UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞIFACULTATEA DE DREPT

DREPT CIVILSUCCESIUNI

Lector univ. dr. Codrin Macovei

(suport curs)

anul IIIsemestrul II

La elaborarea acestei lucrări s-au avut în vedere legislaţia, doctrina şi jurisprudenţa publicate până

la 10 iulie 2007

2008

2

CUPRINS

CAPITOLUL I ● CONSIDERAŢII GENERALE .............................................. 51. Noţiunea de succesiune. Felul succesiunilor .................................................. 52. Caracterele juridice ale transmisiunii succesorale

..........................................6

CAPITOLUL II ● DESCHIDEREA SUCCESIUNII ......................................... 81. Noţiuni introductive ....................................................................................... 82. Data deschiderii succesiunii ........................................................................... 93. Locul deschiderii succesiunii ......................................................................... 10

CAPITOLUL III ● CONDIŢIILE GENERALE ALE DREPTULUI LA MOŞTENIRE ......................................................................................................... 13

1. Enumerarea condiţiilor ................................................................................... 132. Capacitatea succesorală .................................................................................. 133. Vocaţia succesorală ........................................................................................ 16

CAPITOLUL IV ● REGULI DE GENERALĂ APLICARE ÎN MATERIA DEVOLUŢIUNII SUCCESORALE LEGALE ................................................... 18

1. Condiţiile dreptului de moştenire legală ........................................................ 182. Vocaţia succesorală legală .............................................................................. 193. Nedemnitatea succesorală .............................................................................. 21

CAPITOLUL V ● DEVOLUŢIUNEA SUCCESORALĂ LEGALĂ ................ 311. Principiile generale aplicabile devoluţiunii succesorale legale. Excepţii ....... 312. Reprezentarea succesorală .............................................................................. 323. Clasele de moştenitori legali .......................................................................... 334. Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor(reglementate de Legea 319/1944) ..................................................................... 355. Drepturile statului asupra succesiunii vacante ............................................... 38

CAPITOLUL VI ● DEVOLUŢIUNEA SUCCESORALĂ TESTAMENTARĂ ................................................................................................ 40

1. Testamentul. Felurile testamentelor ............................................................... 402. Legatul ............................................................................................................ 483. Ineficacitatea legatelor ................................................................................... 514. Dreptul de acrescământ .................................................................................. 575. Alte dispoziţii testamentare (exheredarea, execuţia testamentară) ................ 58

3

CAPITOLUL VII ● LIMITELE DREPTULUI DE A DISPUNE PRIN ACTE JURIDICE MORTIS CAUSA ...................................................................

62

1. Oprirea pactelor asupra succesiunilor viitoare ............................................... 622. Oprirea substituţiilor fideicomisare ............................................................... 633. Rezerva suucesorală .................................................................................. 644. Calculul rezervei şi a cotităţii disponibile ...................................................... 685. Reducţiunea liberalităţilor excesive ............................................................... 696. Raportul donaţiilor ......................................................................................... 717. Raportul datoriilor .......................................................................................... 738. Imputarea liberalităţilor şi cumulul rezervei cu cotitatea disponibilă ............ 74

CAPITOLUL VIII ● TRANSMISIUNEA MOŞTENIRII – DREPTUL DE OPŢIUNE SUCCESORALĂ ................................................................................ 75

1. Noţiuni generale ............................................................................................. 752. Termenul de opţiune ....................................................................................... 783. Acceptarea pură şi simplă a moştenirii .......................................................... 814. Acceptarea sub beneficiu de inventar ............................................................. 835. Renunţarea la moştenire ................................................................................. 85

CAPITOLUL IX ● ALTE ASPECTE PRIVIND TRANSMISIUNEAMOŞTENIRII ......................................................................................................... 87

1. Transmisiunea activului moştenirii ................................................................ 872. Transmisiunea pasivului moştenirii ............................................................... 883. Separaţia de patrimonii ................................................................................... 904. Transmisiunea posesiunii moştenirii .............................................................. 915. Petiţia de ereditate .......................................................................................... 92

CAPITOLUL X ● PARTAJUL SUCCESORAL ................................................ 941. Noţiune ........................................................................................................... 942. Partajul amiabil .............................................................................................. 943. Partajul judiciar .............................................................................................. 944. Opoziţia la partaj ........................................................................................... 975. Efectele partajului ..........................................................................................

BIBLIOGRAFIE DE INIŢIERE...........................................................................

97

99

4

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE

1. Noţiunea de succesiune. Felul succesiunilorCodul civil român nu defineşte noţiunea de succesiune sau de moştenire. Ea a

fost definită de doctrină ca fiind transmisiunea patrimoniului unei peroane fizice decedate către una sau mai multe persoane în viaţă. Remarcăm, însă, că, în dreptul civil, noţiunea de succesiune are trei semnificaţii:

a) lato sensu, orice transmisiune de drepturi de la o persoană la alta, prin acte între vii (inter vivos) sau pentru cauză de moarte (mortis causa);

b) stricto sensu, numai transmisiunea pentru cauză de moarte a unui întreg patrimoniu;

c) obiectul însuşi al moştenirii, adică totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter patrimonial aparţinând defunctului care trec la moştenitorii săi.

Moştenirea este reglementată de C. civ., în principal, în Cartea a III-a intitulată Despre diferite moduri prin care se dobândeşte proprietatea, Titlul I, Despre

succesiunii (art. 650–799) şi Titlul II, Despre donaţiuni între vii şi despre

testamente (art. 800–941). Dispoziţii incidente materiei succesorale întâlnim şi în: L. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, Codul familiei, Codul de procedură civilă, L. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, D. 31/1954 privitor la peroanele fizice şi juridice, D. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, L. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.

Persoana care lasă moştenirea este persoana decedată al cărei patrimoniu se transmite pe calea succesiunii. Aceasta se mai numeşte şi de cujus, prescurtare a formulei romane is de cujus successione agitur. Cel care lasă moştenirea poate fi orice persoană fizică, indiferent de capacitatea de exerciţiu a acesteia sau de cetăţenie. În cazul moştenirii testamentare cel care dispune de patrimoniul său prin testament se numeşte testator. Cei care primesc în tot sau în parte patrimoniul lui de cujus în temeiul legii se numesc moştenitori, succesori, erezi sau urmaşi. În cazul moştenirii testamentare dobânditorii sunt denumiţi legatari.

După cum am putut observa deja, în dreptul nostru, moştenirea poate fi de două feluri (după izvorul său): legală şi testamentară. Moştenirea legală, numită şi ab intestat (fără testament), intervine atunci când transmiterea patrimoniului succesoral de înfăptuieşte în puterea legii; mai exact, este vorba despre ipoteze

5

cum ar fi: de cujus nu a dispus de patrimoniul său, în timpul vieţii, prin testament; legatarul a renunţat la moştenire; legatarul este înlăturat de la moştenire fiindcă este ingrat; a fost testată doar o parte a bunurilor succesorale etc. Moştenirea este denumită testamentară atunci când transmiterea patrimoniului are loc în temeiul voinţei lui de cujus, manifestată pe testament ca act de ultimă voinţă. În acest caz, moştenitorii sunt desemnaţi de cel care lasă moştenirea. Cele două moşteniri coexistă, ele neexcluzându-se reciproc. De exemplu, dacă testatorul a făcut un legat sau mai multe care nu epuizează întreg patrimoniul succesoral, devoluţiunea moştenirii va fi testamentară în limitele legatelor şi legală pentru restul.

2. Caracterele juridice ale transmisiunii succesoraleTransmisiunea succesorală prezintă unele caractere juridice, care o deosebesc

de alte moduri de transmitere a drepturilor şi obligaţiilor aparţinând unei persoane fizice sau juridice. Astfel, transmisiunea moştenirii este:

- transmisiune pentru cauză de moarte – în sensul că are loc şi operează şi are loc numai la moartea persoanei fizice;

- o transmisiune universală – în sensul că are ca obiect întregul patrimoniu al persoanei decedate, respectiv drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial (menţionăm că drepturile reale dobândite prin succesiune sunt opozabile terţilor fără a fi necesară efectuarea formelor de publicitate imobiliară; la fel ca şi în cazul în care succesorul dobândeşte prin moştenire o creanţă, aceasta va fi opozabilă terţelor persoane, independent de respectarea formalităţilor prevăzute de art. 1393, C. civ.);

- o transmisiune unitară – în sensul că, în principiu, întreaga moştenire, atât drepturile, cât şi obligaţiile defunctului se transmit către moştenitori, după aceleaşi norme juridice, indiferent de natura sau de originea lor; de asemenea, acest caracter face succesiunea legală să coexiste cu succesiunea testamentară a lui de cujus; de la acest caracter există o serie de excepţii: dreptul special de moştenire a soţului supravieţuitor reglementat de art. 5, L. 319/1944; ajutorul lunar acordat soţului supravieţuitor în condiţiile L. 578/2004; imposibilitatea cetăţenilor străini şi apatrizi de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în România prin moştenire testamentară conform art. 44, alin. 2, fraza a II-a din Constituţie şi Legii nr. 312/2005; drepturile salariale datorate până la data decesului (art. 162, alin. 2, C. muncii); sumele rămase neîncasate de către pensionarul decedat şi indemnizaţiile de asigurări sociale cuvenite pentru luna în curs şi neachitate asiguratului decedat (art. 97 şi 136, L. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale); succesiunea cu element de extraneitate (art. 66, L. 105/1992);

6

- o transmisiune indivizibilă – în sensul că presupune în mod imperativ acceptarea sau renunţarea la întreaga moştenire (ca la un tot indivizibil); şi faţă de acest caracter sunt cunoscute excepţii: creanţele şi datoriile defunctului sunt împărţite între moştenitori din ziua deschiderii succesiunii (art. 1060–1061, C. civ.) şi situaţia acceptării unei părţi din moştenire printr-o cerere extraordinară reglementată prin dispoziţiile L. 18/1991, L. 112/1995, L. 1/2000, L. 10/2001.

7

CAPITOLUL II

DESCHIDEREA SUCCESIUNII

1. Noţiuni introductiveArt. 651 din C. civ. statuează regula conform cu care „succesiunile se deschid

prin moarte”. Per a contrario, succesiunea unei persoane aflată în viaţă nu poate fi deschisă, altfel spus, nu poate trece către moştenitorii lui de cujus. Putem defini deschiderea moştenirii ca fiind faptul juridic care generează transmiterea patrimoniului succesoral al lui de cujus către moştenitorii săi, legali sau testamentari, şi care constituie temei al naşterii dreptului de moştenirii. În materie succesorală, semnificaţia juridică deosebită a deschiderii moştenirii se explică prin aceea că din acest moment toate drepturile şi obligaţiile celui care lasă moştenirea se transmit de drept, fără nici o întrerupere, către succesori; până în acest moment, nici unul dintre prezumtivii moştenitori nu are vreun drept concret câştigat cu privire la bunurile antecesorului său, ci doar drepturi eventuale.

În dreptul nostru, prin moarte se înţelege numai moartea naturală a unei persoane fizice, constatată fizic prin examinarea cadavrului sau declarată prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă. Dacă cel declarat mort se dovedeşte a fi în viaţă, se poate cere anularea hotărârii judecătoreşti declarative de moarte (art. 20, alin.1, D. 31/1954). Cum nulitatea produce efecte retroactive, se va considera că succesiunea acelei persoane nu s-a deschis, cel în cauză putând cere restituirea bunurilor sale (art. 20, alin. 2). Întrucât potrivit art. 19 din Decretul nr. 31/1954, o persoană dispărută este considerată a fi în viaţă cât timp nu intervine o hotărâre judecătorească declarativă de moarte, rămasă definitivă, rezultă că declararea judecătorească a dispariţiei unei persoane nu are ca efect deschiderea moştenirii acesteia.

Deschiderea succesiunii nu trebuie confundată cu deschiderea procedurii succesorale notariale. Cele două instituţii se deosebesc atât sub aspectul temeiului, cât şi sub aspectul finalităţii. Astfel, dacă faptul morţii unei persoane este evenimentul generator al deschiderii moştenirii, temeiul deschiderii procedurii succesorale notariale îl constituie cererea adresată notarului public competent din punct de vedere teritorial. Finalitatea deschiderii succesiunii o constituie transmiterea patrimoniului succesoral al lui de cujus, în timp ce procedura succesorală notarială are drept scop eliberarea certificatului de moştenitor. Efectul juridic principal al deschiderii moştenirii se produce de drept, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalităţi, pe când actul constatator

8

eliberat de notarul public este condiţionat de parcurgerea procedurii necontencioase amintite, procedură ce nu are caracter obligatoriu.

Sub aspect juridic, deschiderea moştenirii implică identificarea a două coordonate: una temporală (data deschiderii moştenirii) şi una spaţială (locul deschiderii moştenirii).

2. Data deschiderii succesiuniiData deschiderii succesiunii coincide cu data morţii celui despre a cărui

moştenire este vorba. Data deschiderii moştenirii nu trebuie confundată cu data deschiderii procedurii succesorale notariale, aceasta din urmă fiind întotdeauna ulterioară celei dintâi. Aplicând principiul general de probaţiune conţinut de art. 1169, C. civ., rezultă că cel care invocă drepturi asupra patrimoniului succesoral are sarcina să dovedească atât faptul morţii, precum şi data (uneori chiar şi ora, minutul) morţii. Dovada morţii şi a datei sale se face prin certificatul de deces, eliberat după ce actul de deces este întocmit pe baza certificatului medical constatator al decesului sau a hotărârii judecătoreşti declarative de moarte rămasă definitivă. Deoarece faptul morţii şi data când a intervenit aceasta nu sunt percepute de către agentul constatator ex propriis sensibus, menţiunile acestuia făcute în actul de stare civilă cu privire la deces şi data lui pot fi combătute prin orice mijloc de probă. Astfel, orice persoană interesată poate promova o acţiune în justiţie în anularea, modificarea sau completarea actului de deces şi a menţiunilor înscrise pe acesta (art. 57, L. nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă). Dacă data morţii stabilită prin hotărârea judecătorească declarativă de moarte de către instanţă este contestată, această dată poate fi rectificată printr-o acţiune în justiţie, dovada datei reale putând fi făcută prin orice mijloc de probă. Tot prin orice mijloc de probă urmează a se dovedi, la nevoie, ora, eventual chiar minutul în care a intervenit decesul celui despre a cărui moştenire este vorba.

Determinarea datei deschiderii moştenirii este importantă deoarece în funcţie de acest moment se determină:

• sfera moştenitorilor legali şi testamentari, capacitatea lor succesorală, precum şi drepturile lor asupra moştenirii (art. 654, C. civ.);

• compunerea şi valoarea masei succesorale;• data de la care începe să curgă, de regulă, termenul de 6 luni de prescripţie

a dreptului de opţiune succesorală (art. 700, C. civ.);• momentul până la care retroactivează acceptarea sau renunţarea la

succesiune;• validitatea actelor juridice asupra moştenirii (având în vedere faptul că

legiuitorul român, spre deosebire, spre exemplu, de legiuitorul german sau elveţian, sancţionează cu nulitatea absolută pactele asupra unei succesiuni nedeschise);

9

• începutul indiviziunii succesorale şi data până la care va retroactiva actul de partaj succesoral (în caz de pluralitate de moştenitori);

• legea aplicabilă devoluţiunii succesorale în cazul conflictului în timp de legi succesorale succesive.

3. Locul deschiderii succesiuniiLocul deschiderii succesiunii coincide cu ultimul domiciliu al lui de cujus.

Soluţia rezultă implicit din prevederile C. proc. civ. (art. 14) şi din dispoziţiile Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 (art.10, lit. a) şi b) şi art. 68, alin. 1 şi 2 ) şi se impune şi din considerentul că, de obicei, la ultimul domiciliu al defunctului pot fi soluţionate mai uşor problemele ce privesc moştenirea, de aici culegându-se mai lesne informaţii în legătură cu prezumtivii moştenitori şi conţinutul masei succesorale. Prin urmare, în privinţa locului deschiderii moştenirii nu prezintă relevanţă locul unde a intervenit decesul şi nici reşedinţa defunctului sau domiciliul curatorului (în ipoteza în care de cujus ar fi fost pus sub curatelă).Potrivit art. 13 din D. 31/1954, „domiciliul unei persoane fizice este acolo unde ea îşi are locuinţa statornică sau principală”, iar potrivit art. 26, alin. 1 din O.U.G. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, „Domiciliul persoanei fizice este la adresa la care aceasta declară că are locuinţa principală”. Poate fi vorba de domiciliul voluntar (ales) al persoanei fizice cu capacitate de exerciţiu deplină ori de domiciliul legal, fixat de lege minorului sau persoanei pusă sub interdicţie judecătorească. Întrucât în materie de moştenire regulile de competenţă (art. 19 coroborat cu art. 14 din C. proc. civ.) au caracter imperativ, clauza testamentară prin care de cujus ar dispune ca eventualul litigiu născut în legătură cu transmiterea succesiunii sale să fie guvernată de o altă lege decât cea a ultimului domiciliu este nulă de drept.

În cazul decesului unei persoane care nu a avut domiciliul în ţară, indiferent că este vorba de un cetăţean român sau străin, locul deschiderii moştenirii este locul din ţară unde se află bunurile de valoare ale acesteia. Aceeaşi regulă este aplicabilă şi pentru determinarea competenţei instanţei judecătoreşti sau a altor organe cu atribuţii în materie de moştenire.

Dacă domiciliul celui despre a cărui moştenire este vorba nu este cunoscut, se aplică regula locului din ţară unde se găsesc bunurile de valoare ale defunctului, iar în cazul lipsei de bunuri, se ia în considerare locul unde s-a înregistrat moartea.

În cazul în care moartea celui care lasă moştenirea a fost declarată pe cale judecătorească, locul deschiderii moştenirii coincide cu ultimul domiciliu al celui dispărut la data stabilită prin hotărâre ca fiind cea a morţii prezumate. În practica judiciară s-a statuat că se are în vedere ultimul domiciliu avut în ţară, iar nu în străinătate, iar dacă de cujus nu a avut domiciliul în ţară, locul deschiderii

10