A_4.03_Economia rurala IV agr_2013.pdf

8/20/2019 A_4.03_Economia rurala IV agr_2013.pdf

1/156

DDDAAANNN BBBOOODDDEEESSSCCCUUU

EEECCCOOONNNOOOMMMIIIEEE R R R UUUR R R AAALLLĂĂĂ SUPORT DE CURS PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT

LA DISTANŢĂ


2/156

2

CCCUUUPPPR R R IIINNNSSS

Modulul IECONOMIA RURALĂ – PARTE COMPONENTĂ ASISTEMULUI ŞTIINŢELOR ECONOMICE

5

1.1. Obiectul de studiu 51.2. Informaţia economică 91.3. Metoda de cercetare 10

Modulul 2SECTORUL AGROALIMENTAR ÎN ECUAŢIA CREŞTERII ŞIDEZVOLTĂRII ECONOMICE

19

2.1. Sistemul economic 192.2. Structura de ramur ă a economiei 212.3. Creştere şi dezvoltare economică – delimitări conceptuale 232.4. Condiţiile creşterii şi dezvoltării economice – durabilitate,

viabilitate 24

2.5. Locul sectorului agroalimentar în creşterea şi dezvoltareaeconomică

27

2.6. Funcţiile sectorului agroalimentar în creşterea şi dezvoltareaeconomică 30

Modulul 3EFICIENŢA ECONOMICĂ ÎN PRODUCŢIAAGROALIMENTAR Ă

37

3.1. Profitul 373.2. Cheltuielile de producţie– conţinut, clasificare, particularităţi 403.3. Costul de producţie 473.4. Tipologia costurilor 513.5. Producţia marf ă 573.6. Preţul 573.7. Venitul 593.8. Tipologia veniturilor 603.9. Rentabilitatea 623.10. Eficienţa economică 58

Modulul 4INVESTIŢIILE ÎN SECTORUL AGROALIMENTAR 81

4.1. Investiţiile - concept, importanţă 814.2. Clasificarea investiţiilor 834.3. Eficienţa economică a investiţiilor 85


3/156

3

Modulul 5MUNCA ÎN SECTORUL AGROALIMENTAR 93

5.1. Munca - concept, importanţă, clasificare 935.2. Oferta, cererea şi preţul muncii 955.3. Resursele de muncă 96

5.4. Productivitatea muncii 985.5 Factorii de creştere ai productivităţii muncii 102

Modulul 6CAPITALUL ÎN SECTORUL AGROALIMENTAR 119

6.1. Capitalul - concept, importanţă, clasificare 1196.2. Capitalul funciar 1216.3. Capitalul de exploatare 135

Modulul 7RISCUL ŞI INCERTITUDINEA 147

7.1. Riscul – conţinut, evaluare 1477.2. Incertitudinea – conţinut, evaluare, forme 1507.3. Prevenirea şi diminuarea riscului şi a incertitudinii 152 BIBLIOGRAFIE 155


4/156

4

IIINNNTTTR R R OOODDDUUUCCCEEER R R EEE

Aceast ă lucrare este dedicat ă studen ţ ilor de la Universitatea de Ş tiin ţ e Agricole şi Medicină Veterinar ă "Ion Ionescu de la Brad" Ia şi, forma deînvăţământ la distan ţă ca suport pentru cursul şi aplica ţ iile practice de ladisciplina Economie rural ă.

Structura acesteia cuprinde aspecte teoretice cu privire la economia spa ţ iului rural, diagnosticul sectorului agroalimentar, instrumente de analiză

a performan ţ elor actorilor economici din acest sector, teste şi lucr ări deverificare a cuno ştin ţ elor.

Principalele componente prezentate sunt orientate către particularit ăţ ile sectorului agroalimentar, principiile cre şterii şi dezvolt ării, eficien ţ aeconomică , investi ţ iile capitalul, munca, riscul şi incertitudinea.

Tematica abordat ă st ă la baza dezvolt ării competen ţ elor specificenecesare absolven ţ ilor care vor activa în sectorul agroalimentar.

Autorul


5/156

5

MMMoooddduuullluuulll 111

EEECCCOOONNNOOOMMMIIIAAA R R R UUUR R R AAALLLĂĂĂ – – – PPPAAAR R R TTTEEE CCCOOOMMMPPPOOONNNEEENNNTTTĂĂĂ AAA SSSIIISSSTTTEEEMMMUUULLLUUUIII ŞŞŞTTTIIIIIINNNŢŢŢEEELLLOOOR R R EEECCCOOONNNOOOMMMIIICCCEEE

1.1. Obiectul de studiu 51.2. Informaţia economică 91.3. Metoda de cercetare 10Lucrare de verificareRezumatBibliografie

După parcurgerea acestui capitol ve ţ i:• recunoaşte scopul şi obiectivele economiei rurale;• dezvolta instrumente necesare cercet ării economiei spa ţ iului

rural;• descoperi căile de adaptare a instrumentelor de cercetare la

particularit ăţ ile arealului cercetat;• construi propriul model metodologic de cercetare.

1.1. OBIECTUL DE STUDIU

“Economia rurală” face parte din familia ştiinţelor economice şi are caobiect studiul formelor particulare şi concrete ale legilor care guvernează fenomenele şi mecanismele economice din sistemul agroalimentar, respectivcercetează şi explică relaţiile tehnico-economice de pe filiera produseloragroalimentare.

Definiţia enunţată mai sus presupune înţelegerea principalilor termenicuprinşi în ea, respectiv: “ştiin ţ a economică”, “sistem agroalimentar”,

„filiera produselor agroalimentare”.

I. Ştiinţa economică În sens iniţial, termenul de economie provine de la grecescul “oikia”

care semnifică casa şi “nomos” care semnifică regula – arta de a “gira” casa,cu alte cuvinte, organizarea şi conducerea diferitelor activităţi domestice cuscopul de a asigura pe cât mai bine posibil existenţa membrilor familiei. Întimp casa a devenit o ţar ă, un grup de ţări, pământul întreg şi, de la perioadă la

perioadă s-au produs importante schimbări. Progresul tehnic a adus mijloacedin ce în ce mai eficiente, relaţiile dintre oameni şi grupuri de oameni s-audezvoltat, activităţi noi au apărut, populaţia a fost şi este într-o creşterecontinuă,…. dar, noi ne confruntăm cu aceleaşi probleme:

• cum organizăm resursele limitate de care dispunem pentru a face faţă nevoilor noastre?


6/156

6

• ce trebuie să producem pentru a asigura satisfacerea nevoilor noastre?• care sunt modalităţile?• cum repartizăm aceste bogăţii produse între oameni?Maniera în care activităţile umane r ăspund la aceste întrebări constituie

astăzi domeniile economiei.Ştiinţa economică vizează deci, studiul fenomenelor economice

(producţia, consumul, schimbul etc.), al mecanismelor (confruntarea cererii şia ofertei pe piaţă) şi al interacţiunilor existente între aceste fenomene(producţia este tributar ă investiţiilor şi invers).

Din punct de vedere al conţinutului, importantă este distincţia întremacro-economie şi micro-economie, între disciplinele care studiază anumite

păr ţi din viaţa economică a unei ţări. Astfel,

• macro-economia are ca obiect de studiu, economia la nivel naţionalsau mondial, respectiv observă şi analizează următoarele elemente:

1. acţiunea diferitelor categorii de actori economici şi amecanismelor care regizează funcţionarea lor;

2. producţia realizată pe ansamblul întreprinderilor naţionale;3. consumul total al gospodăriilor;4. repartiţia populaţiei active pe sectoare de activitate;5. intervenţia statului în economie;6. rezultatele comer ţului exterior;7. inflaţia;8. relansarea sau accelerarea creşterii economice etc.

• micro-economia are ca obiect de studiu fenomenele, mecanismele şirelaţiile economice care au loc la nivel de unitate de producţie (întreprinderea)

sau la nivel de unitate consum (individul), sens în care se interesează dedomeniile de activitate ale economiei (tehnic, comercial, financiar etc.), degestiunea întreprinderilor, de analiza comportamentului consumatorilor sausintetizând - de r ăspunsul la întrebarea - cum întreprinderea sau consumatorul

gestionează resursele de care dispune pentru a- şi satisface cât mai bineinteresele sau obiectivele?

Disciplinele care studiază viaţa economică a unei ţări, formează sistemulştiinţelor economice, care include:

1. Ştiinţe economice fundamentale – economia politică, istoriagândirii economice, statistica, ştiinţa conducerii.

2. Ştiinţe economice teoretico-aplicative – economia rurală,economia agrar ă, economia industriei, economia comer ţului, economiaconstrucţiilor, economia serviciilor etc.

3. Ştiinţe economice de graniţă – econometria, sociologiaeconomică, istoria economică, geografia economică, cibernetica economică.

În cadrul acestei clasificări economia agroalimentar ă face parte din grupaştiinţelor economice teoretico-aplicative, care se ocupă cu studiul unei păr ţidin organismul economic – sistemul agroalimentar – şi vizează r ăspunsul laurmătoarele probleme:

• cum utilizăm resursele agrare pentru a face faţă nevoilor la nivelindividual şi colectiv în condiţiile conservării mediului înconjur ător?

• care sunt cele mai eficiente căi de creştere şi dezvoltare economică asistemului agroalimentar şi a diferitelor activităţi economice legate de aceasta?


7/156

7

• care trebuie să fie pârghiile de piaţă pentru a se evita suboferta sausupraoferta de produse agroalimentare şi care sunt efectele acestor fenomeneasupra agricultorilor, procesatorilor şi a economiei în general?

II. Sistemul agroalimentarAgroalimentarul, desemnează un ansamblu de activităţi economice care

înglobează producţia agricolă destinată consumului uman, prelucrarea şicomercializarea produselor agricole şi aprovizionarea exploataţiilor agricole cu produse (factori de producţie – îngr ăşăminte, pesticide, maşini, utilaje etc.) şiservicii (consultanţă tehnică şi economică, executarea diverselor lucr ăriagricole etc.). Cu alte cuvinte “agroalimentarul” desemnează spaţiuleconomic “post-recoltă”, numit avalul agriculturii, în care produsele agricole“brute” sunt transformate în produse alimentare şi distribuite consumatorilorfinali şi, spaţiul economic “ante-recoltă” care cuprinde activităţi economice dinamontele agriculturii legate de furnizarea de bunuri şi servicii intermediarenecesare agricultorilor (fabricarea şi distribuirea îngr ăşămintelor chimice,

pesticidelor, materialelor, energiei, combustibililor, tractoarelor, maşinilor şi

utilajelor agricole şi de industrializare a produselor agricole etc.).În afara sectoarelor de activitate menţionate mai sus, agroalimentarul nu

înglobează activităţile agricole şi industriale care produc produse nealimentarecum ar fi: producţia de alcool destinată diferitelor industrii sau producţia detextile (lână şi produse din lână, bumbac şi produse din bumbac, in, mătasenaturală etc.). Întrucât aceste produse nu sunt destinate consumului alimentar,literatura de specialitate se foloseşte de un concept mai larg , şi anume cel de“sistem agroindustrial”, care cuprinde toate activităţile economice dinamontele agriculturii, agricultura propriu-zisă şi toate activităţile economicedin avalul agriculturii care transformă şi comercializează produsele agricolealimentare şi nealimentare. Astfel, conceptul de agroalimentar se foloseşteexclusiv pentru desemnarea ansamblului de activităţi economice care au caobiectiv obţinerea produselor alimentare, iar relaţia cu conceptul deagroindustrial este de la parte la întreg (sistemul agroalimentar este partea din“întreg” - numit sistem agroindustrial).

Analiza structurii sistemului agroalimentar este necesar ă pentru a definicât mai punctual direcţiile de acţiune prin politicile agroalimentare.

Analiza structurală are ca obiect următoarele nivele1:

A. Tipologia activităţilor:-după activitate, sistemul agroalimentar cuprinde şapte domenii, şi

anume: agricultura, industriile agricole şi alimentare, distribuţia agricolă şialimentar ă, restaurantele, industriile şi serviciile de alimentaţie publică,comer ţul internaţional şi unităţile socio-economice de consum.

B. Tipologia produselor:-după produs, structura cuprinde practic produsul sau grupul de produse

pe filier ă, de la producţia de materie primă agricolă până la consumul final. Deexemplu, la produsul pâine se urmăreşte producerea de grâu, f ăină şi pâine,

precum şi activităţile adiacente acesteia.

C. Conţinut:

-după conţinut sistemul agroalimentar cuprinde:

1 Davidovici I. şi colab., 2002, Ec. creşterii agroalimentare, Ed. Expert, Bucureşti


8/156

8

1. Producţia agricolă În structura agroalimentar ă, agricultura este furnizorul principal de

produse agricole, produse alimentare (ouă, fructe, legume), materii prime pentru prelucrare în produse alimentare.

Ponderea materiilor prime destinate prelucr ării este din ce în ce maimică, pe măsur ă ce economia agroalimentar ă devine mai sofisticată.

Această dinamică este exprimată sintetic de faptul că locul agriculturii învaloarea produsului alimentar final manifestă o tendinţă de scădere, pe măsur ă ce societăţile alimentare se dezvoltă. În SUA şi România (situate la poli opuşidin punct de vedere al stadiului de dezvoltare agroalimentar ă) pondereaagriculturii în valoarea produsului alimentar final este diferită – numai 19% înSUA şi aproape dublă în România.

2. Industria alimentară Transformarea materiilor prime agricole s-a constituit şi dezvoltat în

activităţi industriale specializate, cu schimbarea ocupaţiilor şi modificareacererii nutriţionale, cu creşterea şi rafinarea cererii.

Transformarea acţionează asupra produselor agricole neomogene,

perisabile, sezoniere, dispersate regional. Efectele principale suntomogenizarea, conservarea, stocarea, diversificarea.

3. DistribuţiaPe filierele agroalimentare, distribuţia se structurează în canale de gros şi

detail şi se desf ăşoar ă din ce în ce mai frecvent pe circuite care integrează odiversitate de produse. Distribuţia face în fapt legătura între produseleagroalimentare şi consumatorul final.

Rolul, poziţia şi dinamica acesteia este direct propor ţională cudezvoltarea economiei agroalimentare. Suprapunerea în mare măsur ă adistribuţiei cu activitatea strict comercială determină şi natura dinamismuluiacestei funcţiuni.

Analiza comparativă a influenţei progresului economic asupra principalelor activităţi din filierele agroalimentare semnalează grade inegale dedezvoltare a acestora. Cel mai dinamic domeniu s-a dovedit a fi distribuţia,urmată de activitatea de transformare, iar domeniul cu cel mai lent « feed-

back » este producţia agricolă.Concurenţa pentru dominarea pieţei a creat un mecanism activ de „

competitivitate verticală” în sistemele agroalimentare. Astfel dezvoltareadistribuţiei a creat numeroase fuziuni (integrarea lanţului agroalimentar),

având ca efect scăderea costurilor de comercializare. Astfel sistemulagroalimentar a că pătat valenţele economiei de scală. Sistemele „harddiscount” (reduceri mari pentru produsele cu garanţii de marcă ale fabricii,distribuite direct la consumator ) au mărit competiţia atât pe orizontală, cât şi

pe verticală. Această luptă de dominaţie este încă în progres şi se aşteaptă efecte dominant pozitive pentru calitatea şi preţurile produseloragroalimentare.

III. Filiera produselor agroalimentareFiliera de produs este un sistem economic format din ansamblul relaţiilor

funcţionale stabilite între producători, procesatori, transportatori, depozitari,

comercianţi şi bursele de mărfuri cu obiectivul de a valorifica acelaşi bun saufamilie de bunuri economice.


9/156

9

Filiera produselor agroalimentare presupune conexiuni funcţionaleeficiente între producţie, procesare, valorificare şi consum, respectiv cuprindetrasabilitatea unui produs agricol materie primă. Agenţii economici de pefiliera produselor agroalimentare sunt: fermierii, procesatorii, comercianţii,depozitarii, bursele de mărfuri şi operatorii administrativi.

Practic filiera produselor agroalimentare cuprinde:

1. Producţia agricolă În structura filierelor agroalimentare, fermierul este furnizorul principalde produse agricole - materii prime pentru prelucrare în produse alimentare.

2. Industria alimentară Transformarea materiilor prime agricole s-a constituit şi dezvoltat în

activităţi industriale a căror scop este obţinerea de produse alimentare caresatisfac cererea consumatorilor.

3. DistribuţiaPe filierele agroalimentare, distribuţia se structurează în canale de gros şi

detail şi se desf ăşoar ă din ce în ce mai frecvent pe circuite care integrează odiversitate de produse. Distribuţia face în fapt legătura între produsele

agroalimentare şi consumatorul final.

1. Macroeconomia este ştiin ţ a care studiază: fenomenele, mecanismele şi rela ţ iile economice care au loc la

nivel de unitate de produc ţ ie; ac ţ iunea diferitelor categorii de actori economici şi a

mecanismelor care regizează func ţ ionarea lor; rentabilitatea şi riscul exploata ţ iei agricole.

2. Filiera unui produs este: un sistem economic format din ansamblul rela ţ iilor func ţ ionale

stabilite între producători, procesatori, transportatori,depozitari, comercian ţ i şi bursele de mărfuri cu obiectivul de avalorifica acela şi bun sau familie de bunuri economice;

un sistem economic format din ansamblul rela ţ iilor func ţ ionale stabilite între producători, bănci, asiguratori, stat, comercian ţ i şi gospod ării cu obiectivul de a valorifica acela şi bun sau familiede bunuri economice;

ambele.3. Filiera produselor agroalimentare cuprinde:

statul, producătorii şi gospod ăriile; produc ţ ia agricol ă , distribu ţ ia şi comercializarea;

produc ţ ia agricol ă , industria alimentar ă şi distribu ţ ia.4.

Pe filierele agroalimentare, distribu ţ ia se structurează în: canale de gros, canale de detail, ambele.

1.2. INFORMAŢIA ECONOMICĂ Economiştii analizează realităţile vieţii economice şi sociale plecând de

la un număr cert de “date cifrice” care au diferite origini – recensăminte,sondaje, cercetări, studii, fişe de întreprindere, care sunt publicate în diferite

surse – reviste, jurnale, căr ţi, documente administrative etc. Aceste informaţiistatistice sunt utilizate pentru cuantificarea evoluţiilor care se produc îndomeniile producţiei şi consumului, pentru cunoaşterea repartiţiei populaţiei


10/156

10

active între diferite sectoare de activitate, pentru a urmări evoluţia preţurilor, pentru a analiza situaţia pieţei interne şi externe etc. Rezultă astfel că, aceste“date cifrice” devin “informaţie economică” iar utilizarea lor presupuneanumite precauţii în funcţie de caracteristicile pe care le prezintă.

Astfel:-cifrele “exacte” (absolute) permit măsurarea unui fenomen economic –

volumul producţiei, modificările de preţ, numărul muncitorilor, volumulcheltuielilor etc., respectiv permit ordonarea şi ierarhizarea variabileloreconomice care ne interesează, indicând în acelaşi timp tendinţele acestora (aceste cifre se exprimă în unităţi naturale şi valorice – kg, l, buc, lei etc.).

-cifrele “relative” (exprimate în procente) permit studiul structurii şievoluţiei unui fenomen economic – structura economiei naţionale, structura

producţiei, structura for ţei de muncă pe domenii de activitate, evoluţia populaţiei rurale, evoluţia for ţei de muncă din agricultur ă etc. şi rezultă din prelucrarea cifrelor absolute.

-cifrele “agregate” (exprimate în unităţi valorice sau convenţionale) arată situaţia şi evoluţia activităţilor economice a căror elemente componente

sunt diferite între ele. Spre exemplu, cuantificarea importanţei şi evoluţiei producţiei agroalimentare din România în cursul unei perioade date (3, 5, 10,…, ani) presupune analiza şi evaluarea păr ţilor componente – producţia decereale, carne, lapte, fructe, …etc., utilizând ca numitor comun valoareamonetar ă.

5. Da ţ i 3 exemple de cifre exacte.• profitul brut,• ......................................................................................,• ......................................................................................,• .......................................................................................6. Da ţ i 3 exemple de cifre relative.• rata profitului,• ......................................................................................,• ......................................................................................,• .......................................................................................

7. Da ţ i 3 exemple de cifre agregate.• produsul intern brut,• ......................................................................................,• ......................................................................................,• .......................................................................................

8.

Ar ăta ţ i care au fost cifrele exacte care au condus la determinareacifrei relative „rata profitului”.

• ..................................................................... .................,• .......................................................................................

1.3. METODA DE CERCETARE

Cunoscând conţinutul şi sensul “datelor cifrice” (informaţiei economice),economia agrar ă utilizează pentru studiul realităţilor economice ale agriculturiiurmătoarele metode (methodos în limba greacă înseamnă cale, mijloc, mod de

exprimare):


11/156

11

I. Analiza economică – presupune descompunerea mintală a întreguluiîn elementele lui componente cu scopul de a studia păr ţile componente şirelaţiile dintre păr ţi. Analizele economice se clasifică astfel:

- după sensul raţionamentului logic, analiza poate fi inductivă (inducţia, când modul de raţionare este de la parte la întreg, de la particular lageneral, de la faptele concrete la generalizarea ştiinţifică.) şi deductivă

(deducţia, când modul de raţionare este de la întreg la parte);- după conţinut, analiza este calitativă (surprinde fenomenuleconomic în complexitatea sa “cauze-realităţi-efecte”) şi cantitativă (surprindefenomenul economic sub aspectul dimensiunii cuantificabile);

- după modul cum surprinde desf ăşurarea fenomenelor economice înevoluţia lor analiza poate fi statică (prezintă realitatea economică la unmoment dat) şi dinamică (surprinde mişcarea/evoluţia organismului economicîn spaţiu şi timp).

Pentru cercetarea condi ţ iilor concrete şi a resurselor din agricultur ă ,economia agrar ă utilizează frecvent cinci submetode de analiză economică ,respectiv: analiza indicatorilor statistici, analiza SWOT, analiza comparativă ,

analiza input-output şi, analiza regional ă. I.1. Analiza indicatorilor statistici, presupune cercetarea sectorului

agroalimentar prin prisma indicatorilor ce cuantifică:• locul sectorului agroalimentar în economie ( ex: produsul intern brut

realizat în agricultur ă şi ponderea acestuia în total economie, valoareaad ăugat ă realizat ă în agricultur ă şi ponderea acesteia în total economie,capitalul fix utilizat de agricultur ă , for ţ a de muncă ocupat ă în agricultur ă ,

productivitatea muncii, produsul intern brut ob ţ inut la 1 leu capital fix,valoarea ad ăugat ă ob ţ inut ă la 1 leu consumuri intermediare etc.);

• potenţialul agroalimentar (structura fondului funciar, teren agricol pe

locuitor, structura produc ţ iei agroalimentare, efectivele de animale, structuraefectivelor de animale etc.);• sistemele de exploatare (consumul de factori de intensivizare –

îngr ăşăminte, pesticide, furaje combustibili, energie, cai putere etc. - pe hectar sau pe animal, tehnologiile aplicate, tipul şi dimensiunea întreprinderiloretc.);

• potenţialul exploataţiilor agricole (suprafa ţ a medie pe exploata ţ ieagricol ă , gradul de asociere în exploatarea terenului, gradul de integrare aactivit ăţ ilor agricole, produc ţ iile medii, capitalul fix pe hectar, capitalul fix peanimal, mărimea exploata ţ iilor agricole, venitul pe hectar, nivelul derentabilitate etc.);

• eficienţa economică a producţiei agroalimentare (productivitateamedie, costul de produc ţ ie, produc ţ ia marf ă , venitul unitar, marja brut ă ,

profitul, rata profitului etc.);• piaţa produselor agroalimentare( pre ţ ul, cererea, oferta, conjunctura

pie ţ ei etc.). Analiza sistemului de indicatori cantitativi, d ă posibilitatea celorcare studiază sistemul agroalimentar, să- şi formeze o imagine “statică”despre realit ăţ ile acestuia, iar prin corela ţ ie cu analiza calitativă , să identificecăile şi strategiile de dezvoltare a fenomenelor analizate.

I.2. Metoda analizei SWOT (denumirea metodei provine de lainiţialele din limba engleză a cuvintelor: Strengths – puncte tari, Weaknesses –

puncte slabe, Opportunities – oportunităţi, Threats – pericole). Din punctul devedere al economiei analiza SWOT ofer ă o imagine completă a sistemelor şiunităţilor de producţie prin studiul concomitent al caracteristicilor interne şi al


12/156

12

influenţelor externe exercitate asupra lor, ţinând cont atât de variabilele pozitive, cât şi de cele negative.

Tabelul 1.1 Analiza SWOT

În cadrul analizei SWOT se parcurg trei etape:1) evaluarea specificului intern al sistemelor sau unit ăţ ilor

agroalimentare respectiv eviden ţ ierea următoarelor aspecte:a) puncte tari:- Care sunt avantajele noastre? (poten ţ ialul agricol, costul muncii,

infrastructura, calificarea for ţ ei de muncă , organizarea teritoriului agricol,accesul la informa ţ ie etc.);

-

Ce facem bine? (produse cu specific local etc.).b) puncte slabe:- Care sunt dezavantajele noastre? ( dotarea tehnică , infrastructura,

structura economică , sursele de finan ţ are etc.);- Ce facem r ău? Ce fac al ţ ii mai bine? (managementul agricol,

legisla ţ ia, managementul pie ţ elor etc.).2) evaluarea influen ţ elor externe asupra produc ţ iei agricole (efectele

exterioare pozitive sunt considerate - oportunit ăţ i, iar cele negative - pericole, primejdii, amenin ţări.):

a) oportunit ăţ ile:- Care sunt evenimentele, schimbările externe pozitive importante

pentru noi? (prezen ţ a programelor regionale, na ţ ionale şi interna ţ ionale de sprijinire a activit ăţ ilor agricole, infrastructur ă , zone defavorizate etc.);

- În ce domenii avem şanse bune? (produc ţ ia vegetal ă , produc ţ iaanimal ă , procesarea produc ţ iei agricole, agroturism etc.).

b) riscurile:- Care sunt cerin ţ ele greu de satisf ăcut? (criteriile de selec ţ ie a

proiectelor ce pot primi asisten ţă financiar ă , prezen ţ a factorilor generatori dedezvoltare etc.);

- Care sunt schimbările exterioare nefavorabile pentru noi?(legisla ţ ia, normele metodologice, pia ţ a factorilor de produc ţ ie etc.).

3) evaluarea rezultatelor ob ţ inute şi elaborarea strategiilor de ac ţ iune. Analiza SWOT serve şte în primul rând la evaluarea situa ţ iei din teritoriu şi constituie pasul fundamental în întocmirea programelor de dezvoltare.

I.3. Analiza comparativă se bazează pe compararea rezultatelor unormă suri de politică agroalimentar ă , a unor metode de management şi acompar ării rezultatelor de ansamblu a unor sisteme de exploatare a resurseloragroalimentare.

I.4. Analiza input-output vizează identificarea şi măsurarea tipului şiintensităţii conexiunilor dintre factorii de producţie, producţie şi piaţă dintreagricultur ă, industrie şi restul economiei.

I.5. Analiza regională are ca scop identificarea variabilelor de ordingeografic, demografic şi economic care caracterizează zonele agricole.

CONDITII/FACTORI INTERNI EXTERNI

POZITIV Puncte tari Oportunit ăţ i NEGATIV Puncte slabe Pericole


13/156

13

II. Observarea direct ă ofer ă posibilitatea să surprindem cât mai multeaspecte ale fenomenelor economice cercetate, utilizând următoarele procedee

principale: monografia, experimentul şi ancheta economică.II.1. Monografia – presupune observarea directă a unui sistem economic

sau a unei unităţi social-teritoriale, cu scopul de a descrie şi a evidenţia toateaspectele ce caracterizează întregul (o întreprindere, un sat, un oraş, o instituţie

etc.) ca subiect de studiu. Rezultă astfel că prin monografie obiectul cercetateste supus studiului în toată multitudinea aspectelor sale.

Cercetarea monografică trebuie să se desf ăşoare după un plan carecuprinde:

a. studiul locaţiei în care se găseşte “unitatea” cercetată. Obiectul nostrude studiu fiind economia producţiei agricole, se impune de la început, să cunoaştem condiţiile naturale în care se desf ăşoar ă activitatea agricolă,întrucât, acestea influenţează structurile de producţie, randamentele de

producţie şi rezultatele economice generale. b. studiul mediului demografic (numărul populaţiei, mişcarea populaţiei

etc.) şi a raportului dintre societate şi viaţa economică a membrilor ei.c. studiul cadrului psihic şi al tradiţiilor - se cercetează legăturile

dintre viaţa sufletească a ruralilor şi viaţa lor economică, dintre tradiţii şieconomia locală. Se urmăreşte gradul de solidaritate şi de “coeziune socială” acomunităţii în rezolvarea propriilor probleme, cum se comportă faţă de “nou”,în ce măsur ă este prezentă cooperarea economică şi cât de dezvoltată esteaceasta.

d. studiul realităţilor economice – structura economiei locale pe ramurişi sectoare de activitate, suprafaţa şi structura fondului funciar pe categorii defolosinţă, numărul, dimensiunea şi mărimea agenţilor economici, dotareatehnică, randamentele şi rentabilitatea diferitelor activităţi economice,

infrastructura, bugetul de venituri şi cheltuieli al populaţiei, indicatoriiconsumului, indicatorii producţiei, externalităţile şi internalităţile economice.e. studiul mediului social - se întocmesc statistici cu gradul de

şcolarizare al populaţiei, se evidenţiază prezenţa bibliotecilor publice şi personale, numărul de abonamente la presă şi TV, numărul de locuitori pemedic, în concluzie se cuantifică calitatea vieţii.

f. studiul mediului instituţional - se va analiza cum funcţionează primăria, consiliul local şi alte instituţii ale statului, băncile şi instituţiile decreditare, serviciile de consultanţă etc. şi, care este influenţa acestora asupraeconomiei locale.

II.2. Experimentul – în economie î şi are specificitatea lui comparativ cu

alte domenii – biologia, chimia, fizica etc. Astfel, via ţ a economică ca parte aexisten ţ ei umane nu poate fi studiat ă în “eprubet ă” de ce? - pentru că oricee şec economic ca rezultat al unui experiment atrage după sine pierderi foartemari de resurse, de timp şi influen ţ ează negativ demnitatea subiec ţ ilor afla ţ i încercetare. Totu şi experimentul economic î şi face tot mai mult loc atunci cândeste vorba de evaluarea rezultatelor ob ţ inute ca efect al aplicării unor modelede management şi marketing. Experimentul economic este deci folosit sub

forma unit ăţ ilor economice numite etalon (pilot), la nivelul cărora secuantifică rezultatele ob ţ inute în urma aplicării unor mă suri de utilizare aresurselor, de management, de marketing etc. Rezult ă că , experimentuleconomic este o observa ţ ie dirijat ă care parcurge mai multe etape:

a) crearea condiţiilor de observaţie a fenomenului; b) introducerea variabilelor;c) stabilirea consecinţelor acestora;


14/156

14

d) controlul şi dirijarea variabilelor urmărite.Scopul oricărui experiment îl constituie verificarea ipotezelor reieşite din

observaţii anterioare. Rezultatele obţinute pe baza experimentală suntcomparate cu rezultatele obţinute prin folosirea altor tehnici şi cu dateleaceluiaşi fenomen sau proces economic desf ăşurat în absenţa oricăreiintervenţii.

Experimentul constituie un mijloc deosebit de însemnat şi eficace îninvestigarea şi ameliorarea realităţilor economice. Spre exemplu măsurile luatede stat privind perfecţionarea vieţii economice şi sociale (privatizare,economie de piaţă, descentralizarea economiei) sunt, în fond, experimenteeconomice iniţiate de stat. Orice schimbare a măsurilor de politică economică sunt experimente ale căror efecte sunt analizate şi materializate prin noiatitudini manageriale.

II.3. Ancheta economică şi socio-economică - este o metod ă decercetare în teren a realit ăţ ilor economice sau socio-economice şi se folose şteîn corela ţ ie cu alte metode de cercetare (monografia, analiza economică etc.).

Ancheta economică presupune culegerea informa ţ iilor din teritoriu

utilizând ca tehnici de cercetare “chestionarul” şi “interviul“. Particularit ăţ ile anchetei privesc tehnicile folosite, numărul de subiec ţ icuprin şi în cercetare, modul de prelucrare a informa ţ iilor etc.

Tehnicile de realizare a anchetelor au un caracter standardizat, în sensulcă numărul, ordinea întrebărilor, numărul de persoane supuse chestionării suntstabilite cu precizie de la început. La alegerea subiecţilor investigaţi se are învedere asigurarea cerinţei de reprezentativitate prin intermediul eşantionului.

Concluziile unei anchete rezultate din prelucrarea informaţiilor obţinutede la subiecţi au la bază legile statisticii matematice.

Abordarea socio-economică este aţintită asupra a tot ceea ce probează

comportamentul grupurilor sociale, a “actorilor” economici care locuiesc, îşidesf ăşoar ă activitatea în zonele rurale, produc venit şi folosesc serviciilerurale. În această privinţă, au fost realizate numeroase anchete în ultimii ani învederea identificării legăturilor dintre gospodăriile agricole şi restul economieirurale. S-a ar ătat cu acest prilej că o mare parte din veniturile exploataţiiloragricole sunt furnizate de către activităţile neagricole – această parte aveniturilor reprezintă cca. 50% din venitul familial în Europa.

III. Cercetarea sistemică , presupune abordarea sistemuluiagroalimentar din punctul de vedere al sistemelor economice respectiv are ca

fundament analiza relaţiei “INTR ĂRI – PRODUCŢIE – IEŞIRI

(EFECTE)”. Demersurile sistemice implică regândirea mijloacelormetodologice disponibile pentru analiză , diagnostic şi ac ţ iune în sensul că iauîn considerare totalitatea elementelor ce compun sistemul, interrela ţ iile dintreelementele sistemului, interrela ţ iile sistemului cu mediul înconjur ător (mediulnatural, economic, social, juridic etc.) şi reac ţ ia sistemului la ac ţ iunea uneivariabile externe, socotit ă “intrare în sistem”.

F ăcând bilan ţ ul metodelor de cercetare utilizate de către economiaagroalimentar ă şi considerând obiectul de studiu al acesteia, apreciem că fa ţă de cele enun ţ ate mai sus, cercetarea sistemelor agroalimentare mai utilizează şi următoarele metode: calculul probabilistic (în evaluarea produc ţ iei, în stabilirea daunelor produse de calamit ăţ i etc.), calculul normativ (metoda

variantelor multiple şi metoda planning utilizate în optimizarea structurii produc ţ iei având ca obiectiv maximizarea profitului, minimizarea cheltuieliloretc.), programarea liniar ă (pentru programarea produc ţ iei), calculul balan ţ ei


15/156

15

leg ăturilor dintre diferite activit ăţ i economice (înlesne şte stabilirea unor propor ţ ii optime între ramurile de produc ţ ie pornind de la fluxurile inter-ramuri) etc.

9. Metoda analizei SWOT cuprinde: poten ţ ialul agroalimentar,

puncte tari, puncte slabe, oportunităţi, pericole , poten ţ ialul agroalimentar, sistemele de exploatare, poten ţ ialul

exploata ţ iilor agricole.10. Analiza indicatorilor statistici este orientat ă către :

compararea rezultatelor unor mă suri de politică agroalimentar ă , identificarea şi mă surarea tipului şi intensit ăţ ii conexiunilor

dintre factorii de produc ţ ie, produc ţ ie şi pia ţă dintre agricultur ă ,industrie şi restul economiei,

poten ţ ialul exploata ţ iilor agricole, sistemele de exploatare, poten ţ ialul agroalimentar.

11. Analiza economică în economia agrar ă cuprinde analiza indicatorilor statistici, metoda SWOT, ancheta economică şi socio-economică.

12. Analiza comparativă presupune: compararea rezultatelor unor mă suri de politică agroalimentar ă ,

a unor metode de management şi a compar ării rezultatelor deansamblu a unor sisteme de exploatare a resurseloragroalimentare,

compararea variabilelor de ordin geografic, demografic şieconomic care caracterizează zonele agricole.,

compararea punctelor tari, punctelor slabe, oportunit ăţ ilor, pericolelor.

13. Analiza input-output vizează: identificarea şi mă surarea tipului şi intensit ăţ ii conexiunilor

dintre factorii de produc ţ ie, produc ţ ie şi pia ţă dintre agricultur ă ,industrie şi restul economiei,

abordarea sistemului agroalimentar din punctul de vedere al sistemelor economice;

poten ţ ialul exploata ţ iilor agricole, sistemele de exploatare, poten ţ ialul agroalimentar.

14. Analiza regional ă are ca scop: Cercetarea cadrul natural, demografic, social, politic, culturaletc.;

identificarea şi mă surarea tipului şi intensit ăţ ii conexiunilordintre factorii de produc ţ ie, produc ţ ie şi pia ţă dintre agricultur ă ,industrie şi restul economiei,

identificarea variabilelor de ordin geografic, demografic şieconomic care caracterizează zonele agricole.

Observarea direct ă: permite compararea rezultatelor unor mă suri de politică

agroalimentar ă , a unor metode de management şi a compar ăriirezultatelor de ansamblu a unor sisteme de exploatare a

resurselor agroalimentare.,


16/156

16

vizează identificarea şi mă surarea tipului şi intensit ăţ iiconexiunilor dintre factorii de produc ţ ie, produc ţ ie şi pia ţă dintreagricultur ă , industrie şi restul economiei,

ofer ă posibilitatea să surprindem cât mai multe aspecte ale fenomenelor economice cercetate, utilizând următoarele procedee principale: monografia, experimentul şi ancheta

economică.15. Monografia presupune, observarea direct ă a unui sistem economic sau a unei unit ăţ i

social-teritoriale, cu scopul de a descrie şi a eviden ţ ia toateaspectele ce caracterizează întregul;

abordarea sistemului agroalimentar din punctul de vedere al sistemelor;

ambele variante.16. Cercetarea sistemică , presupune:

abordarea sistemului agroalimentar din punctul de vedere al sistemelor economice;

are ca fundament analiza rela ţ iei “INTR Ă RI – PRODUC Ţ IE – IE Ş IRI (EFECTE)”;

ambele variante.

Lucrare de verificare

1. Ar ăta ţ i care este componen ţ a sistemului agroalimentar şiexplica ţ i necesitatea delimit ării sistemului agroalimentar încontextul integr ării României în Uniunea Europeană .

2. Ar ăta ţ i care este motivul pentru care în analiza filiereloragroalimentare este necesar ă utilizarea cifrelor relative şiagregate.

3. Utiliza ţ i analiza SWOT pentru realizarea diagnosticului unei ferme agricole la alegere.

4. Explica ţ i condi ţ iile şi modul de utilizare a metodelor cuprinse deobserva ţ ia direct ă .

REZUMAT“Economia rurală” face parte din familia ştiinţelor economice şi are ca

obiect studiul formelor particulare şi concrete ale legilor care guvernează fenomenele şi mecanismele economice din agricultur ă, respectiv cercetează şiexplică conţinutul relaţiilor agrare şi a procesului de producţie agricolă.

Ştiinţa economică În sens iniţial, termenul de economie provine de lagrecescul “oikia” care semnifică casa şi “nomos” care semnifică regula – artade a “gira” casa, cu alte cuvinte, organizarea şi conducerea diferitelor activităţidomestice cu scopul de a asigura pe cât mai bine posibil existenţa membrilor

familiei.Problemele vizate de către aceasta se exprimă prin întrebări de tipul: cumorganizăm resursele limitate de care dispunem pentru a face faţă nevoilor


17/156

17

noastre? ce trebuie să producem pentru a asigura satisfacerea nevoilor noastre?care sunt modalităţile? cum repartizăm aceste bogăţii produse între oameni?

Macroeconomia cercetează acţiunea diferitelor categorii de actorieconomici şi a mecanismelor care regizează funcţionarea lor: producţiarealizată pe ansamblul întreprinderilor naţionale; consumul total al

gospodăriilor; repartiţia populaţiei active pe sectoare de activitate; intervenţiastatului în economie; rezultatele comer ţului exterior; inflaţia; relansarea sauaccelerarea creşterii economice etc.

Microeconomia cercetează fenomenele, mecanismele şi relaţiileeconomice care au loc la nivel de unitate de produc ţie (întreprinderea) sau lanivel de unitate consum (individul), sens în care se interesează de domeniile deactivitate ale economiei (tehnic, comercial, financiar etc.), de gestiuneaîntreprinderilor, de analiza comportamentului consumatorilor

Sistemul ştiinţelor economice cuprinde:

• Ştiinţe economice fundamentale – economia politică, istoriagândirii economice, statistica, ştiinţa conducerii.

• Ştiinţe economice teoretico-aplicative – economia rurală,Economia şi filiera produselor alimentare, economia industriei,economia comer ţului, economia construcţiilor, economia serviciilor etc.

• Ştiinţe economice de graniţă – econometria, sociologiaeconomică, istoria economică, geografia economică, ciberneticaeconomică.Economia şi filiera produselor alimentare r ăspunde la întrebările:

• cum utilizăm resursele economice pentru a face faţă nevoilor la

nivel individual şi colectiv în condiţiile conservării mediuluiînconjur ător?• care sunt cele mai eficiente căi de creştere şi dezvoltare

economică a agriculturii şi a diferitelor activităţi economice legate deaceasta?

• care trebuie să fie pârghiile de piaţă pentru a se evita subofertasau supraoferta de produse agricole şi care sunt efectele acestorfenomene asupra agricultorilor şi a economiei în general?

Agricultura cuprinde două mari diviziuni: cultura plantelor (inclusivexploatarea suprafeţelor acoperite de păşuni şi fâneţe) şi creşterea animalelor.

Pe lângă termenul de agricultur ă se utilizează termenul de sectoragroalimentar.Oficial la nivel mondial, agricultura reprezintă producţia agricolă

propriu-zisă, silvicultura, acvacultura,pescuitul şi vânatul.

Sistemul agroalimentar reprezintă ansamblul de activităţi economicecare înglobează: producţia agricolă destinată consumului uman, prelucrarea şicomercializarea produselor agricole, aprovizionarea exploataţiilor agricole cu

produse (factori de producţie – îngr ăşăminte, pesticide, maşini, utilaje etc.) şiservicii (consultanţă tehnică şi economică, executarea diverselor lucr ăriagricole etc.)

Agroalimentarul nu înglobează activităţile agricole şi industriale care produc produse nealimentare (cum ar fi producţia de alcool) destinată diferitelor industrii sau producţia de textile


18/156

18

Relaţiile agrare cuprind toate manifestările omeneşti legate de

agricultur ă: producţia propriu-zisă, aprovizionarea cu factori de producţie,valorificarea producţiei, instituţiile, politicile agricole etc.

Procesul de producţie agroalimentar ă reprezintă suma de activităţi şioperaţiuni de transformare a unor factori de producţie (pământul, munca,

capitalul, informaţia, managementul) în produse agricole.Obiective principale ale întreprinderii sunt: minimizarea consumurilor defactori de producţie şi maximizarea rezultatului procesului de producţie încorelaţie cu reducerea riscului general.

Scurt istoric, tendinţeEtapa iniţială (sec. XV-XVII) – preocupări: administrarea exploataţiilor

agricole; studiul pieţelor; zonarea (localizarea) producţiei agricoleEfectele acestei au constat în: industrializarea comercializarea şi

capitalizarea agriculturii.Etapa a doua (sec. XVII-XVIII) a presupus dezvoltarea integrată care a

constat în o reexaminare fundamentală a politicilor de dezvoltare; adoptareaunei filozofii de dezvoltare care conduce la antrenarea micilor agricultori, afermierilor, a celor care nu au pământ, respectiv a populaţiei rurale active, înactivităţi economice care îmbină producţia agricolă, producţia neagricolă şiserviciile

Etapa a treia (după 1990) este orientată către dezvoltarea durabilă,armonizarea dezvoltării agriculturii cu păstrarea echilibrului ecologic,

obţinerea de produse nepoluate, libere de substanţe nocive pentru sănătateaconsumatorilor

Informaţia economică cuprinde: cifrele “exacte” (absolute), cifrele“relative” (exprimate în procente) şi cifrele “agregate”.

Metodologia de cercetare utilizează analiza economică, observareadirectă şi cercetarea sistemică.

Analiza economică cuprinde: analiza indicatorilor statistici, metodaanalizei SWOT, Analiza comparativă, Analiza input-output, Analiza regională

Observarea directă se bazează pe Monografie, Experiment, anchetaeconomică şi socio-economică

Bibliografie

BucureştiDona, I. – 2000 - Economie rurală, Ed. Economică, Bucureşti,Gavrilescu D. şi colab. – 2000, Economie agroalimentar ă, Ed. Expert

BucureştiHotea, C.R. - Analiza rentabilităţii în exploataţiile agricole, Ed. Tera

Nostra, Iaşi, 2001


19/156

19

MMMoooddduuullluuulll IIIIII

SSSEEECCCTTTOOOR R R UUULLL AAAGGGR R R OOOAAALLLIIIMMMEEENNNTTTAAAR R R ÎÎÎNNN EEECCCUUUAAAŢŢŢIIIAAA CCCR R R EEEŞŞŞTTTEEER R R IIIIII ŞŞŞIII DDDEEEZZZVVVOOOLLLTTTĂĂĂR R R IIIIII EEECCCOOONNNOOOMMMIIICCCEEE

2.1. Sistemul economic 192.2. Structura de ramur ă a economiei 212.3. Creştere şi dezvoltare economică – delimitări

conceptuale23

2.4. Condiţiile creşterii şi dezvoltării economice –durabilitate, viabilitate 24

2.5. Locul sectorului agroalimentar în creşterea şidezvoltarea economică

27

2.6. Funcţiile sectorului agroalimentar în creşterea şidezvoltarea economică

30

Lucrare de verificareRezumatBibliografie

După parcurgerea acestui capitol ve ţ i:• descoperi componentele şi structura sistemului economic;• analiza diferen ţ ele dintre creşterea şi dezvoltarea rural ă;• determina condi ţ iile creşterii şi dezvolt ării economice în cadrul

unit ăţ ilor economice din mediul rural.2.1. SISTEMUL ECONOMIC

Sistemul economic cuprinde un ansamblu format din următoarelecomponente:

1. actorii economiei, tipul de organizare şi mecanismele care regizează funcţionarea acestora;

2. scopul activităţilor economice şi interesele dominante ale actoriloreconomiei;3. tehnologiile de obţinere a bunurilor şi serviciilor.Actorii economiei cuprind indivizii, grupurile de indivizi şi organizaţiile

care constituie centre de decizie şi acţiune în viaţa socială şi economică,respectiv prin deciziile şi alegerile acestora se creează fluxuri de resurse(fluxurile reale şi fluxurile monetare) în ansamblul economiei considerate.

Se disting şapte categorii de actori economici: gospodăriile (menajele), întreprinderile, băncile sau instituţiile de credit, statul sau administraţiile,asigur ările, organizaţiile neguvernamentale (sindicate, asociaţii etc.) şi mediulextern reprezentat de ansamblul agenţilor economici situaţi în afara spaţiului

naţional sau a altor spaţii la care ne referim.Funcţia principală a gospodăriilor este consumul. Gospodăriile consumă sau utilizează un bun pentru a-şi satisface o nevoie. Pentru economişti,


20/156

20

noţiunea de consum şi cumpărare este sinonimă, fapt ce determină ca nivelulconsumului să fie măsurat la un moment dat, cu nivelul achiziţiilor de pe piaţă.

Funcţia întreprinderilor este producţia. Actul producţiei constituie ocombinare de resurse naturale, de bunuri intermediare, de echipamente, demuncă şi de procedee tehnice, care au ca rezultat obţinerea unui produs ceurmează a fi pus la dispoziţia gospodăriilor sau a întreprinderilor.

Funcţia băncilor este de a servi ca intermediari între actorii careeconomisesc şi actorii care împrumută resursele financiare necesare realizării proiectelor de investiţie sau consum. Rolul lor este de a finanţa economia şi dea emite monedă.

“Statul” este un termen general care desemnează ansambluladministraţiilor publice şi private de la nivel naţional, regional şi local, careintervine în activitatea economică (securitate, redistribuirea veniturilor,ajutoare pentru diverse întreprinderi etc.) cu mijloace foarte diverse(reglementări, fiscalitate, subvenţii etc.).

Funcţia principală a societăţilor de asigurări este de a pune la adă postciclurile economice faţă de factorii aleatori cu efect distructiv.

Organizaţiile nonguvernamentale promovează şi protejează interesele actorilor economici.

Mediul extern sau schimbul cu exteriorul, exprimă nivelulangajamentelor economiei naţionale în economia mondială. Relaţiile cuexteriorul fac obiectul organizaţiilor mai mult sau mai puţin elaborate (zone deliber schimb, uniuni economice şi vamale etc.) şi determină schimburilemonetare internaţionale.

Tipul de organizare şi mecanismele de regizare a funcţionării actoriloreconomiei au la bază relaţia cerere-ofertă-concurenţă-preţ respectiv celedouă legi economice obiective: legea cererii şi a ofertei şi legeaconcurenţei.

Scopul activităţilor economice este de a obţine bunuri care în generalsunt oferite pieţei cu interesul declarat al agenţilor economici de a obţineprofit.

Tehnologiile de obţinere a bunurilor şi serviciilor se refer ă la tehnicilede transformare a factorilor de producţie (input-uri) în produse şi servicii(output-uri) destinate consumului final al populaţiei.

Creşterea şi dezvoltarea economică este rezultatul acţiunii actoriloreconomiei.

Istoria economiei arată că există trei sisteme economice principale:• sistemul economiei naturale;

• sistemul economiei de schimb (de piaţă);• sistemul economiei planificate. Economia natural ă este sistemul economic prin care fiecare comunitate

îşi satisface nevoile din producţia proprie (nu se produce pentru piaţă). Economia de schimb este sistemul economic care pune în valoare for ţele

pieţei, respectiv se produce pentru piaţă (numai schimbul de mărfuri determină profit) funcţie de nevoile acesteia care rezultă din raportul cerere – ofertă (piaţa impune să se producă ceea ce se cere de către consumator).

Economia de schimb are următoarele tr ăsături:-este o economie multipolar ă (există o multitudine de centre de decizie

economică);

-este o economie descentralizată (agenţii economici au autonomie deopţiune, decizie şi acţiune);


21/156

21

-este o economie de întreprindere (întreprinderea este baza activităţilordin economie);

-este o economie în care statul exercită un rol secundar – de intervenţieindirectă, cu scopul de a corecta eventualele distorsiuni ale pieţei şi de aveghea la buna funcţionare a ei;

-este o economie a profitului (profitul este obiectivul central al

agenţilor economici – deşi alte obiective pot coexista cu acesta, maximizarea profitului le depăşeşte pe celelalte). Economia planificat ă este o economie centralizată (cu un singur centru

de decizie), respectiv statul are un rol prioritar în dirijarea fluxuriloreconomice pe piaţă, în sensul că îndeplineşte funcţiile ei (nu se ţine cont întotalitate de legea cererii şi a ofertei – activitatea economică este bazată pe

planuri la nivel naţional, care impun o anumită structur ă a portofoliului de produse, în multe cazuri neconforme cu cererea economiei şi, este ignorată legea concurenţei).

17. Care sunt actorii economiei care îndeplinesc următoarele func ţ ii:

a.

conjunctura - …………………………………………b. regizor - ……………………………………………...c. preluarea riscului - ………………………………….d. finan ţ are - …………………………………………...e. produc ţ ia - ………………………………………….

f. consumul - …………………………………………18. Interesul declarat al agenţilor economici de a obţine:

venit, produse de calitate, profit.

19. Legile care guvernează economia de piaţă sunt: legea cererii şi a ofertei, legea concuren ţ ei, ambele.

2.2. Structura de ramură a economieiDefinirea conţinutului şi delimitarea structurii economiei pe ramuri deactivitate furnizează informaţii despre profilul economic şi nivelul dedezvoltare al societăţii. Astfel, în calculele de analiză macrostructurală economiştii utilizează teoria clasificării sectoriale a ramurilor economice.

Această clasificare a fost realizată de Colin Clark în 1940, având la bază împăr ţirea economiei naţionale f ăcută de Alan Fisher în 1926 cu ocazia unorcercetări statistico matematice 2. În 1954 este perfecţionată de Jean Fourastierconsiderat întemeietorul clasificării sectoriale a ramurilor economice. Conformacestei teorii economia se împarte în trei sectoare cu compartimente economicedistincte:

• sectorul primar: agricultura, vânătoarea, pescuitul şi industriaextractivă;

• sectorul secundar: acesta este alcătuit din activitatea industriei prelucr ătoare;

• sectorul ter ţiar: care cuprinde toate celelalte activităţi desf ăşurate în

economie, numite servicii.

2 Gavrilescu D. şi colab. – 2000, Economie agroalimentar ă, Ed. Expert Bucureşti


22/156

22

Sectoarele economice se diferenţiază între ele după:1. nivelul şi dinamica productivităţii muncii (criteriul de bază al

clasificării);2. nivelul progresului tehnic.Astfel, în sectorul primar nivelul şi creşterea productivităţii muncii se

situează la cote medii, în sectorul secundar se situează la cote ridicate iar în

sectorul ter ţiar se situează la cote modeste.De asemenea, sectorul secundar este apreciat cu cel mai înalt grad de pătrundere a progresului tehnic, în timp ce sectorul ter ţiar este caracterizat puţin receptiv faţă de acesta.

Evaluarea structurii organismului economic pe sectoare de activitate serealizează prin utilizarea următorilor indicatori:

- For ţa de muncă ocupată pe sectoare economice (nr., %);- fondurile fixe aferente sectoarelor economice (lei, %);- produsul intern brut realizat pe sectoare economice (lei, %).1.Forţa de muncă ocupată pe sectoare economiceDin informaţiile economiei mondiale rezultă că, cu cât ţara are un nivel

de dezvoltare mai ridicat, cu atât sectorul ter ţiar deţine o parte mai mare dintotalul for ţei de muncă.

Astfel, în ţările dezvoltate, peste 2/3 din for ţa de muncă este angajată însfera serviciilor (Olanda, SUA, Canada - ajungând la peste 72%), în timp ce înţările cu nivel mediu de dezvoltare ponderea este de 30-50% (Turcia, Polonia,România).

O analiză a evoluţiei dimensiunilor sectoarelor economice la scaramondială evidenţiază tendinţa de deplasare continuă a for ţei de muncă spreramurile din sfera serviciilor.

În cazul României se observă corespondenţa existentă între locul deţinutde sectorul ter ţiar şi nivelul de dezvoltare economică, iar tendinţa de creştere a

populaţiei ocupate în sfera serviciilor este ascendentă.2. Fondurile fixe aferente sectoarelor economice În România, la sfâr şitul anului 2006 fondurile fixe pe sectoare de

activitate aveau ponderi în favoarea sectorului secundar şi ter ţiar cu tendinţeaccentuate de creştere în sectorul ter ţiar.

3. Produsul intern brut (PIB) realizat pe sectoare economiceDeşi în cazul României aportul sectorului primar la crearea PIB este

relativ mare comparativ cu ţările dezvoltate, o analiză în dinamica acestuiaspect remarcă tendinţa de scădere ca efect al progresului tehnic.

20.

Ar ăta ţ i care sunt ramurile cuprinse în clasificarea sectorial ă aeconomiei na ţ ionale după Jean Fourestier: sectorul primar: vânătoarea, ……………………………

……………………………………………………………………….. sectorul secundar: …………………………………..……

…………………………………………………………………; sectorul ter ţ iar: ………………………………………..…

……………………………………….…………………………


23/156

23

2.3. CREŞTERE ŞI DEZVOLTARE ECONOMICĂ – DELIMITĂRICONCEPTUALE

Creşterea şi dezvoltarea economică a devenit o preocupare dominantă asecolului XX, constituind în prezent un obiectiv declarat al politiciloreconomice.

Practica dovedeşte că orice om, indiferent de nivelul de pregătire, la

întrebarea „ce înţelege prin creştere şi dezvoltare economică?” poate r ăspundeîn sensul realităţilor economice prezente – locuri de muncă, nivelul veniturilor,modul de viaţă, nivelul de trai etc. Putem fi siguri că majoritatea populaţiei ştiece ar vrea şi simte când apare un progres în viaţa ei, simte când o duce mai

bine sau mai r ău. Aceşti oameni, sunt capabili să facă şi previziuni pentru perioada următoare, însă bazate pe viaţa prezentă. Dacă au un prezentmediocru, viitorul va fi prezentat de regulă în termeni mediocri.

Problema este să definim şi să delimităm cine este acela care poateinfluenţa mersul vieţii economice. În complexitatea problematicii economico-sociale actuale, omul, prin cunoaştere, este motorul creşterii şi dezvoltăriieconomice. Ca urmare, el trebuie să cunoască foarte bine termenii şi

conţinutul acestora.Ca noţiune termenul de cre ştere se identifică frecvent cu cel de

dezvoltare, deşi nu sunt sinonimi.Creşterea exprimă un fenomen de extindere a activităţii economice

dintr-un teritoriu, “cantitativ” şi cuantificabil cu ajutorul unor indicatoristatici redaţi în formă valorică sau fizică: volumul şi evoluţia producţiei,dinamica produsului intern brut, numărul şi evoluţia locurilor de muncă,nivelul şi evoluţia veniturilor populaţiei etc. Programele economice caregenerează creştere, pun accentul pe extinderea capacităţilor de producţie, peextinderea pieţelor, pe creşterea vânzărilor, pe crearea imediată a locurilor demuncă, pe reducerea şomajului şi pe creşterea veniturilor.

Dezvoltarea, în schimb, exprimă fenomenul de transformarecalitativă necuantificabil direct prin indicatori statici, a condiţiilor deproducţie (investiţii) a structurilor economice, politice şi sociale, amodului de viaţă, a calităţii vieţii, a conştiinţei umane (se au în vedereschimbările de concepţii şi mentalităţi faţă de actul producţiei, al consumuluietc.), a mediului înconjurător etc., a comportamentului general alsistemului economico-social considerat ca un tot.

Dezvoltarea poate să implice şi creştere, dar legătura nu este directă, deexemplu, creştere productivităţii la nivelul unei zone determină o evoluţie

pozitivă a veniturilor medii, respectiv a veniturilor totale f ăr ă ca numărul de

locuri de muncă să se schimbe. Programele de dezvoltare au în vedereschimbarea condiţiilor fundamentale (ex: creşterea productivităţii individuale),ceea ce necesită timp îndelungat. Sunt dezvoltate instituţiile, posibilităţile,resursa umană şi nu se ofer ă numai un simplu sprijin asigurând creşterearesurselor, pe termen scurt. Dezvoltarea este, în esenţă, întotdeauna o acţiunecu caracter strategic care presupune creşterea performanţei.

21. Preciza ţ i în câteva cuminte care sunt diferen ţ ele dintre cre ştere şidezvoltare:

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………


24/156

24

2.4. CONDIŢIILE CREŞTERII ŞI DEZVOLTĂRII ECONOMICE – DURABILITATE, VIABILITATE

Durabilitatea şi viabilitatea sunt atribute pe care teoria şi practica le-aimpus în ultimii ani (în special după 1990) cu scopul de a caracteriza termenii(condiţiile) în care să se desf ăşoare creşterea şi dezvoltarea economică.

2.4.1. Creştere şi dezvoltare economică durabilă Atribuirea termenului de durabilitate este diferită în funcţie de direcţiilede acţiune întreprinse pentru realizarea unor scopuri precise determinate decerinţele umane. Astfel formularea “creştere şi dezvoltarea durabilă”caracterizează un proces economic, care să permită folosirea pe termen lung amediului f ăr ă a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface

propriile nevoi sociale.Conceptul de dezvoltare durabilă a fost pus în valoare de cercetarea ştiinţifică,începând cu anii 1981, devenind un obiectiv economic prioritar după conferinţa de la Rio de Janiero din anul 1992. R ădăcinile noii filozofiieconomice în esenţă, îşi au originea în următoarea constatare: „ modelul

economic orientat spre producţie, a permis dezvoltarea spectaculoasă aagriculturii vest- europene din anii 1970, care ajunsă la un anumit prag adeterminat supraproducţie, iar prin efect a început să se înregistreze scădereaveniturilor agricultorilor, scăderea calităţii produselor (agricultura intensivă determină obţinerea de produse alimentare cu conţinut ridicat de elementedistructive asupra sănătăţii umane), scăderea productivităţii consumurilorintermediare (utilizarea de cantităţi crescânde de factori de intensivizaredetermină scăderea productivităţii marginale pe unitatea adiţională de factorconsumat), accentuarea disparităţilor interne între agricultori şi manifestareacaracterului elitist al agriculturii moderne, o puternică dependenţă de exterior(industrie, servicii etc.) şi efecte negative asupra mediului înconjur ător(cantităţile mari de substanţe chimice solicitate de agricultura intensivă auînceput să polueze din ce în ce mai mult solul, apa, aerul, biodiversitatea etc.) 3

Toate acestea au repus în discu ţ ie tot sistemul, respectiv s-a ridicat problema dacă nu este oare timpul să ie şim din era risipei şi să încercăm alte forme de dezvoltare care să se bazeze pe mai mult ă economie, mai mult ă responsabilitate fa ţă de mediu, fa ţă de resursele naturale şi fa ţă de genera ţ iileviitoare, mai mult ă autonomie? Ră spunsul la aceast ă problemă este dat înabordarea durabil ă a dezvolt ării şi cre şterii economice.

Dezvoltarea durabilă, se exprimă prin faptul că “orice activitateeconomică, trebuie să se realizeze în condiţii de “viabilitate”, iar efectul

asupra mediului social si ecologic numit “externalitate” să fie pozitiv. Între cre şterea economică şi calitatea mediului exist ă o rela ţ iebiunivocă. Pe de o parte cre şterea economică pe termen lung este îngr ădit ă denecesitatea conservării şi dezvolt ării mediului ambiant, iar pe de alt ă parteameliorarea calit ăţ ii mediului nu se poate face f ăr ă resurse, ceea ce

presupune o cre ştere economică sus ţ inut ă.Externalităţile exprimă efectele externe pe care le determină o

activitate economică asupra altor activităţi, asupra mediului şi asupra societăţiica un tot, plecând de la postulatul că - întreprinderile au interesul financiarde a polua “mediul în care î şi desf ăşoară activitatea” datorită costurilor(protejarea mediului solicită costuri suplimentare de producţie).

3 Buciuman I., 1999 – Economie rurală. Ed. SSA Alba Iulia


25/156

25

Există două tipuri de externalităţi, respectiv: externalităţi pozitive numiteeconomii externe şi externalităţi negative numite dezeconomii externe.

Economiile externe cuprind:- economii externe de producţie, ex: apicultorul şi pomicultorul –

externalitatea este reciprocă, respectiv cele două activităţi au efecte pozitiveuna asupra alteia şi nu există o plată monetar ă pentru aceasta;

- economii externe de consum, ex: întreţinerea sediului administrativ alunei firme şi amenajarea unui spaţiu verde dă satisfacţie vecinilor, f ăr ă ca celce face asta să fie r ăsplătit;

Dezeconomiile externe sunt: - dezeconomii de producţie, ex: unii agenţi economici dăunează altora

f ăr ă a exista o compensare financiar ă - un agent economic aflat în amonteleunui râu poluează apa, care va fi utilizată de un altul situat în avalul râului;

- dezeconomii externe de consum, ex: tutunul afectează pe ceilalţi f ăr ă a exista o compensare materială.

P ă strarea echilibrului ecologic, exprimă în esenţă tipul de activităţieconomice şi sociale, care asigur ă evitarea degradării mediului. Protecţia

mediului constituie elementul fundamental al dezvoltării durabile şitrebuie să fie în concordanţă cu legile ecologiei:

1. toate se leagă de toate (ex: reducerea poluării chimice în producţia vegetală are ca efect direct protecţia solului, a apei şi a aerului iarindirect are ca efect creşterea calităţii produselor zootehnice);

2. totul trebuie să se ducă undeva (exemplu: în urma activităţiiumane rezultă “produse secundare” care nu sunt prelucrate sau consumate şi înconsecinţă sunt deversate în mediu – poluându-l);

3. natura se pricepe cel mai bine (exemplu: activităţile agricoletrebuie considerate activităţi semiartificiale sau seminaturale care vin să completeze pe cele naturale în folosul omului şi al mediului natural; legilenaturii sunt atotcuprinzătoare şi, omul prin activităţile sale nu trebuie să împiedice nici într-un fel buna desf ăşurare a acestora);

4. nimic nu se capătă pe degeaba (exemplu: exploatareaneraţională a terenurilor agricole, luate în cultur ă pe “gratis” a condus ladegradarea calităţii acestora, fapt ce solicită cheltuieli tot mai mari cuîngr ăşămintele, cu carburanţii etc. pentru a obţine aceleaşi producţii agricole;această lege îşi găseşte utilitatea în eficienţa utilizării resurselor naturale.

În prezent, tehnologiile moderne practicate în agricultur ă şi oferiteagricultorilor sunt foarte diversificate şi cu influenţe diferite faţă de mediu.

Cu cât se urmăreşte creşterea producţiei pe unitatea de suprafaţă, prin

stimularea solului cu îngr ăşăminte şi a combaterii dăunătorilor prin substanţechimice, cu atât se înregistrează efecte negative asupra mediului şi aecosistemelor naturale.

În condiţiile actuale ale economiei, este necesar să se găsească un raportoptim între tehnologiile aplicate, producţiile obţinute şi ecologie.

În elaborarea politicilor agricole îndreptate spre armonizareaagriculturii cu protec ţ ia mediului este indispensabil să se ţ ină seama de câtevaelemente esen ţ iale, dependente unele de celelalte: necesitatea de a sporicontribu ţ ia pozitivă a agriculturii fa ţă de mediul înconjur ător; reducerea lamaximum a poluării provocate de agricultura mediului; politica agricol ă să ţ ină seama de mediul înconjur ător.

Rezultă astfel că, agricultura durabilă are ca scop menţinerea calităţiisolului şi asigurarea unei corelaţii optime între cantitatea şi calitateaalimentelor, sănătatea oamenilor şi menţinerea calităţii mediului înconjur ător.


26/156

26

Dezvoltarea agriculturii durabile trebuie să cunoască faptul că cererileconsumatorului nu sunt întotdeauna compatibile cu protecţia mediului saucu dezvoltarea unor sisteme de agricultur ă ecologică. În consecinţă literaturaşi practica economică trebuie să indice o orientare a consumatorilor sprenoile provocări ale producţiei ecologice. Consumatorul trebuie să cunoască faptul că, exteriorul unui produs poate să nu spună întreaga “poveste” (până în

prezent activităţile de marketing au pus accentul pe estetica produselor –formă, culoare, linie etc., astfel încât consumatorii confundă exteriorul unui produs cu calitatea ) şi că interiorul acestuia este foarte important, că tehnologiile productive de obţinere a produselor sunt dăunătoare pentrusănătate şi mediu.

Concluzionând , dezvoltarea durabilă reprezintă o „idee complexă“care are în centru pe lângă obiectivele economice şi, protecţia mediului

înconjurător. Implicaţiile acestei concluzii trebuie să „deschidă ochiifirmelor“ spre produse a căror avantaje şi atribute satisfac nevoileconsumatorilor la cel mai înalt nivel, astfel încât aceştia să fie dispuşi să

plătească plusul de preţ necesar menţinerii şi îmbunătăţirii calităţii mediului

înconjur ător. În acest sens, în faimosul articol „Marketing miopia“ T. Levitt(Harvard Business Review, iulie 1960) specifica: „o companie neorientat ă

spre satisfacerea cerin ţ elor consumatorilor şi spre dezvoltarea de noi produse,va fi sortit ă pieirii pe pia ţă , pentru că produsul reprezint ă înainte de toateînsăşi via ţ a firmei“.

2.4.2. Creştere şi dezvoltare economică viabilă Viabilitatea exprimă capacitatea economică şi managerială a unei

unităţi economice de a exista (rezista) o perioadă cât mai mare de timp încadrul structurilor impuse de piaţă.

Particularizând la nivel de agent economic putem concluziona: “laînfiinţare fiecare întreprindere dispune de posibilitatea de a fi viabilă, dartransformarea posibilităţii în realitate are loc numai dacă, în timp veniturileobţinute sunt superioare nevoilor”. Analizând problematica la nivel general s-ar putea spune că viabilitatea este o noţiune sinonimă cu rentabilitatea. La oanaliză mai profundă se constată că viabilitatea se întrepătrunde curentabilitatea, dar nu este sinonimă pentru că o unitate care este rentabilă esteşi viabilă, dar o unitate viabilă, mai ales cu profil agricol, poate să nu fie înfiecare an rentabilă.

De exemplu, pentru o unitate economică, indiferent de forma de proprietate, profil, mărime şi dimensiune, existenţa profitului este esenţială

deoarece el este mobilul oricărui întreprinzător. În momentul în care unitateanu mai produce profit, ea nu mai reprezintă o afacere pentru întreprinzător şieste închisă, cu alte cuvinte unitatea a devenit neviabilă. Acest raţionamenteste logic, dar în practică poate fi aplicat numai par ţial în cazurile când lipsa

profilului este efectul unor cauze obiective – ex: - producţia nu se vinde,respectiv este în neconcordanţă cu piaţa. Când cauzele sunt subiective – spreex: producţia se vinde, dar toate veniturile sunt consumate pentru a acoperinevoile, suntem în situaţia de activitate nerentabilă (f ăr ă profit), dar viabilă din

punct de vedere economic. Cum? În primul rând trebuie definite veniturile şiconsumurile unităţii economice. Veniturile se pot stabili foarte uşor în funcţiede structura de producţie şi tehnologiile folosite. Consumurile depind de foarte

mulţi factori dintre care trei sunt hotărâtori: performanţa tehnică, numărul deangajaţi şi nivelul de trai dorit cu efecte asupra volumului producţiei,negocierii nivelului salariilor, a primelor sau a altor facilităţi (transport,


27/156

27

locuinţe, masă etc.). Astfel dacă, organizaţia economică reuşeşte să-şisusţină producţia prin plata tuturor facturilor, să investească şi să plătească salarii care să satisfacă nivelul de trai dorit, ea se va menţine încadrul structurilor economico-sociale impuse de piaţă chiar şi în situaţia

în care nu va obţine profit.În concluzie, termenul de viabilitate este diferit de cel de rentabilitate

respectiv, viabilitatea r ăspunde la întrebarea: care este nivelul de trai alsalariaţilor şi a întreprinzătorului ca efect al transferului monetar dinactivitatea de producţie în familie f ăr ă ca unitatea să sufere pe termen lung iarrentabilitatea r ăspunde la întrebarea: care este nivelul profitului şi a ratei

profitului rezultat din activitatea de producţie.

22. Prezenta ţ i în câteva cuvinte diferen ţ ele dintre durabil, viabil şi rentabil....................................................................................................................

............................................................................................................................

............................................................................................................................

...............

2.5. LOCUL SECTORULUI AGROALIMENTAR ÎN CREŞTEREAŞI DEVOLTAREA ECONOMICĂ

Pentru a caracteriza locul unei ramuri în economie teoria şi practicautilizează două grupe de indicatori:

A) indicatori cantitativi (măsoară rezultatele obţinute şi resurseleutilizate):

1. nivelul şi ponderea PIB (produsul intern brut) agricol întotal PIB;

Produsul intern brut reprezintă valoarea adăugată creată într-un ancalendaristic la care se adaugă impozitele şi taxele vamale. Se calculează printrei metode:

a. Metoda de producţie:PIB = VAB + IP + TV – SP, unde:

VAB = valoarea adăugată brută;IP = impozitele pe produse;TV = taxele vamale ;SP = subvenţiile pe produse.

b. Metoda cheltuielilor:PIB = CF + FBCF+ VS + (E – I), unde:

CF = consumul final efectiv (este valoarea consumului total de bunuri şiservicii al populaţiei);FBCF = formarea brută de capital fix;VS = variaţia stocurilor;E = exportul de bunuri şi servicii;I = importul de bunuri şi servicii.

c. Metoda veniturilor:PIB = R + EBE + AIP – ASP, unde:

R = salariile;EBE = excedentul brut de exploatare, EBE = VAB – R – IP; AIP = alte impozite pe producţie;

ASP = alte subvenţii pe producţie.2. nivelul şi ponderea VAB (valoarea adăugată brută) agricole în total VAB;


28/156

28

Valoarea adăugată brută exprimă valoarea nou creată în procesul de producţie şi se calculează ca diferenţă între valoarea produselor şi serviciilor produse (VBSP) într-o perioadă dată şi valoarea bunurilor şi serviciilorconsumate (VBSC) în aceeaşi perioadă.

VAB = VBSP - VBSC3. nivelul şi ponderea produselor agroalimentare în total

comerţ exterior;Producţia agricolă finală (PAF) cuprinde valoarea tuturor produselor şiserviciilor agricole (PSA) obţinute în unităţile specializate din care se scadevaloarea consumurilor de sămânţă pentru culturile la care semănatul se facetoamna (S), valoarea strugurilor vinificaţi care provin de la unităţile ce nudispun de: instalaţii de vinificare (V), valoarea laptelui consumat de viţei (L) şivaloarea ouălor puse la incubat (O).

PAF = PSA – (S + V + L + O)4. nivelul şi ponderea capitalului fix agroalimentar în total

capital fix pe economie;Capitalul fix reprezintă valoarea bunurilor durabile destinate altor

scopuri decât cele militare, respectiv pentru utilizarea în producţie cel puţin unan.

5. nivelul şi ponderea investiţiilor din sectorul agroalimentar întotal investiţii pe economie;

Investiţiile reprezintă valoarea achiziţiilor de bunuri durabile.6. nivelul şi ponderea forţei de muncă din sectorul

agroalimentar în total forţă de muncă pe economie.Munca este reprezentată pe ansamblu, de persoane care în decursul unei

perioade date exercită sau caută să exercite o activitate profesională remunerată.

Din punct de vedere economic munca reprezintă un element alcheltuielilor de producţie a cărui efect este cuantificat cu ajutorul indicatorului„productivitatea muncii“.

B) indicatori calitativi (măsoară performanţele tehnico-economice): a. productivitatea muncii (lei/persoană, lei/oră-om);

Productivitatea muncii este un indicator care măsoar ă eficacitateacheltuirii muncii în procesul de producţie şi reprezintă timpul de muncă cheltuit pentru producerea unei unităţi de produs sau cantitatea de produseobţinute în unitate de timp.

Qt

T sau

T

Qt W = , în care:

W – productivitatea muncii;Qt – producţia totală sau volumul total de lucr ări – kg, lei;T – fondul total de timp de muncă consumat – ore-om.b. PIB/1 leu capital fix (lei);

CF

PIBleuCF lei PIB =− 1/

c. PIB/PA (lei/persoană activă);

PA

PIBagric perslei PIB =− ../ in care:

PA – Populaţia activă din agricultur ă

d.

VAB/1 leu consumuri intermediare- CI (lei);Consumurile intermediare reprezintă consumul total de bunuri şiservicii al întreprinderilor cu scopul de a produce noi bunuri şi servicii.


29/156

29

CI

VABleuCI leiVAB =− 1/

e. VAB/PA (lei/persoană activă).

PA

VABagric persleiVAB =− ../

O analiza integrată a acestor indicatori demonstrează locul şi eficienţaglobală a sectorului agroalimentar în economia totala (spre ex. în anul 2000,41% din populaţia activă a României era ocupată în agricultur ă şi a produs10,6% din PIB si 12,8% din VAB. Dată fiind experienţa occidentală, aceste

ponderi arată slaba dezvoltare a agriculturii româneşti. Exemplu: în Franţa populaţia ocupată în agricultur ă este de 3,9% şi produce 2,4% din PIB, în timpce în SUA este de 2,4% şi produce 1,7% din PIB.

Analiza acestor indicatori demonstrează o evoluţie divergenta: ponderea agriculturii în PIB a scăzut în ultimii 10 ani de la 18,8% la 10,6%(situaţie pozitivă), în timp ce for ţa de munca ocupata în agricultura r ămâne laun nivel ridicat, crescând chiar, de la 35% în 1996 la 41% în 2000 (situa ţie

negativă).Comparativ cu alte ţări, ponderea agriculturii României în P.I.B. este maimare de 1,6 ori faţă de Ungaria, de 2,9 ori faţă de Polonia, de 9,1 ori faţă deU.E., de 11,8 ori faţă de SUA şi de 12,5 ori faţă de Japonia. Aceste diferenţenu explică performanţele agriculturii româneşti, ci mai degrabă neperformanţaindustriei şi serviciilor din România comparativ cu ţările menţionate.

În contrast, sectoarele agricole din alte ţări central si est europenecontribuie cu 4 până la 10% la PIB, iar for ţa de muncă ocupată variază de la6,5% în Republica Cehă la 22% în Bulgaria.

Delimitarea locului agriculturii în economie trebuie să ia în considerareşi indicatorii calitativi. Astfel, calculând productivitatea muncii sectoriale,

produsul intern brut raportat la o persoană ocupată (PIB/PO), produsul intern brut raportat la o persoană ocupată integral în agricultur ă (PIB/POI).• productivitatea în agricultur ă calculată cu relaţia PIB/PO are un nivel

inferior celorlalte două ramuri (industria şi serviciile), deoarece indicatorul POnu exprimă timpul real utilizat în agricultur ă;

• productivitatea în agricultur ă calculată cu relaţia PIB/POI are însă mărime apropiată faţă de celelalte ramuri.

Eficacitatea utilizării capitalului fix în diferite ramuri şi sectoare poate ficalculată prin indicatorul PIB obţinut la 1 leu capital fix (CF). Datele PIB/ 1leu CF pot fi utilizate pentru comparaţii sectoriale.

La acest indicator macroeconomic, agricultura înregistrează valori

superioare comparativ cu cele din industrie. Fenomenul este explicabil dacă luăm în considerare faptul că factorul de producţie “pământ” are “cotă parte”la aportul de eficienţă, iar capitalul fix imobilizat în terenuri nu este încă suficient evaluat. Dar şi în situaţia înscrierii capitalului fix inclus în terenuri laimobilizările corporale PIB/1000 lei CF ar fi mai mare în agricultur ă comparativ cu industria.

Structura producţiei exprimată în cele două componente consumintermediar şi valoarea adăugată brută evidenţiază aspectul eficienţeiutilizării cheltuielilor de producţie. Valoarea adăugată brută (VAB) la 1 leuconsum intermediar (CI) este un indicator de caracterizare macroeconomică aeficienţei consumurilor sectoriale.

În medie pe perioada analizată (2000-2004) valoarea adăugată brută de 1leu consum intermediar, în agricultur ă este de 1,08 faţă de 0,56 în industrie.


30/156

30

Făr ă a efectua analize sectoriale amănunţite, se poate spune că înagricultur ă, cu toate schimbările structurale profunde, indicatoriimacrostructurali au o anumită constanţă. Simpla comparaţie a indicatoruluiVAB la 1 leu CI poate duce la concluzia că 1 leu cheltuit în agricultur ă fructifică de 1,92 ori mai mult comparativ cu industria. Acest indicator arerelevanţă comparativă pentru alocarea prioritar ă a resurselor financiare, atunci

când urmărim eficienţa utilizării sectoriale. În cazul României, indicatorulVAB la 1 leu CI, arată starea precar ă a industriei în ansamblul ei, şi nurentabilitatea agriculturii în raport cu industria.

În concluzie, consider ăm că indicatorii prezentaţi sunt relevanţi pentru ademonstra că agricultura are suficiente priorităţi de eficienţă economică care să

justifice susţinerea sa macroeconomică.În urma analizelor privind locul agriculturii în creşterea economică,

rezultă importanţa sistemului agroalimentar în economie, iar dacă se consider ă şi funcţiile agriculturii vom găsi adevărata dimensiune a acestei ramuri însocietate.

2.6. FUNCŢIILE SECTORULUI AGROALIMENTAR ÎNCREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA ECONOMICĂ

Dimensiunea sectorului agroalimentar ca ramur ă în economie este dată şide funcţiile pe care le îndeplineşte:

1. Contribuie la satisfacerea nevoilor alimentare ale populaţiei.În evoluţia economică a societăţii umane există o conexiune directă

între economia globală, nivelul de satisfacere a cererii de produse alimentare şi ponderea consumurilor alimentare în total consumuri ale populaţiei.

Elasticitatea relativă mai mică a cererii alimentare comparativ cu acererii de alte bunuri, determină o departajare a două tipuri de societăţi: unasăracă, unde consumul alimentar este predominant, depăşind 50% din totalulconsumurilor şi a doua, mai puţin săracă, unde celelalte consumuri sunt

predominante (în UE cheltuielile alimentare reprezintă circa 20% din totalulconsumurilor iar în România, cheltuielile alimentare reprezintă astăzi peste40% din bugetul familiei).Creşterea consumului şi instalarea unei societăţi de saturaţie alimentar ă estestrict dependentă de un anumit nivel al dezvoltării economice generale 4.

Acest nivel exprimat, de exemplu, în PIB/locui

Date post:	07-Aug-2018
Category:	Documents
Upload:	virlan-andrei
View:	213 times
Download:	0 times

A_4.03_Economia rurala IV agr_2013.pdf

Documents