Referat Tema: „Behaviorismul” Cuprins: Introducere……………………………………………………………………………3 I. Definirea conceptului de behaviorism...…………………………………………… 4 II. Aportul lui Edward Lee Thorndike şi Ivan Petrovici Pavlov asupra behaviorismului. “Reflexele Conditionate”……………………………………………………………6 2.1 Aportul lui Edward Lee Thorndike şi Ivan Petrovici Pavlov asupra behaviorismului ……………………………………………………………………………………...6 2.2 “Reflexele Conditionate” Ivan Pavlov…………………………………………..7 III. John Broadus Watson “Părintele behaviorismului”. John Watson şi behaviorismul. Contribuţia lui Watson în evoluţia “Teoriei Comportamentelor”………………………………………………………………… 8 3.1 John Broadus Watson “Părintele behaviorismului”………………………….. 8 3
Transcript
Referat
Tema: „Behaviorismul”
Cuprins:
Introducere……………………………………………………………………………3
I. Definirea conceptului de behaviorism...…………………………………………… 4
II. Aportul lui Edward Lee Thorndike şi Ivan Petrovici Pavlov asupra
behaviorismului. “Reflexele
Conditionate”……………………………………………………………6
2.1 Aportul lui Edward Lee Thorndike şi Ivan Petrovici Pavlov asupra
behaviorismului
……………………………………………………………………………………...6
2.2 “Reflexele Conditionate” Ivan Pavlov…………………………………………..7
III. John Broadus Watson “Părintele behaviorismului”. John Watson şi
behaviorismul. Contribuţia lui Watson în evoluţia “Teoriei
Comportamentelor”………………………………………………………………… 8
3.1 John Broadus Watson “Părintele behaviorismului”………………………….. 8
3
3.2 John Watson şi behaviorismul.................................................................................. 9
3.3 Contribuţia lui Watson în evoluţia “Teoriei Comportamentelor”……………12
IV. Contribuţia lui Burrhus Frederic Skinner în dezvoltarea behaviorismului …. 15
V. Behaviorismul la mijlocul secolului XX ………………………………………… 18
VI.
Concluzii……………………………………………………………………………..21
VII. Bibliografie………………………………………………………………………….22
4
5
Introducere
Prezenta lucrare – Behaviorismul – reprezintă un studiu amplu asupra curentului psihologic
american Behaviorismul numit şi “Teoria Comportamentelor”. În prezenta lucrare sunt reflectate
principalele cercetari şi aporturi ale marilor reprezentanţi ai acestui curent psihologic. Atît apariţia şi
evoluţia acestui curent psihologic este binevenită pentru studierea aprofundată a comportamentului
animal şi uman bazîndu-se pe relaţia dintre stimul-răspuns. În capitolele prezentei lucrări sunt
menţionate diferite experimente făcute de reprezentanţii acestui current asupra diferitor animale,
păsări, chiar şi asupra copiilor mici. Acest curent psihologic a dominat psihologia aplicata timp de
50 de ani aceasta dînd dovadă de o mare apreciere şi importanţă a acestui curent.
6
I. Definirea conceptului de behaviorism
Behaviorismul este un curent psihologist American, apărut la începutul sec. XX, care a pus la
baza studierii comportamentului uman relaţia de tipul “stimul-răspuns”, inspirată din unele date ale
neurofiziologiei.
Acest curent considera că pentru cunoaşterea, înţelegerea şi prevenirea comportamentului
uman (infracţional) este suficientă studierea relaţiei dintre stimul şi răspuns, fără a mai fi
necesară apelarea la conştiinţă. Cu alte cuvinte etiologia crimei este de natură obiectivă, fără
legătură cu factorii subiectivi.
Orientat spre o psihologie obiectivă – fără conştiinţă - acest curent a ignorat total introspecţia
ca metodă de bază a psihologiei structuriste, încercînd fără success, să reducă şi să explice
comportamentul uman pornind exclusive de la date obiective de tipul reacţiilor glandulare,
visceral, muscular la diverşi stimuli externi, ignorînd caracterul subiectiv complex al fenomenelor de
conştiinţă şi de comportament, controlate de conştiinţă şi de personalitatea individului.1
Aceste curent american a pus la baza studierii comportamentului uman relaţia dintre
stimul-răspuns. Potrivit acestei concepţii, pentru a analiza procesele psihice, trebuie să pornim, în
exclusivitate, de la date obiective, respectiv de la reacţiile glandulare, viscerale, musculare sau
laringale ale individului, la stimulii exteriori.2
Behaviorismul a fost puternic influenţat de neurofiziologie, apărînd ca o reacţie împotriva
introspecţionismului, metodă de bază a psihologiei structuraliste, ce încearcă explicarea
mecanismelor şi proceselor psihice prin intermediul “autoobservării” sau a “observării în
interior”(introspecţia).
1 Augustin Ungureanu, Prelegeri de Criminologie, Editura „CUGETAREA”, Iaşi 1999.2 Gh. Mateu , op. cit., p. 68-69.ţ
7
În consecinţă. această orientare este considerată de majoritatea autorilor ca fiind neştiinţifică
şi unilaterală, întrucăt nu sesizează cauzele reale ale fenomenului criminalităţii, incercînd fără succes
să reducă şi să explice aspectele de comportament. Anume din consideraţiile date această orientare
este cunoscută şi sub denumirea de “psihologie fără conştiinţă” sau “psihologia obiectivă”.3
3 Igor Ciobanu, Criminologie, „Tipografia Central ”ă Chişin u 2011.ă
8
II. Aportul lui Edward Lee Thorndike şi Ivan
Petrovici Pavlov asupra behaviorismului .
“Reflexele Condiţionate”
2.1 Aportul lui Edward Lee Thordike şi Ivan Petrovici Pavlov asupra
behaviorismului .
Printre primii fondatori ai behaviorismului s-a aflat şi psihologul american Edward Lee
Thorndike. În 1898 Thorndike a realizat o serie de experimente ce vizau modul de invăţare a
animalelor. Într-unul din studii acesta a pus o pisică într-o cuşca, iar în afara cuştii o bucată de hrană.
Apoi a măsurat timpul în care animalul învaţă şi reuşeşte să deschidă uşa cutiei pentru a ajunge la
hrană. Supunând pisica aceleiaşi acţiuni de mai multe ori, a văzut că aceasta repetă comportamentele
care au dus la succes şi în încercări succesiv scapă din ce în ce mai repede şi mai uşor. În urma acestui
experiment, Thorndike a propus o "lege", conform căreia comportamentele urmate de o întărire
pozitivă (recompensa) se vor repeta, iar cele urmate de o întărire negativă ori fără întărire nu vor fi
învăţate şi se "pierd". Edward Lee Thorndike a formulat aceasta lege in 1911, numită Legea
Efectului, după care comportamentul e determinat de consecinţele sale: o conexiune pasibilă de
modificări escortată sau urmată de o stare satisfăcătoare devine consolidată şi prevalent expectată.
În 1906 psihologul rus Ivan Pavlov, care câştigase cu doi ani în urmă premiul Nobel,
formulează unul dintre principiile celei mai importante ale învăţării. Acesta investigase procesele
digestive la câini măsurând cantitatea de salivă secretată în momentul în care acestora li se punea o
bucată de hrană în gură. După măsurători repetate acesta a descoperit că animalele salivau chiar la
anticiparea primirii mâncării. Mai mult, dacă primirea hranei ar fi fost asociată cu un clopoţel, atunci
secreţia salivei s-ar fi declanşat doar la simplul auz al acestui clopoţel. Acesta este o formă de bază a
ceea ce în psihologie se numeşte condiţionare clasică (sau pavloviană) în care organismul asociază un
stimul cu un altul. Ca urmare a acestei asocieri, acesta va reacţiona la al doilea stimul, cel asociat,
într-un mod similar cu reacţia faţă de primul stimul. Cercetările ulterioare au arătat că acest proces
poate fi baza formării unor preferinţe sau a structurării unor temeri, chiar fobii.
9
Se crede de obicei că Pavlov anun a aducerea hranei printr-un clopo el, însă noti ele saleț ț ț
arată utilizarea unui număr mare de stimuli auditivi , incluzând fluiere, metronoame, împreună cu
stimuli vizuali. În anii 1990 , când savan ii occidentali au avut acces la laboratorul lui Pavlov, nu s-aț
găsit niciunul din aceste obiecte.
2.2 Reflexele condiţionate. Ivan Pavlov este un cunoscut fiziolog şi psiholog rus,
renumit mai ales pentru experimentele sale asupra cîinilor şi pentru cercetările în domeniul “reflexelor
condiţionate” (în variant originală a lucrării “condiţionale”).
Celebra sa lucrare Reflexele conditţionate. O cercetare a activităţii fiziologice a cortexului
cerebral, reprezintă rezultatele a 25 de ani de crcetări, întreprinse de Pavlov împreună cu echipa sa.
Pavlov a remarcat că, în urma expunerii repetate la anumiţi stimuli, salivaţia cîinelui nu mai apare
doar ca reacţie la vederea mîncării, ci şi la excitanţii cu care fusese invăţat. De aici, trage concluzia că
există, pe lîngă reflexele natural, necondiţionate şi o serie de reflexe dobîndite prin învăţare, numite
condiţionate.
Concepţia sa despre cum funcţionează formarea reflexelor la animale şi paralelismul cu
comportamentele sociale invăţate de oameni a fost preluată şi dezvoltată în scrierile sale de către John
B. Watson, întemeietorul behaviorismului.
În ciuda faptului că nu a fost un susţinător al psihologiei, considerînd că studiul creierului ar
trebui să fie rezervat fiziologilor, contribuţiile sale au avut un impact major asupra acestui domeniu.
Ca recunoaştere a activităţii, în anul 1904 îi este acordat Premiul Nobel pentru Medicină, pentru
cercetări referitoare la funcţionarea sistemului digestiv.
10
III. John Broadus Watson “Părintele behaviorismului”. John B.
Watson şi behaviorismul. Contribuţia lui Watson în evoluţia “Teoriei
Comportamentelor”
3.1 John Broadus Watson “Părintele behaviorismului”
Deşi Thorndike şi Pavlov sunt cei care au pus "în scenă" behaviorismul, abia în 1913 viziunea
psihologiei behavioriste s-a clarificat. În acest an, John Broadus Watson a publicat lucrarea
"Psychology as the Behaviorist Views It." El a fost figura marcantă a concepţiei comportamentaliste
şi s-a opus cu vehemenţă introspecţionismului.
John Broadus Watson (1878-1958) numit şi „părintele behaviorismului", a fost profesor la
Universitatea John Hopkins (din 1908 până în 1920). A fost considerat principalul teoretician al
behaviorismului şi s-a opus introspecţionismului lui Wilhelm Wundt. A acordat mare importanţă
lucrărilor lui Pavlov şi bazat pe acestea a realizat cercetări experimentale referitoare la condiţionările
emoţionale împreună cu soţia sa R. Rayner. Scopul cărţii nu era altceva decât o completă redefinire a
psihologiei ca "ramură pur experimentală şi obiectivă a ştiinţei naturale ". Scopul teoretic al acestei
ştiinţe este predicţia şi controlul comportamentului. Noua strategie propusă presupunea variaţia
stimulului din mediu, observarea reacţiei organismului la această schimbare. Comportamentul, arată J.
Watson, este ansamblul de reacţii obiectiv observabile raportat la stimuli obiectiv observabili. În
concepţia lui Watson, emoţiile sunt comportamente. În 1930 Watson dezvolta teoria metrică a gândirii
aratând ca: gândirea este o activitate complexă care mobilizează întreaga organizare corporală.
Lui Watson i se părea ca vechii psihologi au încercat să studieze ceva ce era prea vag şi
subiectiv, poate prea -ireal, pentru a fi un subiect adevărat pentru o cercetare ştiinţifică. Întrebările pe
care şi le punea el erau: Ce este acest lucru care se numeşte -minte"? Cum putem să ne bazăm pe
afirmaţiile introspecţioniştilor despre ce se întâmpla în minţile lor, inobservabile pentru noi? Ce
faceam atunci când introspecţionişti diferiţi fac afirmaţii contradictorii, fiind supuşi aceluiaşi stimul?
Pentru ca psihologia să devină o ştiinţă autentică, Watson susţinea că trebuie să se concentreze asupra
unui fapt definit care să poată fi observat în mod direct de către toţi investigatorii interesaţi. Astfel
studiul adevărat al psihologei este comportamentul. Watson afirma că psihologia în viziunea
11
comportamentalistă, era -o ramură experimentală pur obiectivă a cărui scop este predicţia şi controlul
comportamentului. Introspecţia nu formează o parte importantă în metodele sale.
3.2 John Watson şi behaviorismul
Pentru Watson, studiul conştientului era irelevant pentru predicţia comportamentului
animalelor sau oamenilor.
În 1913 – în Psychology as the Behaviorist Views It – Watson susţinea că psihologia
introspectivă era neştiinţifică, pentru că nu se ocupa de fapte obiective. El a respins toate stările
subiective ca senzaţia, imaginaţia sau gândirea, argumentând că nu pot fi observate de alţii. De la
acest manifest a pornit behaviorismul american.
Cam la vreo 20 de ani după ce Pavlov „chinuia” câinii în laboratoarele ruseşti, Watson făcea
acelaşi lucru, dar pe subiecţi umani. El considera că forme complexe de comportament pot fi
programate în cazul oamenilor. A condus un experiment în care unui băieţel („micul Albert”) i s-a dat
un şoricel alb cu care să se joace. După ce băiatul s-a obişnuit cu animalul, experimentul continua
astfel: se izbea puternic podeaua cu o bară de oţel ori de câte ori şoarecele era adus înăuntru. Copilul
se speria şi în cele din urmă a ajuns să se sperie ori de câte ori avea în preajmă un animal cu blană.
Watson afirma – referindu-se direct la acest tip de experiment: „Daţi-mi un copil şi îl voi face să se
caţere sau să-şi folosească mâinile pentru a construi clădiri din piatră sau lemn… Îl voi face hoţ,
răufăcător sau toxicoman. Posibilităţile în orice direcţie sunt nenumărate… Oamenii se construiesc şi
nu se nasc.
În lucrarea Psychological Care of Infant and Child (1928), se recomandă părinţilor să nu
manifeste afectiv pentru a preveni răsfăţul şi comportamentul dependent. În opinia sa, copiii trebuie
trataţi ca tineri adulţi, comportamentul părinţilor trebuie să fie obiectiv şi ferm, dar blănd. Copii nu
trebuie îmbrăţişaţi, sărutaţi sau ţinuţi pe genunchi. Gesturile permise sunt legate de recompnsă şi salut
şi se rezumă la o strîngere de mîină sau o bătaie pe umăr şi o mîngîiere pe creştet. În locul căldurii şi
dragostei, Watson recomandă părinţilor să folosească metode eficiente care să-i ajute pe copii să
înveţe bunele obiceiuri. Această conducere ştiinţifică a educaţiei trebuie să înceapă din primele luni
de viaţă ale copilului, printr-un program de hrănire rigid şi prin introducere oliţei de la vîrsta de 1-3
luni. Şi în momentul acela dar şi în astăzi recomandările lui Watson sunt prea dure şi nu ţin seama de
12
nevoile şi capacităţile copilului pentru a duce la o dezvoltare sănătoasă. Watson este pionerul
behaviorismului – a psihologiei experimentale a copilului.4
Behaviorismul trebuia să fie „noua psihologie practică” pe care toată lumea trebuia să fie
capabilă să o folosească. Watson afirma că de îndată ce noile date ale psihologiei erau obţinute pe
cale experimentală, profesorii, medicii sau juriştii ar trebui să le folosească în practica lor. În martie
1916, Watson publica Locul reflexului condiţionat în psihologie, care a deschis larg porţile afirmării
behaviorismului.
Mai târziu Watson s-a orientat spre o latură mai puţin experimentală a behaviorismului,
încercând să explice aspectele practice ale teoriilor sale. Behaviorismul trebuia să fie cheia prin care
ori societatea putea fi modificată pentru a se potrivi comportamentului grupurilor sau indivizilor, ori
indivizii puteau fi modelaţi pentru a se potrivi mediului.
Argumente pentru noua paradigmă din psihologie:
- toată lumea utilizează psihologia, chiar şi fără să ştie (învăţăm din succese şi eşecuri cum să
conducem o afacere, cum să ne înţelegem cu semenii etc.);
- toate societăţile au utilizat psihologia pentru a controla grupurile sau indivizii;
- observaţia este necesară pentru înţelegere; comportamentul este observat, dar stimulul care a
dus la acel comportament trebuie să fie identificat prin investigaţii şi observaţii;
- behavioristul trebuie să înţeleagă trecutul subiectului (un copil care a fost muşcat mai demult
de un câine va reacţiona altfel la contactul cu alt câine în comparaţie cu un copil care nu a fost
muşcat);
- simţul comun este o psihologie grosieră, dar în acelaşi timp reală (de ce oamenii nu îşi prind
intenţionat degetele la uşă?);
- este aproape imposibil să izolezi un stimul (unde luminoase, unde sonore, mirosuri etc.) chiar
şi în situaţii experimentale; de aceea, este mai uşor să luăm în calcul un complex de stimuli
(foame, sperietură etc.);
- există patru tipuri de răspunsuri: răspunsuri comportamentale explicite (construirea unei case,
trimiterea unei scrisori); răspunsuri comportamentale implicite (limbajul trupului, reflexele
4 Gra iela Sion, ţ Psihologia Vîrstelor, Editura Funda iei ţ România de Mâine, 2003, pag 19-20.
implicite (modificări ale funcţionării sistemului endocrin).
Inca din 1913 Watson publica un articol intitulat “Psihologia asa cum o vede un behaviorist”
in care isi defineste scopul de a prezice si controla comportamentul uman in termeni de stimul si
raspuns, excluzand factori precum: constiinta, introspectie, imagerie etc.
In anul 1924, cartea sa “Behaviorismul” aduce mai multe definitii si clarificari orientarii al carui
fondator va ramane: behaviorismul. J. Watson sustine ca psihologia are nevoie de o abordare pur
obiectiva si experimentala, facand o paralela intre studiile realizate pe animale si om. Pentru celebrul
behaviorist, termenul de constiinta este ambiguu si lipsit de utilitate, iar credinta in existenta
constientului “ne poarta inapoi in Antichitate catre superstitie si magie”. Drept urmare, psihologia
umana ar trebui sa se limiteze la observarea a ceea ce este vizibil si masurabil (comportamentul) si sa
formuleze legi in legatura cu acesta.
Un alt punct de atractie pentru fundamentarea teoriilor lui Watson a fost studiul comportamentelor
copilului. Dincolo de parerile sale extrem de radicale in legatura cu cresterea acestora, el considera ca
orice parinte ar trebui sa ii trateze pe cei mici ca pe niste adulti, pregatindu-i pentru o societate in care
asteptarile nerealiste nu isi au locul.
Nimic nu este innascut sau instictiv din perspectiva behavioristului, de aceea tot ceea ce este sau stie
un copil este dobandit prin interactiunea sa cu mediul inconjurator. Aceasta viziune subliniaza
responsabilitatea parintilor de a alege mediul in care vor creste copii lor.
In anul 1936 J. Watson a incetat sa mai scrie pentru publicul larg, pentru a intra in publicitate, unde a
adus numeroase cotributii, fiind creditat chiar ca intemeietorul ideii de “pauza de cafea”.
14
3.3 Contribuţia lui Watson în evoluţia “Teoriei Comportamentelor”
Dacă la începutul sec. al XIX-lea introspecţia era folosită ca metodă experimentală, în 1898
doar 2,3% dintre articolele de cercetare mai menţionau introspecţia. În 1905, William McDougall a
scris o carte în care a definit psihologia ca "studiu al comportamentului".
Era timpul pentru o nouă concepţie a psihologiei, iar John B. Watson, care a inventat termenul
"behaviorism", i-a asigurat o nouă identitate. Watson era de acord cu McDougall - şi anume că
psihologia ar trebui definită ca "studiul comportamentului", dar a avut o abordare diferită.
McDougall... nu avea nicio problemă cu vechea abordare (mintea şi conştiinţa), dar a crezut că
şi comportamentul merită atenţie. În 1913 Watson a făcut un pas înainte. Psihologia ar trebui să
studieze comportamentul, iar mintea, credea acesta, este acum interzisă. (Epstein, 1987, pg.333)
În 1913 Watson a declarat că el este un tip nou de psiholog: un behaviorist. A mai afirmat că
behaviorismul va elimina complet introspecţia din psihologie. Psihologii ar putea să adere la metoda
ştiinţifică, studiind numai lucruri ce pot fi observate şi măsurate. Astfel, cercetătorii ar putea să
controleze comportamentul uman ca niciodată înainte. Watson a făcut o faimoasă declaraţie despre
potenţialul behaviorismului: "Daţi-mi o duzină de copii sănătoşi, bine-informaţi şi mediul necesar
pentru a-i creşte şi vă voi garanta că îl voi alege pe oricare dintre ei şi-l voi educa pentru a deveni
orice tip de specialist: doctor, avocat, artist, comerciant ori - da - cerşetor ori hoţ" (Watson, 1913).
Watson a fost un pic rebel încă din copilărie. El se bătea frecvent pe când era adolescent. Se
referea la baptismul din biserica localităţii natale, cu care a luat contact pe timpul adolescenţei, ca
"inocularea care nu a funcţionat". Căutând să scape de limitările educaţiei într-un oraş mic, Watson
şi-a continuat educaţia la Universitatea Furman din Greenville, Carolina de Sud.
La această universitate Watson şi-a perpetuat stilul războinic de a fi. Unul dintre profesorii săi
(Meyer) a ameninţat la un moment dat că-l va pica pe primul student care predă foaia de examen cu
faţa în jos. Watson a îndrăznit să facă astfel... Meyer l-a picat, întârziindu-i absolvirea cu un an.
Cu toate acestea, Meyer l-a ajutat pe Watson, spunându-i acestuia despre noi şi incitante
descoperiri în domeniul psihologiei realizate la Universitatea din Chicago, unde Meyer petrecuse un
an de zile. Watson a decis că era vorba despre ceea ce el avea nevoie. I-a scris preşedintelui
15
Universităţii din Chicago, afirmând că nu se va lăsa până nu va primi sprijin financiar pentru educaţia
sa ulterioară. Se pare că tactica sa a funcţionat, întrucât a primit o bursă la Chicago.
Aici, Watson a studiat psihologia, devenind apoi interesat de cercetarea animalelor.
Funcţionalismul era în floare la Universitatea din Chicago. Dar Watson nu s-a simţit confortabil cu
cercetarea introspectivă. Aşa cum Watson şi-a amintit la un moment dat: "Nu am vrut niciodată să
folosesc subiecţi umani. Am urât să servesc în calitate de subiect. Nu mi-au plăcut instrucţiunile
artificiale date subiecţilor. Nu m-am simţit niciodată confortabil şi am acţionat nenatural".
Un profesor la Universitatea din Chicago şi-a amintit că Watson "obişnuia să aibă probleme la
întocmirea unor rapoarte introspective consistente". Aşa că Watson s-a îndreptat către cercetarea
animală. Dar şi acolo a descoperit introspecţia. Descrierea conştiinţei era folosită în cercetarea
animală la acea vreme. Pentru Watson părea nenecesar şi absurd. Cum putea un om şti ce se petrece în
capul unui animal? Însăşi ideea de "conştiinţă animală" era dubioasă. În plus, un observator putea
specula despre conştiinţa unui animal numai după ce observa comportamentul animalului. Atunci de
ce să nu se limiteze cercetarea la descrierea comportamentului animalului?
Curând Watson a pus în discuţie necesitatea implicării conştiinţei, a omului ori a animalului,
în cercetările psihologice. El a sugerat mentorului său, James Rowland Angell, că ar putea exista o
psihologie fără conştiinţă şi introspecţie. Angell l-a avertizat asupra riscurilor implicate de urmarea
unei atare idei controversate. Cu toate acestea şi alţi psihologi au ajuns la această concluzie.
În fapt, psihologii de astăzi afirmă că Watson nu a inventat realmente behaviorismul, ci doar i-
a dat un nume şi i-a făcut publicitate. Studii behavioriste, ca acelea în care şobolani sunt alergaţi prin
labirinturi, fuseseră efectuate cu 20 de ani înainte de publicarea cărţii lui Watson, "Psihologia, aşa
cum o vede un behaviorist", din 1913.
Atunci când J.M.Baldwin l-a angajat la Universitatea John Hopkins, Watson a avut
oportunitatea de a-şi promova ideile. Baldwin doar ce fondase prestigioasa revistă "Psychological
Review". La doar 2 săptămâni după sosirea lui Watson, Baldwin a fost prins într-o situaţie
scandaloasă, care l-a determinat pe acesta să părăsească oraşul şi să se refugieze în Mexic. Watson a
primit sarcina de a conduce revista, având astfel mijlocul necesar pentru a-şi face publice ideile.
16
Ca un cercetător al animalelor, Watson era conştient de un avantaj important al
behaviorismului: deschidea drumul psihologiei către organisme care nu dispuneau de un limbaj pentru
a-şi descrie gândurile. Hilgard (1980) afirma că este greşit să credem că Watson încerca să limiteze
întinderea domeniului psihologiei. "Watson nu încerca să limiteze psihologia; în schimb, încerca să-i
lărgească orizonturile". Cu ajutorul metodelor behavioriste, psihologia putea fi folosită în cazul
animalelor, al pacienţilor cu probleme psihice, al retardaţilor ori al copiilor - adică putea fi aplicată
tuturor grupurilor care nu putea furniza rapoarte introspective credibile privind propria activitate
mental. 5
John B. Watson susţinea că mintea umană este o “cutie neagră” în care se petrec procese ce
nu pot fi studiate direct, aşadar psihologia nu-şi poate extinde domeniul asupra lor atât timp cât are
pretenţia de a fi o ştiinţă.6
IV. Contribuţia lui Burrhus Frederic Skinner în
dezvoltarea behaviorismului5 Russel A. Dewey, Introducere in psihologie 6 http://www.1235.ro/details-17732.html
17
Cel mai puternic leader al behaviorismului a fost Burrhus Frederic Skinner, un
psiholog american care a început studiul învăţării la animale în anii 1930. Skinner a împământenit
termenul de "întărire" şi a inventat un nou instrument de cercetare denumit "cutia lui Skinner" folosită
pentru testarea animalelor. Având la bază experimente realizate pe cobai şi porumbei el, a identificat
alte principii de baza ale învăţării. Acesta susţinea că principiile învăţării explica nu doar
comportamentul animalelor de laborator, dar şi cel al oamenilor care asimilează sau îşi modică
comportamentul. O altă concluzie era că aproape toate comportamentele sunt modelate de paternuri
complexe de întăriri venite din partea mediului, un proces ce poartă numele de condiţionare operantă.
Această perspectivă l-a făcut pe Skinner cel mai controversat psiholog al secolului XX dar în acelaşi
timp şi cel mai influent şi mai marcant psiholog al secolului XX, conform anchetelor publicate în
American Psychologist.
B. F. Skinner: Înv area opera ional sau condi ionareaăţ ţ ă ţ
operantă7
Atractivitatea evenimentului Pozitivă Negativă
DA A B
Reîntărire Pedeapsa I
Pozitivă
Apariţia evenimentului – stimul
NU C D
Pedeapsa II Reintărire
negativă
7 Lector univ. dr. Maria-Liana ST NESCU, Ă Simpozionul “Tehnologii educa ionale pe platformeţ electronice în înv mântul ingineresc”, 9 - 10 mai 2003, Universitatea Tehnic de Construc iiăţă ă ţ Bucureşti
18
Pe baza afirmaţiei că studiul reacţiei este suficient pentru anticiparea comportamentului
behavioriştii nu au reuşit să eludeze faptul că acelaşi subiect S poate provoca reacţii diferite R
(varigenţă) după cum diverşi S pot stimula sau declanşa aceeaşi reacţie (convergenţă).
Pentru comportamentalişti obiectivul psihologiei era să descopere factorii determinanţi ai
comportamentului: Ce stimuli produc respectivele răspunsuri observabile? Cum se modifică relaţiile
între stimuli şi răspunsuri, odată cu experienţa? Comportamentalismul era adecvat în special studiului
învăţării. Într-un experiment comportamentalist tipic, când un animal facea o anumită acţiune (un
răspuns), acest răspuns era urmat rapid de o porţie de mâncare (un întăritor) şi cercetătorii observau şi
măsurau devierile în rata de răspunsuri a animalului. Ce se întâmplă dacă punem un şobolan (cobai)
căruia îi este foame într-un labirint? El alege un drum, apoi ajunge la şfârşit unde poate să aleagă să
meargă spre dreapta sau spre stânga. Dacă în mod repetat în cazul în care şobolanul o ia la dreapta
este recompensat cu mâncare acesta va învaţa să o ia la dreapta în acel loc, cel puţin dacă îi este
foame. Dar când se îndreaptă spre dreapta, şobolanul se gândeşte că ultima oara când a fost în această
situaţie şi a luat-o la dreapta i s-a dat ceva de mâncare; aşa că o să încerce asta încă o dată. Cercetările
lui Skinner dezvoltă un curent behaviorist autonom, denumit analiza experimentală a
comportamentului care promovează totuşi un behaviorism radical.
În esenţă, behaviorismul recurge la studierea comportamentului pornind de la principiul
economiei explicative a schemei S-R: stimul-reacţie, respingând intervenţia variabilelor intermediare
între acestea, considerate ca intrare şi ieşire. Susţinătorii curentului subliniază rolul mediului
înconjurător în formarea naturii umane şi acorda un rol minor trăsăturilor ereditare. Behaviorismul
este o teorie considerată a fi fundamentală în inovaţiile din educaţie cum ar fi “maşinile de instruire”,
instruirea asistată de calculator, educaţia bazată pe competenţe (mastery learning), design-ul instruirii,
testarea competenţelor minime, constructivismul social. Deşi, în prezent, behaviorismul nu mai este o
abordare prea populară în educaţie, este esenţială înţelegerea conceptelor lor specifice în practica
curentă a tehnologiilor în educaţie.
Primele sale experimente au avut ca rezultat porumbei care puteau dansa sau juca tenis de
masă. Experimentele sale nu s-au oprit însă la porumbei. Ce mai faimoasă invenţie a lui Skinner,
destinată să producă un „copil socializat” era o cutie de mărimea unei căsuţe pentru copii în care
introducea copii (inclusiv pe ai lui). Scopul său final nu era de a controla comportamentul unui
19
individ izolat, ci de a-şi da seama cum poate fi controlată societatea ca întreg. Cartea sa Walden Two
(1948) descrie întocmai acest lucru şi este o utopie comunistă văzută din perspectiva unui behaviorist.
Societatea este condusă de Frazier, care are în subordine şase „planificatori”; planificatorii îi conduc
pe „manageri”, care sunt responsabili de „controlaţi” – cei care execută sarcinile de zi cu zi. Membrii
societăţii respectă un „Cod de comportament” foarte puritan, care se aplică fiecărui aspect al vieţii
(există inclusiv interdicţia de a lua o gustare noaptea târziu). Copiii nu sunt educaţi în familie, ei sunt
predaţi grupului de către familie. Esenţa cărţii este sistemul de aplicare a întăririlor pozitive şi
negative în scopul creării unui stat liniştit, fără crime dar şi fără posibilitatea de a alege
B. F. Skinner (1904 –1990) “Condiţionare operantă”
- a explicat învăţarea prin condiţionare operantă;
- admite caracterul activ al învăţării: individul iniţiază secvenţa comportamentală pentru a
obţine efectul dorit;
- eficienţa întăririlor este dată de ocazia în care au loc răspunsul, natura răspunsului,
consecinţele (efectele cu rol de întărire)
- învăţarea unor comportamente complexe poate fi descompusă în secvenţe de învăţare mai
simple;
Exemplu: formarea deprinderilor motrice – faze de învăţare analitice sau elemente şi sintetice
sau organizarea, sistematizarea, perfecţionarea;
- pe baza teoriei sale au fost dezvoltate metode de învăţare programată;
- a evidenţiat aspectele comune ale învăţării prin condiţionare operantă la om şi la animale;
considera că obiectul psihologiei nu este comportamentul provocat, ci cel emis, prin care
subiectul urmăreşte anumite afecte (scopuri);
- personalitatea este o istorie (rezultantă) a recompenselor sau pedepselor unui individ.
20
V. Behaviorismul la mijlocul secolului XX
Psihologii behaviorişti ai mijlocului secolului trecut au sperat să descopere legi care să
reprezinte pentru psihologie ceea ce e=mc2 însemna pentru fizică. Au sperat că psihologia va putea
explica şi controla tot comportamentul uman, aşa cum Watson promisese.
Pentru a urma exemplul fizicii şi pentru a lăsa în urmă problemele introspecţiei, behavioriştii
au crezut că este foarte important să studieze numai aspecte măsurabile. Ei au avut convingerea că vor
găsi legi matematice care pot fi testate în laborator. Din acest motiv s-a putut afirma că psihologii
sufereau de o invidie puternică faţă de fizică, o trimitere către teoria freudiană.
Am observat cum această rigoare a fost întărită în primul an post-universitar. Profesorul a
anunţat că pe timpul discuţiilor în clasă ni se va permite să ne referim numai la lucruri pe care un
cercetător le-ar putea măsura direct. Atunci când vorbim despre animale şi oameni, ne vom referi
numai la comportamente. Studenţii nu vor folosi cuvinte ca "minte", "a gândi" ori "a simţi" ori orice
alt termen care nu se referă la un comportament observabil.
O studentă, la un moment dat, a afirmat că un şobolan "a decis" să facă ceva. Profesorul a
oprit-o şi a întrebat-o "Şobolanul a făcut ce?". Studenta l-a privit buimacă şi a reformulat "Şobolanul a
luat decizia de a...", dar a fost întreruptă din nou "Ce a făcut?". Cum studenta a tăcut, stânjenită,
profesorul a intervenit, explicându-i că trebuie vorbit doar despre comportament, nu despre gânduri,
decizii ori alte activităţi mentale. Se străduia să ne facă să acţionăm ca nişte buni behaviorişti, cel
puţin pe perioada cursurilor.
Aşa cum am văzut anterior, Watson credea că dispune de toate instrumentele pentru a putea
crea din copii orice dorea, de la la genii la criminali. Cu toate acestea, behavioriştii mijlocului de secol
al XX-lea au admis că Watson fusese prea optimist şi au oferit şi o explicaţie. Watson avusese la
dispoziţie doar legile învăţării ale lui Pavlov (condiţionarea clasică) şi alte câteva principii, ca de
exemplu învăţarea prin încercare şi eroare. Dar apăruse între timp un sistem complementar care părea
să ofere mai multă putere behaviorismului: abordarea lui B.F.Skinner.
21
B.F.Skinner este cel mai citat cercetător din literatura psihologică.. Skinner a evidenţiat rolul
consolidării şi al pedepsei în învăţare. Până în anii '50 mulţi psihologi americani, britanici şi sud-
africani au îmbrăţişat ideile psihologiei comportamentale ale lui Skinner. Clark Hull, de exemplu, a
decis să explice întregul comportament al animalelor folosind doar câteva concepte şi formule
comportamentale. Opera lui Hull fixează imaginea psihologului ca o persoană de laborator care
aleargă şobolani prin labirinturi.
Prin anii '70 behaviorismul domina psihologia experimentală de 50 de ani. Progresele
extraordinare promise de Watson şi Hull nu apăruseră. Psihologia comportamentală definise un set
eficient de proceduri pentru antrenarea animalelor şi modificarea comportamentului uman, aspect
cunoscut sub denumirea de "modificarea comportamentală", dar era departe de a atinge visul lui
Watson de control total al comportamentului uman. Cu toate acestea, retorica a rămas foarte
viguroasă.
De exemplu, profesorul James V. McConnell, care a predat un curs despre modificarea
comportamentală la Universitatea din Michigan, a devenit faimos pentru un articol publicat în
Psychology Today, intitulat "Prizonierilor li se poate spăla mintea acum!". Cei care s-au deranjat să
citească articolul au putut descoperi că McConnell a propus ceva foarte rezonabil: un sistem de
consolidare pozitiv prin care prizonierii erau încurajaţi să înveţe regulile sociale. Dar, urmând
modelul lui Watson, Skinner şi Hull, McConnell a exagerat puterea behaviorismului, făcând (cel puţin
în titlu) ca tehnicile folosite să pară foarte puternice şi, pentru unele persoane, sinistre.
Până la urmă cei din afara psihologiei au început să creadă propaganda behavioristă şi au
devenit înspăimântaţi de domeniu. În 1971, pe când mă deplasam printr-un campus al Universităţii
din Michigan, am observat câteva copii ale unui poster care anunţau organizarea unei dezbateri pentru
a denunţa modificarea comportamentală.
M-am gândit "E interesant... într-o zi voi arăta studenţilor mei cum oamenii au interpretat
greşit modificarea comportamentală" şi am luat o copie cu mine. Fusesem la orele profesorului
McConnell referitoare la modificarea comportamentală şi ştiam că acesta evidenţiase doar
consolidarea pozitivă şi alte tehnici de condiţionare benigne, nu pedeapsa ori administrarea de
droguri. Posterul vorbea despre şocuri electrice, izolare cu deprivare senzorială şi administrarea unor
droguri ca LSD-ul.
22
M-am întrebat cât din această înţelegere greşită este cauzată de auto-promovarea excesivă a
psihologilor comportamentali. Aceştia au vorbit despre scopul de "a controla comportamentul uman"
atât de mult timp, că oamenii au ajuns să asocieze modificarea comportamentală cu orice tehnică ce
schimba comportamentul, indiferent de amploare.
Până la finalul anilor '70, formele extreme ale behaviorismului dispăruseră, deşi cu câteva zeci
de ani în urmă behaviorismul păruse curentul definitiv dominant în psihologia aplicată. În fapt, mulţi
psihologi au fost nemulţumiţi pentru că părea că psihologia le oferea studenţilor doar două teorii: dacă
vreai să faci terapie, trebuia să studiezi teoria mai degrabă excentrică a lui Freud, dacă vreai cercetare,
trebuia să studiezi behaviorismul. În acest context, mulţi psihologi doreau o a treia variantă. Astfel s-a
născut "a treia forţă", psihologia umanistă.8
8 Russel A. Dewey, Introducere in psihologie (http://www.scientia.ro/homo-humanus/107-introducere-in-psihologie-de-russ-dewey/2179-behaviorismul-la-mijlocul-secolului-al-xx-lea-12.html)
23
VI. Concluzii
Behavioristii accentueaza rolul mediului inconjurator in formarea naturii umane si acorda un
rol minor trasaturilor. Putem spune că abordînd behaviorismul, psihologia a făcut ceea ce a prescris
Watson. Argumentele sale aveau o forţă enormă, nu atît pentru logica lor, ci mai ales pentru
vasta expansiune si obiectivitate a cercetării psihologice experimentale pe care perspectiva
comportamentalismului o încuraja. Din anii 1920 pînă în anii 1950, vasta majoritate a psihologilor
americani au fost de acord cu teoria lui J.Watson privitoare la faptul că psihologia este ştiinţa
comportamentului; mintea, constiinta si procesele mentale tindeau a fi ignorate in cercetarea
24
psihologică. Behavioriştii pur şi simplu au accentuat simplitatea metodologica a
studiului comportamentului observabil şi a principiilor observabile ce rezultau dintr-un astfel
de studiu. Ceea spre ce tindea Watson şi toţi urmaşii lui a fost de nerealizat pîna la un final, s-a
constatat pînă la urmă că teoria lui Watson, conform, căreia acesta afirma, că orice individ poate fi
conformat regulilor societăţii aşa cum o vrea „societatea” nu s-a realizat. Dar totuşi să nu uităm de
contribuţiile lui Skinner care a pus baza învăţării programate care în prezent este aplicată in diverse
activităţi de educaţinale . Însăşi curentul dat se bazează pe studiul relaţiei dintre stimul-răspuns şi în
concluzie observînd că un anumit stimul provoacă mai multe reacţii şi viceversa, reprezentanţii
acestui curent au optat la aceea că comportamentul uman poate fi schimbat prin diferite condiţionări.
Intradevăr există o logică in sensul de a studia comportamentul omului şi chiar mai mult o tendinţă de
a-l schimba, spre aceasta tindeau behavioriştii.
25
Bibliografie:
1. Augustin Ungureanu, Prelegeri de Criminologie, Editura „CUGETAREA”,
Iaşi 1999.
2. Graţiela Sion, Psihologia Vîrstelor, Editura Fundaţiei România de Mâine,
2003, pag 19-20.
3. Gh. Mateuţ, op. cit., p. 68-69.
4. Igor Ciobanu, Criminologie, „Tipografia Centrală” Chişinău 2011
5. Florian Alexandru CHIHAI, Evoluţia psihologiei universale – eseu.
6. Lector univ. dr. Maria-Liana STĂNESCU, Simpozionul “Tehnologii
educaţionale pe platforme electronice în învăţământul ingineresc”, 9 - 10
mai 2003, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti.
