13 martie 1907.
,,Vasile Oroveanu
Cine nu cunoaște pe acest tânăr inimos,
Vasile Oroveanu în 1911
Ziarul Romanaţul Conservator din 20 decembrie 1907...
...face o prezentare lui V.
Oroveanu
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 26
harnic și generos, care se coboară dintr-o
veche familie Romanațeană și care și-a
închinat întreaga putere de muncă, de la cea
mai fragedă tinereță,pentru binele
Caracalenilor și al conjudețenilor săi ?
Încă de pe băncile universității d.
Vasile Oroveanu a avut admirație și a jurat
credință d-lui Take Ionescu, ca și toți frații săi,
iar când și-a terminat studiile a venit alături
de d-nu Paul Brătășanu, ca împreună cu
acesta să lupte cu hotărâre pentru principiile
democratice ale d-lui Take Ionescu și pentru
binele orașului Caracal .Chemat la demnități
însemnate la București, d. Vasile Oroveanu a
stat neclintit aici,la Caracal, preferând să
sacrifice o înaltă carieră de cât să se despartă
de concetățenii și conjudețenii săi.
Ca avocat a sprijinit în chip gratuit, pe
toți obijduiții și nevoiașii. Cu sfatul și cu fapta
a ajutat pe oricine, când s’a făcut apel la
sentimentele sale generoase.
N’a fost om care a făcut apel la
d. Oroveanu, fără să fie încurajat și
ajutat. Dar d. Oroveanu, deși tânăr are o pagină de glorie în trecutul său .
Venit prefect la Romanați în 1907, când au isbucnit răscoalele sângeroase
dintr’un capăt până la celălalt al țărei, d. Vasile Oroveanu printr’o administrație bună,
cinstită, părintească prin vorba bună, venind în mijlocul țăranilor și sfătuindu-se cu ei
a reușit să înăbușe orice revoltă în județul Romanați până în ziua de 13 Martie, când
s’a retras guvernul conservator și d-sa a demisionat.’’
În anul 1911, V. Oroveanu era conservator democrat și candidat al Opoziției
Unite la Colegiul II cameră, la Romanați.
Prin D.R. No.3.098, pe ziua de 10 mai 1912, Vasile T. Oroveanu este înaintat la
gradul de locotenent de rezervă. Prin D.R. nr. 4403, dat în București la 17 octombrie
1912 și publicat în M.O. nr. 162, din 19 octombrie 1912, pag. 7794 ,,D. Vasile
Oroveanu fost prefect, se numește de Noi ( n.n. M. S. Regele), în funcțiunea de prefect al
județului Romanați, în locul d-lui Victor Berceanu.’’
În urma alegerilor efectuate în ziua de 28 februarie 1913, pentru un loc de deputat
la colegiul II, din județul Romanați, Vasile T. Oroveanu a obținut 444 de voturi, fiind
declarat ales. Prin D.R. No.6.876, dat în București, la 16 Decemvrie 1913, se conferă
medalia ,,Răsplata Muncii, clasa I., pentru servicii aduse învățamântului’’. Fratele său
Theodor Oroveanu, i-a urmat la conducerea prefecturii Romanați, în două rânduri. La 3
ianuarie 1916, V. Oroveanu este ales deputat de Romanați cu 336 de voturi . A fost o
bătălie politică în care fiecare candidat beneficia de susținere puternică și aveau ziare
proprii la Caracal (,,Ardealul’’ susținând pe Goga și ,,Idealul Național pe V. T.
Oroveanu).23
În timpul Primului Război Mondial a fost închis de nemți în, Hotelul
,,Imperial”.
23
Memoria Oltului, an III, nr. 1 (23) ianuarie 1914; Memoria Oltului şi Romanaţilor nr. 65/2017;
Ziarul Isbânda din ianuarie 1911
prezentând candidaţii: Mihai
Demetrian, Paul Brătăşanu, Vasile
Oroveanu, Ştefan Popp, D. Şuculescu,
Costache Dumitrescu, Marcu
Celăreanu şi Al. Constantinescu
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 27
Răsfoind ziarul Fapta (iulie-decembrie 1946)
Ion Tîlvănoiu
Ziarul Fapta scos la Bucureşti de gazetarul romanaţean Mircea Damian a apărut
între februarie 1943- martie 1948- dată la care este arestat directorul ziarului, care va
muri în închisoare peste 3 luni- fiind unul dintre ultimele ziare independente din România
ocupată de trupele sovietice. Continuăm în acest număr prezentarea unor aspecte care
ne-au reţinut atenţia şi care pot interesa pe cercetătorii acelei epoci pline de schimbări
dramatice.
Colaborează frecvent Emil Manu24
, Valeriu Popovici25
, Traian Coşovei26
, Al.
Mironescu27
, Iosif Naghiu28
, Al. Raicu29
, George Demetru Pan30
şi sporadic Jac
Zaharia31
, Octav Sargeţiu32
, Radu Beligan33
, Tudor Muşatescu34
, Constant Tonegaru35
,
Ioachim Botez36
, Jules Cazaban37
, Camil Petrescu38
, Eugen Demetriu39
, Teodor Scarlat40
,
Ionel Teodoreanu41
, Tudor Dragne42
, Ştefan Rădulescu43
.
Apar interviuri interesante44
.
24
,,Radu Tudoran, romancier pentru copii şi tineret” (An. IV, nr. 544/3-5 iulie 1946); ,,Despre titlul cărţilor lui Mihail Sadoveanu” (An. IV, nr. 562/24-26 iulie 1946); ,,Logica peisajului” (An. IV, nr. 566/28 iulie 1946);
25 ,,Profiluri din literatură: Camil Petrescu” (An. IV, nr. 658/14 nov. 1946); ,,Un temerar; Ghimpaţi” (An.
IV, nr. 671/30 nov. 1946); ,,Portrete din literatură şi teatru: Zaharia Stancu” (An. IV, nr. 686/18 dec. 1946); ,,Profiluri din teatru: Leny Caler” (An. IV, nr. 692/22 dec. 1946); ,,Profiluri din teatru-George Vraca” (An. IV, nr. 594/30 dec. 1946); opinii curajoase întâlnim la Valeriu Popovici într-un articol intitulat ,,Cenzura care nu există”, în cadrul rubricii ,,Omul şi ideea” (An. IV, nr. 577/10 august 1846) în care se referă la consecinţele dezastruoase ale cenzurii asupra actului artistic;
26 ,,Ridicolul, esenţa culturii” (An. IV, nr. 544/3-5 iulie 1946);
27 ,,Doctrine şi personalităţi” (An. IV, nr. 556/18-20 iulie 1946); într-un articol din 22 noiembrie 1946
intitulat ,,Criza stupidă a culturii româneşti”, autorul pledează pentru libertatea actului artistic 28
,,O nouă traducere a Bibliei” (An. IV, nr. 593/30 aug. 1946; despre Sadoveanu, traducător al Bibliei)
29 ,,De vorbă cu d-na Eugenia Zaharia” (An. IV, nr. 645/30 oct. 1946); ,,Profiluri din teatru: Eliza
Petrăchescu” (An. IV, nr. 659/15 nov. 1946); ,,Încotro se îndreaptă teatrul românesc?” (An. IV, nr. 664/22 nov. 1946); ,,Profiluri din teatru: Al. Critico” (An. IV, nr. 690/22 dec. 1946);
30 ,,Preţurile de intrare la teatrele particulare” (An. IV, nr. 627/8 oct. 1946);
31 ,,Preţul pâinii” (An. IV, nr. 566/28 iulie 1946);
32 ,,La Dumbrăveni” (An. IV, nr. 591/28 aug. 1946);
33 ,,Autori străini: Aldo de Benedetti” (An. IV, nr. 624/5 oct. 1946); ,,Aristocraţie teatrală” (An. IV, nr.
635/18 oct. 1946); ,,Profiluri: Marc Gilbert Sauvajon” (An. IV, nr. 639/23 oct. 1946); 34
,,Aurel Ion Maican văzut de Tudor Muşatescu” (An. IV, nr. 625/6 oct. 1946 ); 35
,,Pictorul Şerfi” (An. IV, nr. 628/11 oct. 1946; despre pictorul Şerfi Şerbănescu care expune pentru prima dată la sala Căminul Artei de la Galeriile Creţulescu. Pictorul era născut la 23 februarie 1921 lângă Brăila).
36 ,,Fraude” (An. IV, nr. 630/12 oct. 1946);
37 La 14 octombrie 1946 semnează o notă despre deschiderea unui teatru atelier într-una din sălile
din centrul Capitalei; 38
,,Mircea Balaban” (An. IV, nr. 642/26 oct. 1946); 39
,,Profiluri din teatru: N. Stroe” (An. IV, nr. 664/22 nov. 1946); 40
,,Profiluri din teatru: N. Brancomir” (An. IV, nr. 668/28 nov. 1946); ,,Profiluri din literatură: Victor Eftimiu” (An. IV, nr. 685/17 dec. 1946); ,,Petre Ştefănescu-Goangă” (An. IV, nr. 689/20 dec. 1946); ,,Agepsina Macri Eftimiu” (An. IV, nr. 694/23 dec. 1946);
41 ,,La porţile nopţii”, fragment, (An. IV, nr. 692/25 dec. 1946);
42 ,,Humoriştii nostril: Aurel Ispir” (An. IV, nr. 693/29 dec. 1946);
43 ,,Criza cărţii” (An. IV, nr. 692/22 dec. 1946; se aduc acuze Asociaţiei Editorilor care nu a încurajat
tinerii scriitori, nu a iniţiat concursuri pentru descoperirea talentelor, nu a deschis noi librării şi a scumpit de 300-500 ori cărţile);
44 ,,De vorbă cu Ioana Radu, interpreta ideală a muzicii populare româneşti”, de Ştefan Dragu (An.
IV, nr. 676/19 oct. 1946; interpreta vorbeşte despre începuturile ei muzicale de la Craiova, sub influenţa surorii
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 28
Demetru Pan investighează culisele teatrale45
iar noutăţile scenei sunt prezentate
în cadrul rubricii ,,Aşa bate gongul”. La 11 octombrie 1946, o notă informează despre
spectacolul ,,Sfinţia Sa printre bogaţi” de la Teatrul Odeon, adaptare românească de
Demetru Pan după o comedie franceză de succes.
La 13 octombrie 1946, împlinindu-se şapte ani de la moartea lui G.M.
Zamfirescu ,,s-a oficiat la biserica Domniţa Bălaşa un parastas la care au participat
numeroşi prieteni ai regretatului autor
dramatic”46
. Geo Dumitrescu, noul
director al Teatrului Naţional din
Craiova a plecat la post (4 noiembrie
1946).
O ştire din 3 octombrie 1946 ne
informează că ,,astă-seară are loc în
prezenţa autorităţilor spectacolul de
inaugurare al teatrului C.F.R. Giuleşti,
cu piesa ,,Clocot” de Vintilă Russu-
Şirianu. Este de remarcat că interpreţii
sunt mai toţi muncitori ceferişti care
sub mâna forte a directorului de scenă
Aurel Ion Maican, au devenit actori
diletanţi bine struniţi, promiţând un
spectacol bine pus la punct47
”.
Apar evocări şi medalioane
închinate unor scriitori şi artişti48
şi
cronici literare semnate de Ion Apostol-
Popescu49
, Valeriu Popovici50
, Emil
sale mai mari, Mia Braia, şi despre fostul soţ, Spirescu-Olteniţa); la 23 octombrie 1946, Petru Comarnescu dă un interviu pe probleme de teatru iar la 24 octombrie actorul Radu Beligan, protagonistul spectacolului ,,Viaţa începe mâine” dă un scurt interviu redactorului Faptei; la 26 octombrie dă un scurt interviu ziarului, directorul Operei de Stat din Viena, compozitorul Franz Salmhofer; ,,Anchetele noastre: Aţi părăsi teatrul pentru un post politic? Răspund d-nii: Gh. Calboreanu, Jules Cazaban, N. Băltăţeanu şi Ion Iancovescu” (An. IV, nr. 659/17 nov. 1946); ,,Există o criză a teatrului sau o criză de regie? Răspunsul d-lui Ioan Massoff” (An. IV, nr. 686/18 dec. 1946; pe aceeaşi temă se va pronunţa şi Sandu Eliad la 22 dec. 1946);
45 ,,Maestrul Manolescu persistă” (An. IV, nr. 600/7 sept. 1946);
46 An. IV, nr. 634/17 oct. 1946;
47 ,,Aşa bate gongul” (An. IV, nr. 622/3 oct. 1946);
48 ,,Agepsina Macri Eftimiu”, de Teodor Scarlat (An. IV, nr. 552/12 iulie 1946); ,,Francisc Şirato”, de
Al. Codin (An. IV, nr. 57/19-21 iulie 1946); ,,Profesorul Francisc Rainer”, de Scarlat Răutu (An. IV, nr. 579/12 august 1946); ,,Panait Istrati şi peisajul românesc”, de Daniel Constantinescu (An. IV, nr. 586/21-22 august 1946); ,,Nuvelistul Sahia”, de Scarlat Răutu (An. IV, nr. 593/30 aug. 1946 şi nr. 594/2-3 sept. 1946); ,,Aristizza Romanescu” (An. IV, nr. 606/14 sept. 1946, nesemnat); ,,George Mihail Zamfirescu- dramaturgul şi omul”, de C. Panaitescu (An. IV, nr. 614/23 sept. 1946, pomeneşte două piese rămase în manuscris de la scriitor: ,,Grupul Revoluţionar 8” şi ,,Schimbarea la faţă”, ultima scrisă la Buşteni în ultimul an al vieţii); ,,Sculptorul Ion Vlad”, de Constant Tonegaru (An. IV, nr. 621/2 oct. 1946); ,,Pompiliu Constantinescu” (An. IV, nr. 653/8 nov. 1946, semnat ,,N. T.”); ,,Grigore Vasiliu Birlic”, de C. Panaitescu (An. IV, nr. 657/13 nov. 1946);
49 La volumul ,,Logica frumosului”, de Liviu Rusu (An. IV, nr. 552/12 iulie 1946)
50 La volumul ,,Trubendal” de Virgiliu Monda (An. IV, nr. 553/13-15 iulie 1946); ,,Pomul vieţii”, de
Petre Pandrea (An. IV, nr. 594/31 aug. 1946); ,,Portrete şi controverse”, de Petre Pandrea (An. IV, nr. 617/27 sept. 1946);
Mircea Damian (1899-1948)
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 29
Manu51
, Al. Raicu52
, Marian
Sârbulescu53
,
Valeriu Popovici, care
tradusese Manifestul existenţialist al
lui J. Paul Sartre ia un intreviu
profesorului Ionescu-Gulian despre
Sartre54
. Gulian contestă viziunea
existenţialistă de pe poziţii marxiste.
În cadrul rubricii ,,Omul şi
ideea” se dezbat probleme ale
literaturii universale55
.
Cronica plastică este
susţinută sporadic de Ştefan Dragu56
şi Pavel Chihaia57
iar Scarlat Răutu
semnează cronica muzicală58
.
Sunt prezentate publicaţiile
culturale59
şi cărţile apărute recent60
.
La 28 iulie 1946 se oferă
detalii despre participarea
violonistului român Ion Voicu la
concursul internaţional de la Geneva.
În rubrica Marginalii sunt
semnalate proiectele scriitorilor61
într-o notă umorist-ironică.
51
La volumele ,,Spinoza”, de Will Durant şi ,,Călătoria în Harz”, de H. Heine (An. IV, nr. 554/14-16 iulie 1946);
52 La volumul ,,Moartea lângă cer”, de Ben Corlaciu (An. IV, nr. 563/25 iulie 1946);
53 La volumul ,,Moartea lângă cer”, de Ben Corlaciu (An. IV, nr. 567/29-30 iulie 1946);
54 An. IV, nr. 557/19-21 iulie 1946; în numărul următor al ziarului, Al. Raicu vine cu o poziţie contrară
afirmând ,,Însuşi Kant este un existenţialist”; 55
,,Despre Gerard de Nerval”, de Scarlat Răutu (An. IV, nr. 586/21-22 august 1946); 56
,,Căminul Artei: Luchian-Paciurea, grup plastic independent” (An. IV, nr. 609/18 sept. 1946); ,,Expoziţiile Mirea şi Tomaziu la Sala Dalles” (An. IV, nr. 648/2 noiembrie 1946); ,,Ateneul Român: Ghimpaţi, M. Dumitrescu şi Nicoleta şi Alexe Poplăcel” (An. IV, nr. 650/4 nov. 1946; se revine asupra subiectului şi la 15 noiembrie 1946);
57 ,,Artă tânără: Ioan Mirea” (An. IV, nr. 659/17 nov. 1946);
58 ,,Văduva veselă”, la Teatrul Liric (An. IV, nr. 650/4 nov. 1946); ,,Un poet al violoncelului: Radu
Aldulescu” (An. IV, nr. 654/9 nov. 1946); ,,Recital la două piane: Aurelia Cionca-Cella Delavrancea” (An. IV, nr. 658/14 nov. 1946); ,,Th. Rogalschi- Nadia Chebap. Festival Brahms” (An. IV, nr. 659/17 nov. 1946); ,,Profiluri din viaţa muzicală: George Enescu” (An. IV, nr. 661/18 nov. 1946); ,,Doi violonişti talentaţi: Mihai Constantinescu şi Ion Voicu” (An. IV, nr. 667/26 oct. 1946);
59 La 11 octombrie 1946 este elogiat Contemporanul care ,,ia loc în viaţa culturală la scurt interval
după dispariţia săptămânalului Lumea 1946, înlocuindu-l pe planuri variate şi mai accesibile maselor. Fără a coborî la vulgaritatea magazinelor săptămânale, Contemporanul ţine mai mult de cultural, cu o decenţă şi o sobrietate suficientă”; la 12 octombrie este prezentată revista Veac nou nr. 45;
60 La 12 octombrie 1946 este prezentat volumul ,,Istoria limbii române” de Al. Rosetti; la 28 octombrie,
Valeriu Popovici recenzează volumul ,,Claude Bernard” de Al. Mironescu; ,,Revolta zeului”, de Artur Enăşescu (An. IV, nr. 689/20 dec. 1946, semnat de Emil Manu);
61 La 16 august 1946 se vorbeşte despre talentul de traducător al lui Vladimir Colin; la 14 octombrie
1946 aflăm că Mihail Drumeş participă la expoziţia cărţii de la Cercul Militar şi este cunoscut ,,în cercuri tot mai vaste, graţie evoluţiei artei croitoriei” şi expune ,,vreo 10 cărţi, mai mult de joc decât de citit”; la 20 octombrie 1946 suntem informaţi că volumul ,,Libertatea de a trage cu puşca” al lui Geo Dumitrescu, distins anul trecut cu premiul scriitorilor tineri de Fundaţiile Regale nu a mai apărut nici astăzi. ,,Singura explicaţie plauzibilă a întârzierii apariţiei volumului poate fi aceea că autorul n-a putut obţine până în prezent permisul de port -armă”; la 30 octombrie 1946 aflăm că ,,în curând urmează să apară în Editura Fundaţiilor Regale, ediţia definitivă a operelor dramatice ale d-lui Camil Petrescu. Cititorii vor avea în sfârşit la îndemână piesele d-sale, epuizate în librării de multă vreme. Este un gest de apreciere care onorează Fundaţiile Regale, dublat în acelaşi timp de un
Mircea Damian, Camil Petrescu şi Liviu
Bratoloveanu în redacţia ziarului Fapta
(imagine apărută în Almanahul Literar /1987,
p. 63)
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 30
Editorialele lui Mircea Damian pun în discuţie problemele zilei: reformele62
,
misiunea ziaristului63
, falsul patriotism64
, condiţia şi menirea scriitorului65
. În alte articole
arată suferinţa pricinuită de seceta prelungită din Moldova îndemnând la solidaritate66
.
Mircea Damian se arată sensibil şi la problemele Ardealului67
- loc în care îşi petrecuse
tinereţea- scriind o suită de articole pe acest subiect, mai ales în perioada Conferinţei de
pace de la Paris. Apropierea alegerilor parlamentare din 19 noiembrie 1946 îi prilejuieşte
lui Mircea Damian reafirmarea poziţiei sale independente faţă de forţele politice aflate în
competiţie68
iar combaterea unora dintre candidaţi nu demonstrează ataşament faţă de o
tabără sau alta ci vine în prelungirea unor polemici69
.
Mircea Damian a semnat şi numeroase cronici dramatice70
, lucru mai puţin
cunoscut, el fiind prezent la majoritatea premierelor după cum se exprima într-o scrisoare
mare serviciu făcut amatorilor de artă adevărată”; poetul George Bacovia a fost sărbătorit la Ministerul Artelor- suntem informaţi la 1 nov. 1946 (,,poetul arată stins, galben, torturat de mizerie şi ingratitudine. Zâmbeşte greu şi complezent dar un zâmbet obosit, circumspect, încolţit. I s-a decernat un premiu şi a fost numit într-o funcţiune. Târzie satisfacţie pentru viaţa aceea distrusă şi ajunsă la capătul puterilor![...] Poetul a venit cu tramvaiul!”) - şi tot aici se observă că ,,în timp ce se discută problema unei crize a culturii, ziarele au suprimat din corpul lor orice preocupare culturală, deşi unele apar în şase pagini. Este aici o inadvertenţă care adânceşte prăpastia între cultură şi manifestările ei”; la 9 noiembrie 1946 aflăm că Oscar Lemnaru a scos recent cartea ,,Omul şi umbra” la Fundaţiile Regale; la 28 noiembrie 1946 citim: ,,În 1946, d-na Ticu Archip a scos un volum de poeme intitulat Soarele negru. În 1946, d-na Ticu Archip a tipărit un roman în două volume intitulat Soarele negru. Pentru prima dată nu putem trage nici o concluzie”;
62 ,,Teama de reforme” (An. IV, nr. 552/12 iulie 1946; vorbind despre sinuciderea lui Zaharia
Zahariade, un tânăr bogat care ,,...a fost o victimă a bogăţiei, a acelei bogăţii lipsite de suflet şi generozitate, o bogăţie inutilă care îţi frânge orice elan şi-ţi înăbuşă orice sentiment care nu este legat de aur şi de tot ceea ce îţi poate aduce el. O bogăţie în care te-nnămoleşti ca un porc, fără nici o scăpare către lumină şi către ceea ce numim suflet...”);
63 ,,Profesiunea de ziarist” (An. IV, nr. 556/17-19 iulie 1946; se ridică împotriva aşa zişilor ziarişti care
ameninţă şi şantajează spre a obţine foloase personale, cerând măsuri împotriva ,,tuturor celor ce folosesc calitatea de ziarist fără s-o aibă şi fără s-o merite, spre a stoarce gologani. Căci presa nu este un loc de refugiu pentru înfrânţii vieţii şi pentru cei ce trăiesc la marginile ei”.);
64 ,,Patrioţii”, (An. IV, nr. 556/17-19 iulie 1946); ,,Sfântul Ilie” (An. IV, nr. 564/26 iulie 1946; atacul
voalat la adresa liderului ţărănist Ilie Lazăr aduce replica lui N. Carandino în oficiosul Dreptatea. Mircea Damian îi răspunde în editorialul ,,Îl doare capul” din 28 iulie 1946 precum şi într-o ,,Precizare” la 31 iulie 1946);
65 ,,Scriitorii” (An. IV, nr. 557/19-21 iulie 1946); ,,Scriitorii şi cultura”, (An. IV, nr. 579/12 august 1946);
,,O problemă veche” (An. IV, nr. 605/13 sept. 1946; pensiile scriitorilor sunt mici); ,,Dar cultura?” (An. IV, nr. 671/30 nov. 1946); autorul aminteşte criza de hârtie, scumpetea cărţilor, lipsa revistelor literare, neimplicarea S.S.R.-ului, concluzionând: ,,La noi nu există o mişcare literară [...] Ar fi interesant de ştiut dacă Societatea Scriitorilor s-a sesizat de absenţa fenomenului cultural şi ce a întreprins în mod practic pentru rezolvarea crizei?”
66 ,,Moldova în suferinţă” (An. IV, nr. 585/19 august 1946); ,,Document” (An. IV, nr. 588/23-24 august
1946); ,,Ce măsuri s-au luat” (An. IV, nr. 590/26 august 1946); ,,O constatare şi nişte păreri” (An. IV, nr. 596/2-3 sept. 1946);
67 ,,Îndoielile Ungariei şi drepturile României” (An. IV, nr. 587/22 august 1946); ,,Un vis urât: Dictatul
de la Viena” (An. IV, nr. 595/2 sept. 1946); ,,Tot conferinţa de la Paris” (An. IV, nr. 597/4-5 sept. 1946); ,,Transilvania rămâne definitiv românească” (An. IV, nr. 600/7 sept. 1946); ,,Ardealul nostru” (An. IV, nr. 601/9 sept. 1946);
68 ,,Scrisoare către un prieten de demult” (An. IV, nr. 16 oct. 1946; ,,Am ştiut să-mi apăr întotdeauna
părerile şi ideile pentru care am îndurat aproape doi ani de închisoare, sub toate regimurile. Asta dovedeşte în plus că sunt un om sută la sută independent, lucru pe care l-am arătat şi sub regimurile de dictatură, când cenzura era aspră iar închisoarea era grea”); ,,Parlamentul de mâine” (An. IV, nr. 664/22 nov. 1946);
69 ,,Candidaţi şi candidaţi” (An. IV, nr. 648/2 noiembrie 1946; atacă pe N. Carandino, candidat P.N.Ţ.
cu care avusese o polemică mai veche); 70
La piesele: ,,Nastratin Hogea”, de Zoe Verbiceanu, la Teatrul Naţional (An. IV, nr. 609/12 sept. 1946; ,,...cruntă, înspăimântătoare inepţie, cu montarea căreia s-au cheltuit desigur foarte mulţi gologani. Fără a mai pomeni amănuntul că deschiderea stagiunii primei noastre scene s-a făcut cu un spectacol al cărui subiect nu are nimic comun cu istoria noastră, nici cu folclorul nostru, nici cu moravurile şi tradiţia poporului român. [...] Oricât de bun ar fi un actor, nu poate să scoată mare lucru dintr-un text idiot.”); ,,Furtună în Olimp”, de Tudor Şoimaru (An. IV, nr. 612/21 sept. 1946; ,,Rareori am văzut un spectacol ai cărui interpreţi să fie atât de nepotrivit distribuiţi. [...] Întregul spectacol se desfăşoară într-o atmosferă uşor vulgară cu toate că, după
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 31
Ion Manolescu. În judecăţile de valoare exprimate este tăios, ironic şi intransigent cu cei
care fac rabat de la calitate. Concluziile sale le regăsim într-un articol din 29-30
părerea mea, ar fi trebuit să primeze ironia şi satira.”); ,,Papa lustruieşte”, comedie în trei acte de Spiros Melas, la Teatrul Modern (An. IV, nr. 613/23 sept. 1946, evidenţiind meritele lui V. Maximilian ,,cel mai mare actor de comedie al teatrului românesc de azi” care este în acest spectacol pe rând ,,bonom şi comic, ridicol şi emoţionant, duios şi scandalizat, furios şi resemnat”.); ,,Domnii sunt geloşi”, de Fodor Laszlo, prelucrare de Al. Devechi, la Teatrul Victoria ( An. IV, nr. 615/26 sept. 1946); ,,Burghezul gentilom” , de Moliere la Teatrul Naţional (An. IV, nr. 622/3 oct. 1946, criticând prestaţia lui Finteşteanu, găseşte spectacolul ,,fastuos şi amuzant”); ,,Birlic”, de Tudor Muşatescu şi Sică Alexandrescu (An. IV, nr. 623/4 oct. 1946; ,,Cu deosebire de ceilalţi actori de comedie, d. Birlic parcă e făcut din bucăţi şi toate bucăţile astea caută să se despartă, să fugă, s-o ia care încotro. El se căzneşte să le adune şi când izbuteşte, încearcă aproape chinuit să le pună de acord, să le armonizeze. Degeaba însă: parcă fug de el şi mâinile, şi picioarele şi capul. Birlic încearcă să prindă toate aceste organe dând din colţ în colţ sau învârtindu-se în jurul său mirat, uluit, stupefiat, îngrozit. Când în sfârşit poate să stea o clipă locului, are o înfăţişare atât de deprimată, atât de năucită, atât de prostită şi nişte ochi de gâscan privind în soare atât de expresivi... şi mustăceşte ca un iepure când mănâncă varză... încât nu te poţi stăpâni să râzi cu hohote.”); ,,Două inimi într-un vals”, de Tudor Muşatescu şi V. Timuş, la Teatrul Savoy (An. IV, nr. 628/11 oct. 1946; laudă prestaţia lui N. Gărdescu dar textul este slab); ,,Melo”, de Henry Bernstein, traducere de Mihail Sebastian, la Teatrul Maria Filotti (An. IV, nr. 630/12 oct. 1946; laudă prestaţia Mariei Botta, artistă ,,dotată cu un fior dramatic şi cu o putere emotivă rar întâlnite în teatrul românesc”); ,,Păcat de tine, Tony”, comedie în 3 acte de Puiu Maximilian, la Teatrul Modern (An. IV, nr. 632/14 oct. 1946, ,,...totul este atât de copilăresc aranjat , atât de neverosimil, personajele atât de false”); ,,Vis de secătură”, comedie în trei acte de Mircea Ştefănescu, la Teatrul Comedia (An. IV, nr. 633/16 oct. 1946; ,,Spectacolul, foarte bine pus la punct, e drăguţ şi mai ales duios”, aprecieri la adresa lui Radu Beligan şi Al. Giugaru); ,,Evantaiul doamnei Windermeere”, de Oscar Wilde, traducere Soare Z. Soare, la Teatrul Mic (An. IV, nr. 639/23 oct. 1946; ,,Iată în sfârşit un spectacol bun. [...] În sala aceasta mică, de când a trecut sub conducerea d-nei Eugenia Zaharia , s-au reprezentat numai piese de ţinută şi de substanţă”); ,,Joc de societate”, de Fodor Laszlo, traducerea Sică Alexandrescu, la Teatrul Comedia (An. IV, nr. 644/28 oct. 1946, spectacol slab, cu Nadia Cantacuzino în rolul principal. Actriţa ,,nu are nici talent nici vocaţie. Are numai publicitate, însă prin mijlocul acesta poţi face pe cineva notoriu, dar nu talentat”); ,,Tinereţea unei regine”, de Syl-Vara, traducere de Soare Z. Soare, la Teatrul Victoriei (An. IV, nr. 646/31 oct. 1946, cu Leny Caler, George Vraca şi Clody Bertola; ,,un spectacol frumos”) ; ,,Frenezie”, de Charles de Peyret Chappius, traducere de Otilia Cazimir, la Teatrul Naţional, Sala Studio (An. IV, nr. 648/2 nov. 1946, ,,text fără intrigi, cu totul ateatral, este prea neted; [...] traducerea d-nei Otilia Cazimir, plină de grozăvii, lucru de necrezut la o poetă care deţine premiul naţional pentru literatură, care înseamnă şi gramatică, şi limbă şi tot”, spectacolul este salvat de evoluţia Aurei Buzescu şi a lui Emil Botta; ,,Trei crai de la ...Odobeşti”, de N. Vlădoianu şi Gustav Valentin după Arnold şi Bach, la Teatrul Alhambra (An. IV, nr. 652/7 nov. 11946; ,,Observ că d-l Vlădoianu, prin spectacol uşor înţelege să speculeze publicul cu o reprezentaţie de bâlci din care este absentă arta şi bunul simţ. [...] Altă dată, publicul avea bunul obicei să fluiere şi să arunce pe scenă cu ouă clocite. Astăzi ouăle sunt scumpe chiar şi clocite, aşa că nu pot fi aruncate. Dar de fluierat se poate fluiera un spectacol prost. Şi se pot cere banii îndărăt, căci se câştigă prea greu ca să fie aruncaţi. Concluzii: spectacolul de la Alhambra este o ruşine şi o excrocherie); ,,Hollywood, oraşul stelelor”, prelucrare de Nicolae Moldovanu după R. Niewiarowikz (An. IV, nr. 653/8 nov. 1946; ,,Spectacolul, nu merită să stărui asupra lui, decât pentru a arăta că e pur şi simplu jalnic” iar maestrul Soreanu nu ştia rolul, şi ,,mereu se-nvârtea pe lângă cuşca sufleurului întinzând urechea ca s-audă ce-i suflă acesta,încât publicul,de la prima până la ultima bancă, a putut auzi textul de două ori, odată de la sufleur, o dată de la actor care-l repeta... cu deosebirea că uneori sufleurul s-auzea mai lămurit. [...] Nimic nu e mai trist decât să vezi un mare actor într-o situaţie penibilă de elev care nu ştie lecţia[...] Spectacolul e deprimant. Trebuie scos de pe afiş numaidecât”. ); ,,Visul unei nopţi de vară” de W. Shakespeare cu muzica de F. Mendelsohn- Bartoldy, la Teatrul Odeon (An. IV, nr. 655/10 noiembrie 1946; în acest spectacol a jucat şi Liviu Ciulei ,,un tânăr actor cu frumoase resurse. L-am văzut prima dată pe scena Teatrului Mic într-o piesă americană. [...] Domnul Liviu Ciulei e un actor care are simţ dramatic şi o emotivitate care merge cu atât mai puţin în comedie cu cât este un tip bolobănos [...] Credinţa mea este că domnul Liviu Ciulei are un viitor frumos în teatru cu condiţia de a nu cere şi de a nu primi decât roluri care îi vin.” Într-un editorial intitulat ,,Inginerul Liviu Ciulley nebunul creator”(An. IV nr. 656/12 nov. 1946) Mircea Damian aduce elogii inginerului Ciulley care a construit în Bucureşti Teatrul Odeon şi Micul Odeon. Este vorba despre tatăl regizorului de mai târziu, care a şi decedat în 1947; ,,Năframa iubitei” de Ion Luca la Teatrul Naţional (An. IV, nr. 659/15 nov. 1946); ,,Nana”, dramatizare după romanul lui Emile Zola de Tantzi Cocea, Ion Ira şi Puiu Maximilian, la Teatrul Modern (An. IV, nr. 664/22 nov. 1946); ,,Cristal bar”, operetă în trei acte de Paul Abraham, versiune românească de Eugen Mirea şi H. Mălineanu, la Teatrul Savoy (An. IV, nr. 668/28 nov. 1946; ,,spectacol execrabil”); ,,Therese Raquin”, piesă în 4 acte de Emile Zola, la Teatrul Nostru (An. IV, nr. 669/29 nov. 1946; spectacolul în care joacă şi Lucia Sturdza Bulandra este unul ,,bun, deşi cam tare. Eroii joacă aşa cum se juca cu 50 de ani în urmă”); ,,Mizerabilii”, de Geo Maican, după Victor Hugo, la Teatrul Mic (An. IV, nr. 685/17 dec. 1946); ,,Nevasta pantofarului” la Teatrul Muncitoresc, ,,Bărbatul nostru” la Teatrul Atlantic şi ,,Racheta spre lună” la Teatrul Comedia (An. IV, nr. 693/29 dec. 1946; are laude pentru Elena Zamora, Forry Eterle şi Mircea Şeptilici);
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 32
noiembrie 194671
: ,,S-a creat o atmosferă trivială care înăbuşă cele mai bune intenţii.
[...] Teatrul românesc de astăzi, afară de trei-patru excepţii este o adevărată barbarie şi
o adevărată ruşine. Valul de uşurinţă şi vulgaritate a reuşit să tragă în vâltoare şi câţiva
actori cu frumoase state de serviciu, care au consimţit să se prostitueze pentru bani,
coborând ei în cloacă în loc să încerece a ridica nivelul ansamblului respectiv, încât
să-mpace setea de arginţi cu cerinţele artistice.”
O dezbatere serioasă despre criza teatrului româneasc a fost găzduită în paginile
Faptei la sfârşitul anului 194672
. Majoritatea cronicarilor dramatici din presa
bucureşteană acuzau directorii teatrelor particulare de lipsa preocupărilor situate pe linia
artei adevărate. Astefel, I.
Flavius (Rampa, Timpul)
vedea o criză de orientare,
absenţa unui criteriu de
selectare a pieselor; Şerban
Cioculescu (Semnalul)
afirmă că avem o criză de
repertoriu iar pe directori îi
interesează doar latura
comercială, nu cea
artistică; G. Nenişor îi
consideră vinovaţi pe
directorii de teatre de a fi
falsificat gustul publicului,
prezentându-i lucrări
submediocre; Mircea Damian (Fapta) remarcă lipsa regizorilor calificaţi, motiv pentru
care ,,cea mai mare parte a spectacolelor noastre are un aspect de bâlci. Fiecare se
străduie să scoată efecte ieftine de aplauze şi de casă, neglijând aproape total elementul
artistic.[...] E prea mult. Teatrul nu trebuie coborât la o tejghea. Avem atâţia actori buni
încât e păcat să fie călăriţi de nişte regizori pe cât de pretenţioşi, pe atât de nepricepuţi.
Obrazul teatrului românesc trebuie salvat înainte de a fi iremediabil mutilat de cârpacii
ocazionali care urmăresc a-şi clădi renume şi avere dintr-un meşteşug care cere în
primul rând simţ artistic, pricepere şi conştiinţă ”; Sidonia Drăguşanu (Femeia, Căminul)
vede o criză de repertoriu, bunul gust al publicului nu este îndrumat, se oferă surogate în
care se accentuează vulgaritatea; J. Melle (Momentul) socoteşte criza teatrului drept
urmarea firească a nesocotinţei directorilor care ,,adaptează textele la posibilităţile
minore ale unei pleiade de pseudovedete care coboară nivelul scenic mult sub limita
permisă”; Oscar Lemnaru (Dreptatea nouă) vorbeşte despre impostura degradatoare care
se desfăşoară indecent pe scene; Constanţa Trifu (Ultima oră) se exprimă critic şi la
adresa publicului bucureştean care prin participarea la spectacole fără valoare sprijină o
stare de lucruri anormală; Silvian Iosifescu (Contemporanul) vorbeşte de supraproducţia
de spectacole ce creează concurenţă şi lupta pentru captarea publicului având drept
consecinţă scăderea nivelului spectacolelor. Propune ca remedii o acţiune mai eficace a
presei teatrale şi implicarea statului în crearea unui teatru artistico-educativ; Dan
Petraşincu (Naţiunea) vede o criză cauzată de o anumită mentalitate de după război; Petru
Comarnescu- inspector general al Teatrelor- vede o cauză a crizei în marele număr de
71
,,Chestiuni teatrale” (An. IV, nr. 670/29-30 nov. 1946); 72
,,Teatrul românesc trece printr-o gravă criză de conducere, de prestigiu şi de regie” (An. IV, nr. 692/25 dec. 1946);
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 33
teatre ,,cu ansambluri inegale şi hibrid constituite” ceea ce aduce repertoriu facil şi lipsă
de stil. Exprimă opinii asemănătoare Ioan Massoff şi Sandu Eliad.
La 18 august 1946 apare în ziarul Fapta o cronică la volumul ,,Viaţa unui băiat
de ţară” de Mircea Damian, cronică semnată de Valeriu Popovici. Cartea aceasta este de
fapt o reeditare a volumului ,,Gheorghe I. Marin” apărut în anul 1937 din care autorul a
scos dedicaţia către fiul său ,,Lui Dănică pentru când o fi cam prin a IV-a de liceu” ce nu
mai era de actualitate în 1946.
În paginile cărţii, autorul evocă anii copilăriei din satul Izvoru-Romanaţi, sat
frumos ,,de două ori pe an: primăvara- când este frumoasă toată ţara asta agricolă care
se leagănă în poieni şi lanuri- şi toamna când s-au copt strugurii” şi unde seara ,,din
vărzării se aud răcăneii”, trenul trece pe Voiniceşti ,,gâfâind, spre Piatra-Olt” iar o
fântână ,,îşi ridica în văzduh cumpăna ca un deget care te ameninţă”.
Copilăria îi este marcată de figura
dominatoare a tatălui, de moartea mamei pe
când copilul avea 7 ani, de muncile
câmpului la care participă fără plăcere, de
foişorul din via păzită de tocălii învârtite de
vânt în care urcă la 6 ani şi de unde este
salvat de fratele mai mare care va muri pe
front.
Şcoala, care este ,,drept în coasta
satului”, o face sub îndrumarea
învăţătorului Ion S. Dumitrescu, care îi
aplică o corecţie chiar din prima zi, căci
copilul e neastâmpărat şi arţăgos, dar îl
trimite apoi dinadins la Slatina să-i cumpere
cărţi ,,cu bilet” iar copilul învaţă să salute
oamenii întâlniţi printre lanurile de porumb
scoţând pălăria.
Descrie cu talent oraşul şi
gimnaziul de la Slatina cu profesorii
Lăzărescu, Cetăţeanu, Mirodot şi Biju iar
personalitatea adolescentului care învaţă
,,de la unul ceva, de la altul ceva” se conturează treptat, căci acum poartă uniformă,
spune ,,sărut-mâna”, de la doamna unde stă în gazdă învaţă manierele, nu mai mănâncă
din strachină ci are acum farfuria lui acasă, calcă sigur, ştie să-şi ţină mâinile, descoperă
cinematograful şi poartă ceas. În momentele libere se urcă însă pe Dealul Grădiştei
căutând din priviri satul natal ,,cu turnul bisericii şi şcoala”.
Pot fi recunoscute în roman, cu numele uşor modificat şi personalităţi ale
Slatinei precum Pan Vizirescu ori fiul negustorului Zaharia Diculescu.
Scene din viaţa de ţară precum: plecatul carelor la muncă, treieratul grâului la
arie, serbarea sfârşitului de an şcolar, hora satului, somnul chinuit de griji al ţăranului ş.a.
îl vor inspira pe Marin Preda în realizarea romanului Moromeţii. Valoarea documentară a
cărţii este sporită prin descrierea Slatinei la început de secol XX, cu bulevardul de la gară
până la statuia Ecaterinei Teodoroiu ce veghea ,,ca o sentinelă”, cu podul peste Olt
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 34
,,dantelă albă de fierărie în cinci arcade”, centrul, mahalalele, grădina publică,
cazărmile, Grădiştea.
Valeriu Popovici remarcă la rândul său că ,,Viaţa unui băiat de ţară este una
dintre cele mai reprezentative cărţi ale D-lui Mircea Damian şi ale literaturii române,
promovând puterea de introspecţie nativă, psihologia brută, nealterată de principii,
humorul sănătos şi adânc, plasticitatea vioaie [...] descrierea alertă şi exactă, cuvântul
aşezat just, propoziţia lapidară şi curgătoare. Un roman preţios, o carte rară.”73
Foarte interesant şi plin de substanţă este serialul dedicat violonistului şi
dirijorului Grigoraş Dinicu74
, serial ce începe din 17 septembrie 1946. Maestrul-care la
cei 57 de ani lupta cu paralizia- a fost vizitat în cartierul Bonaparte, pe str. Finlanda nr.
10 de redactorul Faptei, fiind primit de fiica maestrului şi de soţia sa Aurica. Autorul
Horei Staccatto relatează despre localurile pe unde a cântat- în ţară şi străinătate- dând
amănunte picante (pe când cânta la restaurantul Casino din Ostanda, un miliardar
american i-a dat o filă CEC de 500 dolari). Artistul dă detalii despre componenţa
orchestrei sale, onorariile primite, spectatorii care îi urmăreau evoluţiile, motivul pentru
care a refuzat anumite angajamente (fiul său care era membru al orchestrei fusese chemat
la comisia de recrutare).
După mai multe amânări, la 3 noiembrie 1946 se reiau reuniunile Cercului de
Literatură şi Artă ,,Fapta”. Au participat: Al. Mironescu, Mircea Popovici (recent distins
de către Fundaţiile Regale cu Premiul Scriitorilor Tineri; a citit din volumul ,,Izobare”),
Emil Manu (a citit trei poeme), Al. Raicu, Laurenţiu Fulga, Constantin Mihail, Ştefan
Dragu, Galia Henegariu, Mihai Aanei, N. Caravia ş.a.
La cea de-a doua reuniune (din 10 noiembrie 1946) au citit versuri: Gh.
Anghelache, Grigore Neagu, Dimitrie Stelaru, E. Caravia, V.V. Niţulescu, Emil
Bălăşescu. La discuţii au luat parte: Al. Mironescu,V.Popovici, Vasile Negreanu, D.
Manoilescu, Mihai Aanei. Reuniunea a fost prezidată de Mircea Damian iar în asistenţă
s-au remarcat: Emil Manu, Scarlat Răutu, Galia Henegariu, I. Grinevici, Tudor George
ş.a. La 23 noiembrie 1946 aflăm rezultatul alegerilor parlamentare falsificate grosolan de
regimul comunist. La Olt au fost aleşi deputaţi: Ion Tomescu (Liberali-Tătărăscu), Florea
Oală (Frontul Plugarilor), Oscar Moroianu (P.S.D.), Nicolae Ceauşescu (P.C.R.) şi Radu
Grigorescu (Liberali-Tătărăscu).
La 30 decembrie 1946 au fost sărbătoriţi de Ministerul Artelor scriitorii Tudor
Arghezi şi Gala Galaction cu ocazia împlinirii a 50 de ani de activitate75
.
Rămâne de aflat ale cui sunt iniţialele ,,N.T.”, autor al unui emoţionant punct de
vedere76
. După ce vorbeşte despre moartea lui N. Iorga, E. Lovinescu, Pompiliu
Constantinescu, L. Rebreanu, Ion Pillat, Ion Dragomir, B. Fundoianu, Ilarie Voronca, Ion
Şiugariu, Mihail Sebastian, Ion Minulescu, Emanoil Bucuţa şi alţii subliniază că aceştia
,,lasă în urmă pe copiii lor dragi care sunt cărţile, singura lor prezenţă peste veacuri iar
cei geniali spiritul lor care domneşte în lume”.
Deci creatorii sunt într-un fel nemuritori.
73
,,Viaţa unui băiat de ţară de Mircea Damian, Editura Fundaţia Regele Mihai I”, de Valeriu Popovici (An. IV, nr. 584/18 august 1946, p. 2); volumul a mai fost recenzat în Revista Fundaţiilor Regale, XIV/1947 (semnat G.D.) şi de Iordache Răduca în Căminul cultural, (Bucureşti) XII/1946;
74 ,,Celebrităţi uitate. Cântecul şi viaţa lui Grigoraş Dinicu” (An. IV, nr. 608/17 sept. 1946); ,,Copilăria
şi tinereţea artistului povestite de el însuşi” (An. IV, nr. 610/20 sept. 1946); ,,Să fi auzit la Londra Ciocârlia!...” (An. IV, nr. 612/21 sept. 1946);
75 ,,Azi la Ministerul Artelor sărbătorirea scriitorilor Tudor Arghezi şi Gala Galaction” (An. IV, nr.
694/30 dec. 1946, nesemnat); 76
,,Despre moartea scriitorilor” (An. IV, nr. 654/9 noiembrie 1946);
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 35
Întâmplări din Caracalul de altădată
Dumitru Botar
În data de 29.01.1923, Brigada 47 Infanterie trimite Corpului I Armată – Craiova
o notă informativă, în urma cercetării cazului de viol reclamat de Doamna Elena
Rădulescu Tudoran contra Maiorului Teodor Căpitănescu de la Cercul de Recrutare
Romanaţi. Elena Rădulescu Tudoran, institutoare, era
soţia lui Petre Rădulescu Tudoran şi el institutor, fost
revizor şcolar şi senator de Romanaţi (1922), adică o
persoană importantă din învăţământul local şi
judeţean, fost director al Şcolii Generale nr. 1.
Din documentul respectiv, aflăm că în ziua de
26.12.1922, d-na Tudoran, dorind să vorbească cu
Maiorul Căpitănescu pentru a cere unele relaţii despre
situaţia militară a fiului său, a solicitat prin soţia
acestuia o întrevedere la el acasă. Maiorul
Căpitănescu auzind despre acest lucru, îi comunică
printr-o carte de vizită că este de acord s-o primească
între orele 7-8 seara, ceea ce s-a şi întâmplat, d-na
Tudoran fiind condusă chiar de soţul său până la
poarta maiorului. Fata din casă a primit-o şi apoi a
condus-o în camera de dormit unde o aştepta gazda,
precizăm că deşi d-na Căpitănescu nu era acasă, la
domiciliul Maiorului se mai aflau, o bonă cu 2 copii,
mama mare a d-nei Căpitănescu şi 2 ordonanţe ale
ofiţerului.
Din declaraţiile d-nei Tudoran rezultă că după
10-15 minute cât a durat convorbirea, a dorit să plece,
dar Maiorul Căpitănescu a luat-o în braţe încercând
s-o sărute, situaţie în care văzând agresiunea
ofiţerului a început să alerge în jurul unei mese, dar obosind a fost prinsă şi trântită în pat,
iar dacă nu s-a
întâmplat nimic, s-a
datorat nu rezistenţei
opuse, cât datorită
modului în care era
îmbrăcată d-na
Tudoran.
După ce
lucrurile s-au potolit,
d-na Tudoran şi-a
refăcut toaleta, dar
culmea, imediat mama
mare a d-nei
Căpitănescu vine în
dormitor cu dulceaţă şi
În 1940, lt. col. Teodor
Căpitănescu este prefect de
Romanaţi (11 septembrie-13
decembrie)
Centrul de recrutare Romanaţi (S.J.A.N. Olt)
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 36
apă rece la pahar, închegându-se chiar o discuţie între ele, între timp apare şi soţia
Maiorului, discuţia în trei continuând, servindu-se şi aperitive, fiind aduşi şi cei doi copii
care au recitat poezii. Deci un adevărat chef, după consumarea pretinsului viol, fără ca
d-na Rădulescu Tudoran să se plângă cuiva din familia Căpitănescu, pe faţa ei nefiind
nici o urmă de supărare în legătură cu cele petrecute.
După toate acestea, d-na Tudoran a plecat, despărţindu-se în cele mai bune
condiţii, însă peste cinci zile (31.12.1922) d-na Rădulescu Tudoran, face o reclamaţie (în
care spune că a fost violată în chip monstruos) către d-l Revizor şcolar al jud. Romanaţi.
Interesant că această reclamaţie nu o face soţul său,
căruia soţia nu i-a spus nimic timp de 10-12 zile,
perioadă în care tot oraşul aflase despre acest episod,
iar generalul Dumitrescu Constantin (Turcul)
comandantul Corpului I Armată sosise în Caracal
pentru anchetă.
Întrebată, d-na Tudoran, de ce nu a strigat
ajutor, de ce nu s-a plâns d-nei Maior Căpitănescu,
continuând să stea la aperitive şi convorbire cu familia
ofiţerului, dar nici soţului nu i-a spus, singurul în
măsură să-i apere onoarea, dânsa a declarat că a vrut
să evite un scandal public. Soţul ei a declarat că soţia
sa a făcut bine procedând astfel, deoarece nu l-a mai
expus la acte de violenţă.
Din confruntarea celor doi protagonişti rezultă
că deşi d-na Tudoran îşi menţine acuzaţia, nu poate
aduce probe materiale, pentru a dovedi faptele, în
afara unor elemente de vestimentaţie intimă rupte, ce
nu pot constitui o probă, neputându-se constata dacă
au fost rupte cu acea ocazie sau intenţionat de reclamantă.
Maiorul Căpitănescu susţine pe cuvânt de onoare că nu a făcut acest fapt, fiind
ferm în răspunsurile date, adresându-i chiar d-nei Tudoran de câteva ori un epitet
dezonorant pentru o femeie, fără ca dânsa să se arate ofensată de acest fapt.
Cercetându-se atent care ar putea fi motivul acestei înscenări – se spune în
documentul respectiv – credem că este vorba de dorinţa soţilor Tudoran de a face tot
posibilul ca Maiorul Căpitănescu Teodor să fie mutat de la Cercul de recrutare Romanaţi,
pentru ca familia Tudoran să rezolve în linişte situaţia militară a fiului lor aşa cum doreau
de fapt părinţii, pentru ca acesta să nu mai fie chemat la încorporare, dar şi a soţului ei,
Petre Rădulescu Tudoran care se află într-o poziţie destul de rea provenită din
comportamentul său din timpul ocupaţiei germane (primul război mondial), fiind chiar
suspendat 2 ani din învăţământ.
În concluzie, se constată că Maiorul Teodor Căpitănescu este complet nevinovat,
iar d-na Rădulescu Tudoran poartă vina pentru că şi-a pus în joc persoana sa înscenând o
asemenea faptă murdară, atingând grav demnitatea corpului didactic în calitate de
profesoară şi Directoare a unei şcoli primare. Pentru aceasta, dosarul în cauză va fi trimis
prin Ministerul de Război, către Ministerul Instrucţiunii Publice în vederea măsurilor ce
se impun a fi luate.
Interesantă este şi ancheta făcută de Inspectorul General N. Popea din Ministerul
Instrucţiunii, care constată în urma cercetărilor, că a fost o înscenare de răzbunare contra
Maiorului Căpitănescu, bănuit de familia Tudoran, că ar persecuta pe fiul lor, care în mod
Generalul Constantin
Dumitrescu ,,Turcul” (n. 1868
Morunglav- Romanaţi- m.
1935, Craiova)
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 37
repetat s-a sustras de la chemarea la încorporare, concluzionând foarte clar: „Situaţia
creată la Caracal, nu este de natură a contribui la păstrarea prestigiului de care trebuie
să se bucure cele două instituţii (şcoala şi armata)”.
Impresionantă este şi scrisoarea pe care Maiorul Căpitănescu o trimite
deputatului de Romanaţi, Teodor T. Oroveanu în legătură cu ceea ce a trebuit să îndure,
ca urmare a acestei înscenări mişeleşti:
,,Iubite nene Tudore,
Iartă-mă că te supăr cu rândurile mele. Te ştiu om drept şi de caracter şi ca
atare îndrăznesc să te rog să vii astă seară sau mâine dimineaţă, să-ţi povestesc o
monstruozitate ce mi se pune în sarcină de către o doamnă din localitate. Iartă-mă că nu
pot veni eu la D-ta, fiind bolnav în pat încă de câteva zile şi azi de abia m-am putut duce
la Prefectură unde am fost chemat pentru această înscenare monstruoasă. Pare că aiurez
şi cred că nu sunt sănătos la minte dar nu pot judeca această infamie cu atât mai mult cu
cât aş fi vrut ca ancheta să se fi terminat azi. În joc este demnitatea mea de om şi de
militar pe lângă liniştea mea familială. Nu doresc altceva decât să se facă dreptate şi
vinovatul să fie pedepsit, conform legilor ţării, oricare ar fi el.
Nu admit tranzacţiuni şi nu voiesc a cere sfatul şi ajutorul rudelor mele, pentru
că nu sunt vinovat. Sunt cu fruntea senină şi pata ce mi se aruncă nu voiesc să o primesc
decât în cazul vinovăţiei mele.
Te rog ajută-mă!
Cu cea mai mare nerăbdare, te aştept şi te rog să primeşti odată cu aceasta,
salutările mele distinse.
Maior T. Căpitănescu
Caracal 11 ianuarie 1923
Maiorul Teodor
Căpitănescu, a avut o
carieră frumoasă ulterior
acestui incident, în sensul
că ani buni (5-6) a fost
ajutorul Comandantului
Cercului de recrutare
Romanaţi, iar în anul 1940
Mareşalul Antonescu,
pentru o perioadă scurtă l-
a numit Prefect de
Romanaţi. Despre el se
mai poate citi în cărţile
mele „Poveştile
Caracalului” – Casa
Suditu şi în „Conace din Romanaţi” unde se vorbeşte despre Conacul de la Frăsinet,
proprietatea lui ca moştenire în urma căsătoriei cu Angela Suditu, din Caracal.
Conacul Căpitănescu de la Frăsinet construit în 1920-
1922 (după D. Botar- Conace din Romanaţi, Ed. Hoffman,
2015, p. 77)
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 38
Familia Racoviceanu, în lumina documentelor
Ilie Dumitru
S-au împlinit anul acesta o sută de ani de la nașterea pianistului Dinu Lipatti, a
cărui mamă, Ana Racoviceanu, era descendentă a vechii familii de boieri şi proprietari ai
moșiei Turia din județul Olt. Racovicenii s-au mai numit și Turianu, după numele satului
lor de baștină.
Primul proprietar, menționat în documente al Turiei, a fost Manea clucerul, în
vremea lui Neagoe Basarab [1]
.
Manea clucerul este menționat și în documentul din 16 septembrie 15191, unde
Neagoe Basarab îl numește ,,vlastelinul” domniei mele. Titlul de ,,vlastelin'' îl purtau
marii boieri Craioveşti cu care Manea, mare clucer, se afla în strânse relaţii. Eu îmi
menţin opinia că Manea clucerul este ctitorul mănăstirii Seaca-Muşeteşti, judeţul Olt; el a
înzestrat ctitoria sa cu pământuri cumpărate în zonă.
În documenul din 2 iunie 1592, sunt menţionați boierul Turianul şi nepoata sa de
fiu Deica, cea care a a vândut lui Boia ocină în
Turia pentru 1500 aspri gata [2].
Urmaş al lui Turianu a fost Badea
logofătul din Turia care în anul 1696 a
cumpărat de la moşnenii Zorileşteni, cu care era
vecin de moşie, o parte de moşie lată de 500 de
stânjini.
Acest document a fost arătat de către
Nicolae Racoviceanu, fiul Anicăi şi a lui
Athanasie Racoviceanu, în data de 3 decembrie
1838 când s-a judecat diferendul dintre casa
Racoviceanu şi orăşenii slătineni care
cotropiseră un capăt al moşiei Turia[3]
.
În documentul din 1703 octombrie 11,
din Fondul Mănăstirea Plumbuita, privitor la
moşnenii din Bârca, apare ca martor Ştefan Turianul, fiul lui Badea logofătul
(documentul acesta este inedit, mi-a fost transmis la cererea mea, de către Arhivele
Naţionale Bucureşti).
Urmaş al lui Ştefan
Racoviceanu a fost Constantin Racoviceanu,
biv vel armaş, care în documentul din 25 iunie
1754[4]
mărturiseşte că ,,Stanca Fărcăşanca,
soţia vornicului Iordache Fărcăşanu a dăruit
moşia Viişoara ce este pe apa Tezluiului din
judeţul Romanaţi bisericii Sfântul Dumitru din
Craiova[5]
” . Stanca Fărcășanu era mătușa
lui Constantin Racoviceanu, soră cu Ștefan
Racoviceanu. Fărcășenii erau o veche familie
de boieri din Romanați. De unde se poate
concluziona că și Racovicenii erau boieri de
același înalt rang.
Ştampila satului Turia (1861)
Ştampila comunei Turia (1882)
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 39
Constantin Racoviceanu a fost, după opinia mea, ctitorul bisericii (mănăstirii) din
Turia, cea care astăzi se află în ruină, construită în vremea domnitorului Constantin
Racoviţă, pe la 1754. Locuitorul Gheorghe Chiriţescu din Turia, în anul 2003, mi-a spus
că biserica a fost construită în vremea lui Racoviţă, că aşa scria în pisania de deasupra
uşii. Astăzi pisania se află sub dărâmături.
În tabloul votiv, apar Constantin Racoviceanu, având la picioare un covor de
flori, Iamandi, biv vel clucer, Ioniţă Racoviceanu, medelnicer. Biserica a fost zugrăvită
de către Răducan Tătărăscu în anul 1793.
Generalul P. V. Năsturel a publicat în revista Albina, an IV, nr. 11 pe decembrie
1910 articolul intitulat: ,,Ruinele bisericii Turia[6]
”: ,, În judeţul Olt, la N-E de Slatina şi
la câţiva kilometri depărtare de această localitate se află satul Turia, de baştină al
boierilor Turieni sau Racoviceni. În acest sat şi lângă conacul boieresc din care se mai
văd astăzi cu greu temeliile pe colina dealului (la nord de ruinele bisericii) construiesc
boierii pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, o biserică ale cărei ruine se arată în
fotografiile alăturate''.
Este greşită afirmaţia lui P. V. Năsturel că biserica din Turia a fost zidită în anul
1793 de către Anastasie Racoviceanu, întrucât generalul W. von Bauer menţionează
această biserică în lucrarea sa ,, Memoires historiques et geographiques sur la Valachie'',
Frankfurt-Leiptzig, 1778. Generalul von Bauer s-a aflat la Turia prin 1768-1772 când a
cartografiat Ţara Românească.
În anul 1914, Virgil Drăghiceanu, secretar al Comisiei Monumentelor Istorice, a
descins la Turia, a studiat amănunţit biserica şi a trecut-o în rândul monumentelor
istorice[7]
.
În vacanţele mele de student, am vizitat în câteva rânduri biserica, având
interlocutor pe preotul Stan Ene care mi-a prezentat pictura, o pictură cum n-am văzut
prin bisericile din Olt.
Cutremurul din martie 1977 a produs surparea cupolei din cărămidă şi a zidului
de la intrare.
În documentul din anul 1797 iulie 10, Fond Mănăstirea Plumbuita, (document
inedit, transmis mie, la cerere, de ArhiveleNaţionale Bucureşti) este menţionat Diamandi
Racoviceanu, egumenul Iosif, episcop al Argeşului arată că episcopia are moşie la Bârca
sud Olt care se calcă de către vistereasa Safta Izvoranca (n.n. proprietară la Curtişoara).
Aceasta a cerut la faţa locului, ca martori, pe Şărban Racoviceanu şi pe Niculae Ţigărilă,
iar vechilul mănăstirii i-a cerut pe Diamandi Racoviceanu şi pe logofătul Ioan Perieţeanu
din Slatina: Şărban stăpânea Tesluiul, iar Diamandi stăpânea Turia.
Pe la 1769, Racovicenii vând lui Constantin Rătescu, treti-logofăt, ispravnic de
Olt, omul lor de casă, partea de moşie pe care o cumpărase Badea logofătul în anul 1696.
Iamandi Racoviceanu a avut trei fii: Gheorghe (Iorgu), Anastasie (Tănase) şi
Ioniţă. Iordache s-a căsătorit în anul 1801 cu Elena Greceanu, fiica adoptată a Elenei
(Tiţei) Greceanu, proprietară la Greci-Olt. Destinul tragic se abate asupra acestei familii
care se stinge în iarna geroasă a anului 1811. Tatăl, Iamandi Racoviceanu, îl moşteneşte
pe fiul decedat, care nu a avut urmaşi.
Pe Cazania de la Turia, cercetată de către Ioan Ionaşcu pe la 1930, apare
următoarea consemnare: ,,Să se ştie ca la leatul 1812 ghen(a)r 25 au răposat tatameu,
clucer Iamandache Racoviceanu în Bucureşti şi s-au îngropat la hanu Zlătarilor.
Am scris ca să se ştie Tănase Racoviceanu”.
Tănase îl moşteneşte pe Iamandache care, la rândul său, îl moştenise pe Iorgu.
Maria Rătescu din Piteşti, mama naturală a Elenei Racoviceanu, îl dă în judecată
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 40
pe Tănase Racoviceanu pentru a recupera dota fiicei sale, în anul 1813 iunie 28, Tănase a
rămas cu moşia de pe Plapcea-Mărgineni, iar Răteştii au rămas cu moşiile Greci şi
Bărcăneasca.
Documentul din 3 decembrie 1838, Fond Judecătoria Olt, arată că la acea dată
Atanasie era decedat. În procesele cu orăşenii slătineni, Anica, soţia sa, era reprezentată
de către fiul său Nicolae (Nae) Racoviceanu.
În articolul său, generalul P. V. Năsturel consemnează mărturia unei bătrâne de
70 de ani: ,,Bătrâna mai afirmă că a apucat pe boierul Nae Turianu care era
proprietarul moşiei şi şedea în conacul azi dispărut[8]
”.
Parucicul Nicolae Racoviceanu a susţinut
material Şcoala Turia, înfiinţată în anul 18387.
Primul învăţător al şcolii a fost ,,Petrache Nica de
22 de ani, cântăreţ, însurat, străin de loc”.
Înainte de 1859, Nicolae Racoviceanu
vinde lui Gheorghe (Gogu) Cotadi (Cotadis) moşia
de la Turia.
Doamna Floriana Tîlvănoiu îl menţionează
pe Constantin Racoviceanu, probabil fiul lui
Nicolae Racoviceanu şi pe un alt Constantin
Racoviceanu, tatăl Anei, mama lui Dinu Lipatti.
Familia Racoviceanu a dat Slatinei un
primar, pe Mache Racoviceanu şi mai mulţi
militari de carieră.
Ca semn de respect pentru această familie
care a ctitorit o biserică şi a dat satului Turia o
şcoală, o uliţă a acestui sat poartă numele
Racovicenilor.
Bibliografie
1. D. R. H., serie B, Ţara Românească, vol. II (1501-1525), p. 194
2. Ioan Ionaşcu, Biserici, chipuri şi documente din Olt, Craiova, 1934.
3. August Pesiacov, Schiţe din istoria Craiovei.
4. P. V. Năsturel, Ruinele bisericii Turia, rev. Albina din 12 decembrie 1910.
5. Virgil Drăghiceanu, Raport asupra bisericii Turia, Arhiva Monumentelor Istorice,
1914.
6. Fond Mănăstirea Plumbuita, Arhivele Naţionale Bucureşti.
7. Arhiva Istorică Centrală, Fond Ministerul Instrucţiunii Publice, dosar 3384/1840.
8. P. V. Năsturel, Ruinele bisericii Turia, rev. Albina, 12 dec. 1910
Mache Racoviceanu, primar al
Slatinei (1864-1866)
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 41
O CTITORIE A BOIERILOR BUZEȘTI: MĂNĂSTIREA DOBRUȘA (VIII)
Prof. Dr. Ștefan GRIGORESCU
Poiana Ciolanului. Numită şi Poiana lui Ciolan, se afla lângă Crivina şi a fost
parte a domeniului mănăstiresc al Dobruşei încă de la începutul secolului al XVI-lea.
Astfel, la 2 septembrie 1520, Neagoe Basarab întărea şi ,,ocina care se numeşte Poiana
lui Ciolan toată”, cu sălaşe de ţigani, dania boierilor Bengeşti, anume jupan Radul, jupan
Badea paharnic şi jupaniţa Vlădaia98
. La 11 iulie 1523, Vladislav al III-lea întărea şi el
mănăstirii ocina Poiana Ciolanului cu sălaşe de ţigani, amintind donatorii şi confirmând
,,găleata domnească”99
. O jumătate de secol mai târziu, la 19 ianuarie 1570, voievodul
Alexandru II Mircea întărea mănăstirii şi ,,Poiana Ciolanului toată”, dăruită împreună cu
moşia Crivina, de către boierii Bengeşti100
. La 20 aprilie 1604 şi Radu-Şerban Voievod
întărea mănăstirii Poiana Ciolanului toată, ca fiind ,,veche şi dreaptă ocină şi de
moştenire”, dăruită de jupan Badea paharnic şi soţia lui, jupâneasa Vlădaia, în domnia lui
Vladislav al III-lea, la ,,leat 7031”101
.
Brăeşti.
Era aşezată în
vestul judeţului
Vâlcea, pe apa
Cernei, lângă
satele Giuleşti şi
Rusăneşti. După
cum arată hrisovul
de întărire dat la
19 ianuarie 1570
de către
Alexandru II
Mircea, moşia
fusese dăruită,
împreună cu sălaşe de ţigani, de către Stanciul portar102
. La 20 aprilie 1604, moşia a fost
întărită şi de Radu-Şerban Voievod103
. În vremea lui Matei Basarab, unii dintre boierii
Bengeşti vânduseră ilegal moşia mănăstirii unor moşneni din acele părţi, iar domnitorul,
întărind mănăstirii moşiile Hotărani, Poenile Mamului şi Brăeşti, le poruncea
cumpărătorilor să lase moşia mănăstirii în pace şi ,,să-şi caute banii la cine i-au dat”104
.
Pricina nu a fost însă rezolvată, după cum arată un hrisov din 21 mai 1659 al voievodului
Mihnea al III-lea, care întărea mănăstirii moşia Brăeşti, poruncind celor care cumpăraseră
ilegal moşia în vremea lui Matei Basarab să o lase şi să-şi caute banii105
. Câţiva ani mai
târziu, la 12 iulie 1666, Radu-Leon Voievod întărea şi el mănăstirii satul Brăeşti, cu ,,tot
venitul din câmp, din pădure, din apă, de peste tot hotarul”, donaţie a lui Stanciul portar
98
D.R.H.,B,Vol.II, p.387, doc.198. 99
Ibidem, p.417, doc.217. 100
D.R.H.,B,Vol.VI, p.226, doc.181. 101
D.I.R.,Veac XVII, B,Vol.I, p.117, doc.124. 102
D.R.H.,B,Vol.VI, p.226, doc.181. 103
D.I.R.,Veac XVII, B,Vol.I, p.118, doc.124. 104
T.G.Bulat, Din actele mănăstirii Dobruşa, în loc.cit., p.252, doc.III. Actul e datat greşit ,,7182”, adică 1676. 105
Ibidem, p.250-251, doc.I.
Dobruşa şi împrejurimile ei la 1864 (după Charta României
Meridionale)
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 42
încă din zilele lui Neagoe Basarab. Se amintea că Rădici căpitanul şi ceata lui
cumpăraseră ilegal o parte de moşie la Brăeşti, de la Vlăduţul Bengescu postelnic.
Egumenul adusese mai multe cărţi de întărire în faţa judecăţii domneşti, iar Rădici şi
ceata lui rămăseseră ,,de lege şi de judecată”106
.Zece ani mai târziu, moşia mănăstirii
continua să fie încălcată. La 26 iulie 1676, ispravnicii Scaunului Bucureştilor, anume
marele ban Gheorghe Băleanu, marele vornic Vlaicul şi marele vistier Hriza, porunceau
lui Rădici căpitan şi fraţilor săi să dea dijma cuvenită mănăstirii107
. În domnia lui
Constantin Brâncoveanu, la 3 septembrie 1706, ispravnicul Craiovei, Constantin
Otetelişanul, primea plângerile mănăstirii şi poruncea ca şase megieşi să hotărnicească
moşia, iarăşi încălcată de moşneni108
.
Hotarele moşiei Brăeşti sunt cunoscute după o hotărnicire făcută la 10 iulie 1761,
de către moşneni conduşi de diaconul Visarion Giulescu, la porunca Episcopiei
Râmnicului, anume: ,,din apa Cernii, de către răsărit, prin mejdina cu stejarii, despre
apus, până în Colear, alăturea cu hotarul Crivei..., la deal până la piscul Brăeştilor, în
copaciul cel feruit, merge spre apus peste Brăiasca în dealul Omorâcei, unde să loveşte
în cap cu hotarul Tetoiului, despre Olteţ. Şi apucă Omorâciul în jos până în dealul
Omorâcei, despre răsărit pe lângă hotarul Alboteştilor pă din jos de Brăiasca cea mică,
în furcituri. Apucă la vale pântre lacuri pe muchie în vale până în drumul cel mare la
pod; şi apucă pe Brăiasca în jos şi iar în mejdina cu păru şi apucă pe Crivina cu sălciile,
din salcie în salcie până în Capul Cernii despre răsărit. Apucă Cerna în sus până în
Vânji şi iar pe la Vânji şi apucă prin sângeri la deal, până în Crivina din sus şi apucă
mejdina pântre Crivina pân apa Cernii la vadul morii şi apucă Cerna în sus pân hotarul
mejdinii cu stejarul.”109
Zlătărei. Moşie aflată la est de mănăstire, spre râul Olt, cuprindea mai multe
,,trupuri” cumpărate de egumen sau primite ca danie, la începutul secolului al XVII-lea.
Astfel, la 4 mai 1605, Radu-Şerban Voievod întărea ocinele cumpărate de egumen la
Zlătărei, anume: partea Danciului, cumpărată de la fiica acestuia, Boba, pentru 2200
aspri; partea lui Ratea, fratele lui Danciul Ureche, cumpărată pentru 1500 aspri; locurile
lui Muşat, cumpărate pentru 200 aspri şi locurile lui Vlaicu, cumpărate tot pentru 200
aspri110
. La 26 octombrie 1609, acelaşi voievod amintea părţile de moşie ale mănăstirii la
Zlătărei. Unele fuseseră dăruite de Vladul cel Bătrân din Șerbăneasa și de Stanciul, iar
altele fuseseră cumpărate de egumenul Gheorghe, anume: patru pogoane de vie în dealul
Șerbănesei, cumpărate de la Toma, fiul lui Danciul Ureche, pentru 1800 aspri; partea lui
Danciul Ureche, cumpărată de la fiica sa, Boba; partea lui Ratea Ureche; locurile lui
Mușat și Vlaicu; partea lui Radu, fratele lui Vladul cel Bătrân, jumătate din hotar, pentru
5500 aspri; părțile fraților Mușat și Oprea din Zlătărei, cu vii, închinate mănăstirii111
.
Moșia s-a aflat în proprietatea mănăstirii până la secularizare.
Sârbi. Era aproape de Fumureni, către vest și fusese dăruită de marele clucer
Radu Buzescu, la începutul secolului al XVII-lea. La 26 octombrie 1609, Radu-Șerban
Voievod, întărind ocinele mănăstirii, dădea și ,,să-i fie ocină la Sârbi jumătate de sat, din
câmp și din pădure și din apă și de peste tot hotarul”, amintind că moșia fusese
cumpărată de Radu Buzescu de la un Radu Răspopul din Cepturari și de la frații acestuia,
106
Ibidem, p.251-252, doc.II. 107
Ibidem, p.252, doc.III. 108
Ibidem, p.254, doc.VI. 109
Ibidem, p.255, doc.VII. 110
D.I.R.,Veac XVII, B,Vol.I, p.165, doc.164. 111
Ibidem, p.418-419, doc.372.
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 43
pentru 12 000 aspri, apoi dăruită mănăstirii112
. A rămas în proprietatea mănăstirii până la
secularizare.
Măzărari. Numită și Măzăreni, era în vecinătatea mănăstirii, spre Șerbănești.
Hrisovul lui Radu-Șerban Voievod, dat la 26 octombrie 1609, amintea că marele clucer
Radu Buzescu dăruise Mănăstirii Dobrușa și ,,toată ocina lui din Măzărari cu vii și cu tot
dealul Șerbănesei”113
.
Orlești.Așezată pe malul drept al râului Olt, lângă Zăvideni, aparținuse jupânesei
Velica Boldeasca. De la aceasta, a trecut prin moștenire la fiica sa Stanca Buzescu, iar
după moartea acesteia a rămas soțului, Radu Buzescu. La 25 iunie 1600, Nicolae-
Pătrașcu Voievod o întărea lui Radu Buzescu, de la care a rămas mănăstirii, până la
secularizare114
.
La sfârșitul secolului al XVIII-lea, după cum consemna Dionisie Eclisiarhul în
Condica metoașelor Sfintei Episcopii Râmnic (1786), moșiile Mănăstirii Dobrușa erau
următoarele: Dobrușa, Zlătărei, Sârbi, Brăești, Crivina și viile Schitului Dobrușa115
. În
decembrie 1863, la momentul secularizării lui Cuza, domeniul funciar al Mănăstirii
Dobrușa cuprindea moșiile: Vatra Mănăstirii Dobrușa, Zlătărei, Crivina, Măzăreni,
Fumureni, Moldoveanul, Orlești și Sârbii. După secularizare, pe baza legii agrare din anul
1864, mănăstirea a fost asimilată unei parohii și a primit 7 ha teren arabil, la care se
adăuga puținul pământ din curtea mănăstirii116
.
Familia Popescu din Vladila. În fruntea comunei, peste un secol: preoţi, notari,
primari, învăţători
Marin Petran-Vlădila
Comuna Vlădila, situate la jumatatea drumului ,,roman’’, între cele două cetăţi,
Sucidava şi Romula , îşi dovedeste
existenţa prin numeroasele vestigii
arheologice, cu mult înainte de
Hristos. Unele documente ne dau
de ştire că –mai ales începând cu
secolul al XVI lea, menţionată
documentar, comuna Vlădila,
dobândeşte o importanţă deosebită,
punând în valoare avantajele
poziţiei geografice prin ocupaţiile
specifice zonei noastre:
agricultura şi creşterea animalelor.
Documentele vremii ne mai
amintesc despre viaţa creştină a
locuitorilor de-a lungul timpului,
în Bisericile ,,bordei’’ ale celor
112
Idem. 113
Idem. 114
D.R.H.,B,Vol.XI, p.551, doc.400. 115
Introducere, în ,,Biserica Orthodoxă Română”, Anul al XII-lea, No. 9, decemvrie, București, Tipografia
Cărților Bisericești, 1888, p.616. 116
Vieața bisericească în Oltenia. Anuarul Mitropoliei Olteniei. Craiova, Tipografia Sf.Mitropolii a Olteniei,
Râmnicului și Severinului, 1841, p.855.
Casa Popescu din Vlădila, sediul fostului C.A.P.
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 44
două sate, Frasinet şi Vlădila şi a Bisericii de lemn construită în anul 1765, cu hramul Sf.
Nicolae. Perioada de care ne ocupăm este cea de după Regulamentul Organic şi amintim
aici familia Popescu, care, mai bine de un secol, din tată-n fiu, au fost în fruntea comunei
Vlădila ; preoţi, notari, primari, învăţători.
Primul găsit în documente este Barbu (1) ,,Stan sin Barbu, Pătru sin Stan”.
Despre Barbu nu ştim anul naşterii şi dacă a fost preot. Bănuim că ar fi născut după 1760,
şi a avut fiu pe Stan –preot, şi a slujit (Stan) împreună cu fiul său Pătru (2) de la 1836-
1854, asta menţionând actele de stare civilă ale locuitorilor (3). Fiul lui Pătru şi al Joiţei
(Stănescu) a fost Păun (Pavel) Popescu, născut la 1833- d. 1876, preot între anii 1855-
1873. Parohia Sf. Nicolae – Vlădila a fost proprietatea M-rii Cozia până la secularizarea
din 1864, când toate averile mănăstireşti au trecut pe seama statului. Aceste proprietăţi
au fost vândute ţăranilor clăcaşi pe care actul secularizării i-a găsit aşezaţi pe ele.
Pădurile Cozia şi Govora au trecut şi ele în proprietatea statului. Cele arătate mai sus duc
la concluzia că satul Vladila a fost o aşezare străveche, coborând în timp cu mult înainte
de atestarea documentară şi că familia Popescu a dat satului trei generaţii de preoţi ; Stan,
Pătru şi Păun, care şi-au închinat viaţa şi munca în slujba Bisericii şi a satului.
Păun, ultimul preot din familia Popescu, l-a avut ca fiu pe Nicolae Popescu (n.
1868- d.1942), căsătorit cu Ioana din Scărişoara. El ajunge notar în comuna Vlădila, între
anii 1892-1899 şi 1903; preşedintele Băncii Populare Albina-1904 (4), primar al
comunei între 1927 şi 1929 , şi a avut şase copii:
- Gheorghe, n.1889- d.1896,
- Nicolae, n. 1891-d.1947,
- Ştefan, n.1893-d.1918,
- Constantin, n.1896-d. ?
- Marin, n.1899-d.1901,
- Haralambie, n.1902-d.1975 (5).
Dintre cei şase copii ai familiei Popescu Nicolae şi Ioana, trei au murit tineri iar
trei au fost învăţători în Vlădila. Ştefan moare la vârsta de 25 de ani de ,,gripă’’. Nicolae
cu şase clase primare, învăţător din 1913, a fost căsătorit cu Floarea din Băbiciu, cu 5
clase primare şi nu au avut copii. (6). Au deţinut un automobil marca ,,Lanz’’. Nicolae
Popescu a fost
preşedintele Cooperaţiei
de Consum ,,Snop de
Grâu’’ (7). A murit la
etatea de 56 de ani din
cauza suferinţelor din
închisorile comuniste.
Ca si fratele
său, Haralambie a fost
învăţător până la
venirea comuniştilor
(8). Fraţii Popescu au
făcut parte din Sfatul
Popular al comunei.
Casatorit cu Ioana
(Truica), Haralambie a
avut trei copii; Vintilă,
n. 1930, Elena, n. 1934,
Fraţii Nicolae şi Haralambie Popescu
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 45
şi Sanda. Haralambie a fost gonit
din Vlădila în ,,noaptea moşierilor”
în primăvara lui 1949. Moare la
vârsta de 73 de ani, la Câmpina.
.
Note:
1- revista Mitropolia
Olteniei, an. XVII, nr. 3-4, Craiova,
1965, p. 299,
2- S.J.A.N. Olt, Colecţia
de Stare Civilă, 1834-1902, şi Arh.
Primăriei Vlădila, St. Civ. 1950-
1980;
3-S.J.A.N. Olt, Fond
Prefectura Romanaţi, Colectia de
Stare Civilă, 1888, Deveselu;
4- Ştefan Ricman,
Monografia jud. R-ti, Craiova 1928,
p. 425,
5-S.J.A.N. Olt, Fond
Prefectura Romanaţi, Colectia de
Stare Civilă, 1889-1902, şi 1975-
Stare Civ. Arhiva Primăriei
Vlădila;
6-Dosar nr. 33/1938,
Arhiva Primăriei Vlădila ,
7-Dosar nr. 12/1947,
Comitetul Judeţean P.M.R.-
Romanaţi
8-S.J.A.N. Olt, Fond Prefectura jud. Romanaţi, Dosar nr. 106/1941.
General de brigadă (r) prof. univ. dr. ing. Titică VASILE
Ion Tîlvănoiu
S-a născut la 28 iulie 1941 în comuna Văleni, judeţul Olt, fiind primul fiu al
părinţilor Florea şi Floarea Vasile, ţărani cu gospodarie mică din comuna Seaca, judeţul
Olt. Tatăl era originar din Seaca, iar mama din Văleni, aşa se explică naşterea sa în
comuna Văleni. După colectivizare, tatăl a devenit cantonier la Intreprinderea de
Drumuri şi Poduri, şantier Slatina, secţia Drăgăneşti-Olt, iar mama ţărancă cooperatoare
la Cooperativa Agricolă de Producţie din comuna Seaca. A rămas fără părinţi, mai întâi
de tată la 13 aprilie 1989 şi apoi de mamă la 30 noiembrie 2005. A avut un frate, Vasile
Ion, născut la 10 august 1952 în comuna Seaca, judeţul Olt, care a decedat la 21 mai
1979 în urma unui accident de circulaţie în Bucureşti, fiind căsătorit şi având trei copii,
două fete şi un băiat.
Copilaria şi-a petrecut-o în comuna Văleni la bunicii din partea mamei, Badea şi
Ion Anghel, unde s-a bucurat de grija deosebită a acestora, dar şi de atenţia celor patru
Învăţătorul Nicolae Popescu din Vlădila şi soţia
sa Floarea în 1928 (S.J.A.N. Olt)
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 46
surori mai mici ale mamei, care încă nu erau căsătorite. A absolvit şapte clase elementare
la şcoala din comuna Seaca, judeţul Olt, în anul 1955. Este de remarcat că în şcoala
generală a fost trecut în catalog cu prenumele Dumitru. Acest lucru se datorează
bunicului din partea tatălui, Vasile Ion, care la înscrierea sa în clasa întâi a folosit acest
prenume, fără să facă dovada cu certificatul de
naştere în care este trecut numai prenumele Titică.
Prenumele de Dumitru i-a fost atribuit de preot la
biserică atunci când a fost botezat, ca să aibă un
nume de sfânt.
Din această perioadă are amintiri plăcute
legate de învăţătoarele Buga Maria, în clasa a doua şi
Diaconescu Maria, în clasa a treia. De asemenea,
poartă recunoştinţă veşnică profesorilor Câmpeanu
Marin şi Pascu Iulia, care l-au ajutat să-şi însuşescă
foarte bine cunoştinţele de matematică şi, respectiv,
cele de limba română.
În anul 1955 a susţinut examenul de admitere
la liceu, fiind admis la Liceul Teoretic din Roşiori de
Vede, judeţul Teleorman. După ce a frecventat
aproximativ o lună de zile cursurile acestui liceu, a
fost retras de părinţii săi din motive materiale. În anul
următor, 1956, s-a înscris pentru admitere la liceul
militar. Examenul de admitere la acest liceu s-a
desfăşurat la Iaşi. A fost declarat admis şi repartizat
să urmeze cursurile Liceului Militar ,,Dimitrie
Cantemir” din Breaza, judeţul Prahova. În acest liceu s-a pregătit astfel încât să fie în
măsură să susţină examenul de admitere la facultatea de medicină militară, pentru a
deveni medic militar, în virtutea faptului că acei care aveau media de absolvire peste 8,50
puteau să aleagă această variantă.
A absolvit liceul militar în anul 1960 cu media 8,75, fără a putea să-şi
îndeplinească dorinţa. A fost repartizat să urmeze cursurile unei şcoli militare de ofiţeri
de artilerie, având o bună pregătire matematică. Din liceu are amintiri plăcute legate de
profesorii Iordache Nicolae - Matematică, Trifu Sever - Limba Engleză, Munteanu Ion şi
Gheorghiade Constantin - Geografie, Coteanu Constantin - Chimie, Asztalos Arpad -
Biologie şi mai puţin plăcute legate de profesorul Palaghiţă Alexandru - Istorie.
În perioada 1960-1964 a urmat cursurile Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri
,,Nicolae Bălcescu” din Sibiu, arma artilerie, care pe lângă pregătirea militară de
specialitate i-a asigurat şi o pregătire tehnică superioară, echivalentă cu doi ani de
politehnică. Îşi aminteşte cu plăcere de comandanţii: locotenent Ion Marin - comandant
de pluton; căpitan Nazarie Apolinor - comandant de baterie; maior Cozma Aurel -
comandant de divizion şi profesorii: maior Mităchescu Petre - Tragerile Artileriei,
locotenent-colonel Corciovei Gheorghe - Topografie Militară.
A rămas în Regimentul 30 Gardă până în anul 1966, când a fost admis în
Academia Militară, Facultatea Tehnică de Arme, Secţia Armament, în anul III, ca urmare
a susţinerii unor examene de diferenţă pentru anii I şi II. A absolvit academia în anul
1970, cu diplomă de merit, fiind clasificat al doilea din 20 de absolvenţi ai specialităţii,
devenind inginer militar în specialitatea armament şi muniţii. La repartiţie, a optat pentru
garnizoana Cluj, în vederea întregirii familiei, soţia fiind chiar din Cluj-Napoca.
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 47
S-a căsătorit în anul 1969 cu Gal Ilona, absolventă a Facultăţii de Istorie
Filozofie, secţia Filozofie, Pedagogie, Istorie a Universităţii din Cluj – Napoca, care a
decedat în anul 1997. Nu s-a mai recăsătorit, dar trăieşte în bună înţelegere şi armonie cu
Olaru Viorica, cea care îi este soţie, mamă, medic de familie şi consilier. Are un fiu,
Alexandru, căsătorit cu Amalia Cruceanu, ambii ingineri chimişti, care au un băiat, elev
în clasa a II-a.
După doi ani în garnizoana Cluj, în anul 1972, i s-a propus să revină în
Academia Militară, Facultatea Tehnică de Arme pe funcţia de asistent universitar. A
acceptat propunerea ce i s-a făcut şi astfel şi-a început cariera de cadru didactic în cea mai
prestigioasă instituţie de învăţământ politehnic militar din România.
A parcurs cu mai multă sau mai puţină dificultate toate treptele ierarhiei
didactice, astfel: 1972-1975, asistent la catedra de armament din Academia Militară;
1975-1985, lector la aceeaşi catedră; 1985-1996, conferenţiar universitar la catedra de
armament, apoi la catedra de rachete şi armament din Academia Militară, îndeplinind
funcţia de şef catedră din anul 1990 la catedra de rachete şi armament din Academia
Tehnică Militară; 1996-2001, profesor universitar, îndeplinind funcţia de şef facultate
(decan) la Facultatea de Armament, Rachete şi Muniţii din Academia Tehnică Militară,
în perioada 1996-1997 şi de şef facultate la Facultatea de Armament, Rachete şi Muniţii
şi Geniu, în perioada 1997-2001.
În calitate de cadru didactic în Academia Militară şi Academia Tehnică Militară,
a desfăşurat o diversitate de forme de învăţământ la diferite discipline, astfel:
- Balistica interioară - seminariile, lucrările de laborator şi proiectele de curs la
specializările de ingineri, subingineri şi la cursurile postacademice şi postuniversitare, ca
asistent; toate formele, ca lector, conferenţiar şi profesor; numai predările, ca profesor şi
conferenţiar, fiind titularul cursului;
- Balistica interioară şi exterioară - toate formele didactice la specializările de
subingineri, ca lector şi conferenţiar;
- Asigurare tehnică - toate formele la specializările de ingineri, ca lector;
- Tehnologia materialelor - toate formele la specializările de subingineri, ca
lector;
- Calculul probabilităţilor - toate formele la cursurile postacademice şi
postuniversitare, ca lector;
- Tehnica reactivă - toate formele la specializările de subingineri, ca lector.
În perioada 01.02-31.03.1979 a fost detaşat la Centrul de Instrucţie al Artileriei
din Ploieşti pentru a urma un curs de specializare în domeniul asigurării tehnice cu
armament şi muniţii, curs pe care l-a absolvit cu rezultate foarte bune.
În perioada 03.01-31.03.1980 a urmat în cadrul Academiei Militare cursul
postacademic de specializare, secţia programatori, pe care care l-a absolvit cu media 9,75.
În perioada 25.09.1980-24.06.1981 a fost detaşat în cadrul Academiei Militare
pentru a urma cursul de limbi străine, limba rusă, curs pe care l-a absolvit cu media 9,50.
După absolvirea acestui curs, a susţinut un examen de traducător, fiind declarat reuşit cu
nota 9 la traduceri din rusă în română pentru domeniul ,,Ştiinţe matematice, Cibernetică”
şi cu nota 8 pentru domeniul ,,Tehnică, Industrie”.
În anul 1987 a obţinut titlul ştiinţific de doctor inginer la Academia Militară în
Tehnică Militară, specialitatea ,,Armament, muniţii, pulberi, balistică”, susţinând teza de
doctorat intitulată ,,Contribuţii la rezolvarea problemei directe a balisticii interioare
pentru gurile de foc ghintuite şi unele probleme de optimizare în proiectarea balistică”,
avându-l conducător ştiinţific pe colonel profesor universitar doctor inginer Moraru
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 48
Florentin. În anul 1997 a devenit conducător la doctorat în domeniul fundamental ,,Ştiinţe
inginereşti”, domeniul ,,Inginerie mecanică” la Academia Militară, fiind reatestat în
această calitate prin ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 1805 din
20.08.2007, la Academia Tehnică Militară.
La absolvirea Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri ,,Nicolae Bălcescu” din Sibiu,
specialitatea artilerie, a obţinut gradul de locotenent şi a fost repartizat datorită
rezultatelor foarte bune, împreună cu alţi colegi (un artilerist şi nouă infanterişti), la
Regimentul 30 Gardă din Bucureşti, pe funcţia de comandant de pluton aruncătoare la
unul din batalioanele regimentului.
După absolvirea Academiei Militare, în 1970, a fost repartizat la Regimentul 89
Artilerie Antiaeriană din Floreşti, în apropiere de Cluj-Napoca, pe funcţia de şef al
înzestrării artileristice.
După doi în această funcţie, în 1972, a fost mutat în Academia Militară pe funcţia
de asistent universitar, unde a parcurs toate treptele ierarhiei didactice în strânsă legătură
cu evoluţia în cariera militară. Evoluţia în cariera militară a fost următoarea: locotenent,
1964-1968; locotenent major, 1968 -1973; căpitan, 1973-1979; maior, 1979-1985;
locolenent colonel, 1985-1990; colonel, 1990-2001; general de brigadă (r.) 30.06.2001,
când a fost trecut în rezervă.
În paralel cu activitatea didactică a desfăşurat şi o bogată activitate de cercetare
ştiinţifică, concretizată în elaborarea de lucrări ştiinţifice, rezolvarea unor contracte şi
convenţii de colaborare şi participarea la diferite manifestări ştiinţifice din ţară şi
străinătate.
A elaborat sau a participat la elaborarea următoarelor lucrări ştiinţifice:
- două manuale la Editura Militară;
- 1 curs la Editura Academiei Militare;
- 5 cursuri la Editura Academiei Tehnice Militare;
- 30 de articole publicate în Buletinul Academiei Militare, în Revista Academiei
Tehnice Militare, în revista ,,Tehnica Militară”, în Revista Institutului de Cercetare-
Dezvoltare al Armatei, în revista ,,Termotehnica”, în Revista Institutului de Cercetări al
Marinei Militare, în revista ,,Artilleriscoe i Strelcovoe Voorujenie”, în Academic and
Applied Research in Military Science Journal şi în revista ,,Construcţia de Maşini”;
- 90 de comunicări ştiinţifice publicate în volumele diferitelor manifestări
ştiinţifice interne şi internaţionale;
- 27 de comunicări ştiinţifice prezentate şi nepublicate;
- 3 inovaţii.
Dintre manualele şi cursurile elaborate se remarcă următoarele: Balistica interioară
a gurilor de foc, vol. I, Editura ATM, 1993; Balistica interioară a gurilor de foc, vol. II,
Editura ATM, 1996; Termodinamica proceselor nestaţionare, Studiul problemei
fundamentale a balisticii interioare, Editura ATM, 2005, ISBN 973-640-075-1;
Elemente de termodinamica şi gazodinamica sistemelor balistice, Editura ATM, 2008,
ISBN 978-973-640-147-3.
Câteva dintre articolele publicate în reviste de specialitate: Rezolvarea problemei
directe a Balisticii interioare pe baza legii fizice de ardere, ţinând seama de pierderile
prin cedare de căldură şi de tăierea treptată a brâului forţator în ghinturi, Buletinul
Academiei Militare nr.2/1983; The Fundamental Problem Solving of Interior Ballistics
Using the Physical Law of Powder Burning, Academic and Applied Research in Military
Science Journal , vol. 3, nr. 3, ISSN 1588-8789, Budapest, 2004; The Influence of the
Variation of some Parameters on the Main Ballistic Characteristics for Liquid
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 49
Propellant Guns, Artilleriscoe i strelcovoe voorujenie, Kiev, NTT, Acv 5/2002, ISBN
966-95289-1-7; Theoretical Studies and Experimental Researches Concerning the Fire
Extinguishing Ballistic System, MTA Review, Military Technical Academy Publishing
House, vol. XIX, nr. 1, March 2009, ISSN 1843-3391.
Comunicări ştiintifice susţinute la diferite manifestări desfăşurate în ţară sau în
străinătate şi publicate în buletinele manifestărilor respective:
The fundamental problem solving of Interior Ballistics as a Gas Dynamics Problem,
PROCEEDINGS of the V-th Conference on Weapon Systems, May 9-11, 2001, Brno,
Czech Republic; Some Aspects Concerning Liquid Propellant Guns, PROCEEDINGS of
IInd International Symposium on Defence Technology, September 16-17, 2002,
Budapest, Hungary; Studies and Researches Regarding the Utilizing of Results Obtained
at the Burning of Powder in Closed Bomb for Solving of Fundamental Problem of
Interior Ballistics, PROCEEDINGS of the 7th International Seminar ,,New Trends in
Research of Energetic Materials”, April 20-22, 2004, ISBN 80-7194-651-6, Pardubice,
Czech Republic; Regarding the Mathematical Modelling of Firing Phenomenon Using
Gas Dynamics Equations, PROCEEDINGS of the Vth International Armament
Conference on Scientific Aspect of Armament Technology, October 6-9, 2004, Waplewo,
Poland; Solving of Fundamental Problem of Interior Ballistics, Using Method of
Characteristics, PROCEEDINGS of the 9th International Research/Expert Conference
,,Trends in the Development of Machinery and Associated Technology”, September 26-
30, 2005, Antalya, Turkey.
Este coautor la următoarele inovaţii: ,,Ajutaj profilat gazodinamic pentru motoarele
rachetă”, certificat de inovator nr. 169/19.08.1986; ,,Dispozitiv de încercare de înaltă
presiune cu ajutaj”, certificat de inovator nr. 235/19.08.1986; ,,Proiectil cal.122 mm,
modernizat”, certificat de inovator nr. 153/15.03.1988.
A participat la rezolvarea unor teme de cercetare ştiinţifică prin contracte şi
convenţii de colaborare, astfel:
- 3 contracte din planul Ministerului Apărării Naţionale;
- 20 de contracte din planul ministerelor economice;
- 9 convenţii de colaborare din planul comandamentelor de armă.
Iată câteva proiecte la rezolvarea cărora a contribuit în cadrul unor colective de
cercetare: Proiectil
reactiv cal.122 mm cu
componentă de luptă
explozivă cu fragmente
preformate şi cu focos
de proximitate, contract
S 274/1988 cu
Întreprinderea ,,6
Martie” Zărneşti;
Aruncătorul individual
de grenade cal.40 mm
ataşat la pistolul
mitralieră cal.7,62 mm,
contract cu
Întreprinderea
Mecanică Cugir;
Lovitură cu grenadă Comunicare ştiinţifică- Antalya (Turcia) - 2005
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 50
explozivă pentru aruncătorul individual de grenade cal.40 mm ataşat la pistolul
mitralieră cal.7,62 mm, contract cu Întreprinderea Mecanică Plopeni; Aruncătorul
automat de grenade cal.40 mm, contract 8/1976 cu Întreprinderea Mecanică Cugir;
Lovitură cu grenadă explozivă pentru aruncătorul automat cal.40 mm, contract 9/1976
cu Întreprinderea Mecanică Plopeni; Procedeu şi mijloace neconvenţionale pentru
stingerea incendiilor, contract 1669/21.03.2003.
După ce a fost trecut în rezervă, în perioada 01.10.2001-01.10.2006 a lucrat în
Academia Tehnică Militară ca profesor universitar consultant, predând cursul de
Balistică interioară. În această perioadă, începând cu anul 2004, a condus mai mulţi
studenţi ai Academiei Militare din Saint-Cyr Coetquidan, Franţa, care şi-au elaborat proiectele de
diplomă în limba engleză, abordând teme cum ar fi: Study of a Ballistic System with High-Low
Pressure Chambers; Overview and Study of a Recoilless Ballistic System; Overview and
Study of a Ballistic System with Liquid Propellant; Mathematical Modelling of Firing
Phenomenon for a Ballistic System Using
Physical Law of Powders Burning.
A făcut parte ca membru în comisii ale
examenului de diplomă la specializările de
ingineri şi subingineri din cadrul facultăţii şi în
comisii de licenţă şi de absolvire. A fost
preşedinte la comisii ale examenului de absolvire
a cursurilor postacademice şi postuniversitare şi
la comisii de concurs pentru ocuparea funcţiilor
de preparatori, asistenţi şi lectori, în cadrul
catedrei şi de conferenţiari şi profesori, în cadrul
facultăţii. De asemenea, a fost membru în
comisii de experimentare şi omologare a
produselor noi de tehnică militară, în comisii de
expertiză tehnică, ale Ministerului Apărării
Naţionale, Inspectoratului General al Artileriei şi
Procuraturii României, precum şi preşedinte al
comisiei de recepţie a lucrărilor efectuate de
agenţi economici pentru Ministerul Apărării
Naţionale, finanţate de Ministerul Cercetării şi
Tehnologiei. Pentru anii de vechime în cadrele
permanente ale Ministerului Apărării Naţionale
şi rezultate meritorii obţinute în activitatea desfăşurată, a fost decorat de preşedinţii
României cu Ordinul ,,Meritul Militar” clasa I- III. De asemenea, i s-a conferit Crucea
Naţională ,,Serviciul Credincios” în clasa III ca răsplată a meritelor excepţionale.
A fost citat în ,,Who Is Who in Romania”, ediţie princeps, Editura Pegasus Press,
2002 şi în ,,Dicţionarul personalităţilor din România, biografii contemporane”, Editura
Anima, 2011. Este membru al Societăţii Termotehnicienilor din România, Societăţii Române
de Detonică şi Asociaţiei Generale a Inginerilor din România.
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 51
Bogdan Petriceicu Hasdeu despre Romula și Romanați
Corneliu Vasile
În lucrarea „Etymologicum Magnum Romaniae”, proiectată a avea mii de
articole, dar realizată parțial, pentru literele A și B, marele prozator, dramaturg, filolog,
lingvist și istoric B.P. Hasdeu include articolul ANTINA, pentru termenul arheologic care
definește ruinele romane de la Reșca-Hotărani,
apoi cărămizile care se scot din aceste ruine.
Deși cetatea antică Romula, aflată pe
teritoriul satului Reșca, din comuna
Dobrosloveni, a fost dărâmată, neexistând astăzi
o reamenajare a unui obiectiv turistic important,
așa cum se procedează în alte țări, cu multă
publicitate, fast și spirit comercial, trecutul se
păstrează în tradițiile populare sau legende
(„Domnul de Rouă”), la muzee (la Muzeul
Romanațiului din Caracal , sarcofagul roman
inscripționat cu versurile primei poete din zonă,
văduva unui mare demnitar roman, Gemellina),
sau în nomenclatura stradală inspirată din istorie
a orașului învecinat Caracal: bulevardul
denumit după împăratul roman Caesar Marcus Aurelius Severus Antoninus Pius
Augustus Caracalla (prescurtat și scris greșit: Antonius!), străzile Traian și Decebal, sau
denumirea stației CFR Romula. Porecla Caracalla derivă de la denumirea celtică a unei
mantale purtate în Galia, precizează Wikipedia.
Ruinele cetății Romula, explică Hasdeu, erau numite de popor Antina. Călătorul
străin Bauer menționează, în secolul al XVIII-lea, existența unei biserici, a unui pod
peste pârâul Teslui și a unor fortificații în ruină, iar însemnările, scrise în grecește, ale
altui călător, Fotino, menționează existența rămășițelor unui castru roman, în anul 1818.
Blaramberg face săpături, în anul 1836, găsind, într-o movilă, un sarcofag. Și astăzi sunt,
din loc în loc, movile, în limbajul locului „măguri”, evident ridicate de mâna omului,
probabil pentru apărare, observare la distanță și semnalizare. Laurian scrie despre
existența unui poligon cu opt laturi, prin mijlocul
căruia curge Tesluiul. Au mai studiat ruinele
Romulei Cezar Bolliac, Dimitrie Sturdza, Dimitrie
Papazoglu, Grigore Tocilescu, V.A.Urechiă și
Alexandru Odobescu.
B.P. Hasdeu reproduce o hartă cu cele două
căi romane către Dunăre, cursul inferior al Oltului și
doi afluenți, Gologanul și Tesluiul, trecând aici
localitățile Celeiu, Tia, Caracal și Antina. Mai spune
că pe Tabula Peutingeriana, din secolele III-IV,
localitatea se numește Romulas, iar o inscripție din
vremea lui Filip Arabul evocă, pentru anul 248,
construirea „unui vallum în giurul zidului orașului
Romula”. De la Romula s-ar fi ajuns la Romuna și Bogdan Petriceicu-Hasdeu
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 52
de aici la Romanați. Este părerea lui Hasdeu, care vorbește despre un sufix latinesc,
„-na”, prezent în cuvintele Casinates, Arpinates, Ravennates, Antinates, dar, din păcate,
care nu s-a transmis în limba română.
Toponimicul Antina ar veni de la numele unui trib, Antae, presupune Fotino, iar
Vaillant zice că ar proveni din Constantina. Mai aproape de etimologie ar fi Antina din
Antonina (Antoninus Caracalla). Totuși, observă marele filolog și istoric, din Antonina
trebuia să se formeze în românește, conform regulilor fonetice de trecere de la limba
latină la limba română, Tiia sau Tia, toponimic existent actualmente – comuna Tia Mare -
pe malul de vest al Oltului, chiar pe traseul drumului roman de la Dunăre (Sucidava)
către munte. După aceleași reguli, din Vidin s-a format Diiu, toponim întâlnit și în
monografia localității Amărăști, scrisă de Dumitru Manolache Cristea, publicată
aproximativ în anul 1970.
Hasdeu emite și altă ipoteză, ca un cercetător serios și documentat, manifestând
toleranță față de alte opinii în chestiune, admițând și posibilitatea dublei denumiri a
cetății, cu rang de colonia și capitală de țară (Dacia Malvensis), Arcina sau Antina, în
limba dacilor, și Romula sau Romuna, în limba latină. Interesantă este încheierea
articolului din „Etymologim Magnum Romaniae”: „Romanați și Antina ar fi de ajuns
ele singure pentru a dovedi nestrămutata stăruință a românilor în Dacia lui Traian”,
spulberând așa-numita istorie a lui Roessler. „Dacă neamul românesc ar fi venit de peste
Dunăre abia în secolul al XII-lea sau al XIII-lea, vreo zece veacuri în urma lui Aurelian,
atunci de la cine oare ar fi căpătat el o nomenclatură daco-latină atât de pipăită ca
Antina și Romanați?”
Cercetările savantului B.P. Hasdeu atestă faptul că aceste locuri ale Olteniei
romane evocă personalități, fapte și întâmplări esențiale nu doar pentru aria restrânsă,
regională, ci pentru toată România, pentru toate zonele locuite de români, urmași ai
amestecului
dintre două
națiuni antice
viteze, romanii
și dacii, evoluați
în cultura
occidentală
latină, ca și frații
italieni, francezi,
spanioli,
portughezi.
Tabula Peutigeriana indică drumurile romane din Dacia, castrele şi
distanţa dintre acestea.Romula se găseşte pe segmentul VI între
Castris Novis şi Acidava
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 53
Sprijinul acordat memorandiştilor de locuitorii judeţului Olt în anii 1893-1895
În anul 1867 s-a încheiat un pact dualist între Austria şi Ungaria, prin care
Transilvania a fost subordonată Ungariei. În condiţiile pactului, situaţia românilor din
această provincie s-a înrăutăţit mult. Nemaiputând suporta rigorile acestei situaţii, aceştia
şi-au înteţit lupta pentru revendicări, pe calea petiţiilor diplomatice, numite memoranduri,
adresate lui Francisc Iosif, împăratul Austriei (1848-1916) şi rege al Ungariei (1867-
1916). Mişcarea petiţionară a culminat cu memorandul înaintat împăratului Francisc Iosif
în 1892 de o delegaţie a Partidului Naţional Român, însoţită de 300 de intelectuali,
negustori, meseriaşi şi muncitori. Fără a deschide plicul care conţinea memorandul,
împăratul l-a expediat guvernului de la Budapesta. Departe de a satisface doleanţele
românilor, guvernul maghiar a înăsprit şi mai mult persecuţia lor iar fruntaşilor
memorandişti li s-a intentat proces, al cărui verdict a prevăzut pentru şefii delegaţiei (Ion
Raţiu, Gheorghe Pop de Băseşti, Eugen Brote, Vasile Lucaciu, Iuliu Coroianu, Septimiu
Albini) pedepse grele.
Românii din regat s-au solidarizat fără întârziere cu lupta fraţilor lor din
Transilvania şi i-au sprijinit în cadrul ,,Ligii pentru unitatea culturală a românilor”
înfiinţată în anii 1890-1891. O secţie a Ligii Culturale (Secţiunea ,,Olt”) s-a înfiinţat şi la
Slatina, având ca preşedinte pe Tache Protopopescu, şeful Partidului Liberal [Olt], iar ca
secretar pe Iuliu Moisil (1859-1949), originar din Năsăud, care a funcţionat 7 ani şi
jumătate (oct. 1886-febr. 1894) la Gimnaziul Real din Slatina, ca profesor de ştiinţe
fizico-naturale. După spusa secretarului Iuliu Moisil, Secţia ,,Olt” a Ligii Culturale a
acţionat în felul următor, pentru sprijinirea memorandiştilor: ,,S-au ţinut atunci multe
întruniri de protestare contra barbariilor ungureşti, am aranjat baluri, ca din venituri să
putem da ajutoare ziariştilor şi altor patrioţi români de peste munţi întemniţaţi în
puşcăriile ungureşti, s-au ţinut conferinţe patriotice de profesorul universitar, deputat şi
mare orator Nicolae Ionescu. S-au trimis adrese de încurajare preşedintelui Partidului
Naţional din Ardeal, doctorului Ion Raţiu (adresă de 4-5 m. lungime şi 0,4 m. lăţime,
acoperită cu sute de semnături ale cetăţenilor din Slatina şi din judeţ), iar o altă adresă
de simpatie doamnei Raţiu, semnată de doamnele slătinene,- amândouă adresele foarte
Semnatarii memorandului, sus: Dionisie Roman, Patriciu Barbu, dr. D. O. Barcianu,
Gherasim Domide, dr. Teodor Mihali, dr. Aurel Suciu, Mihaiu Veliciu, Rubin Patiţa; jos:
Niculae Cristea, Iuliu Coroianu, Gheorghe Pop de Băseşti, dr. Ioan Raţiu, dr. Vasile
Lucaciu, Dimitrie Comşa, Septimiu Albini
Nicolae Popescu-Optaşi
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 54
frumos lucrate de marele maestru V.
Rola Piekarski (profesor de desen şi
caligrafie n.n.) Tot Secţia ,,Oltul” a
publicat şi o broşură cu foarte bune
ilustraţiuni, în care se descriau şi scenele
de barbarie ce ungurii din Turda
făcuseră devastând casa dr. Ion Raţiu,
care, în urma acestora, trebui să
părăsească definitiv Turda şi să se mute
pentru restul vieţii sale la Sibiu”77
.
În aceeaşi atmosferă patriotică-
militantă s-a născut la Slatina piesa de
teatru intitulată ,,Lupta pentru
naţionalitate sau întemniţarea doctorului
Lucaciu, piesă naţională din ultimele
evenimente petrecute peste Carpaţi”, a
unui tânăr actor din Slatina, Emil
Nicolau. Piesa a fost anunţată în
premieră pentru duminică, 28. 02. 1893,
adică în reprezentare extraordinară, în
folosul Ligii Culturale, Secţiunea Olt.
Ea a fost jucată de membrii unei trupe de
teatru din Slatina ,,Societatea dramatică
Burienescu”. La 24. 02. 1893, Iuliu
Moisil s-a adresat preşedintelui Ligii Culturale, Gr. T. Brătianu, făcându-i cunoscută
apropiata premieră cu piesa despre memorandiştii ardeleni, cerând preşedintelui să ia sub
patronajul său această piesă. La 27. 02. 1893 a fost trimisă a doua scrisoare pe adresa
Ligii Culturale de prof. C. Pop Păcuraru, cărturar ardelean, erou al piesei. Afost adresată
lui V. A. Urechia, care va prelua conducerea Ligii Culturale după moartea lui Gr. T.
Brătianu, întâmplată chiar în cursul acestor zile. Se apreciază în scrisoare aportul lui
Iuliu Moisil, autorul moral al piesei, agitătoare pentru cauza românilor ardeleni, care
reprezenta ,,cel mai bun răspuns dat represaliilor ungureşti”.
A treia scrisoare cu acelaşi subiect a fost trimisă din Slatina la 1. 03. 1893, a doua
zi după spectacol, lui V. A. Urechia, chiar de autorul piesei discutate, Emil Nicolau.
Acesta precizează în scrisoarea sa că ,,succesul a fost frenetic” şi că s-au ţinut discursuri
despre conţinutul piesei şi mesajul ei. ,,Niciodată n-am asistat la o mai frumoasă serbare
naţională ca şi duminică”, mai scrie el, plănuind un turneu în toată ţara, inclusiv în
Bucureşti cu acest spectacol, fiind încurajat de ,,Liga Culturală-Olt”. Piesa a fost dedicată
lui Vasile Lucaciu care era şi eroul principal al ei, fiindcă el a primit cea mai mare
pedeapsă, fiind socotit autorul intelectual al Memorandului, condamnat la 5 ani
închisoare, cea mai grea dintre sentinţele pronunţate78
.
77
Anuarul Liceului ,,Radu Greceanu” pe anii 1924-1925, publicat de Traian Biju, directorul liceului 78
Muzeul de istorie Baia Mare- Memorandumul românilor,centenar, colectiv de autori, Baia Mare, 1994
Profesorul Iuliu Moisil
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 55
Jurnalul de front al lui Ion C. Preda (III)
Aurel Oprişan, Constantin Stancu
Jurnalul ce prezentăm în paginile următoare a fost scris de Preda C. Ion zis
Dumitru C. Ion. Acesta era bunicul din partea tatălui soţiei d-lui Aurel Oprişan din Caracal
(pensionar, absolvent al Şcolii de Maiştri Militari de Radiolocaţie de la Braşov, încadrat la
unitatea militară de la Deveselu). Domnia sa a păstrat în arhiva familiei caietele cu
însemnări, cărţile poştale şi alte documente pe care le-a prezentat şi d-lui Constantin
Stancu din Caracal (pensionar militar din 1995, fost maistru militar de radiolocaţie la
aceeaşi unitate militară), cititor al revistei noastre şi pasionat de istorie. Domnia sa a
transcris cu pasiune aceste caiete cu însemnări de război (pe alocuri greu de descifrat),
respectând stilul autorului şi transmiţând textul spre publicare revistei noastre.
Însemnările sunt transcrise de autor prin 1973 după însemnările vechi şi sunt
împărţite în două părţi: ,,Cum am petrecut războiul din 1941-1942 împotriva Rusiei” (25
pagini) şi ,,Amintiri din războiul dus contra nemţilor, anul 1944” (15 pagini). Având în
vedere întinderea materialului, am ales să îl prezentăm în serial.
Mulţumim deopotrivă domnilor Aurel Oprişan şi Constantin Stancu pentru acest
gest de restituire considerând acest lucru un dar nepreţuit făcut cititorilor Memoriei
Oltului şi Romanaţilor la un secol de la Marea Unire.
Îndemnăm totodată pe toţi posesorii unor asemenea mărturii de preţ să le
valorifice în paginile revistei noastre.
LUNA OCTOMBRIE 1942
Pe ziua de 1 oct. au atacat iar nemţii în
dreapta noastră, pe ziua de 2 oct. am luat 8
prizonieri, iar pe ziua de 3 oct. am fost mai
liniştiţi. Pe ziua de 4 oct. au venit 4 prizonieri
ruşi de s-au predat dar i-au observat ruşii unde
au venit şi ne-au bătut toată ziua cu brandurile şi
artileria, i-am luat şi i-am dus la batalion.
Pe ziua de 5 oct. a fost mai bine dar a
bătut vântul iar noaptea spre 6 oct. au vrut să
atace iar ruşii, din nou nu au făcut nimic şi
plutonul 1 a luat doi prizonieri răniţi, restu’ au
fugit. Pe ziua de 6 oct. au bătut brandurile şi
artileria, eu am fost de am legat firul telefonic la
plutonul 2 la d-l elev Drăguşină Nicolae .
Acest elev era din Segarcea , era avocat ,
a fost de la începutul războiului cu noi, a fost
comandant la branduri, era un om foarte bun şi
avea şi tactică bună de luptă, până la Stalingrad
l-a făcut sublocotenent şi i-a dat plutonul 2 în
primire. Când mă duceam noaptea la el cu
ordine sau duceam echipa de înprospătare cu
muniţie sau bucătăria cu masa îl găseam în
cazemată scriind. El nici odată nu lua mâncarea
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 56
când i-o ducea, îmi da întâi
situaţia şi după aceea mânca şi
el. Când îi punea mâncarea în
gamelă, veneau şoarecii şi
mâncau din gamelă, când i-am
văzut prima dată, am vrut să îi
omor, dar nu m-a lăsat, spunând
că a încercat el să îi omoare şi îi
fac mai rău, că se otrăvesc în
gamelă, dar dacă nu le face
nimic, mănâncă şi pleacă. Când
m-am dus după câteva zile avea
nişte cutii de conserve, punea
întâi în cutii mâncare şi pe urmă
la el. Veneau şoarecii şi-şi
mâncau din cutii şi nu se mai
duceau la el. Era un om foarte
bun, când mă duceam la el nu aş
mai fi plecat de la el, multe îmi
povestea. El nu dormea toată
noaptea, era atent să nu vină ruşii peste el, mai dormea ziua. Dar nici ziua nu îl lăsau, mă
trimeteau toată ziua la el. Intr-o zi văzând că mă trimite mereu, m-a trimes înapoi la
comandant şi mi-a spus să nu ies din adăpost că trimete el câteva proiectile pe noi, ca să
bage frica şi în comandant, mi-a spus să spun că ruşii se pregătesc iar să atace.
Cum am ajuns au şi început să tragă cu brandurile, căci eu când se retrăgeau
ruşii, ei lăsau tot armamentul în tranşei, eu mă duceam cum puteam şi căram la ploton,
armament şi muniţie, că ai noştri nu le mai da, dacă trăgeau un cartuş trebuia să facă
proces – verbal de ce a tras, seara strângeau cartuşele goale şi le trimetea cu proces de îmi
da altele pline, aşa că eu alimentasem plotonul meu, că eram agent la el, multe ar fi de
scris de acest elev Drăguşină Nicolae, un caiet întreg.
Pe ziua de 7 octombrie 1942 a venit domnul locotenent Lamatic, comandant de
companie, căci fusese ajutantul maiorului şi a venit la noi că pleca comandantul nostru
sublocotenentul Vasilescu în ţară să dea examen de inginer şi acesta Lamatic era rezervist
învăţător. În această seară a fost
foarte negură şi au bătut ruşii cu
brandurile şi artileria.
Pe ziua de 8 oct. au venit
doi prizonieri, erau din Harkov, i-am
dus la batalion. Pe 9 oct. au bătut iar
brandurile şi artileria rusescă. Pe 10
oct. noaptea au atacat iar ruşii la ora
unu la compania 1-a şi i-au scos din
adăposturi rănind 105 soldaţi şi a
contraatacat grupul de comandă al
batalionului cu Pionerii şi au luat 5
prizonieri, 17 morţi iar restu’ au
fugit.
Ilustrăm acest text cu câteva imagini din revista
Realitatea Ilustrată: Sfinţirea troiţei Regimentului
Grăniceri la Vacarjani (Transnistria)
Sfinţirea bisericii (reconstruite) din Vizirca-
Transnistria
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 57
Tot pe 10 oct. seara a venit soldatul Marcu Iancu din Vădastra cu mâncare pe
poziţie că fusese la spital şi mi-a spus de Petre al lui Chiriţă că e rănit. Petre de când a
plecat din ţară, a fost numai la căruţă dar aici dacă nu mai era efectiv şi nici din ţară nu ne
mai aducea i-a luat de la căruţă şi i-a băgat pe linia 1-a, el neştiind să se apere, l-a rănit
cum a intrat, prima zi. Pe ziua de 11 oct. au bătut ruşii toată ziua cu Katiuşa cu cartuşe
dum-dum şi trasoare. Tot pe 11 oct. a scos divizia 1-a de pe poziţie.
Pe ziua de 12 octombrie a bombardat aviaţia noastră pe toate sectoarele. Când
bombarda aviaţia noastră, atunci puteam şi noi să ieşim din gropi, stam afară şi priveam
căci treceau ca berzele, se duceau până la Volga, se învârteau de câteva ori pe sus şi
începeau să vină câte unul în picaj să lase bombele. Avioanele Stiuka mergeau razant cu
pământul mitrarierând, altele făceau paza la acele de bombardament şi de jos se ridica un
nor negru, că venea odată de la cornu capri şi ţinea toată ziua, sus se forma iar nor de
proiectilele ruşilor care se spărgeau în aer, dar nici odată nu am văzut ca să cadă vre-un
avion de al nostru.
Pe ziua de 13 oct. a plouat, a început de la ora 12. Pe ziua de 14 oct. a fost mai
bine. Pe ziua de 15 oct. ne-au bătut iar ruşii cu brandurile şi artileria, iar ai noştri, aviaţia
a bombardat iar toată ziua. Pe ziua de 1 oct. ne-a bătut iar altileria şi brandurile ruse,
căzând la 10 metri proiectilul de mine. Pe 17 oct. ne-a bătut iar toată ziua, la noi nu erau
pierderi căci noi eram foarte
rari 50 de metri unul de altul şi
dacă era poziţia dreaptă era şi
peste 100 de metri.
Pe ziua de 18 oct. a
plouat zi şi noapte. Pe ziua de
19 oct. tot ploaie şi frig au
făcut ruşii o excursie la 31
Calafat, luând prizonieri. Pe 20
oct. a bătut vântul şi a fost şi
frig , în această zi ne-au bătut
iar cu brandurile şi artileria. Pe
ziua de 21 oct. a fost mai bine a
fost soare şi ruşii au fost mai buni, nu au mai tras .
Pe 23 oct. a fost foarte frig şi brumă mare şi ne-au bătut iar cu brandurile şi
artileria. Tot pe 23 m-a lovit o schije de brand la gât dar a fost mică. Pe 24 tot frig şi
brumă, au bătut de dimineaţă tunurile anticar ale ruşilor. Pe ziua de 25 oct. duminica, au
venit 7 avioane ruse de bombardament şi 4 avioane Rata şi au atacat gara Tincuta , cu tot
echipamentul de iarnă că ne adusese echipament pentru iarnă. A venit şi 4 avioane de ale
noastre şi au aruncat afişe de la ruşi. Pe ziua de 26 oct. în ziua de sfântul Dumitru, seara
ne-a bătut artileria , brandurile şi tunurile anticar de nu am putut lua nici masa, am fost de
am legat iar firul telefonic că îl rupseseră pe 5 – 6 locuri.
Pe ziua de 28 spre 29, noaptea, au atacat ruşii la 31 Calafat, la noi a fost linişte şi
toată ziua de 29 la noi a fost linişte. Pe ziua de 30 oct. a plouat şi seara spre 31 oct. am
fost de am legat firul telefonic la plotonul 2 cu Toma şi Mârzescu că s-a deplasat plotonul
mai la stânga în locul companiei a 6-a.
Ducându-ne a lovit un cartuş pe unul în piept, era în stânga mea şi a şi murit, era
soldatul Bonciog şi tot în timpul acesta a mai rănit trei soldaţi, pe Băsescu Stan, Enache
Nicolae şi Stoica din Daneţ şi unul de la plotonul 1 mort, a fost o noapte foarte
întunecoasă şi trăgeau ruşii cu brandurile şi Katiuşa.
Volga văzută printre ruinele fostului sediu al
Partidului Comunist
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 58
Pe ziua de 31 oct. au atacat iar ruşii în faţa noastră , în faţa nemţilor, noaptea a
plouat. Eu am fost noaptea de am legat iar firul telefonic că îl rupsese pe 10 locuri că au
bătut brandurile, în noaptea aceea am fost de două ori pe fir întrerupt la ploton.
LUNA NOIEMBRIE 1942
Pe ziua de 1 nov. a fost soare şi cald, ne-au bătut iar ruşii, au căzut proiectilele
lângă noi la 5 metri de groapă, seara am fost iar la plotonul 2 de am legat firul telefonic,
noaptea a bătut iar artileria şi brandurile.
Pe ziua de 2 nov. au atacat nemţii la sud de Stalingrad ocupând o comună foarte
mare.
Pe ziua de 3 nov. au venit de dimineaţă 35 de avioane nemţeşti şi au bombardat
sectorul în faţa noastră, seara am fost la d-l elev Drăguşină Nicolae de i-am dus decoraţia
Virtutea Militară. Pe ziua de 4 nov. de dimineaţă au venit 50 de avioane şi au bombardat
în dreapta noastră, la ora unu au venit din nou 25 de avioane de au bombardat şi seara la
ora 4 au venit iar de au bombardat.
Seara am fost cu un sergent şi cu trei caporali de la transmisiuni de au întins fir
telefonic direct de la rigiment la plotonul 2, la Drăguşină Nicolae căci el era cel mai
înaintat ploton şi putea observa totul de la ruşi.
În urma mea după ce am venit eu, s-a dus şi soldatul Stănia de la branduri şi l-a
rănit. Pe ziua de 5 nov. ora 4 dimineaţa am fost cu doi nemţi la plotonul 2, la Drăguşină
ca observatori şi au început să tragă cu un tun automat cu 4 focuri, ziua îl foloseau pe
poziţie de trăgea şi noaptea trăgea din gară după avioane .
În această zi a tras 600 de proiectile, mai târziu au început şi ruşii să tragă şi
ne-au rupt iar firul telefonic fiind nevoit să mă duc să îl leg. Când mă duceam să leg
firul, mă luau ruşii şi mă băteau cu brandurile până li se ura, dar eu mă duceam în fuga
cea mai mare şi până apreciau ei distanţa eu fugeam iar înapoi, dacă era mai aproape,
dacă nu fugeam la ploton la Drăguşină în cazemată, stând acolo până se potoleau.
Seara am plecat cu d-l locotenent Lamatic în urmă la trenul de luptă făcându-se
că e bolnav. Acest locotenent de mai înainte cu câteva zile spunea că e bolnav de
reumatism îl dor picioarele, însă el auzise de la ruşi că ne comunica în toate serile, că să
ne predăm că pe ziua de 20 noiembrie ei atacă şi nu ne mai iau prizonieri, ci ne omoară.
El când a auzit s-a făcut bolnav şi a venit căpitanul medic la el pe poziţie cu
căruţa cu un cal de l-a luat. Când a plecat m-a luat şi pe mine cu el să îl duc, că avea
echipamentul, acolo nu mi-a mai dat drumul şi mă trimitea mereu la rigiment la căpitanul
medic să îi dea
medicamente că
moare, mă trimitea
noaptea şi rigimentul
era tot în câmp
depărtare vreo 5
kilometri, pe unde
treceam erau numai
ruşi morţi unul lângă
altul.
Pe ziua de 6
noiembrie am stat la
trenul de luptă cu
locotenentul Lamatic,
iar pe ziua de 7 nov. a Tun antiaerian sovietic distrus de o bombă pe străzile
Stalingradului
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 59
venit divizia 18. Pe ziua de 8 nov. tot cu d-l locotenent iar pe 9 nov. am fost la rigiment la
d-l căpitan medic de am luat medicamente pentru d-l locotenent . Tot pe 9 nov. a murit
Scurtu Nicolae soldat de la Ursa şi tot pe 9 nov. 1942 a murit şi Oane al lui Chioru din
Galbina, lovit din spate în gât, el s-a dus în urmă unde au fost bucătăriile trase să mai ia
mâncare într-o gamelă rusească şi atunci l-a lovit un cartuş neochit, era noapte şi nu avea
voie să iasă din adăpost că le ducea echipa de împrospătare mâncare la fiecare în groapă.
Pe ziua de 10 noiembrie 1942 a îngropat pe Scurtu Nicolae şi pe Oane al lui
Chioru într-o vale la un şir de plopi, era un ger foarte mare în ziua aceea. Pe ziua de 11
nov. ne-au atacat ruşii la compania 1-a şi au murit 9 inşi şi 15 răniţi, a contraatacat
grupul de comandă cu pionerii şi au ocupat din nou poziţia.
Pe 12 nov. au atacat şi la plotonul 2 şi a avut trei răniţi. Tot pe 12 nov. a murit şi
caporalul Bâzgan Ion de la Ianca când a contraatacat la compania 1-a. Pe ziua de 13
noiembrie a rănit pe soldatul Dobre Pantelie de la Vlădila. Pe 14 nov. a plecat d-l
locotenent în ţară, l-a evacuat, mi-a dat 5 mărci nemţeşti.
De la 5 nov. până la 14 nov. am stat cu locotenentul Lamatic la trenul
regimental, eu lăsasem tot echipamentul pe poziţie că nu mi-a spus că mă opreşte acolo,
în toate serile zicea să mă
duc să-mi iau
echipamentul şi nu mă lăsa
că nu are cu cine rămâne şi
moare că eram într-un
adăpost băgaţi noaptea,
când venea majuru’ pe la
el nu mă lăsa deloc. Mă
punea să-l frecţionez pe
picioare şi mă trimitea iar
la regiment la medic. În
ziua de 14 nov. când m-am
dus la medic am găsit şi pe
preotul rigimentului, i-am
spus ce caut şi căpitanul
medic i-a spus că
locotenentul Lamatic a
auzit că atacă ruşii şi s-a făcut bolnav dar nu are nimic, preotul a zis că dă-i o fişă să ducă
în ţară, îl văd medicii de acolo că nu are nimic şi îl trimit iar , că acum ţine doar compania
încurcată fără comandant.
Am venit şi i-am spus să ducă să ia fişa, a sărit de unde era culcat m-a trimis de
am adus o căruţă cu cai şi s-a dus cu căruţa la rigiment de i-a dat fişa să plece în ţară. Tot
pe 14 nov. au atacat ruşii la plotonul unu, dar au fost distruşi de ai noştri, au găsit 200 de
morţi în faţa plotonului 1.
Pe ziua de 15 am fost cu caporalul Dobre de am luat cărămidă de la o gară care
era bombardată, pentru adăpost . Pe ziua de 16 nov. am săpat un adăpost. Pe ziua de 17
nov. a evacuat pe plotoneru Coman de la plotonul 3 şi pe Niţă Nicolae, bucătarul bolnavi
de iter (gălbinare, icter ) .
Pe ziua de 18 seara m-am dus pe poziţie, comanda companiei o luase
sublocotenentul Colă Constantin , cu acesta nu mă aveam bine de la trecerea Doneţului,
că mă duceam cu ordine de-i duceam şi avea pretenţii să îl salut, l-am raportat într-o zi
căpitanului Ţicur că nu a vrut să execute ce i-am spus şi l-a certat căpitanul.
Tun anticar românesc în poziţie de tragere pe frontul de
est
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 60
Acum când m-am dus pe poziţie la el şi am vrut să intru la el să-i raportez nu
mi-a dat voie să intru că avea trei santinele la adăpost de îl păzea, una la uşă, una pe şanţ
şi una la suprafaţă, am mers doar pănă la uşă.
A început să mă înjure şi [spunea] să plec ca observator la plotonul 2 în faţa
plotonului 1, plotonul era al lui Drăguşină. I-am spus că mă duc că de când am venit din
ţară am fost tot pe linia 1-a, nu am fost la căruţă în urma frontului, a început să mă înjure
spunând că mă împuşcă . [O însemnare pe foaie : 12 ianuarie 1980 Craiova ]
Lui i-a fost năcaz că l-am îmboldit eu că el a avut un frate aici cu noi şi de când a
plecat din ţară l-a ţinut numai la căruţă. M-am dus la ploton la Drăguşină , când a auzit că
m-a trimis la el ca observator nu ca agent i-a părut foarte rău spunând să nu mă duc, am
păţit multe şi tocmai acum să mor, că acolo în faţa lui bagă în fiecare seară câte un
observator şi a doua zi era mort, chiar atunci trimisese el un soldat.
Când m-am dus acolo dimineaţa ruşii erau aproape de noi cam la 100 de metri
întindeau sârmă să facă reţele. Eu am luat arma şi am tras în ei, soldaţii care au fost nu
m-au lăsat că ne descoperă şi aşa a fost că s-au pus şi au tras, am avut groapa mai
adâncă, o săpase soldatul care l-am găsit acolo, ne-am pitit şi ne-a bătut toată ziua , bătea
în lătura gropii că eram sub mal spre ei şi a doua zi pe 19 nov. am stat toată ziua în fundul
gropii, ei aveau arme cu lunete şi cum săltai capul te şi loveau.
Seara înspre 20 nov. ne-au spus la microfoane ca să ne predăm până la 12 din
noapte că la ziuă nu ne mai iau prizonieri şi ne omoară. De la 12 noaptea au început să
bată cu tot felul de armament de a rupt toate firele telefonice de n-am mai avut legătură
cu nimeni. În vărsatul zorilor, în stânga noastră am auzit tancuri trecând. Operatorii de la
artilerie erau în spatele meu la vreo sută de metri, în dreapta noastră iar trecuse infanteria
rusă, am atacat pe tot frontul, au avut atac general în faţa noastră nu atacaseră că văzuseră
că eram întăriţi şi au vrut să ne ia de la spate.
Am plecat la ziuă cu soldatul care eram, am dat pe la observatorii de la artilerie şi
nu i-am găsit, m-am dus la ploton la Drăguşină i-am spus că în stânga compania a 6-a nu
mai este că a trecut tancurile, artileriştii au plecat. Dar el strânsese toţi soldaţii la un loc,
că nu mai rămăseseră decât cu 15 soldaţi, jumătate făcuse front în spate şi jumătate în faţă
şi sta în aşteptare. În această zi parcă au ştiut ruşii, a fost o ceaţă de nu vedeai la 20 de
metri, în adăpost la puşca mitralieră am găsit pe soldatul Dumitru Ion din Zăval se
înemerea cu mine în nume şi fusese de la începutul războiului, l-am găsit împuşcat drept
în frunte, gâlgâia
sângele, trăgea să
moară. Mai târziu a
apărut din urmă un
urlet mare de tot
strigând iura. Elevu’
zicea că sunt ai noştri
contraatacă, eu
spuneam că sunt ruşi,
a început să tragă cu
pistolul de rachete
roşii să vadă ai noştri
că suntem încercuiţi şi
atacaţi, ne-am
îndreptat toţi în spre ei
cu mâinile pe arme, Alimentarea unui avion german în Rusia
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 61
când s-au apropiat, la o comandă a început tragerea , am terminat muniţia şi ei înaintau
mereu, din urmă aveam fiecare câte 12 grenade, am tras şi cu acestea până le-am
terminat, după aceea a dat ordin să fugim, unde era să mai fugim, numai în poziţia lor,
căci atâtea pierderi de le făcusem noi a zis elevul că ne jupoaie; s-au pus şi ei cu
grenade, când am sărit din adăpost, eu când am pus mâna pe buza şanţului am simţit că
m-a lovit ceva la deget, elevul a fost lovit în mână şi picior şi o schije trecută prin fălci
dar înfierbântată nu a simţit şi el nimic, un soldat a scăpat neatins, aşa că din 15
soldaţi ofiţerul şi noi doi observatori au scăpat trei inşi, restul săreau numai bucăţi din
adăpost, că noi cei trei ne-am dus la vale numai rostogolindu-ne până nu ne-am mai văzut
din ceaţă.
Ruşii când au năpustit în adăposturi şi au dat de mişună că ai noştri ştiau că atacă
şi ne detese hrană pe 10 zile, conserve, tutun câte 30 de pachete, moarte a ruşilor -
tutunul. Noi am stat cât am stat ascunşi în
buruieni şi după aceea am luat-o prin
direcţia companiei a 6-a pe unde trecuseră
tancurile de dimineaţă, mergeam vorbind,
odată am văzut că au ieşit trei inşi din
dreapta noastră: un major, un caporal şi un
soldat de la compania a 6-a, fuseseră
ascunşi în nişte buruieni şi ne-au auzit
vorbind, chiar caporalul fusese la noi la
companie până s-a desfiinţat batalionul.
Majuru acesta era mai bătrân, era
de la jandarmi, fusese la închisoare şi îl
trimiseseră pe linia 1-a, pedepsit. Elevul
nostru nu purta galoane şi atunci majuru a
zis că el e mai mare în grad şi mai bătrân
şi să ascultăm comanda la el, el va merge
înainte şi noi după el în şir şi când va
apare ruşii, el avea pistolul încărcat, el va
trage în ei ca să tragă şi ei în noi ca să nu
ne dăm predaţi aşa am zis cu toţii şi am
pornit peste câmp şi am mers până am dat
de 14 şi 9 artilerie care ieşiseră în faţa
tunurilor şi făcuseră front că nu ştiau ce se
întâmplase pe linia 1-a că nu mai aveau
nici o legătură, soldaţii s-au luat după noi nu au mai stat în gropi, când au ajuns unde erau
tunurile instalate pe o vale şi ofiţerii băgaţi toţi în adăposturi. Maiorul de la artilerie ne-a
luat la înjurături zicând că am fugit de pe poziţie şi am băgat panică în soldaţi.
În timpul acesta au apărut 5 tancuri ruse din urmă pe vale, unele mergeau peste
tunuri călcându-le în şenile iar altele ne-au încercuit, a venit la maior, l-a luat în tanc şi
pe el şi pe câţiva ofiţeri care i-a prins, nouă ne-a spus pe ruseşte să ne ducem să ne
predăm la ei, am luat-o înapoi; în timpul acesta ne-am întâlnit cu o căruţă de la compania
1-a ducând muniţie pe poziţie, aceasta nu ştia că fusese luaţi prizonieri toată compania de
dimineaţă şi acum era ora 11 ziua. Când ne-a auzit, imediat a întors căruţa că avea patru
cai puşi la ea, de abia au suit pe elevul Drăguşină şi s-au mai suit câţiva ofiţeri de la
artilerie, eu am apucat atârnat de şuşletele căruţei din-napoi, mâna de cotea căruţa în toate
părţile .
Un nou transport cu echipament de iarnă
pentru ostaşii români soseşte pe front
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 62
Când am ajuns unde era regimentul generalul Angelescu, bătu soldaţii de la
căruţă şi câţiva răniţi care erau mai uşor răniţi, să pună rezistenţă până se retrag ei. O
maşină încărca pe răniţi; când a văzut căpitanul medic pe elevul nostru că e rănit a şi
venit la el, l-a luat, l-a pansat şi l-a suit în maşină . Elevul mersese mult , cursese sânge şi
nu mai putea să meargă. Noi care am fost răniţi uşor am plecat pe jos retrăgându-ne şi
ţinând şi rezistenţă să nu înainteze trupele sovietice că ceaţa se mai ridicase şi se vedea
mai departe. Nu am mers mult şi ne-am întâlnit cu alte tancuri ruseşti, dar ele se întorceau
să ia trupa lor, a vrut să ia şi maşinile noastre, a colonelului şi răniţii dar şoferii au fost
curajoşi şi au trecut pe lângă ei şi au scăpat, dar colonelul când s-a văzut încercuit a
paralizat de frică. Noi am mers aşa retrăgându-ne până aproape de seară .
Seara am ajuns în gara Tincuta. Când am ajuns acolo era ca în bâlci: maşini,
tunuri, căruţe, chesoane, de la 5 divizii că toate trebuiau să treacă prin această gară.
Bucătăriile pusese să mănânce trupa care rămăsese, dar în timpul acesta au apărut
tancurile sovietice călcând în şenile tot ce găseau înainte. Ofiţeri călări pe caii de la
artilerie, căci artileriştii veniseră cu caii să ia tunurile şi dacă le-a găsit ocupate de ruşi
atunci ofiţerii i-au luat ei au încălecat pe ei şi au fugit, erau plini de spumă când au trecut
prin gară şi au văzut tancurile strigau şi ei ca să nu fugă soldaţii că sunt tancuri nemţeşti
contraatacă , dar tancurile se cunoşteau că erau ruseşti că aveau steaua pe ele. Atunci
m-am atârnat şi eu la un artilerist pe cheson şi ne retrăgeam că era noapte. Când am trecut
prin gară nemţii erau în adăposturi cu capetele goale şi în veston, când au ieşit din
adăposturi şi au văzut că ne retragem au început şi ei să strige că românii ,,ţiuric” şi doi
au venit, s-au suit la mine pe cheson, au tremurat toată noaptea că a început şi să ningă ,
am mers până la a doua gară.
Acolo am găsit o delegaţie de-a noastră care venea din ţară şi se ducea la corpul
de armată la generalul Dragalina, am plecat şi eu cu ei, la calea jumătate ne-am întâlnit cu
ambulanţa, ne-a spus că i-au încercuit şi pe ei şi i-au luat prizonieri, au mai scăpat care au
putut; am luat-o iar în urmă la a doua gară, când am ajuns acolo veniseră ruşii şi deteseră
foc gării. Eu eram plin de apă, trecuse şi prin veston; am stat la foc, mi-am uscat totul de
pe mine şi după aceea am plecat că se retrăgeau mereu ai noştri, m-am agăţat şi eu de o
căruţă cu trei cai şi am mers până s-a luminat; la ziuă s-au pomenit toate diviziile într-o
vale, nu mai puteau să treacă, că trebuia să treacă calea ferată şi era bombardată şi eu am
luat-o pe jos.
Pe elevul Drăguşină
l-a dus în gara Tincuta şi i-a
îmbarcat la tren 300 de răniţi
şi a bombardat calea ferată şi
l-a luat prizonier, care au
putut să fugă au scăpat, care
nu au putut i-au luat ruşii.
Elevul Drăguşină a rămas
strigând că ,,fraţilor luaţi-mă
şi pe mine , nu mă lăsaţi
aici”, însă fiecare căuta să-şi
apere viaţa lui.
Pe 21 noiembrie m-am
dus într-o gară la tren, acolo
am găsit pe sublocotenentul
Colă lua soldaţii care erau Înaintea unei misiuni, echipajul unui avion românesc
mai consultă încă o dată harta
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 63
răniţi şi îi ducea la spital, însă eu i-am spus că nu mă duc, mă duc în ţară. El m-a luat
forţat am mers ce am mers, şi m-am întors înapoi fără să mă observe el, am spus la
soldaţii care erau lângă mine că mi–am uitat ceva în gară şi vin înapoi.
Când am ajuns în gară taman era un tren nemţesc care se retrăgea cu maşini, cu
tunuri şi ce mai aveau la ei. În gară, nemţii puseseră santinele să nu lase pe nimeni să se
suie în tren, am vorbit cu santinela şi când a plecat trenul m-am urcat şi eu într-o maşină
nemţească, în fiecare gară venea neamţul lua gamela şi bidonul din maşină şi-şi lua
mâncarea din gară că era crucea roşie nemţească în fiecare gară. Pe 21 am mers cu trenul
până la Kotelnicov, pe 22 am mers cu trenul până la Rostov, pe 23 am mers cu trenul şi
pe 24 am ajuns în gară la Nipru-Petrovski, seara la ora 12 noaptea am luat trenul nemţesc
care mergea în Polonia la Lemberg, a mers şi un căpitan medic cu ordonanţa şi avea
bagaje multe, le-am dat ajutor şi m-a luat şi pe mine căci nemţii nu mă luau.
Pe 26 noiembrie ora 9 dimineaţa am fost în gara Berditschow Bafhnofst prin
Dubno spre Lemberg . Pe ziua de 26 nov. am fost în gara Cazatin. În această gară au fost
nişte ofiţeri români, au vrut să se suie şi nemţii nu i-au lăsat, românii au început să-i
înjure zicând că acum nu mai suntem fraţi, dar când era pe front eram buni, când ne
băgaţi pe noi unde erau luptele cele mai
grele. Atunci era unul care ştia bine
româneşte, vorbea cu doctorul, fusese doi
ani la noi în ţară şi când a auzit le-a spus
la ceilalţi şi i-au lăsat şi pe ofiţerii noştri
să suie; la ora 1 noaptea am fost în gară la
Lemberg în Polonia.
În gară au venit maşinile
nemţeşti şi ne-au luat şi la ora două şi
jumătate am fost la spital.
Pe ziua de 27 nov. ne-a mutat
într-o cazarmă unde era surori românce.
Aceste surori ne-a spus prima dată ca să
nu furăm că am făcut ţara de râs, că cei
care au fost înaintea noastră au furat
castroane, linguri de s-au speriat şi nemţii
şi spuneau că ascultă la ei unde vorbesc
şi spun că românii sunt cei mai buni luptători dar îi strică furtul că prea fură, şi ne-au spus
să nu le mai facem ruşine să furăm.
Când au venit a doua oară la noi, un soldat a raportat că i-a furat un pachet
bomboane ca să ducă şi el la copii, briciul de bărbierit şi alte lucruri. A început
perichiziţia, noi eram trei rânduri de paturi suprapuse. A sărit un sergent să caute el şi
unde va găsi îl omoară cu bătaia. A luat-o de la o margine, eu eram pe rândul al doilea
ultimul, când s-a apropiat de mine soldatul de la patul întâi de sus -că eu eram la al
doilea- se apleacă la mine şi-mi spune: ,,Camarade, eu am văzut la primul soldat la care
a căutat sergentul un pachet sub saltea!” . Când a venit să caute la mine, a căutat şi se
terminase . Atunci i-am spus surorii să caute ea la primul pat sub saltea, a căutat şi a găsit
pachetul. Ce credeţi că au fost? Sergentul a fost dintr-un sat cu acest soldat şi
făcându-le cu ştirea lui şi dacă nu-i prindea mai furau şi altele.
Altă întâmplare, prima dată când ne-au dus la sala de mese ne-au servit
nemţoaicele cu pâinea tăiată felii pusă pe mese în serviciuri de sârmă. Un camarad de
lângă mine, mai bătrân ca mine cu un an, 31 leat, cum au plecat nemţoaicele să aducă
Vânătorii de munte români în Caucaz
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 64
castroanele cu mâncarea el s-a întins şi a luat toată pâinea din serviciu care era în faţa
noastră şi a băgat-o în sacul de merinde, când au venit cu castroanele cu mâncarea şi au
văzut că nu e pâine, au adus altă pâine şi cum vedea că se termină aducea alta din nou.
Atunci vecinul meu a băgat binişor mâna în sacul de merinde, scoţând toate
feliile de pâine şi punându-le pe masă. Atunci am zis în gândul meu: dacă şi românii ar fi
îndestulaţi cu toate nu ar mai face ca acesta, că acesta a crezut că n-o să ne mai dea şi o să
trăiască el şi ceilalţi o să rabde.
Pe ziua de 29 nov. am plecat din Lemberg , duminică la ora 4 seara. Tot pe 29
nov. am cumpărat două verghete, una de la un polonez şi una de la un sergent din
Bucureşti şi de la acela din Bucureşti cu 80 de mărci = 4800 lei, una cu 10 mărci = 600
lei.
Pe ziua de 30 nov. ora trei dimineaţa, am trecut graniţa în ţară pe la Orăşeni şi la
ora 6 dimineaţa am fost la Cernăuţi, la ora 9 am fost la ţinutul Suceava judeţul Rădăuţi,
gara Iţcani unde era fabrică de zahăr, am trecut prin gara Butuşeni, Vereşti, Paşcani,
Roman Bacău, Faraoni, Sascut Adjud, Mărăşeşti, Buzău, Ploieşti, Bucureşti, Piatra-Olt,
Craiova şi Timişoara. A fost tren sanitar, nu oprea decât în gările principale.
Pe ziua de 1 decembrie am fost în spitalul Z.I.N. 518 Timişoara. În spital la
Timişoara am dus-o foarte prost cu mâncarea, era pâinea de 250 de grame şi ne
alimentam de la aceia care erau bolnavi de icter că erau puşi la regim şi nu le da voie să
mănânce pâine, decât cartofi .
[Aici autorul întâmplărilor îşi întrerupe povestea dar urmează povestirea întâmplărilor
din războiul spre vest contra nemţilor] .
Teatrul nostru. Contribuţii la istoricul Teatrului Naţional din Caracal (X)
Ion Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu, Dumitru Botar
Anul 1931
Balul mascat al Societăţii Principele Mircea a avut loc la 21 februarie 1931 şi a
adus un câştig net de 28. 059 lei. Anunţând acestea, cronicarul anonim al ziarului Vremea
adaugă: ,,Dezaprobăm cu acest prilej pe cei care încearcă prin versiuni necontrolate să
arunce discreditul asupra unor anumite doamne din această societate” . Demn de amintit
este faptul că până în 1929, societatea ,,Principele Mircea” din Caracal beneficiase şi de o
subvenţie de la primăria oraşului în sumă de 30 000 lei. La acea dată, societatea era
condusă de Constanţa Voiculescu, Lucia Popescu şi Titi Chintescu (vicepreşedinţi),
Vasile C. Brânduşaru (casier), Varvara A. Rusan, Florica Veleanu, Alexandrina Ionescu,
Victoria Fl. Georgescu, Olimpia Maior Teodorian, Lili Raşcu, Jenni Prica, Maria
Ricman, Atena Betulescu, M.C. Chintescu şi dr. Andrei Leoveanu (membri).
La 22 februarie 1931, un anunţ din ziarul Vremea făcea referire la concertul
Paulei Don, o parte din beneficiu urmând a fi destinat ridicării unui bust revoluţionarului
romanaţean Popa Şapcă: ,,Pentru 14 martie a.c. s-a anunţat în oraşul nostru un concert
care va avea loc în sala teatrului comunal. Concertista este doamna Paula Don, despre
care cetim şi reproducem după revista artistică ,,Revista pentru toţi” din Bucureşti
următoarele: Renumita cântăreaţă română d-na Paula Don a hotărât un turneu în toată
ţara împreună cu quartetul Teodorescu care şi el la rândul lui este îndeajuns de cunoscut
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 65
şi de apreciat de publicul iubitor de artă muzicală. Este, desigur, un eveniment artistic
însemnat. Vocea clară, puternică şi plăcută a d-nei Don, calităţile excepţionale de timbru
şi volum ce le posedă, fac din d-sa o stea necontestată a artei muzicale româneşti.
Celebră în străinătate şi în special la Berlin, unde a făcut strălucite studii şi unde a
concertat pe scenele cele mai selecte cu desăvârşit succes, etc, etc.
Doamna Paula Don vine să dea un concert şi pe scena teatrului nostru,
încrezătoare că şi în oraşul nostru se va găsi publicul care să-i aprecieze valoarea şi să-i
încurajeze sacrificiile. D-sa oferă o sală convenabilă, cu preţuri accesibile pungilor
celor indicaţi s-o asculte şi anume: loja de jos 400 lei, loja de sus 200 lei, rezervatele 100
lei, stalul 70 lei, balconul 50 lei. Din reţeta întreagă, d-na Don oferă 10 la sută pentru
sporirea fondului lui Popa Şapcă. La 14 martie a.c., d-na Don speră că orăşenii noştri îi
vor oferi un larg şi binemeritat concurs, la care adăugăm şi noi îndemnul nostru ”.
Acest concert nu a avut însă loc la data anunţată iniţial, fiind amânat pentru 14
martie şi apoi pentru 25 martie 1931. Este posibil ca el să nu mai fi avut loc de vreme ce,
tot din presa locală aflăm că şezătoarea organizată de Sindicatul Presei din Oltenia la 2
mai 1931 va fi ,,prima şi singura manifestare culturală din anul acesta la care sperăm
să participe toată lumea inteligentă a oraşului”.
Despre acest ultim eveniment, ziarul local Vremea nota: ,,A dat Dumnezeu în
cele din urmă ca, după o aşa de îndelungată secetă culturală, să se anunţe şi în oraşul
nostru o şezătoare. Sindicatul Presei din Oltenia, al cărui prezident, distinsul scriitor,
ziarist şi critic literar d. Dumitru Tomescu şi-a creat un loc de frunte în rândurile
scriitorilor de elită ai ţării, vine la Caracal în seara zilei de sâmbătă 2mai a.c.pentru a
ne ţine o foarte interesantă conferinţă ,,Oltenia în literatură”. D-sa va fi însoţit de câţiva
fruntaşi ai ziaristicii oltene care vor întreţine publicul cu bucăţi din cele mai frumoase
opere ale d-lor, având şi concursul muzical-artistic al câtorva elemente valoroase şi
apreciabile din localitate, ca d-na Soreanu, o virtuoasă a dicţiunii, d-na Florica Eug.
Ionescu, o virtuoasă a viorii etc. [...] Preţurile sunt extrem de reduse: 200 lei loja de jos,
40 lei rezervatul, 30 stalul 10 lei balconul ”.
Detalii despre desfăşurarea acestui eveniment cultural deosebit aflăm din acelaşi
ziar: ,,Sâmbătă 2 mai a.c. a avut loc în sala teatrului comunal din Caracal prima
şezătoare a Sindicatului Presei Olteneşti din Craiova, prezidat de d. D. Tomescu, ziarist
şi scriitor. Sala teatrului a fost arhiplină. Asistă toată intelectualitatea oraşului şi tot
ceea ce este mai de seamă aci. Dl. Ştef. Ricman, directorul ziarului ,,Vremea”, Caracal.
În calitate de membru al sindicatului deschide şedinţa prezentând pe d. D. Tomescu,
preşedintele sindicatului, ca o personalitate definitiv consacrată prin frumoasa d-sale
cultură şi prin valoarea lucrărilor d-sale în domeniul criticii literare mai ales, în rândul
scriitorilor de elită ai ţării. D. D. Tomescu, după ce succint arată rolul Sindicatului
Presei Olteneşti din Craiova, îşi dezvoltă interesanta d-sale conferinţă ,,Oltenia în
literatura românească”, stabilind că sufletul oltenesc, înclinat realizărior practice, a
întârziat să se manifeste pe tărâmul literelor, în comparaţie cu celelalte provincii.
Apariţia sindicatului scriitorilor, având ca deviză: laudă-mă să te laud, a lansat o serie
de literaţi care sunt departe de a marca un progres în literatura noastră. Dintre poeţii
olteni de talent, d-sa citează pe Traian Demetrescu, Burlănescu –Alin şi Haralamb
Lecca, al căror cântec trist mereu pomeneşte cimitirul, oftica şi frunzele veştejite, care nu
cadrează cu sufletul plin de viaţă al oltenilor. Vorbeşte de opera revistei Semănătorul,
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 66
citează pe Nicolae
Vulovici ca singurul
exponent al
caracterului oltenesc şi
menţionează pe d-na
Elena Farago, pe
Macedonski, Arghezi
precum şi pe alţii mai
mărunţi. D-na Anuţa
Soreanu a citit
,,Amintire”, o
delicioasă nuvelă din
lucrările d-sale şi a
recitat acompaniată de
vioară şi piano versuri
de Doina Bucur, cucerind aplauze binemeritate pentru talentul d-sale recunoscut. D-nul
Ştef. Mardaloescu, prefectul ad-tiv al judeţului, vechi publicist şi poet, a cetit foarte
frumoase versuri din volumul d-sale de poezii [...]”. Au mai citit din lucrările lor: A.
Constantinescu, Ionescu şi Chiţiburea- membri ai sindicatului; profesorul N. Chiriacescu-
Jiu ,,a cetit una dintre admirabilele sale nuvele tipărite în volum, dovedind un real
talent de povestitor, dotat cu fericita notă a umorului care face din ce în ce mai căutată
această literatură recreativă şi reconfortantă”. Au cântat: Florica Eug. Ionescu (vioară),
Jeni Constantinescu-Craiova (pian), G. Popescu-Basul, M. Petrovici-Berindey. Ultimii
trei au repurtat acelaşi succes în ziua următoare la Corabia , lor alăturându-li-se umoristul
Coco Dumitrescu. În continuare, actorii Teatrului Naţional din Craiova (Marcela
Gheorghiu, Gh. Iliescu şi Şt. Iordănescu) au jucat o farsă iar seara s-a încheiat cu un
banchet.
În a doua pagină a săptămânalului VREMEA,79
se vorbește despre mari serbări
date cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la întemeierea Regimentului 19. Regimentul 19,
mândria orașului Caracal, a fost sărbătorit cu mare fast de întreaga comunitate a capitalei
romanațene. Cu acest prilej, pe lângă multele demonstrații stradale și alte activități
dedicate acestei festivități locale, la teatru s-a ținut un frumos spectacol susținut de
ofițerii regimentului, spactacol care a adus încântare publicului spectator, care a răsplătit
din plin cu puternice aplauze prestația artistică: ,,La orele 4 au început festivitățile în sala
teatrului comunal. D[omnu]l Sublocotenent Clerman, maestru de educație fizică, a
excelat prin mișcările de ordine și catelincă și figuri atletice. S-a jucat o alegorie în care
strădaniile artistice ale d[omni]lor ofițeri interpreți au obținut un frumos succes, având
concursul d[omnișoa]relor Veturia Popescu, Sfetcu, Stănescu, Rădulescu, Nica, Bicescu
alese și conduse de d[oam]na Maria colonel D. Popescu, căreia-i revine meritul
stăruitorului interes depus pentru buna reușită a acțiunii teatrale. Iar un ultim număr de
mare efect au fost mișcările de ordine, executate în sunetul tobei, succesiv și conform
epocilor respective, de către grupele în uniformele de la 1830, 1877, dorobanții și
actualii ostași.Evocatoare ale trecutului, aceste grupe au stârnit aplauzele așa de
binemeritate de conducătorul lor din culise,d[omnul] sublocotenent Cernătescu.”
79
VREMEA, Caracal, an IV, 24 mai 1931
Teatrul Naţional din Caracal într-o ilustrată de la începutul
sec. XX, păstrată în colecţiile Bibliotecii Academiei Române
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 67
****
Dintr-un afiş-program care ni s-a
păstrat80
, aflăm că la 29 iunie 1931, ora 8
seara, a fost sărbătorit la Teatrul Comunal din
Caracal profesorul Nicolae Iorga- la acea dată
prim-ministru al României - ,,cu ocazia
împlinirii a 60 de ani de viaţă închinată
culturii naţionale şi unităţii sifleteşti a
românilor de pretutindeni”. Dealtfel legăturile
lui Iorga cu Caracalul erau vechi, acesta
conferenţiase în 1922 aici, fiind găzduit atunci
în casele lui I. Hagiescu-Mirişte.
În numărul 20 al ziarului VREMEA,
din 13 septembrie 1931, la rubrica
,,Culturale”, apare o laborioasă cronică a
spectacolului de la teatrul comunal, din 29
august 1931: ,,În seara zilei de 28 August,c.
s-a reprezentat la teatru comunal din Caracal,
piesa ROTARU, melodramă în patru acte de
Th. Pascaly, artist și autor dramatic,
contemporan cu marele artist Matei Millo.
Reprezentația a avut loc sub patronajul D[omnu]lui Vintilă Niciu, primarul orașului. Nu
putem trece ca peste orice fapt divers fără a ne ocupa de această mișcare culturală, mai
ales dacă ținem seama de natura piesei, scopul pentru care s-a jucat și personajele care
au interpretat rolurile.
Pentru orice bun român, preocupat de trecutul nostru istoric, desfășurarea piesei
ROTARU în care Pascaly ne înfățișează un episod din revoluția lui Tudor Vladimirescu
contra grecilor, prezenta cel mai fericit prilej de a face cunoștință cu o pagină din istoria
revoluției care pune capăt domniei fanariote. Autorul ne prezintă cu multă măiestrie
câteva aspecte caracteristice mișcării ca: apucăturile arnăuților care îngroșau ceata lui
Tudor, psihologia bogaților prigoniți și clăcașilor de pe moșie precum și șiretenia
slugilor greci de la curțile boierești.
Ca idee centrală, în jurul căreia este tratată piesa ROTARU, desprindem
tendința de reacțiune contra clasei boierești ale cărei privilegii fuseseră întărite de
regulamentul organic și pentru că părerile democratice ale autorului nu corespundeau
cu simțurile unanime de acum câteva decenii, reprezentarea piesei a fost suspendată
pentru un timp de pe scena teatrului românesc. Probabil din aceste motive această
lucrare, ca și alte producții teatrale de Pascaly, nu s-au tipărit, dar se găsesc în
manuscris.
Norocul a lăsat ca specificul românesc din operele lui Pascaly să fie completat și
chiar amplificat de melodiile pline de farmec ale marelui compozitor Alex
Flechtenmacher81
, autorul muzicii din BABA HÂRCA, CINEL-CINEL, NUNTA
80
Originalul la Muzeul Romanaţilor din Caracal 81
Alexandru Flechttenmacher, compozitor pedagog violonist și dirijor român, s-a născut la Iași la 23 decembrie 1823 și a murit la București, la 28 ianuarie 1898. Este autorul primei operete românești- Baba Hârca-jucată pe scena Teatrului Național din Iași, la 26 decembrie 1848. Se stabilețte o vreme la Craiova (1853- 1858), unde dirijează, în principiu, muzică proprie.
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 68
ȚĂRĂNEASCĂ, CRAI NOU și a altor numeroase lucrări muzicale pe motive populare
românești. Piesa a fost jucată de un grup dintre cei mai distinși învățători ai județului
Dolj, din comuna Daneț, cu concursui D[omnișoa]rei Stroe, studentă și al unui număr de
tineri talentați din Caracal. Este locul să arătăm că învățătorii au fost întotdeauna
îndrăgiți de aceste producțiuni teatrale și nu exagerăm când afirmăm că aproape numai
lor le revine meritul de a fi făcut cunoscute în viața artelor aceste producțiuni mult
gustate de popor și cu efect cultural-educativ covârșitor. D[om]nii înv[ățători] din
Daneț, însuflețiți de cele mai curate sentimente, și-au câștigat un punct de onoare,
oferind publicului caracalean această muncă dezinteresată care le-a adus un succes
moral neașteptat. Dexteritatea cu care și-au interpretat rolurile D[om]nii H. Călugăru,
O. Budulan, C. Dobre, Soreanu și D[omni]șoarele Stroe și Vasile, au impresionat mult
publicul asistent. În special D[om]nii Budulan, Călugăru și Coteanu, în rolurile
principale, au avut creații ce trec de puterea unor diletanți. Laude aducem și d[omnu]lui
Marin Călugăru, sufletul orchestrei ce acompania. Regretăm că dânșii ne-au părăsit cu
mulțumirea de care meritau să se bucure, din cauza numărului prea redus de
spectatori.”82
***
O amplă prezentare a evenimentului de
interes local, și nu numai, din data de duminică,
29 noiembrie 1931, care a avut loc în sala teatrului
comunal în prezența unui numeros public de toate
categoriile sociale, este relatată pe un spațiu de
două pagini în numărul 32, din 6 decembrie 1931
al ziarului VREMEA.83
Evenimentul a constat într-
o mare întrunire publică la care a participat,
printre aleși politicieni locali și alți invitați de
seamă, și domnul subsecretar de stat- Al. Radian.
Tema principală dezbătută cu această ocazie a fost
de natură agrară. Colateral, s-au dezbătut și alte
aspecte ale vieții sociale din acea vreme. Cu
considerentul că merită reactualizat interesul și
implicarea de care au dat dovadă autoritățile
locale romanațene și locuitorii orașului Caracal și
ai județului Romanați, reproducem relatarea
acestei întruniri așa cum apare ea în ziarul mai sus menționat: ,,Încă de sâmbătă, 28
noiembrie a.c. a sosit în orașul nostru, venind cu mașina direct de la București, d. Al.
Radian, subsecretar de stat la Domenii, fiind găzduit de către d. prefect M. Stănoiu, în
localul Prefecturii. Tot restul zilei d-sa a luat contact cu partizanii politici, întreținându-
se cu fiecare, pe chestiuni locale și de interes general. În acest timp telefoanele și tot
aparatul administrativ, județean și comunal, lucrau vestind populația să ia parte la
întrunirea de a doua zi, pentru a protesta în număr cât mai impunător, împotriva celor
care duc campanie pentru împiedicarea reformei de conversiune a datoriilor agricole, al
cărei proiect de lege s-a depus pe birourile parlamentului. Din nefericire, ziua de
Duminică și-a deschis zorile cu un ger strașnic și cu viscol cumplit, împiedicând aproape
cu desăvârșire circulația. În ciuda viforului însă, chestiunea fiind prea arzătoare și
interesând prea de aproape țărănimea secătuită de cămătari, sala teatrului comunal a
82
Articolul semnat- Asistent; 83
Articolul intitulat Conversiunea datoriilor agrare
Alexandru Radian, preşedintele
Frontului Renaşterii Naţionale din
Romanaţi în 1940
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 69
fost totuși mai plină ca niciodată de țărani, veniți pe jos din comunele învecinate,
strivindu-se de înghesuială până și pe culoare, ca să poată auzi cuvântul vorbitorilor și
să-și spuie păsul.
Împrejurarea făcând ca în urma dizolvării vechii formațiuni național- țărăniste a
camerei Agricole să sosească cu o zi mai înainte și decretul de numire al noilor membri,
s-a profitat de prezența d-lui ministru de resort, Al. Radian, în localitate, pentru a se
depune jurământul chiar în fața d-sale. În adevăr la orele 10 a.m. în sala de ședințe a
consiliului județean și în prezența d-lor ministru Radian, prefect M. Stănoiu,
vicepreședinte al camerei S. Radovici, etc., părintele I. Popa a luat jurământul, prin
rostirea formulei sacramentale, a următorilor d-ni consilieri: Paul Lazăr, C.B.
Brâncoveanu, D. Demetrian, T. Borcesu, Gh. Oroveanu, Șerban Otetelișeanu, M.
Chintescu, Lib. Târnoveanu, C.I. Brătășeanu, Ștefan Ricman, D-tru Ionescu, Seb.
Neamțu, Radu Deliu, Căpitan Amărăscu, Damian Ionescu, Gh. Smărăndescu, I.
Stoenescu, I. Popescu-Celar, D-tru Moștenescu- Bârza, Al.Vocheci, Sm.Vlădoianu,
Oprea Amărăscu, T. Cosma, N. Ionescu, T. Ghiță, N. Enăchescu, Nic. Popescu, P.
Cândea, Ilie Mardoescu, Gh. Iliescu. Modul înțelept și echitabil în care s-a constituit
acest consiliu denotă intențiile cinstite de o activitate corectă și cu cele mai serioase
garanții de realizări rodnice a Camerei Agricole. Aici figurează oameni din toate
partidele politice, care-și merită locul prin dovezile propriei lor gospodării […].
La ora 10 și jumătate d. ministru și oficialitatea și-au făcut apariția pe scena
teatrului, în aclamațiile mulțimii. Principele C. Basarab Brâncoveanu, ales prin
aclamație președinte al adunării, ia cel dintâi cuvântul, salutând pe cei de față și pe
fruntașii guvernului. Numele d-lui profesor N. Iorga, președintele consiliului de miniștri
și al d-lui C. Argetoianu, ministru de finanțe provoacă entuziaste aclamațiuni și aplauze.
D-sa combate acuzațiile care se aduc actualului guvern, că ar fi neconstituțional,
lămurind că el este produsul sleirei puterilor tuturor celorlalte partide politice, în
încercările lor de a îndrepta relele de care suferă țara. Întrunirea de astăzi face parte din
programul guvernului, de a ține mereu legături cu poporul, informându-l de ceea ce
înfăptuiește și întrebându-l de ce suferă, ceea ce constituie educația lui cetățenească. S-a
săvârșit o greșeală mare: într-o țară eminamente agricolă ca a noastră, s-a dat sprijin
prea mare industriei și s-a neglijat complet agricultura. Astăzi avem o țară de locuitori
desnădăjduiți. S-a depus pe biroul Camerii legea conversiunii datoriilor agricole. Era o
necesitate imperativă pentru împrejurările actuale. Criza apasă din ce în ce mai cumplit,
nu numai la noi, dar și în străinătate. Anglia de pildă, țara cea mai bogată în resurse,
suferă din cauza șomajului, iar lira ei a înregistrat scăderi de 20 la sută. În acest
complex de interese care reclamă toate o împăcare, guvernul a ales în prima linie
salvarea agricultorilor. El a invitat toate partidele să colaboreze la alcătuirea acestei
legi și le reclamă concursul, fiind vorba de o operă națională.D-sa încheie mulțumind
d-lui ministru Radian pentru cinstea ce-a făcut județului Romanați, de a veni întâi aici,
pentru a lămuri poporul asupra legiuirilor care-l interesează așa de aproape.
D-l deputat Cornățeanu, ales al județului Mehedinți, din partea Ligii Agrare și
profesor universitar, spune că vorbește romanațenilor pentru a doua oară, în calitate de
agricultor. Caauza tuturor relelor de care suferim suntem numai noi agricultorii.
Totdeauna ne-am fărâmițat puterile, sprijinind interesele diferitelor partide politice,
niciodată însă nu ne-am solidarizat pentru susținerea interesului nostru comun. Iată,
aici, la Romanați, județ cu faimă agricolă, n-avem nicio asociație a agricultorilor. Din
cauza aceasta s-a dat credit industriașilor, s-a dat credit negustorului, cu o mică
prăvălioară, dar nu i s-a dat credit agricultorului, care e debitorul cel mai sigur. Iar
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 70
când i s-a dat credit, dobânzile au fost strivitoare: eram student la Berlin cu alți colegi
din diferite țări. Profesorul ne pune în clasă o întrebare: Știți dumneavoastră unde se
plătesc cele mai mari dobânzi din Europa? În România, răspund în cor studenții. Mi-a
fost greu să suport acest răspuns, dar așa este. Agricultura a fost persecutată: s-au
perceput 40 000 de lei taxă de vagonul de grâu exportat și 10 000 lei de capul de vită
mare. Toate acestea au dus la ruină pe agricultor. Dacă guvernul nu l-ar salva astăzi
prin legea conversiunei datoriilor agricole, el ar fi nimicit. Sub Regele Ferdinand s-a
făcut reforma exproprierii, sub Carol al II-lea, d-nii Iorga și Argetoianu fac reforma
conversiei. D-l ministru Radian este autorul proiectului. Datoria actuală a Țării
Românești este de 40-45 miliarde […]. O vom converti pe timp de 30 de ani, cu procent
de 4 la sută, pentru toți agricultorii mici și o vom extinde ulterior și pentru cei cu 25 și cu
50 ha. Cât privește băncile populare, ele trebuie să sufere la rând cu toată lumea,
consecințele convertirei […]. Conversiunea datoriilor este începutul unei ere noi și
lichidarea sistemelor vechi. Nu ne trebuie prețuri mari pe cerealele noastre ci putere
mare de cumpărare a prețurilor. D-l Sebastian Radovici, deputatul de Romanați și
vicepreședinte al Adunării Deputaților a fost primit la
tribună cu aclamații nesfârșite.[…]
S-a servit apoi un banchet de o sută de
tacâmuri, oferit de Prefectură în cinstea d-lui ministru,
la care au participat fruntașii guvernamentali și
membrii camerei Agricole. D-l prefect Mircea Stănoiu
a toastat pentru d. Ministru Radian, scoțându-i
meritele în evidență, ca unul ce a colaborat și a
întocmit proiectul de lege al conversiunei, munca,
priceperea și devotamentul d-sale fiind o chezășie
sigură că efectele legii vor fi salutare, asigurând
autorului ei o frumoasă și meritată ascensiune în viața
publică.[urmează, la masa banchetului, discursurile
domnilor V. Niciu, D. Căruntu, senator de Romanați,
Domnul Dinopol, prefectul județului Dolj]. D-l ministru
Radian mulțumește vorbitorilor și arată că după
sacrificiile războiului, am asistat la sacrificările din
viața publică: am văzut democrația pierind
compromisă printr-o democrație de carnaval […]. Astăzi răsar zorile unor vremuri mai
bune, conforme cu aspirațiile generației celei noi. Pleacă de la Romanați îmbărbătat în
lupta pe care o începe. Face elogiul strălucitelor calități ale reprezentantului județului
Romanați în parlament, d. Sebastian Radovici și al principelui Basarab Brâncoveanu.
D-l Sebastian Radovici: Vorbitorii mai înainte-mi mi-au luat tot ce aveam și eu drag în
suflet și pentru care aș fi vrut să închin. L-au elogiat pe scumpul meu profesor, care m-a
învățat carte, d. Nicolae Iorga, președintele consiliului de miniștri, l-au elogiat pe d. C.
Argetoianu de la care am învățat curajul și sinceritatea în lupta politică, ped.
Subsecretar de stat Radian, despre care prietenii au spus că valoarea nu așteaptă
numărul anilor. Îmi mai rămâne și mie simbolul. Așa după cum de pe război a rămas
cultul eroului necunoscut, la fel ridic și eu paharul în sănătatea simbolului actual, a
acelui anonim agricultor, care așteaptă astăzi asanarea lui. D-l ministru Radian fiind
chemat de alte interese, părăsește masa, în uralele celor prezenți. După plecarea d-sale,
d. Iancu Zaman, directorul teatrului comunal din Caracal, toastează pentru d. Radovici,
urându-i să-l vadă în curând ministru.[…]. Banchetul a luat sfârșit la orele 2.”
Mircea Stănoiu, prefect de
Romanaţi între 24 apr.
1931-7 iunie 1932
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 71
Mărturii despre săpăturile de la Romula conduse de Gr. Tocilescu şi Pamfil Polonic
Ion D. Tîlvănoiu
În monumentala sa lucrare ,,Oltenia Romană84
”, istoricul Dumitru Tudor, fost o
vreme profesor la gimnaziul din Caracal, referindu-se la ruinele de la Romula spune:
,,Săpăturile lui Tocilescu (conduse de Polonic în 1900) au scos un măreţ edificiu, cu săli
îmbrăcate în marmură. Din fericire, cele mai multe schiţe şi note ale acestor cercetări nu
s-au pierdut, ci aşteaptă o publicare a lor”. Şi iată că în februarie 2017 avem ocazia să
consultăm la cabinetul de manuscrise al
Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti
manuscrisul 5133 donat de Gr. Tocilescu,
dosar ce conţine relatări despre săpăturile din
Oltenia. Munca ne este uşurată de
amabilitatea personalului acestei secţii şi de
,,complicitatea” binevoitoare a d-lui prof. dr.
Nicolae Scurtu, un obişnuit al acestei secţii şi
colaborator statornic al revistei noastre.
Tuturor le aducem mulţumirile noastre
sincere.
Conţinutul acestui dosar ne
interesează în mod deosebit deoarece
întâlnim aici rapoartele săptămânale trimise
de Polonic lui Tocilescu despre mersul
săpăturilor de la Reşca-Romanaţi din vara
anului 1900 cu detalii surprinzătoare despre
organizarea de şantier, modul de lucru, plata
muncitorilor, descoperirile făcute, recuperarea antichităţilor de la locuitori. La fel de
importante sunt şi scrisorile inedite ale lui Spiru Haret.
Informaţiile despre Romula-Malva din acest dosar încep cu următoarea descriere:
,,Romula-Reşca [...] departe 40-50 minute de Caracal- Reşca, vestită prin ruinele şi
artefactele sale. Două pârâiaşe, Teslui şi Potopeni [sic!] se unesc formând un triunghi.
În mijlocul acestui triunghi, pe malul stâng al Tesluiului, se ridică acropolea oraşului
roman ale căruia ruine sunt împrăştiate dinspre sud de Reşca, estul de cătunul Reşcuţa.
Oraşul ocupă 64 de hectare având zid de cărămidă şi valuri de pământ, cu profil până la
2 metri; acropolea 4 hectare cu 4 porţi zidite ce aproape au dispărut; cărămida de
Antina (Hotărani) e cimitir. Sunt acum 10 ani nu i se ştia nici numele.
Început de Philip din 248: ob tutelam civitatis coloniae suae Romul(ae)
circuitum muri manu militari a solo fecerunt de Suri Sagitari85
.
Municipiu sub M[arc] Aur[elius]; staţie vamală; capitală.
Cărămide cu inscripţia: Învaţă din Homer şirul întâmplărilor răsboiului Troiei.
Versurile următoare rezumă un cânt al Iliadei ce conţine rugăciunea lui Chrysos,
epidemia în armată, ura contra regilor. Vita conţine visul, adunarea popoarelor,
numărătoarea corăbiilor şi aşa mai încolo. Asemenea prescurtări erau introduse în şcoli
pentru ca elevii să-şi poată aminti mai uşor poeziile şi recitările ce învăţau pe dinafară.
84
Ediţia I, 1942; ediţia a-II-a, 1958; ediţia a-III-a, revizuită şi adăugită, Ed. Academiei, Bucureşti, 1968, p. 188
85 CIL, 3, 8031; Filip Arabul restaurând Romula la 248, zice despre sine şi ai săi (soţia şi fiul) că au
făcut din Romula o colonia;
Grigore Tocilescu
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 72
Deci iată importanţa capitală pentru istoria instrucţiunii: un manual presupune alte
manuale, un program de studiu, o şcoală; se interpretează poemele homerice şi ciclurile
mytice la Reşca, sunt acum 17 veacuri86
”. Urmează alte însemnări despre descoperirile
de la Răcari.
Preocuparea lui Gr. Tocilescu faţă de ruinele de la Reşca-Romanaţi se vede din
corespondenţa sa cu autorităţile publice ale vremii.
Ministrul Spiru Haret, în urma unui raport al lui Gr. Tocilescu, îi transmite
acestuia la 25 noiembrie 1885 următoarea scrisoare:
,,Domnule director
Am văzut cuprinsul raportului dv. nr. 41 de la 24 iulie a.c. privitor la
ruinele romane de la Recica de lângă
Caracal şi pentru a împedica pe viitor
cel puţin vandalismul cel mare în
contra monumentelor istorice, am
onoare a vă ruga să binevoiţi a
redacta dv. un proiect de lege pentru
acest sfârşit. Primiţi d-le asigurarea
consideraţii mele.
Ministru Haret
Capul Diviziei [indescifrabil]
D-lui Gr. G. Tocilescu, directorul
Muzeului de Antichităţi. Loco”87
.
Spre a putea demara
campania de săpături din 1900,
Tocilescu a întreprins demersuri
pentru acordarea unor despăgubiri
locuitorilor din Reşca ce aveau
terenuri pe raza vechiului oraş. El
înaintează un raport ministrului
Instrucţiunii Publice care la 8
ianuarie 1898 îi răspunde:
,,Domnule Director,
În vederea raportului dvs. nr. 280, am onoare a vă face cunoscut că am dat ordin
Prefecturii Judeţului Romanaţi în sensul cerut de dvs. În acelaşi timp vă rog să binevoiţi
a redigea dvs. un proiect de lege care să acorde locuitorilor comunei Recica terenul şi
despăgubirile necesare pentru stabilirea vetrei satului în afară de cuprinsul vechiului
municipiu. Primiţi asigurarea distinsei mele consideraţiuni.
Ministru, Haret.” 88
În vara anului 1900 demarează campania de săpături de la Reşca, sub conducerea
inginerului Pamfil Polonic. Acesta trimitea rapoarte săptămânale amănunţite despre
mersul lucrărilor lui Tocilescu.
În scrisoarea din 17 iulie 1900 Polonic îi scrie lui Tocilescu:
86
Mss. 5133, f. 46-47; 87
id., f. 48; documentul inedit demonstrează că Tocilescu era preocupat de ruinele de la Reşca înainte ca acestea să fie vizitate de Pessiacov în mai 1887;
88 id., f. 49
Elevul Buţănescu din Caracal în faţa unui
sarcofag roman de la Reşca transformat de
locuitori în troiţă
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 73
,,Reşca 17 iulie 1900
Domnule Director,
Astăzi lucrez numai cu 6 oameni fiindcă nu am putut găsi mai mulţi din cauză că
locuitorii sunt ocupaţi cu treieratul, dar şi pe aceşti 6 oameni am fost nevoit să-i angajez
pentru ziua de astăzi cu 1 f 50 căci altfel eram nevoit să nu lucrez. După prânz însă au
venit oameni de la Dobrosloveni, sat vecin cu Reşca şi mi-au spus că vor să lucreze cu 1 f
ziua. Le-am spus să vie mâine cu vreo 10 oameni- nu ştiu de s-or ţinea de cuvânt.
Instrumentele de la Celei n-au sosit încă dar oamenii se servesc deocamdată cu ale lor.
Astăzi am adâncit până la 2 m. şanţul care l-am început eri în dosul grădinii lui
Moş Strechie şi voi căuta să-l împreun cu zidurile acolo
deja descoperite. Curios este că am găsit pavaj de casă
făcut de curând chiar la suprafaţa de astăzi încât este de
temut ca urmele construcţiilor din epoca din urmă s-au
distrus de locuitori. Din epoca anterioară însă cred că se
vor găsi aproape toate temeliile construcţiunilor fiindcă
sunt foarte adânc în pământ. Antice cu 2 îngeri tot nu se
poate căpăta mai jos decât cu 35 fr. Când veţi trimite pe
Ion aci, rog a-i da următoarele: 1. 3 carnete pentru
însemnări; 2. Hârtie de scris pentru rapoarte; 3. Hârtie şi
plicuri cu eticheta Muzeului; 4. Un sigil al Muzeului; 5.
Un carnet pentru desen; 6. O ladă pentru conservat
obiectele ce se găsesc.
Primiţi vă rog Domnule Director
asigurările deosebitei mele stime şi consideraţiuni.
Al d-voastră supus, Polonic inginer.
Şi astăzi este aci o căldură foarte mare 89
Aflăm că săpăturile s-au făcut cu localnici iar aceştia se găseau mai uşor după
treieratul grâului. Aşa, de exemplu, în ,,Raportul săptămânal nr. 3” Polonic arată:
,,Domnule director,
Fiindcă acuma s-au terminat lucrul în câmp, am găsit oameni cu plată mai mică
şi de luni 31 iulie am lucrat toată săptămâna (până la 6 august) cu 10 oameni pe zi cu
preţul de 1 fr. 20 bani ziua- 10 oameni pe zi face 12 fr. X 6 zile lucru=72 fr.
Săpăturile s-au întins foarte mult şi cuprind astăzi o suprafaţă de 15 m lăţime de
la est spre vest şi o lungime de 50 m. de la sud spre nord. Proprietara acestui loc, Anica
State Ion, pretinde a fi despăgubită şi cere să i se plătească stricăciunile sau să i se
răscumpere pământul, altfel nu s-a împotrivit întru nimic la facerea săpăturilor şi
sondajelor. Săptămâna trecută a fost dl. subprefect al plăsei în localitate şi a dat
primarului ordinul ca nime dintre locuitori să nu se împotrivească săpăturilor ce se vor
face şi că primarul să ne dee tot concursul ce vom cere. Până acuma s-au purtat toţi
lucrătorii şi locuitorii bine şi ei spun că nu s-ar împotrivi chiar unei exproprieri dacă li
s-ar da în bani sau câmp din proprietatea statului în schimb. Am terminat sondajele şi
am început a depărta pământul şi dărâmăturile din interiorul clădirei. Dărâmăturile sunt
depuse pe o înălţime de 2 m. peste suprafaţa veche. Din schiţa de plan alăturată se văd
formele deja descoperite şi progresele ce s-au făcut;
89
Id. , f. 67
Antichităţi descoperite la
Romula păstrate în colecţiile
Muzeului Romanaţilor din
Caracal: Fortuna (statuetă)
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 74
Descrierea planului. Spre a se putea depărta pământul spre malul Tesluiului s-au
făcut un Risoul de 2 m înalt [...] Din raionul I şi II s-au scos tot pământul, s-au
descoperit un zid DEE’ de piatră de 1,10 m. gros;s-au găsit că camera I este pavată pe
jos cu cement şi are pe lângă zid un şanţ de 30 cm. X 30 cm. al cărui scop nu se
cunoaşte; această camera are o lungime de 8 m. şi în ea nu se găseşte nici o urmă de
calorifere. Camera II are spre sud un zid BC care fiind de cărămidă a fost scos de
locuitori; curios este că nu găsim la D nici o legătură cu zidul de piatră- în camera
aceasta s-a dat de doi stâlpi de la calorifere. Camera III are ca şi camera II urme de
calorifere.Camera IV este înconjurată de ziduri de piatră FGH, în ea se găseşte urme de
calorifere. 6 m. mai spre sud s-a dat de un zid de piatră IK; în camera V sunt urme de
calorifere iar în camera VI pavajul este cu 1 m. mai ridicat decât suprafaţa tuturor
camerelor. În camera VII s-a dat la 15 m. de zidul z9 de continuaţia zidului FH. La L şi
M, camera este pavată pe jos cu cement pe care se găsesc şi cărămizi mari aşezate ca
pavaj. În camera VIII se găseşte urme de calorifere. S-a sondat la D adâncimea temeliei
şi s-a găsit că ea este de 1,20 m. sub suprafaţa veche. S-a constatat că aleile au fost
împodobite cu pereţi de marmură, până acum am găsit aproape 1 m. cub de fragmente de
plăci de marmură; afară de acestea se găsesc şi bucăţi de tencuială cu dungi în diferite
culori: alb, roşu, verde, negru şi galben. La P am găsit un cap de statuie faţă stricată
(marmură) şi o cheie de fer foarte ruginită.
Săptămâna viitoare vom continua săpăturile spre
a lămuri camerele I, V şi VII. La plecarea
d-voastră am primit pentru lucrători un avans de
100 lei. Am plătit I săptămână lucrătorilor 45 f.,
şi a II-a 54 lei. Afară de aceea am cheltuit
următoarele din rest şi leafa mea: am făcut
cumpărătoare de monete şi pietre antice
frumoase spre a nu le pierde din mână; cheltuit
cu drumul de fier la venire şi bagaje -530; 3
scrisori către dvs. (marcă)- 45; 1 scrisoare
recomandată (raportul acesta)- 50; 28 monete de
argint frumoase a 50 bani, cu revers diferit- 14; 3
monete de argint de la locuitori- 1, 50; 2 monete de argint de la locuitori-1; plata
instrumentelor de la Celei90
-3,35; oamenilor cinste pentru găsirea obiectelor-1,50;
omului care a găsit piatra de inel- 3; cumpărat de preotul91
la Caracal bloc pentru
desen, carnet şi creion-3,60; pentru o statuetă de prunc cumpărată- 1,50; 2 pietre de inel
frumoase- 12; o amulet [?] Antoniu- 0,50; Total: 157,20. Primit 100 lei, Dat 157; De
primit 57 lei.
Săptămâna aceasta au lucrat 6 zile 10 oameni a 1 f. 20- 72 ce este de plătit.
Chiria pentru odaia la preotul ½ luna iulie- 15 lei. În total de plată: 57 restul, 72 plata
oamenilor, 15 chiria; total 144 lei.
Vă rog domnule Director a-mi trimite aceasta şi un avans pentru plata
lucrătorilor pe săptămâna viitoare. Timpul este favorabil pentru săpături pentru că s-a
mai răcorit vremea. Rog a-mi trimite pe Ion ca ajutor la săpături spre a mă putea ocupa
şi cu facerea planurilor şi studierea topografiei oraşului. Aştept cu nerăbdare răspunsul
sau sosirea d[omni]ei voastre spre a putea vă da părerea sau aprobarea d[omni]ei
voastre asupra săpăturilor întreprinse.
90
Deci anterior Polonic efectuase săpături la Celei (Sucidava) -Romanaţi. 91
Pe timpul săpăturilor, Polonic a fost găzduit de preotul din Reşca
Fragment de opaiţ (toartă)
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 75
Primiţi vă rog Domnule Director asigurările deosebitei mele stime şi
consideraţiuni. Rămân al dvs. supus,
Polonic, inginer.
Reşca 6 august 1900.”92
Acest raport detaliat este însoţit şi de o schiţă pe care se disting Tesluiul, şoseaua
care duce în sat, casa proprietarei locului, Anica State Ioan, fragmente de ziduri,
grosimea lor şi distanţele între cele 8 încăperi identificate în acest stadiu al săpăturilor.
Lucrările au continuat, şi la 13 august 1900 Polonic trimite lui Tocilescu Raportul
săptămânal nr. 4 prin care îl informează că: ,,Săptămâna aceasta, 6-12 august (6 zile) am
lucrat cu 10 oameni a 1 f. 20 ziua. S-au curăţat pământul din odaia nr. 1 şi s-a constatat
că, canalul (descris înainte) care merge prin interior pe lângă zidul de piatră nu este
altceva decât urma unui zid de cărămidă, căci la a s-au găsit cărămida în locul ei. Deci
zidul a fost astfel construit [desen], partea A temelie de piatră, partea B zid de cărămidă
scos de locuitori. La CD s-au dat de un zid de cărămidă care este în interiorul camerei şi al cărui scop nu se cunoaşte. După cum am raportat deja, această sală 8X5,70 m. este
pardosită pe jos cu cement făcut din var şi cărămidă pisată dar se cunosc urmele că pe
deasupra a fost pavată cu cărămidă. În
camera II pavajul este cu 1 m. mai ridicat
decât cela din camera I. Aci se cunoaşte
sub pavaj un alt strat de cement al cărui
scop nu se cunoaşte. În camera III,
pavajul iarăşi este cu ½ m. mai jos decât
cel din camera I; aci se găsesc stâlpi de
la calorifere; prin arsură se găseşte o
mulţime de marmură. Aci s-au găsit prin
dărâmături un fragment al unui picior de
statuie (mărime naturală). La M s-au
găsit un fragment de marmură cu literele
CA. Tot aici s-au găsit un fragment al
unei pulpe de picior de la o statuie
(mărime naturală). La N s-au găsit alt
fragment de marmură cu literele
LC.M/D.L.D. Afară de acestea s-au mai
găsit mai multe cărămizi cu ştampila TQP. Aceste fragmente sunt împrăştiate prin
dărâmăturile construcţiunei care au fost aruncate de locuitori, care au căutat dupe
cărămidă de mai multe ori dislocate încât nu se poate şti locul de unde ele provin.
Săptămâna viitoare voi transporta pământul prepus din camerele II şi III. Eri seară am
primit telegrama dvs. şi astăzi dimineaţă a sosit Costică de la care am primit scrisoarea
dvs. şi suma de 160 lei pentru plata oamenilor. Ce se atinge de publicaţiuni prin gazete,
nu ştiu cine ar fi putut publica ceva- aici au fost mai mulţi vizitatori din Caracal, cărora
însă nu le-am dat nici o explicaţie. Am luat dispoziţia că de acum înainte să nu mai intre
nici un vizitator în pogonul săpăturilor.
Primiţi vă rog Domnule Director asigurările deosebitei mele stime şi
consideraţiunea. Rămân al d-ei voastre supus
Polonic.
Reşca, 13 august 1900.93
92
Id. , f. 53-54 93
Id., f. 56-57
Opaiţ cu şapte lumini
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 76
Raportul săptămânal nr. 5 descrie lucrările efectuate în săptămâna 13-19 august
1900 şi descoperirile din acest răstimp:
,,Săpăturile de la cetatea romană de la Reşca, 1900.
Raportul săptămânal nr. 5.
Domnule director,
Săptămâna aceasta de la 13-19 august s-au lucrat 4 ½ zile; marţi fiind
sărbătoare-Sf. Maria şi miercuri ploaie nu s-au lucrat. În lucru au fost zilnic 10 oameni a
1 f 20 bani- 54 f.
1. Costică mi-a adus 160 fr., eu am primit la 17 iulie 100, în total 260 fr; i-am dat
lui Costică chitanţele şi un memoriu asupra cheltuielilor făcute şi banilor
trebuincioşi ca să le prezinte d-voastră împreună cu acest raport.
2. S-au scos tot pământul din camera nr. 1 despre care am raportat deja (planul
alăturat).
3. Camera nr. 2 măsura prin interior 5,20 X 5,70 m. Ea este pavată pe jos cu
cement roşiu, acest pavaj este cu ½ m. mai jos decât cel din camera nr. 1; în
colţul nordic la C se găsesc încă 2 stâlpi de la calorifer, zidul AB nu mai
continuă spre sud, ce ne arată că aci este marginea clădirii.
4. Camera III arată o lungime de 11,55 m. şi o lăţime de 2,30 m; ea este pavată pe
jos cu cement roşiu care este cu 1 m. mai sus aşezat decât pavagiul camerei nr.
1. Sub acest pavaj se găseşte şi un altul mai vechi pe care este cărămidă
aşternută. Cred că această cameră a fost un antreu lung şi că a fost pe jos de mai
multe ori reparat.
5. Camera IV este de 11,55 lată AB, şi săpând pe lângă zidul de piatră BD pe o
lungime de 12,50 m. nu i-am dat încă de capăt; în unele locuri la K se găsesc
stâlpi de calorifer şi un canal de cărămidă RS (vezi în plan profilul ab).
6. Curios este că în unele locuri (B în plan) se dă aproape de suprafaţă de un alt
pavaj (gris) făcut numai din var şi nisip şi care este aşezat pe dărâmăturile
anterioare, cred că este din epoca cea mai din urmă.
7. La X s-au găsit un fragment de piatră cu inscripţia IM/AN/IV; de la moş Strechie
am cumpărat următoarele fragmente de piatră de marmură cu inscripţie: UL; IOIN;
NVS/URA; şi cărămizile cu ştampilele: DLP; NS; N.
Alăturez şi un plan al săpăturilor, 3 chitanţe [...] 2 memorii.
Primiţi vă rog Domnule Director asigurările deosebitei mele stime şi
consideraţiuni şi rămân al dvs. supus
Polonic
Reşca, 19 august 1900
Proprietara locului cere în continuare despăgubire şi regularea stricăciunilor ce
i s-au făcut vă rog domnule director a lua în şi această privinţă măsurile
necesare.
Supus, P.”
Peste încă o săptămână, la 26 august 1900, Pamfil Polonic adresează lui
Tocilescu un alt raport de la Reşca în care menţionează:
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 77
,,Domnule director,
Am primit prin Costică scrisoarea d-voastră şi suma
de lei 200. Astăzi am plătit lucrătorilor şi am luat
chitanţă în regulă. Săptămâna aceasta de la 21-26
august s-au lucrat 6 zile cu 10 oameni a 1f 20 ziua.
S-au descoperit tot zidul camerei AB; el arată o
lungime de 17,80 m; de la acest zid la distanţa de 2,30
m. găsim un zid de cărămidă care este numai de 0,40
m. gros, cărămizile sunt legate cu lut galben ce ne
arată că zidul a fost expus direct focului şi cred că este
un perete de la un conduct de fum de la calorifere, şi în
spaţiul între ambele ziduri se găsesc mai mulţi stâlpi
de calorifere. La 6,70 m. distanţă de la zidul AB mai spre sud dăm de un pavaj de
cement roşu care este cu 0,55 m. mai ridicat decât pavajul salei I, acest pavaj arată o
lungime de 4,80 m., pe el nu se găseşte nici o urmă de calorifere şi s-au păstrat într-un
loc încă 4 cărămizi alăturate de la pardoseală lipite pe cement. De la camera II mai spre
sud, am dat de două camere mari III şi IV, în care se găsesc stâlpi de la calorifere iar
pavajul de los (cement roşu) este cu 0,80 cm mai jos decât cel din camera II. Camera III
are o lărgime de la est spre vest de 10 metri iar la
camera IV nu am putut-o constata căci aş fi trebuit să
intru cu săpătura în o altă grădină, ce ar complica
mersul lucrărilor, din care cauză nu s-au putut constata
nici lăţimea lor ce însă nu strica configuraţiei totale a
clădirii. În ambele camere (III şi IV) s-au găsit o
mulţime de fragmente de marmură, plăci netede, unele
sunt în relief săpate cu flori şi frunze de edere şi mai
multe ciubuce de marmură cu care cred că au fost
încadrate plăcile de marmură care împodobeau pereţii.
În direcţiunea zidului AB spre vest am continuat cu un
şanţ de control şi am dat la C de un zid de piatră care
este de 1,0 m. gros făcând latura de vest a camerei V
care este pavată pe jos cu cement roşu. Mai spre vest dăm de altă cameră VI care are o
lungime de 5.0 m. pavată tot cu cement. Cred că camerele V şi VI sunt dependinţele
construcţiei descoperite. De la E spre apus dăm de un spaţiu de 1,50 m. lat care este plin
cu dărâmături, apoi vine un pavaj de ciment de 2,5 m. lat care arată la o adâncime de 1
m. de la suprafaţa veche 6 găuri rotunde în pământ (diametru 10 cm), regulat aşezate şi
care cred că au servit pentru scurgerea apelor de ploaie de pe stradă. Aci dăm la F de
un zid de piatră care este 1,10 m. lat şi care cred că este de la faţada clădirilor de pe
marginea cealaltă a stradei. În zidul AB am dat la X de o gură de canal ( 0,50X0,60)
care am găsit-o astupată la gură cu zid ; acest
canal continua pe sub pavajul descoperit, dar a
fost mai târziu din oreşcare motiv astupat. S-au
găsit în camera IV un fragment de marmură cu
inscripţia SBC/D, o suliţă de bronz, mai multe
ace de os şi diferite cioburi de oale.
În fiecare duminică şi sărbătoare am
făcut cercetări în jurul oraşului antic, am
studiat cu deamănuntul topografia lui şi am
Opaiţ
Opaiţ
Opaiţ
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 78
însemnat deocamdată pe o schiţă locurile unde s-
a găsit ceva mai însemnat (pietre cu inscripţii,
sarcofage etc); totodată am însemnat şi
presupunerile mele: străzi, pieţe, clădiri mai mari
în oraşul antic. Ar fi fost necesar să veniţi aci spre
a lua dispoziţiuni definitive pentru păstrarea
ruinelor şi a descoperirilor. Dl. subprefect
voieşte să se întâlnească cu dvs. aci spre a da tot
sprijinul administraţiei în această privinţă. Aş
dori foarte mult să plec pe ziua de 7 septembrie
(Sf. Maria) la Giurgiu, unde este acum soţia mea
şi vă rog a-mi permite această absenţă şi totodată
vă rog să binevoiţi a-mi trimite şi două bilete de
drum de fer.
Vă rog domnule director să primiţi asigurările deosebitei mele stime şi
consideraţiuni, rămân al
dvs. supus
Polonic.
Reşca, 27 august 1900”.
Cel de-al VII-lea raport săptămânal
aflat în acest fond documentar,
datează din 3 septembrie 1900.
Pamfil Polonic îi scris din Reşca-
Romanaţi lui Tocilescu următoarele:
,,Domnule director
Săptămâna aceasta (27 august până
la 3 sept.)s-au lucrat 6 zile cu 10
oameni a 1 f 20 pe zi. S-au
descoperit încă 3 camere (nr- III,
IV şi V). Camera V este pardosită
pe jos cu un strat de ciment roşu gros, în ea nu se găseşte nici o urmă de calorifer, ea
este de 5 m. lungă şi
numai de 2 m. lată. Camera IV arată o lungime de 7,50 m. , pe peretele AB prin interior
se găseşte încă tencuiala care este cu roşu vopsită; pe jos este pavată cu cement roşu pe
Opaiţ
Vas ,,Terra sigillata” descoperit
la Hotărani Plan al descoperirilor de la Reşca, făcut de
Pamfil Polonic la 6 aug. 1900. Săgeata din
stânga indică nordul
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 79
care se găsesc mai mulţi stâlpi de calorifere. Camera III are o lungime de 7,30 m. şi
este pavată pe jos, pe care asemenea se găsesc stâlpi de calorifere; zidul BD este stricat
dar se urmăreşte foarte bine, fiind păstrat în temelie. Zidul ABD face frontul edificiului
despre apus, căci spre C nu se mai găseşte nici o urmă de cameră. Săptămâna viitoare
voi continua cu un şanţ de control de la M spre N spre a lămuri şi această parte a
edificiului. În camerele I şi II se scoate pământul, aci s-au descoperit după cum am
arătat în rapoartele mele din săptămânile trecute, o mulţime de marmură şi fragmente de
piatră cu inscripţie- şi săptămâna aceasta s-a scos foarte multă marmură dar nici un
fragment cu inscripţie. Am făcut planul oraşului antic cu terenul înconjurător, am pus pe
el toate amănuntele trebuincioase pentru descrierea topografică a acestei localităţi. În
centrul oraşului se observă bine două străzi principale care se încrucişează; afară de
acestea, se observă prin interiorul oraşului valuri şi şanţuri- poate că ele sunt urmele
unei fortificaţiuni mai vechi. Am controlat încă o dată tot valul oraşului, am luat de pe el
în mai multe locuri profile şi am constatat că pe malul drept al Tesluiului a fost o cetate
deosebită, care arată forma pătrată şi se leagă prin un zid care traversează Valea
Tesluiului cu oraşul deosebit fortificat de pe malul stâng; astfel avem aici 2 cetăţi
deosebite. Am pus pe plan toate proprietăţile locuitorilor care cad în raionul oraşului
antic; am controlat tot terenul înconjurător în duminicile şi sărbătorile trecute şi am
trecut toate locurile interesante: movilă, morminte etc, pe planul de situaţie. Voi face
când voi înainta planul o descriere amănunţită asupra topografiei oraşului. Săptămâna
aceasta s-au găsit numai vreo câteva cărămizi cu ştampila TQP, o monedă de aramă pe
faţă cu CONSTANTINVS AVGG, pe revers PROVIDENTIA AVGG. La dl. Stătescu am
văzut o monedă mare de aur pe care a
cumpărat-o de la Celei. Ea arată pe o faţă
bustul împăratului fără inscripţie, pe revers
este împăratul mergând spre dreapta, ţinând
în mâna dreaptă o suliţă iar cu stânga pe
umăr un trofeu. Are inscripţia GLORIA
CONSTANTINI AVGG.
Săpăturile s-au dovedit din ce în ce
mai complicate căci pe fieşte care zi se
descopăr noi ziduri încât este foarte necesar
să veniţi d-voastră şi să vedeţi ce s-a
descoperit şi să luaţi dispoziţiuni cam în ce
raion să mă ţin cu săpatul. Vă rog foarte
mult Domnule Director a-mi da un concediu
pe ziua de Sft. Maria ca să mă duc la
Giurgiu unde sunt chemat de urgenţă pentru
un proces, ca să subscriu nişte acte.
Totodată voi rămânea foarte îndatorat dacă
mi-aţi trimite încă un bilet de drum de fier
pentru întoarcere. Primiţi vă rog Domnule
Director asigurarea deosebitei mele stime şi
consideraţiuni. Rămân al D-ei voastre
supus Polonic.
Reşca 3 septembrie 190094
.
94
Idem, f. 62-63
Planul săpăturilor de la Reşca
întocmit de Pamfil Polonic la 26
august 1900 şi înaintat lui Gr.
Tocilescu odată cu raportul nr. 6
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 80
Luptele Regimentelor 43 Olt şi 59 Romanaţi de la Jiu la Muncelu 1916-1917
colonel r. Dumitru Matei
În 1916, după 2 ani de neutralitate, România intra în război pentru împlinirea
idealului naţional – aceasta fiind justificarea oficială a autorităţilor – eliberarea fraţilor
ardeleni de sub crâncena asuprire austro-ungară.
Rusia a fost satisfăcută de neutralitatea României din septembrie 1914, căci îi
asigura acoperirea frontului rusesc la sud şi îi permitea economisirea câtorva corpuri de
armată. Cât despre Conferinţa de pace, un stat neutru n-avea voie să participe la ea95
.
Neutalitatea a fost însă o soluţie temporară. A rămâne neutrali până la sfârşit
însemna pentru istoricul A. D. Xenopol, a lăsa să treacă momentul unic pe care istoria
ni-l pune la dispoziţie pentru (...) îndeplinirea unui ideal (...); mai mare şi mai îndreptăţit
ideal ca acel al poporului român e greu de întâlnit pe lume96
Primul ministru al României, I. I. C. Brătianu, preciza cauzele intrării noastre în
război: (...) Având
drept ideal unitatea
naţională, suntem
datori să urmăm
realizarea lui. (...). O
ţară ca a noastră, o
ţară cu aspiraţiuni
naţionale nu poate să
rămână neutră până la
capăt, fără să-şi
compromită definitiv
viitorul. De ce nu
putem să mergem
decât alături de aliaţi
şi în contra Puterilor
Centrale. (...) chiar
dacă am fi bătuţi, ...
cauza românismului ar face un pas înainte mai marte şi mai însemnat ca oricând97
S-a susţinut că la declanşarea conflagraţiei mondiale neutralitatea reprezenta
voinţa nestrămutată a factorilor de decizie de la Bucureşti de a urma o politică
independentă, reliefată de convingerea unanimităţii liderilor politici români şi că
hotărârea Consiliului de coroană din 21 iulie/3 august 1914 de a adopta o poziţie de
„expectativă armată” corespundea intereselor naţionale ale României, voinţei şi
idealurilor poporului român98
.
Au fost însă şi alte opinii, politicienii filogermani cei mai reprezentativi fiind P. P.
Carp, Al. Marghiloman şi C. Stere, care nu au acceptat războiul împotriva Puterilor
Centrale, opinie la care s-au raliat unii intelectuali99
şi chiar militari cu funcţii înalte
95Pamfil Şeicaru: ROMÂNIA ÎN MARELE RĂZBOI, traducere din limba franceză, Ed, Eminescu, 1994, pag. 264 96Colectiv, ISTORIA MILITARĂ A POPORULUI ROMÂN, Editura Militară, Bucureşti, 1988, pag. 332 97Colectiv, op. cit., pag. 390 98Colectiv, op. cit., pag. 330-331 99Vezi Lucian Boia: „GERMANOFILII”. ELITA INTELECTUALĂ ROMÂNEASCĂ ÎN ANII PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL, ediţia III, Ed.
Humanitas, Bucureşti, 2014
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 81
obţinute în timpul lui domniei regelui Carol I, nevoiţi, după intrarea în României război,
să lupte împotriva celor pe care îi simpatizau. Unii dintre aceştia au trecut făţiş de partea
duşmanului100
, alţii au acţionat „sub acoperire” până la final, mimând patriotismul şi
acţionând în favoarea inamicului. Astfel, generalul Alexandru Averescu, numit ministru
de război în 1907 pentru a aduce pacea socială folosind tunurile împotriva ţăranilor
răsculaţi, a fost împotriva acţiunilor militare dincolo de Carpaţi şi dacă n-a putut să-şi
impună punctul de vedere la intrarea în război a României, a reuşit mai târziu după
începerea războiului, la o conferinţă a Cartierului General Român, când a convins
majoritatea generalilor să accepte soluţia sa de stopare a acţiunilor în Transilvania pentru
a acţiona pe frontul de sud, contrar propunerii generalului Prezan101
. După ce trupele
române, conform planului iniţial, au pătruns în Transilvania, pe frontul de sud a fost un
insucces tactic, soldat cu pierderea cetăţii Turtucaia, fapt care nu trebuia să ducă la
schimbarea planului strategic iniţial. Totuşi, planul a fost schimbat pe baza unor opinii ale
unor factori de decizie externi, care au influenţat decizia Marelui Cartier General Român.
Prin luarea diviziilor de la Armatele 1 şi 2, la propunerea generalului Averescu, a slăbit
considerabil capacitatea de luptă a acestora şi s-a produs inevitabilul: căderea liniei de
apărare a Carpaţilor, apoi a
părţii de sud a ţării, inclusiv a
capitalei.
Influenţat de
generalului Alexeev, şeful de
stat major al armatei ruseşti,
comandamentul român îşi
însuşeşte ideea acestuia şi la 27
august 1916 dă următorul ordin
armatelor din Transilvania:
Situaţia pe frontul de sud
devenind serioasă în urma
căderii Turtucaiei şi a
întăririlor primite de inamic,
ofensiva generală în
Transilvania se amână
deocamdată până la noi dispoziţiuni. Armatele 1, 2 şi de Nord se vor întări cât mai
puternic pe poziţiile ocupate. ...
La 29 august 1916 se dă un nou ordin care prevede că: Armatele 1, 2 şi de Nord
să rămână în defensivă; în continuare se precizează aliniamentele pe care să le ocupe
fiecare armată.
De la Armata 1 s-au luat Diviziile 2 şi 12 Infanterie102
, care constituiau rezerva
armatei cu care trebuia să debuşeze în câmpia Haţegului, Divizia 11 Infanterie a primit
100Cei mai cunoscuţi fiind colonelul Alexandru Sturza şi locotenent colonelul Crăiniceanu 101Pamfil Şeicaru, op. cit., pag. 263: După ce Generalul Iliescu, şeful Marelui Cartier General, a expus situaţia generală, a
dat cuvântul generalului Prezan, comandantul Armatei de Nord, care a propus întărirea frontului din Dobrogea cu 1-2
divizii şi întărirea Armatei de Nord pentru continuarea ofensivei în Transilvania, conform planului iniţial; Generalul
Averescu comandantul Armatei 3 susţinea că planul de campanie trebuie părăsit fiindcă nu mai corespunde situaţiei şi
pentru o desfăşurare normală a acţiunilor noastre trbuie să oprim ofensiva pe frontul de nord, să reorganizăm cât mai iute
armata şi să începem cu un număr convenabil de forţe o acţiune decisivă pe frontul de sud. Generalul Crăiniceanu,
comandantul Armatei 2 neputând participa, a trimis un raport: Să se suspende acţiunea în Transilvania; să se dea o
lovitură de măciucă în Dobrogea; în fine, să se facă, dacă e posibil,o demonstraţiune în spatele inamicului. Generalul I.
Culcer, comandantul Armatei 1: Efortul trebuie făcut întâi întâi în sud. 102Lt. col. Băldescu Radu, şef stat major al Diviziei 18 Infanterie: RĂZBOIUL NAŢIONAL. Operaţiunile din 1916. Tiparul
Institutului de Arte Grafice DACIA TRAIANĂ, Sibiu, 1933, pag 48.
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 82
ordin să treacă la apărare pe aliniamentul atins, iar de la Armata 2 au fost luate Diviziile
21 şi 22 cu începere din 3 septembrie 1916103
.
Soluţia104
generalului Averescu (rămasă în istorie sub denumirea Manevra de la
Flămânda), cerea a se combina acţiunea frontului din Dobrogea cu un atac în spatele
frontului duşman, ceea ce implică necesitatea de a trece forţele mobile ale Armatei 3
peste Dunăre, la o distanţă convenabilă de frontul de luptă din Dobrogea.
Genealul Joffre, recomanda consolidarea poziţiei din Dobrogea, chiar cu
încetinirea momentană a ofensivei în Transilvania, dar planul iniţial trebuie urmat cu
toată vigoarea, îndată ce situaţia din Dobrogea s-a restabilit.
Generalul Robertson, şeful de stat major al armatei engleze, a exprimat o părere
similară cu a generalului Prezan: Să se menţină planul românesc de operaţii cu ofensiva
în Transilvania105
.
Generalul Alexeev cerea să se ia câte o divizie de la Armata 1 şi Armata de Nord
şi două divizii de la Armata 2, care, adăugate la trupele din Dobrogea vor constitui 8
divizii pentru manevra de la Silistra şi Dobrici (Bazargic). A se continua ofensiva în
Transilvania, austriecii
neputând termina
concentrarea decât în 2-3
săptămâni. Ofensiva în
Transilvania se va continua
pe frontul Vatra Dornei-
Braşov cu Armata de Nord. O
parte a Armatei 2 ar putea
ajuta ofensiva Armatei de
Nord, acoperind trecerile şi
comunicaţiile spre Olt.
De observat că
generalul Alexeev nu
vorbeşte de vreo contribuţie a
diviziilor ruseşti.
Regele Ferdinand s-a
adresat Ţarului solicitându-i
ajutorul la care se angajase,
dar Alexeev s-a împotrivit:
Nu cred că e posibil să trimtem acolo nici cel mai mic ajutor câtă vreme nu cunoaştem
intenţiile lui Hindemburg cu claritate. E treaba lui Zaioncikovski să găsească o soluţie
103Idem, pag. 60-61. 104Pamfil Şeicaru, op. cit., pag. 264: Cartierul General Român a acceptat cu majoritate de voturi soluţia generalului
Averescu. Pregătirile pentru trecerea fluviului au început la 4 septembrie şi trecerea s-a efectuat la 18 septembrie, iar după
3 zile s-a renunţat la acţiune datorită ploilor. Diviziile au fost trimise înapoi, dar în timpul cât s-au plimbat din Carpaţi la
Dunăre şi înapoi, inamicul a adus trupe de pe frontul de vest în Transilvania, reuşind să creeze aici o superioritate numerică
covârşitoare.
Dacă manevra reuşea, probabil situaţia din Dobrogea ar fi fost alta, cu condiţia ca ruşii să colaboreze loial, fapt
puţin probabil, căci comandamentul rus fixase ca linie de apărare a României linia Siretului până la delta Dunării.
Comandantul rus Zaioncicovski îşi îndeplinise misiunea, contribuind la pierderea Dobrogei.
Ofensiva germană în Dobrogea a început cu o intensă pregătire de artilerie la flancul stâng al frontului nostru şi
Divizia 115 rusă a părăsit poziţia, deşi intensitatea focului inamic era mai severă în sectorul trupelor române. Flota rusă cu
două cuirasate fiind în apropiere, putea anihila bateriile inamice, dar n-a tras un foc şi s-a retras spre nord. Explicaţia este
de ordin politic, nu militar, iar amiralul rus Patton era complice. La 22 octombrie el a ordonat evacuarea portului şi oraşului
Constanţa, flota sa îndreptându-se spre Odesa. Nemţii puteau să profite, atacând spre Odesa prin sudul Basarabiei, dar n-au
făcut-o, fiind în curs negocierile Stürmer-von Jagow pentru încheierea unei păci separate.
105Pamfil Şeicaru, op. cit., pag. 265
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 83
pentru ca trupele pe care le are acolo să-i ajungă.
Răspunsul Ţarului: nu pot slăbi frontul din Galiţia pentru că vrem să dăm o
lovitură decisivă acolo unde inamicul îşi concentrează forţele. Problema este să
concentrăm cât mai multe divizii în Dobrogea pentru a înlătura pericolul. Desigur, se
referea la divizii româneşti.
Generalul Joffre i-a ordonat lui Sarrail să înceapă îndată ofensiva, ordin rămas
neexecutat.
La 10 septembrie 1916 Joffre a renunţat la cele 4 brigăzi de infanterie care
trebuiau trimise de Rusia Franţei, pentru a fi trimise în România. Alexeev răspunde că el
este cel mai în măsură să dea indicaţii Înaltelor Comandamente Române. Acum ezitările
lui Brătianu se confirmau.
Generalul Falkenheyn planificase trecerea Carpaţilor pe mai multe direcţii cu
scopul de a nimici trupele române şi a forţa România să capituleze, însă a subapreciat
capacitatea de rezistenţă şi ingeniozitatea românilor.
*
După ce am văzut care era situaţia generală a frontului la scurt timp de la
începerea ostilităţilor, să urmărim acţiunile de luptă din zona Diviziei 11 Infanterie
(Grupul Jiu), subordonată Armatei 1,
divizie din care făceau parte
regimente din Oltenia.
Ofensiva acesteia divizii
peste Carpaţi a cucerit bazinul
carbonifer Petroşani din Valea Jiului
oprindu-se la 27 septembrie 1916 pe
aliniamentul Vârful Băloi-Vârful
Băii-Vârful Făgetului-Câmpul lui
Neag, Armata 1 constituind pivotul
armatelor române în Transilvania.
Ezitările Marelui Cartier
General Român au avut consecinţe
grave.
Regimentul II Romanaţi Nr.
19 după mobilizare a pornit în direcţia Târgu Jiu, însă după ce a ajuns în zonă a primit
ordin să se îmbarce în tren şi să pornească pe frontul din Dobrogea, unde a fost decimat,
ca şi Regimentul 3 Olt, care se
afla deja pe acest front. Cu
toată vitejia ostaşilor şi
ofiţerilor români, Dobrogea a
fost ocupată de diviziile
inamice, iar din resturile celor
două regimente s-a constituit
Regimentul 3/19 Infanterie.
Refăcute ca efective, cele două
unităţi au luptat împotriva
invadatorilor până la retragerea
în Moldova, fiind din nou
decimate, iar pe timpul iernii
au avut în cantonament un
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 84
duşman mai temut decât inamicul cu care luptaseră până atunci: tifosul exantematic.
Regimentele 43 Infanterie din judeţul Olt şi 59 Infanterie din judeţul Romanaţi au
acţionat în cadrul Diviziei 11 Infanterie la Jiu.
Cunoscând mersul evenimentelor, ne punem întrebarea: ce s-ar fi întâmplat dacă
Regimentul II Romanaţi Nr 19 ar fi rămas la Jiu?
Dar dacă ar fi rămas în cadrul Armatei 1 Diviziile 2 şi 12 Infanterie şi Diviziile
21 şi 22 Infanterie la Armata 2, luate de acolo din Înalt Ordin, ar mai fi ajuns nemţii să
lupte la podul de la Târgu Jiu? Mai pătrundeau trupele germane pe valea Oltului?
Dar dacă în loc să apărăm Turtucaia, Silistra şi Dobrogea apăram linia Dunării cu
trupele aflate acolo, trupele germane al generalului Kosch mai treceau Dunărea să ajungă
la Bucureşti?
Dar automobilul cu cei doi ofiţeri care aveau hărţile şi ordinul de luptă al diviziei,
a căzut în mâinile nemţilor numai din cauza ceţii? Cei doi ofiţeri nu cunoşteau locul de
dispunere al comandamentului la care trebuiau să ajungă? Desigur, era de preferat să se
pună în circulaţie ipoteza cu ceaţa, decât să se spună că este o trădare.
Aceste întrebări nu s-au pus pentru a nu deranja pe cei care au dat Înaltul Ordin.
Cineva trebuia să fie
vinovat pentru catastrofa din
campania 1916 şi autorităţile au
căutat ţapii ispăşitori,
înlocuindu-i de la comanda
marilor unităţi pe unii
comandanţi.
Istoria se scrie pe baza
documentelor oficiale, iar cei
care le-au întocmit au avut grijă
să rămână în istorie adevărul lor.
După un timp însă au apărut şi
alte documente: scrieri
memorialistice ale participanţilor
noştrii la acţiunile militare
precum şi documente din
arhivele noastre şi ale foştilor
adversari. Istoricii i-au menajat pe politicieni şi mai ales pe militarii implicaţi în politică,
evitând să arate erorile acestora, iar militarii cu funcţii de mare răspundere în luarea
hotărârilor au publicat, mai ales după 1930, memorii prin care îşi justificau hotărârile şi
arătau erorile factorilor de comandă, evitând nume sau funcţii din motive lesne de înţeles.
Istoricul înregistrează faptele: în anul cutare a fost un război între doi beligeranţi,
câştigat de unul dintre ei. Mai meticuloşi, istoricii militari intră în detalii, arătând cine şi
ce armate a comandat, ce strategie şi ce tactică a folosit, ce mijloace tehnice şi ce efective
a avut la dispoziţie, etc. Memorialiştii, implicaţi direct în acţiune, redau cu fidelitate
evenimentele la care au participat, dar pot avea un grad mare de subiectivism, având
tendinţa de a folosi culori plăcute acolo unde au interes şi culori întunecate, când descriu
adversarul. Pentru a scoate la lumină adevărul trebuie cunoscută şi opinia altor
participanţi, lipsiţi de interese meschine în prezentarea faptelor.
Spaţiul limitat al unui articol de revistă nu ne permite o abordare amănunţită a
subiectului, astfel că ne limităm la relatările marelui ziarist Pamfil Şeicaru, viteaz
combatant în război, decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa III-a pentru bravură în
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 85
luptele din anul 1917, ale locotenentului colonel Băldescu Radu (originar din Mihăieşti-
Olt) , fost şef de stat major al Diviziei 18 Infanterie, autor de cursuri pentru elevii ofiţeri
ai Şcolii de Aplicaţie a Infanteriei, ale generalului Ioan Culcer, fost comandant al Armatei
1 în 1916, precum şi la unele lucrări de referinţă mai recente.
Militar desăvârşit, onorat pentru vitejia lui de ofiţer combatant în prima linie a
luptelor cu inamicul, după ce s-a informat temeinic cu documente publicate de specialişti
militari din ambele tabere beligerante, Pamfil Şeicaru publică în limba franceză o lucrare
ce face cinste istoriografiei noastre militare prezentând atât cauzele tragediei din prima
parte a războiului cât şi ale strălucitelor victorii ce au urmat.
*
Pamfil Şeicaru afirmă că Marele Cartier General german a acceptat riscul
retragerii unor forţe importante de pe frontul francez pentru a le concentra împotriva
României106
. Ludendorff nota în memoriile sale directivele strategice ale armatei
germane: Să menţinem frontul la vest şi la est în ciuda atacurilor inamicului şi să ne
concentrăm forţele pentru a trece la ofensivă împotriva României, (...) Hotărârea (...)
pentru a obţine capitularea României în câmp deschis era fermă.]
Mai notează că:
În cursul luptelor din
Dobrogea forţele anglo-
franceze de la Salonic nu
au mişcat un deget.
Ministrul rus de
război, Polivanov, arăta
întrun raport politica
reală a Rusiei faţă de
România. El arată că
extinderile teritoriale
promise României în anii
neutralităţii nu sunt
proporţionale cu
participarea ei la
operaţiile militare, căci
dacă împrejurările
evoluează în aşa fel încât Convenţia militară încheiată în 1916 se realizează integral,
s-ar crea în Balcani un stat foarte puternic (...) având şi o populaţie de 13 milioane de
locuitori. Nu trebuie să ne aşteptăm la o atitudine prietenoasă faţă de Rusia a unui
asemenea stat care s-ar strădui să-şi realizeze aspiraţiile naţionale în legătură cu
Basarabia. În Balcani el ar încerca să contracareze influenţa rusească.(...) Spulberarea
acestui vis de a deveni o mare putere în proporţiile arătate nu este contra intereselor
politice ale Rusiei.
Concluzia raportului107
era că: Rusia trebuie să profite de situaţia militară
actuală şi de dificultăţile dramatice ale României pentru a revizui compensaţiile
teritoriale ce i-au fost atribuite, deteminând intrarea ei în război.
Aceasta a fost politica rusă până la venirea bolşevicilor, dar indiferent de regim,
politica Rusiei faţă de România a rămas neschimbată, creşterea teritorială sau a
potenţialului economic al României fiind contrară intereselor ruseşti. Miliukov, liderul
106Pamfil Şeicaru, op. cit. Pag. 269 107Idem, pag. 270
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 86
liberalilor ruşi spunea că în problema Basarabiei, Pureşkievici, Lenin şi eu însumi, ne
dăm mâna.
*
La 15 septembrie 1916 situaţia Armatei germane devenise dramatică în urma
ofensivei armatei 2 Române; corespondentul german de război K. Rossner scria că
Românii s-au bătut cu îndârjire. Ei au fost neobosiţi, provocând forţelor germane
pierderi enorme pentru fiecare kilometru cucerit. Comandantul Corpului 1 Armată,
generalul Popovici n-a exploatat succesul şi în noaptea de 15/16 s-a retras în defileul
Oltului. Marele Cartier General Român nu a sesizat intenţia inamicului şi a ordonat
acţiuni ofensive Armatei 2 cu întârziere de 48 ore. Dacă Armata 2 intervenea la timp,
situaţia Armatei 9 germane devenea dramatică, schimbând complect situaţia operativ-
strategică din Transilvania108
.
În Carpaţii răsăriteni, Arhiducele Carol, comandant al forţelor austro-ungare, nu a
avut succes. Pretutindeni, unde a încercat forţarea trecătorilor inamicul a fost oprit.
Pentru Puterile Centrale accentul cădea pe efortul militar împotriva României,
pentru asigurarea cu petrol şi produse agricole, dar aliaţii n-au sesizat acest fapt. Suferind
înfrângere în încerarea de a ajunge la Bucureşti pe drumul cel mai scurt, feldmareşalul
von Mackensen alege spaţiul dintre văile Oltului şi Jiului pentru trecerea Carpaţilor.
Inamicul a luat
măsuri de întărire a
forţelor din
Transilvania. A început
concentrarea Armatei
9, care să atace
succesiv trupele de la
Olt, Armata 2 şi
Armata de Nord.
Ludendorff
l-a obligat pe von
Falkenheyn să
deplaseze frontul pe
Valea Jiului, deşi se depărta de Bucureşti. Acolo bariera muntoasă era mai îngustă, iar
sectorul era despărţit de celelalte prin masivi muntoşi care împiedicau întăririle rapide
necesare apărării.
Acţiunea de la Sibiu nu putea începe înainte de a respinge trupele române ajunse
aproape de Haţeg, care ameninţau comunicaţia de pe Valea Mureşului şi stăpânirea
bazinului Petroşani, care alimenta cu cărbune căile ferate austro-ungare. A fost constituit
Grupul Sunkel cu misiunea de a ataca şi respinge peste Carpaţi Divizia 11 Infanterie.
La 1 septembrie inamicul începe atacul spre sud, dar trupele române rezistă până
pe 3 septembrie. Comandantul Armatei 1 a trimis Regimentul 43 Infanterie, cu 4
batalioane şi 3 baterii din Regimentul 18 Artilerie, aflat în rezerva sa, ca întăriri.
Pe 4 septembrie inamicul reia atacul şi cucereşte vârfurile Muncelul şi Băloi.
Stânga diviziei fiind învăluită, divizia se retrage pe înălţimile de la SV Petroşani.
Un Regimentul de Vânători inamic pătrunde în Valea Jiului, ameninţând
retragerea Diviziei 11 Infanterie în defileul Jiului. Divizia îşi retrage grosul forţelor la
Bumbeşti şi lasă ariergarda pe crestele Carpaţilor la Pasul Vulcan-Obârşia Merişor.
108Idem, pag. 272
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 87
Falkenheyn consideră misiunea Grupului Jiu îndeplinită şi retrage forţele pentru
bătălia de la Sibiu, lăsând la Jiu numai Brigada 144 Infanterie întărită cu un batalion din
Divizia 187, un batalion de vânători şi două baterii de artilerie.
*
Apărarea văii Oltului a fost încredinţată generalului Praporgescu, fost elev al
Şcolii de la Samur, fapt ce îndreptăţea toate speranţele, însă la o recunoaştere în teren, un
obuz inamic explodează în locul unde se afla cu statul său major.
Succesorul său nu avea aceleaşi calităţi, totuşi a zădărnicit planul ofensiv al lui
Falkenheyn pe Valea Oltului: la 23 octombrie românii au capturat o coloană de
aprovizionare germană: 3 tunuri, muniţie, echipament şi 300 prizonieri.
Marele Cartier General Român se ocupa de Armata a 2-a, nu-şi închipuia că
inamicul va încerca să forţeze linia Carpaţilor într-o regiune atât de îndepărtată de
capitală.
Falkenheyn a înţeles posibilitatea pătrunderii în regiunea cea mai bună cu
pierderi minime şi a concentrat trupe numeroase: lângă Divizia 30 a lui von Bosse şi
Divizia 11 Bavareză a adus pe von Schmettow, care luptase la Oituz109
.
Inamicul a luat măsuri de întărire a forţelor din Transilvania: a început
concentrarea Armatei a 9-a, care să atace succesiv trupele de la Olt şi Armata de Nord.
Acţiunea de la Sibiu nu putea însă începe înainte de a respinge trupele române ajunse
aproape de Haţeg, care ameninţau comunicaţia de pe Valea Mureşului şi stăpânirea
bazinului Petroşani, sursa de cărbune a căilor ferate austro-ungare. A constituit Grupul
Sunkel cu misiunea de a ataca şi împinge în Carpaţi Divizia 11 Infanterie.
La 1 septembrie inamicul atacă spre sud, dar trupele române au rezistat până la 3
septembrie.
Comandantul Armatei 1-a trimite în ajutor Regimentul 43 Infanterie cu 4
batalioane şi 3 baterii din Regimentul 18 Artilerie.
La 4 septembrie inamicul a atacat vârfurilor Muncelul şi Băloi, pe care a reuşit să
le ocupe. Având stânga învăluită, divizia se retrage pe înălţimile NV Petroşani, însă un
regiment de vânători al inamicului pătrunde în Valea Jiului românesc şi ameninţă
retragerea diviziei către Defileul Jiului. Divizia se retrage cu grosul la Bumbeşti, cu
ariergarda pe creasta munţilor.
Inamicul reocupă bazinul Petroşani, urmăreşte trupele noastre şi se opreşte pe
creasta Carpaţilor la Pasul Vulcan-Obârşia Merişor.
Falkenheyn consideră misiunea sa îndeplinită, lasă generalului Sunkel numai
Brigada 144 întărită cu un batalion din Divizia 187, un batalion de vânători şi două baterii
de artilerie, restul forţelor fiind duse la Sibiu.
În faţa dispozitivului de apărare inamic pe frontieră era Divizia 11 întinsă pe 50
km având:
-Brigada 21 colonel Jipa pe vârful Prislop, inclusiv defileul Jiului;
-Brigada 22 colonel Anastasiu pe vârful Murgile (1621)-vârful Straja (1870)
inclusiv;
-Brigada 31 mixtă (Regimentele 43 şi 59 Infanterie) colonel Scărlătescu pe vârful
Straja (exclusiv)-muntele Oslea (inclusiv);
-un batalion la Poiana Muierii (1759), la 20 km vest de flancul drept al Bg. 21
Infanterie, pe linia de frontieră;
-două companii pe muntele Oslea, în legătură cu Divizia 1-a,
109Pamfil Şeicaru: op. cit., pag. 275
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 88
-un batalion la Rostovan pentru acoperirea stângii.
La 12 septembrie 1916, când inamicul se pregătea pentru marea ofensivă de la
Sibiu, iar Corpul Alpin începea să-şi facă apariţia în valea Oltului, Divizia 11 Infanterie
începe ofensiva110
:
-Brigada 21 Infanterie trece frontiera pe ambele maluri ale Jiului şi ocupă
înălţimea Măgura, stăpânind confluenţa celor două Jiuri;
-Brigada 22 Infanterie ocupă creasta Carpaţilor, mai puţin Straja şi Obârşia
Merişor;
-Brigada 31 Mixtă trece creasta munţilor pe la Vf. Negrului şi coboară la
Bărbăteni, pe Valea Jiului Românesc, de unde se separă în două coloane: una la sud de
Jiu, oprită de inamic pe dealul Sgura, alta la nord de Jiu, spre dealul Oboroca (1547) pe
care neputând să-l atace frontal îl învăluie prin ocuparea înălţimii Dealul Mare (1629),
ocupându-l până în seara zilei.
Inamicul se retrage în cursul nopţii, neobservat de trupele române, întăreşte
Grupul Haţeg cu un batalion şi Falkanheyn dă comanda acestui grup generalului von
Busse, fost comandant al Diviziei 305, cu misiunea de a întârzia înaintarea românilor spre
Haţeg-Simeria cu cel puţin 4 zile până termină bătalia de la Sibiu.
În zilele de 13-14 septembrie ofensiva Diviziei 11 Infanterie continuă:
-Brigada 21 ocupă înălţimile sud Petroşani;
-Brigada 22 Infanterie ocupă Bărbăteni, Coroeşti şi înaintează spre Oboroca,
Piatra Zănoagei (1447);
-Grupul de manevră ocupă Oboroca;
-Batalionul din stânga ocupă Pilugul, dar nu ocupă vârfurile Făgeţel şi Tulişa.
Divizia intenţiona continuarea ofensivei până la atingerea obiectivului final:
reocuparea bazinului carbonifer şi a ieşirii din defileul Haţeg. Începe însă bătălia de la
Sibiu care obligă Corpul de Olt să se retragă şi Comandamentul Armatei ordonă Diviziei
11 să înceteze ofensiva şi să se oprească pe aliniamentul atins.
La 15 septembrie, în baza ordinului primit, Divizia 11 Infanterie încetează
urmărirea şi se opreşte pe poziţie având la dreapta Brigada 21 pe Piatra Roşie (1196)-
Cetatea Boli (827, N-NV Petroşani); Brigada 22 la centru pe linia Cetatea Boli-dealul
Botanilor-dealul Palina şi Brigada 31 Mixtă pe linia Piatra Zănoagei-Oboroca, cu uşoare
unităţi pe dealul Mare-Tulişa-Făgeţel.
Inamicul este întărit cu Brigada 2 Munte şi debarcă la Haţeg.
Generalul von Busse primeşte ordin să reia cu orice preţ linia de frontieră.
În zilele 17-20 septembrie inamicul nu are nici un progres. Stânga Diviziei se
menţine pe Oboroca, dar comandantul Diviziei ordonă retragerea pentru a nu-i fi
învăluită stânga; retragerea se face în linişte, neurmărită de inamic. Divizia rămâne pe
frontieră având:
-sectorul din dreapta Brigada 21 Infanterie colonel Jipa (Regimentele 18 şi 58
Infanterie, 7 batalioane) în sectorul: Jiu (excusiv)-vârful Ogrinul (1108)-dealul Stoiniţii
(1173)-dealul Gemănării (1319) cca. 3 km nord frontieră;
-sectorul centru: Brigada 22 Infanterie colonel Anastasiu (Regimentele 43 şi 41
infanterie, total 6 batalioane în sectorul Jiu-Cândetul-vf. Murgile (1621)-Dimitrianul
(1691)-Obârşia Merişor (1636) Pasul Vulcan, totul pe linia de frontieră;
-sectorul stânga: Brigada 3 Mixtă, colonel Scărlătescu (8½ batalioane) continuă
pe frontieră de la Pasul Vulcan la Rostovanul.
110Lt. col. Băldescu Radu, op. cit., pag 156 şi urm.
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 89
Bătălia de la Sibiu s-a încheiat cu înfrângerea Corpului de Olt. Văzând retragerea
noastră de la Jiu, inamicul ridică Brigada 2 Munte şi în faţa noastră rămâne iarăşi numai
Brigada 144.
*
Armata 1-a Română, care apăra sectorul era redusă la proporţii derizorii, fiind
desfăşurată pe frontieră şi neavând în spate rezerve pentru a interveni în punctele
ameninţate.
La 26 octombrie coloanele inamice erau la câţiva km de Târgu Jiu. Generalul
Culcer a propus atunci Marelui Cartier General să abandoneze Oltenia şi să se retragă pe
Valea Oltului, care ar fi asigurat o bună apărare.
Propunerea nu putea fi acceptată din punct de vedere politic: nu se putea
abandona Oltenia fără luptă la două luni de la începerea războiului, căci ar fi fost o
lovitură grea pentru moralul naţiunii111
. Generalul Culcer a fost înlocuit cu generalul
Dragalina, comandantul Diviziei Cerna.
Noul comandant a hotărât o contraofensivă cu trupele disponibile din Divizia 11
Infanterie şi atacarea flancului inamic cu un detaşament adus în marş forţat de la
Cerna112
.
Lipsit de informaţiile generalului Ion Anastasiu privitoare la desfăşurarea luptelor
de la Jiu şi luând de bune pe cele publicate de locotenent colonelul C. Găvănescu în
Calendarul Regina Maria 1917, Pamfil Şeicaru scrie că: Avangarda diviziei bavareze
primise ca misiune ocuparea oraşului Târgu Jiu, oraş lipsit de apărare (subliniera
noastră, M.D.). Sosind la podul de pe Jiu de la intrarea orașului, ea a fost oprită de o
rezistență pe cât de înverșunată, pe atât de neprevăzută. Apărarea oraşului a fost
organizată de funcţionari, membrii ai poliţiei locale şi de femei (subliniera noastră,
M.D.), care luaseră arme de la depozitele militare113
. Se observă uşor exagerările din
Calendar, care au avut o sursă interesată în denaturarea adevărului.
Pamfil Şeicaru continuă cu propriul comentariu, arătând că românii au făcut
2.000 de prizonieri şi au capturat o cantitate importantă de artilerie: În octombrie 1916
românii au obţinut un mare succes strategic, zădărnicind prima încercare germano-
austro-ungară de a forţa apărarea Carpaţilor. Retragerea trupelor germane spre nord s-a
executat în condiţii foarte grele. Trupele erau urmărite şi hărţuite necontenit de unităţile
române. Acestea erau formate din trupe din Oltenia şi din două unităţi din judeţul
oltenesc Gorj114
*
Victoria noastră obţinută la Jiu nu însemna că nemţii s-au resemnat să rămână
iarna dincolo de munţi. Planul lui Ludendorff conjuga acţiunile lui Falkenheyn cu ale lui
Mackensen.
111Pamfil Şeicaru: op. cit., pag. 276 112Detalii despre lupta de la podul de peste Jiu şi despre participarea detaşamentului Dejoianu vom publica în alt articol, pe
baza informaţiilor de la sursa ce mai autorizată: O PAGINĂ DIN RĂZBOIUL NOSTRU. LUPTA DE LA JIU 14/27 OCTOMBRIE 1916,
lucrare a generalului Ion Anastasiu, comandant al Detaşamentului Jiu. 113Impresionantă poveste: Avangarda germană n-a prevăzut că oraşul Târgu Jiu ar putea avea o apărare „atât de înverșunată
şi atât de neprevăzută”, dar funcţionarii, poliţia locală şi femeile au prevăzut atacul, au luat arme din depozitele oraşului şi
au oprit inamicul înarmat cu mitraliere, pe care armata nu l-a putut opri! „Informaţia” aceasta este reluată şi pe internet. 114Pentru corecta informare a cititorilor prezentăm organizarea Diviziei 11 Infanterie (Grupul Jiu) dată de lt. col. Bădescu în
lucrarea citată, pag. 46-47: Brigada 21 infanterie cu Regimentele 18 şi 58 Infanterie (Gorj); Brigada 22 Infanterie cu
Regimentele 41 şi 71 Infanterie; Brigada 31 Infanterie cu Regimentele 43 şi 59 Infanterie (Olt şi Romanaţi; Regimentul 26
infanterie + două batalioane de miliţieni; Regimentul 21 Artilerie; Divizionul 2/5 Artilerie; Regimentul 1 Artilerie de Munte.
Divizia avea în acoperire Regimentul 58 Infanterie la est de Jiu şi Regimentul 18 Infanterie la vest de Jiu, iar
celelalte forţe se aflau în raionul Târgu Jiu-Bumbeşti. Regimentul 43 Infanterie, aflat în rezerva Armatei a 1-a, a fost adus la
divizie când aceasta a fost respinsă de pe frontieră.
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 90
Grupul Jiu avea numai 10 batalioane şi câteva baterii cu care trebuia să împiedice
pătrunderea forţelor inamice, iar Grupul Kühne avea pentru străpungere 5 divizii de
infanterie şi două divizii de cavalerie, artilerie şi automobile blindate, superioritatea în
efective fiind 7:1.
Nemţii au trecut la ofensivă la începutul lunii noiembrie şi în două zile au parcurs
15-20 km. Cavaleria era mai puţin periculoasă decât automobilele blindate care circulau
şi noaptea.
După înfrângerea de la Filiaşi, avansarea nemţilor devine mai rapidă. Un punct
de rezistenţă a fost pe Olteţ115
şi la 24 noiembrie116
armata germană a ajuns la Olt.
Încercările de a trece Oltul la 25-26 noiembrie nu au reuşit. Podul de la Stoeneşti nefiind
distrus, von Kühne a ordonat Diviziilor 101 Infanterie şi 11 Bavareză să-l cucerească.
Flancul stâng al armatei române era apărat de o divizie de cavalerie.
După trecerea Oltului trupele române s-au concentrat în zona Piteşti-Costeşti, dar
nu au mai putut relua ofensiva la Olt, căci în spatele armatei române de la Olt,
Mackensen a trecut Dunărea la 13 noiembrie cu armata germano-bulgaro-turcă înaintând
spre Bucureşti.
Divizia de la Cerna a început retragerea în spatele forţelor inamice, dar a ajuns
târziu la Olt: Podul de la Tia Mare era distrus şi grupul Cerna a capitulat la 16/29
noiembrie după o rezistenţă de 3 zile. În acel moment forţele germane din Bulgaria
treceau Dunărea117
.
Înainte de a ceda capital, Marele Cartier General a organizat bătălia pentru
București, a cărei reușită depindea însă de ajutorul trupelor rusești – Diviziile 40
Infanterie şi 8 Cavalerie, inactive pe Dunăre la Fetești, precum şi Corpul 8 Armată,
rezerva armatei generalului Lecinski – dar generalul Gurko, locţiitorul generalului
Alexeev, a hotărât: Nici un om, nici un tun. Evident, era ordinul lui Stürmer.
La 10 noiembrie seara, ordinul dat de Marele Cartier General german ordonă:
după trecerea Dunării, trupele lui Mackensen vor înainta în zona de sud a căii ferate
Craiova-Bucureşti, iar ale Armatei 9 vor presa spre nord pe linia Bucureşti-Ploieşti.
Înaintând de la Olt spre Bucureşti Corpul 54 (Grupul Kühne) va trebui să trimită forţe şi
la Ploieşti pentru a uşura înaintarea Corpului montan în aceeaşi direcţie.
E limpede: inamicul urmărea un atac concentric spre Bucureşti.
Deşi grupul Kosch trecuse Dunărea, iar cavaleria Armatei 9 trecuse podul la
Stoeneşti, Marele Cartier General român nu-şi pierde cumpătul şi în seara de 11
noiembrie ordonă: ... retragerea generală pe aliniamentul râul Argeş-lacul Greaca.
Rezervele generale se vor deplasa către Argeş; Divizia 21 între Argeş şi Neajlov, călare
pe şoseaua Bucureşti-Alexandria, iar Divizia 9/19 în regiunea Titu-Găeşti. Armata 1 va
executa retragerea pivotând pe aripa dreaptă. A doua zi complectează ordinul: Armata 1
română – Grupul de Apărare a Dunării şi Divizii la 2/5, 9/19 şi 21 – vor constitui o
Grupare de forţe sub comanda generalului de divizie Prezan. Misiunea acestei grupări
este de a opri inamicul dinspre vest şi sud-vest, cel puţin pe linia Neajlovului [118]. Ca
rezerve urmau să fie concentrate Doviziile 21 în zona Mihăeşti şi 9/19 între Titu şi Găeşti.
Refuzul ruşilor de a trimite trupe de întărire în zona capitalei obliga forţele
româneşti să înfrunte singure diviziile germane, austriece, ungare, bulgare şi turce.
La 13 noiembrie inamicul a trecut la ofensivă. Grupul Kraft a fost oprit după
115În fapt, pe pârâul Teslui, unde au avut loc luptele de la Robăneşti; vezi articolul subsemnatului ,,Centenarul şarjei de la
Robăneşti” în Memoria Oltului şi Romanaţilor nr. 50/2016. 11612/24 noiembrie 117Pamfil Şeicaru, op. cit., pag 279. şi urm. 118Idem, pag. 281
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 91
lupte violente şi înaintase puţin la centru. Grupul Kühne s-a îndreptat spre nord-est cu
misiunea de a anihila apărarea Diviziei 1/17 române. Generalul Prezan a ordonat
replierea armatei pe aliniamentul Dărmăneşti-Ploieşti-Maldăru, în zona NE şi SE Piteşti.
Prin retragerea Armatei 1 a rămas un spaţiu liber între aceasta şi flancul stâng al Armatei
2, iar Grupul Kühne se îndrepta într-acolo. Trupele Apărării Dunării au schimbat
dispozitivul: Divizia 18 Infanterie cu 8 batalioane şi 12 baterii s-a grupat pe direcţia
Alexandria-Bucureşti, Detaşamentul colonel Zottu cu 5 batalioane şi 13 baterii se afla pe
direcţia Giurgiu-Bucureşti.
Atacată din dreapta de Divizia de Cavalerie von der Goltz şi din faţă de Divizia
217 Infanterie germană, Divizia 18 Infanterie română se retrăgea spre Grosu-Prunaru.
Pentru îndepărtarea obstacolului care îi tăia retragerea spre Bucureşti a avut loc celebra
şarje de la Prunaru a Regimentului 2 Roşiori.
Detaşamentul Zottu era atacat de Diviziile 1 şi 12 Infanterie bulgare şi s-a repliat
la 10-12 km. nord Giurgiu. Trupele române şi comandanţii români, ca şi cei francezi,
aveau sentimentul că vor câştiga bătălia, dar aceasta se datora faptului că nu aveau
informaţii complete despre forţele de care dispunea inamicul. Erau apreciate greşit, cam
la o 1/3 din valoarea lor.
Pamfil Şeicaru vorbeşte şi despre elemente aleatoare care pot influenţa soarta
unei bătălii119
. Totuşi, Divizia 9/19 şi-a consolidat victoria asupra Diviziei 217 Infanterie
germană cu Brigada colonelului Poetaş, aruncând-o peste Neajlov şi capturându-i în două
zile 1500 oameni, 20 de tunuri, 30 mitraliere şi mult material de război.
Generalul Prezan a cerut ruşilor să facă simplu act de prezenţă pentru a-i obliga
pe bulgari să abandoneze linia Neajlovului, dar generalul rus Rasvoi a refuzat. Refuzul
ruşilor a zădărnicit exploatarea succesului Diviziei 9/19 a generalului Scărişoreanu
împotriva Diviziei 217 Infanterie gemană, permiţându-i să se replieze şi să aştepte
întăriri.
La 3 decembrie inamicul încheiase concentrarea în jurul forţelor noastre, totuşi
Diviziile 9/19 Infanterie general Scărişoreanu şi 21 Infanterie au atacat spre Călugăreni.
La nord-est, între Neajlov şi Argeş, au atacat Diviziile 7 şi 2/5 Infanterie, ocupând două
sate, iar Grupul Apărarea Dunării a recucerit satul Grădiştea pe care-l ocupaseră bulgarii.
Generalul Iancovescu a cerut din nou ruşilor să atace Comana, dar generalul Rasvoi a
răspuns că nu a primit ordin, astfel că bulgarii au scăpat de la un dezastru sigur.
Pasivitatea ruşilor i-a surprins şi pe comandanţii germani care nu erau la curent
cu tratativele Stürmer-von Jagow: la capitolul referitor la Bătălia de la Argeş Ludendorff
scria în Memorii: Sunt inexplicabile motivele care i-au determinat pe ruşi să-i lase pe
români să se bată singuri, abandonându-i în toate luptele. Ruşii ar fi putut lua parte
foarte bine la luptele din Muntenia120
.
Cu privire la aceeaşi bătălie, Falkenheyn nota în Memorii: Nu credeam posibil ca
românii să reziste la vest de Bucureşti sau în zona capitalei fără vre-un ajutor important
din partea ruşilor. Îmi închipuiam că inamicul îşi va continua retragerea121
.
Făcând parte din Detaşamentul Dejoianu, autorul a trăit momentele de mare
exaltare ale victoriei de la Jiu, urmate de retragerea în etape, la Ţânţăreni, Filiaşi, Balş,
119Pamfil Şeicaru, op. cit., pag. 282-283. Autorul arată că automobilul în care erau 2 ofiţeri cu documente importante,
corespondenţa diviziei, cu ordinele ce trebuiau transmise la unităţi a ajuns, din cauza ceţii în mijlocul trupelor germane şi a
fost capturat, iar comandanţii germani descoperind planurile noastre au constatat punctul slab al trupelor noastre şi au
trimis acolo Grupul Kühne, care a nimicit flancurile celor două divizii române, iar Divizia 41 Infanterie germană a căzut în
spatele Armatei 1; la sud Diviziile 109 şi 11 Infanterie bavareze au atacat forţele române ce operau împotriva grupului Kosch,
tăindu-le retragerea spre Bucureşti. 120Idem, pag. 284 121Idem, pag. 285
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 92
Olt şi Argeş.
Mai departe: retragerea a avut loc la lumina sondelor de petrol incendiate. (...)
Cerul era acoperit de fumul celor 1877 sonde incendiate, din care 1047 în producţie şi 26
de rafinării.
Un ofiţer din misiunea franceză îi spune: E groaznic cât de tare vă urăsc ruşii.
Rezistenţa pe liniile Mizil, Ulmeni, Buzău era o acţiune de încetinire a înaintării
inamice. Pamfil Şeicaru arată că nu puteau fi abandonate capitala, regiunea petroliferă şi
cea mai mare parte a Munteniei fără a ne asuma riscurile inerente oricărei bătălii. Din
punct de vedere politic şi din perspectiva morală a naţiunii, capitala nu putea fi
abandonată fără un ultim efort disperat. A fost aceasta replica lui Şeicaru la părerea
colonelului Ion Cupşa care, exprimându-şi admiraţia faţă de ostaşii români mai slab
înarmaţi şi echipaţi decât duşmanul, au luptat cu vitejie şi eroism pentru a împiedica
armatele Puterilor Centrale să ocupe capitala ţării, precum şi pentru activitatea,
fermitatea şi voinţa de a învinge a comandamentelor române, însă consideră că o analiză
mai temeinică a situaţiei operativ-strategice ar fi dus la concluzia că la 17 noiembrie
1916, când a început bătălia (pentru Bucureşti), nu erau condiţii favorabile pentru
reuşita manevrei pe direcţii interioare. Concluzia lui Pamfil Şeicaru este că cimitirele
istoriei sunt pline de popoare care, temându-se de riscuri, au preferat laşitatea şi
renunţarea.
*
Armata română şi cauza României obţinuseră un excepţional ajutor în persoana
generalului H. Berthelot şi în Misiunea militară franceză, misiune care cuprindea 1.200
combatanţi, dintre care 400 erau ofiţeri. Traversaseră Rusia pentru a ajunge la Bucureşti
la 15 octombrie 1916.
Generalul Joffre l-a avertizat pe şeful misiunii: Rusia nu priveşte cu ochi buni
sosirea dumneavoastră. Alexeev nu a subapreciat prezenţa misiunii franceze în România
şi a trimis imediat o misiune militară rusă sub comanda generalului Belaiev, cu
instrucţiuni să saboteze toate iniţiativele generalului Berthelot privitoare la reorganizarea
armatei române, dar legaţia franceză a fost informată de planurile lui Belaiev, care
afirmase imprudent: Generalul Berthelot are un fund atât de mare numai ca să primescă
şuturile pe care o să i le dau.
La 2 noiembrie Belaiev a propus retragerea generală în Moldova, iar Berthelot a
calificat propunerea drept o retragere fără luptă. Telegramele lui Berthelot şi ale lui
Joffre prin care se cerea un ajutor pentru o ofensivă au primit răspunsul lui Alexeev: Nici
un om, nici un tun.
*
Cu tot eroismul ostaşului român, campania din anul 1916 s-a încheiat în mod
dezastruos. Pentru înţelegerea cauzelor înfrângerii, apelăm la memoriile generalului
Culcer, fost comandant al Armatei 1 Române. El vede cauzele înfrângerilor în pregătirea
netemeinică a cadrelor de la comanda subunităţilor şi unităţilor. Sunt sigur, scrie
generalul Culcer, că între aceste cauze se poate socoti şi lipsa de pregătire a ofiţerilor şi
trupei în luptele defensive, ocupările de poziţii, în războiul de munte şi mai ales în luptele
de retragere122
.
Sunt şi cauze pe care le atribuie politicienilor şi conducerii superioare a armatei:
Politica externă a României fiind îndreptată către Europa Centrală, se refuză orice
cerere pentru înfiinţarea unei artilerii de munte serioasă. Timp îndelungat am stat cu o
122Generalul Ioan Culcer, fost comandant al Armatei I-a: NOTE ŞI CUGETĂRI ASUPRA CAMPANIEI DIN 1916, ÎN SPECIAL ASUPRA
OPERAŢIUNILOR ARMATEI I-a, Tipografia ziarului Tribuna, Iaşi, 1918, pag. 119
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 93
baterie de sistem învechit şi cu multă greutate s-a sporit această artilerie cu câteva
baterii ce s-au comandat cu puţin timp înainte de începerea războiului european. În
privinţa artileriei grele ne conduceam, asemenea, pe păreri şi principii greşite (...) fără a
ţine socoteală de partea morală123
.
Generalul arată că ceea ce venea ca directive sau doctrină de la armata germană,
era luat de bun fără a judeca dacă acelea sunt aplicabile armatei noastre.
Privitor la modul de îndeplinire a îndatoririlor ostăşeşti, generalul afirmă că: Toţi
ne-am făcut datoria cu conştiinţă, muncă încordată şi dorinţa de izbândă, cu toate că nu
am dispus de mijloace îndestulătoare.
Inferioritatea în armament din punct de vedere al mitralierelor şi artileriei grele,
lipsa de mijloace pentru informaţiuni ca aeroplane, aparate şi linii telegrafice, combinate
cu numărul diviziilor puse la dispoziţia Comandamentului pentru întinderi de front atât
de mari, trebuiesc bine judecate şi cumpănite înainte de a lua o hotărâre asupra
faptelor124
.
*
Puterile Centrale duceau lipsă de mărfuri alimentare. În Amintiri de război
Ludendorff arată că esenţialul planului de război împotriva României consta în asigurarea
victoriei ca să poată continua să trăiască125
, iar von Mackensen spunea în aprilie 1917:
Datoria cea mai grabnică a administraţiei germane în România este de a exploata cât
mai perfect resursele acesteia126
.
În Moldova ruşii se considerau stăpâni în cel mai desăvârşit sens al cuvântului.
Marele Cartier General rus a cerut mai întâi să fie puse sub comandament rusesc căile
ferate, apoi a pretins să fie evacuate la Kerson, în Rusia, guvernul, armata, spitalele,
populaţia civilă refugiată şi insista pe lângă Aliaţi ca aceştia să determine guvernul
român să accepte aceste injoncţiuni.
Materialul de război trimis de Franţa şi Anglia a fost reţinut în Rusia în procent
de 85%, trenurile cu armament destinat României fiind incendiate sau dirijate din
greşeală spre Caucaz, unde au fost descoperite de o comisie anglo-franceză trimisă în
căutarea lor.
Rusia a trimis în România o jumătate de milion de combatanţi şi un număr mai
important de trupe şi servicii care îşi manifestau intenţia de a se instala de-a binelea în
Moldova.
Generalul H. Berthelot şi ofiţerii Misiunii militare franceze au început acţiunea
de reorganizare şi creare a unei armate moderne de 500.000 combatanţi, iar generalul
Zaharov insista pe lângă regele Ferdinand ca toate unităţile româneşti aflate pe cale de
refacere sub controlul lui Berthelot să fie transferate pe teritoriul rusesc. Regele s-a opus
categoric, spunând că preferă să moară de foame pe pământ românesc decât să se îngraşe
în Rusia.
Efectivele ruseşti erau numeric superioare şi voiau să subordoneze armata
română comandamentelor ruseşti: la 10 decembrie 1916 generalul Beleaev, omul lui
Stürmer, a cerut fuzionarea Marelui Cartier General român cu cel rus, dar guvernul român
a refuzat categoric această lezare a drepturilor de suveranitate a României.
123Idem, pag. 118 124Idem, pag 119 125Pamfil Şeicaru, op. cit., pag. 287 . În afara consumului făcut de trupele germane în zona ocupată, au exportat în Germania
pe calea ferată 1.768.552 tone cereale, 393.352 tone legume, 1.140.809 tone produse petroliere, 1.400.000 bovine,
4.600.000 ovine, produse textile, pielărie, etc., la care se adaugă contribuţia de război în sumă de 780 milioane plătită de
populaţie, fapt ce indică grava situaţie alimentară a Germaniei. 126Idem, pag. 288
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 94
Efectivul armatei reorganizate era de 700.000 oameni, din care 460.000 în armata
de operaţii, formând 267 batalioane, 100 escadroane şi 243 baterii de toate calibrele.
Cu tot sabotajul ruşilor, s-au primit din Franţa şi Anglia 150.000 puşti, 1.957
mitraliere, 2.376 puşti mitraliere, 84 tunuri uşoare, 141 tunuri grele, 130 mortiere de
tranşee şi 1.300.000 grenade. Dacă în 1916 doar câţiva soldaţi din companie ştiau să
folosească grenada, în 1917 grenadele franceze, uşor de mânuit, deveniseră arma
preferată a ostaşului român.
În iunie 1917 batalionul de infanterie român dispunea de 8 mitraliere şi 24 puşti
mitraliere, iar regimentul avea în total 24 mitraliere şi 96 puşti mitraliere. Divizia avea un
regiment de tunuri uşoare cu 9 baterii şi un regiment de obuziere (calibru 100 mm) cu 4
baterii. La brigăzi erau în plus două baterii, una de tunuri de 53 mm şi una de mortiere de
tranşee.
Artileria a fost reorganizată, cuprinzând 14 regimente. Artileria de munte avea
două regimente cu câte 7 baterii fiecare. Aviaţia cuprinde 12 escadrile, putea angaja lupte
aeriene din care ieşea învingătoare.
Forţele armate erau grupate în două armate: Armata 1 continua să se reorganizeze
în Moldova, iar Armata 2, general Averescu, se afla pe front în sectorul Mărăşeşti-Oituz.
Dotaţi cu armament modern, soldaţii români îşi refăceau moralul şi convingerea că
înfrângerile anterioare se datorau doar superiorităţii armamentului inamic.
În Moldova luptele încetaseră, cu excepţia unor atacuri fără importanţă, pentru
rectificarea liniei frontului, precum la cota 314 Momâia.
Armatele ruseşti au venit nu doar cu lăcomia unor lăcuste, ci şi cu flagelul
tifosului exantematic127
. Au pierit 394 medici (dintre care 4 erau francezi) şi 1.000
infirmiere.
În Rusia au început revoltele: s-au răsculat 3 regimente din garnizoana Petrograd.
Ţarul a abdicat la 4/17 martie 1917. La începutul lunii aprilie 1917 s-a constatat şi în
Moldova destrămarea disciplinei armatei ruse şi au început să se formeze soviete de
soldaţi. La 15 aprilie 1917 Lenin şi echipa sa au fost transportaţi la graniţele ruseşti de
către Ludendorff în vagoane plumbuite. A fost reluat proiectul de pace separată pe care
Stürmer îl discuta cu von Jagow. Armata rusă era în plină dezorganizare şi cuvântul de
ordine era pace. Minoritatea bolşevică a lui Lenin, bine organizată, înarmată şi
centralizată a cucerit puterea în Duma de stat, susţinută de tendinţa maselor de a pune
capăt războiului. Ideea unei ofensive era nepopulară în armată. Lenin voia pace imediată.
Pe nemţi defetismul armatei ruse îi avantaja, scăpându-i de angoasa unei ofensive în est.
În Amintirile mele de război Ludendorff scria: Presupuneam că ruina armatei şi
a poporului rus nu reprezintă un serios pericol pentru Germania şi pentru Austro-
Ungaria. Trimiţându-l pe Lenin în Rusia, guvernul nostru şi-a asumat o mare
responsabilitate politică. Această călătorie era totuşi îndreptăţită din punct de vedere
militar, trebuia ca Rusia să fie înfrântă. Guvernul nostru ar fi trebuit însă să ia măsuri ca
să nu se întâmple acelaşi lucru şi cu Germania.
Descompunerea armatei ruse era accelerată printr-o propagandă organizată de
intelectualii ruşi din Elveţia, Franţa şi Danemarca, în ziarele tipărite acolo şi trimise pe
front de serviciile germane, iar soldaţii le primeau şi le citeau cu voce tare. Iată un
fragment din ziarul „Russki vestnik”: Englezii vor ca ruşii să-şi verse ultimul strop de
sânge pentru gloria Angliei care, înainte de orice, îşi caută propriul profit. Dragii noştrii
soldaţi, trebuie să ştiţi că Rusia ar fi încheiat demult pacea, dacă Anglia nu ar fi
127Idem, pag. 289.
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 95
împiedicat-o. Trebuie să renunţăm definitiv. Poporul rus o vrea şi asta e sfânta lui voinţă.
Cine ar mai fi putut opri dezertarea în masă a soldaţilor?
Sovietele de soldaţi din armata rusă nu au avut nici un efect asupra soldaţilor
români.
Ofensiva rusă din 1917 a fost un eşec. Luptând pe teritoriul românesc, soldaţii
ruşi aveau impresia că luptă pentru România şi fiind oameni ai câmpiei, nu suportau
vitregia luptei în munţi.
*
Frontul din Moldova, întins din nordul Moldovei până la Marea Neagră, avea 3
armate ruseşti şi două româneşti, cu 47 divizii de infanterie, 10 divizii de cavalerie şi 505
baterii de artilerie.
Dintre acestea 10 divizii de infanterie şi 3 de cavalerie erau româneşti, grupate în
două armate: Armata 1, general Cristescu, pe stânga Siretului, până la Tecuci, pe 40 km şi
Armata 2, general Averescu, în regiunea Vrancei, la nord de Focşani, pe un front de 35
km.
Puterile Centrale aveau pe un front de 150 km. 4 armate cu 27 divizii (12
germane, 10 austro-ungare, 2 turce şi 3 bulgare), în total: 337 batalioane de infanterie,
234 escadroane şi 360 baterii de artilerie.
În iulie 1917 armata română avea de 3 ori mai mult armament decât inamicul,
însă inamicul dispunea de lucrări fortificate. Armata română avea un moral excelent şi
încredere deplină în reuşita ofensivei sale.
În faţa Armatei 2 române, inamicul avea 25 de batalioane cu 155 de mitraliere, 36
escadroane cu 97 mitraliere şi 142 tunuri, dintre care 6 grele.
Armata generalului Averescu constituită din Corpul 2 Armată cu Diviziile 1 şi 3
Infanterie şi Corpul 2 Armată cu Diviziile 6, 8 şi 12 Infanterie, rezerva de artilerie fiind
compusă din 2 divizioane artilerie de munte, 1 divizion artilerie grea (152 mm), 7 baterii
tunuri lungi şi obuziere (150 mm) ocupa frontul de 37 km de la Bâtca Carelor pe valea
Caşin până la Răcoasa, cu 4.097 ofiţeri şi 150.708 trupă128
. Misiunea Armatei 2 era să
rupă apărarea inamicului între Poiana Încărcătoarea şi Răcoasa, într-un sector de 10 km,
iar pe restul frontului (de la Arşiţa Mocanului la Poiana Încărcătoarea) să rămână în
apărare pentru a fixa forţele inamice. Ofensiva Armatei 2 a dat naştere bătăliei de la
Mărăşti, desfăşurată între 9/22 iulie şi 19 iulie/1 august 1917. Pregătirea de artilerie a
atacului a început pe data de 9/22 iulie şi a durat două zile, ofensiva începând în
dimineaţa de 11/24 iulie ora 3 şi 50 minute, când artileria a lungit tragerea şi infanteria a
pornit la atac. Lupte violente s-au dat în zona localităţii Mărăşti, unde Regimentul 22
Infanterie a fixat inamicul cu două companiii şi a învăluit cu două batalioane, unindu-şi
efortul cu Regimentele 30 Infanterie la stânga şi 22 infanterie la dreapta. Ofensiva a
surprins pe inamic prin vigoare şi impetuozitate, astfel că generalul Gerok s-a adresat
comandamentului superior cerând grabnice întăriri. Deşi ofensiva se desfăşura cu succes,
datorită ofensivei din Galiţia şi Bucovina s-a apreciat necesară oprirea ofensivei pe
frontul de la Mărăşti. Generalul Averescu a cerut insistent continuarea ofensivei, Marele
Cartier General român a aprobat continuarea ofensivei şi în ziua de 13 iulie forţele
române au pătruns 7 km în dispozitivul inamic, eliberând Soveja. Acţiunea a continuat şi
în ziua de 14 iulie, urmărind resturile Diviziei 216 Infanterie germană, apoi luptele au
mai continuat doar pentru îmbunătăţirea poziţiilor în teren, ultimul atac al Diviziei 8
Infanterie fiind în ziua de 19 iulie/1 august 1917 la Cornul Măgurii şi Măgura Caşinului.
128Istoria Militară a Poporului Român, pag. 548
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 96
Pierderile româneşti au fost de 36 ofiţeri, 1.424 soldaţi, la care se adugă 74 ofiţeri şi
3.346 soldaţi răniţi şi dispăruţi129
.
Victoria de la Mărăşti a avut o importanţă strategică deosebită şi a contribuit la
ridicarea moralului ostaşilor români. Dintre aprecierile făcute de istorici, specialişti
militari şi participanţi la acţiune prezentăm opinia lui Mihail Sadoveanu, care a vizitat
câmpul de bătălie la scurt timp după încheierea luptei: bătălia de la Mărăşti va trece în
istoria noastră ca o operă serioasă şi solidă de artă militară. Toată dezvoltarea ei a fost
prevăzută şi s-a executat potrivit planului iniţial. Cel din urmă soldat a ştiut unde merge
şi şi-a făcut datoria. Artileria a dovedit o precizie înspăimântătoare. Ofiţerii germani
prinşi au trebuit să se plece, arătându-şi toate omagiile lor.130
Pentru a rămâne în memoria generaţiilor viitoare pilda de eroism a luptătorilor de
la Mărăşti, s-a ridicat acolo un mausoleu a cărui piatră fundamentală a fost aşezată la 10
iunie 1928, având pe 15 plăci de marmoră încrustate numele vitejilor ce şi-au jertfit viaţa
în glorioasa bătălie.
Victoria n-a putut fi exploatată din punct de vedere strategic, căci pe frontul din
Bucovina şi Galiţia forţele Puterilor Centrale respingeau trupele ruseşti, care se retrăgeau
în debandadă. La 6 iulie armata rusă fugea către Kamenek-Podolsc şi la 11 iulie armata
germană ajungea la Tarnopol, părăsit fără luptă de Corpul 1 de Gardă rus.
*
Armata 1 general Constantin Cristescu, avea în compunere Corpul 3 Armată cu
Diviziile 5, 13 şi 14 Infanterie, Corpul 6 Armată cu Diviziile 9 Infanterie română şi 80
Infanterie rusă, Brigada 1 Cavalerie română, Corpul de cavalerie cu Divizia 2 Cavalerie
şi Brigăzile 1 şi 6 Roşiori pe jos, Rezerva de artilerie cu Regimentele 1, 2 şi 3 Artilerie
grea (105 şi 155 mm) şi Corpul Aeronautic cu 5 escadrile. Front: 60 km, de la Movileni
prin Lieşti la Crângeni; efective: 4.466 ofiţeri şi 153.716 trupă131
. În timpul bătăliei de la
Mărăşti Armata 1 s-a apropiat pe timp de noapte de sectorul său de front.
Ofensiva de la Mărăşti i-a obligat pe nemţi să renunţe la ofensiva de la
Nămoloasa şi să atace la vest de Siret pe sectorul Mărăşeşti, având ca obiectiv distrugerea
tuturor forţelor româno-ruse din Moldova. Puteau astfel înainta în Ucraina pentru a putea
aproviziona cu hrană populaţia şi armata. Planul prevedea atacarea Armatei IV ruse, iar în
faza a doua, atac la vest de Siret pentru a cădea în spatele Armatei IX ruse132
.
În noaptea 23/24 iulie (5/6 august) artileria germană execută trageri cu muniţie
chimică asupra poziţiilor Diviziei 34 Infanterie rusă şi dimineaţa, între 4,30-7,30 execută
o violentă pregătire de artilerie, după care infanteria germană porneşte la atac, care
progresează uşor, căci Divizia 34 rusă a părăsit poziţia.
Generalul Cristescu ordonă Diviziei 5 Infanterie română să ocupe poziţiile de pe
malul drept al Siretului, părăsite de ruşi. Regimentele 8 şi 23 Infanterie au trecut Siretul
pe pod de vase şi au restabilit linia Doaga-Straja, apoi au trecut şi Regimentele 3 şi 7
Vânători, Regimentul 9 fiind ţinut ca rezervă.
Von Morgen a ordonat Diviziilor 216, 93 şi 89 să înainteze spre nord, lovind
Divizia 34 rusă, care a fugit, lăsând descoperită dreapta Diviziei 5 Infanterie română. A
intervenit Regimentul 7 Infanterie român şi în după amiaza toridă de august au luptat 3
divizii germane cu 4 regimente româneşti, intervenind şi celebrul atac al Regimentului 32
Mircea, când ofiţerii şi soldaţii au aruncat vestoanele, şi-au suflecat mânecile şi au pornit
129Idem, pag . 567 130Op. cit. pag 572 131Op. cit. pag. 548 132Pamfil Şeicaru, op. cit., pag. 310 şi urm.
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 97
la atac. Frontul a rămas intact, singurul avantaj al inamicului fiind satul Doaga133
.
Pe 8 şi 9 august Mackensen canalizează atacul spre sectorul ocupat de Diviziile
71 şi 73 ruseşti, dar a avut surpriza să găsească în locul acestora trupe româneşti, care le
înlocuiseră. Erau Diviziile 5 şi 6 Infanterie comandate de generalii Razu şi Scărişoreanu,
care formau Corpul 6 Armată comandat de generalul Eremia Grigorescu. Aceste divizii
au fost decimate. Regimentul 34 Constanţa a pierdut 35 ofiţeri şi 1.551 soldaţi, iar
Regimentul 36 a pierdut 36 ofiţeri şi 954 soldaţi. Un comandant de regiment şi aproape
toţi comandanţii de batalioane au fost omorâţi. Ziua de 10 augst a fost cea mai tragică
pentru armata română, dar şi inamicul a avut pierderi mari: Divizia 89 germană, aflată în
faţa Diviziei 5 română, a avut efectivul redus cu mai mult de jumătate şi obligată să se
retragă pentru refacere.
Când s-a dat semnalul pentru atac, generalul Ragoza, comandantul Armatei 4
ruse, ordonase încetartea oricărui atac, fără să-i fi avertizat pe camarazii săi români.
Trupele ruse s-au retras 5 km la vest de Mărăşeşti, iar generalul Cristescu, care ordonase
să fie mitraliaţi fugarii, a fost înlocuit cu generalul Grigorescu.
Generalul von Morgen a trecut trupele Diviziilor 12 şi 76 prin breşa creată în
dispozitivul trupelor ruse, pivotând spre ariergarda Diviziei 9 române. Generalul
Scărişoreanu a trebuit să facă faţă cu propriile mijloace, neavând speranţa unui ajutor.
Regimentul 40, care acoperea Mărăşeştii, avea 3 batalioane dispuse în echer, fiind
înconjurat din toate părţile. Batalioanele au fost decimate şi regimentul nimicit. Nemţii au
luat prizonieri 7 ofiţeri şi 120 soldaţi, ceilalţi au rămas pentru totdeauna pe câmpul de
luptă. Sacrificiul Regimentului 40 a fost folositor, dând posibilitatea altor unităţi să vină
în ajutor. Divizia 9 Scărişoreanu a pierdut 143 ofiţeri, 6.300 soldaţi, 130 mitraliere şi 10
tunuri, dar a închis drumul nemţilor spre Mărăşeşti134
.
Generalul Grigorescu fusese subordonat generalului Ragoza, care i-a ordonat să
retragă trupele la 6 km în spatele Mărăşeştilor, iar Grigorescu cere ca trupele ruse să
rămână pe flancul drept al trupelor române cel puţin până la căderea nopţii şi a protestat
pe lângă Inaltul Comitet Aliat de la Iaşi. Propunerile lui Grigorescu au fost aprobate de
generalii Scerbacev şi Prezan, ordinul lui Ragoza anulat şi Grigorescu a devenit
comandntul forţelor româno-ruse.
Rezistenţa română i-a înfuriat pe nemţi. Pe 18 august von Eben raporta lui
Mackensen că forţa diviziilor sale a scăzut foarte mult şi nu mai are mijloace de înlocuire
a pierderilor: Divizia 76 germană mai avea 340 oameni, Divizia 8 mai avea 1.000, iar
celelalte câte 800. Spitalele din Focşani, Râmnicu Sărat şi Buzău erau pline de răniţi, dar
au fost rechiziţionate pentru răniţi şi clădiri publice sau case particulare. La Bucureşti
trenurile cu răniţi soseau noaptea pentru ca populaţia să nu vadă ravagiile făcute în rândul
armatei germane135
.
Ziua de 6/19 august 1917, când ofensiva germană a început să slăbească şi
Corpul 1 german de rezervă a fost înfrânt, a influenţat decisiv desfăşurarea ulterioară a
acestei mari bătălii. Armata 9 germană a fost obligată să renunţe la obiectivele iniţiale,
trecând în defensivă pe valea Siretului. Nemţii au pierdut 5.500 oameni, între care 104
ofiţeri.
Deşi, în modestia sa, Pamfil Şeicaru nu descrie luptele la care a luat parte cu
subunitatea sa de mitraliere, făcând minuni de vitejie, redăm fragmente din aprecierile
altor autori:
133Idem, op. cit., pag. 313 134Idem, pag. 315 135Idem, pag. 316
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 98
La 6 august 1916, când primul batalion de vânători de munte intra în luptă la
Cireşoaia, avea ca întărire 1 pluton de mitraliere din R 17 Infanterie comandat de
sublocotenentul în rezervă Pamfil Şeicaru, ziarist reputat. Poziţia germană era apărată
de căpitanul Erwin Römmel, viitorul feldmareşal german. Românii cuceresc cota 772
Cireşoaia, dar nemţii o reiau a doua zi, căci trupele ruse din Armata a 24-a refuză să mai
lupte. ... La 6 august 1917 căpitanul Pălănceanu bate pe căpitanul Römel la Cireşoaia,
împreună cu căpitanul Pantazi şi sublocotenentul Pamfil Şeicaru, dar a doua zi căpitanul
Römel recucereşte poziţia. ... Căpitanul Constantin Pantazi, comandantul companiei 1,
căpitanul Emil Pălăngeanu, comandantul companiei a 2-a şi sublocotenentul Pamfil
Şeicaru au fost decoraţi de către regele Ferdinand I cu Ordinul Mihai Viteazul, iar după
recucerirea cotei de către nemţi, Kaiserul Wilhelm al II-lea acordă căpitanului Römmel
cea mai înaltă decoraţie prusacă: „Pour la mérite”[136].
Ordinul de zi nr. 90 al generalului Eremia Grigorescu comandantului Armatei 1,
elogia vitejia ostaşilor români: La Panciu, Mărăşeşti şi Cosmeşti s-a dezlănţuit cea mai
groaznică bătălie ce a purtat vreodată Ţara Românnească. În lupte crâncene şi vijelioase
inamicul întreit în număr ... s-a izbit 12 zile şi 12 nopţi de vitejia voastră ca de o stâncă
neclintită. La Şuşiţa şi Siret aţi năruit sforţările groaznice ale sălbaticului duşman
dovedind lumii odată mai mult că „nici pe aici nu se trece”. Aici cunoscu generalul
german Mackensen ce este înfrângerea. Mărăşeşti fu mormântul iluziilor duşmane. Ziua
de 6 august a fost scrisă cu litere de aur în cartea vitejiei neamului nostru, afirmând în
lumea întreagă drepturile lui nebiruite137
.
Armata română constituie un grup cu care să execute o contraofensivă.
În dimineaţa 15/28 august, după o scurtă pregătire de artilerie, nemţii atacă cu
Corpul Alpin sectorul Diviziei 124 ruse ameninţând stânga Armatei 2 române (Divizia 3
Infanterie) rămasă descoperită. Regimentele 18 Infanterie și 2 Vânători primesc ordin și
atacă inamicul, refăcând frontul către orele 19,00. Inamicul simte unde mai sunt trupe
rusești și atacă în sectorul Irești-Mângălaciu, iar Regimentele 494 şi 496 ruseşti părăsesc
poziţia, descoperind stânga Diviziei 3 Infanterie română. Contraatacând cu rezervele,
Divizia 3 restabileşte situaţia şi în seara zilei inamicul este oprit peste tot, dar dispozitivul
lui prezintă un intrând sub formă de unghi cu vârful către cota 461 şi laturile către Ireşti şi
pădurea Mânăstioara.
Pentru ziua de 29 august comandamentul român hotărăşte să atace laturile
triunghiului cu Divizia 15 rusă şi Regimentele 18 Infanterie şi 2 Vânători din Divizia 9
română pe latura de nord-vest, în direcţia Muncelu, iar pe restul frontului să facă
demonstraţiuni.
Trupele ruse nu se opresc din retragere, dând posibilitatea inamicului să înainteze
până la Dealul Porcului-Varniţa-cota 406, ameninţând să întoarcă stânga Armatei 2
române. Situaţia devine foarte critică. Comandamentul român şi comandamentele celor
două armate îşi aduc majoritatea rezervelor pentru a contracara ofensiva inamică şi a
respinge intrândul creat.
În dimineaţa de 30 august inamicul atacă cu Diviziile 216 şi 76 în direcţia
Obârşia-Dealul Porcului şi Varniţa, iar Divizia 9 intervine şi restabileşte situaţia. Inamicul
nu are nici un rezultat. Zuia de 31 trece în linişte, iar în ziua de 1 septembrie ambele părţi
declanşează ofensiva.
Divizia 216 ajutată de stânga Diviziei 76 atacă pe Dealul Porcului Regimentul 30
136 Gl Bg. (rtr) Emil Gheprghiţă, Col. (rtr) Gege Gheorghe: FILE DIN ISTORIA CAVALERIEI ŞI TANCURILOR,
Ed. Vasile Cârlova, Bucureşti, 2007, pag. 191-193 137Istoria.Militară a Poporului Român, . pag. 602-603
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 99
Muscel, care respinge atacurile. Pe 3 septembrie
inamicul reia atacurile şi către ora 17,00 ocupă cota 554
şi o parte din Dealul Porcului, dar un batalion din
Regimentul 4 Argeş contraatacă şi restabileşte situaţia.
Contraofensiva germană a eşuat.
Pregătirea de artilerie de o oră fiind insuficientă,
nu a reuşit nici ofensiva română din 1 septembrie cu
Diviziile 9 şi 13 Infanterie.
Pentru atacul din 3 septembrie se constituie
-Grupul General Broşteanu cu Divizia 9 şi
Brigada 2 din Divizia 11 adusă din rezervă pe frontul
nord Varniţa; grupul trebuia să execute o misiune de
fixare a inamicului, iar după ce reuşea acţiunea Diviziei
13 , relua şi el înaintarea.
-Grupul General Popescu cu Divizia 13 şi
Brigada 22 din Divizia 11 Infanterie, având ca obiectiv
Muncelul şi dealul Podişul pentru a întoarce dealul
Seciul.
Acţiunea Diviziei 13 nu a reuşit şi în seara zilei
s-a închis definitiv orice acţiune ofensivă şi din partea
noastră138
. În ultima zi a bătăliei a căzut în luptă sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu, în
sectorul Muncelu. Comandantul Regimentului 43/59 Infanterie îi aducea un vibrant
omagiu prin Ordin de Zi: Ecaterina Teodoroiu a fost la
înălţimea celor mai viteji apărători ai ţării sale, pe care
i-a întrecut prin puterea cu care îşi înfrângea slăbiciunea
femeiască, ştiind să dovedească vigoarea bărbăţiei de
trup şi de suflet şi calităţile întregi ale unui ostaş
îndrăzneţ, neobosit şi plin de entuziasmul de a se face
folositor cu orice preţ. ... Aceea care în vitejia-i
comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-
şi îndemna ostaşii cu vorbele „Înainte băieţi, nu vă
lăsaţi, sunteţi cu mine!” – are drept din clipa aceasta la
cinstire veşnică a tuturor românilor139
.
La Mărăşeşti s-a văzut lămurit valoarea reală a
soldatului român, atunci când el a fost pus în condiţii de
luptă materiale şi morale140
. Bătălia de la Mărăşeşti se
înscrie în rangul marilor înfruntări terestre fiind ultima
mare operaţie aliată de pe frontul de est încununată de
succes. Eşecul Armatei 9 germană a silit Comandamentul
Puterilor Centrale să renunţe la proiectata ofensivă în
sudul Ucrainei, forţa combativă a acesteia scăzând
simţitor. Eşecurile suferite pe frontul românesc au fost
apreciate ca fiind lovitura cea mai importantă pe care au primit-o germanii pe frontul de
est141
.
138 Locotenent colonel Băldescu Radu: RĂZBOIUL NAŢIONAL. OPERAŢIUNILE DIN ANII 1917, 1918 ŞI 1919. Sibiu, 1934. Pag 82-
91 139Istoria Militară a Poporului Român, pag. 603 140Generalul Ioan Culcer, op. cit., pag. 120 141Idem, pag. 607
Statuia eroinei Ecaterina
Teodoroiu executată de
sculptorul D. Măţăuanu...
...a fost inaugurată la
Slatina la 31 mai 1925 în
prezenţa reginei Maria
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 100
Calendarul MEMORIEI OLTULUI şi ROMANAŢILOR- August
-1 aug. 1496, prima atestare documentară a judeţului Romanaţi.
-7 august 1560, prima atestare documentară a satului Cepturoaia (azi Iancu Jianu).
-29 aug 1577, prima atestare documentară a localităţii Scorniceşti-Olt.
-4 aug. 1619, m. Badea postelnicul din Greci, ctitorul bisericii din Greci.
-23 august 1631, pribegii conduşi de Matei aga din Brâncoveni (viitorul domn Matei
Basarab) se bat cu Leon Vodă. Cade în luptă Preda Floricioiu din Greci, ginerele lui
Mihai Viteazul.
-4 aug. 1645, conform pisaniei M-rii Strehaia, Matei Basarab termină zidirea ei.
-aug. 1653, m. doamna Elina, soţia lui Matei Basarab, de 54 de ani. Înmormântată în
pronaosul Bisericii Domneşti din Târgovişte.
-4 aug. 1668, schitul Strehareţi şi biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” (ctitor Nicola
Slătineanu) din Slatina sunt închinate Sfintei Mitropolii din Bucureşti.
-1 aug. 1699, Constantin Brâncoveanu termină zidirea M-rii Mamul-Vâlcea (M.O.
13/2013).
-15 aug. 1714, sunt executaţi la Stambul Constantin Brâncoveanu şi fiii săi.
-17 aug. 1814, n. Alexe Marin, profesor la Slatina, primul profesor de chimie al Univ.
Bucureşti.
-30 aug. 1822, conform pisaniei, este terminată zidirea bisericii din Cârlogani.
-24 aug. 1828, n. la Oboga Gh. Chiţu, fost primar al Craiovei, ministru (m.28 oct. 1897 la
Mirila).
-1 aug. 1837, n. la Vălenii de Munte col. August Gorjan . Va comanda Regimentul 3 Olt
în Războiul din 1877.
-8 aug. 1854, n. la Slatina juristul C-tin Dissescu, ministru , directorul revistei ,,Dreptul”,
părintele constituţiei din 1923.
-22 aug 1857, Alexe Marin scoate revista ,,Muzeul Naţional” în Bucureşti.
-1 aug. 1871, n. Al. Alimăneşteanu, lider P.N.L.Olt, fost deputat şi senator (Memoria
Oltului 20/2013, 22/2013).
-21 aug. 1877, P.S. Aurelian (n. Slatina) devine ministru al agriculturii, comerţului şi
lucrărilor publice.
-31 aug. 1880, n. la Caracal Ştefan Braborescu, artist al poporului, poet.
-4 aug. 1881, n. pictorul Ion Popescu Negreni.
-14-15 aug. 1881, m. la Rusăneştii de Jos Alexandru G. Golescu, revoluţionar de la 1848
-8 aug. 1883, m. la Caracal Dincă Bălşan (Memoria Oltului nr.7/2012), eroul luptei din
Dealul Spirii (13 sept. 1848).
-aug. 1889, începe construirea localului Liceului ,,Radu Greceanu” de la Slatina.
Cărămida s-a făcut de către meşteri din Slătioara.
-7 august 1890, m. la Negreni-Chiţeasca gazetarul N.T. Orăşanu (Memoria Oltului
1/2012, 16,17/2013).
-aug. 1891, se formează Regimentul II Romanaţi nr. 19 la Caracal.
-13 aug. 1893, m. Dobre Cacaleţeanu, proprietar şi filantrop (n. în comuna Leu
Romanaţi)
-29 aug. 1893, Carol I pune piatra de temelie la localul Şcolii de Agricultură de la
Strehareţi.
-30 aug. 1893, n. col. Al. Petrescu la Cireaşov. A fost comandantul Şcolii militare de la
Radna şi al Detaşamentului Păuliş .
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 101
-30 aug. 1893, ia fiinţă compania de jandarmi din Caracal.
-11 aug. 1894, s-a născut la Caracal Cristea Şt. Mateescu, academician, specialist în
domeniul construcţiilor hidrotehnice, proiectant al barajelor Bicaz, Vidraru, Brădet, ş.a.
(m.14 iunie 1979).
-ante aug. 1896, apare la Caracal ziarul ,,Vulturul” (până în 1889 apar 119 numere).
- 18 aug. 1896, n. poeta Doina Bucur, stabilită la Caracal.
-1 august 1900, m. N. B. Locusteanu (Memoria Oltului 1, 2, 3, 10/2012 ; 12,15, 16/2013),
în comuna Leu Romanaţi (n. 24 martie 1821).
-16 aug. 1903, n. poetul Pan M. Vizirescu la Braneţi-Romanaţi (M.O. 25, 26, 28/2014).
-10 aug. 1911, n. Mioara Minulescu, fiica poetului Ion Minulescu.
-6 august 1912, n. la Spineni-Olt prozatorul Ion Marin Iovescu (m. 9 aug. 1977, Memoria
Oltului 6/2012).
-16 aug. 1913, n. la Caracal Remus Scarlat, avocat şi ziarist.
-1 aug. 1914, Gh. Cucu este transferat ca prof. de muzică la Slatina de la Tr. Severin în
locul lui V.I. Buică.
-1 aug. 1915, apare la Balş revista ,,Licăriri” până în 1916 (M.O. 12/2013).
-15 aug. 1917, m.în refugiu în Moldova Al. Iliescu, lider P.N.L. Olt şi filantrop.
-21 aug. 1917, m. pe front cpt. Dumitru Morjan de la Slatina şi eroina Ecaterina
Teodoroiu pe Valea Zăbrăuţului-Putna.
-31 aug. 1917, n. la Caracal Lelia Elena Cristici, artist plastic.
-15 aug. 1919, apare ziarul ,,Cinstea” al lui Ştefan Vayas, organ al P.Poporului, la
Caracal (Memoria Oltului 4/2012).
-aug. 1921, Balşul este declarat oraş.
-15 august 1923, apare la Caracal ziarul ,,Acuz” sub conducerea lui T.T.Oroveanu,
deputat şi fost prefect.
-20 aug. 1924, n. la Vişina g-ralul Florian P. Vlad, fost director al Spitalului Militar din
Bucureşti.
-13 aug. 1925, n. scriitorul D. Nicolcioiu, stabilit la Caracal.
-1 aug. 1926, n. Topana istoricul Paul Dicu, autorul unei ,,Istorii a municipiului Piteşti”
(1988).
-6 aug. 1926, n. la Cruşov-Romanaţi epigramistul Naum Smarandache.
-23 aug. 1926, n. la Corabia actorul Teodor Danetti.
-11 aug. 1929, n. la Cernăuţi Modest Morariu, poet, prozator, traducător şi eseist. A trăit
la Slatina unde urmează liceul (m.15 apr. 1988).
-12 aug. 1929, n. la Movileni-Olt Cornelia Grumăzescu, geograf.
-24 aug.1930, dezvelirea monumentului eroilor de la Buiceşti-Olt.
-aug. 1932, m. C-tin Dissescu, jurist, fost ministru (n.la Slatina, M.O. 9/2012)
-15 aug. 1933, apare la Caracal ziarul ,,Inelul” (două numere).
-26 aug. 1935, m. Sarmiza Bilcescu Alimăneşteanu, prima femeie dr. în drept din lume,
soţia lui C-tin Alimăneşteanu, (n.25 apr. 1867)
-29 aug. 1936, N. Titulescu , ministru de externe al României este scos din guvern de
Carol II.
-9 aug. 1937, n. la Slatina Florin Mihăilescu, scriitor şi istoric literar.
-29 aug. 1937, Mircea Damian începe în ,,Lumea Românească” o campanie împotriva lui
Stelian Popescu directorul ziarului ,,Universul”. I se alătură L. Kalustian şi Zaharia
Stancu (M.O. 14/2013).
-1 aug. 1941, mitropolitul Olteniei Nifon Criveanu scoate volumul ,,Credinţa ta te-a
mântuit”.
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 102
- 31 aug. 1941, n. Gheorghe Stratan, dr. în fizică şi traducător
-31 aug. 1941, apare ziarul ,,Romanaţul şi Oltul” la Caracal.
-1 aug. 1943, apare ,,Plugarul”, revista sindicatului agricol-viticol din Romanaţi (până în
martie 1944).
-18 aug. 1944, m. căpitanul aviator Al. Şerbănescu, doborât de aviaţia americană (M.O.
3, 7/2012, 15/2013).
-26 aug. 1944, n. la Slatina prozatorul Marin Mincu (m. 4 dec. 2009).
-27 aug. 1944, Mitropolitul Olteniei Nifon Criveanu pune piatra de temelie a Căminului
Cultural ,,Ilie Criveanu” de la Slătioara.
-9 aug. 1947, n. prozatorul Marcel Runcanu la Priseaca.
- 4 aug. 1961, m. muzicologul Gh. Breazu (n. 1887 la Amărăşti-Romanaţi).
- 22 aug. 1967, m. la spitalul de geriatrie ,,Ana Aslan” din Bucureşti principele
C.Basarab Brâncoveanu de 92 de ani (n.1 nov. 1875), fost deputat de Romanaţi. Înhumat
în cavoul familiei Bibescu-Basarab-Brâncoveanu din cimitirul Bellu.
-20-21 august 1968, U.R.S.S. invadează Cehoslovacia. Dumitru Tinu (n. Coteana) este
corespondent de presă al ziarului ,,Scânteia” (M.O.8/2012).
-9 aug. 1977, m. la Bughea de Jos (Argeş) scriitorul Ion Marin Iovescu (n. Spineni-Olt la
6 aug. 1912, M.O.6/2012).
- 14 aug. 1980, m. Traian Biju, fost director al Liceului Radu Greceanu din Slatina şi fost
primar al Slatinei.
-30 aug. 2009, m. dr. Şerban Milcoveanu.
-16 august 2010, m. pictorul Nicolae Truţă.
Monumentul eroilor din comuna Sâmbureşti - Olt
Vasile Radian, Ion D. Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu
Monumentul din comuna Sâmbureşti, judetul
Olt a fost ridicat în anul 1971 în cinstea eroilor din
această localitate, morţi pentru ţară în campanile
1916-1919 şi 1941-1945. Se găseşte în curtea bisericii
din Sâmbureşti şi este confecţionat din ciment
mozaicat. Încinta monumentului este închisă cu stâlpi
de beton legaţi între ei printr-un lanţ. Înălţimea
monumentului este de circa 3,5 m. Este alcătuit din
două corpuri, aflate pe un suport în două trepte
realizat tot din ciment. Deasupra primului segment se
ridică un trunchi piramidal, având în vârf sfânta
cruce. Este orientat spre drumul judeţean 678E. Pe
feţele monumentului sunt fixate plăci de marmură.
Eroii sunt trecuţi în ordine alfabetică pe plăcile de
marmură de pe faţadă. Inscripţii: În memoria celor
care au adăugat o pagină de glorie şi vitejie la istoria
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 103
neamului (pe frontispiciu, deasupra coloanelor cu numele prenumele eroilor) şi mai jos
pe primul corp de la bază, sub numele şi prenumele eroilor din cel de-al doilea război
mondial este scris: Fie ca memoria eroilor să trăiască veşnic în conştiinţa poporului şi
să-l îmbărbăteze în lupta pentru prosperitatea (şters) române. Pe spatele monumentului
sunt inscripţionate numele ctitorilor: Vişescu Marin, Bobaru St., Predaţeanu Ion, Vişescu
Ion, Stancu Marin, Boştinaru Fl., Stancu Marin, Predatu Ion, Boştinaru Ghe., Popescu
Ion, Băducă C-tin, Păpescu Maria, Oprea Nic., Boştinaru St. Printre eroi se afă şi numele
lui Chelfan Hera-1877.
1916-1918
1. Ancuţa Mihai, sold.
2. Burtică Ion
3. Boştinaru Ion
4. Boştinaru Gh.
5. Bobaru Marin
6. Bratu Ion
7. Bratu Ştefan
8. Ceauşescu Ion
9. Cernea Petre
10. Cioriceanu D-tru
11. Ciobanu D-tru
12. Ciurciulică Ion
13. Curisoiu Ion
14. Dadu Ion
15. Dulugeac Gh.
16. Dumitraşcu Nic.
17. Dumitraşcu Gh.
18. Dumitraşcu I. Gh.
19. Ene C-tin
20. Foanţă Nic.
21. Ioncescu Stan
22. Ionică N. Ştefan
23. Ionică P. Marin
24. Ionică P. Ion
25. Serg. Iordănoiu Gr.
26. Sold. Irimescu D. Ion
27. Irimescu C-tin
28. Ivan Ştefan
29. Jugrăvescu C-tin
30. Lepădatu Gh.
31. Lepădatu D-tru
32. Lăuneanu Ion
33. Mitran Gh.
34. Mirică C-tin
35. Olaru Fl.
36. Mitroi Ion
37. Matei Ştefan
38. Matei C. Marin
39. Matei Gh.
40. Nică C-tin
41. Niţu Gh.
42. Olaru Marin
43. Olaru Nic.
44. Păpescu Şerban
45. Ploscă Ştefan
46. Plut. Prădatu Ene
47. Sold. Prădatu Marin
48. Popescu Marin
49. Preda Ion
50. Pavel Radu
51. Răriş Radu
52. Rachieru Ene
53. Rachieru Ion
54. Sandu Mihai
55. Stancu Ion
56. Stancu C-tin
57. Şerban Petre
58. Trache Gh.
59. Udrea Ion
60. Vasile D-tru
61. Văduvan D-tru
62. Vătăşelu C-tin
63. Vătăşelu Ion
64. Plut.Vişescu C-tin
65. Plut. Vânt Radu
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 104
66. Sold. Vânt Ion
67. Zaharescu Ion
68. Bobaru Ionel, stud. - 1966
69. Sold. Vişinescu D-tru
1941-1945:
1. Sold. Ancuţa Nic.
2. Bărşoianu Traian
3. Bădârlă Florea
4. Boştinaru Şerban
5. Bobaru Iosif
6. Brunaru C-tin
7. Butuc Ion
8. Călugăroiu Gr.
9. Constantin Nic.
10. Constantin Marin
11. Constantin Ştefan
12. Serg. Constantin Ion
13. Sold. Curişoiu C-tin
14. Dinu Ion
15. Dumitrescu Eugen
16. Dulugeac Florea
17. Duţă Gh.
18. Gheorghiţoiu Nic.
19. Slt. Iordănoiu D-tru
20. Sold. Mihai Nicolae
21. Matei D-tru
22. Matei Gh.
23. Cap. Mateescu Ion
24. Sold. Mijloianu Gh.
25. Plut. Neguţ Ion
26. Sold. Olaru Ion
27. Serg. Păpescu Florea
28. Serg. Popescu Ştefan
29. Sold. Popa Gh.
30. Răstoacă Ion
31. Răduca Gh.
32. Răriş Florea
33. Roşu Ion
34. Stănculescu Fl.
35. Smărăndoiu Ion
36. Tirtea Ştefan
37. Tucă Ştefan
38. Serg. Udrea Ion
39. Sold. Vieru Gh.
Notă: Eroul slt. rez. prof. Dumitru Iordănoiu din Sâmbureşti-Olt a căzut eroic la
datorie în luptele de la Oarba de Mureş la 4 octombrie 1944
Apelul Asociaţiei Culturale ,,Memoria Oltului”
La împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, Asociaţia Culturală ,,Memoria Oltului”
intenţionează publicarea unui volum intitulat ,,Eroi şi monumente din Olt şi Romanaţi” care să
cuprindă numele eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale din toate localităţile acestor două
judeţe şi descrierea monumentelor eroilor. De aceea, facem un călduros apel către parohii, primării,
profesori, instituţii sau persoane particulare care deţin date în acest sens să le pună la dispoziţia
redacţiei cât mai urgent. De asemenea, dat fiind volumul de muncă, ne adresăm tuturor acelora
care doresc să participe la tehnoredactarea lucrării să ne contacteze. Fie ca la 1 Decembrie 2018,
numele eroilor din Olt şi Romanaţi să fie în acest fel cinstit cum se cuvine!
Puteţi redirecţiona 2% din impozitul anual către Asociaţia Culturală ,,Memoria
Oltului’’, cont RO02CECEOT0130RON0581998, sucursala C.E.C. Slatina, C.I.F.
28429585. Detalii pe www.memoriaoltului.ro, secţiunea 2%.
Asociaţia Culturală ,,Memoria Oltului’’, loc. Izvoru, com. Găneasa, jud. Olt, str.
Libertăţii nr. 96, tel. 0724219925; e-mail [email protected]
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 105
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 106
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 107
An. VI, nr. 8 (66) august 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 108