MODELE DE REGIONARE

POLITICO-ADMINISTRATIVĂ

Conf. dr. Radu Săgeată

2015

CUPRINS

Cadru conceptual

- Caracterul natural şi voluntarist al organizării spaţiului geografic

- Rolul aşezărilor umane în organizarea spaţiului geografic

- Conceptul de „organizare administrativ-teritorială”

- Conceptul de „unitate administrativ-teritorială”

Modele teoretice de regionare politico-administrativă

Standardizarea regională în Europa. NUTS.

Modele de regionare politico-administrativă în ţările cu democraţii avansate

CUPRINS

- Conceptul de regionare politico-administrarivă

- Regionare administrativă

- Regionare istorică şi politico-militară

- Regionare istorică şi etnico-minoritară

- Regionare lingvistică

- Regionare confederativă

- Regionare economico-statistică

- Regionare prin cooperare voluntară

- Regionare colonială

- Regionare etnocratică

Reformele administrative din spaţiul ex-comunist, ca premisă a

integrării în UE

CADRU CONCEPTUAL

CARACTERUL NATURAL ŞI VOLUNTARIST AL ORGANIZĂRII

SPAŢIULUI GEOGRAFIC

Organizarea spaţiului este rezultatul a două categorii de procese:

a. Cele cu caracter VOLUNTARIST – rezultate din impactul deciziilor politico-

administrative.

b. AUTOORGANIZAREA – derivată din permanenta tendinţă de reechilibrare a

sistemelor teritoriale în raport de disfuncţionalităţile induse de factorii exogeni.

În acest complex de interacţiuni aşezările umane joacă un rol privilegiat,

constituindu-se în nuclee structurante pentru spaţiile limitrofe.

Organizarea funcţională a teritoriului are la bază procesele complexe de geneză şi

evoluţie a spaţiilor sociale ce constau mai întâi în apariţia unor noi tipuri de

relaţii între aşezările umane preexistente, după care se manifestă un proces

de generalizare a acestora într-o arie dată. Cu timpul, are loc un proces de

teritorializare a relaţiilor sociale, culturale şi economice, prin asocierea la

acestea a unui întreg aparat de instituţii, forme, simboluri, expresii, limbaje etc

→ REGIUNI MONOETNICE / MONOCULTURALE ai căror locuitori se

caracterizează prin puternice sentimente de apartenenţă la respectivele

regiuni → structuri regionale coerente care şi-au demonstrat unitatea şi

viabilitatea de-a lungul timpului (regiunile europene).

CADRU CONCEPTUAL

ROLUL AŞEZĂRILOR UMANE ÎN ORGANIZAREA

SPAŢIULUI GEOGRAFIC

CADRU CONCEPTUAL

ORGANIZARE

ADMINISTRATIV-

TERITORIALĂ

delimitarea teritoriului în

unităţi administrative

pentru stabilirea la nivel

teritorial a organelor

puterii centrale, cu scopul

realizării sarcinilor locale

şi a celor generale, în mod

unitar şi eficient pe

întregul stat.

UNITATE

ADMINISTRATIV-

TERITORIALĂ

porţiune din teritoriul

unui stat delimitată prin

acte normative, în care

autoritatea asupra

desfăşurării activităţii

economico-sociale este

exercitată de către o

instituţie administrativă

subordonată puterii

centrale.

MODELE TEORETICE DE REGIONARE POLITICO-

ADMINISTRATIVĂ

MODELUL AUTONOMIST – ETNOCRATIC (Fouéré, 1968)

- Fundamentează teoretic sistemul de organizare federal.

- Are la bază criteriile etnice şi culturale ca factori de diferenţiere regională.

- Principiul de bază este cel al DIZOLVĂRII autorităţii centrale prin transferarea acesteia la nivel local, cele două tipuri de guverne (central şi locale) având personalităţi şi competenţe distincte.

- Regiunea este o instituţie etnică.

MODELUL LIBERAL - DEMOCRATIC (Pompidou, 1970)

- Fundamentează teoretic sistemul de organizare unitar.

- Regiunea este plasată ca o autoritate DELEGATĂ în raport cu statul; statul nu delegă regiunii atributele sale, ci autoritatea necesară exerciţiului regional al acestor atribute, autoritate exprimată prin tutela administrativă.

- Regiunea nu este o instituţie etnică, ci una administrativă, garanţie a statalităţii pe suport naţional.

MODELUL AUTONOMIILOR REGIONALE

- Fundamentează teoretic sistemul de organizare regional, în care distincţia dintre sistemul federal şi cel unitar nu este foarte strictă.

- Statul regional a apărut în acele state unitare în care, datorită tendinţelor centrifugale s-a acordat o anumită autonomie unor regiuni, în general distincte din punct de vedere etnic şi cultural sau depărtate de aria centrală, distribuţia puterii fiind foarte asemănătoare cu cea din sistemul federal.

STANDARDIZAREA REGIONALĂ ÎN EUROPA.

NOMENCLATORUL UNITĂŢILOR TERITORIAL -

STATISTICE (NUTS)

Regiunile Europei au o geneză şi o consistenţă foarte variată.

- Regiuni administrative sau politico-administrative: cu o identitate regională

proprie, dată de fundamentul istoric şi de unitatea factorilor culturali,

etnici, lingvistici, economici (landuri şi kreize în Germania; regiuni şi

departamente în Franţa; regiuni şi provincii în Italia şi Belgia; comunităţi

autonome în Spania etc);

- Regiuni de raportare teritorial-statistică: construcţii artificiale, fără

personalitate regională, funcţie administrativă sau antecedente istorice,

rezultate prin agregarea unităţilor administrativ-teritoriale de rang inferior

(ZEAT în Franţa, regieungbezirk în Germania, landsdelen în Olanda,

regiuni standard şi grupări de comitate în Regatul Unit, grupări de amter

în Danemarca, grupări de regiuni de dezvoltare în Grecia, grupări de

comunităţi autonome în Spania sau grupări cu finalitate comunitară în

Portugalia).

MODELE DE REGIONARE POLITICO-ADMINISTRATIVĂ ÎN ŢĂRILE

CU DEMOCRAŢII AVANSATE

Regionare politico-administrativă – delimitarea teritoriului statal

în unităţi politico-administrative sau administrativ-teritoriale în

funcţie de raţiunile care au stat la baza acestor acţiuni.

TIPUL DE REGIONARE:

Regionare administrativă

Regionare istorică şi politico-militară

Regionare istorică şi etnico-minoritară

Regionare lingvistică

Regionare confederativă

Regionare economico-statistică

Regionare prin cooperare voluntară

Regionare colonială

Regionare etnocratică

STUDII DE CAZ:

Franţa

Germania

Italia, Spania

Belgia

Elveţia

Danemarca, Grecia

Regatul Unit

S.U.A.

Federaţia Rusă

REGIONARE ADMINISTRATIVĂ: FRANŢA

FRANŢA – un exemplu tipic de stat centralizat

- suprafaţă mare

- omogenitate (etnică, culturală, lingvistică)

- poziţia centrală a capitalei

- gradul mare de hipertrofiere a capitalei

Caracteristica fundamentală a organizării

politico-administrative: OMOGENITATEA

Structurarea nivelelor administrative:

Tradiţionale:

A. comune: 36 700 – îşi au originea în perioada

medievală, desemnând acele comunităţi locale

eliberate de sub dominaţia feudală şi

administrate direct de burghezie

B. departamente: 96 (în Franţa metropolitană)

- creaţie a revoluţiei franceze (22 dec. 1789)

delimitate după nucleele urbane cu funcţie de

polarizare locală, distanţa până la limita

departamentului fiind dată de distanţa străbătută într-o zi călare de la centrul administrativ

- comparabile ca mărime cu judeţele româneşti

REGIONARE ADMINISTRATIVĂ: FRANŢA

Structurarea nivelelor administrative:

Moderne:

C. Regiunile (22) – delimitate pe baza provinciilor

istorice (1955), prin agregarea unităţilor de rang

inferior (departamente). Individualizarea regională,

susţinută de fundamentul istoric şi cultural stă la

originea marilor contraste teritoriale (Alsacia – 8280

kmp, 2 dep. / Midi Pyrénées – 45 348 kmp, 8 dep.).

D. Arondismentele (329)

E. Cantoanele (3861)

- constituite datorită marelui decalaj dintre structurile

comunale şi cele departamentale

- rol de descentralizare a serviciilor

REGIONARE ISTORICĂ ŞI POLITICO-MILITARĂ: GERMANIA

Statul german a cunoscut de-a lungul timpului două forme:

- o Germanie centralizată şi expansionistă: regăsită în doctrina şi simbolurile naziste

- o Germanie democratică şi liberală: reprezentată de statul german modern, clădit pe o

structură federală

- Federalismul este pentru germani un simbol al democraţiei, al autonomiei comunităţilor

locale, un simbol cu rădăcini în istorie (fărâmiţarea politică din Evul Mediu în numeroase

ducate, principate, comitate, cu un grad pronunţat de autonomie: Confederaţia germanică –

1815-1866) şi care poate împiedica reînvierea oricăror tendinţe expansioniste.

-„Imaginea” statului german văzut din exterior, cu tot cortegiul de temeri pe care acesta l-a

generat.

Germania modernă: Conferinţa de la Postdam (i1945) – stat descentralizat, constituit după o

structură federală, ca premisă esenţială pentru alunecarea spre o nouă dictatură militară, în

condiţiile în care doctrinele fasciste erau încă în actualitate:

- R. F. Germania (7 septembrie 1949) – prin unificarea zonelor de ocupaţie militară

americană, britanică şi franceză.

- R. D. Germania (7 octombrie 1949) – pe fundamentul zonei de ocupaţie sovietică.

REGIONARE ISTORICĂ ŞI POLITICO - MILITARĂ:

GERMANIA

Organizarea internă a Germaniei federale a

ţinut seamă de: - tradiţiile regionale

- necesităţile practice de moment

→ mari discrepanţe teritoriale

Limitele tradiţionale ale fostelor state germane

medievale s-au întrepătruns cu cele ale zonele

de ocupaţie militară postbelică, conturând

actualele landuri:

- Landuri ce au moştenit frontiere medievale:

Bavaria, Saxonia Inferioară

- Landuri ce au luat fiinţă prin contopirea unor

foste state medievale: Baden-Würtemberg,

Schleswig-Holstein, Hessen, Thuringia, Saxonia

Anhalt, Brandenburg, Meckenburg-Pomerania

- Landuri decupate după fostele linii de ocupaţie

militară: Rhenania Palatinat, Rhenania de Nord-

Westfalia, Saar

- Landuri continuatoare ale unor foste oraşe-stat:

Berlin, Hamburg şi Bremen

REGIONARE ISTORICĂ ŞI ETNICO-MINORITARĂ: ITALIA

- Regionare fundamentată pe antecedente

istorice, pornită de la tendinţele

secesioniste ale unor minorităţi (germanii

din Tirolul de Sud, slavii din Friuli-Venezia

Giulia şi francofonii din Valea Aosta)

- Regionarea Italiei a înregistrat două

stadii distincte:

1. Cele 5 regiuni cu o puternică identitate

regională au format regiuni cu statut

special: Valle d‘Aosta, Sardinia, Sicilia

(1948), Friuli-Venezia Giulia (1963) şi

Trentino-Adige (Tirolul de Sud) (1969, 72)

2. Au fost formate 15 regiuni cu statut

ordinar (15 regiuni), bazate în majoritate

pe antecedente istorice (1967)

In final au rezultat 20 de regiuni care in

pofida unor mari contraste teritoriale şi

demografice posedă un grad ridicat de

funcţionalitate şi coeziune teritorială

REGIONARE ISTORICĂ ŞI ETNICO-MINORITARĂ: SPANIA

- Regionare fundamentată pe antecedente

istorice, pornită de la tendinţele

secesioniste ale unor minorităţi

(Catalonia, Ţara Bascilor) sau de la

individualitatea insulară (Baleare,

Canare)

- Regionarea Spaniei s-a dorit a

fi un compromis între puterea

centrală şi forţele centrifuge

determinate de puternica identitate

regională a celor două comunităţi:

catalanii-16,7% din populaţia totală

şi bascii-2,3% din populaţie

- Au rezultat 17 comunităţi autonome

foarte eterogene atât ca teritoriu, cât

şi ca populaţie, identitate istorică,

etnică şi culturală, dar şi ca grad de

dezvoltare a infrastructurii economice

şi instituţionale.

TARA BASCILOR

REGIONARE LINGVISTICĂ: BELGIABELGIA – stat constituit la interferenţa a două

domenii etnice şi culturale radical diferite:

- Populaţiile germanice din nordul continentului

de religie protestantă →

FLANDRA (de limbă olandeză)

- Populaţiile romanice din sud, predominant

catolice →

WALLONIA (de limbă franceză)

Axa de fragmentare a Belgiei: Flandra / Wallonia

- axă de segregare lingvistică

- axă de segregare economică: Wallonia cu ind.

bazată pe minerit şi siderurgie / Flandra cu ind.

portuară, dezvoltată mai ales în sec. XX → clivaje

între cele două comunităţi (percepţia flamanzilor

a unui nord liberal, cu o economie performantă,

frânat de un sud conservator şi arogant, cu o

industrie în declin cu puternice tradiţii socialiste)

→ axă de segregare socială

- Renaşterea economică a Flandrei a fost însoţită

de o renaştere culturală, identitatea lingvistică

constituind suportul pe care flamanzii şi-au

clădit, mai ales după al doilea război mondial, o

veritabilă conştiinţă naţională.

REGIONARE CONFEDERATIVĂ: ELVEŢIA- unul dintre cele mai vechi state europene: 1291

- plasată într-un spaţiu de interferenţă dintre

populaţiile germanice şi cele de origine latină, dintre

protestantism şi catolicism, factori

determinanţi în structura şi evoluţia

geopolitică a statului.

- stat format prin coeziune succesivă în

în jurul unui nucleu iniţial alcătuit din cele

patru cantoane centrale: URI, SCHWYTZ,

NIDWALDEN şi OBWALDEN, care au

constituit fundamentul Elveţiei actuale.

- caracteristica de bază a naţiunii şi statului

este dată de unirea succesivă a unor

populaţii diferite ca limbă, religie şi cultură

pentru a-şi apăra împreună libertatea.

- statul a fost organizat în sistem

confederativ pe baza formaţiunilor politico-

administrative preexistente care s-au alipit

treptat nucleului iniţial.

- unitatea elveţiană s-a sprijinit iniţial pe diferenţele

dintre cantoanele elveţiene şi statele din jur.

REGIONARE ECONOMICO-STATISTICĂ: DANEMARCA

DANEMARCA

- una dintre cele mai omogene naţiuni ale

continentului (danezii: 96% din total)

- nu există contraste regionale majore

- organizarea administrativă evidenţiază

omogenitatea etnică şi naturală, cele

14 districte („amter”) fiind rezultatul unor

delimitări pur convenţionale, pe baza

zonelor de polarizare a centrelor

administrative, fără un suport regional

constituit prin argumente istorice şi

culturale.

- pe acest fundament s-au delimitat trei

unităţi teritorial-statistice de nivel

superior (NUTS 2): estul Marelui Belt,

vestul Marelui Belt şi aglomeraţia

Copenhaga, delimitate pur artificial,

inegale atât ca suprafaţă, cât şi ca număr

de unităţi administrativ-teritoriale incluse.

REGIONARE PRIN COOPERARE VOLUNTARĂ:

MAREA BRITANIE

- Între structurile administrativ-teritoriale

europene, comitatele engleze sunt printre cele mai

vechi (dintre cele 45 existente în prezent, 34

datează de peste un mileniu)

- Individualizarea lor teritorială a constituit un lung

proces evolutiv, rezultat al legăturilor dintre

colectivităţile teritoriale locale medievale (districte

şi consilii parohiale), ceea ce le-a conferit o mare

stabilitate de-a lungul timpului

- Suprafeţe relativ reduse (medie – 2897 kmp,

jumătate din cea a departamentelor franceze sau a

judeţelor româneşti) → necesitatea asocierii între

comitate prin acţiuni de cooperare voluntară

→ grupări de comitate (NUTS 2)

→ regiuni de planificare economică (NUTS 3)

(unităţi de raportare teritorial-statistică)

SISTEM IMPLEMENTAT ŞI ÎN ROMÂNIA

(REGIUNILE DE DEZVOLTARE)

ULSTER

REGIONARE COLONIALĂ: STATELE UNITE ALE AMERICII

1776 – 13 colonii: Connecticutt, Delaware, Georgia,

Maryland, Massachusetts, New Hampshire, New

Jersey, New York, North Carolina, Pennsylvania,

Rhode Island, South Carolina, Virginia.

1783 – Tratatul de la Versailles (teritoriu obţinut de

la Anglia): Alabama, Illinois, Indiana, Kentucky,

Michigan, Minnesota (parţial), Mississippi, Ohio,

Tennessee, Wisconsin.

1791 – Vermont.

1803 – Louisiana (teritoriu cumpărat de la Franţa):

Arkansas, Dakota de Sud, Iowa, Kansas,

Louisiana, Missouri, Montana, Nebraska.

1818 – teritoriu cedat de Anglia cu ocazia

definitivării graniţei americano-canadiene

(=200 000 kmp): Dakota de Nord, Dakota de Sud,

Minnesota.

1819 – Florida (teritoriu cumpărat de la Spania).

1820 – Maine.

1846 – Teritoriul Oregon (cedat de Anglia): Idaho,

Oregon, Washington.

1848 – Tratatul de la Guadelupe Hidalgo (teritoriu

obţinut în urma războiului cu Mexicul): Arizona,

California, Nevada, New Mexico, Utah.

1863 – Virginia de Vest.

1867 – Alaska (cumpărat de la Rusia)

1898 – Hawaii (anexat de la Spania şi organizat ca

stat abia în 1959)

REGIONARE COLONIALĂ:

STATELE UNITE ALE AMERICII

Teritoriul S.U.A. s-a strecurat în mentalul locuitorilor prin şapte diviziuni regionale

caracteristice, relativ omogene ca potenţial natural şi de locuire şi ca structură

etno-lingvistică a populaţiei:

1. ESTUL – suprapus părţii centrale şi nordice, alcătuit din cele 13 colonii.

Caracteristici: populaţie de origine anglo-saxonă, densităţi mari, grad mare de

urbanizare (megalopolisul Boswash)

2. SUDUL – alcătuit din statele sud-vestice ale Uniunii, cu populaţie puternic

metisată, urmaşi ai sclavilor de odinioară, cu puternice influenţe latino-americane

şi africane, în care spaniola este a doua limbă vorbită

3. NORDUL – zona Marilor Lacuri, puternic industrializat şi urbanizat

4. VESTUL MIJLOCIU – a cărui personalitate s-a conturat datorită marilor câmpii

de la est de Mississippi şi de la sud de Marile Lacuri cu agricultură intensivă

5. SUD-VESTUL (TEXASUL) – cu imense resurse de hidrocarburi, cu populaţie de

origine hispanică, concentrată în mari aglomerări urbane, cu agricultură şi ferme

de mare randament

6. VESTUL – cu relief montan, puternic fragmentat, cu mare potenţial turistic şi

hidroenergetic, cu populaţie rară, concentrată în mediul urban

7. PACIFIC – ansamblu teritorial ce cuprinde cele trei state de pe faţada pacifică

(Washington, Oregon şi California), cu grad mare de urbanizare şi industrializare

(îndeosebi California), regiune ce constituie unul dintre barometrii economiei

S.U.A.

REGIONARE ETNOCRATICĂ : FEDERAŢIA RUSĂ

- FEDERAŢIA RUSĂ – Conglomerat etnic, organizat după model sovietic

- Diversitatea şi configuraţia structurilor politico-administrative derivă din:

- diversitatea etnică

- politica etnică a autorităţilor centrale

a. Decupaje administrative create pur arbitrar; limitele politico-administrative

separ regiuni cu populaţie compactă din punct de vedere etnic

b. În majoritatea structurilor politico-administrative autonome, ce s-ar fi dorit

constituite pe baza argumentului etnic, populaţia autohtonă deţine o pondere

minoritară

Republicile autonome sunt grupate în trei ansambluri geopolitice distincte:

1. Regiunea Volga – Ural: CIUVAŞIA, TATARSTAN, BAŞKIRSTAN, MARI,

UDMURTIA, MORDVINIA, R.A. KOMI, KARELIA.

2. Pe versantul nordic al Caucazului şi pe ţărmul occidental al Mării Caspice:

CECENIA şi INGUŞETIA, DAGHESTAN, OSETIA de NORD, KABARDINO-

BALKARIA, KARATCEVO-CERKESIA, KALMUKIA, ADÂGHEIA

3. În Siberia de Sud şi Siberia orientală: SAKHA (IAKUTIA), BURIATIA, TUVA,

HAKASIA, ALTAI

REGIONARE ETNOCRATICĂ:

MODELUL SOVIETIC

- Teritoriu de mari contraste fizice şi climatice

- Mozaic etnic (100 popoare şi etnii)

- Ruşii: 145 milioane (peste 80% din populaţia totală)

- Republici în care predomină elementul rus: KARELIA (73%), BURIATIA

(70%), IAKUŢIA (55%) → coeziune

- Republici cu structură etnică mozaicată, în care nici o etnie nu deţine

majoritate absolută: TATARSTAN, BAŞKIRSTAN

- Republici în care populaţia rusă este minoritară: CIUVAŞIA, TUVA

→ tendinţe secesioniste, favorizate şi de poziţia periferic

-Desprinderea celor 14 republici foste unionale de nucleul reprezentat de

Federaţia Rusă a determinat ample mutaţii în geopolitica populaţiei ruse,

peste 25 milioane de ruşi căpătând statut de minoritate în noile state

independente

- Inexistenţa sau ineficienţa cadrului legislativ

→ MIGRAŢII CĂTRE RUSIA

- Războaie civile (Cecenia, Abhazia, Tadjikistan)

REGIONARE ETNOCRATICĂ : MODELUL SOVIETIC

CAUCAZUL

Implementarea modelului sovietic: UCRAINA

UCRAINA: stat fragmentat în

4 ansambluri geopolitice distincte:

- Ucraina de vest: Volâni, Lvov, Transcarpatia – aparţine prin afinităţile

geopolitice Europei centrale (a aparţinut

Imperiului Austro-Ungar) - catolicism

- Ucraina centrală: reprezintă nucleul

naţionalist, în care religia predominantă

este ortodoxia

- Ucraina de est (la est de Nipru): este

Ucraina rusofonă, cu o populaţie

compact ortodoxă ce gravitează

geopolitic spre Rusia

- Crimeea, cu statut de republică

autonomă, este caracterizată printr-un

mozaic etnic tradiţional în care coabitează

ruşii, ucrainenii (ambii foarte naţionalişti)

şi tătarii (orientaţi către Turcia).

REFORMELE ADMINISTRATIVE POST-COMUNISTE:

SPRE UNIUNEA EUROPEANĂ

UNGARIA

- Comitatele ungureşti: constituite

înainte de reforma administrativă din

1867 îşi au originea în organizările

administrativ-teritoriale feudale

- Reforma administrativă (1990) a costat

în crearea unui nivel regional superior,

regional de nivel european

- Fiecare dintre cele 8 regiuni include

2 - 3 comitate, având o suprafaţă medie

de aproximativ 13 300 kmp

REFORMELE ADMINISTRATIVE POST-COMUNISTE:

SPRE UNIUNEA EUROPEANĂ

SLOVACIA

- Reforma administrativă (1996) a fost

orientată în direcţia fragmentării, prin

mărirea numărului districtelor de la

38 la 79, în corelaţie cu cele aproape 3000

unităţi existente la nivel local

- Este un exemplu tipic de regionare

de jos în sus, noile districte răspunzând

dorinţei de autodeterminare a

colectivităţilor locale

- Deşi Slovacia poate constitui singură

o regiune de nivel european, pentru a

se evita o fragmentare la nivel superior,

districtele au fost agregate în 7 regiuni

foarte diferite ca suprafaţă şi număr de

unităţi incluse

- Criteriul principal în configurarea

regiunilor: potenţialul demografic

REFORMELE ADMINISTRATIVE POST-COMUNISTE:

SPRE UNIUNEA EUROPEANĂ

POLONIA

Reforma administrativă din Polonia (1999) a

fost orientată în direcţia integrării, având ca

rezultat reducerea numărului de voievodate

de la 49 la 16.

- Prin desfiinţarea celor 33 de voievodate,

suprafaţa medie a unei structuri

administrative de nivel regional s-a mărit de

peste 3 ori: de la 6381 kmp la 19 542 kmp

- Oraşele care şi-au pierdut statutul de

centru de voievodat şi-au menţinut totuşi

funcţia administrativă prin constuituirea

unor comitate urbane incluse ca enclave în

cele rurale, prevenindu-se astfel declinul

lor, ca urmare a pierderii funcţiei

administrative.

BIBLIOGRAFIE