BURSIERI ROMÂNI GRECO-CATOLICI LA ŞCOLILE ROMEI (SEC. XVIII-XIX) Horatiu Bodale ' Secolul XVIII pentru românii transilvăneni înseamnă începutul emancipării naţ ionale în accepţ iune modeă, emancipare iniţ iată dinspre arealul cultural religios spre cel poli tic. Ca principali promotori ai acestui proces de lungă durată îi regăsim pe reprezentanţii Şcoli i Ardelene, cei care poind de la discursul ştiinţ ific al latini tăţi i limbi i române şi impl icit al poporului român, ajung la discursul naţional bazat pe drepturile inal ienabile ale românilor transilvăneni, drepturi afiate prin evidenţa istorică, dar neluate în seamă de autorităţi. Puţin dezbătut de istoriografia modeă, este cert faptul că românii nu au avut doar greaca sau slavona ca limbi oficiale administrative, c i şi latina. Dacă existau în secolele XVII-XVIII preoţi care oficiau slujbe, neînţelegând ceea ce spun, existau preoţi care slujeau în română, iar în documentele ecleziastice foloseau latina şi italiana. Tocmai din acest punct poeşte lupta pentru drepturi naţ ionale a românilor transilvăneni, de la bătălia pentru limba română. 1 Cel care sesizează pentru prima oară importanţa elementului lingvist ic în afirmarea identităţi i naţionale a fost episcopul greco-catolic Inochentie M icu-Kie in, cel care a dorit să organizeze structural învăţământul în limba română din Transilvania. Dacă în ceea ce priveşte şcolile provinciale, acestea nu au ex istat de facto decât din 1 754 când episcopul Petru Pavel Aron le pune piatra de temelie la Blaj, iniţiativa cons tituir ii Blajului într-un focar al cultur ii române, a aparţinut lu i Inochent ie Micu- Kie in. 2 Prin actul de schimbare-cumpărare a domeniului şi castelului de la Blaj (3 1 august 1 736), semnat de Inochentie Micu-Kle in, se prevedea ca d in suma de 6000 de florini, reprezentând veniturile anuale ale domeniului Blaj, 3000 de florini să fie destinaţi întreţiner i i gratuite a v i itorilor elevi de Ia şcolile din Blaj ş i pentru susţinerea a trei români la studii în Roma. Suma 1 Adrian Marino, lluminiştii români şi problema culturii limbii, în Limba română, nr.6, 1964, p.571-586 . 2 Ion Dumitriu Snagov, Românii în arhivele Romei, Cluj-Napoca, 1999, p. 28 . 123 www.cimec.ro
Transcript
BURSIERI ROMÂNI GRECO-CATOLICI LA ŞCOLILE ROMEI (SEC. XVIII-XIX)
Horatiu Bodale '
Secolul XVIII pentru românii transilvăneni înseamnă începutul emancipării naţionale în accepţiune modernă, emancipare iniţiată dinspre arealul cultural rel igios spre cel politic.
Ca principali promotori ai acestui proces de lungă durată îi regăsim pe reprezentanţi i Şcolii Ardelene, cei care pornind de la discursul ştiinţific al latinităţii limbii române şi implicit al poporului român, ajung la discursul naţional bazat pe drepturile inalienabile ale românilor transilvăneni, drepturi afirmate prin evidenţa istorică, dar neluate în seamă de autorităţi .
Puţin dezbătut de istoriografia modernă, este cert faptul că românii nu au avut doar greaca sau slavona ca limbi oficiale administrative, ci şi latina. Dacă existau în secolele XVII-XVIII preoţi care oficiau slujbe, neînţelegând ceea ce spun, existau preoţi care slujeau în română, iar în documentele ecleziastice foloseau latina şi italiana. Tocmai din acest punct porneşte lupta pentru drepturi naţionale a românilor transilvăneni, de la bătălia pentru limba română. 1
Cel care sesizează pentru prima oară importanţa elementului l ingvistic în afirmarea identităţii naţionale a fost episcopul greco-catolic Inochentie Micu-Kiein, cel care a dorit să organizeze structural învăţământul în l imba română din Transilvania. Dacă în ceea ce priveşte şcoli le provinciale, acestea nu au existat de facto decât din 1 754 când episcopul Petru Pavel Aron le pune piatra de temelie la Blaj , iniţiativa constituirii Blajului într-un focar al culturii române, a aparţinut lui Inochentie MicuKiein.2
Prin actul de schimbare-cumpărare a domeniului şi castelului de la Blaj (3 1 august 1 736), semnat de Inochentie Micu-Klein, se prevedea ca din suma de 6000 de florini, reprezentând veniturile anuale ale domeniului Blaj , 3000 de florini s ă fie destinaţi întreţinerii gratuite a viitori lor elevi d e Ia şcoli le din Blaj şi pentru susţinerea a trei români la studii în Roma. Suma
1 Adrian Marino, lluminiştii români şi problema culturii limbii, în Limba română, nr.6, 1964, p .571 -586. 2 Ion Dumitriu Snagov, Românii în arhivele Romei, Cluj-Napoca, 1 999, p. 28.
1 23
www.cimec.ro
HORA ŢIU BODALE
era de 972 de florini anual, iar trimiterea bursierilor se făcea cu acordul autorităţilor imperiale de la Viena. 3
Prima încercare de a trimite alumni români la Roma a fost în octombrie 1 736 când Ioan Cotori, Silvestri Calliani şi Petru Carlovari au sosit la Roma. Neputându-se adapta ritului, studii lor şi vieţii din Cetatea Eternă, cei trei s-au întors în Transilvania.
Ulterior Silvestri Calliani va reveni la Roma în anul 1 739, alături de viitorii episcopi Grigore Maior şi Petru Pavel Aron. Ei vor studia în cadrul Colegiului Urban De Propaganda Fide, studii le durând cinci ani , primii doi ani fiind dedicaţi filosofiei iar ceilalţi trei teologiei.
Până în 1 774, peste zece tineri greco-catol ici vor studia la Roma, iar apoi se vor întoarce în Transilvania unde se integrează în structuri le ierarhice ale Bisericii Unite. De-a lungul acestei perioade de timp au existat şi momente în care Curtea de Ia Viena a încercat să stopeze accesul grecocatolicilor români la şcol i le pontificale, dar în urma insistenţelor episcopilor de la Blaj , austriecii vor autoriza studiile la Roma.
Din nefericire, episcopul Inochentie Micu Klein nu a putut să realizeze eficientizarea formării tinerilor preoţi greco-catolici sub aspectul educaţiei teologice dar şi la nivelul comunicării în spiritul comuniunii latine. Acest fapt se datorează exilului fortuit al episcopului la Roma între 1 745-1 768, în 7 mai 1 75 1 fiind nevoit să renunţe la scaunul episcopal . Un lung şir de memorii şi intervenţii în numele dreptăţii românilor transilvăneni vor pleca din chilia sa de la Mănăstirea Ruteană Madonna del Pascolo devenită Madonna dei Monti, chi lie unde îşi va afla sfârşitul la 23 septembrie 1 768 .
În 1 893 ierarhul ş i istoricul B iserici i greco-catolice, fost bursier la Roma, Augustin Bunea a vizitat mormântul lui Inochentie Micu-Klein din biserica Madonna dei Monti, citind inscripţia în piatră pusă de nepotul episcopului, Ion Micu Clein:
Ioanni Innocentis Lib. Bar. Klein Valiachorum,Graec. Rut. et Rase.
Episcopo Fogarasiensi Qui A CarloVI Et M. Theresia Romm.
Impp Pro Sua Ecclessia Suoque Populo Plurimis Impetratis Beneficiis
Ion Inocenţiu Liber Baron Klein Al valahilor, greco-rutenilor şi rascenilor Episcop de Făgăraş Care Sub Carol al VI-lea şi Maria
Tereza împărăteasa romanilor Pentru biserica şi poporul său După ce a cerut mai multe
1 îmbunătăţiri
3 Francisc Pali, Ştiri noi despre primii studenţi trimişi de la Blaj la Roma, în Apulum, XVII, 1 979, p. 470-476.
1 24 www.cimec.ro
Bursieri români greco-catolici la şcolile Romei (sec. XVIII-XIX)
Provincia Sancte Pieq. Administrata Şi a administrat în chip siant Provincia
De Ecclesia de Patria De Provincia O.M. A binemeritat de la
Tandem Aetate Operisbusq.Confectus
Cessit Episcopatui Obiit IX Kal.Octob.MDCCLXVIII
Biserică, Provincie Şi Patrie În sfărşit, copleşit de vârstă şi fapte A abdicat de la Episcopie Răposat la 23 septembrie 1 768 4.
Pe zidul din stânga mormântului, Societatea mormintelor eroilor a pus în 1923 următoarea inscripţie:
Celui Ce a luptat şi suferit Pentru Neamul Său lnocenţiu Klein Micu 5
A vând în episcopii Petru Pavel Aron, Athanasie Rednic sau Ignaţiu Darabant, luminaţi apărători ai culturii , cu o bună înţelegere a însemnătăţii filonului latin în ceea ce-i priveşte pe români, B iserica Română Unită va continua să trimită tineri la Roma din postura de bursieri în cadrul Colegiului Urban De Propaganda Fide. Astfel vor ajunge la Roma în 1 774: Ioachim Pop, Gheorghe Şincai şi Petru Maior, prefect al Congregaţiei fiind Giuseppe Castelli iar Stefano Borgia, secretar.
La 1 5 august 1 775, cei trei alumni români au depus, conform regulamentului, jurământul faţă de Congregaţie prin care se obligau ca după întoarcerea în patrie la încheierea studiilor, să trimită la Roma lettre di stato (rapoarte de activitate) anuale în care să-şi expună amănunţit munca întreprinsă spre folosul Bisericii Greco-Catolice din Transilvania şi implicit al catolicismului universal. După 1 770, când Petru Maior şi Gheorghe Şincai revin la Blaj şi până în 1 794 sunt cunoscute 1 7 lettere di stato ale lui Petru Maior şi 1 1 ale lui Gheorghe Şincai, toate păstrate în Arhiva Congregaţiei De Propaganda Fide. După această dată corespondenţa cu Roma se întrerupe brusc, Petru Maior reluând-o în 1 803 , la ştirea că Stefano Borgia a fost numit prefect al Congregaţiei. Până în 1 820 când scrie ultima scrisoare, el a comunicat intermitent fiind identificate în arhive un număr de 1 O rapoarte. 6
4 Augustin Bunea, Din istoria românilor. Episcopul Ioan lnocenţiu Klein (1 729-1 75 1), Tipografia Seminarului Arhidiecesan, 1 900, p. 268. 5 *** Catolicism şi ortodoxie românească, pe www.istorie/madrid.asp, p. 5 . 6 Ion Dumitriu Snagov, op. cit., p. 34.
1 25 www.cimec.ro
HORAŢIU BODALE
Revenind la perioada romană a celor trei alurnni , aceştia şi-au încheiat studi i le teologice şi filosofice în 1 779, la 23 ianuarie 1 779 Gheorghe Şincai obţinând titlul de doctor la Academia Sf. Toma din Roma.7
Această perioadă de cinci ani au încheiat-o cu aprecierile cele mai favorabile din partea corpului profesoral, având aprobarea şi chiar sprij inul de a cerceta fără nici o restricţie în cele mai importante biblioteci şi arhive. Dar pe lângă studiul ştiinţific şi desăvârşirea educaţională, Şincai şi Maior au cunoscut şi împărtăşit în Roma cele mai înaintate concepte ale sîarşitului de secol XVIII, întorcându-se în ţară cu idealul de Aufklarer, acela al luminării maselor prin accesul la cunoaştere şi al colaborării între intelighentia şi stat, în speţă-monarh, pentru binele tuturor, atât sub aspect social cât şi sub aspect naţional. Toate aceste idei s-au dorit puse în realitate de Iosif al II-lea ( 1 780- 1 790), dar după moartea sa, sub presiunea claselor nobiliare aceste reforme îşi vor pierde consistenţa.
La 20 martie 1 779, secretarul Congregaţiei De Propaganda Fide, Stefana Borgia anunţa Episcopia din Blaj că cei trei alumni care şi-au încheiat studiile au dat dovadă de cucernicie şi aplecare spre ştiinţă, astfel încât se întorc în Transi lvania, recomandarea de final fiind aceea ca episcopul "să nu aibă nici o îndoială asupra lor şi să primească nota de faţă cu toată încrederea". 8
Conform normelor iosefiniste de despridere organizatorică de Roma, la 2 1 noiembrie 1 78 1 , împăratul austriac Iosif al II-lea a decis interzicerea trimiterii de noi bursieri la Roma, hotărând ca suma destinată întreţinerii acestora să se folosească pentru nevoile Seminarului Greco-Catolic din Blaj .9
Astfel se încheie o perioadă de peste patru decenii în care datorită iniţiativei episcopului Inochentie Micu Klein, a înţelegerii şi insistenţei urmaşilor săi pe scaunul episcopal, a fost posibilă formarea unei noi generaţii educată într-un spirit latin i luminist1 0, generaţie din care s-au desprins Gheorghe Şincai şi Petru Maior, fondatori ai Şcolii Ardelene.
Se poate afirma fără tăgadă că generaţia formată la Colegiul Urban De Propaganda Fide din Roma sau la Colegiul Sf. Barbara din Viena (Samuil Micu) s-a constituit în iniţiatoarea pledoariei naţionale a românilor transilvăneni, pledoarie susţinută la nivelul intelectualităţii moderne, promotoarea unor idei naţional-politice cu semnificaţii avangardiste.
7 Nicolae Albu, Istoria învăţământului românesc din Transilvania până la 1800, Blaj, 1 944, p.VI. 8 D. Găzdaru, Contribuţie la relaţiile lui Grigore Maior, Gheorghe Şincai şi Petru Maior cu Roma, Iaşi, p. 5 . 9 Cornel Sigmirean, Istoria formării intelectualităţii româneşti din Transilvania ş i Banat în eţoca modernă, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Nap
_oca, 2000, p. 19 .
1 Iacob Radu, Foşti elevi uniaţi a i şcoalelor din Roma, Bemş, 1 929, p . 1 0. 1 26
www.cimec.ro
Bursieri români greco-catolici la şcolile Romei (sec. XVIII-X/X)
Exemple în acest sens sunt strădaniile unor personalităţi precum episcopul Petru Pavel Aron care în dorinţa de a susţine dezvoltarea culturii române a lăsat întreaga sa avere pentru bunul mers al şcol ilor din Blaj şi pentru întreţinerea a opt tineri greco-catolici la Colegiul Urban De Propaganda Fi de din Roma (dorinţă nematerializată însă) 1 1 , în acelaşi scop cumpărând cu suma de 32.000 de florini domeniul Bethlen de la Cut. Episcopi precum Grigore Maior sau mai târziu Ioan Bob ( 1 802), vor înfiinţa la rândul lor fundaţii menite să sprij ine financiar, prin acordarea de burse sau stipendii parţiale, elevii şi studenţii români din Transilvania să studieze la girnnazi i , colegii şi universităţi atât din Imperiul habsburgic dar şi dinafara acestuia.
Se crează astfel la Blaj o adevărată tradiţie în cea ce priveşte grija de educaţia tinerilor români în şcoli de renume, Biserica Greco-Catolică administrând în acest sens o serie de fundaţii patente financiar, create de personalităţi ale intelectualităţii greco-catolice precum: Petru Maior, Paul Muntean, Simion Romatzai, Marin Micu, Constantin Alutan, Constantin Papfalvi, Alexandru Şterca Şuluţiu, Ioan Vancea, Victor Mihaly, Augustin Bun ea.
Din păcate aşa cum am precizat, după 1 78 1 şirul bursierilor români la Roma se întrerupe datorită interdicţiilor iosefine reluându-se abia după 1 855, când Papa Pius IX hotărăşte să acorde noii Mitropolii de Alba-Iulia şi Făgăraş un număr de patru burse destinate studiilor filosofice şi teologice la Roma.
Printre primii care au beneficiat de aceste burse au fost viitorul episcop de Gherla, Ioan Szabo şi viitorul mitropolit Victor Mihaly de Apşa, cel care îşi va susţine la Roma, teza de doctorat în teologie, în anul 1 863. 1 2
Anul 1 855 înseamnă depăşirea a peste şaptezeci de ani în care Biserica greco-catolică nu a mai trimis nici un bursier la Roma, fundaţiile greco-catolice fiind nevoite să-şi îndrepte sprij inul material în special spre studenţii din interiorul Imperiului habsburgic, din universităţi precum cele din Budapesta, Praga, Viena, Bratislava, Graz, Cluj, Kosice dar şi dinafara imperiului precum universităţile din Germania (Heidelberg, Berlin, Leipzig, Munchen), Belgia (Bruxelles, Liege, Gand), Franţa (Paris), şi Elveţia (Berna, Geneva, Zurich). După 1 855 românii transilvăneni vor continua să studieze la aceste universităţi, însă viitorii ierarhi greco-catolici se vor forma la Roma în cadrul Colegiului Sf. Athanasie iar din 1 898 la Colegiul Urban De Propaganda Fide, reluând astfel tradiţia fruntaşilor Şcolii Ardelene.
În perioada 1 867- 1 9 1 8 la Universitatea Pontificală Gregoriană vor studia peste treizeci de tineri români greco-catolici transilvăneni .
1 1 Ioan Antonelli, Breviariu istoricu alu şcoaleloru de in Blasiu, Blaj , 1 872, p. 5 . 1 2 Cornel Sigmirean, op.cit., p. 35-36. 1 27
www.cimec.ro
HORA ŢIU BODALE
Bursele nu se acordau anual, un loc de bursier devenind eligibil atunci când unul dintre bursierii prezenţi la Roma îşi încheia studiile şi se întorcea în patrie, având asupra sa situaţia şcolară şi recomandarea rectorului Colegiului Sf. Athanasie întărită de prefectul Congregaţiei De Propaganda Fide. În acelaşi timp prefectul Congregaţiei trimitea Mitropolitului de Alba-Iulia şi Făgăraş şi Consistoriului Mitropolitan, o scrisoare oficială prin care informa faptul că deoarece un anumit alumn şi-a încheiat perioada de studii cu un anumit calificativ s-a creat astfel posibilitatea, pentru următorul an universitar, de a fi trimis un alt bursier la Roma. 1 3
Mai exista posibilitatea, devenită deseori realitate c a unul dintre bursieri să-şi întrerupă definitiv studiile din motive personale sau de boală, locul respectiv putând fi ocupat de un alt bursier. 1 4
Întregul proces al formalităţilor necesare acordării unei burse se întreprindea la nivel episcopal, fiecărei episcopii sufragane fiindu-i repartizate câte o bursă. 1 5
Candidaţii erau selecţionaţi din rândul elevilor c laselor terminale ale gimnaziilor greco-catolice din Transilvania, departajarea făcându-se pe baza rezultatelor la învăţătură, dar şi printr-un examen susţinut în faţa unei comisii profesorale. Concluziile acestei comisii erau prezentate episcopului care la rândul său îşi da avizul, înaintând apoi numele candidatului propus, Consitoriului Mitropolitan şi Mitropolitului, spre aprobarea finală. 1 6
Condiţia sine qua-non pentru a putea accede la aceste burse, era aceea ca testimoniul scolastic (matricola) din anul şcolar precedent să aibă calificativul maxim-eminentia. Alte condiţii colaterale, necesare dar nu obligatorii erau acelea ca atestatul (certificatul) medical să releve o condiţie fizică bună, candidatul să provină dintr-o familie greco-catolică cu tradiţie şi să existe o recomandare din partea unui preot greco-catolic din localitatea natală a candidatului.
De asemenea candidatul trebuia să-şi exprime în scris opţiunea de a studia la Roma, iar mai apoi să completeze un formular tip al Congregaţiei De Propaganda Fide, formular în 1 3 puncte în 1 874, extins la 1 4 în 1 9 1 0, puncte formulate sub forma unor întrebări legate de familie, credinţă, stare de sănătate sau nivel intelectual. 1 7
Bursieri români greco-catolici la şcolile Romei (sec. XVIII-XIX)
Toată această documentaţie complexă era trimisă dinspre Mitropolie spre Roma, unde în urma unor analize, Prefectul Congregaţiei De Propaganda Fide îşi exprima acordul sau dezacordul în legatură cu trimiterea respectivului candidat la Roma, pentru a studia în cadrul instituţiilor pontificale universitare.
Odată cu acest acord, Congregaţia De Propaganda Fide se obliga să suporte cheltuielile de masă şi cazare ale bursierului, pe toată durata şederii sale la Roma.
După acordul prefectului, episcopia sufragană propunătoare trebuia să acorde noului alumn, suma de 300 de florini, din care 1 50 erau folosiţi pentru plata drumului spre Roma, iar ceilalţi 1 50 erau încredinţaţi spre păstrare Rectorului Colegiului Sf. Athanasie (Grec), Rentru a fi folosiţi de bursieri la întoarcerea acasă, dupa încheierea studiilor. 8
Au existat cazuri, şi nu puţine, în care episcopiile au renunţat la trimiterea unui bursier la Roma pentru respectivul an universitar, datorită lipsei celor 300 de florini necesari drumului spre Roma şi înapoi spre patrie. Este relevant cazul din 1 877, cînd episcopul de Gherla, Mihai Pavel îi aduce la cunoştinţă mitropolitului Vancea că nu deţine fondurile necesare trimiterii tânărului Ştefan Cicio Pop, la Roma. Episcopul Pavel îl roagă pe Mitropolitul Vancea să intervină pe lângă cardinalul Franchi, în favoarea păstrării locului vacant pentru Episcopia Gherla, pentru anul universitar următor, 1 878-1 879. 1 9
Răspunsul cardinalului Franchi va fi favorabi l în acest sens, lucru confirmat de scrisoarea din 1 5 martie 1 878.20
Astfel se explică situaţii de genul celor în care existau perioade, în care deşi numărul burselor va creşte de la 4 la 5 , totuşi la Roma studia un singur bursier, sau cel mult doi ( 1 882 - Dimitrie Radu, Augustin Bunea). Desigur existau şi perioade, mai ales după 1 900, în care cele 5 locuri sunt considerate insuficiente, aspect sesizabil în scrisoarea din 3 iulie 1 905, a alurnnului Ioan Coltor către Mitropolitul Victor Mihaly: "Excelenţa Sa Prefectul Sfintei Congregaţii De Propaganda Fide şi-a exprimat dorinţa de a ridica numărul alumnilor romani de la 5 la 1 0", acest deziderat nematerializându-se însă. 2 1
După acordul prefectului ş i primirea celor 300 de florini, următorul pas al bursierului, era plecarea spre Roma, prezentarea în faţa Rectorului Colegiului Sf. Athanasie iar din 1 898 a rectorului Colegiului Urban,
înmatricularea în noul an de studiu al Universităţii pontificale şi începerea efectivă a cursurilor.
Durata studiilor a fluctuat între 4 şi 6 ani, dar majoritatea alurnnilor români au stat 5 ani la Roma. Primii doi ani erau dedicaţi filosofiei, la sîarşitul acestora susţinându-se un examen de l icenţă, apoi de obţinere a gradului 1 de doctorat iar în cele din urmă pentru obţinerea titlului de doctor în filosofie. Diploma de doctor se înmâna într-un cadru festiv, de către Prefectul Congregaţiei De Propaganda Fide, după depunerea jurământului de probitate.22
Următori i trei ani erau dedicaţi cercetării teologice si parcurgerii ordinelor sacre, mai precis a drumului spre hirotonirea ca preot. Acest drum spre marea taină a preoţiei însemna o serie de examene şi sacramente pentru a deveni lector, mai apoi subdiacon şi diacon, iar în cele din urmă preot. Un exemplu concludent în acest sens îl constituie viitorul mitropolit Vasile Suciu, iar şirul exemplelor poate continua.23
La sîarşitul fiecărui an universitar, bursierul era obligat să trimită episcopiei care-i conferise bursa un certificat autentificat de rectorul colegiului, certificat menit să releve rezultatele obţinute în respectivul an universitar. 24
După încheierea studii lor, alumnii se întorceau în ţară, pentru a-şi începe misiunile ecleziastice, încredinţate de Biserica greco-catolică, mai ales că în Transilvania se resimţea lipsa acută de preoţi cu o bună pregătire dogmatică.
Viaţa de zi cu zi a alumnilor români din Roma era pigmentată printre diversele cursuri şi examene, de numeroase excursii în jurul Romei, de vizite de studiu la o serie de monumente creştine sau de cercetarea cărţilor sfinte. Legat de acest din urmă aspect trebuie spus faptul că la sfărşitul secolului XIX, bursierii greco-catolici din Roma resimţeau acut lipsa unor cărţi de cult scrise în română cu caractere latine. Alumnul Augustin Bunea face cunoscut acest lucru Mitropolitului Vancea25, a cărui măsură imediată va fi donarea în 1 882, către biblioteca Colegiului Sf. Athanasie a unui Apostolier, un Liturghier, două Orologiere şi un Octoih, toate scrise cu caractere latine, cu litere groase şi legate in piele solidă.26
Un motiv foarte serios pentru care tinerii alumni români îşi doreau cărţi de cult tipărite cu caractere latine, consta în faptul că slavii aflaţi în Colegiul Sf. Athanasie, în special rutenii, susţineau că din moment ce cărţile
Bursieri români greco-catolici la şcolile Romei (sec. XVIII-XIX)
de cult ale români lor sunt scrise în grafie chirilică, români i nu sunt altceva decât slavi şi nicidecum latini.27
Marea schimbare în viaţa bursierilor români, va fi mutarea lor în 1 898, de la Colegiul Grec Sf. Athanasie la Colegiul Urban. Îngrijorarea românilor a constat în tentativa din 1 896, de a fi integraţi în noul Colegiu Rutean, nemulţumirea fiind exprimată de alumnul Vasile Suciu într-o scrisoare către Mitropolitul Mihaly, în care îi aduce la cunoştinţă starea de lucruri şi de ce români i nu pot fi incluşi în Colegiul Rutean. Vasile Suciu se teme că românii vor fi obligaţi să înveţe limba ruteană, ceea ce va duce la deznaţionalizare, iar vechile animozităţi ruteano-bucovinene, vor duce la un conflict deschis între români şi ruteni . În plus datorită faptului că rutenii nu se situau printe cei mai silitori studenţi din Roma ei se vor constitui într-un exemplu negativ pentru români, ceea ce va duce la o proastă faimă a Biserici i Române Unite din Transilvania.28 Întreaga ierarhie greco-catolică română ia poziţie în acest sens printr-o serie de scrisori şi petiţii către Nunţiatura din Viena şi Prefectul Congregaţiei De Propaganda Fide, rezultatul fi ind o soluţie de compromis şi anume mutarea românilor în 1 898 din cadrul Colegiului grec în Colegiul Urban.29
Dacă a fost sau nu a fost o soluţie bună în ceea ce priveşte instruirea şi formarea intelectuală a alumnilor români, rămâne o chestiune pe marginea căreia se poate argumenta atât pro cât şi contra. Promotorii curentului latinizant din cadrul B isericii greco-catolice au susţinut deschis această incorporare a studioşilor români în cadrul Colegiului Urban, din perspectiva faptului că acesta reprezenta standardul învăţământului rel igios pontifical, în timp ce adepţii păstrării tradiţiei orientale vedeau în Colegiul Urban, un instrument de uniformizare romano-catolică, la toate nivelele. Ceea ce rămâne indubitabil este faptul că trecerea românilor de la Colegiul Grec la Colegiul Urban şi neincluderea lor în Colegiul Rutean, aşa cum s-a intenţionat iniţial, a reprezentat o soluţie de compromis, care cel puţin pentru moment a dezamorsat starea tensionată creată în cadrul Colegiului Sf. Athanasie, atât la nivel educaţional dar şi la nivel ecleziastic, între români şi ruteni .
Revenind la bursieri, se poate afirma că în viitor aceşti tineri aveau să devină profesori, preoţi şi înalţi prelaţi ai B isericii Unite precum cardinalul Iuliu Hossu, mitropoliţii Vasile Suciu şi Alexandru Nicolescu, episcopii Dimitrie Radu şi Alexandru Rusu, luptătorul pentru drepturile românilor din Transilvania, Vasile Lucaciu, istoricul Augustin Bunea şi omul de cultură Alexiu Viciu. Acest fapt demonstrează că selecţia făcută în
cadrul gimnaziilor greco-catolice din Transilvania, de către comisiile profesorale, a fost o selecţie riguroasă menită să asigure viitorul B isericii Române Unite cu prelaţi bine pregătiţi, cu un orizont larg de cunoaştere şi având calităţi de formatori şi iniţiatori de noi direcţii religioase dar şi cultural-politice. Faptul că o mare parte dintre foştii bursieri la Roma au devenit înalţi ierarhi greco-catolici, nu trebuie interpretat ca o consecinţă a faptului că au studiat la Roma, ci trebuie privit ca o dovadă a eficienţei sistemului educaţional pontifical roman, combinat cu calităţile native, a fiecăruia dintre alumnii români.
Concluzionând, rămâne important faptul că în a doua jumatate a secolului XIX şi începutul sec. XX, posibilitatea ca unii dintre cei mai merituoşi absolvenţi ai gimnazii lor greco-catolice din Transilvania, să studieze la Roma, a fost definitorie în formarea unei elite ecleziastice şi intelectuale, capabile atât să se situeze în fruntea luptei pentru drepturi politice ale românilor transilvăneni, dar şi să individualizeze Biserica română Unită în cadrul universalismului catolic şi să devină unul dintre principalele focare de cultură din Transilvania.
