S.G.gorjAN_Aparat Medical 1941

8/20/2019 S.G.gorjAN_Aparat Medical 1941

http://slidepdf.com/reader/full/sggorjanaparat-medical-1941 1/30

Construcţia unui

Aparat medicalde

înaltă frecvenţă

cu 9 figuri

Colecţia Practică — Nr. 57—57 bis

E D I T U R A G O R J A N



Aceasta braşură este adaptată de Ing. Şt. Georgescu - Gorjan

după Dr. O. Nothdurft.

Reproducerea interzisă fără aprobarea Editurii Gorjan, Bucureşti

Str. Poetul Macedonschi Nr. 3 — Nr. 57—57 bis C. P. (1.3x.46)



I. Acţiunea curenţilor asupracorpului omenesc

Aceste observaţii introductive, privitoare la acţiunea cu

renţilor electrici asupra corpului nostru, nu au drept scop săintre in amănunte cu caracter medical, ci sî ne pună în gardăîmpotriva primejdiilor tratamentului electric făcut cu mijloace proprii. Un tratament electromedical, care poate aduce serviciinepreţuite, de pilda unui bun prieten, ne poate căşuna nouăînşine neplăceri, deşi simptomele boalei ar fi în aparenţa aceleaşi. Neplăceri se pot întâmpla chiar şi în cazul când creşterea şireducerea intensităţii curentului se face gradat ; cu atât maimult ne putem aştepta la surprize proaste când variem, în timpultratamentului, curenţii prin salturi.

Dacă un om sănătos apucă în mâini două mânere metalicelegate cu o baterie anodică de 30—40 volţi, trecerea curentuluicontinuu uniform prin corp nu este neplăcută. Dar dacă între-rupem curentul, muşchii omului suferă un spasm dureros, ocrampă, care ajunge de nesuferit, în caz că urmăm să între-rupem şi să închidem circuitul cu repeziciune. Curentul alternativ, care îşi schimbă sensul de obicei de 100 de ori pe se

cundă, are acelaşi efect dureros asupra muşchilor. Asemeneaefecte pot fi uneori de dorit, de pildă în cazul unor fenomenede înţepenire (paralizie) ; dar dacă folosirea lor este permisăşi salutară întrʼun caz anumit, apoi aceasta numai medicul

poate să o hotărască. Când intensitatea curentului întrece o anumită măsură, care sʼa stabilit a fi în jurul unei zecimi (1/10)de amper, se pot întâmpla grave accidente, ba chiar moartea-

În cercurile necunoscătorilor, tensiunea de 110 volţi e socotită ca neprimejdioasă. Aceasta credinţă mai este întărită



4

şi fio felul nesocotit cum lucrează unii electricieni fanfaroni,care vor să impresioneze prin „vitejia” lor pe nepricepuţiigala să-i admire. Ba există şi oameni care cred că se pot

juca fără grijă cu tensiunea tot mai răspândită de 220 V.-Mare , imensă greșală! Se ştie azi că rezistenţa corpului omenesc este de abia 500 ohmi și ca numai rezistenţa de trecere(pielea mâinii) la locul atingerii poate avea valori mai mari,între 5000 şi 20 000 ohmi. Luând o valoare mijlocie de 10 000ohmi, curenlul ce ia naştere la tensiunea de 200 volţi va ft

Atingerea întâmplătoare, de scurtă durată, a unei sârme sau piese sub tensiune până la 220 V dă în general o simplă scu-turătură dureroasă dar nu mortală, care produce însă o sen-saţie de spaimă la persoanele sensibile. Să presupunem că re-zistenţa de trecere ar fi mică, din cauza unor anumite împre-

jurări : în acest caz atingerea poate fi mortală. De exemplu,

un om aflat în baie are o legătură ideală cu pământul, rezistenţa pielei este aproape zero, astfel că este suficient ca elsă atingă cu mâna udă o dulie de lampă sau o piesă metalicăa unui întrerupător defect, pentru a muri instantaneu. Se cu-noaște un asemenea caz, întâmplat cu ani în urmă. Profeso-rului Dr. D..., renumit chirurg, Curentul mortal are câtevazecimi de amper. Accidente mortale se mai pot întâmpla în

pivniţe umede, în camerele obscure ale fotografilor etc.

Astăzi trebue să ştie orişicine, cât ar fi de nepriceput înale electricităţii, că atingerea unei singure sârme poate fi primejdioasă, chiar mortală, din cauza „legăturii cu pământul”.Orice sârmă are o tensiune faţă de pământ şi atingerea ei decătre om stabileşte o legătură directă cu pământul prin corp,

picioare, încălţăminte. De aceea în odăile de baie nu se permit prize şi nici întrerupătoare, iar lămpile sunt acoperite cugloburi şi montate cât mai inaccesibil. De aceea este recomandabil, pentru cei ce lucrează în pivniţe la Instalaţia elec-



trică, să pună sub picioare un postament de scânduri uscatesau să poarte mânuşi izolatoare de cauciuc. A construi sau afolosi „aparate de electrizat”, legale direct la reţeaua de curent,

piată acte de inconştienţă criminală.Experienţa a arătat că, în împrejurări identice, accidentele

(produse de curent sunt mai primejdioase la curent continuu(decât la curent alternativ. Aceasta se explică, probabil, prinacţiunile chimice ale curentului continuu; la curent alternativ

acţiunea chimică a unei alternanţe este de sigur anulată dealternanţa următoare. Sʼa mai dovedit că vătămările adusecorpului sunt cu atât mai reduse, cu cât schimbările de sensale curentului se produc mai repede, adică, în termeni tehnici,cu cât „frecvenţa” curentului e mal ridicată. Curentul cu toartemulte schimbări, curentul de înaltă frecvenţă sʼa arătat ne- primejdios, chiar la tensiuni de mii de volţi. Aceste vibraţiielectrice, numite „radiaţii Tesla” după numele inventatorului,

dau descărcări în formă de scântei sau fascicule până la unmetru lungime. Cu ajutorul lor, tuburile „Geissler” sʼau pututaprinde fiind ţinute în mână, ceea ce a îngăduit şarlatanilorde bâlci să dea reprezentaţii cu „Miss Volta care suportă milioane de volţi”.

Sʼau construit aparate cu curenţi din aceştia de înaltă frecvenţă, numite aparate de „diatermie” care, dacă sunt executa te cu competenţă şi conştiinciozitate, dau rezultate minunate. Şi mai bune decât aparatele de diatermie sunt acelea

de „unde ultrascurte”, adică de şi mai înaltă frecvenţă decâtdiatermia, introduse de puţini ani în practica electromedicală.Atât diatermia cât şi ultrascurtele lucrează astfel: părţile bolnave ale corpului sunt încălzite prin curenţii de frecvenţăînaltă, care pătrund în regiunea de tratat cu ajutorul unorelectrozi. Încălzirea, foarte puternică, poate fi şi grozav de

primejdioasă în multe cazuri, cum ar fi tendinţa de sângerare,focarele de puroi său infecţie etc. Fără aviz medical, aseme

nea tratamente nu se fac. Vom adăuga acum, pentru amatoriicurioşi, că diatermia lucrează cu tensiuni de circa 2000 volţiși intensităţi de câţiva amperi.

5



6

Acum 15-20 ani au apărut pe piată nişte aparate de înaltăfrecvenţa, simple, de legat direct la orice priză. La acestea,tensiunile de frecvenţă înaltă nu se aplicau pacienţilor cuajutorul electrozilor metalici, ci prin nişte electrozi de sticlă,care se luminau ca tuburile Gelssler. Fabricantul pretindea căefectul lor salutar asupra bolnavilor sʼar fi datorat unui şirîntreg de fenomene: Mai întâi, pişcăturile uşoare ale scânteilor la locurile de trecere ar fi foarte favorabile; apoi razele

ultraviolete ar avea o bună influenţă; după aceea, ozonul des-voltat în urma descărcărilor electrice contribue la însănătoşireși, în sfârşit, efectul de diâtermie al înaltei frecvenţe se adaugăla cele precedente.

Asupra acestui ultim punct, prospectul fabricantul nu preainsista, căci se părea, după experienţele clinice, că energia deincălzire a diatermiei era prea slabă. Efectul scânteilor erade asemenea privit cu neîncredere. Nu se poate tăgădui că

expunerea la pişcăturile micilor scântei nʼar da uneori bunerezultate şi nici că ozonul nu ajută activităţii pielei, în anumite condiţii. Dar laudele aduse aparatului, care era in stare — după părerea fabricantului — să vindece o droaie de boale,nu prea făceau bună impresie. Şi autorul acestei broşuri socotea că aparatul era o excrocherie... nevinovată, până cânda avut prilejul să-şi revizuiască părerea. În urma unei excursiila munte, pe vreme ploioasă, mʼarn pricopsit cu o înţepenealăşi cu nişte junghiuri înspăimântătoare, faţa de care mʼam lăsat

ispitit să încerc un ultim mijloc de scăpare: aparatul Radiolux(căci aşa se chema minunea cu pricina). Rezultatul a fost uimitor. După un tratament de o jumătate de oră , înţepenealaa început să cedeze, iar în urma câtorva şedinţe, răul era înlăturat de tot.

Mi-a fost indiferent, atunci, cărui fenomen i sʼa datorat vindecarea. De atunci am mai constatat şi alte rezultate buneale acestui tratament simplu. Poate că toate fenomenele po

menite în prospect au contribuit, la un loc, la vindecare. Ceeace este sigur, e faptul că aparatul, folosit cu judecată, nu



7

ponte dăuna corpului. Prin folosire cu judecată înţelegem permisiunea acordată de medic şi îndrumările necesare tratamentului. Noi nu vrem — Doamne fereşte ! — să ne amestecăm in treburile medicului ci numai să dăm îndrumări pentruconstruirea unor aparate utile şi care, cumpărate din comerţ,ar fi ai mult mai scumpe decât cele realizate de noi înşine.

După literatura medicala se pare că pot fi aşteptate, mai

in toate cazurile, rezultate bune prin ameliorarea stării generale, prin înviorarea întregului organism în cazurile de : insomnie rebelă, reumatisme căpătate în urma răcelilor, înţepeneli, junghiuri, dureri de cap ( nu toate), mâncărimea pielei,căderea părului, degerături ( tratament ulterior), hemoroizi(trânji) etc. Persoanele care şuieră de astmă, care au tensiunea sângelui ridicată, turburări nervoase la inimă, se vor adresaneapărat doctorului care, în cele mai multe cazuri, va răspunde :„Inceaică ! Dacă nu-ţi foloseşte la nimic, nici rău nu-ţi face”

II. Cum sunt construite aparatele de înaltăfrecvenţă din comerţ

Întrʼo cutie, în care se păstrează şi electrozii de sticlă, se aflăun cilindru bun de apucat, făcut din material izolant. Cilindrulare o gaură, la care se pot adapta diferiţi electrozi de sticlă.Cilindrul se apucă întrʼo mână, care atinge cu electrodul loculde tratat ; electrodul se luminează imediat. Pentru a pune

aparatul în funcţiune, e suficient să se vâre furca întrʼo prizăobişnuită, apoi să să se învârtă încet spre dreapta un butonde reglaj, după care se aude bazâitul unui vibrator. Cu cât seînvârte mai înspre dreapta butonul, cu atât luminescenţa electrodului creşte, iar efectul de diatermie e mai puternic.

Alcătuirea interioară a aparatului e următoarea: În cutiacomplet închisă se află un miez de fier, peste care sunt bo

binate o sumedenie de spire de sârmă subţire (v. fig. 1, E ).Dinspre dreapta intră în bobinare, direct curentul dela priză,

care trece apoi la coloana de alamă G, şi prin arcul F şi şurubul Sr ţin contact cu arcul) înapoi în reţea. Curentul



8

din spirele bobinei magnetizează miezul de fier şi acestaatrage puternic lama-arc F, la al cărei capăt se află lipită o bucată măricică de fier. Dar din aceasta cauză arcul se de părtează de vărful şurubului, curentul se întrerupe, miezul defier se demagnetizează, iar arcul F cade înapoi peste şurub-făcându-se din nou contact prin Sr, curentul circulă iarăşi,magnetizează miezul de fier, care atrage lama, întrerupe cu

rentul etc. etc. etc.Mulţi dintre cititorii noştri cunosc a-cest soi de vibratorde la soneria electrică sau dela aparatul obişnuit do electrizat (A se vedea

broşura 101/102 din

„Colecţia Practică”).

Între Sr şi G semontează circuitulelectric oscilant, alcătuit din condensatorul C1 şi bobinaS1. Aţâţat de vibra

tor, circuitul acestaoscilează cu propriasa frecvenţă, care atârnă numai de mărimile relative ale condensatorului şi bobinei de self. Condensatorul este destul demare, ca să poată înmagazina destulă energie electrică transmisa dela reţea; în schimb, bobina de self are abia câteva spire.În felul acesta se obţine o frecventă foarte înaltă, de ordinula 500000 - 1000000 oscilaţii sau perioade pe secundă. Cumvedem, circuitul oscilant dă naştere frecvenţei înalte.

Bobina S1 se află, în mod obişnuit, în mânerul cilindric alaparatului, şi anume înfăşurată deasupra unei alte bobine cu

Fig. 1. Schema aparatelor din comerţ



9

multe spire S2. Bobina S1 influenţează bobina S2 inducând(provocând) în aceasta din urmă un curent tot de înaltă frecvenţă, dar și de (naltă tensiune. Tensiunea este aşa de mareîncât la capotele bobinei S2 s a̓r putea Isca scântei de 1 -3 cm,daca le-am apropia. În realitate drumul înaltei tensiuni va fi: prin electrod în corpul pacientului și de-acolo la pământ, iar pe de altă, parte prin condensatorul C2 în rețea şi de-acolo tot

la pământ. Vom vedea mai târziu că acest drum, ales în vederea utilizării cât mai simple a aparatului, are şi unele neajunsuri.

Sâ rezumam acum punctele principale. Curentul reţelei eîntrerupt de vibrator şi excită astfel un circuit de înaltă frecventă, forţându-1 să oscileze rapid. Oscilaţiile acestea inducintrʼun alt circuit cu multe spire un curent de aceeaşi înaltăfrecvenţă, dar de tensiune înaltă (şi, deci, de mică intensitate).Bobina S1 şi bobina de-a doua S2 se află în mânerul cilindric

al electrodului. Mânerul este indicat în fig. 1 prin liniile întrerupte.În timpul funcţionării, condensatorii C1 şl C2 sunt puşi la

grea încercare. Un condensator de acesta consta dintrʼo fâşieîngustă dar lungă de hârtie parafinată, acoperită de o parteşi de alta cu câte o fâşie ceva mai îngustă de staniol (poleială).Aceste două benzi metalice reprezintă cele două plăci (sauarmături) ale condensatorului, corespunzând armaturilor metalice ale cunoscutei „butelii de Leyda”. Toată panglica aceasta

se mai acoperă pe amândouă feţele cu alte două benzi dehârtie parafinată, apoi se răsuceşte și se presează. Dacă aparatul funcţionează mai mult timp, condensatorul se încălzeşte,căci înalta tensiune acţionează prin hârtie asupra celor douăarmături. Temperatura poate creşte atât de mult, încît parafina să se topească şi să curgă afară ; dând mai departe energiecondensatorului, acosta va fi străpuns. Desfăcând cutia aparatului, se observă, de cele mai multe ori, parafină scursă. Înlocul condensatorilor străpunşi se vor procura blocuri Hydrade 2 x 0.1 μF (microfarazi).



10

Deschiderea cutiilor cere răbdare şi o serie de încercăriDe cele mai multe ori, suportul de electrozi, căptuşii cu pluşface corp comun cu carcasa propriu-zisă a aparatului. Pro- blema se reduce la descoperirea şuruburilor. De obicei unuldin aceste şuruburi se află sub mânerul aparatului şi slujeştela fixarea [cutiei vibratorului; capul lui este scufundatînsă, uneori, sub clei. Alte şuruburi se găsesc sub pluş, în po-ziţie verticală. Căutarea şuruburilor se face cu multă atenţie

pentru a nu strica aspectul aparatului, E mai rău când suntstrăpunse dintrodată amândouă bobinele; în general aparatulnu poate fi reparat cu mijloace proprii, căci bobinele refăcutede noi nu vor mai încăpea în mâner. În curând bobinele vorfi din nou străpunse. Nu ne rămân decât două soluţii: saucumpărăm un mâner nou (dacă se găseşte !) sau transformămîntregul aparat în felul descris mai departe, în legătură cu construcţia de către orice amator a aparatului de înalta frecvenţa.

III. Realizarea aparatelor de înaltăfrecvenţă

a) Vibratorul cu curent dala reţea

Această piesă e alcătuită dintrʼun miez de fier cu o bobinare, din arcul vibratorului cu plăcuţa de fier şi din şurubul

vibratorului. Miezul de fier trebue să fie făcut din sârme defier moale de 0,8 - 1 mm diametru, izolate între ele, pentruca magnetizarea şi demagnetizarea să se facă fără pierderi.Sârma de fier va tfi perfect întinsă, operaţie care se face astfel:se taie sârma în bucăţi de câte 4 m, se prinde fiecare bucatăcu un capăt de un cârlig şi se trage de capătul cellalt pânăce sârma se rupe întrʼun loc oarecare. După aceea, sarma setaie (chiar pe pământ) în bucăţi de câte 10 cm lungime-

Aceste bucăţi se strâng apoi în mănunchi, ca să formeze unmiez rotund de 1 cm diametru. Capetele miezului se vâră în2 capace pătrate de lemn de 6 - 8 mm grosime, având la mijloco gaură de 1 cm diametru. Aceste capace vor fi capetele mo-



11

sorului (v. fig. 2). La una din părţi, miezul va depăşi capaculcu vreo 2 - 3 mm. Suprafaţa frontală ieşită în afară a miezuluise va bate, ca sa fie perfect plană.

Odată aceste operaţiuni isprăvite, e nevoie să se izoleze binemiezul de bobină, pentru a se evita străpungerile. Cea mai

bună izolaţie o constitue un tub de ebonită sau pertinax, prinsîn capacele laterale. Dacă nu avem tub din acesta, suntem ne

voiţi să bandajăm miezul cât mai uniform cu panglică de izolat,acoperind bandajul cu 2 - 3 straturi de hârtie parafinată. Miezul izolat trebue să fie neted şi rotund, pentru ca bobina săiasă îngrijită.

Pentru bobinare folosimcel mai bine sârmă emailatăde 0,15 mm (0,2 mm diametru, inclusiv lacul). Avemnevoie de 200 g sârmă, careva fi înfăşurată foarte exact,adică spiră lângă spiră. Vomda atenţie mai ales marginilor fiecărui strat. Dacă spirele marginale sunt numai puţin slăbite, acţiunea continuăa vibratorului le va slăbi şimai rău, şi se pot întâmpla

străpungeri. Sârma cu mătase se poate bobina mai uşor; ea vafi trecută, în timpul bobinării, printrʼo baie de parafinăfierbinte. În acest caz, intercalările de hârtie, de care vomvorbi mai departe, se vor pune numai din două în două straturi iar hârtia va fi foarte subţire.

Ne slujim de o maşină de bobinat simpla, aşa cum se vedeîn fig 2. Începutul sârmei, ocrotit printr'un tubuşor izolant,este scos afară printr'o gaură a peretelui (capacului) din stângaal mosorului. Trebue să umblăm atent cu sârmuliţa şi să ne

ferim să o îndoim în mod inutil, căci o singură ruptură face bobina inutilizabilă. A cârpi sârmuliţele prin lipire, este ooperaţie foarte discutabilă, pentru diletanţi.

Bobinarea începe cam la 4 mm dela peretele din dreapta-se execută uniform până la 4 mm de peretele clin stânga, aco-

Fig 1. Maşina de bobinat



12

perindu-se tot stratul cu o foaie de hârtie parafinată, de lă-țime exact cât lungimea miezului mosorului.

Sârma se trece pe noua suprafaţă netedă (de hârtie) și se bobinează un alt strat de spire. Să băgăm de seamă ca tre-cerile de sârmă de pe un strat pe altul să se repartizeze uni-form de-a-lungul întregului cerc, nu să se încalece. Întru câttrecerile se fac mai uşor prin dunga unde se îmbină foaia dehârtie izolatoare a fiecărui strat, vom avea grijă să deplasăm

mereu în acelaşi sens îmbinarea ! Al treilea sau al patruleastrat il începem' la vreo 6—7 mm dela capace, iar peste altetrei straturi mărim distanţele la 1 cm etc. (În fig. 3 am de-senat, pentru claritate, numai cate un strat din trei). Întredouă straturi extreme (unul înafara, altul aproape de miez)există periodic tensiuni cu mult mai mari decât aceea a reţelei, deoarece la orice restabilire de contact iau naştere su pratensiuni.

Va trebui să înfăşurăm pe mosor cam 250—270 m, dacăvrem să legăm aparatul la 220 volţi. Pentru o tensiune de110 volţi ajung 150 m. Electricianul diletant ar putea aveaideea să economisească spire, legând în serie cu bobina orezistenţa; această idee e greşită, deoarece rezistenţa ohmicănu joacă un rol exclusiv, ci în legătură cu inducţia mutuala.La 220 volţi şi o rezistenţă de 150 m (330 ohmi), ar cores punde, f/f curent continuu:

fn realitate, prin bobină circulă un curent de 0,1 A, Dacă legăm în serie cu aparatul o lampă de 75 waţi, curentul nuscade, ci creşte la 0,2 amperi, iar bobina se înfierbântă repedeîn timpul funcţionării. Selfinducţia este cu atât mai mare, cucât e mai mare numărul liniilor de forţă. Dacă alegem unmiez de fier mai gros, obţinem un flux (un mănunchi de liniide forţă) superior, însă pentru aceasta avem nevoie de sârmămai multă, deoarece va creşte şi lungimea fiecărei spire. Dinaceasta cauză, vom micşora rezistenţa magnetică printrʼo derivaţie de fier: aceasta va fi în practică o placa de tablă de4 x 12 cm şi 1 mm grosime, înşurubată de unul din capacelemosorului. E bine ca tabla să fie mai întâi recoaptă (încălzităla mare temperatură) şi răcită încet (acoperită cu cenuşă).

Tabla o fixăm lateral, ca să nu împiedece răcirea. Bobina terminată se va fixa pe dedesubt de placa de bază, cu două şu-



13

ruburi de lemn subţiri. Placa de bază poate fi făcută din lemn,cu condiţia să fie fiartă în prealabil în parafină, ca să-şi piardă

Fig. 3. Schiţă generală de montaj

conductibilitatea. Mai bine este dacă procedăm cum se arată.

în capitolul VI.



14

Iată-ne ajunşi acum la construcţia vibratorului. Acesta, laaparatele din comerţ, serveşte în acelaşi timp şi pentru reglajul în mare ai intensităţii curentului de înaltă frecvenţă.Construcţia v ib ra to ru l (întreruptorului) va putea fi făcutăcu succes numai de către acei amatori, care au multă îndemânare la lucrările mecanice. Un arc puternic, tăiat întrʼo tablăde alamă bine ciocănită, groasă de 0,5 mm, poarta la capătun ciocănaş de fier de 1x1 cm şi 1,5 mm grosime (v. fig. 3).Acesta se va fixa cu 4 nituri mici de aramă sau aluminiul pe

arc. Nu recomandăm de loc lipitura moale cu cositor). Decealaltă parte a capătului arcului se prinde un disc mic de platină sau argint de 3 mm diametru şi 2 mm înălţime; el selipeşte deasupra unei găuri de 2 mm, dată în arcul de alamă.Este şi mai bine dacă putem cumpăra o platină având formăca în a, fig. 3, astfel ca ea să intre cu gâtuitura în gaura de2 mm. Arcul, împreună cu ciocănaşul şi contactul de platină,se înşurubează în E, întrʼun colţar de alamă, uşor de găsit în

orice magazin de articole radiotehnice. Acest colţar va aveanişte şanţuri de 3—4 mm lungime, în locul găurilor de fixare,

pentru a se putea potrivi cu uşurinţă poziţia cea mai favora bilă a ciocănaşului. În acelaşi fel se fixează şi contraarcul decontact F, având şi el la capăt un contact de platină şi arcuind

puternic spre stânga. Contraarcul poate fi apropiat sau înde părtat de arcul vibratorului cu ajutorul excentricului S. Dacăapăsarea excentricului asupra contraarcului este slabă, numărul

de întreruperi va fi mic, ca şi puterea dată de aparat; în cazde creştere a presiunii, vor creşte atât puterea, cât şi numărulîntreruperilor. Discul excentric se taie dintrʼo tablă de alamăde 1 mm grosime şi se fixează pe axul de alamă al unei rezistenţe vechi de radio, prin găurire şi lipire. Ca lagăr slujeşteo bucşa de radio. Repetăm că întreaga construcţie nu poate fiexecutată decât de persoane îndemânatice.

Fig. 4 ne arată piesele componente ale unui altfel de vi

brator care poate fi reglat fix pentru un anumit număr de în-treruperi. în fig. 4 a şi b am dat dimensiunile trebuincioase.



15

pentru două tipuri diferite de suport al contactului fix*). Primul tip are avantajul ca se poate executa fără ghivent. Potrivirea se face cu ajutorul a doua şuruburi simple de lemn,fixate de placa aparatului şi care lunecă în cele două şanţuri.Pe urechea îndoită la înălţimea de 2 cm se lipeşte, la mijloc,o sârmuliţă de platină de 1—1,5 mm diametru şi cam 6—7 mmlungime, în aşa fel încât să iasă în afară cu vreo 2 mm. Latipul b, colţarul de alamă are un ghivent, în care intră, fără prea mult joc, şurubul de potrivire. Şurubul are la vârf o

găurice de 1,2 mm diametru, de 2 mm adâncime, în care selipeşte cuiul de platină. La capătul cellalt, şurubul are undisc izolant ghiven-tuit şi chituit. Dupăce sʼa făcut regla jul definitiv, o mu-telcă exagonală, a-flata pe şurub lângădisc, se răsuceşte până ce presează bine pe colţar. O a doua contrapiuliţă identică se înşurubeazădinspre sârma de platina, astfel ca poziţia şurubului să fie asigurata vreme îndelungată.

Dacă nu avem scule pentru tăiat ghivent, dăm în colţar o

gaură mai mare decât şurubul şi lipim de placa colţarului o piuliţă. Şi în acest caz avem nevoie de alte două de fixare.Tabla de alamă folosită va fi bine ciocănită, până va arcui

suficient. Plăcuţa de fier (ciocanaşul) se va fixa, cum am spus,cu 4 nituri, platina ( 5 x 5 x 0,3 mm) se va lipi. Arcul se va fixade colţar cu două şuruburi, dar se poate şi nitui şi apoi lipi.Conductele, după montaj, vor fi lipite la locurile de contact.Şi acum, un avertisment: Vibratorul nu se va proba înainte

*) Contactul fix înlocuieşte contra arcul F din fig. 3.

Fig. 4. Piesele vibratorului



16

de a fi fost legat cu cei 2 condensatori! — Platina nu esteindispensabilă; ea poate fi înlocuită cu argint, ha chiar şi alamă

pe alamă merge bine un anumit timp, după care este nevoiede şlefuire.

b) Primul circuit oscilant

De cele două colţare de alamă ale vibratorului se leagădoi condensatori. În aparatul meu lucrează doi condensatori-

bloc, de tipul Hydra, a 2x 0 ,1 mlcrolarazi, de mai mulţi ani,fără să li se fi întâmplat ceva. Ei au fost încercaţi cu o tensiune alternativă de 1000 volţi, deci cu o tensiune insuficientă.Cu toate acestea, chiar dacă aparatul funcţionează mai multtimp, abia se încălzesc, pe când alţi condensatori-bloc se încing destul de serios. Pentru mai multă siguranţă, este de dorittotuşi să se folosească condensatori-bloc de 2 x 0 . 1 microfa-razi încercaţi la 8000 V (tipul folosit pentru antiparazitareaaparatelor electrice. Cei doi poli exteriori se leagă între ei

ca în fig. 3 cu ajutorul unei sârme îndoite, iar borna mijlociealcătueşte a doua legătură.

Înainte de a hotărî mărimea plăcii de bază şi felul monta jului, trebue să ne decidem dacă vrem ca aparatul să aibă şireglaj fin, iar în caz afirmativ, de ce fel de construcţie va fi acestreglaj. Putem lega cele două borne libere ale condensatorilordirect cu bobina oscilantă plată, iar aceasta să o facem mo bilă sub bobina de înaltă tensiune. Dacă ambele bobine se aflăexact una deasupra celeilalte, ele vor da maximum de putere;

dacă o deplasăm pe cea de jos, puterea scade. Acest fel dereglaj este cel mal fin şi delicat posibil.A doua posibilitate (v. fig. 3) constă în a lega de bobina

oscilantă SL. o bobina variabilă S2, cu ajutorul căreia să se poată modifica acordul. O asemenea bobină mobilă putem săo construim, cel mai bine, din sârmă rotundă argintată, pecare o folosesc radlotehnicienii, înfăşurand-o în două secţiuni pe un inel de lemn, din acelea de care se atârnă draperiile.Spirele vor fi depărtate între ele cu 1 mm în interior, iar cele



17

două secţiuni se vor afla pe inel la distante de 2 cm. Inelulde lemn trebue să aibă cel puţin 4 mm diametru interior.Pentm ca sârma să nu se deplaseze pe inel, pilim înainte de bobinare, atât în interiorul, căt şi în exteriorul inelului, nişteşănţuleţe adânci de 1 mm şi dăm şi cele două găuri B pentrudouă şuruburi subţiri de alamă, necesare pentru fixarea ine-lului. Trei inele de porţelan puse dedesupt, creează distanţa

necesară faţă de placa de bază. Pentru scoaterea capetelorsârmelor şi fixarea lor se dau două găuri de câte 1 mm îndirecţia diametrului.

Peste cele două porţiuni bobinate calcă o punte de contact, făcută dintrʼun arc de alamă. În poziţia din fig. 3 este

pusă în circuit aproape întreaga bobinare; dacă am suci puntea de contact în sensul invers acelor unui ceasornic, până lacapăt, am scoate toată bobinarea din circuit. Puntea nu trebuiesă calce pe o porţiune lată, ca să nu scurt-circuiteze mai

multe spire, care ar consuma energie de geaba. Spre extremităţi puntea va fi îndoită de ambele părţi, spre a călca dintro-dată cel mult pe două spire. Fixarea punţii se va face cuajutorul vreunui buton vechi de potenţiometru, rămas delaun aparat stricat de radio. Butonul Irebue să Izoleze cumtrebue. Dacă el se fixează cu ajutorul vreunui şurub îngropat,capul metalic al şurubului trebue şi el izolat, turnând o pică-tură-două de masă lzolanta (ceară roşie, de exemplu).

Bobina oscilantă este, la fel ca bobina de înaltă tensiune,

o bobină plată. În primul rând, construcţia plată permite omontare mai uşoară, apoi se simplifică înlocuirea în caz destrăpungere şi, in sfârşit, cu mijloacele simple de care dispunem putem confecţiona mai bine o bobină plată, a cărei stră pungere să nu fie probabilă. Bobina oscilantă se poate facedin sârmă ceruită de sonerie. Putem, fie să o „modelăm” cumana liberă, fie să o înfăşurăm în jurul unui butuc de lemnconic, teşind-o apoi ca sʼo facem plată. Importă ca în mijlocul bobinei să rămână un capăt de sârmă de 15 cm lungime (dacă

legam bobina cu un regulator inelar), sau de 5 cm lungime(dacă folosim însăşi bobina pentm reglaj). Fig. 5 ne arată bo-



18

bina în mărime naturala. Diferenţe de o spiră sau de 1/2 cmîn diametru nu contează.

Întrʼo cutiuţă de carton de 6 X 6 cm se toarnă parafină peo înălţime de 1/2 cm. După ce parafina se întăreşte, rămânela mijloc o adâncitură, care se completează cu parafină fluidă.Sârma din mijlocul bobinei va străpunge parafina, iar bobinase va culca pe masa de parafină. În jurul locului pe unde am

varît mijlocul sârmei apăsăm cu degetele. Celălalt capăt alsârmei îl scoatem lateral prin carton.După aceea turnăm peste bobină, atâtcât sʼo acopere, puţină parafină nu prea fierbinte. Dacă rămân porţiunineregulate sau băşici în masa de parafină, corectăm totul, apropiind unciocan de lipit încălzit. Ne procurăm -în sfârşit o bucată de sticlă de 6 X 6

cm (de exemplu, o placă fotografică6x6 de pe care am îndepărtat cu îngrijire stratul sensibil), o încălzim un

pic cu atenţie şi o apăsăm uşor peste parafina din cutie, atât cât e nevoie pentru ca parafina să adere pe sticlă.În felul acesta, circuitul electromedical

este separat cu absolută siguranţă de reţeaua de curent.

Cine posedă o cutie de carton cu capac bun de mărimea

prescrisă, poate fixa spirala în mijlocul cutiei, scoţâtidu-i ca petele pe la mijlocul fundului şi lateral, în aşa fel încât spirala,să ocupe o poziţie mijlocie fixă în cutie. Închidem după aceeacapacul şi turnăm parafină pe un perete lateral, iar nu pefund. Distanţa dintre spirală și capac va fi de vreo 2 mm.După ce parafina sʼa întărit, îndepărtăm cartonul şi obţinemo pastilă prismatică de parafină, care înglobează bobina.

În-caz că folosim un regulator inelar, fixăm bobina oscilantă cu 4 şuruburi mici în cele 4 colţuri, de placa de bazăCele două capete de sârmă se leagă ca în fig. 3; punândacum, bobina oscilantă, bobina de înaltă tensiune S2 (desenată

Fig. 5. Bobina de oscilaţie



19

-ca un cerc cu linii întrerupte), putem socoti că am terminatesenţialul. În caz că asigurăm reglajul prin deplasarea bobineioscilante, construim pentru această bobina o săniuţă de lemn,care să se poată deplasa cu vreo 3—4 cm. Peste această săniuţă clădim un pod din carton subţire, de care prindem bo bina de înaltă tensiune. După ce podul de carton a fost fixat

tragem peste el cu pensula o pojghiţă de parafină. Săniuţa bobinei S1 iese afară de sub pod cu vreo 5 cm şi are la ca păt un buton lipit cu clei, de care apucăm când vrem să de plasăm bobina. Sârmele se leagă cu două liţe flexibile izolateîn mătase, care merg apoi la condensatori. În capitolul IV vommai arăta un alt soi de reglaj foarte moale.

c) Circuitul de înaltă tensiune

Ceea ce importă la bobina de înalta tensiune, pe care oconstruim tot plată, este izolaţie perfectă şi o acordare câtmal minuţioasă. Această bobina trebue să aibă cam 350—400spire, dacă o facem din sârmă de 0,1 mm. Putem totuşi folosicu acelaşi succes şi dimensiuni pană la 0,2 mm diametru.Pentru executarea bobinării ne confecţionăm mai întâi un dis

pozitiv simplu, pe care îl putem folosi şi la facerea bobinelorde unde lungi sau de medie frecvenţa din aparatele de radiocu care de sigur că ne ocupăm!). Două discuri de lemn de 6

cm diametru, netezite bine, cu colţuri rotunjite, înşurubate îm

preună ccu un butuc gros de 4 mm şi cu un diametru de 2,5cm, dau un mosor adânc, pe care putem face bobinarea. Butucul se face din pilă puţin conic, spre a se putea scoatedin dispozitiv bobina gata confecţionată. Afară de aceasta, în butuc se crestează două şănţuleţe prin care vor trece aţele destrângere. Discurile laterale au în dreptul şănţuleţelor ferestruici, în acelaşi scop. Fig. 6 ne arată lămurit toate acestea.Metoda cea mal simplă de bobinare constă din fixarea şuru

bului mijlociu al dispozitivului în mandrinul unei maşini de

găurit de mana înţepenită bine la un banc. După aceea, putem începe bobinarea, care merge extrem de repede. Cunos-



20

când raportul de reducere al maşinii de găurit, vom afla numaidecât de câte tururi de manivelă e nevoie pentru înfăşurarea celor 400 spire. Când bobina e terminată, o strângemcu un fir de mătase (dacă e nevoie, ne servim de un ac), pecare îl trecem de mai multe ori printrʼunul din şanţurile butucului şi pe la părţile superioare ale ferestruicilor faţă în faţă.Facem o a doua legătură prin al doilea şănţuleţ şi cealaltă

pereche de ferestruici. Obţinem în felul acesta două legături extra-solide.Acum putem îndepărta discul dinspre

partea unde butucul e mai mic îndiametru, ca să lasă bobina. Mai facem încă două legături cu fire de mătase, la 90° cu primele executate. Dupăaceea scufundăm bobina în parafinăclocotită, până ce nu mai iese nicio

băşică de aer.După răcirea parafinei, ambele ca

pete ale sârmei se liberează de izolaţie pe o lungime de 1 cm şi se punfaţă în faţă ta o depărtare de circa3 mm. Spre a obţine cu uşurinţăaceastă distanţă, înfăşurăm cele douăcapete pe câte un chibrit şi apropiem chibriturile până la limita dorită. Ca prevedere, mai punem peste bobina oscilantăS1 înca o placă de sticlă şi abia peste aceasta bobina deînaltă tensiune. Punând aparatul în funcţiune, va trebui să obţinem scântei puternice de 2—3 mm. Dacă distracţia cu scânteile durează puţin timp, să nu ne speriem, ci să oprim imediat aparatul, căci bobina este străpunsă, ceea ce nu neîmpiedecă să o putem folosi din nou.

Am spus că orice bobină trebue temeinic izolată. Stră pungerile se petrec întotdeauna în punctele unde au rămas băşicuţe invizibile de aer în interiorul parafinei. Pentru eliminarea acestor băşicuţe, vom fierbe din nou bobina în parafină, lăsând-o de data aceasta o oră întreagă, căci tot mai

Fig. 6. Dispozitiv de bobinat pentru bobine plate



21

simplă e metoda asta decât îndepărtarea bășicuţelor cu o pompa de aer. Trecem sârma interioară prin gaura mijlociea bobinei şi o sucim în sus, sucim în sus şi sarma exterioarăşi apoi atârnăm bobina de firele de mătase, astfel ca ea sâ seafle în mod uniform la 2-3 mm de fundul vasului cu parafină.

Cel mai bun vas de fiert este o capsulă de porţelan cu uncapac, cu fundul plat de 5 cm diametru, dar în lipsă ne putemfolosi şi de o cutie de tablă cu capac, care să se închidă per-

fect. Vasul îl punem pe o sită de sârmă cu asbest sau pe o - placă de asbest sau pe o tablă, având dimensiunile de cel puţin 16 x 16 cm. Sub placă aşezăm flacăra, pe care o vom potrivi destul de mică. După ora de fierbere şi alte 3—4 ore pentru răcire, ciocănim vasul de porţelan sau îl ţinem (la felca şi pe cutia de tablă) câteva secunde în apă fierbinte, sprea uşura deslipirea capacului. Capacul cutiei de tablă putemsă îl găurim cu un tirbuşon, la mijloc, pentru a egaliza presiunea mică din interior cu cea atmosferică. Se ştie că pre

siunea vasului ţine capacul înţepenit.Rezistenţa la străpungere a bobinelor astfel confecţionateeste extraordinar de mare; oricât am împins încărcarea lor,ca durata şi ca intensitate, nu mi sʼa întâmplat să fi fost vreuna străpunsă. Este drept că fierberea bobinei, timp de o oră,în parafină nu este de loc o plăcere. Parafina face un fumgrozav şi tot procesul de fierbere trebue supraveghiat, căciuneori vaporii de parafină pot lua foc. Fierberea parafinei nutrebue neapărat să fie vie, pentru ca aerul să fie eliminat.

Putem să ne dăm imediat seama care e temperatura cea mai potriviiă. Când observăm că eliminarea başicuţelor de aerîncepe să se potolească, sa lovim uşor cu un creion pe col-ţurile sitei, imediat se vor urca sumedenie de băşicute. Această

probă ne arata dacă bobina va fi în scurt timp rezistentă lastrăpungere. Lăsând fierbătorul liniştii 2—3 minute şi ciocănind sita din nou, dacă observăm că nu se mai iscă bă-şinite, bobina este aproape de tot fără aer. Dacă vrem să obţinem însă cu adevărat o bobina de înaltă tensiune de exce-

lentă calitate, nu strică să repetăm aceeaşi probă după altecâteva minute.



22

IV. Montarea definitivă a aparatului

Dacă aşezăm piesele separate pe o planşetă, lăsând spaţiusuficient între ele, obţinem aranjamentul din fig, 3. Nu e deloc recpmandabil să apropiem mai mult piesele, căci pentrunoi diletanţii conductele de curent intens trebuesc să fie catmai degajate şi mai depărtate între ele. Aparatul va fi mai

puţin voluminos numai dacă renunţăm la circuitul de acord

și la reglajul fin. În acest caz, el poate fi cuprins intrʼo valizămica de oraş, din fibră, din acelea care se află de vânzareoriunde, pe preţuri mici.

Aţi văzut din paginile precedente căvʼam averlizat că e nevoie să lăsăm vibratorul să meargă de încercare, înainte de a filegat condensatorii şi bobina oscilantă. Abiadupă ce toate piesele, cu excepţia bobinei,de înaltă tensiune, au fost solid fixate de

postament, putem păşi la prima probă serioasă. Cu acest prilej vom face astfel ca să.controlăm şi tăria oscilaţiilor produse. Pentruaceasta, răsucim trei spire a 3,5 cm diametru, din sâmă de 0,1—0,5 mm, izolată oricum, şi apoi legăm spirele între ele cu aţă.Capetele sârmei le legam, fie direct, fie

printrʼo dulie pitică, de un bec de baterieelectrică (lig. 7). Punem apoi această bo

bină ajutătoare peste bobina oscilantă. Dând.drumul curentului, vom obţine la întrerup-

torul de curent dela reţea nişte scântei, nu prea mari, sgomotoa-se. Reglăm presiunea arcului înfreruptorulul astfel ca becul săardă uniform şi luminos. Dacă riscăm, la începutul experienţeica becul să se ardă, aşezăm bobina ajutătoare, nu direct pestecea oscilantă, ci la o distanţă potrivită, folosind o scandurică,un carton, o carte. Cu cat becul arde mal liniştit, cu atât sen-saţia tratamentului cu înaltă frecvenţă este mai plăcută. Cu

prilejul acestor încercări, să ţinem neapărat seamă de măsu-

t-'ig. 7. llobfnâ deÎncercat



23rile de prevedere arătate la sfârşitul broşurii, chiar dacă acestemăsuri ne par plicticoase;

Încercarea cu bobina, ajutătoare ne dă imediat o sugestie,în ce fei putem să ne construim un reglaj de intensitate, caresă lucreze foarte moale. Ia să înlocuim lampa printrʼo rezistenţă variabilă, din acelea folosite în radiotehnică !

Această rezistenţă ne îngădue să slăbim sau sa întărim curen-tul auxiliar (din bobina ajutătoare sau auxiliară). Dar prin bo

bina auxiliară cu curent variabil nu facem altceva decât să furăm mai mult sau mai puţin din energia aparatului. Cândrezistenţa este scoasă de tot aparatul dă maximum de energie, când cursorul ei este la mijloc, energia aparatului estemoderată etc. Mărimea cea mai potrivită a rezistentei varia bile depinde de numărul de spire ale bobinei auxiliare şi viceversa. Dacă dispunem de o rezistenţă de 6 ohmi, facem o

bobină cu două spire, dacă rezistenţa are 40 ohmi, bobina văavea 5 spire etc. Bobina auxiliară va fi plată şi se va strânge

intre două cartonaşe cusute. Bobina astfel fixată se va aşezaîntre bobina oscilanta şi cea de înaltă tensiune.Avantajul „regulatorului de inducţie” este regiunea lui

mare de reglaj, ca şi posibilitatea potrivirii fine a reglajului.Desavantajul principal constă din faptul că el consumă tot

prisosul de energie, încărcând prea tare sistemul oscilant propriu-zis. De altfel regulatorul de inducţie poate fi făcut şi malsimplu, dintrʼo tablă subţire de aluminiu, pe ale cărei ambe

părţi sʼa lipit hârtie, tablă ce se vară mai mult sau mai puţin

intre bobina oscilantă şl cea de înaltă tensiune. În tablă seinduc aşa-numiţii curenţi Foucault sau curenţi rătăcitori,care consumă tot prisosul de energie.

Acum putem să montam şi bobina de înaltă tensiune. Ca petele ei se izolează cu tuburi de gutaperă sau cauciuc şi seconduc la o bară de ebonită sau trolit. Această bara va avea6-8 cm lungime, 1 1/2, cm lăţime şi va fi nu prea subţire. Peea se vor fixa, la 4 — 5 cm depărtare, două bucşe, de care sevor lipi capetele bobinei. Între cele două bucşe se branşeazăun eclator de siguranţă, adică o simplă sârmă legată de una



24

din bucşe şi fixată cu capătul cellalt la o mică distanţă de bucşa a doua (v, fig. 3). Pe această mică distanţa (5 mm) va„eclata”, adică va izbucni, se va isca scânteia (de-aci şi denumirea de eclator). Fără acest eclator de siguranţă, nu e voie să se pună aparatul în funcţiune. Să mai rezumăm încă odatăceea ce este esenţial pentru construcţia aparatului, Un vibratoreste alimentat dela reţea; el poate fi făcut reglabil, prin presiunea exercitată asupra unei lame. (Regulator mecanic; func

ţionează bine, dar cere multă îndemânare în construcţie). Vi- bralorul încarcă doi condensatori, care trebue să fie rezistenţila străpungere. Aceştia se descarcă, la rândul lor, întrʼo bo-

bina oscilantă, cu care poate exista în paralel o altă bobina,necesară pentru reglaj. (Reglare bună, dar care cere spaţiudestul de mult; nu ajunge întotdeauna pentru slăbirea suficientă a înaltei frecvenţe), Bobina oscilantă poate fi construităastfel ca să se deplaseze faţă de bobina de tensiune înaltă.(Ușor de construit, dar soluţie greoaie şi care cere spaţiu

mult; reglaj foarte fin şi întins). Bobina oscilantă poate fi se parată de cea de înaltă tensiune printrʼo tobă de aluminiuformând ecran. (Reglaj foarte simplu şl bun, dar consumândmulta energie. Se poate produce încălzire mare, în caz defuncţionare îndelungată!) Între bobina oscilantă şi bobina finală se intercalează 2 - 5 spire de sârmă legate cu o rezistenta variabilă. (Reglaj bun, dar mănâncă energie). În sfârşitavem bobina de tensiune, fiartă în parafină până ce rămânefără băşicuţe de aer : ea este protejată de un eclator de

siguranţa de 5 mm distanţă.;

V. Electrozii

Aparatul nostru, spre deosebire de aparatele din comerţ,se va folosi cu doi electrozi, ceea ce prezinto o serie de a-vantaje. Mai întâi pe acela că ne da putinţa, în multe cazuri, să dirijăm curenţii prin corp, pe o anumita cale. Apoi, pe acela ca putem obţine curenţi mai puternici. În sfârșit, folosind doi electrozi, aparatul nostru de radio va fi deranjatmai puţin de paraziţi.



25Unul din electrozi îl facem dintrʼo eprubetă de diametru

mai mare, de al cărei perete interior stă lipită, prin forţa pro prie de arcuire, o tablă subţire de aramă. În acest scop fâşiade cupru se va introduce în chip de spirală. Putem folosi înloc şi o bucată rotundă de lemn, îmbrăcată în mai multe pojghiţe de poleiala (staniol), pe care o vârîm cu mişcări de rotaţie.Prin aceste mişcări, staniolul formează o armătură în contactcu peretele eprubetei, după ce lemnul a fost tras. În ambele

Fig. 8. Electrod și suport de electrod

cazuri (arama sau staniol), armătura se opreşte la 2 cm delagura eprubetei. Prin dopul care închide eprubetă, trecem firulde legătură, terminat printrʼo „banană”. Un asemenea „elecirod-condensator” dă o sensaţie foarte plăcută în timpul tratamentului.

Să arătăm cum se construişte suportul care poartă al doileaelectrod (de sticla). El este făcut dintrʼun tub de hârtie înru-lată şi lipită, la al cărui capăt se chitueşte un inel din tablă

de aramă subţire, având 3 cm lăţime. De acest inel se lipeşte



sârma de legătură. Inelul nu are voie să iasă din tubul dehârtie, iar lungimea lui (egală cu lăţimea fâşiei de tablă)trebue să fie destul de mare pentru ca nici contactul metalical electrodului de sticlă, vărît în tub, să nu rămână pe vreo porţiune afară din tub. În felul acesta împiedecăm formareascânteilor care ar putea înfricoşa fără rost persoanele sensibile. Fig. 8 ne arată în stânga (a) electrodul-condensator, iarîn dreapta (b) suportul de electrozi. E bine să acoperim lițele

cu câte un maţ subţire de cauciuc, pentru a evita iscarea scânteilor. Nu strică dacă maţul de cauciuc are pereţi groşi, dim potrivă. Autorul a folosit furtun de cauciuc cu pereţi de 2—3mm grosime. Capătul maţului de cauciuc care acoperă liţase sigilează printrʼun dop de parafină ( v. fig. 8 b, dopul dinmijlocul tubului). Trebue să mai observăm că tubul din fig. 8

b nu este transparent, cum se pare în desen, ci opac, fiindfăcut din hârtie.

În suportul din fig. 8 b se vârâ diferiţii electrozi. Unul dintre

aeeştia, aproape universal, are forma unei greble cu 6 dinţi.Acest electrod este suveran în tratamentul durerilor de capşi insomniei, putând fi însă folosit şi pentru îngrijirea păruluişi la tratarea durerilor din încheieturi. Electrodul cel mai simplueste aceia plat, care se poate folosi în mod universal. Pentruîndepărtarea negilor de curând formaţi se foloseşte un electrod

Fig. 9. Electrod piptene

numit „cu fulguraţie”. Cu acest electrod se înconjoară negul,scânteile sărind direct pe neg. Tratamentul durează puţin timp(1/2 minut), dar se face de două ori pe zi, vreme de mai multezile. De observat că electrozii de sticlă pomeniţi aci nu pot

fi confecţionaţi de noi, ci procuraţi din comerţ.



27

În cazul nevralgiilor feţei, care sunt foarte dureroase, aparatul nostru nu ajuta mult. Aceste dureri pot fi mult alinate,uneori chiar suprimate, cu ajutorul unei simple baterii de lan-ternă. Se leagă polul + al bateriei cu un electrod simplu înformă de pieptene (fig. 9). Polul negativ (adică lama cea lungăde alamă a bateriei) se leagă cu un electrod în formă de

placă, învelit întrʼo cârpă puţin umezită şi aplicată pe spatesau pe gat. După o jumătate de ora se observă rezultatul bunal tratamentului, dacă „periem” locurile dureroase cu un picde presiune.

VI. Prescripţii pentru evitarea accidentelor

În „Introducerea” broşurii de faţă am atras atenţia în moddeosebit că nu e de glumit cu curentul de 120—220 V al reţelei şi că unele tensiuni, pe care neştiutorii sau „specialiştii”uşuratici le socotesc inofensive, pot provoca grave accidente.Trebue să ne gândim bine daca nu cumva aparatul nostru ar

putea prilejui asemenea accidente. Din acest punct de vedere,aparatul construit după broşura de faţă este superior aparatelor din comerţ, prin faptul că circuitul de înaltă frecvenţănu are nicio legătură cu circuitul de curent dela reţea, căci

bobina de înaltă frecvenţă nu este cuplată cu partea 120(220 V) nici măcar printrʼun condensator. Dacă bobina S2 (fig.3) este izolată de bobina oscilantă primară aşa cum sʼa arătat,

nu va fi cu putinţa să treacă prin electrozi şi prin corpul pacientului curenţi de frecventa reţelei (50 per/sec).

Dar daca vrem ca aparatul să reziste oricărei critici, trebuesă facem ca el să corespunda prescripţiilor electrotehnice, şila partea de joasă frecvenţă (curent dela reţea). Pentru aceastaîn primul rând e nevoie să ferim de atingere întâmplătoaretoate piesele în directa legătură cu reţeaua. Obţinem cu uşurinţă acest rezultat, înglobând întregul aparat întrʼo cutie simplă;din cutie nu iese decât şnurul cu furca pentru priza, toate

celelalte piese aflate la tensiunea reţelei fiind ferite de atin-



28

geri. Şnurul nu trebue să suporte nicio întindere, deci el vafi prins fix între doua piese, izolante. Nu se admite ca el săfie înnodat, pentru a i se împiedeca trecerea prin peretele cu-

tiei. Colțarele arcelor de contaci, ca şi dispozitivul de reglajal vibratorului, sunt supuse tensiunii reţelei. Dacă ne-am apucasă le montăm pe lemn, am contraveni, prescripţiilor electrotehnice. Realizăm o oarecare siguranţă, dacă fierbem în parafină treimea de sus a scândurii de bază (v. în fig. 3, porţiu

nea de care e fixata bobina vibratorului şi piesele alăturate).Dar, ca să realizăm 100% prevederile prescripţiei, vom decupaîn scandară o fereastră dreptunghiulară, peste care vom în-şuruba o placă de bachelită de 2 mm grosime. Colţarele dealama le fixăm cu şuruburi de 3 mm diametru şi 10 mm lungime. Potrivirea se face foarte uşor, dacă asigurăm odată pentru totdeauna piuliţele de pe partea inferioară a plăcii izo-lante, bloându-le în nişte găuri de formă corespunzătoare,date întrʼo plăcuţă de bachelită fixată pe partea de jos. În felulacesta, piuliţele neputându-se suci, şuruburile de fixare alecolţarelor se vor slabi sau strânge cu ajutorul unei şurubelniţe, ca nişte simple şuruburi pentru lemn.

Când reglăm vibratorul, trebue să scoatem de fiecare datăfurca din priza reţelei. În caz că în circuit există un întreru pător monopolar, este suficient să-1 folosim pe acesta în timpulreglajului, pentru izolarea relativa a bobinei de reţea, cu condiţia ca masa pe care lucrăm şi podeaua să fie perfect uscate.Trebue să observăm însă cu rigurozitate dacă întrerupătoruleste întradevar în poziţia „scos din circuit”.

Aparatul nostru nu este construit pentru funcţionare continuă. Dar dacă bobina se încălzeşte după abia 10-15 minute,este semn că undeva este vreun defect. Sau nu sunt suficientespire pe bobină, sau miezul de fier nʼa fost bine executat. Înamândouă cazurile lucrurile se pot îndrepta, înlocuind tablalaterala de fier moale prin alta nouă, încovoiata cu vreo 5-7mm în unghi drept peste partea bobinei dinspre vibrator, astfelca tabla să se apropie de capătul miezului. În caz că existăatingere între două spire, ceea ce se întamplă numai dacă am



29

lucrat neîngrijit, defectul nu se poate remedia decât prin re- bobinare.

Aparatele de înalta frecvenţă turbură audiţiile de radio șide aceea nu se vor folosi în timpul audiţiilor importante.Partea de înaltă frecvenţă a aparatului nostru va producemai puţini paraziţi, căci este închisă. Nici intreruptorul (vi

bratorul) nu deranjară prea mult, cum ne-am putea aştepta.Unul din aparatele folosite de mine producea în radiouldin camera de alăruri un foarte slab zumzet. Dacă totuşiaparatul produce paraziţi, înserăm în cele 2 fire care mergla priza de curent cate o bobină de şoc. Sunt suficiente două

bobine cu 200—250 spire libere din sârmă de 0,3—0,4 mm.Depărtarea dintre bobine va fi cam de 3 cm. Dacă la una din

bobine curentul intră prin stânga, la cealaltă treime să intre prin dreapta, în caz că bobinele sunt identice şi identic aşezate. Curentul trebue să circule în acelaşi sens. Dacă nici

acest mijloc de antiparazitare nu e suficient, legăm capetele bobinelor dinspre aparat cu un condensator de 2 x 0,1 sau2 X 0,5 μF, iar mijlocul acestui condensator îl punem la pământ. Amănunte asupra antiparazitării se găsesc în broşura„Radio fără paraziţi” (nr. 66/67 din „Colecţia Practică”).

- S F Â R Ş I T -



Date post:	07-Aug-2018
Category:	Documents
Upload:	carnaru-catalin-dan
View:	219 times
Download:	0 times

S.G.gorjAN_Aparat Medical 1941

Documents