Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors) CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016 ISBN: 978-606-8624-17-4 Section: Literature

177

RATIONALITY AS FORM OF LYRIC EXISTENCE

Mirela Radu

Assist. Prof., PhD, ”Titu Maiorescu” University of Bucharest

Abstract: The present article aims at establishing a connection between Ştefan Aug. Doinaş’s style of

writing and his medical studies. Even if the time spent in the medical field was not too long, the poet

was strongly influenced by science and rigor of that intellectual period of his life. He used all the

acquired knowledge not only to build a system of lyric “feeling” but also we can trace this influence in

the vocabulary he used. Wherever the reader turns his eyes, one can find a striking influence of scientific

studies engraved in the poems of this traditional writer. Either we speak of a formal, lexical one or a

deeper, structural and intellectual impact, medical knowledge had strongly imposed a pattern on

Doinaş’s style.

Keywords: lucidity, cerebrality, precision, pedantic, medical studies

Ştefan Augustin Doinaş, pseudonimul literar al lui Ştefan Popa, (1922-2002) a

frecventat cursurile Facultăţii de Medicină din Cluj ȋntre 1941-1944. După trei ani petrecuţi ca

medicinist decide să se ȋnscrie la Facultatea de Litere și Filosofie. În perioada studenţiei Ştefan

Aug. Doinaş a scris poezie neoromantică şi a participat la campania cerchistă de relansare a

baladei ca gen, în emulaţie cu Radu Stanca. În 1956 se angajează ca redactor la revista Teatru,

datorită intervenţiei lui Radu Stanca pentru ca un an mai târziu să fie condamnat la un an de

închisoare ”pentru omisiune de denunţ.” Până în 1963 i se interzice să reintre în viaţa literară.

Apoi, George Ivaşcu îl angajeaza la revista Lumea. Din 1969 începe să lucreze la redacţia

revistei Secolul XX, al cărei redactor-şef va deveni în 1992. După 1989 devine membru al

Academiei Române şi senator. A scris poezie: Cartea mareelor (1964); Omul cu compasul

(1966); Seminţia lui Laokoon (1966); Ipostaze (1967); Alter ego (1970); Ce mi s-a întâmplat cu

două cuvinte (1972); Papirus (1974); Anotimpul discret (1975) pentru care i s-a acordat Premiul

Uniunii Scriitorilor; Hesperia (1979); Poeme (1983); Vânatoare cu şoim (1985); Interiorul unui

poem (1990); Arie şi ecou (1991); Lamentaţii (1993); Aventurile lui Prometeu (1995).

Acest “poeta doctus” plin de sobrietate, “aulic şi chiar retoric”1 a trecut prin

expresionism şi ermetism pentru a ajunge la clasicism. Erudiţia de care dă dovadă, deşi pare să

lezeze vitalitatea lirică, nu face decât să limpezească toată perspectiva poetică: “Ştiinţa,

blocându-i aparent frăgezimea expresiei, o regenerează pe un plan mai adânc, filtrând-o prin

1Gheorghe Grigurcu, Ştefan Aug. Doinaş sub zodiac dedublării ȋn Existenţa poeziei, Editura Cartea Românească,

1986, p. 37

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors) CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016 ISBN: 978-606-8624-17-4 Section: Literature

178

luciditatea care ȋi dă preţ.”2 Obişnuit ȋn urma studiilor medicale să simtă fizic, poetul ȋncearcă

să “pipăie divinitatea” prin “senzorialitatea lirică.”3 Poetul face apel şi la anatomie pentru a-şi

atinge scopul liric: “când ne jucăm cu Dumnezeu de-a prinsa/ când hipocampii morţi vâslesc

spre noi.” (Parafraza)

Ȋntrebat, ȋntr-un interviu, de ce a abordat cu mai multă pasiune stilul baladesc decât

altele, prozatorul recunoaşte că originalitatea acestei forme de creaţie estetică se mula cel mai

bine pe limpezimea de gândire care ȋi era specifică: “Aşa se explică ȋntoarcerea noastră spre

modele de artă autentică, pe care le-am găsit ȋn romantismul german, ȋn ceea ce priveşte balada

şi ȋn neoclasicismul francez, ȋn ceea ce priveşte luciditatea actului creator.”4

Şi eseistica lui Doinaş este la fel de prodigioasă ca şi lirica sa. Părerile sunt unele dintre

cele mai tranşante, respingând atitudinea scolastică: “Obscuritatea şi ermetismul expresiei,

încifrarea doar de dragul de a oferi cititorului un fel de enigme şi ghicitori lirice; ambiţia de a

înlocui orice emoţie prin ideea ei, cu iluzia de a obţine o maximă reflexivitate şi cu constatarea

de a fi atins numai o falsă adâncime; renunţarea la orice disciplină prozodică, din convingerea

greşită că poezia modernă ar fi apanajul exclusiv al unei scurgeri poematice informe,

nesupravegheată, o secreţie spontană ce scapă inteligenţei artistice; practica voluptuoasă şi

amuzată a unor calambururi gratuite; enumerările de ciudăţenii verbale, puse cap la cap, pentru

a deruta, cu satisfacţia de a-ţi hrăni orgoliul de poet din complexul de inferioritate al unui lector

neavizat acestea toate, şi multe alte procedee, uşor de împrumutat, nu sunt experimentele de

care are nevoie o poezie tânără ce se anunţă încă de pe acum ca o experienţă interesantă şi

fructuoasă, prin câţiva dintre reprezentanţii ei cei mai autorizaţi. Ermetismul înverşunat,

îngroşarea expresionistă a conturelor, imagismul baroc de tip gongoric, automatismul

suprarealist, propensiunea pentru jocul de cuvinte subtil şi savant ni se par la fel de seci, ba

chiar pernicioase, pentru constituirea unui lirism autentic, ca şi preluarea mecanică a

conceptualismului plat pentru obţinerea unei poezii de idei.”5 Doar clasicismul Cercului de la

Sibiu putea să ofere unui minţi hrănite la sânul ştiinţei acel caracter raţional de care avea nevoie

bardul. De altfel, chiar cuvintele prozatorului fac trimitere la anii de formare ştiinţifică, pentru

a-şi explica viziunea estetică. Pare că truda de creaţie lirică are aspectul unui experiment

ştiinţific care nu poate conferi decât certitudini: “eu sunt un mic laborator ȋn care materia primă

este trecută prin retorte, supusă la foc şi la frig, până cristalizează ȋn acele forme care mă

exprimă pe mine (…).”6

Doinaş a semnat, de asemenea, şi o tragedie Brutus şi fiii săi, publicată în 1996 dar şi-a

ȋncercat condeiul şi ȋn şi proză T de la Trezor, proze (2000). În ceea ce priveşte locul pe care

Doinaş îl ocupă în literatura română Ioan Mihuţ susţinea că “lirica lui Doinaş se înscrie pe linia

2 Ibidem 3 Idem, p. 39 4Ştefan Augustin Doinaş ȋntr-un interviu acordat lui George Arion, ȋn Interviuri ȋn literatura română. Mărturisirile

mai multor generaţii. Studiu, antologie şi notede Vasile Netea, Editura Junimea, Iaşi, 1983, p. 186 5Ştefan Augustin Doinaş, Eseuri, Editura Eminescu, 1996, pp.19-20 6Ştefan Augustin Doinaş ȋntr-un interviu acordat lui George Arion, ȋn Interviuri ȋn literatura română. Mărturisirile

mai multor generaţii. Studiu, antologie şi notede Vasile Netea, Editura Junimea, Iaşi, 1983, p. 188

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors) CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016 ISBN: 978-606-8624-17-4 Section: Literature

179

unei continuităţi de substanţă a poeziei româneşti din secolul al XX-lea, ea «sincronizându-se»

cu direcţiile principale ale celei noi, moderne”, criticul continuând să observe “propensiunea

poetului (…) către lirica modernă universală, ceea ce se repercutează asupra poemelor sale de

largă respiraţie, folosind noile formule, modalităţi şi orientări artistice de care beneficia creaţia

artistică pe plan mondial.”7

Condiţia artistului şi destinul uman traversează ca un fir roşu scrierile sale. Cele mai

bune balade, potrivit exegeţilor, apaţin chiar perioadei în care era student la Medicină (1942-

1945); creaţiile sale epice au ca protagonişti arhetipuri cu experienţe dureroase, în căutarea

idealului sau dispuşi la autosacrificare (precum Alexandru în balada Alexandru refuzând apa).

Ioan Mihuţ observă că baladele lui Doinaş “pendulează între alegorie şi parabolă.”8 Vasta

cultură a poetului este întărită şi de activitatea sa de traducător. Astfel, Şt. Aug. Doinaş a semnat

traduceri din opera lui Goethe, Dante, Petrarca, Villon, Hugo, Mallarme, Valery, Rimbaud, Poe,

Ezra Pound etc. Pînă şi elementele chimice din tabloul lui Mendeleev sînt reinventate în opera

sa: “alormul, palilumenul, efebiul,/ etericul stirbol asemeni unui/ luceafăr nou născut, roronţiul

rumen,/ pulchridul ce străluce-n clipa nopţii/ în irisul infantelor, geralul/ candidul gril în care

măritişul/ coralului cu albul ninge îngeri,/ urmitul explosive-arbust himeric/ în care cântă

pasărea Ruruty,/ şi-pavăză supremă-translucidul/ orfir, prin care Dumnezeu priveşte” (Trei

ipostaze ale mării; Doi Mai.După-amiază. Pe plajă). După 1989, în volumele Interiorul unui

poem (1990), Arie şi ecou (1992), Lamentaţii (1993) face apel la un lexic şocant “utilizat de

poezia română de avangardă…de modernismul «acut» al anilor `30-`40.”9 Revine limbajul

anatomic care serveşte acest scop de a frapa: “divulgă cu şotronul lui maţele lumii”,

“trepanată de muzică”, “pieptănându-se cu dinţii ploii.”

Ȋncercând să răspundă la ȋntrebarea cât de romantic sau clasic este acest poet, au existat

voci care descoperă o armonie intrinsecă ce caracterizează lirica lui Doinaş, poetul dovedindu-

se un raţional ȋn permanenţă, “drămuindu-şi cu un simţ acut al economiei emoţiile.”10 Credem

că această caracteristică, dorinţa de a atinge o obiectivitate cât mai lucidă ȋşi are sorgintea ȋn

studiile medicale iniţiale ale autorului. Ȋncercarea de a măsura inefabilul ȋn mod dogmatic cu

“compasul, inginer de armonii” (Omul cu compasul) pare năzuinţa unui om al ştiinţei pus ȋn

faţa indescriptibilului. Dacă, ȋn mod savant, apelul poetului la mitologia grecească ȋl

cataloghează drept clasic, considerăm acest lucru tot un apanaj al formaţiei sale ştiinţifice:

nepriceput să sfideze cutuma şi nefiind un răzvrătit. Doinaş nu poate, deci, face apel decât la

formele tradiţionale de exprimare literară. Profunditatea şi sobrietatea sunt două caracteristici

ale scrisului medicului-literat: “Solemnitatea este, dimpotrivă regimul poeziei lui Doinaş.

Tonul este totdeauna grav, ideile au un piedestal şi, ȋn spaţiul poemului, metaforele sunt

aranjate geometric ca statuile ȋntr-un parc desenat de Le Nôtre.”11

7 Ioan Mihuţ, Ştefan Augustin Doinaş în colecţia Scriitori români comentaţi, Editura Recif, 1994, p. 15 8 Idem, p. 29 9 Idem, p. 78 10 Mircea Tomuş, Ştefan Aug. Doinaş: Omul cu compasul ȋn Caiet critic, Editura pentru literatură, Bucureşti,

1969, p. 65 11 Eugen Simion, Scriitori români de azi, Vol. 2, Editura Litera Internaţional, Bucureşti-Chişinău, 2002, p. 167

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors) CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016 ISBN: 978-606-8624-17-4 Section: Literature

180

Caracterul raţional şi intelectual al liricii lui Doinaş devine evident când, la o analiză

mai atentă, putem identifica un adevărat vocabular poetic ȋntemeiat pe elemente botanice şi

anatomice: “eu singur scutur crinul de iz si de stamina” (Sărutul), “sunt ca un pin pe marginea

lagunei/ cu rădăcina-n luturi mult prea rare” (Psalmul LXXIII), “Decembrie-mi vestea, demult,/

Acest pojar de involucruri” (Ninsoarea), până şi conceptele sunt asemuite cu o erbacee perenă:

”orgolioasă de singurătate,/ tiranică, născută ȋn delir,/ rivală-n străluciri cu orhideea” (Amanta),

Numai pe tîmpla/ aceeaşi şuviţa-şi sporeste argintul din spic.” (Lupul singuratic), “Să

dezgropăm din noi crenguţa verde” (Zeii bătrâni ştiu ȋncă să petreacă!), “stau orele fixe, ca

rodii” , “naşterea florii superbe din ghimp”, “nimic nu se naşte, nimic/ nu moare în lut şi-n

frunzişuri” “Nicicând n-am crezut că-o să poată-ncăpea/ pădurea-ntr-o singură ghindă”

(Orologiu de gheaţă) şi chiar anatomice “viscerele lumii/ răcnesc”, “zarea/ cu pântecul

flasc”(Ştafeta), “pentru cei/ ce vor să prindă pulsul fără nume” (Oracol mut). Natura capătă,

prin personificare, valenţe umane. Orizontul devine epuizat de atâtea răsărituri precum o lehuză:

“Înnebunită de naşteri,/ zarea/ cu pântecul flasc/ respiră ca un golf magic.” (Ştafeta). Iar

ȋntreaga natură, precum un organism, participă la eforturile poetice, strigând prin toate organele

sale: “viscerele lumii/ răcnesc.” (Ştafeta)

Poetul ştie ȋntotdeauna să păstreze măsura şi, cu o precizie ştiinţifică, este capabil

să creeze tablouri pline de lirism fără să cadă ȋn desuet şi vetust. Până şi iubirea este cumpătată,

“pasiunea echilibrată” este şi ea descrisă cu” simţurile supravegheate.”12 Baladele sale sunt o

fericită ȋmbinare de “armonie, echilibru, decorativism, cerebralitate, măsură.”13 Plin de o

fervoare elocventă, poetul nu pierde din vedere versificaţia care capaătă, sub condeiul său, o

capacitate modelatoare imensă.

Ȋn ceea ce priveşte articolele pe care Doinaş le-a semnat de-a lungul vremii ȋn reviste

precum Gazeta literară şi Contemporanul se poate observa tocmai acea organizare metodică,

ştiinţifică cu care literatul se contaminase ȋn timpul studiilor medicale. Cu toate acestea, “Opera

lirică a lui Doinaş lasă mai mult decât altele impresia unui veritabil cosmos. Nu e produs

premeditat, ci o lume care a crescut și s-a format din impulsuri și legi interioare. Poetul are

capacitatea rară de a limpezi sensurile și semnificaţiile materiei lirice fără să-i răpească emoţia,

inefabilul.”14 Chiar dacă, aparent, lirica sa este una calculată, sub epiderma lirică se poate simţi

pulsul viu al pasiunilor: “temperanţa clasică, pasiunea raţională şi, deşi vorbeşte ȋn mai multe

rânduri de delir, extaz, spiritul lui trece prin aceste vârtejuri ca salamandra prin flăcări.”15

Ȋnsuşi Ştefan Aug. Doinaş, ȋntrebat ȋntr-un interviu, se plasează sub semnul

clasicismului: ”Eu am fost etichetat ca un spirit clasic, care cultivă o poezie de tip tradiţional,

începînd cu formula baladescă, continuînd în ani 1960 cu formula parabolelor lirice şi chiar mai

tîrziu, în momentul în care o anumită influenţă din Hölderlin s-a exercitat asupra mea, cultivînd

12 Idem, p. 168 13 Mircea Tomuş, Ştefan Aug. Doinaş: Omul cu compasul ȋn Caiet critic, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1969,

p. 68 14 Farkas Jenö, Portretele cerchiştilor ȋn Vechiul şi pururi tânărul Cerc din Sibiu, ȋn Revista Euphorion, nr. 3/2015,

p. 13 apud. C. Regman, Enciclopedia literaturii universale din Budapesta 15 Eugen Simion, Scriitori români de azi, Vol. 2, Editura Litera Internaţional, Bucureşti-Chişinău, 2002, p. 168

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors) CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016 ISBN: 978-606-8624-17-4 Section: Literature

181

o poezie de tip imnic, de tip chiar oracular; adică aşa cum era firesc ca să se exercite influenţa

lui Hölderlin asupra liricii mele.” Pentru ca ȋn acelaşi interviu să ȋşi definească mai precis tipul

de lirică drept “O poezie neoromantică, cu multe moşteniri din clasicism”16 pentru ca ultima

fază de evoluţie literară să şi-o definească drept grandioasă: ”Poezia mea din ultimul timp

este din ce înce mai barocă.”17 Cine putea să definească stilul lui Doinaş mai bine decât

ȋnsuşi autorul. Aşa că meditaţia pe marginea propriei lirici continua devoalând cititorului un

poet febril, măcinat ȋn egală măsură de dorinţa de a ajunge la o exactitate aproape ştiinţifică dar

şi de freamătul simţirii:”Am preluat, în măsura în care am fost în stare să preiaupe cont propriu

această meditaţie asupra limbajului, această critică a limbajului, această pendulare, cînd într-un

optimism afişat, cînd într-un scepticism destul de amar şi de dureros cu privire la limbaj.”18

Studiile exacte urmate chiar dacă puţin timp au lăsat urme adânci ȋn fibra gândirii literatului,

organizându-i meditaţia lirică ȋntr-o manieră inedită şi ȋmprumutându-i chiar limbajul de care

s-a folosit pentru a pune straie noi baladei româneşti.

BIBLIOGRAPHY:

Doinaş, Ştefan Augustin, ȋn Interviuri ȋn literatura română. Mărturisirile mai multor

generaţii. Studiu, antologie şi notede Vasile Netea, Interviu acordat lui George Arion, Editura

Junimea, Iaşi, 1983

Grigurcu, Gheorghe Ştefan Aug. Doinaş sub zodiac dedublării ȋn Existenţa poeziei,

Editura Cartea Românească, 1986

Jenö, Farkas A admira virtuţile celuilalt.Ȋn dialog cu I. Negoiţescu şi Ştefan Aug.

Doinaş, ȋn Revista Orizont, nr. 5, an XXV, mai 2013

Jenö, Farkas Portretele cerchiştilor ȋn Vechiul şi pururi tânărul Cerc din Sibiu, ȋn

Revista Euphorion, nr. 3/2015

Mihuţ, Ioan Ştefan Augustin Doinaş în colecţia Scriitori români comentaţi, Editura

Recif, 1994

Simion, Eugen Scriitori români de azi, Vol. 2, Editura Litera Internaţional, Bucureşti-

Chişinău, 2002

Tomuş, Mircea Ştefan Aug. Doinaş: Omul cu compasul ȋn Caiet critic, Editura pentru

literatură, Bucureşti, 1969

16 Farkas Jenö, A admira virtuţile celuilalt.Ȋn dialog cu I. Negoiţescu şi Ştefan Aug. Doinaş, ȋn Revista Orizont, nr.

5, an XXV, mai 2013, p. 4 17 Idem, p. 5 18 Idem, p. 4