*rTL XXXV. — Nr. 36. 25 B a n i f n t o a t a t a r a Duminică 21 Dccemb. 1919

niversu Director: STELIAN POPESCU

R E D A C Ţ I A : A B O N A M E N T : A D M I N I S T R A Ţ I A : No. Ii, Str. Brezoiana, No. 11

* Lei 10 Anual = No. 11, Str. Brezoianu, No. 11

I ф »fr ÎNSEMNĂRI DE RĂZBOIU l9l6 tfr "ifr

pajură însângerat* Batalionul il — ariergardă.

Compania mea în Viştea de jos. Am tras la o casă din marginea satului. In curte se mai afla şi un convoi de arti­lerie. După amiaza, mi-am pe-trecut-o scriind două scrisori acasă, mai umblând prin sat după ale măncărei, s a t u r â n d cei doi meri din ogradă, iar acum într'o odăiţă spoită fru­mos cu nasul vărât in vatra mare, pregătesc câte o cană cu ceai drept cină. Locote­nentul meu, D-l (jh. Podoabă, avocat, la o mescioară luminata abia de un sfârâiac de lumâ­nare fiind ca ofiţer de poliţie în sat umple două coaie de hârtie cu un ordin searbăd...

Ceilalţi locuitori vremelnici, intră, es in vârful picioarelor svârliţi care-n coace şi-n colo după treburi.

Trăsura de ambulanţă cu cele două căruţe ale ei cu medicameute a tras şi ea in mijlocul curţii, astfel că D-l Doctor e oaspetele nostru ! Şi nu mă 'ncumet să spun că-i un oaspe de seamă: un ofi­ţeraş înalt, tare înalt, drăguţ, veşnic pe buze cu o glumă, poartă o pereche de mustăţi împrumutate poate de la îm­păratul Germaniei.

Intră ca o furtună : — Bună seara... V'aduc veşti

noi... — Ce ştii ? — Ce a î auzit ? — Înaintăm... — Cum ? — Z ă u ? Nu mai spune?

Asta-i vorba D-lui Locot. Po­doabă.

— Scur t ! înaintăm. — Păi, suntem în retragere...

de Cesar Pruteanu O — Ce are aface... înaintăm. Locot. Podoabă îşi întrerupe

scrisul, eu mai să-mi vărs ceaiul de bucurie, Rădoi ordo­nanţa, a rămas cu o ci mă în mâna stângă...

— înaintăm D-lor... —• Nu se poate Doctorul curmă gluma. — Adică... înaintăm spre

Braşov... îndărăt... tot o înain­tare va să zică şi asta.

Locotenentul bate-n masă supărat :

— Mulţumesc ! Qluma-i de prost £ust şi-şi reia scrisul ca şi cum nimic nu s'ar fi în­tâmplat. Eu, desamăgit a mc ceaiul la masă, iar ordonanţa mişcă ciema-n aer cu tristeţe...

Doctorul : — Faceţi ceai ? Bun ! Eu

beau ceai !... şi-şi trage o cană dinnainte şi se Tepede la gră­măjoara dè pesmcţi cu gând de jaf.

Un ostaş din vânători ne aduce o veste şi o poruncă :

— Trupele noastre au tras în cavaleriştii cari cercetează câmpul. Dinspre Olt intr'ade-văr s-aud salve repezi. Pe linia satului tropot apropiat de călăreţi.

S'au oprit în dreptul casei. Rădoi ghiceşte : — Sunt din 4 Roşiori. Un sergent înalt, cn mustaţa

ca două caere se năpusteşte în odăiţă :

— Am prins-10 nemţi şi un doctor...

Doctorul nostru sare ars : — Şi un doctor ? — Ce te sperii !... Nu-ţl ia

pâinea, îl înţeapă de astă data avocatul, şi tustrei uitând de

ceai trag in grabă uşa după ei . . Rădoi a sfârşit cismuliţele şi

priveşte lacom la trei câni de ceaiu...

.Miezul nopţii 1 Nu pot închide ochii de loc.

Locotenentul s'a întins pe pat. Afară foesc felinare şi-s făcute trei focuri năprasnice cu trei poveşti domoale. Artilerişti ş e i la sfat cu infanteriştii noştri. Am auzit că de când au intrat ei in sat au pierit mai toate găinile ca de-o boală ascunsă şi că lumea se-nchide seara mai de cu vreme. Stăpâna casei noastre, o săsoaică de vre-o 40 ani, cu filcă-sa numai de la, dorm de teamă de ne-teamă înti'un podeţ cu fân.

Am eşit afară. Tot aud Brómot neobişnuit.

Presimt lucruri rele ce au să se întâmple şi împuşcăturile din departe îmi rup liniştea

шщуЛ

Pe unde a călcat ostaşul român : Vedere din Budapesta. Strada Andrassy.

2.—No. 36 UNIVERSUL LITERAR Duminică 21 Decemb. J919

să spună... şi ple<*câ unul

inimii. De câteva zile ne re­tragem. Ţinutul ăsta e un şes întins. Loc de apărare vom găsi în coamele de munţi...

— Se pun caii : aud un strigăt de brigadier.

— De ce ? — Plecăm! Vin nemţii.. Şi

se produce învălmăşală. Nu­mai artileriştii înhamă caii şi se pregătesc domol şi nu iau seamă la grabă. Ba trei într'un ungher de şură mai chicotesc pe înfundate :

— Düte înăuntru... s'a dus şi ea...

— Ei şi ? — Ve<:i ce-o — 'Mda!

dintre ei. Mă iaù după el. Din tindă

privesc în odăiţă. Doctorul şi-a pus mantaua şi-si caută de zor în buzunarele Locot. Podoabă nepreţuitul lui ciubuc. Locotenentul asculta întâm­plarea ciudată ce-o destăinu-eşte săsoaica, stăpâna ca»ei... Fata ei, cu ochii în jos zice din când în când Ie 1 Ie 1'' Apoi începe ea să povestească într'o nemţeasca limpede.

Pricep-şl eu de afară. , — Acum o săptămână... tot

umbla după mine... mi-a fă­găduit că mă ia de nevastă... N'am vrut... apoi m'am dat... şi el acum pleacă... Şi ochii ei îi joacă-n lacrimi. Recunoaşte pasul greşit.

— Cine-i acela? — Unul delà tunuri. Unul

nalt cu mustaţa roşcovană. — A ! E de la artilerie ? Hm !

delà artilerie.. nu m-amestec, nu pot face nimic şi Locote­nentul ridică-n sus două mâini desnădăjduite.

Cele două femei nu mai fac nici o rugăminte ci cu pas domol ca două călugăriţe eşite delà spovedanie, scoboară sca­ra. Artileristul cu pricina, o sbugheşte de lângă mine, trage fata la întuneric, şi-o sue într'o căruţă... Convoiul pleacă, am­bulanţa noastră de asemenea, doar doctorul năduşeşte sus căutându-şi ciubucul.

— Da'lăsaţi-1 la pustia... — ÍNU se poate, e amintire

din Florenţa. — Vin nemţii... trebue să

plecăm." . V — La dracul! Unde njA-

ciubucul ? Locut. Podoabă şi-a pierdut

răbdarea ş i da bice cailor, doctorul aleargă după trăsură cătrănit iar prin faţă ca-n sbor trece căruţa cu artileristul şi nevasta Iui !...

In urma noastră se leagă convoiurile rămase. Călăreţi umblă forfota cu porunci noi. Dintr'o casă mai Ia vale Coman­dantul nu ştiu cărui Rgt. se retrage şi el. Lttminiţi mai scli­pesc pe la ochiuri de geamuri, şi-n învâlmăşaia plecării grab­nice aud glasul săsoaicei din pridvor :

— Frida !... Friiida ! Wo bist du? 1)

César Prateanu. 1919

1) Frida, Frida... unde eşti?

Nopţi de Toamnă (Simfonic)

Nopţi 9л

tfopţi â$ albe crisantemi. JţopjLde toamOtSt ЯорЩЧе formée* De lumină si Blesteme. Nopţi de toamnă! Ceruri pale, Ceruri reci de ametist Nopţi de toamnă! Cant de crivăţ pe Ш lan, Pustiu şi trist. JVKJfpii de toamnă!

0 o

Căldura Ţiganului 3 o £

într'o iarnă viforoasă cam prin miezul lui Chenar,

Un ţigan la dram purcese cu trei scule pe-un măgar

5'i cu fiiu-so din urrttă alergând şi plin de ger, n costumul cel m care huzurla Adam tn cer.

Degerăndu-i şi ureche, (pân'şi nasu-se'nroşise), Că'ncepu de zor nevoe ţigănuşul să sughiţe Şi să-t tragă zor nevoe pe tătâne-so de zor : — Aoleo mănca-te-aş, teteo t sunt goluţ de tot,

zău, mor, Că e frig, de crapă'n scorburi oul corbului /...

Ce mă ?... Cine site — und'dus cu gândul tatăsu XI întrebă — Mi-e frig, tete, 'ml crapă pielea, mor măn-

cate-aş, aoleu !... — Fii tu cioară nespălată, bată-ml-te-ar

Dumnezeu Ca barosul t... Na cureaua, prlnde-te pe ta

• mijloc Şi-i vedea că se trăeşte printre noi şt fără

foci... — Tete, zău. mânca-ţl-aşl barba, tu, tn polcă,

cu rândeaua Blne-o ăactt — Bată-l sS-l bată, pune, dancttf-

le, luleaua ! Uite dracul până unde a ajuns acum să-mi

ceară !... Vrea cafea cu lapte, Doamne, ce mai pagubă

să peară /... Da ît-e cald, pe câtă vreme n'a mai zis nimica

dracul ; Danciu'n pumni sufla îa aburi şi'ngheţase rău

săracul, Până ce ctHtotul ghiaţă mai cercă pe lângă

ч despot : лІа-та sub pulpană teteoII...

— De-te dracului că na pot. Uite traista puia de cioară, la-o'n spate !

şt-o luă Jigănaşul tn spinare până ce tt îngheţă Şi suflarea'n ptipt $1 tat-so, cum gândea

>д' ' cine-ştte-ce, Vede lat lâttgU etrer» pe feciom-s'o : ,Et, de !.. Ce să-i facfmmm-l'ar focal

Sa înăbuşit auzit De actriţa ша-lJa dracul, > ч

- Ä f e Di ieşit dtn cucuruz t \ ŞibukQssbmmpecal^ Cătră targpe drum ţlgatm * í

Cu trei şpuU pe-un măgar.

o o

Romeo Popovkf - E ö Q

Foţ căzute, foi îndoliate, moarte Ndpţi Re toamnă! Flori <e«-fi poartă 'ft sbor petalele

departe №bţi*Jţe Soamnă! Nfyfivlbe^jiopţi mßgfce °*

' ЫпЛ N*o\pţi fte toamnă! Cu flori moarte~~şi cri dragoste

nebună No\pţi Йе toamnă! Visuri vane — sbor de clipe 'n

zarea ttwîWŢ N*o\p,ţi de toamnă! Flori de uMbă. — t crţsanteme

fi cucută.,. ЛЦрі(і Be toamnă! Nopţi d* veghe, Це amor fi dé

vioare Nrfpţi Be toamnăl Nopţi pierdute cu o poveste, c«H>

сйщаге. Henry V. Găbunee

1 Noembrte 1919.

V E R S U L Eu sunt eooul vremţjLor profane Neprihănit de-ureche omeneasca Eu sunt cântarea lumilor ob­

ştească Şirarune ttispreţurmi ghiarelar

tirane.

Eu sunt cântarea vremilor măreţe

A feţei cuvioase stână tn гатЛ Cu spală grea fi coiful de

aramă Făcând sfioase inimi să îngheţe.

Eu sunt avântul mistic al făş-turei

Sunt aurul din mzele solare, Eu mila sunt, avânt de alinare A răzleţitei inimi a Naturei

La-al cărei sân e toată 'nebipui-rea

Şi basmele, şi vi&fa şi avântul, Din sânul cărei a esit pământul Şi toate ce le 'ncape plăzmuirea.

Eu cânt crediriţa vagă a ome­nirii

Slăvind deopotrivă pe Zoroastru, Pe Moise si pe Buddha şi

MartirH...

Şi viaţa singuratecă, sihastru O 'nchin lui Christ cel blând Şi 'nchin iubirii Nemărginirea cerului albastru,

Romeo Poppvid 2 Mal 1919. I i

e c n —

^Duminică 21 Decemb. \Ш UNIVERSUL LITERAR No. 3 5 . - 3

FLOAREA ALBASTRA (Poem simbolic dramatic în 5 tablouri)

DB MARELE DUCE C0H5T. eOHSTBHTlHOViei-ROMflHOFP

(Foat Preaadlntela Academiei de art» fl atllnfe din Petaraburg)

TABLOUL ІЦ (Zi frumoasă ou sare) Sjor, T<om, Vemcr

(Castelanul, contele Bjorn, dă instrucţiuni bătrânului grădinar, Tom, la stropirea straturilor ou flori din parcul castelului)'

BJORN: Bagă de seamă, Tom.,, (arătândU-i florile din preajma mromântului) pe 'aces-tea, ştii prea brae, sä nu le < a-tingi,., nici măcar cu un fir de apă.....

TOM. (Stropeşte, murmurând) : ŞUu!-.. Dacă de douăzeoi şi doi de bni împlinişi nü le.am stro. P't... apoi acum am să fac treaba aceasta?!.. (Nedumerit; dând dta •meri): Până astăzi nu mi-am pu­tut închipui prin сѳ mijloace au putut ele să trăiască!...

BJORN. (Indiferent): Al drep­tate,,. Dar să nu te mai gân. deştl la aceasta, căci poate eă au. peri pe bunul Creator...

TOM. (inălţând din'umeri): BL ne,., dacă voiţi astfel!.. Aşa să fi eL. (Oprindu-se o clipă),

(Bjorn începe eă se plimbe prin parc, alene( ou înfăţişarea unui Otn câre are toate mulţumi, rilo şi care nu mai aşteaptă nimic delà soartă. Apoi. din când în când, se opreşte şl se apleacă de» asupra unor straturi ou flori).

TÓM. (Aparte. Mirat): Ciudate flori!.. Am îmbătrânit, dar aşa ceva n'am mai văzut!... AuzU., Să crească ele fără ca să. primea­scă măcar un fir de apă din mâ­na vreunei fiinţe omeneşti!,., (p. m). Dar ce e mai ouriosi e că în flecare an la o anurnită zi— răsare câte o floare, irouä!... (p, m.) Am observat bin« fenomenul acesta; până acum sunt (privind monumentul) douăzeci şl două de flori pe lângă acest monument... Da, leam numărat bine!.,. (O prindu-se o clipă): Din ziua mar­tirului Celeşti—de anul trecut çi până acum o săptămână în ur­mă, — tot în aceiaşi zi, — când » răsărit a doua.aeoea şi doua floare, cu toată observaţia mea de grădinar bătrân, n'am zărit măcar un fir de bobocel, un în­ceput, care să-mi explice că se petrece ceva aci, că se va naşte si jn acest an o nouă floare. ЭДтіс... dar absolut nimic, nu-mi dovedea aceasta... Cum se explică atunci această tamăî... (încurcat) }nceteaaă Juciul; Д!„. poate că

Traducere în româneşte de VAS1LE DEM. BRADUL

Membru al ..Société Astronomique da Franca" * Student, Suceava-Bucovlna

domniţa, fusese vre.o sfântă şl... BJORN (către Tom care în-

cetaee lucrul; şi părea gânditor): La ce te gândeşti atât de adânc, Tom?!,.. După cum îmi închipui, cred că trebuie aă fie iarăşi ce­va... necugetabil.,.

(Ca trez't din visare, Tom,

dreaptă-1... (apoi Jşi făcu de lu-•rn pe lângă un strat).

(Tom ies* înaintea lui Verner si schimbă — în tăcere — câteva vorbe. Verner îi dă a înţelege oă vrea eă vorbească cu castelanul Bjorn).

TOM. (Dând din umeri:) Bine, numai dacă va accepta d-*ul conte...

(Toin se îndreptă către Bjortt •punânduJ — în tăeere — dorin­ţa vizitatorului).

BJORN.» (Nepăsător. I făeân du_i semn): Bine, eă poftească...

(Tom se duce şi deschide mic» portiţă a parcului, lăsând pe Ver ner eă intre. Acesta, îridreptân-du-аѳ către conte, îl salută a-dânc, scoţândU-şi pălăria de p« eap. Tom îşi reia lucrul între liupt).

(Verner sta sfios, neştilnd cum

PRIN PARC "l

•f PRIN PARC

Petalele narcişii şi-a tndiamantat Cu rouă care cade pe ei în înserare Natura blândă doarme Iar, doru-mi ne'ncetat Răscolitor de patimi te celte cu'nfoeare.

Uitat de toată lumea prin parc stingher mă plimb

Şi te aştept iubito când noaptea se coboară Că'ml place înirăgirea când"luna cu-al

său nimb Pe fruntea ta de zână cunună desfăşoară.

Şi'n clarul ei majestic şi de visare plin Să ascultăm divinul imn de privighetoare Şi'n timp ce-o să ne'nbete parfum de

floare fin Ţi-oi spune de iubirea-mi in veci neperi-

toare.

•>?••' Constantin Magnificul.

B

î*. meşinaHceţite îşi reia lucrul ti erupt): •

TOM. (încurcat): . .Mă gân» deam.. da.. Ia„

BJÖERN. (Tăindu-i vorba): La ce spui că te gândeai?.,.

TOM. (încurcat) .La domniţa dispărută... si florii© acestea tai. uice.. (ezitând): Oare n'o fi vr'o sfântă ea?!...

BJORN. (încremenită): spuif Toni?!,,, (cu compătimire, bătându.l pe umeri): O om fără minte eşti!.., Ţi-am apaş4 de atâ­tea on, ca sfi nu te mai gân-deşti la aţa ceva...

TOM: Aveţi dreptate!., aş».. (Vine din spre bisericuţa Ver­

ner, care se îndreaptă către por. tiţa parcului).

(Bjorn şi Tom _ observânuu-1) BJORN. (către Tom: indife­

rent) : Ia vezi, Tom, ce doreşte tânărul,,, poate că a greşit,,, în-

hotărâre* să înceapă, cu toată ce_l făcuse să vină).

-BJORN. (•Intâmpinărel pe Ver­ner) : Mă rog, ce dorinţă te.a putut «duc* aici, tinere necunos­cut?...

\ERiKER. (încurcat; cu ochAb către Tniu, pentro a nu afla a. cesU nimic dir cele ce va spu-

j ne copt<*lu!) ; O dorinţă mare... fVnrte mare, d_le conte... care da­că va fi spulberată, va галі din tr'o dată două inimi...

BJORN; (Bănuitor ; atinge braţul lui Verner, cu oare se plimbă): Tinere necunoscut... ce voieşti eă spui prin aceste cu­vinte?!...

VERNER. (Ezitând): „.Anume eă.,. iubesc, diu toată inima mea, pe domniţa Lydia... Promit, prin jurământ că o voiu face fericită..

BJORN. (8* oprefte loçùhi'»

îneremenit^ ducandu-şi mâinile ja cehi şi frecându.se:) Cum ?

Visee, sau sunt treaz ?! Cine îmi vorbeşte ?!

(Tom Îşi încetează lucrul şi uitâodu_se către «i, dă djn umeri, murmurând).

VERNER. (Zăpăcit, de întorsă­tura lucrUTilor:) Eu.,, un pictor eu ѵіЦог şi um visător. (Oprindu-se o clipă).. Un cânţător de stele şi de lună... de mări albastre, de câmpii înverzite.

BJORN. (PrMndu-l cu uimire şi puţină mânie:) Şj cum ? D-ta vij să ceri mâna fetei mele, a dom. niţei ? D-ta( un pictor, un poet, un cântăreţ de stele şl de lună ?! (pauză mică ; calmat:) Nu... a-ceasta nu se va întâmpla! (Tăim-du.şi vorba scurt): Dar de unde o cunoşti ? Unde ai întâlnit.o ? Ştie ea măcar că d-ta exişti ?!

VERNER. (Cu resemnare ; mai înviorat :) Ştie, d-le conte ; dar nu ştie însă, că, plin de încrederea pe oare mi_a dat-o tinereţea, am venit astăzi îna}nte de.,. Vă rog, vă conjur, nu-i spuneţi nimic ! (p. m ) Poate eă ră veţi schimb* ideea ma| târziu,,, şi atunci veţi avea timp să-i spuneţi

(Bjorn, dând din umeri, rămâ­ne câteva clipe tăcut; apoi ia de braţ piş Verner şi îl duce in faţa monumentului soţiei sale, împrej. m uit de flori).

Bjorn: (Liniştit): Priveşte a-ceste flori ce par surâsul unui raiu, nemaj văzut în lumea noae. tră... (p. m.) Spune drept: nu e aşa că n'ai mai văzut nici odată altei* 1* fel ? '

(Verner rămase mut tn contem­plarea florilor: îi pierise graiul).

VERNER. (Fascinat:) A veţi dreptate, d-le conte Nicăeri n'am văzut asemenea flori., şj doar am pribegit mult, foarte mult prin lu. mea aceasta. (Aparte-mirat:) Pen. tru ce oare domniţa, scumpa mea, ' , floare" nu mi-a atras încă dia vreme atenţia asupra acestui rai ? Oare ce a făcut_o ca să nu.mt destăinuiască această taiuă ? Căcî aşa cred că aşi putea-o numi (tare pe neaşteptate) Taină *.

BJORN : (Mulţumit :) Da, tu­nă ; observ c*ai zis bine. Abia a_ cum recunosc în d-ta un om care ştfe să preţuiască un lucru,,, un fenomen oa acesta.

VERNER, (liitrerapându.1:) dumnezeese, nenatural !

BJORN. '• (încântat; bătându-1 pe umeri;) Ei ! Bravo T Aşi îmi placi ! (Oprindu-se o clipă:) Dacă mai voieşti ca să ştii ceva asupra lor e că nimeni nu le cunoaşte în 'lumea aceasta. Cum a apărut prima floare, asta e taină pe car* nici eu singur nu mi.o pot expli­ca (p m.) E foarte frumos să pri­veşti cum petale^ lor, înainte de a ee deschide, ee înfăşură ca nişte turbane pe tulpina k>r. Le îngri. jesc adică nu — 1* privesc cu patimă.. Le iubes* tot atât d* mult — poate chiar şi mai mult».

4.—No. 36 UNIVERSUL LITERAR Duminică 21 Decemb. 1919

eât zici d.ta că iubeşti ne Lydia... N'am altă plăcere de cix eă le prj-теэс, eum începe, la o гі anumita a fiecărui an, să răsară cate una — Tariindu.se astfel la infinjt ou. lorile lor în strălucirea neasemui­tă a corolelor. Odată şl odată se та zice despre ele, că s'a trans­portat raiul din oer, alei pe pă­mânt.

(Ve'rner rimâne încă mut de admiraţie)

VERNER. (NedumeTit:) Nu ştiu cum... dar îmj pare că sunteţi şi dv, (ezitând) o fire visătoare, în felul de a v ă exprima atât de poetic.

BJORN: (Nepăsător; dând din umeri:) Nu ştiu... dar eu vorbesc ceeace simt şi pot observa. (După o clipă:) Priveşte: (arătându.i ia­răşi florile:) se află printre ele câte una albă, aflta violetă, o alta purpurie una întui.ecată ca noap. ţea..., afta curată ca roua dimi-neţei ; aproape toate culorile. In­să (scoţând un slab suspin:) sin. gur a nuanţă pe care D-zeu nu a creiat-o încă, e ,,albastrul desăvâr­şit": „albastrul' ceresc"! (p. m.)

eu vocea slabă:) Am dorinţa t* în ziua — sau mai bine zis : în a. nul când se va creia printre a. ceste flori şl această nuanţă de culoare.- „albastru] ceresc" ,,flc*. rea albastră4 aă te r ^ t o r c i aici şi atunci, fericit, îţi roi da pe fiica mea. . însă-pre-simţeso — dar n'am altfel ce face, un jurământ tainic mă k*gă — că. atunci totul va fi în zadar — atât' pentru d-ta (emo­ţionat; ezitând:) cât şi penru noi. (Duse o mână la ochi şi-fti şterse o lacrimă pe furiş).

VERNES. (Simţindu-şi ochii umplându-ijse do lacrimi:) Mul-tu-mesc ! (Apoi fuge vijelios pe portiţa pe unde venise, îăeand să îi cadă o batistă pe care n'o ob­servă nimeni la început).

BJORN. (ZdrobH ве trânteşte po banca din faţa monumentului). Do*mne, aj milă de noi !

TOM. (Lăsând să-i scape din mâini stropitoarea; cu capul gol şi cu faţa întoarsă către bisericu­ţă:) Amin !

CORTINA (Va urma)

tablourile IV Я V

tn lumina si aerul lor 'de ««> încât fără să-mi dau seama, în­cerc- un ші-ămurit şi curios sen­timent de invidie. Dar amintiri-du-mi găurue adânci şi multe săpate In ele de тісгоЫі setosi de aur, mă resemnez imediat şi remarc cu acest prilej un tova­răş nou da călătorie: e un un­gur cü mustăţi mari, prinee în­tr'un bandagiu soios spre a le da splendida formai kaiseriana, un ungur bolnav, după toate a-parenţe'e. Cu capul scos pe gura unei ferestre, începe să cânte în limba lui un cântec turanic care-l trezeşte din somn pe bu­nul meu tovarăş de călătorie. Şi cântă mereu şi supără Întregul ţinut cu cântecul lui.

Sub cerul măreţ ca nicăiri, se întind deasupra Arieşului, în pantă repede, livezile verzi, cu pete galbene şi albastre do flori nepretenţioase. Pe un tăpşan ca de ismairaid şade o căsuţă de Demn într'un cerc de floarea-soarelui şi par'că doarme fericită de lumea pitorească şi pacinică In care mâini ăd om au ridicat-o.

Ajungem la Vadul-Marcului unde a stăpânit odinioară preto­rul roman Március şi unde s'a descoperit şi un castru din vre­mea lui. Şi aici, ca şi în alte multe locuri din Ardealul nos­tru, se găsesc multte din urmele sfinte ale strămoşilor cari au să-dit prin aceste singurătăţi să­mânţa sănătoasă a neamului nostru,

Ceea ce predomină aici peste (tot locul sunt nesfârşitele pajişti de mătase verde pictată cu mii de flori variate, de marea maes-tră natura. Din când în când a-par păduri dese şi tinere de un verde brumat. Se vede sătucul Bum cu bisericuţa-i veche d* lemn, acoperită cu şindrilă. Ar le­şul curge pasionat, dar tottuşi, rece, ducând atâtea zvonuri şi poveşti netălmăcite Mureşului potolit. Turme de oi albe şi de vaci, suspendate pe câte un pe­rete stâncos acoperit dö aceeaşi iarbă abondentă şi grasă Masivi colţuroşi ies la iveală din toate părţile ca nişte paznici nebiruiţi ai cetăţei munţilor apuseni, tn-trebându-ne semeţi: , „ce că­taţi pe aici mirmidonilor?''...

Câte-o târlă şi câte-o silueta de păstor cu câinele ciobănesc

„alături, e* un bolovan alb gata să se prăvale asupra duşmanu­lui. Măceşi înfloriţi pe stâncile de lângă lini» îngustă de fer. Stâncile sunt fioroase, dar zâm­betul florilor de măceş le reţine par'că Bă nu se aruncai asupra noastră: Alt sătuc ne iese în cale, se apropie de noi şi ne primeşte cu surâsul multicolor al florei lui bogate. Casele de lemn par nişte mumii în mijlocul acestei naturi tinere şi râzătoare. Aco­perişul lor <je pae inegrit de ploi şi de căldură, se tangu* de sä-

răicia pe care zadarnic vrea s'o îmălue. Ici-colo çâte un acoperi? de ţiglă roşie Isl bate joc de săr­manele caea <іѳ" lemn vechi, In« velite cu pae şi coceni înegriţl de vreme. Şub un masiv cenu­şiu se aştern câteva holde etaja­te pe răzoare şi oamenii lucrea­ză acolo cu drag şi cu voe bu­nă, săraci, dar plină de sănă­tate. Sunt orele 12 şi gara Sul-cina ne oferă un dejun bun şi eftin. Tovarăşul meu de drum, membru In marele sfat, subpre­fect şi advocat din Câmpeni, îmi arată In stânga drumului fai­mosul copac al norocului: e un buchet enorm, verde-vi olfet, cu nuanţe arămii, pe o tulpină groa­să, ale cărui frunze nu se всЬіщ-bă nici odată.

Totdeauna, iarna ca şi vara, copacul rămâne aceliaş, frunza se lnoeşte de sine dintr'o bogată; sevă permanentă, păstrându-işl neschimbată înfăţişarea. E o minune a florei noastre, copa­cul acesta).

Numeroşii botanişti cari au venit să-l studieze nu şi-1 pot încă explica şi nu au reuşit să-l multiplice. In toate gările şi pe clădirile publice de prin comu­ne drapelul nostru fâlfâe mân­dru în lumina soarelui. Uşor se poate Închipui bucuria locuito­rilor din această regiune absolut românească, <a marilor români cari sunt moţii lui Avram Iancu, 'a vederea lui. Case izolate, îm­prăştiate pretutindeni, holde ca nişte covoare întinse şi semne că ne apropie de un centru A-j ungem lia Câmpeni care e' un orăşel desfătător şi o minunată staţiune climaterică. Sunt invi­tatul tovarăşului meu de drum şi n'am cuvinte eă-i mulţumesc cum se cuvine pentru excelenta ospitalitate ce mi-a dat

M'am dus la biserică. Lume multă, şi nespus de cucernică. O-biceiuri locale Interesante. Am vizitat casa d-lui prefect ín care au fost găzduiţi Suveranii în trecerea lor prin acest ţinut. De la Câmpeni te simţi atras spre Vidra lui Avram Iancu, spre Scărişoara şl Lăpuş cu minuna­tele lor poziţii, şi spre Detunata, o altă minune a munţilor apu­seni pe care însuşi decedatul îm­părat al prăbuşitei monarhii a ţinut s'o vadă la 1852,

„Ţopcbii'' (moţii) îşi iubesc cu patimă cetatea lor de munţi. Au făcut din acest ţinut sălbatec D grădină superbă în care şi-au ri­sipit chinurile lor sărace de cari nu s'ar despărţi pentru nimic în lume. Coboară ei adesea „la ţară1', adică pe câmjpie, pentru făină, dar ee întorc totdeauna de vreme în munţii lor atât de dragi. - I

Delà Câmpeni la Abrud e cale scurtă şi netedă, printr'o vale înăbuşită de vegetaţie. Abrudul e la o atitudine de aproape 1000

D e l à Turda la Abrud ( î n s e m n ă r i )

In trenul de păpuşi ce duce la Abrud. Lume puţină. Ferestre ci uşi cari au fost cândva. Băn­cile păstrează mici urme din luxul originar: două fâşii de pluş incolor atârnă la un capăt şi un arc destina şi deşirat iese din pânza ruptă şi murdară. încolo lemn vechi şi stricat. Aerul e abondent şi, ca un fluid mângâ-ios şi plin de puteri vii, ţi se strecoară în sânge şi ţe face să simţi cu intensitate vagul vieţei.

Tovarăşul meu de drum, un colos, nemulţumit de scaunul de păpuşi, reuşeşte în fine să se e-chilibreze, întrebuinţând şi ban­ca din faţa lui. Cu o batistă mare legată In jurul gâtului desgolit, închide ochii resemnat şi asudat Are aerul că a mai călătorit cu trenul acesta minus­cul care merge tiptil şi sfios, ca o şcolăriţă cuminte. Poţi urmări astfel aspectele câmpului verde, cu pete de lumină şi de umbră, şi toate efectele polieremice ale zarei plină de munţii apuseni Paralel cu trenul curge albul şo­selei mai albă ca zăipada şi pu­ţin mai încolo Arieşul aprig şi rece care fuge mereu către Mu­reş, fără să pară de loc plictisit cu treaba asta.

iDeasupra în văzduhul beat de soare, plutesc doui vulturi ca două spirite trufaşe, făcând cer­curi îmbinate, apropiindu-se şi depărtându-se în acelaş timp

C» pentru aişi pătrunde unele gânduri serioase. Dincolo de râu se înalţă două piscuri acoperite de fagi deşi. Ultimele bucăţi de şes sunt pline de flori multi­colore.

Mergem cu încetineală caldă. Ne apropiem de munţi cu timi­ditate. Pârâiaşe limpezi şl gu-

I rese vin printre stânci capri-( cioase şi ca de mozaic, stânci pline de pietricele rotunde, ca

I nişte făpturii din altă epocă, îm-; pietrite aci de mil si mii de ani, ; monştri ce devin .ameninţători prin muţenia şi formele lor, vrând par'că să gâtue Arieşul, iar pe nöi să ne spulbere. In dneapta apare un zid lung ce stă să se prăvale. In stânga e râpa accidentată a Arieşului şi mai jos sau undeva pe deasupra stâncilor mohorâte, se strecoară şoseaua albă oa varul, asemeni unui şearpe, ţmându-аѳ mereu de trenul în care tovarăşul meu de drum doarme titanic, iar eu înregistrez cu ochii, ca o maşi­nă, tot ce trece prin raza lor.

Mergem groaznic de încet şi o-colim neîncetat, în toate direc­ţiile. Defileul « foarte strimt, înaintăm printre două ziduri înalte c« se apropie tot mai mult unul de altul şi se înalţă tot mai aproape de cer, acoHo în fund unde par'că se împreună. Sunt atât de verzi, atât de sin­gure şi de fericite în gloria lor fireaScă, în bogăţia lorsiaturală,

UNIVERSUL LITERAR No. 3 6 . - 5

m. şi *r* >ce& шлі desăvârşit* şcoală de lete, cu un muzeu ex­traordinar de bogat ei de inter*-êant, care merită să fie văzut şi copiat, mai alea de normalişti. Nemai găsind altceva la Abrud, m'am, dus să vizite* Roşia auri­feră. Pentru acest lucru mi s<a qrue ca am nevoe de НіѵаЫа engedély, adică de o autc-neaţi» delà nişte unguri, autorizaţie pe care am primit-o cu un senti­ment d« ruşine ei de indignare ttespusă.

După o oră de mers prin pă­dure, -am^ajuns la trenul elec* !

trie care tocţmal pleca spre ca.-1

tocombe. Am miera cu trenul a-cesta prin pădure vreo 20 de mi­nute. Vuia pădurea de sgomo-tul roţilor lui, supărată par'că de această profanare moderna. Jos io adânc se întrezăreau pâ-raele galbene eari spală aurul în atampurile primitive de lemn tfe micilor proprietari ce pierd 60 Ia sută din aur. Deasupra gs-Iteriei principale stă Roşia cu cele 7 biserici ale familiei Gritta pare a stăpânit aici odinioară şi a zidit multe alte aşezăminte cari ti leagă numele pe veci de regiunea asta bogată.,. Gritba a jucat un rol de seamă la 1848 din care cauză І s'a confiecat moşia auriferă la 1849. i

Urmaşul lui, actualul poliţai delà Alba-Iulia, intenţionează s& «ară revizuirea vechiului pro-tea politic care i-a sărăcit fa-

'milia. Am cutreeraf în tovărăşia d-luî

Inginer Popascu, un specialist, (foii şi neobosit, câţiva chilome-tri pa sub "pământ, urcând şl co­borând etajelie, admirând stalag­mitele şi stalactiltele pereţilor

, etâncoşi, vinele aurite .şi munca prea periculoasă şi ingrată a Meşilor şi ascultând atâtea şi a-tâtea lucruri nespus de intere­sante pentru care regret că nu am lœ aici. Am văzu şi urmele băei săpate de romani cari au icos mult aur de aici cu proce­dee empirice.

După vreo 3 ore am eşît din a-c»«t infern interesant în care aura sacra fames aruncă atâtea vieţi omeneşti, şi, împreună cu 20 de vagonét* de piatra auri­fera, am ajuns la ,,maLäcrae, nişte monştrii cu fălcile de me­tal solid, care sfarmă pietrele mari m bucăţele bune pentru pini. Am coborât apoi Ia eteam-|>uri Bă văd opera lor. Pietrele efârmiate la ,,maDăicrău«' intră tn тшжгоаве piuă şi ciocane mari de fier cad în 5 itmpi pulverl-zându-se, într'un zgomot aurd ţi enervant.

Apa care scapă din turbina datatoare de energie, vine de spală nisipul «şit din pnă şi au­rul ee alege pe table de arama argintate agregându-se cu mer-m, ta tífpp s* ni«lpul infro-

Шгв Fac el

Slăvită fii de de-apururea zeiţă Spre care tntins-am mâna însângerată f Căci singura în sufletele noastre Erai nădejdea sfântă st curată Când groaznicul măcel ca o urgie Cuprinse tot pământul dintr'odată Tu rămăseseşi singura făclie In noaptea ce cădea întunecată.

Coboară azi cu darurile tale Peste pământul săturat de sânge: Destul a fost pe-aci atâta jale Că cine-a plâns nici nu mai poate plânge, Şi-am simţit destul a morţii coasă In fiecare clipă cum ne cere Şi ne cânta 'n urechi, pornit din iaduri Doar gemete de groază şi durere.

Slăvită fii deapururea zeiţă Şi'n lumea noastră astă-zi te coboară Sub aripele bunătăţei tale Ascunde toate câte ne'nfioară Şi fă sä cânte păsănile-n triluri Şi pomii toţi în flori să se îmbrace. Iar soarele aprins să ne vestească Că pe pământ din nou acum e pace.

Şi să pornească iar semănătorii Mai veseli pe ogoarele uitate Svârlind sămânţa binecuvântată Pe brazdele cu sânge amestecate. Şi'n tot cuprinsul firei să răsune Ca'n alte vremuri azi cântarea muncii, Iar grâul să răsară tot mai mare Eroilor să le hrănească pruncii.

Coboară azi din cerul tău zeiţă Căci doar pe tine acuma te mai cheamă Acei cari au învins ştiind să moară Şi au murit luptând fără de teamă, Acei ce-s morţi de mult, părinţii noştrti Ce nu aveau odihnă'l odihneşte

Coboară azi din cerul tău zeiţă Căci visul nostru astăzi se împlineşte.

€ I. Const. Perletzeanu

i'şând apa, Deg&nwta mereu, s» jscurge în jos trecând prin «lte trei site complicate unde ae ale» g» şi restul de fire subţiri da

'scăpate de aicL (Producţia actuală delà Roşi*

ou acopere cheltuielile. Se spun* •căi băeşii continuă să-işi însuw seaecă florile de aur. Se poate, dar sunt prost plătiţi şl apoi aurul e blestemat, pierde sufle­tul omenesc, mai ales când o-mul D'ara ce manca.

MAREA... Marea mea. iubită wftrc, Frate eşti cu cer, $i zare. Şi cu mine călător, Legănat Ve val de dor. De deParte viu la thvc, Să te văd $i să-ţi ascult, Fremălări de valuri Цпе, Care Ui restrâng in mine Nesfârşit a lor tumult. Şi cu dor ochii mei cotă, 'Ntruchfaări de vis, 'din val. Ca din zarea devărtafă, Să s-aPropie de mal...

Rând pe rând. răsar din i larguri,

Când corăbii, când castele. Dar nu-i urmă de catar guri, Ci sunt vahirile-ţi grele... Ce ű{n goana lor nebună. Si albastru clar eteric, 'Nce^rcà *n sufleteu-mi să

Pună, Umbra unui vis chimeric. Dând viaţă de-o СМРШ Unei lumi care nu este, Ş1 când tu e$li adormită, Eu să 'ţi ţes câte-o poveste.

A n g e l l a IVavorello Noemb. 1919.

Í

S-o« stins luminile '» ora? St umbrele rcooA încete ,Pe turlele, ce 'n іщипегіс Răsar ca sumbre siluete.

S-au stins^luminüe... x un clopot.

Cu д]дз Profund, greoi, de-» аТо^тЛ,

Prelung şi rar, de miezul nopţi1,

In Pacea sfdnf'a Prins să ffeamĂ. (

S-au stjns luminile... si singur

Mai stau1 de veghe, aşteptând C/j flacăra ce-mi arde 'n suflet S'adoarmă, stinsă, mai

curând. Victor DimttriB.

6 , ~ N o . 36 UNIVERSUL LITERAR Duminică 21 Decemb. 1919

c l i p ë : t r a i t e : - P Â Ţ A N I E A D E V Ă R A T A -

Marţi, 29 Ianuarie 1919 e o zi ide tristă, amintire pentru mine. Atunci am trăit clipele cele mai zguxfautoăre dia ta mea.

Regimmtul 10 Putna de sub conducerea bravului eubcolo-nel Dănilă urmarea bandele ungureşti «Un frontul deja Cracea (Ardeal), în. a curea *emiJlocîtă apropiere e fl co­muna mea Sebeşul-m&ra. I f l

dimineaţa zilei numite am ple­cat din Huedin spre satul meu cu trăsura în societatea ofiţe­rilor ardeleni Eipureanu 91 Meţ'anui membri аД eecţiei ».Delta", cari voeau să fac* spionaj în părţile acelea în in­teresul armatei rómaae.

In drum ideálunkul văl Cri-şului-repede. a m dat expli­caţii numiţilor despre deeur-sul luptelor din zilele prece­dente, aratândurle terenul cu cotiturile mai importante un­de s'a desfăşurat războiul. In droajpta. coline acoperite oa păduri die gorun, deia stânga* linia ferată, Orişubrepedie, a-poi dealurile înlănţuite depar­te în spre miază-zi unde în fund (trona majestatio vârful .,Vlădesei" îmbrobodit cu rtL-padă. Deodată ne apare vefrti-ta cetate сц zidurile Inveehit* delà Bologa. în a cărei сцрго-p'ere era cartierul vioercolor nelnlui Dănilă. Ajunşi acolo am présentât pe d-nii ofiţeri d-tfui vioe-cojonel; s'au legiti­mat şi am mers mal departe spre Pociu unde ni s'a asociat şi gardistul Ioan Brudasca din Sebeşul-mare. Trecând din Pociu spre Sebeş, prin Baia de granit nenam întâlnit cu tr roul zilei d. căpitan Manoles­cu, care nea spus că Sebeşul e curăţit de săcui.

Trecând aipoi pe lângă dife­rite posturi, cari cunoscându-mă nepau lăsat să trecem mai departe peste tranşeele româ­ne, ащ ajuns pe un platou (a-eoperît cu tufişuri şi moşur noaie) de-asupra comunei Se-beşuj-mare. numit .JPodu", ă» u ide Be deschide în spre mia­zăzi, o priveleşte admirabilă dealungul râului sburdialnic de munte .Aăganul". iar în »Pre apus spre Ciucea «a vedeau dealurile pe cari erau postaţi unguri. I a marginea platoului eue e biserica de lemn cu ci­mitirul, jos sub platou casa şi curtea paroobiala. Am mere eu grijă priv !nd în toate păr­ţile pe Jânga cimitir acobo-rându-ne în grădina paroohiar lă. Ajungând in curte înainte de a merge în casă eă văd de­vastarea făcută de Bacul аш mers cu d. Евигщии »ВГі

jrrajd sä văd de minau mai lă­sat ungnrii ceva, vite; pe când gardistul I. Brudaşea şi cu d. Metianu au merg direct Pe uşile sparte în casă. N'am apu­cat să deschid bl^e uşa graj­dului, când din spre ducea am auzit hurducând în fuga cailor o trăsură; peste păjan

fug la deal pria mlaştina de javară spre frontul român. Giesnele gândeai că mi să tae. inima îmi bătea la nebunie. P'eptul îmi svâcnea puternic. Mă vedeam prins, schingiuit şi măieelărit ca plutonierul de la noi Ioan Bure şi oa sarma" nul №vătător GheoTehef Tă-ma9 din Poeni.

îmi făceam reproşuri că n'am ascultat de soţia mea, oare m'a făcut ajfcenit eă nu mă expun şi eă nu viu în nemijlo-

ATUNCI ŞI ACUM Acum fl kini am z>ie unei fru­

moase îndurerate: — ..Priveşte .frumoasă prie­

tenă, cum râde în soare terasa casei talie plină de florii

Priveşte ce aer ds> sărbătoa­re are salonaşul tău cochet.» cum strălucesc bibelourile. gingaşe de Pe etajere, cum dansează iibeftu'leie pe afară printre glicinele înflorate!

AecuHă ce vesel tjctaiç are pendula din perete —- ca bă-taja }nimei| unei îndrăgostite, — ascultă cum. ciripesc păsă­relele în grădină şi cum mur­mură apa din micul havuz!

Oh ! draga mea, cât de palidă eşti tu în mijlocul a -tâtor farmece şi 'lumini pur­purii, câtă durere e pe buzele tale atât de frumos arcuite şi cât îngheţ e în privirile tale .turburătoare!

» Cum? Eşti îngheţată, fru­moasa mea prietenă, în această superbă sui de vară?..

Ah! Am înţeles!.. A pierjt iubirea !••

T>upă fl luni te revăd. Ë în toiul iernei. Prjveşte cum dansează afa­

ră fullgii de zăpadă, priveşte-j

cum se arămădeso în troenj de-alunigul străzii şi cura ge­me crivăţul în ramurile des­frunzite ale copac jlor!

Câtă jale e în parcul pustiu lipsit de farmecul! florilor!

Priveşte câta tristeţe e pe iterasa casei tale, unde glici­nele întind brate lungi şi ne­gre de frigul care le^a ucis!

Cât e de frig aci, în salona­şul tău coclhet!

Ceia fost eiudätenja, asta din Partea ta, frumoasă prietenă să raia primeşti aci?

Nu vezi cat de rece pătrun­de lumina prin geam. nu vezi ca mobilele au par'că pe ele. un strat de brumă $1 că oglin­zile au refleJrari scftnteetoare de ghjatăl

iDair..- te privesc mlai cu a-tentie, şi rămân uimit.

Cât eşti de frumoasă în ro­chia bleu-pâleV cât de roşii sunt buzele tale, cum îţi stră. lucesc ochii leonini, cum râde t o M în jurul chipului tău!.-

Ce plină de viaţă eşti în a-ceastă zi friguroasă de iarnă!..

Ah! înţeleg!.- S ' a reîntors iubirea!-.

Const- Nutzescu

se vedeau puştile şi ehipiurile ungureşti a soldaţilor din tră­sniră. Trăsura s'a oprit brusc Чіп coltul uliţei în nemijlocita apropiere a caselor parochiale. Aud nişte vecine cari —bag seamă —• m'au fost văzut soo-borând prin grădină strigând desperate ,.fugitU" .,fugiti!" îndată am raţionat că, săcn}i delà observator , m'au văzut venind! spre ea$a parochială «i au trimis o patrulă tn fug_a cailor eă mă prindă. Bătaia inimii m ba încetat, sângele nui s'a suit la саоэ. In suprema desperare o luăm Ia fugă eu ofiţerul numit, care încotro. In grădină văzând, că bunda îmi face piedeeă de a fugi şi de a sări prilazurlle, m& de*-brac, mi ee desbracâ ei rocul. Ба. *má Icare si căciula. O iau prin pârâu p* gab gară,

cita. apropiere a frontului. La spatele meu -era sgomot asurzitor. Auzeam strigând : Stai. Megaljy, PrJndetH. îm­puşcaţi-!. Eu însă fugiam fără să privesc înapoi, fugiam ca un nebun cu singura nădejde să fiu împuşcat, numai să nu cad viu în mâinile ucigaşilor. Eram pe platou. Aud o des-cărcătură de puşcă, glonţul vâjâe peste cap. Nu m'au ni­merit, eram desperat. Iarăe mă vedeam prins, dar fugeam în nădejdea să, mă împuşte. Mă temeam să nu fin ъцтѵя numai rănit că ng putând fugi să cad de viu în mâinjle Jor, Ca la 600 pasi pe o aridlcătură de după tufişuri erau prijn»le posturi române.

De odată înaintea me» la m'că depărtare ese din tufiş ш iiardiÄt гоиіДд Qu puşca ІШ

epate şl cu un eoaun la mână. Din nou aud la spate, prinderi. puşcă-1. Gardistul pune scau­nul Jos, ia puşca la mână tiur iţeşte. Strig Ia ol. ştiu că e ro­mân, îî fac semn nu puşcă, vi­ne la mine. Prima nădejde de a scăpa să nu fiu măcelărit. Răsuflu mai uşor pentru întâja diată mă uit îmapoj. Bărbaţi cu pari în mână. femei, copii, gardişti fugeau după mine. Gardistul meu strigă să nu puste. .>E domnul părinte"! Consternaţie generală! Adică nu erau ungurii. Erau săteni şi gardişti din sat. Unu nu ştiau că am venit acasă, attii cari au ştiut au crezut că ve­nind eu aoasă cu ofiţeri mulţi, în casa puet)e a fost ascuns un spion ungur şi văzândurne a cercat să fugă neeunoscân-durimă cum eram deabrăoat *i cu capul gol. Bucuria a fost de nedescris că nu s'a întâm­plat o nenorocire. M'am Pus jos pe un moşuroiu răsuflând din greu. Un ţăr an mi-a pus o căciulă pe cap să nu niă răcesc, că eram р(іп de apă, altul mra adus apoj ulterior d{n grădină hainele şi căciula.

Am lăsat să-mi aducă băea-tul (de S ani) tic prin sat, care a fost rămas în front, deghi­zat în haine ţărăneşti şl pur­tat Pe la casele oamenilor. O am luat spre Родаі. Un foc viu de artilerie s'a fost înce­put de ambele părţi. Văzdu­hul bubu'a, vedeam: c u m să sparge şrapnelefe în aer. ve­deam şi auzeam şuerânid рѳ deasupra capetelor noastre granatele ce veneau delà ro­mâni spre frontul unguresc şl vjee-versa. Етат între fron­turi.

In Poeni ani aşteptat până mi-au adus copilul. Copila de 9 luni nu am putut-o mântui, mai târziu a căzut jertfă. Am Plecat din Poemi pr[n ploaia do gloanţe la Bojoga unue l.a canton m'au prezentat la Tî. general francez Pathé. «are m'a întreabt despre atrocită­ţile săvârşite de unguri la Sebeş şi miia netezit băeatul care plângea rămânând singur în eăruiţă. In -vremea aceasta armata română la comanda} diui general Pathé ş'a retrae i posturile înaintate la linia de- \ marcatională. Ungurii au in- \ trat din nou în comună unde ' n'am. putut să mă mai reîntorc Í până la marea ofensivă din 16 ! АргіЦо a. c. ' I

Impresia ejlei mi-a rămas i noştearsă. $i acum mă visez ( do uite ori că mă urmăresc [ ungiuri, ne putându-mă Jin-işt} f numai după ce mu trezesc la faptica realitate.

Aurel Munteanul deputat

Bucureşti. 30 Nombri© 1919,1

Duminică 21 Decemb. 1919: UNIVERSUL LITERAR No. 3 6 . - 7

ï ^ à иц u&i\teó... Era un cântec, mamă, ce mi-l cântai de mult Şi mă culcai în braţe cuminte să te-ascult..... Spunea în el de-o floare, de-un fir de busuioc, Şi de-o iubire tristă şi fără de noroc.

Mat căntă-mt-l măicuţă în juru-ml toate plâng Şi'n iuima-mi pustie durerile se strâng Şi nu ştiu de ce-s astfel, de ce mă inflor De pasărea ce trece prin aer, blând, uşor.

De ce mă tem de vântul ce sboară'n depărtări Cu aripa 'ncărcată de doruri şi cântări; De ce mă tem de şoapta isvorului din crâng.... In umbra lui de zile întregi m'ascund să plâng.

M'a prins aşa de-odată, un dor cumplit, nebun, De-aş încerca măicuţă, eu rí aş putea să-l spun... Aş vrea să sbor departe, departe sus spre cer Şi să mă'mbât întreagă de sfântul lut mister.

Să simt seninul lui, că-mi picură pe pleoape, De suftetu-mi să-l simt aproape, mai aproape. Şi tn cuprinsul lui de-azur şi vecinicie, De-apururl să-mi înnec viaţa mea pustie.

Era o noapte blândă; potop raze-argintii Cădeau strălucitoare din sfintele tării Din slavă, printre stele, purtăndu-şi dorul ei, Cu'n zâmbet tuna mândră împrăştia scântei.

Prin crânguri cu isvoare cântau privighetori Şi sub văpaia albă visau ape şi flori. Din când în când din ceruri, cădea câte o stea Şi'n zarea infinită pe veci apoi pierea.

Dar iată că de-dată, de sus, din cer senin, S'aude-un glas măicuţă mai blând ca un suspin. — „Deşteaptă-te şi vino!... de atât amar pustiu Te-aştept să-mi fi IUBITĂ şi ea IUBIT să-ţi jiu.

^Deşteaptă-te şi vino în cerul meu senin... Aici nu sunt nici lacrimi, nici moarte şi nici chin Aicea nu cunoaştem Sfârşit nici început, Aicea din Lumină tot, toate s'au născut.

„De veacuri mii, tntr'una, sunt visul tuturor, Sunt gândul care sboară, nemărginitul dor, Dorinţa făurită în nopţile pustii De cei cari mă chlamă din albe vecinicii.

,,Deşteaptâ-te şi vino în cerul meu senin.... Aici nu sunt nici lacrimi, nici moarte şi nici chin l." Apoi ca un luceafăr se stinse sus pe cer, — O taină luminoasă... un nepătruns mister.

De-atuncl pe nesipiţite, măicuţa mea, uşor, Ca crinul fără soare, mă simt încet cam mor. Mă chinue dorinţa să-l am colea mereu v

Şi'un glas par'că-mi tot strigă : ,,Să vii, te-aştept, sunt eul"

Mi-e dor de el măicuţă, aici tot e pustiul De nu-i el lângă mine, eu cam pot să mai fiu. Mi-e teamă de mormântul ce-aşteaptă gol, deschis, Ca'n el de veci să'ngroape, de veci, frumosu-mi vis.

Mai cântă-mi blând măicuţă, tot ca atunci, de mult Când m'adormeal pe braţe, cuminte să te ascult, E mult, e mult măicuţă, de atunci până acum Şi câte au fost svârlite ca frunzele în drum.

Decembrie, 1919. LUCIA T. IOAN

O scrisoare Jurnalul Universul scrise»©

nu de mult: „Sergentul Frun ză Ioan, mori Pentru Patrie în ziua de 8 Februarie 1917, în luptele delà Oituz...."

...Aşa i se veatise şi Profirei. — soţia lui. Sărmana femeie • Când a auzit, o clipă rămase m, încremenită — nuri vene a

a crede. — apoi deodată is-bucni Într'un hohot de Plâns nestăpânit. Şi l'a bocit din a cea zi nopţi dei arându], fără somn, — frântă de durere...

Dar tnitr'o zi, se simţi alt­fel... Părea schimbată... Par'că ee limpezise..... O linişte neo bişnuită îi cuPri nse tot sufle tul dintr'odată. Nu mai era mâhnită; nu m,al plângea. Păi rea că nu mai simte nici o durere şi că se mângăiase. Li­niştită se îndreptă sp r e 'lada ei •ak zestre şi-o deschise. Scoase din eai cu grijă: încălţările colo noui, tulpanul şi rochia cu care fusese îmbrăcată în z i u a

cununiei sa]e. Apoi începu să se gătească. îşi puse cerceii în urechi, mărgelele la gât, aşa ca'n ziua când fusese mireasă. Se uită un răstimp -în oglindă şi se minună.... Şi se simţi frumoasă pentru dânsa, gătită de dragul celui mo rt. Apoi deschise uşa odăei şi ©şi în o-gradă; o străbătu. Ajunse la poartă — o deschise şi eşî în drum. Apoi — c a şi cum ar fi avut un scop bine hotărît — o porni prin mijlocul drumului la vale- Nu se uita náci în dreapta, nici în1 stânga. Ţinea drumul drept, fruntea sus, o chii tot, înainte..Un zâmbet îi lumină privirea, o lumină de ext az îi învăluia toată faţa. Pă­rea u n a din acele mffistiice crea­turi care purced îmi adorarea unei Plăsmuiri din religie.

Şi cum mergea aşa — deo­dată întinse braţul ea ?i cum ar fi vroit s aPuce ceva. Ră­masa cu el întins, apoi — fără nici o lacrimă, — îmiPăcată cu slrae — şi dulce ca §i cum! Tar fi legănaf la sân, începu a cânta :

Poate verde, ft^Mohor Măi-măi, mâi-mai. Măi Ioane vAnăior, Unde ţi-a fost dat s&thori... Măi-mM..-, La murite Cdrpaţuor. Măi-măi, măi-măi, In bătaia gloanţelor, La munţii Carvaţilorl Măi-măi.

Măi Ioane, сіпЧе-а scăldat? Măi-măi, măi-măi..

Şi singurfi răspundea, : Apele când s'au vărsat, Ploile când au plouat, Măi-măi.

Măi Ioane, çin'te-a 'ngropat? Măi-măi, măi-măi... F runzele când au Picot, Codrul când s'a scuturat. Măi-măi.

* . • '

înnebunise b iat a femeie!....

Dimitrin V. Gr- Cruceau,, Student şi învăţător

Adâraoata-Dorohoi.

g DIN PALATUL POŞTEI

T . P,

i í

SăU mari cu stâlpi gigantici , Dudui eu „яозде" pe buze Ghichie, coridoare si mdndte

andtluze. Uti cap, te se zăreşte:

Dintr'o fereastra mică ~-Şi un picior de damă Viziune ce furnica. O atmosferă caldă DuduU. calorifer , ' Cuvinte îmbătătoare Şi tragicul... (ma chère) ...Un nea Istratt care

^In lupta pentru Агаещ, Fu (colonel cu stele?!?) Dar fără ideai л

Şi răs Ше piculină : ,/ Parfum de Vorig an ^ i O voce cristalină Cu tip „Urangutan''... Flirt, colţuri nebuloase, Ochii cearcăne Ae un coi —. Dudui ce spun nervoase-: „Ah! Domle nu mai pot/",.. Un ţăcănit «— de morsă — Agasant —< bizar; Reconmnlăate, timbr» Şi oameni ûe.f. bazOf O atmosferă « caldă .— DuduL* calorifer j Cuvinte îmbătătoare Şi tregieul (ma chère).

Henry V- Găbnnee.

C À T R E Z I S I Соміагаа anul elev ie liceu ЬОІСВІІС Decât ярголре-ип an de zii» Să mă muncesc cu Catillna Prefer să mă muncesc o noapte Sau doar cu Caf/t sau cu Una,

Merslbocu

8 , - N o . 36 UNIVERSUL LITERAR Duminică 21 Decemb.1919.

Se curaţi, or iu ? = 0 SNOAVA O • •==

Un sătean de pe-o moşie, om dealmintrelea ca stare, In grădina lui avea un păr mic cu fructe rare. Când s'au copt, alege el două pere mart, frumoase, Ale care le-a avut mal grele şi mai zemoase Şi c'un băeţaşjil lui drept la carte le-a pornit Ca boierului în mână să l le dea negreşit. Boierii, primind ploconu, pentru el una opreşte, Din care'ncepând să maşte, minunată o găseşte, Iar cea-l'aită o şi dă s'o mănânce băeţaşu. Mititelul de la brâu scoate iute cuţităşu, .* Para 'şt curăţă şi 'mbucă fără de pofteală multă.

— Băeţaş — zice boieru — tu la mine tel ascultă, Para se mănâncă aşa, nu se curăţă, drăguţă, Fir-ar perele de geaba, cinci parale o căruia ; Măru însă, un leu unu, tot îl cureţi mal 'nainte; Asta, băeţele dragă, de la mine s'o fii minte.

— Ştiu cucoane, sărut mâna, dar să vezi ce s'a'ntlmplat : Eu venind încoace fuga, una 'n balegă-am scăpat Şi fiind c'am şters-o bine, nu ştiam care să fie, A de-o măncaşi dumneata, or a de ml-al dat*o mie?

Victor Bltciurescu-

Ceresponosnţa Redacţiei C. M. Thcoâorescu. Dacă «iţi

revedea-o cu atenţie, singur aţi vedea c& nu merge.

Gacovsky. „Antichitate" ee t» publica,

Brunepiere. Nu e nimic de zis, dar tema aceasta • fost at&t de mult tratată, că nţj mai poate prezintă interes.

Dorecanta Sub alt pseudonim, ne-aţi trimes altă dată lucrări mai drăguţe, din cari încă mai avem de publicat.

f. Moscov*dl, Qaiaţi. N<*re mă­sură şi ldeia, foarte patriotică. 1* fond, A fost рта* mult exploa­tată.

I. Uarcu, Galaß. Poate jocu­rile, dar versurile nu.

Uayer ZUberman, Galaţi Con­cursul pentru premii începe cu numărul de faţă, adică începu­tul eeriei VII,

S. Hort, Giurgiu. Dupăj cum înşi-vă puteţi vedea, în zilnic • imposibil, dacă voiţi în literar, daţi-ne deslegare ei bucuros. CAt priveşte pretenţia în privinţa „Imnului morţei1', e greu să re­ţinem ceeace s1» publicat eu zeci de ani în urină. Credem că ar fi mai bine ca autorul adevărat să tragă la răspundere.

Chivnt, Vfiicana. S'au cânta» 9a de mult, că nu mai prezin­

tă intere*

Către deslegătorl Pentru ca pe cititorii noştri

să-i intereseze şi mai mult jocu­rile distractive ce le publicăm în fiecare număr, îi înştiinţăm că am hotărît, cu începere dela numărul viitor, să oferim desle-gătorilor trei premii.

Prin urmare, cine va deslega din cele 192 jocuri publicate în cursul unui an, 150 de jocuri, va avea dreptul la

i» i3EMIUL B care constă dintr'un abonament pe un an la ^Universul" zilnic, ^Universul Literar" şi ^Veselia".

AL ii-Bea PBEMIU constând dintr'un abonament pe un an la „Universul" zdnlc, se va atribui deslegătorului a 100 jocuri. ,

PREMIUL ai !il-lea adică un abonament pe un an la tUnlversul Literar*, va reveni concurentului care va deslega 8» de jocuri.

Şi acum, cititorii noştri au cu­vântul.

Jocuri distractive 1 . JOC IN PUNCTE

de Icsialed.

12 a

13 a

15 в

U m m m a „ a a a a

1 3 6 в а а а в а & а а в

2 4 6 8 10 • a e e . a

a я

a ie

a 20

a m 17 18

1—10 Poet l—іб oraş (n Europa 3—17 ceotru industrial * 5—18 scriitor rom. 7—19 mitropoüt 9-20 domn Moldovean 2—11 oraş 4—12 la cal 6—13 ln chimie 8—14 In pustiu 10—15 nume

2 . j o c M IMN de Marincu Es täte.

Din aceste 19 linii trase sä se şteargă 5 U aşa fel ca să ră­mână zece.