Adrenalina

Prof. ENACHE GABRIELA-ELENA

1. Introducere2. Rolul adrenalinei în organism3. Sinteza adrenalinei4. Biosinteza5. Reglarea biosintezei6. Metabolizarea7. Descompunerea adrenalinei8. Mecanismul de acţiune9.Captura din lecţiile digitizate 10. Concluzii11. Bibliografie

Cuprins

În anul 1856, fiziologul francez Alfred Vulpian a observat colorarea clorurii de fier (+3) în glanda suprarenală, aceasta fiind prima indicație despre existența adrenalinei. William Bates publică acest fapt în anul 1886 în „New York Medical Journal”.

În 1893, fiziologii George Oliver şi Edward Schäfer stabilesc că această substanţă are o acţiune deosebită din punct de vedere farmacologic. Aceste efecte sunt studiate şi de către fiziologul polonez Napoleon Cybulski.

Prima încercare de izolare a substanţei o face în anul 1897 John Jacob Abel care denumeşte substanţa epinefrină.

Chimistul american de origine japoneză Jokichi Takamine, reuşeşte să izoleze substanţa numită adrenalină, ce avea proprietăţile descrise de Oliver, Schäfer şi Cybulski.

În anul 1904, Friedrich Stolz reuşeşte prima sinteză chimică a adrenalinei.

Introducere

Rolul adrenalinei în organismAdrenalina (latină ad-adaugă, ren-rinichi) sau epinefrină, (suprarenină) este un hormon secretat în sânge de glanda medulosuprarenală în cazuri de stress. Ajunsă în sânge ea determină creşterea frecvenţei cardiace, a presiunii sanguine, dilatarea bronhiilor şi pregătirea organismului pentru o producere masivă de energie prin arderea lipidelor (lipoliză) şi sinteza glucozei.

Circulația sângelui este activată la nivelul sistemului nervos central pe când la nivelul tractusului digestiv este diminuată.

La nivelul SNC adrenalina devine un transmiţător neuronal, cuplat cu proteina-G joacă un rol intermediar şi de activator al receptorilor nervoşi.

Sinteza adrenalineiPrima sinteză chimică a adrenalinei îi reuşeşte în anul

1904 lui Friedrich Stolz, adrenalina fiind primul hormon la care era cunoscută structura chimică şi este produs pe cale sintetică.

Biosinteza

Ca punct de pornire a sintezei adrenalinei este fenilanalina. Acesta devine prin hidroliză L-DOPA și după un proces de decarboxilare, devine dopamină activă care după o hidrolizare stereoselectivă se transformă în noradrenalină, care este prezent de asemenea în suprarenală. Noradrenalina printr-o metilare-N se transformă în adrenalină. Concentrația normală de adrenalină în sânge este sub 100 ng/l (ca. 500 pmol/l).

Reglarea biosintezeiReglarea şi stimularea biosintezei se realizează în

organism prin acţiunea excitantă neuronală a adrenalinei, stare de excitaţie care favorizează transformarea tiroxinei în dopa şi apoi dopamină care se transformă la rândul ei în noradrenalină. Cortizonul care ia naştere în corticosuprarenală facilitează transformarea noradrenalinei în adrenalină. Concentraţia crescută în sânge a adrenalinei declanşează un mecanism de feedback care reglează valorile concentraţiei de adrenalină între anumite limite, prin reducerea sau creşterea producerii de tirozină.

Reglarea biosintezei

Metabolizarea Adrenalina se descompune relativ repede (trei minute)

în organism, metabolizarea este realizată în special prin acțiunea enzimelor catehil-metil-transerază (COMT) și monoaminooxidază (MAO), substanța rezultată este inactivată prin legare o parte de sulf şi eliminată prin urină.

Descompunerea adrenalinei

Mecanismul de acţiune Mecanismul ei de acţiune determină punerea rapidă de energie la

dispoziția organismului, energie necesară în cazuri de pericol, pentru supravieţuire prin fugă sau luptă. Acest efect fiind realizat prin activarea proteine-G de adrenalină.

Acţiunea stimulatoare a ei asupra inimii şi sistemului circulator, duce la creşterea volemiei sanguine centrale inimă, mușchii scheletici, prin derivaţia sângelui periferic realizat prin contracția vaselor periferice, unde scade volumul de sânge de la nivelul pielii și rinichilor și activarea receptorilor adrenalinei.

Asupra muşchilor netezi, respiraţiei, tractusului digestiv şi vezicii urinare are o acţiune diferită. Astfel determină creşterea frecvenţei respiratorii cu dilatarea bronhiilor, reducerea activității digestive, a perstaltismului intestinal şi în general de contracţie a musculaturii netede de la nivelul vezicii urinare cu excepţia gravidelor unde adrenalina acţionează relaxant asupra uterului.

Mecanismul de acţiune Mobilizarea rezervelor de energie se realizează prin metabolizarea

grăsimilor (lipoliză), adrenalina activând enzimele lipaze și formare de glucoză şi glucagon necesară energiei muşchilor scheletici, prin inhibarea producerii de insulină.

Adrenalina produsă de glandele suprarenale nu poate traversa bariera hemato-encefalică a SNC, de aceea se presupune că asupra sistemului nervos central are numai o acţiune pe baza reflexelor nervoase.

Alte efecte ale adrenalinei sunt uscarea mucoaselor, de unde apare senzația de gură uscată, piele de gâscă, transpirare, midriază pupilară, influențând și procesul de coagulare a sângelui.

Concluzii Adrenalina este hormonul activator al „funcţiei situaţiilor de

urgenţă” prin faptul ca potenţează impulsurile nervoase şi participă astfel la o reglare suplimentară hormonală a răspunsului nervos al organismului la diferiţi stimuli.

Adrenalina provoacă senzaţia de teama şi nelinişte. Ea determina mobilizarea glicogenului din ficat, crescând implicit glicemia necesara situaţiilor de urgenta, activează lipaza din ţesutul adipos in vederea eliberării de acizi graşi folosiţi ca substrat energetic, măreşte frecvenţa pulsului şi travaliul cardiac. Deoarece este neutralizată rapid în organism, adrenalina acţionează pe un interval scurt de timp.

In timp ce favorizează unele direcţii de acţiune ale organismului, adrenalina „închide” alte funcţii, considerate neesenţiale in cazurile de pericol. Astfel, fluxul sangvin către periferie este redus (de aici paloarea caracteristica celor speriaţi), la fel către stomac (nu avem nevoie de digestie când fugim să ne salvăm viaţa), funcţia sexuală este întreruptă, ca şi funcţionarea anumitor părţi ale creierului etc.

Bibliografie1. Suport de curs Proiect POSDRU 618392. Lectiile digitizate din platforma AeL create in cadrul Proiectului3. http://www.scritube.com/files/chimie/267_poze/image020.gif4. Costin D. Neniţescu, Chimie organică, Ed. VIII, vol.I-II, Ed.

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1980.5. Margareta Avram, Chimie organică, Ed II, vol. I-II, Ed.

Zecasin,1999, ISBN 973-96241-3-8.6. J.B. Hendrickson, D.J. Cram, G.S. Hammond, Chimie Organică,

Ed. Ştiintifică şi Enciclopedică, Bucureşti,1976.7. Eugeniu Mihaiu, Iosif Schiketanz, Structura, sinteza şi reacţiile

compuşilor organici, Editura Tehnica, 2007, 8. Daniela Istrati, Florin Iordache, Compuşi organici cu funcţiuni

mixte, structură, reacţii, mecanisme, Ed. Printech, 2008

Vă mulţumesc!