INTRODUCERE

PAGE 1

INTRODUCERE2

CAPITOLUL I4

Lichiditatile internationale : concept , nevoi , structura4

1.1. Conceptul de lichiditati internationale4

1.2 Nevoia de lichiditati internationale9

1.3. Modurile de creare a lichiditatilor internationale12

1.4. Structura lichiditatilor internationale16

CAPITOLUL II.

Rezerva monetara internationala , componeneta de baza a lichiditatilor internationale ale lumii .21

2.1 Coninutul economic al rezervei monetare21

internationale21

2.2 Evoluia rezervei monetare internationale23

2.3. Principalele componente ale rezervei monetare internationale .34

2.3.1. Rezerva de aur34

2.3.2. Rezerva valutara43

2.3.3. Drepturile speciale de tragere54

2.4. Funciile si utilitatea rezervei monetare internationale65

2.5. Rezerva monetara internationala a Romniei69

CAPITOLUL III .

Rolul unor organisme financiar-bancare internationale si al bancilor centrale in asigurarea lichiditatilor internationale . Optimizarea lichiditatilor internationale .77

3.1. Rolul Fondului Monetar Internaional si al Bncii Mondiale in asigurarea lichiditatilor internationale77

3.2.Rolul bancilor centrale in asigurarea lichiditatilor internationale80

3.3. Nivelul optim al lichiditatilor internetionale83

INCHEIERE87

BIBLIOGRAFIE89

INTRODUCERE

Relaiile valutare si financiare internaionale reprezint un subsistem al relaiilor economice internaionale determinat de procesele economice si monetare pe plan extern , cerute de dezvoltarea economica si sociala interna , realizata pe fondul diviziunii internaionale a muncii si de participarea statelor la sistemul relaiilor mondiale.

Activitile comerciale dau natere operaiunilor de pli si ncasri care se fac cu ajutorul monedei sau prin decontri efectuate de bnci si trezorerii .

Relaiile valutar-finaciare asigura evaluarea bunurilor si serviciilor intrate pe piaa internaionala , pe baza unui etalon al preturilor externe ; in prezent acest etalon al preturilor externe (dolarul sau lira sterlina ) sau alte valute convertibile , iar in cazul tarilor legate prin acorduri in cliring , moneda de cliring sau , in anumite situaii chiar in monedele lor naionale.

Relaiile valutar-financiare asigura micarea internaionala a bunurilor si executarea de servicii pentru exterior si nerezidente prin intermediul unor mijloace si instrumente de plata internaionale si folosirea unor tehnici de ordin valutar-financiare specifice.

Problema lichiditilor internaionale s-a ivit curnd dup declanarea , in 1929 , a marii crize economice si concomitent cu extinderea etalonului aur-devize.

In timpul celui de-al doilea rzboi mondial sistemul monetar bazat pe etalonul aur-devize , a fost practic abandonat si reconsolidarea lui instituita in anul 1944 nu a dat rezultate scontate.

In relaiile valutare in perioada postbelica , att pe plan intern cit si extern s-au succedat o suita de evenimente , care au mcinat sistemul monetar internaional reconsolidat la Bretton Woods in anul 1944 , cum ar

fi : manifestarea de tendine naionale centrifuge prin reorganizarea si dezvoltarea sistemului internaional internaional ; controlul schimburilor valutare , dezvoltarea acordurilor de troc so a decontrilor pe calea cliringului ; escaladarea devalorizrilor neconcertate etc.

Toate aceste evenimente au fost impuse de penuria mijloacelor de lichiditi internaionale , a tarilor slbite de rzboi si mai cu seama a tarilor subdezvoltare ale cror exporturi reduse si necompetitive nu puteau sa le asigure lichiditatatea necesara pentru plata importurilor.

Dup 1960 , problema lichiditii a revenit odat cu scderea masiva a stocurilor de aur ale SUA si dezvoltarea impetuoas a comerului mondial.

Nu se cunoate ndeajuns natura adevrata a lichiditilor , coninutul si amploarea lor si nu este ndeajuns de clara nuci deosebirea care se face intre lichiditile destinate rezervelor si acelea care sunt destinate ca mijloace de credit si de pli.

Rezultatele ncercrilor asidue de a se stabili , succesiv , totalul obligaiilor internaionale de plata nu sunt nc satisfctoare . Nici mcar bncile centrale nu-si pot stabili , distinct si exact , suma lichiditatilor internaionale crora urmeaz sa le fac fata intr-o anumita perioada .

CAPITOLUL I

Lichiditile internaionale : concept , nevoi , structura

1.1. Conceptul de lichiditati internaionale

Lichiditile internaionale nu constituie un concept simplu de definit.

Noiunea de lichiditati internaionale se folosete in accepiuni diferite , uneori cu referire la situaia unui stat , iar alteori cu referire la cea a ntregii comuniti internaionale .

In primul caz , prin lichiditile internaionale se nelege totalitatea mijloacelor de acoperire a soldului operaiunilor comerciale si financiare de care dispune un stat in relaiile sale cu alte state . Ea ar reprezenta , deci , o msura a capacitatii statului respectiv de a face fata in orice moment angajamentelor sale externe exigibile . Prin extensie , prin lichiditati internaionale se intelege insa adesea si calitatea unor active detinute de statul in cauza de a fi transformate cu usurinta in astfel de mijloace de acoperire a datoriilor externe.

In al doilea caz , prin lichiditati internaionale se intelege totalitatea mijloacelor de efectuare a platilor internaionale detinute de state .

Nu exista insa , nici un acord internaional cu privire la nomenclatura mijloacelor de plata internationale utilizabile , iar ca urmare , autoritatile nationale , pot sa includa sau nu in lichiditatile lor internationale un activ sau altul .

Economisti de seama atribuie continuturi variate notiunii de lichiditate , unii considerind numai aurul ca mijloc de efectiv de lichidare si devizele ca mijloace facultative , iar altii adaugind si unele active ale tarilor excedentare .

In masa lichiditatilor internationale intra atit rezervele constituite in acest scop la bancile centrale cit si cel putin o parte din valutele convertibile apartinind bancilor comeciale. Intre timp F.M.I. a creat si a difuzat o cantitate imensa de mijloace de lichidare destinate insa unor interventii conditionate. Lichiditatea se poate exprima si prin coeficientul de lichiditate care rezulta dintr-un raport intre disponibilitatile imediate si angajamentele la vedere sau cu o scadenta aproprata . Lichiditatea este si o insusire a unui cont de a fi usor lichidabil .

Pentru unii autori , lichiditatea internationala se confunda cu rezervele monetare internationale . Pentru altii , lichiditatea internationala

cuprinde pe lingarezervele monetare internationale , creditele pe baza de swap , adica acele credite pe care bancile centrale si le acorda reciproc in avans si care sint utilizabile imediat si fara preaviz , iat atii ii dau un sens si mai larg incluzindu-se , pe linga rezervele valutare , toate creditele de care dispun imediat autoritatea monetara ( nu numai creditele swap ) .

Alte pareri pornesc , in aprecierea notiunii de lichiditati internationale , de la intelesul termenului de lichiditate in general . Lichiditatea inseamna aptitudinea de a plati cu promptitudine.

Un activ este lichid atunci cind poate fi schimbat imediat pentru un alt activ . Tocmai de aceea se considera ca numerarul este cel mai lichid dintre active .

Transpunindu-ne pe planul relatiilor internationale , sese poate afirma ca lichiditatea internationala consta din rezervele lichide de mijloace de plata internationale de are dispune o tara .

Intrebarea care se pune aici , referitor la aceste resurse , este daca lichiditatea internationala consta din toate aceste resurse sau nu numai dintr-o parte din ele .

Parerile sint diferite . Dupa unii autori , lichiditatea internationala

consta in capacitatea de finantare a deficitelor de plati , atribuita de disponibilitatile oficiale de aur si de rezervele valutare , precum si acesul oficial la facilitatile internationale de credit .

Potrivit acestei pareri , lichiditatea internationala cuprinde deci numai acea parte a resurselor de plata de care dispune autoritatea monetara pentru nevoile de echilibru . In felul acesta , lichiditatile internationale se suprapun , ca inteles , cu rezervele monetare internationale plus toate creditele de care autoritatea monetara poate dispune imediat .

Se mai poate intelege insa prin lichiditati internationale , totalitatea mijloacelor de plata in strainatate de care dispune o tara la un moment dat si care sint lichide indiferent daca sint detinute de autoritatea monetara , de banci sau de particulari ( acestea din urma numai in tarile in care nu exista o dispozitie legala care sa interzica particularilor detinera de asemenea mijloace) .

Desi multe lucrari de specialitate din tara si din strainatate reduc sensul notiunii de lichiditati internationale la mijloace de plata internationale recunoscute tinute in rezeva de autoritatile monetare , intre lichiditatile internationale si rezeva monetara internationala exista atit deosebiri cantitative cit si calitative .

Cantitativ , lichiditatea internationala cuprinde asa cum sugereaza chiar denumirea sa , totalitatea mijloacelor de plata existente in economia mondiala si recunoscute ca atare in relatiile dintre tari , pe o arie globala sau regionala , indiferent dac sint la dispozitia autoritatior sau a particularitatilor si indiferent daca sint destinate operatiunilor curente sau numai utizarii in cazuri deosbite.

Lichiditatea internationala cuprinde deci , atit rezervele monetare oficiale destinate echilibrului balantelor de plati , cit si mijloacele de plata la dispozitia aparatului bancar particular , societatilor transnationale sau altor participanti la circuitul economic mondial ( a caror existenta si importanta este reflectata de piata eurovalutara si alte piete internationale de capital ) mijloace utilizate pentru derularea curenta a schimburilor internationale . Restrictia consta in aceea ca sfera lichiditatilor internationale acopera numai o parte din masa monetara mondiala care are aptitudinea de a plati cu promptitudine , deoarece atit teoretic , cit si practic , se admite ca nu toate mijloacele de plata aparute pe plan mondial au aceasta calitate ( unele sint exprimate in bani cu recunoastere internationala limitata , altele nu au garantia bancara necesara sau au forma unor active imobilizate pe termen lung) .

Calitativ , lichiditatea internationala defineste nu numai mijloace de plata existente in economia mondiala , dar si modul in care acestea servesc circuitului economic mondial , faciliteaza schimburile economice dintre natiuni . Cu alte cuvinte , lichiditatea internationala reflecta modul in care banul , moneda isi indeplineste functiile in economia mondiala contemporana .

In acest sens , cu toate ca dupa 1970 a avut loc o crestere exploziva a resurelor monetare oficiale , distributia lor inegala si mai ales deteriorarea functiilor monedei ca urmare a politicii banilor scumpi promovata de marele capital financiar , a determinat o lipsa acuta de lichiditatii internationale in tarile in curs de dezvoltare , transpusa in criza de datoriilor lor externe din anii 80 .

Intre aspectele cantitative si calitative ale lichiditatilor internationale exista o strinsa legatura . Astfel , in timp ce rezerva valutara internationala este la dispozitia unei tari in mod neconditionat ( lichidate neconditionata ) , fara ingradiri in modul de folosire , fondurile in cadrul facilitatilor de credit sint obtenabile atit de oficilitati , cit si de particulari , in urma unor negocieri - mai rapide sau mai indelungate - si supuse , deseori la limitari ale dreptului de folosire si chiar la indeplinirea unor conditii care , nu de putine ori , afecteaza politica tarii solicitante (lichidate conditionata ) .

1.2 Nevoia de lichiditati internationale

Sistemul bancar centralizeaza toate cererile si ofertele de ofertele de monede straine contra moneda internationala ( acestea sint operatiile pietei valutare ) , iar soldul ansamblului acestor operatiuni , dupa compensarea zilnica , constituie nevoia sau excedentul net de lichiditati internationale ale ansamblului rezidentilor tarii considerate .

La nivelul unui stat , nevoile de lichiditati nu apar decit atunci cind soldul schimbarilor sale de price natura cu strainatatea este negativ .

Nevoia de lichiditati internationale depinde si de structura schimburilor cu strainatatea . La acelasi volum global de schimburi pot corespunde situatii foarte diferite dupa cum schimburile intre tari sint relativ echilibrate pe plan bilateral sau nu . Cu cit schimburile bilaterale sint mai dezechilibrate cu cit soldurile platilor curente ale tarilor angajate sint mai ridicate este nevoie de mai multe lichiditati pentru a regla acesta solduri .

Cu cit este mai mare valoarea schimburilor internationale lumea are nevoie de mai multa moneda pentru a finanta aceste schimburi . Pe masura ce se dezvolta comertul international , sporeste si volumul creditelor internationale si , partial , are loc si o prelungire sistematica a perioadelor de plata .

Perioada anilor 70 a ilustrat clar aceasta relatie strinsa intrestructura comertului mondial si nevoile de lichiditati internationale .

Ca urmare a celor doua socuri petroliere din 1973 si 1979 , au aparut importante dezechilibre ale balantelor de plati , atit in tarile dezvoltate importatoare de petrol , cit si in in tarile in curs de dezvoltare neproducatoare de petrol .

Toate aceste tari au mare nevoie de credite internationale care au determinat o puternica sporire a lichiditatilor internationale .

Nevoie de lichiditati internationale mai sint determinate si de faptul ca detinatorii de mijloace financiare internationale cauta sa cistige cit mai mult jonglind permanent cu diversle forme de plasament , ceea ce provoaca o mare mobilitate a capitalurior pe plan international si implicit , dezechilibre ale balantelor de plati ale tarilor carora le apartin cei care jongleaza .

Cu cit este mai mare mobilitatea capitalurilor internationale , deficitele si excedentele platilor curente ale tarilor afectate de aceste miscari sint mai ridicate , iar bancile lor centrale au nevoie de rezerve daca ele vor sa finanteze aceste deficite.

In concluzie , lichiditatile internationale trebuie sa satisfaca mai multe categorii de nevoi , care pot fi grupate , in mare , in trei grupe :

a) cele care determina necesitatea de a finanta tranzactiile internationale si care pot fi satisfacute cu valute convertibile .

b) cele care genereaza necesitatea pentru bancile centrale si , mai , ales pentru operatorii de pe pietele inernationale , de a face fata dezechilibrelor temporare sau durabile ale balantelor lor de plati externe si care sint asigurate cu valute de rezerva ; ele asigura nu doar reglarea , ci si conservarea mai buna a puterii de cumpararea de catre banci , intreprinderi sau particulari .

c) nevoi care rezulta din faptul ca statele trebuie intotdeauna sa fie in masura de a face fata unei eventuale crize a platilor externe mai mult sau mai putin nepravazute .

In acest scop , ele isi pot constitui rezerve , dar pot , de asemenea , sa dispuna de linii de credit automate deschise in permanenta de catre alte tari , aceasta situatie fiind chiar mai putin costisitoare .

Liniile de credit automat pot fi dechise fie in baza unor acorduri de asistenta reciproca existind intre doua tari ( acordurile swap ) , fie in baza unor acorduri negociate intre mai multe tari ( cum este cazul acordurlior semnate la nivelul Fondului Monetar International ) .

1.3. Modurile de creare a lichiditatilor internationale

Varietatea de forme sub care se prezinta lichiditatilor internationale sugereaza ca exista si o mare diversitate de moduri de creare a acestora .

Este un fapt cunoscut ca bancile au capacitatea de a crea moneda prn acordarea de credite.

Aceleasi banci , daca acorda credite pe baza disponibilitatilor in conturile clientilor exprimate in valuta , creaza valuta , deci lichiditati internationale .

Ca urmare a expansiunii creditului realizata de aparatul bancar , volumul acestei lichiditati creste .

In cea ce priveste aurul , acesta , desi nu mai indeplineste functii monetare , este totusi acumulat , indeplinind functia de rezerva de plata internationala , este creat pentru aceasta functie prin cumpararile realizate bancile externe de pe piata , sau de la tarile producatoare de aur . Cind bancile centrale doresc sa-si diminueze sau sa-si lichideze aceasta forma de lichiditate internationala vind aurul pe piata , cumparatorilor privati .

In sistemul in care aurul nu mai constituie pivotul sistemului monetar international , miscarile acestuia sint foarte putin importante .

In general , constituirea de rezerva de aur urmareste mai multe crearea unei oarecare independente fata de economia SUA , care emit moneda de rezerva internationala cea mai importanta - dolarul - fiind apreciat ca un fel de activ de rezerva la care se recurge in cazul unor conflicte in reglementarile internationale .

Valutele de rezerva , care constituie astazi elementul de baza al lichiditatilor internationale , se creaza prin doua mecanisme :

1) deficitul balantelor de plati ale tarilor emitente ale acestei monede

2) mecanismul multiplicator de moneda prin care creaza valute de rezerva eurobancile .

Deficitul balantei de plati al tarii a carei moneda serveste drept valuta de rezerva antreneaza iesirea de capitaluri in afara tarii respective , care alimenteaza volumul de active detinute de nerezidenti in aceasta valuta , ceea ce echivaleaza cu crearea de lichiditati internationale .

Evident nu orice tara poate accepta aceasta conditie ca si celelalte de fapt , fara de care moneda ei nu poate indeplini functii de valuta de rezerva . Practic , numai SUA accepta fara rezerva un deficit international al balantei lor de plati externe . Accepta ca dolarul sa fie detinut de catre nerezidenti , piata financiara americana este de departe cea mai importanta piata din lume , iar incredrea in dolar se mentine datorita faptului ca SUA a fost si ramine puterea economica numarul unu a economiei mondiale .

Toate acestea fac din dolarul SUA , singura moneda care indeplineste , fara rezerva , rolul de valuta de rezerva .

Intre timp , prin masurile de liberalizare a pietelor si a economiilor nationale , intreprinse in cursu anilor 70 si 80 , numarul monedelor care sint acceptate intr-o anumita masura si ca valute de rezerva de catre tarile emitent ale acestora a sporit , dar autoritatile monetare ale tarilor respective urmaresc permanent evolutia acestora pentru a le impiedica sa depaseasca anumite limite in acest sens .

Trei surse principale au alimentat , pe plan mondial , si in peroada postbelica , noile lichiditati :

a) productia de aur , in continua crestere si mai mult , marea cantitate de aur pusa de SUA in circuitul mondial .

b) creditele multilterale puse la dispozitie de FMI care au sporit rezervele existente in aur , de monedele de rezerva si de alte monede convertibile , pe masura ce acestea dobindesc forta si prestigiu ;

c ) dolarii , lirele sterline si , pentru anumite zone francii francezi , alaturi de rezervele detinute de bancile centrale .

Principiul izvor de alimentare a lumii cu lichiditati internationale l-a constituit , pina la inceputul anilor 70 ,deficitul balantei de plati al SUA.Ulterior ,acest mecanism a pierdut din importata ,intre altele pentru ca marile banci comerciale internationale au devenit constiente de capacitatea lor de a crea dolari in afara SUA ,adica fara legatura directa cu operatiunile comerciale si financiare realizate cu rezidentii americani.

Aceasta capacitate le-a asigurat-o mecanismul multiplicarii de moneda,care intra in functiune ori de cite ori o banca ce primeste depozite in valuta acorda credite in cont pe seama acestor depuneri.Prin orice acordare de astfel de credite in valuta se creaza o noua putere de cumparare pe seama alteia (depusa in banca) pe care n-a pierdut-o nimeni,deponentul putind oricind sa-si retraga depunerea,fara ca beneficiarul creditului sa fie obligat a rambursa imprumutul inaintea scadentei convenite.

In prezent ,eurobancile sint cele care asigura in principal circulatia monetara internationala prin activitatea lor de creare de moneda de rezerva pe europiete,deficitele balantelor de plati ale tarilor emitente de monede de rezerva ne mai constituind decit baza monetara pe care eurobancile isi intemeiaza activitatea lor.Si cum ,spre deosebire de FMI si Banca Mondiala,bancile particulare ,in general, nu conditioneza si nu urmaresc destinatia creditelor acordate diferitilor beneficiari ,desi sint mai costisitoare ,ele sint adesea preferate,si aceasta nu numai in conditiile unei lichiditati bancare excesive.

Asa s-a ajuns ca,la un moment dat lichiditatea oficiala a fost treptat intrecuta de miscarea rapida a sumelor importante reprezentind lichiditatea particulara.Desi fenomenul acesta a caracterizat mai ales cea de-a doua jumatate a anilor 70 , el si-a pastrat actualitatea in tot cursul anilor 80 , desi de data aceasta lichiditatea astfel creata s-a realizat aproape exclusiv in beneficiul tarilor industrializate.

1.4. Structura lichiditatilor internationale

Lichiditatile internationale s-ar compune , potrivit unor pareri , deci suma resurselor de mijloace de plata in strainaitate de care autoritatea monetara poate dispune imediat , aceasta suma cuprinzand:

1) rezervele detinute de bancile centrale (aur monetar , disponibilitatii valutare , Fondul Monetar International)

2) rezervele imprumutate , continind deci creditele swap acordate reciproc de bancile centrale.

Aceste resurse ar servi la reducerea tensiunilor care afecteaza cursul valutei nationale pe piata valutara si la finantarea deficitului de balantei de plati sau , altfel exprimate , compensarea dezechilibrelor intimplatoare si temporare ale tranzactiilor curente si ale miscarilor de capital.Acordurile swap sunt o forma noua de lichidate monetara internationala prin care se asigura finantari temporare si se combat actiunile speculative , pe termen scurt. Swap-urile nu pot fi un remediu de durata al defectului balantelor de plati , pentru ca ele , prin natura lor , nu pot sa restabileasca decat pe termen scurt . Swap-urile nu pot fi un remediu de durata al deficitului balantelor de plati , pentru ca ele , prin natura lor , nu pot sa restabileasca decit pe termen scurt echilibrul balantelor mentionate .

Unii autori scriu despre lichiditatile internationale ca sint constituite din rezerve posedate si rezerve imprumutate . Rezervele posedate ar fi prelevari asupra produsului national brut , in frunte cu aurul , al carui transport si conservare nu sint inca lesnicioase .

Aurul nu produce dobinzi , dar asigura tarii care il poseda o anumita independenta financiara , insa dupa 15.08.1971 , tranzactiile oficiale in aur , practic au incetat .

Lichiditatile constituite din devize straine sint preferate daca sint usor negiciabile si daca se pot usor plasa pe termen scurt ; dupa 1945 incoace , acest rol l-au avut mai ales dolarul S.U.A. , lira sterlina , marca germana , francul francez .

Dupa al doilea razboi mondial , rol important si determinant in lichiditatile internationale l-a avut dolarul SUA , care era valuta unei tari cu cu economia puternica si nealterata de razboi , garantata de rezerve importante , avind de partea ei piata monetara extrem de importanta a New-York-ului , cu posibilitati de convertibilitate in aur a dolarilor aflati la bancile centrale straine , cu dolari avind o arie de raspindire mondiale .

O valuta nu dobindeste calitatea de moneda de rezerva printr-o hotarire oficiale . Acest atribut si functiunile corespunzatoare ii sint decernate de comunitatea economica si monetara internationala ca o recunoastere a unei stari de fapt , care se poate si schimba .

Devizele au in lichidare o situatie relativizata de dreptul tarii beneficiare care poate oricind sa ceara ca plata sa i se faca in aur.

Uneori , s-a exprimat opinia - care este si a Fondului Mondial International se poat face cu orice devize , convertibile sau neconvertibile , daca devizele respective sint folosite la plati internationale .

R. Harrod sustine ca om tara poate fi considerata ca dispune de mijloace de lichidare daca are resurse pentru acoperirea , pe timp de doi - trei ani , a exigentelor balantei de plati .

Rezervele sint create de acte economice sau financiare : exporturi , felurite tranzactii , vinzari de servicii .

Se adauga la aceste rezerve cea ce in vocabularul specific al FMI se numesc lichiditati conditionate sau facilitati de credit , ele trebuie sa fie negociate si se detin numai in caz de deficit al balantelor de plati .

Drepturile speciale de tragere sint cuprinse si ele in categoria rezervelor monetare . Acestea sint concomitent si un instrument de rezerva si unul de credit .

Prin lichiditati internationale se intelege totalitatea mijloacelor de plata in strainatate de care dispune o tara la un moment dat , si care sint lichide , indiferent daca sint detinute de autoritatea monetara , de banci sau de particulari ( numai in tarile in care nu exista o dispozitie legala care sa interzica particularilor detinerea de asemenea mijloace ) .

In aceasta acceptie , pe care o sustinem , lichiditatile internationale ale unei tari au in structura lor , urmatoarele :

1) activele din rezerva monetara internationala , aflate in posesia autoritatii monetare ( rezerva oficiale ) ;

2) activele detinute de bancile particulare si de alti detinatori de mijloace de plata in strainatate , cu conditia ca acestea sa fie legal si practic lichide , adica utilizabile imediat , sau sa fie usor transformabile in active lichide ( depuneri bancare la vedere sau pe termen scurt , bonuri de tezaur si alte hirtii de valoare usor de vindut pe piata sau de scontat la banci ) ;

3) facilitatile de credite aflate la dispozitia statului sau a altor organisme , toate acesta , binenteles , in valuta .

Aceste active si facilitati sint cele care fac parte din asa numitele lichiditati primare - cele la vedere si secundare - cele usor realizabile .

Nu vor fi consideate lichiditati internationale activele din categoria lichiditatii tertiare , care prin natura lor nelichida sint greu transformabile

in active lichide , deoarece pretind timp si intimpina greutati ( cumm ar fi hirtiile de valoare pe termen lung greu mobilizabile ) .

Intre componentele lichiditatii exista o deosebire fundamentala : in timp ce activele de rezerva sint la dispozitia unei tari in mod neconditionat , fara ingradiri in modul de folosire , facilitatile de credit sint intotdeauna legate de negocieri , iar uneori de limitari ale dreptului de folosire si chiar de indeplinirea unor conditii care in unele cazuri pot afecta politica tarii.

In cea ce priveste structura lichiditatilor internationale ale Romaniei , principalele elemente care intra in componenta acesteia , sint : rezerva de aur , rezerva valutara si drepturile speciale de tragere.

Referitor la rezervele Romaniei la Fondul Monetar international , putem spune ca tara noastra nu a mai dispus de asemenea rezerve in ultimii ani.

Marimea rezervelor la FMI se calculeaza ca depasire (pozitiva) a cotei de participare a tarii , membra in cadrul Fondului Monetar International , fata de disponibilitatile ( ajustate) ale FMI in moneda tarii membre .

MARIMEA PRINCIPALELOR COMPONENTE ALE LICHIDITATILOR INTERNATIONALE ALE ROMANIEI IN PERIOADA 1991-1995 Componenete

principale Anii

Devize

-milioane dolari SUA- DST

-milioane dolari SUA - Rezerve la FMI

-milioane dolari SUA - Aur

-milioane dolari SUA -

199164752-2.25

199281511-2.31

19939942-2.37

1994203156-2.625

1995164956-2.703

CAPITOLUL II.

Rezerva monetara internationala , componeneta de

baza a lichiditatilor internationale ale lumii .

2.1 Coninutul economic al rezervei monetare

internationale

Relatia lichiditate internationale- rezerva monetara internationale

a suscitat de-a lungul anilor numeroase controverse privind sfera lor de cuprindere , opiniile variind de la o totala identificare a celor doua notiuni pina la atribuirea unor structuri esential deferite fiecareia dintre ele .

Delimitata de lichiditatea internationala , dar fiind o componenta a acesteia , rezerva monetara internationala reprezinta acea parte din detinerile de mijloace de plata internationale ale ale unui stat aflate in posesia autoritatilor monetare ale tarii respective ( de regula , banca centrala ) si care sint pastrate de aceste autoritati pentru utilizare in situatii deosebite .

Potrivit acceptiunii date acestei notiuni de marea majoritate a monetaristilor si economistilor din diferite tari , rezerva monetara internationala nu cuprinde disponibilitatile aflate in posesia bancilor comerciale , particularilor sau a altor persoane fizice sau juridice din tara respectiva , care au dreptul legal de a detine si opera cu valuta sau cu alte mijloace de plata si care sint destinate prioritar operatiunilor curente cu strainatatea.

In general , rezerva monetara internationala este constituita , in majoritatea tarilor , din trei componenete de baza : aur , monede convertibile si unitati monetare internationale ( in principal DST , dar si ecu in tarile memebre ale CEE si ruble transferabile in cazul tarilor membre ale CAER ).

A dispune de o rezerva monetara internationala in marime suficienta si in structura corespunzatoare este o conditie a functionarii relatiilor economice externe , a participarii normale a fiecarei tari la Comertul mondial . Tocmai pentru a asigura tarilor memebre lichiditatea internationala necesara crearii conditiilor monetare care sa favorizeze prosperitatea economiei mondiale - functii de baza a sistemului moneatr international - a fost infiintat in anul 1944 , Fondul Monetar International.

Fiecare tara isi acumuleaza rezervele monetare dupa propria apreciere a necesitatilor sale , fie in functie de specificul comertului sau exterior , fie dupa previziunea evolutiei balantei de plati de baza .

2.2 Evoluia rezervei monetare internationale

Marimea si structura rezervei monetare internationale ale tarilor participante la circuitul mondial de valori s-au manifestat radical in timp .

Comunitatile umane , de la primele trepte de civilizatie pina la societatile moderne de azi , au pastrat permanent unele rezerve - in principiu , intamgibile - care sa permita depasirea unor situatii exceptionale , neprevazute .

Dezvoltarea relatiilor de productie capitaliste si in acest context , caracterul relativ limitat al rezervelor de aur si argint in raport cu dimensiunile tot mai mari ale relatiilor comerciale precum si falsurile tot mai frecvente , dificultatile legate de existenta in circulatie a numeroase monede cu valori si proveniente diferite , au condus in final la formarea sistemelor monetare nationale centralizate . Bancile centrale astfel aparute au avut un rol important in procesul trecerii de la circulatia monedelor cu valaoare intrinseca la circulatia bancnotelor a banilor reprezentativi .

Circulatia in paralel a monedelor cu valoare intrinseca si a bancnotelor impunea garantarea acestora din urma cu o cantitate de metal egala definirii lor in aur.

In consecinta , bancile de emisiuni si-au constituit rezerve de aur pentru a asigura la cerere , convertirea bancnotelor in echivalentul lor in aur .

In perioada sistemelor monetare bazate pe etalon aur-monede si intr-o oarecare masura si a celor bazate pe etalon aur - lingouri , stocul de acoperire monetara , a carui constituire la nivelul bancilor centrale era obligatorie , se situa in jur de 25-40 % fata de masa bancnotelor puse in circulatie .

Spre sfirsitul secolului XIX si inceputul secolului XX structura rezervei monetare s-a modificat , alaturi de aur fiind incluse si valutele convertibile in aur .

Mutatiile care au aparut in cadrul economiei mondiale si evolutia relatiilor monetare internationale intre cele doua razboaie mondiale , dar mai ales dupa cel de-al doilea razboi mondial au determinat modificari profunde in organizarea sistemelor monetare nationale si a rolului ce aveau sa-l joace rezervele detinute de bancile centrale .

Acestea au continuat sa detina rezerve de aur si valute , dar legatura dintre rezerve si si circulatia moneatra s-a rupt , iar convertibilitatea si-a schimbat continutul .

Analiza evolutiei pe termen lung a rezervelor monetare internationale la nivel mondial releva sporirea lor necontenita .

In perioada postbelica se disting clar doua etape . Prima , pina in 1970 , interval in care a avut loc o dublare a rezervelor mondiale ( de la 48.4 miliarde DST in 1950 , la 93.1 miliarde DST in 1970 ) , ritmul de crestere anual fiind moderat ( 2.75%) .

A doua , dupa 1970 , cind ritmul cresterii anuale a fost deosebit de acelerat ( 17.5 %) , ceea ce a determinat ca in 15 ani , rezervele mondiale sa creasca de 4 ori , la 436.1 miliarde DST in 1984.

In perioada 1972-1977 este evidenta importanta deosebita a devizelor si a aurului in totalul lichiditatilor internationale , aceste doua valori reprezentind 30 % din rezervele monetare globale .

Experienta postbelica confirma ce evolutia rezervelor moneatre internationale a depins de importuri mai mult dext de oricare factor .

Comparind modificarea pe termen lung a rezervelor si a importurilor se constata ca odata ce rezervele au sporit si importurile pe aceeasi traiectorie - la inceput mai lent , apoi mai accelerat .

Desigur , cresterea deopotriva , in deceniul anilor 70 a rezervelor si a importurilor reflecta , in buna parte , puternicul proces inflationist si sporirea preturilor la unele materii prime , cum ar fi petrolul .

Situatia rezervelor este determinata de evolutia importurilor , dar evenimentele din ultimul timp au demonstrat in mod clar ca exista si raporturi de cauzalitate inversa : constituirea si marirea rezervelor , determina sporirea importurilor , ca in cazul tarilor membre OPEC .

Distributia rezervelor pe tari si grupe de tari a evoluat inegal in perioada postbelica , sub influenta multiplilor factori de influenta .

Pe ansamblu , se remarca o oarecare ameliorare a distributiei rezervei pe grupe de tari . In 1950 tarile industrializate , in numar de 20 , detineau 77.7 % din rezervele mondiale , iar in 1994 ponderea lor s-a redus la 54.5 % .

In grupa tarilor in curs de dezvoltare si sarace , in numar de 128 , dupa anii 1973-1974 , se detaseaza puternic tarile exportatoare de petrolcare modifica sensibil distributia rezervelor intre cele doua grupe mari de state .

Pentru perioada 1973-1980 , cresterea ponderii grupei tarilorin curs de dezvoltare se datoreaza aproape in exclusivitate tarilor exportatoare de petrol . In ultimii ani insa , odata cu reducerea pretului titeiului si a cantitatii exportate , tarile exportatoare de petrol au inceput sa piarda din excedente si sa inregistreze chiar deficite . Ca urmare , sporirea ulterioara a ponderii acestei grupe in total rezerve mondiale se explica prin refacerea rezervelor din partea celorlalte tari in curs de dezvoltare , neexportatoare de petrol.

Manifestarile de criza in anii 70 si 80 au produs modificari rapide in distributia rezervelor pe tari .

Astfel , ideea ca sistemul cursurilor flotante ar necesita un volum mai restrins de rezerve decit sistemul cursurilor fixe sau chiar nu ar necesita rezerve , s-a dovedit nerealista . In schimb , relatia complexa rezerve - cursuri sau mai precis exercitarea functiei pasive a rezervei monetare internationale in cazul tarilor cu moneda convertibila a suprasolicitat rezervele unor tari in favoarea altora , a perturbat puternic cerea si oferta de fonduri .

Marea majoritate a tarilor industrializate au reusit in timp sa-si pastreze o acoperire a importurilor din rezerve pentru intervale ce rar au coborit sub 3 luni .

Pe de alta parte , tarile sarace si in curs de dezvoltare neexportatoare de petrol nu au putut realiza o acoperire mai mare de o luna .

In perioada 1990-1995 rezerva monetara internationala a crescut pe ansamblul tarilor , cit si pe grupe de tari .

EVOLUTIA REZERVELOR MONETARE INTERNATIONALE

PE GRUPE DE TARI

IN PERIOADA 1990 - 1995 Anii Grupe de tari1990

19911992199319941995

Tarile industrializate441946428438424229440422460716514121

Tari in curs de dezvoltare228614276074301360348745383818465905

Tari exportatoare de petrol438754888346144465324444544707

Total tari 670561704511725589789167844538980026

In privinta structurii , se constata ca schimbarile intervenite provin mai ales din cresterea volumului valoric al devizelor si din fluctuatia pretului aurului . Ponderea aurului este mult mai ridicata in rezervele tarilor industrializate , mentinindu-se la o treime , chiar si in conditiile preturilor moderate existente in ultimii ani .

In ciuda demonetizarii aurului prin renuntarea definitiva la convertibilitatea in aur si la rolul de etalon monetar , statele nu au renuntat la aur ca instrument de rezerva , chiar daca ponderea acestuia difera de la un grup de tari la altul .

Tarile in curs de dezvoltare sint in mai mare masura preocupate sa-si constituie rezerve monetare valutare datorita greutatilor pe care le intimpina in folosirea altor surse de fonduri pentru achitarea platilor scadente , generate mai ales de importurile realizate , comparativ cu tarile industrializate .

Aceasta preocupare nu le scuteste insa sa frecvente imposibilitati de plata datorita repartizarii inechitabile pe tari si grupe de tari a lichiditatilor internationale in general si a rezervelor valutatre in special . In aceste conditii , greutatile intimpinate de tarile in curs de dezvoltare in onorarea platilor scadente s-au accentuat permanent , devenind o trasatura definitorie a economiei mondiale in deceniul noua , cunoscuta sub numele de criza datoriilor externe a tarilor in curs de dezvoltare .

Suplinirea lipsei de lichiditatati ar fi putut veni mai mult din partea FMI , creat in principal pentru acest scop . Din pacate , inca de la inceputul actvitatii sale , acest organism a manifestat o atitudine de retinere in acest sens motivind ca , utilizindu-se numai dolari , se creaza o cerere de bunuri din SUA care ar putea avea efecte inflationiste , iar in termen scurt , FMI ar ramine fara resurse valutare .

Pe masura ce tarile industrializate , memebre ale FMI , si-au refacut economia , realizind si trecerea la convertibilitatea reciproca a monedelor lor , iar balantele SUA au devenit cronic deficitare , s-a realizat o redistribuire a lichiditatilor industrializate , timp ce tarile in curs de dezvoltare , confruntate cu o inrautatire permanenta a regimului de schimb reclamau permanent nevoi acute de lichiditati internationale.

Crearea Drepturilor Speciale De Tragere , hotarita de FMI in 1979 drept solutie pentru completarea lichiditatilor internationale cu un nou activ de reerva , nu a solutionat problema lipsei de lichiditati cu care se confruntau tarile in curs de dezvoltare . Aceasta deoarece repartizarea lor pe tari nu s-a facut in functie de nevoi , ci de cota de participare la capitalul social al FMI , ceea ce dezavantaja aceasta categorie de tari .

Nici dupa declanasarea crizei datoriilor externe ale tarilor in curs de dezvoltare in anul 1982 - cu repercusiuni grave asupra problemei lichiditatilor internationale devenita o problema globala a sistemului monetar international - activitatea FMI nu a raspuns pe deplin asteptarilor . Desi el s-a straduit sa mobilizeze resurse suplimentare si sa creeze mecanisme noi prin care sa contribuie la acoperirea nevoilor de mijloace straine de plati ale tarilor monetare , finantarile sale au ramas in urma necesarului reclamat de dezvoltarea comertului mondial si a pietei financiare .

In cazul tarilor industrializate , in anul 1994 ponderea cea mai mare , in totalul rezervei monetare internationale , o detin devizele , si anume 85.5 % . La fel ca in cazul tarilor industrializate si-n cel al tarilor in curs de dezvoltare si exportatoare de petrol , ponderea cea mai mare in totalul rezervei monetare internationale , o detin devizele . Aceasta pondere este de 96.7 % in anul 1994 , in cazul tarilor in curs de dezvoltare si de 90 % in cazul celor exportatoare de petrol .

Pe ansamblul tarilor , evolutia pondrilor componenetelor rezervelor monetare internationale , in totalul rezervelor monetare internationale , poate fi redata cu ajutorul graficului din fig. nr. 1 .

COMPONENTELE REZERVEI MONETARE INTERNATIONALE

IN PROCENTE

IN PERIOADA 1978-1994

95--

90 --

Rezerva valutara

85 --

80--

75--

----------

20--

15--

Rezerva de aur

10--

DST .

5--

.

0 * * * . . . . . . . * * * * *

78 79 80 90 91 92 93 94

2.3. Principalele componente ale rezervei monetare internationale .

2.3.1. Rezerva de aur

In ordinea elementelor care intra in structura rezervei monetare internationale a unei tari , aurul este in general tracut pe primul plan din considerente istorice . Ca importanta relativa , aurul se situeaza in general dupa alte elemente , cu exceptia unor state dezvoltate care prin traditie detin mari cantitati de aur .

Aurul a avut o contributie contradictorie la majorarea rezervei monetare internationale in perioada postbelica . Ponderea sa in cadrul rezervei monetare internationale , evaluata la vechiul pret oficial de 35 dst uncia a scazut de la 69% in 1951 ( cea mai importanta componenta in rezerva monetara internationala ) la 9.2 % in 1984 si la 3.7 % in 1994 .

In perioada 1951-1965 rezerva de aur a crescut in marimi fizice , cu 1.5 % anual .

Suspendarea pool-ului aurului in martie 1968 a stopat tendinta de reducere a rezervei de aur in favoarea tezaurizatorilor particulari . Din 1970 rezervele de aur monetar au fost relativ constante in termeni fizici ( cca 30000 tone ) .

Situatia se prezinta cu totul altfel , daca se evalueaza rezerva de aur la pretul pietei . Metoda a fost aplicata de Franta inca inainte de absolvirea pretului oficial al aurului si a fost utilizata ulterior de majoritatea tarilor occidentale , precum si de alte state .

Evaluate la pretul pietei , rezervele de aur ale bancilor centrale erau in 1985 de 12-14 ori mai mari decit in 1950 , ajungind si chiar depasind rezervele valutare si fiind de peste 30 ori mai mari decit rezervele de DST . In 1995 , bancile centrale detineau in rezervele lor cca 36000 tone de aur , ceea ce reprezenta cca 25% din rezervele lor. /*

Indirect si neoficial , aurul a recistigat astfel locul pe care-l avea in anii 60-60 in cadrul lichiditatilor internationale . Se poate spune ca aurul a pastrat functia monetara de principal activ international de rezerva.

Este elocvent faptul ca in urmatorii 10 ani dupa semnarea acordurilor de la Kingston , nici o banca centrala - cu exceptia celei a SUA nu si-a manifestat intentia de a reduce stocul sau de aur monetar .

Cresterea pretului aurului a determinat , de altfel , unul dintre cele mai insemnate transferuri monetare inregistrate vreodata , in favoarea tarilor occidentale industrializate , ceea ce a adincit disparitatile in distributia pe tari a lichiditatilor internationale .

Rezerva de aur ale tarilor in curs de dezvoltatre , desi in timp ce au crescut ( de la 9.4 % in 1950 la 17 % in 1984 , din totalul rezevei oficiale ) , au ramas modeste .

Acest lucru s-a datorat si faptului ca avind de regula un nivel redus al rezervei monetare internationale , tarile in curs de dezvoltare au fost obligate sa se orienteze mai mult catre valute , care asigura un grad mai mare de lichiditate .

Potrivit dispozitiilor din statutul modificat al Fondului Monetar International ( 1976) tarile membre ale acestui organism urmeaza sa duca o asemenea politica a rezervelor care sa faca di dreptul special de tragere , principalul activ de rezerva in sistemul monetar international . Aceasta dispozitie coincide cu restringerea rolului aurului in sistemul monetar , inclusiv ca element component al rezervei .

Totusi , asa cum s-a aratat , avind in vedere isusirile aurului ca valoare materiala , se poate presupune ca functia acestui metal ca instrument de rezerva nu se va diminua prea mult , chiar daca alte functii monetare ale aurului vor fi afectate de conceptia care a prevalat in discutiile din anii 70 cu privire la reforma sistemului monetar international si la modificarea statului FMI.

In trecut , rezervele de aur detinute de bancile centrale au fost evaluate la pretul de 35 dolari uncia . Ca urmare a deprecierii dolarului si a devalorizarii lui consecutive , s-a trecut la evaluarea rezervelor de aur in DST.

In urma renuntarii la pretul oficial al aurului decisa de Fondului Monetar International , evaluarea acestor rezerve se va face la pretul pietei .

Atita vreme cit rezervele de aur au fost inregistrate la pretul oficial , ele au fost practic blocate in bancile respective , avind in vedere ca pretul oficial era cu totul necorespunzator , iar bancile centrale nu puteau sa efectueze operatiile reciproce in aur decit la pretul oficial .

Prin renuntarea la pretul oficial , se poate cauta pe o dezghetare a rezervelor oficiale de aur , ceea ce ar insemna , cu timpul , o reintoarcere la utilizarea aurului in operatiile de echilibrare a balantei de plati .

In ultimii ani a avut loc o reducere a rezervelor de aur , atit pe ansamblul tarilor , cit si pe grupe de tari ( industrializate si in curs de dezvoltare ) .

REZERVA DE AUR

PE GRUPE DE TARI

IN PERIOADA 1990 - 1995 - MILIOANE UNCII - Anii Grupe de tari1990

19911992199319941995

Tarile industrializate795.81793.68785.24770.83768.05755.07

Tari in curs de dezvoltare143.08144.11144.05141.77141.74152.41

Tari exportatoare de petrol41.5441.9842.0042.0041.9541.93

Total tari 938.90937.80929.29912.60909.79907.48

Pe piata aurului , limita de 400 $/uncia nu pare a fi posibil de depasit , chiar in conditiile in care japonezii investesc in aur pentru a contracara instabilitatea sistemului lor financiar .

In 1995 , pretul metalelor pretioase a inregistrat o explozie . Aurul , in urmatoarele 12 luni , nu va depasi prea mult nivlul mediu de 380 $/uncie si in nici un caz bariera de 400 $/uncie . /*

Prognozele pentru piata aurului au la baza urmatorii factori fundamentali :

a) nivelul cererii , care de regula depaseste oferta sub presiunea nevoilor din industrie si impinge cotatiile in sus.

La aur , ecartul cerere/oferta a aparut inca din 1988 , dar a evoluat in mod neregulat de la un volum echivalent cu 5.6 % din cerere in 1988 , la 9.2% in 1994 .

Intr-o masura importanta , preturile sint influentate de nivelul cererii pe piata Indiei , care este primul consumator mondial de aur .

Din punctul de vedere al utilizarii , rezerva de aur poate fi impartita in doua categorii :

1) stocul de consum curent

2) stocul permanent sau intangibil

1) Stocul de consum curent reprezinta cantitatea de aur necesara pentru consumul in urmatoarele scopuri : cercetari stintifice , medicina , consum industrial , inclusiv baterea medaliilor si productia de bijuterii.

Determinarea marimii stocului de consum curent nu prezinta dificultati , planificarea consumurilor de aur in scopuri stiintifice , medicale si industriale facindu-se in functie de realizarile din anul de baza , corectate cu cresterea prevazuta pentru anul de plan .

2) Stocul permanent sau intangibil este necesar in calitate de mijloc de plata in cadrul decontarilor internationale deosebite cum ar fi : razboiul , secta , cutremurele de pamint sau alte calamitati .

Detrminarea marimii stocului permanent , evident , nu se poate face pe o baza strict stiintifica , data fiind natura acestui stoc . S-au luat drept baza de calcul unele elemente legate in mod logic de destinatia stocului permanenet , cum sint : consumul de griu al populatiei tarii pe un an , - in eventualitatea secetei sau a altor calamitati ale naturii ; importul de armament - in eventualitatea unui razboi ; acoperirea deficitului balantei comerciale - in cazul intreruperii unor relatii comerciale valutare normale cu unele state .

Desigur , toate aceste elemente sint foarte aproximative si calculele facute pe baza lor nu ar fi in masura sa indice decit ordinul de marime al stocului permanent de aur care ar trebui sa existe ca rezerva de stat pentru imprejurari deosebit de grave .

Pe baza celor aratate mai sus s-ar putea lua in considerare urmatoarea formula pentru calcularea rezervei de aur .

R = Sc+Spin care : R reprezinta rezerva de aur anuala

Sc reprezinta stocul de consum curent

Sp reprezinta stocul permanent

La rindul lor , termenii Sc si Sp reprezinta :

Sc = Cs * k + Cm * k + Ci * k

in care Cs reprezinta consumul de aur in anul de baza in scopuri stiintifice

Cm reprezinta consumul de aur in anul de baza in scopuri medicale

Ci reprezinta consumul de aur in anul de baza in scopuri industriale

k reprezinta procentul de crestere planificat pentru anul de plan fata de anul de baza

Sp = (Cg * N * 365 ) + A + 0.5 Exin care : Cg reprezinta consumul de griu pe cap de locuitor pe zi

N reprezinta numarul locuitorilor tarii

A reprezinta cheltuielile de aparare pe an

Ex reprezinta volumul exportului pe un an

Spre deosebire de celelalte active de rezerva , constituirea tezaurelor de aur a fost determinata nu numai de factori monetari , ci si de factori istorici si naturali .

Sursele actuale de formare a stocului de aur monetar sint in principal productia ( pentru tarile care dispun de zacaminte ) si cumpararile de aur de pe piata , dar in trecut , concentrarea metalului galben in anumite tari a reflectat politica imperialista - in special pozitia de putere coloniala , despagubirile de razboi sau incasarile in timpul razboaielor in calitate de principali furnizori de armament .

Aurul provine in proportie de 92 % din extractie miniera primara .

2.3.2. Rezerva valutara

Rezerva valutara ,ca parte integranta a rezervei monetare internationale este data de disponibilitatile in valuta ale unui stat ,administrate de autoritatea sa monetara( de regula,banca centrala).

In esenta lor,valutele de rezerva sint monede nationale ale unor tari detinute de alte tari in rezerva monetara internationala ,fie in mod spontan ,ca rezultat al increderii pe care o prezinta( asa cum s-a intimplat cu lira sterlina,francul francez,dolarul SUA,intre cele doua razboaie mondiale) sau ca rezultat al unor intelegeri internationale( cum a fost cazul dolarului SUA -si intr-o anumita masura al lirei sterline-in urma acordurilor de la Bretton Woods din 1944) . Atribuirea acestui rol implica acordarea dreptului ca tara emitenta a monedei de rezerva sa aiba balanta de plati pasiva in scopul de a alimenta in acest mod rezerva si lichiditatile internationale.

Deci,valutele de rezerva provin din deficitul balantei de plati a tarii emitente.

Pina in 1914,piata Londrei a fost bancherul lumii,iar lira sterlina,valuta de rezerva preferata.Dupa primul razboi mondial a inceput rivalitatea dintre lira sterlina si dolar.Ca urmare a ascensiunii economice a Statelor Unite,pozitiile Angliei ca bancher al lumii au inceput sa fie subminate,indeosebi cu ajutorul planurilor Dawes(1924) si Youny(1930),initiate,elaborate si aplicate de SUA .

In prezent,dolarul este principala valuta de rezerva pe plan international,situatie omologata de sistemul monetar international din 1944,iar lira sterlina ocupa un loc secundar,impreuna cu alte monede cum ar fi marca germana sau francul elvetian.

Deprecierea progresiva a lirei sterline,ca urmare a uneia din cele mai mari inflatii din lumea occidentala,a pus insa capat carierei internationale a acestei monede chiar in cadrul zonei lirei sterline( zona lirei sterline a cuprins tari ca : India,Pakistan,Noua Zeelanda,Sri Lanka ,Australia,Libia,Britania,Republica Sudafricana,Kuweit).

Pentru ca o moneda sa-si poata indeplini functia de valuta de rezerva,trebuie sa indeplineasca anumite cerinte privind stabilitatea valorica si asigurarea schimbului.

In conditiile oscilatiilor cursurilor valutare,stabilitatea impune pastrarea relativa a valorii monedei in timp.iar asigurarea schimbului dictata de aceleasi ratiuni,presupune acceptarea la plata pe piata internationala a monedei respective,fara pierderi.

In timpul crizei valutare occidentale din anii 196o si 1970,lira sterlina si-a pierdut insusirile inerente unei valute de rezerva. Tarile din Commonwealth si alte tari care detineau rezerve de lire sterline au cerut guvernului britanic garantii asupra integritatii valorice a acestor rezerve.

Deznodamintul s-a produs in ianuarie l977,cind guvernul britanic a contractat la Banca Reglementelor Internationale de la Basel un imprumut de 3 miliarde dolari,cu care sa converteasca rezervele de lire sterline ce vor fi restituite de detinatori,o alta parte din rezerve urmind sa fie preschimbate pe titluri de consolidare exprimate in valute.

In felul acesta ,rolul de valuta de rezerva pe care l-au indeplinit lira sterlina de-a lungul multor decenii este pe cale de a se incheia.

Lupta intre dolar si lira sterlina pentru primele pozitii ca valute de rezerva a fost o expresie a luptei pentru dominatia mondiala.Statutul de valuta de rezerva avantajeaza statele puternice.Faptul ca tara A detine o rezerva in valuta tarii B echivaleaza cu acordarea unui credit involuntar de catre prima tara celei de a doua. Asadar,tara puternica,a carei monada nationala serveste ca valuta de rezerva ,ajunge in situatia de a beneficia de un credit din partea oricarei alte tari mai slabe,prin simpla detinere de catre aceasta din urma a unei asemenea rezerve.

In felul acesta ,valutele de rezerva asigura tarii puternice secretul minunat al deficitului fara plinsete,care permite sa iei fara sa dai,sa imprumuti fara sa te imprumuti si sa primesti fara sa platesti.

Creditele detinute de tara puternica de pe urma utilizarii monedei sale nationale drept valuta de rezerva sint deosebit de avantajoase,ele purtind o dobinda foarte redusa: dobinda curenta pe care bancile o acorda la depunerile la vedere.Disponibilitatile unei tari in valute de rezerva sint tinute in general in cont la bancile din tara de provenienta a valutelor.Pentru aceste disponibilitati bancile platesc dobinda curenta la depuneri,care este mult mai mica decit dobinda la creditele pe termen mijlociu sau lung.Ele se folosesc,ca orice alte disponibilitati din conturile bancilor,pentru operatii bancare ,inclusiv acordarea de credite si investitii interne sau externe.

Valutele de rezerva au intrat in structura rezervelor monetare internationale inca inainte de punerea etalonului aur-devize la baza sistemelor monetare nationale.

Chiar in conditiile etalonului aur clasic,bancile centrale detineau un stoc de valute si devize pentru ipoteza in care un detinator de moneda nationala ar fi preferat sa detina in schimbul ei o valuta straina si nu aur.

Ascensiunea unor monede nationale ca valute de rezerva ,problemele legate de aceasta ascensiune se datoreaza insa etalonului aur-devize.Criticile care au fost aduse etalonului aur-devize s-au referit la modul cum dolarul si lira sterlina si-au indeplinit functia de valuta de rezerva.

Cu exceptia rezervelor Fondului Monetar International rezervele valutare se formeaza in general ca urmare a unei balante de plati active a tarii respective,corespunzatoare pasivului balantei de plati a tarii de provenienta a valutei.In ce priveste dolarul,un numar de ani dupa cel de-al doilea razboi mondial,balanta de plati a SUA a fost activa,deoarece tarile capitaliste care suferisera cel mai mult in razboi aveau nevoie stringenta de marfuri americane pentru a se reface .

Ulterior,situatia s-a inversat,balanta de plati a SUA devenind pasiva,iar aceea a altor tari industrializate,activa. O parte tot mai mare din rezervele valutare ale tarilor Europei Occidentale care au strinse legaturi economice cu SUA s-au format din dolari ,ca urmare a faptului ca an de an SUA au avut de platit in strainatate mai mult decit au avut de incasat.

Chiar admitind ca balanta de plati a SUA va continua sa aprovizioneze rezervele valutare,neexistind riscul unei stopari a aprovizionarii ca urmare a realizarii unui echilibru al balantei,ramine lipsa de corelatie intre marimea soldului deficitar al acestei balante si volumul nevoilor de mijloace de plata internationale.

Dintre toate componentele rezervei monetare internationale,rezerva valutara a cunoscut dupa cel de-al doilea razboi mondial cresterea cea mai spectaculoasa,de aproape 26 de ori,atingind in 1984 suma de 345 miliarde dolari.

Pe traiectoria majorarii explozive a rezervelor valutare, se remarca doua momente semnificative.

Primul este constituit din anii 1969-1971,cind rezervele Japoniei si ale RFG-ului au depasit rezervele SUA,determinind o noua ierarhizare a tarilor capitaliste din acest punct de vedere.

Al doilea este intervalul ce a urmat primului soc petrolier(1973-1974), cind au crescut in mod deosebit rezervele valutare ale tarilor exportatoare de petrol (de la 9 miliarde dolari in 1972 la 50 de miliarde dolari in 1975).

Ca si in cazul celorlalte componente ale rezervelor monetare internationale, distributia rezervelor valutare pe grupe de tari reflecta puternicul decalj de potential financiar existent intre tarile industrializate si tarile in curs de dezvoltare neexportatoare de petrol, diferenta

apartinind tarilor exportatoare de petrol.

REZERVA VALUTARA

PE GRUPE DE TARI

IN PERIOADA 1990 - 1995 - MILIOANE DST - Anii Grupe de tari1990

19911992199319941995

Tarile industrializate376501360429356767373683393934441053

Tari in curs de dezvoltare217095264820289556336374371276450759

Tari exportatoare de petrol387854446242037418314002940251

Total tari 593596625250646323710057765210891813

Rezervele valutare sint calculate in numar de luni in care pot fi acoperite importurile din rezervele valutare existente la sfirsit de an.

In Europa de Est,in clasament,cel mai confortabil loc il ocupa Cehia ce-si poate acoperi importurile in avans pe 8 luni,urmata de Polonia cu disponibilitati valutare pentru 6,5 luni si Ungaria cu disponibilitati valutare pentru 5,4 luni . /*

Fiecare stat isi pastreaza o parte din rezervele valutare sub forma disponibilitatilor in conturi la banci sau institutii financiare de prestigiu din strainatate.

Aceasta,lichida,asigura oricind posibilitatea utilizarii ei rapide in exercitarea functiei active sau pasive a rezervei monetare internationale.O alta parte din rezerva valutara este pastrata sub forma investitiilor in hirtii de valoare.

In functie de politica valutara sau alte ratiuni economice, politice sau financiare,raportul intre suma valutelor in cont si a celor plasate in hirtii de valoare poate fi in favoarea uneia sau alteia,acest raport fiind intr-o permanenta dinamica.

Pina in anii 1973-1974 bancile centrale s-au limitat la constituirea rezervelor valutare in dolari SUA si intr-o proportie redusa in lire sterline.Administrarea unor asemenea rezerve monovalutare(numai in dolari americani) sau cel mult bivalutare(dolari si lire sterline) era foarte rigida,regula de baza fiind plasarea lor pe termen foarte scurt si scurt,pentru a le mentine un grad inalt de lichiditate.

Intrucit o data cu agravarea crizei monetar-financiare interventiile pe piata valutara pentru mentinerea cursurilor de schimb in limitele dorite au devenit tot mai intense,iar situatia balantelor de plati a multor tari a devenit dificila,bancile centrale au cautat sa-si mareasca incasarile din rezervele lor prin divesificarea monedelor in care sint tinute si administrarea mai supla si activa a acestora.

Au fost preferate valutele forte, chiar daca acestea pe piata aveau dobinzi scazute.

Drept urmare,daca in 1970-1972 dolarul detinea o pondere de 87% in rezervele valutare mondiale, lira sterlina 7%,dupa un deceniu(1980-1982) rezervele in dolari au reprezentat 59%, cele in marci vest germane 12-13%,in franci elvetieni 3-4%,in yeni japonezi 3-4%,iar cu ponderi sub 3% cele in franci francezi,lire sterline si florini olandezi.

Trecerea la rezervele plurivalutare constituie un proces specific relatiilor monetare internationale dupa 1971,dar care se desfasoara spontan,fortat de instabilitatea valutar-financiara.

Se remarca doua tendinte,oarecum incompatibile.

Pe de o parte, autoritatile monetare din diferite tari sint preocupate de constituirea unor rezerve plurivalutare intr-o formula cit mai acoperitoare din punct de vedere al riscurilor,criteriile de diversificare vizind volumul si structura pe valute a fluxurilor comerciale si financiare internationale,precum si fluctuatiile valorice ale monedelor avute in vedere pentru o eventuala includere in rezerva monetara internationala.

Pe de alta parte, tarile a caror moneda tinde sa intre in grupul monedelor de rezerva isi mentine o pozitie circumspecta-cazul Japoniei este cel mai elocvent-dat fiind faptul ca statutul de moneda de rezerva aduce nu numai avantaje,dar impune si o serie de riscuri pentru economiile lor.

Astfel, o tara a carei moneda joaca un rol de rezerva internationala nu poate tine sub control total politica sa monetara interna,practica demonstrind ca atunci cind moneda respectiva este puternica,rolul de rezerva tinde sa se accentueze,iar cind este slaba,tinde sa scada,ceea ce amplifica fluctuatiile de curs si sporeste instabilitatea,atit la nivelul tarii respective cit si al celorlalte economii.

De asemenea, presiunile determinate de intrarile si iesirile de capital din tara respectiva,in urma schimbarilor in structura rezervelor valutare ale celorlalte tari, determina, in anumite perioade,o supraevaluare sau o subevaluare a monedei in cauza,care pot fi in contratimp cu interesele economice ale tarii respective.

O moneda supraevaluata mult timp tinde sa faca economia emitenta necompetitiva si conduce la restringerea exporturilor si la aparitia de dificultati in acoperirea importurilor.

Intreg procesul de constituire a rezervelor plurivalutare depinde de factorii care determina plasamentul acestora pentru a asigura atit lichiditatea cit si rentabilitatea lor.

Asigurarea lichiditatii rezervelor valutare presupune fie mentinerea acestora in valute efective sau in conturi bancare( cel mai bun grad de lichiditate),fie investirea lor in hirtii de valoare rapid transformabile in valute efective sau in cont.

A doua varianta depinde de numerose aspecte care pot fi raportate la capacitatea hirtiilor de valoare de a fi usor negociabile,de a fi revesibile si de a avea o piata dezvoltata.

Rentabilitatea are in vedere plasarea rezervelor valutare in hirtii de valoare sau active rentabile,care aduc venituri mari.In general ,cu cit lichiditatea este mai mare, deci posibilitatea reversibilitatii in bani lichizi se poate realiza mai rapid, cu atit rentabilitatea(cistigul obtinut) este mai mica.

Procesul administrarii rezervelor,devenit tot mai complex,antreneaza nu numai bancile centrale,dar si numeroase banci comerciale pentru consultanta sau pentru efectuarea operatiunilor,iar pe de alta parte,accentueaza fluctuatiile valutare,modifica fluxuri pe pietele de capital prin obligatiunile atrase in rezerve,amplifica transferul de fonduri de pe o piata pe alta si,in consecinta,instabilitatea monetara internationala.

Se poate spune ca desi tendinta spre un sistem de rezerve plurivalutare e certa,desi tot mai multi sint cei ce apreciaza ca dolarul se afla in proces de imbatrinire in functia lui de activ de rezerva, procesul nu este liniar.

In primul rind, moneda americana ramine,in continuare,principalul instrument folosit in cadrul tranzactiilor comerciale si valutar-financiare internationale,statut perpetuat de inexistenta unui concurent la fel de puternic.

In al doilea rind,diversificarea rezervelor valutare intimpina o serie intreaga de frine: prudenta tarilor emitente ale noilor monede de rezerva,restrictiile existente si lichiditatea restrinsa a unor piete financiare,restrictiile valutare practicate chiar de principalele tari occidentale.

Trecerea spre un sistem de rezerve monetare internationale multivalutare a ajuns la un punct de la care nu mai este posibila o intoarcere.

Supravetuirea in conditii optime a sistemului ce se formeaza impune o cooperare strinsa intre autoritatile monetare ale tarilor emitente de monede de rezerva si intre acestea si cele apartinind tuturor statelor lumii.

Practica a demonstrat ca adoptarea oricarei solutii puse in discutie privitor la structura si componenta rezervelor valutare nu se dovedeste viabila,atita timp cit este mentinuta instabilitatea economica si politica si o distribuire inegala si segmentata a puterii economice si financiare pe plan mondial.

2.3.3.Drepturile speciale de tragere

Un alt instrument de rezerva este dreptul special de tragere,emis de FMI.Acest instrument a intrat in structura rezervelor de mijloace de plata internationale incepind cu anul 1970,atunci cind tarile membre ale FMI,participanti la sistemul DST,au primit primele alocari si au inceput operatiile cu DST.

Dreptul special de tragere este un bon de cont,emis fara o baza sau garantie materiala.In consecinta,volumul emisiunii acestiu instrument de rezerva nu este conditionat de existenta unor valori materiale(de exemplu aurul)sau de politica monetara a unui stat(de exemplu SUA), ci numai de aprecierea reprezentantilor statelor intrunite in FMI,cu privire la existenta unei nevoi de lichiditate, care nu poate fi acoperita printr-o majorare a altor instrumente de rezerva.Dimpotriva,in cazul in care aceeasi formatiune internationala constata la un moment dat ca lichiditatea este excesiva,ea poate,prin acelasi organism international,sa decida reducerea -prin anulare- a volumului de DST existent in circulatie in scopul reducerii lichiditatii internatinale la un nivel presupus normal.

Spre deosebire deci de celelalte elemente ale rezervei monetare internatinale,al caror volum este determinat de alte considerente decit optimul acestor rezerve intr-o tara sau in economia mondiala, in cazul DST avem de a face cu un volum orientabil constient de o autoritate competenta,exclusiv in functie de necesitatile de suplimentare sau de reducere a rezervelor existente.

Drepturile speciale de tragere constituie o alternativa in ansamblul variantelor privind restructurarea rezervei monetare internationale.Asa cum este precizat in statutul modificat al FMI, tarile membre ale Fondului sint invitate sa promoveze o astfel de politica in domeniul rezervelor monetare internationale,incit DST sa devina principalul activ de rezerva in sistemul monetar international.

Masura in care o tara poate dobindi dreptul constituirii de rezerve monetare internatinale in DST este determinata de calitatea de membru al FMI, marimea cotei subscrise la Fond,cuntumul si frecventa atribuirilor de DST efectuate de FMI.La acestea se mai pot adauga si operatiunile ce se pot dezvolta intre statele membre ale FMI privind schimbul DST -valute, care insa implica cel putin pentru una din parti sa aiba valute disponibile a fi utilizate in acest scop.

Initial,DST-ul a fost definit printr-o cantitate de 0,888671 grame aur fin, ceea ce corespunde valorii paritare a dolarului american la acea data(1 ianuarie 1969).

O modificare eventuala a continutului in aur al dolarului american nu are nici un efect asupra valorii aur a unei unitati DST.Singura maniera posibila de a schimba valoarea-aur a unei unitati DST este aceea a modificarii statutelor FMI.

DST sint un instrument relativ nou de lichiditati internationale care sint definite in aur,dar nu sint convertibile in aur;valoarea lor se masoara in putere de cumparare si variaza asemenea puterii de cumparare a monedei.

Moneda indeplineste functiuni care sint,partial ale DST, dar acestea din urma nu au structura si forma monetara propriu-zise;dar functia de credit,DST o indeplinesc totdeauna.DST sint o unitate de cont cu totul speciala care se distribuie sub forma de credit.

Ceea ce indeparteaza DST de adevarata moneda este si faptul ca DST nu pot fi detinute decit de guverne ,in contul general al FMI si eventual de un numar foarte restrins de institutii oficiale care indeplinesc functii de banci centrale pentru mai multi membri ai FMI.

DST sint speciale pentru ca statele participante la sistem depun cota lor integral in moneda lor nationala si nu in aur.

Aceasta metoda de evaluare a DST-urilor a ramas in vigoare pina la 30 iunie 1974,cind ,datorita oscilatiilor pretului aurului pe piata si a abandonarii legaturii dintre aur si valutele diferitelor tari membre,FMI a trecut la evaluarea DST pe baza metodei cosului valutar.

Initial , cosul valutar era format din 16 valute apartinind acelor tari care detineau cel putin 1 % din comertul mondial . Incepind cu data de 1 ianuarie 1981 , numarul monedelor care formeaza cosul valutar pentru evaluarea DST - ului s-a redus la 5 ( dolarul SUA , marca germana , francul francez , lira sterlina si yenul japonez) care s-au dovedit cu influenta cea mai mare .

Prin metoda cosului valutar , valoarea unui DST este o medie aritmetica ponderata a cursului dolarului pe pietele celorlalte patru tari , ale caror monede compun cosul valutar .

Determinarea valorii unui DST se face zilnic , ca un raport intre marimea contributiei fiecarei monede din cos la valoarea unui DST si cursul dolarului fata de moneda respectivain preziua stabilirii cursului , rezultatele obtinute insumindu-se . Cifra obtiunuta este de fapt , un curs mediu al DST-ului exprimat in dolari SUA .

Crearea DST a reprezentat o contributie concreta la functionarea principiului , un aport al FMI la cresterea volumului lichiditatii globale , DST fiind un nou activ de rezerva , sumele alocate sint socotite in rezervele tarilor .

Data fiind procedura tehnica , limitata de deciziile FMI privind alocarile , ponderea DST in totalul rezervelor monetare internationale este modesta comparativ cu celelalte doua componente - aurul si valutele . Reprezentind aproximativ 2% ( in 1994) din totalul rezervelor monetare internationale, distributia DST pe grupe de tari pastraza si adinceste din acest punct de vedere , decalajele dintre tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare si sarace .

DREPTURILE SPECIALE DE TRAGERE

PE GRUPE DE TARI

IN PERIOADA 1990 - 1995 - MILIOANE DST - Anii Grupe de tari1990

19911992199319941995

Tarile industrializate17615.417455.310468.211454.412485.914998.5

Tari in curs de dezvoltare2739.03095.92398.93159.93275.64774.7

Tari exportatoare de petrol928.71065.6746.31296.71307.61291.2

Total tari 20354.420551.312867.214614.3115761.519773.2

Calculele privind suma totala de DST ce urmeaza a fi atribuita au in vedere volumul comertului international , rezervele monetar international ale statelor membre ale FMI , starea generala a lichiditatilor internationale , dezechilibrul balantelor de plati .

Atribuirea pe tari se face in limita unui anumit procent stabilit egal pentru toate statele membre - si aplicat cotei subscrise la Fond .

Sistemul de alocare a DST a intrat in vigoare la 18 iulie 1969 . De atunci FMI a procedat la doua emisiuni si respectiv atribuiri de a DST Una in perioada 1970 - 1972 in suma de 95 miliarde DST si urmatoarea intre anii 1979-1981 in valoare de 12.5 miliarde DST . Atribuirea de DST tarilor membre ale FMI se face proportional cu cota subscrisa la Fond , fara ca acestea sa fie obligate la vreo contraprestatie . Cotele astfel atribuite intra definitiv in rezerva monetar international a tarii respective . Sistemul atribuirii de DST , desi formal se doreste neutru si nediscriminatoriu , in esenta este profund discriminator . Tarilor care au depus la fond o cota mai mare li se aplica proportional cote de DST mai mari , iar tarile sarace si in curs de dezvoltare , care sint mai indreptatite la alocarea unor cote mai mari , primesc proportional mai putin . Cumulind cele doua atribuirii , rezulta ca tarile industrializate ( 20) au beneficiat de aproximativ 70 % din totalul sumelor in DST alocate tarilor membre , iar diferenta a fost repartizata tarilor sarace si in curs de dezvoltare .

DST pot fi utilizate in mod direct pe o arie foarte restrinsa de operatiuni , ce au in vedere , in general , plata de comisioane , dobinzi in relatiile tarilor membre cu FMI .

In cea mai mare proportie insa , DST sint utilizate indirect ca mijloc de plata in sensul ca sint un instrument prin intermediul caruia autoritatile detinatoare de DST pot provoca valute convertibile in anumite conditii . Astfel , o tara careia I s-au alocat DST , are dreptul contra acestora , sa primeasca o suma echivalenta in valuta convertibila de la o alta tara membra indicata de FMI ( de regula o tara cu balanta echilibrata si cu rezerva monetara internationala suficient de mare ) .

Asemenea schimbari se pot conveni si direct intre doua tari membre , in sensul ca o tara , contra unei sume in DST , poate solicita unei alte tari o suma echivalenta in moneda sa nationala detinuta de cealalta tara , sau o suma echivalenta in moneda in moneda tarii partenere .

In principiu , toate aceste operatiuni sint efectuate in scopul echilibrarii balantei de plati sau modificarii structurii a rezervelor monetare internationale a tarilor membre ale FMI . De asemenea , tarile membre pot rascumpara contra DST propria lor moneda aflata la Fond ( cu unele exceptii ) .

Fiind unitati monetare de cont , pastrarea si miscarea lor din contul unei tari in contul altei tari sau al FMI sint efectuate prin sistemul computerizat al Departamentului DST existent la FMI unde sint evidentiate toate fondurile DST . Toate operatiunile cu DST sint purtatoarea de dobinda , FMI plateste tuturor detinatorilor dobinda pentru sumele in DST pastrate in conturi , dupa cum fiecare participant plateste un comision Fondului pentru suma alocarilor de DST , precum si pentru orice sold negativ sau comision neplatit .

In cadrul politicii sale de crestere a rolului de activ de rezerva international al DST, Fondul, in special dupa intrarea in vigoare a statutului modificat, a adoptat o serie de hotariri prin care se are in vedere largirea sferei de utilizare a DST.

Aceste hotatiri au in vedere ca pe baza de acord intre parti, DST sa poata fi utulizate si in operatiuni swop, in tranzactii la termen, imprumuturi, reglementarea operatiunilor de ordin financiar, fie sub forma unei garantii in DST, fie pe baza unui acord referitor la transferul si retransferul de DST, in donatii intre participanti la contul DST etc.

Simplificarea metodei de evaluare (de la 16 la 5 valute in cos), fixarea unor dobinzi atragatoare (initial dobinda DST era mai mica decit a pietii si independenta de aceasta), largirea gamei operatiunilor in care pot fi utilizate DST, sint masuri care ilustreaza intentia FMI de a transforma DST intr-o adevarata moneda internationala.

DST , care totusi continua sa detina un loc modest , au urmatoarele avantaje :

1) - 0fera un grad de stabilitate mai mare decit orice moneda nationala ;

2) - nu sint legate direct si efectiv de nici o tara si ca atare, alocarea nu conduce la aparitia deficitelor balantelor de plati in tarile emitente de valuta de rezerva si nici la propagarea pe scara mondiala a eventualelor fenomene economice si financiare negative din aceste tari;

3) - emisiunea lor fiind controlata de FMI exista posibilitatea dozarii

constiente a mijloacelor de plata internationala in functie de nevoile economiei mondiale, independent de starea balantei de plati a vreunei tari ;

4) - constituie un mijloc suplu de mentinere a unei lichiditati internationale echilibrate, iar prin atribuire gratuita obtinerea lor de catre tari nu duce la imobilizari de active financiare, comparativ cu alte tipuri de rezerve (aur, valute) care trebuie cumparate ;

In acelasi timp , DST prezinta anumite limite in indeplinirea functiilor de instrument de plata si activ de rezerva cu adevarat international .

Totodata , specialistii apreciaza ca inflatia si deflatia de DST nu sint excluse , cu toata supravegherea execitata de FMI , insusi aprecierile acestuia privind nevoile internationale de DST putind fi la un moment dat eronate in raport cu realitatea.

Luind in considerare aceste avantaje si dezavantaje regasim si pozitiile diferitelor state si grupe de state cu privire la viitorul DST.

Astfel, SUA acceptind DST ca pirat al sistemului monetar international, mizeaza pe faptul ca o emisiune de DST care sa contracareze ca pondere dolarul american este dificil de realizat atit faptic (data fiind ponderea dolarului in viata valutar-financiara internationala) cit si psihologic (date fiind limitele in functionare ale DST) si in acelasi timp, inlocuirea ar necesita o perioada indelungata.

Rezerve privind viitorul si in mod special realizarea de noi emisiuni de DST au si celelalte tari occidentale pornind de la considerentul ca actuala lichiditate internationala este suficienta, iar pe de alta parte, ca eventuala lipsa de lichiditate poate fi completata cu noile monede considerate la rolul de valute de rezerva.

Din ce in ce mai multe tari sarace si in curs de dezvoltare, membre ale FMI, sprijina ideea folosirii DST, nu numai pentru echilibrarea balantelor plati si stabilitatea cursurilor de schimb, dar si pentru necesitatile de dezvoltare economica, pentru progresul lor economic si social.

In acelasi timp. aceste tari invocind caracterul injust al actualei repartitii a rezervelor monetare internationale, precum si sistemul atribuirii DST, care favorizeaza direct statele puternic dezvoltate, se pronunta in favoarea emisiunii de DST repartizabile cu precadere tarilor sarace si in curs de dezvoltare, precum si in favoarea adoptarii de masuri care sa conduca la intarirea rolului DST in ansamblul mijloacelor de plata internationale.

O moneda cu adevarat internationala se impune a fi gestionata colectiv si democratic.

DST sint inca departe de a indeplini complet si suplu toate functiile unei monede internationale. Avind in vedere ca DST reprezinta un instrument emis controlat de un organism international si nu este legat de starea economica a unui singur stat, el contine in serie, potential capacitatea de a deveni in perspectiva principalul instrument de rezerva al sistemului monetar international .

Aceasta stare potentiala poate deveni o stare de fapt, insa numai cu conditia existentei unor norme corespunzatoare privind emiterea, distribuirea si utilizarea DST .

Printre cerintele privind intarirea rolului DST in cadrul relatiilor monetare internationale se pot enumera cele ce privesc repartizarea si utilizarea lor intre tarile membre in concordanta cu nevoile lor reale, asigurarea stabilitatii in timp, utilizarea lor in scopul lichiditatii subdezvoltarii si al decalajelor economice, realizarea prin folosirea lor a unui climat de siguranta si stabilitate in domeniul relatiilor financiare, monetare, comerciale etc.

2.4. Functiile si utilitatea rezervei monetare internationale

Desi intreaga lichiditate internationala detinuta de o tara este importanta in realizarea desfasurarii normale a relatiilor comerciale si financiare ale unei tari cu alte state, rezerva de mijloace banesti straine aflate la dispozitia autoritatii monetare indeplineste o serie de functii deosebite.

In epoca contemporana se discuta despre trei functii ale rezervei monetare internationale , si anume : activa, pasiva si psihologica.

Functia cativa are in vedere constituirea si pastrarea rezervei monetare internationale pentru utilizare in cazuri extreme legate de echilibrul balantei de plati externe. Astfel, pentru tarile cu o balanta de plati pasiva, care au epuizat celelalte modalitati de echilibrare a acesteia, apelul la rezerva monetara internationala constituie un mijloc de redresare a balantei, fie prin vinzari efective de aur si valute, fie prin utilizarea rezervei ca instrument de garantare a unor credite internationale. In situatia tarilor cu o balanta activa, o parte din excendente poate fi destinata majorarii rezervei monetare internationale, implicit ca o posibilitate suplimentara de a investi excedentele in plasamente avantajoase pe piata de capital internationala.

Functia pasiva se manifesta in raport cu moneda tarii in cauza.

Exercitarea functiei pasive este legata de statutul international l monedei - convertibila sau neconvertibila - si de politica de curs valutar urmata de tara respectiva.

Statele cu valuta convertibila utilizeaza rezerva monetara internetionala pentru mentinerea cursului monedei nationale intre anumite limite, prin interventii ( vinzari si cumparari de valute ) pe pietele valutare.

Functia pasiva s-a manifestat permanent si efectiv in conditiile cursurilor fixe, dar si in conditiile flatarii, in sensul dirijarii cursului de schimb.

In conditiile generalizarii politicii de flatare a cursurilor de schimb, dupa 1973, astfel de limite de interventie nu mai exista, dar evolutia intr-un sens sau altul a cursului monedei nationale pe piata valutara poate prejudicia atingerea unor obiective economice interne sau in domeniul schimburilor cu strainatatea, si al fluxurilor financiare.

Functia pasiva, se poate manifesta si potential, cind tara, intr-omprima etapa, acumuleaza rezerve, pentru o etapa urmatoare in care doreste sa treaca la cursuri stabile.

In cazul tarilor cu moneda neconvertibila, functia pasiva se manifesta numai potential, in sensul ca actul trecerii la convertibilitate impune constituirea unor rezerve suficient de mari care sa permita tarii in cauza sa poata face fata, in viitor, interventiilor pe piata pentru sustinerea cursului monedei sale.

Rezerva monetara internationala are si o functie de natura psihologica, care se amplifica datorita revolutiei tehnico-stiintifice, comunicatiilor rapide si internationalizarii pietelor de capital.

De exemplu, monda unei tari cu rezerve monetare mare si eficient structurate se bucura, in tranzactiile internationale ,de o incredere mai mare.

Prin exercitarea functiilor sale, rezerva monetara internationala ,constituie unul dintre mecanismele destinate ca prin modalitati specifice, sa contribuie la atingerea unor obiective, atit in domeniul dezvoltarii economice echilibrate, cit si al stabilitatii valutar - financiare.

Practica ultimelor decenii a demonstrat insa ca realizarea acestor obiective ramine deseori un deziderat, numeroase probleme ridicindu-se in legatura cu structura, cantitatea si calitatea rezervei monetare internationale, luate individual pe tari pe de o parte, iar pe de alta parte, a relatiei de interconditionare ce apare intre rezervele monetare ale statelor si starea economiei mondiale in general, a relatiilor monetare internationale in special.

In prezent, rezerva monetara internationala este constituita, in majoritatea tarilor , din trei componente principale : aur, monede convertibile si unitati monetare internationale ( in principal DST, dar si ECU in tarile membre ale CEE si ruble transferabile in cazul tarilor membre ale CAER ).

Scopul constituirii rezervei monetare internationale este crearea capacitatii de stingere a obligatiilor externe in anumite situatii deosebite si nu pentru efectuarea platilor curente catre strainatate. Pentru aceste din urma angajamente, se utilizeaza celelalte elemente ale lichiditatii internationale, obtinute prin tranzactiile si operatiunile curente cu strainatatea.

In general, rezerva monetara internationala se utilizeza pentru :

1) - echilibrarea balantei de plati, in cazul in care deficitul acesteia nu poate fi acoperit pe alte cai ;

2) - garantarea solvabilitatii externe a tarii si anume atuci cind pentru acoperirea unui deficit al balantei de plati nu se utilizeaza rezerva monetara insasi , ci se recurge la credite externe ;

3) - influientarea nivelului cursului valutar, in cazul unor variatii exagerate , inacceptabile ale acestuia ( avind in vedere ca prin vinzarea - cumpararea de active de rezerva se poate influenta raportul dintre cererea si oferta de moneda nationala manifestate pe pietele valutare ) ;

4) - plasarea temporara, in vederea fructificarii, a excedentului balantei de plati etc.

Rezerva monetara internationala trebuie plasata in asa fel incit , sa fie imediat disponibila si totodata sa aduca un anumit venit. Din acest punct de vedere, componentele rezervei monetare internationale se comporta diferit, avind in vedere ca fiecare re un regim propiu de pastrare si ca genereaza costuri si venituri specifice. Astfel , rezervele de aur se pastreaza in tezaurul bancii centrale, sau la anumiti depozitari externi ( de exemplu Banca Reglementelor Internationale ), disponibilitatile in DST si rezervele tarilor la FMI se administreaza in conturile deschise la acest organism.

Rezervele valutare trebuie plasate astfel incit sa satisfaca simultan doua conditii : sa fie lichide si sa fie rentabile.

Rezerva monetara internationala a unei tari este utilizata numai in anumite scopuri, care nu sint legate de operatiile si tranzactiile curente.

Date fiind aceste functii ale rezervei monetare internationale, un obiectiv major al oricarei banci centrale il constituie cresterea sau , dupa caz, consolidarea rezervei monetare internationale a tarii, al carei administrator si pastrator este.

2.5. Rezerva monetara internationala a Romaniei

Rezerva monetara internationala a Romaniei reprezinta acea parte din detinerile sale de mijloace de plata internationale, aflate in posesia autoritatilor monetare ( Banca Nationala a Romaniei ) si care sint pastrate de aceste autoritati pentru utilizare in situatii deosebite.

Rezerva monetara internationala a Romaniei este formata , asemanator altor state ale lumii, din : aur, valute si DST.

Romania , ca membra a FMI din 1972, a beneficiat de cotele de DST alocate in perioada 1979- 1981.

In trecut,