EDUARD VIII NOUL REGE AL ANGLIEI IN UNIFORMĂ DE AMIRAL AL MARINEI ENGLEZE

m m m

m o a r t e a p r i n c i ­p e s e i DE W IE D

Săp tăm ân a tre cu tă a în c e ta t tlin v ia ta la c as te lu l Fântâ- nele Bacău , p r in c i­pesa de W ie d fo s ta reg ină a A lb an ie i. In fo to g ra f ia noas­t r ă vedem tra n s ­p o rta re a sicriu lu i cu răm ăş iţe le p ă ­m ânteşti a le p rin ­cipesei.

R e d a ţ i dinţilor Dv.a lb e a ţă şi s tră lu cire

Ştiinţa a stabilit că m icrobii bu­cali sunt cauza petelor şi cariei dentare. Dacă antiseptizaţi gura cu Kolynos, prim ejdia m icrobilor e înlăturată. Pe măsură ce îi periaţi cu crema Kolynos, d inţii capătă strălucirea şi albeaţa naturală, dând zâmbetului un deosebit farmec, întrebuinţaţi un cm. de Kolynos pe o periuţă uscată — veţi rămâne surprinşi şi încântaţi de rezultat. Cum păraţi tubul mare_— e mai convenabil.

KOLYNOSC REM A D EN TARĂ

W , %

M r

Sâmbătă seara a fost pre­zentat la Opera Română baletul „Taina" montat de d-na Vera Karali după un scenariu de Regina Maria. Fotografiile noastre înfăţi­şează trei scene ale bale­tului (actul I, actul II şi finalul) interpretat de d-ra Elena Penescu-Liciu şi d. Puican şi pe Regina Maria împreună cu Regina Elisa- beta asistând la repetiţii.

(Fo to R od rig o ).

PRIMADONA PI A IG Y LA CLUJCunoscuta primadonă P ia Igy a dat o serie de reprezentaţii la O pera din Cluj obţinând succese stră lucite . Fo tografia noastră o înfăfişeaxă pe d-ra P ia Igy în mijlocul ansamblului operei din Cluj.

SĂPUNUL

PISICAe săpunul veritabil

de Marsilia.A utenticitatea lui constituie garanţia unei emoliente in­

egalabile şi a unor neîntrecute calităţi

/

/\ F n

m

C F E R R IE R MAPSE/LLER EPR EZ EN T A N Ţ A G -R A LA : ST U D ER U 3 & C o . BU C U REŞT I, STR. Sft. G H E O R G H E No. 29

DW ARD al Vlll-lea, rege a i i ̂ arei Britanii, al Irlandei ţi al Domi w nioanelor de peste mări, apărător al Credinţei şi împărat a- i Indiei, s'a născut la 23 Iunie 1894, la White Lodge, Richmond

Park, casa in care mama sa a trăit, pe vremea când se numea prinţesa M a r i a de Teck , înainte de a se căsători cu Ducele de York. El a fost botezat la White j.odge, pu.tând vălul pe care regina Victoria îl avusese la nuntă, cu o jumătate secol înainte.A fost un copil liniştit, serios şi gânc'itor, de par'că ştia ce răspunderi avea să apese, mai târz u, pe umerii săi. Viaţa de şcolar şi-a început-o la vârsta de şase ani. M-me Br icka , —- fosta guvernantă şi profesoară de franceză a mamei sale, Ducesa de York, a fost aceea care-a călăuzit primii paşi ai educaţiei lui. De la ea a prins gustul pentru limbile străine, pe ca'e le-a învăţat cu o mare uşurinţă şi care sunt astăzi de mare folos noului rege, în numeroasele călătorii pe care trebue să le facă încă, lungul şi în latu! vastului său imperiu.El vorbeşte acum co­rect: spaniola, franceza şi germana.In 1902, tânărul prinţ — pe atunci un băeţel de opt ani — a fost pus sub supravegherea unui tu­tore, d. M. P. H a n s e 11.Când se mai mări, regele George decisa ca fiul său să primească acea educaţie navală, care fu­sese pasiunea vieţii lu\In 1907, prinţul Edward, avea 13 ani, şi fu trimis la Osborne, iar doi ani mai târziu devenia cadet, în colegiul naval regal, dela Dartmouth. El se mai afla încă în acea­stă şcoală, când regele E d w a r d al V I l-lea muri, tatăl său fu încoro­nat, iar el deveni mo­ştenitor al tronului. Câte­va luni mai târziu, în pitorescul decor al ca steiului Camarvor, el fu învestit prinţ de Wales, iar LI o y d G e o r g e , conetabilul Castelului, îl pregăti pentru aceastăceremonie, dându-i oosi- 1 ibilitatea să se adreseze populaţiei principatului său, în dialectul local.Ca Prinţ de W a l l e s el îşi completă educaţia navală, făcând trei luni ca elev de marină pe vasul H. M. S. Hindustan, şi petrecu apoi cinci luni în Franţa, unde-şi per- fecţionă cunoştinţele în limba respectivă. In 1912, fu trimis la Oxford, ca bacalaureat, trăind în internatul CoiegiuluiMag- dalen şi luând, pe cât se putea, parte la viaţa obicinuită a studentimii.

Eduard ¥111 noul reg e a l A ag lie l. pe vrem ea e$ad• rc cop il.

in 1911, ca p rin ­c ipe de W a le s la c e r e m o n i a con firm ării.

A c tu a lu l rege a l A ng lie i fo to g ra ­f ia t In Tangani- c a cu p rile ju l v i ­z itei fă cu te in jurul lumii c a p rin c ip e de W a ­les.

Pe lacu l Como cu p rile ju l unei c ă lă to r i i de o- d ihnă, acum doia r i .

— ^ ÂT şi ce moşteneşte E d u a r d VIII dela părintele său ? Un imens pa- frimoniu, public şi particular: veni­

turi, terenuri, palate, străzi, păduri, rede- venţe miniere, bancuri de stridii, o veselă de aur masiv, juvaeruri, tablouri de pictorii renumiţi ai tuturor epocilor, cărţi, ba chiar şi o colecţie superbă de mărci poştale.Mai întâi de toate, prin drept moştenit, Regele Angliei e cel mai mare proprietar de case şi terenuri din Regatul Unit. E stăpânul unor numeroase şi vaste proprie­tăţi comunale din Londra şi proprietar de veci al terenurilor din sectorul cu cea mai ridicată valoare locativă din capitală : aris­tocratica stradă numită Carlton House Terrace şi Regent s tre e t; apoi teatrul His M ajesty’s, în Haym arket, întregul Pali M all, o parte din P iccad illy Cir- cus, Hotelul Carlton , palatul prefecturei poliţiei din W ine Street, lângă Picca- dilly şi cartiere întregi în partea de miază­noapte a oraşului. Se zice că totalul chi­riilor, ce se încasează numai din Regent S tree t — de când a fost refăcută, între anii 1924 şi 1926, s'a urcat dela 44.000 sterline la 315.000,Terenurile, cari fac parte din proprietatea

' Coroanei, au o suprafaţă de 319.000 ¡u- găre. Ele aduc imense câşturi miniere, în provincia Galles, taxe asupra pescuiri*, somonului în Scoţia, 100 mile pătrate d e teren arabil, păduri, moşii, chirii felurile, în insulele mici şi altele...Toate aceste proprietăţi — cari technic.eşte alcătuesc patrimoniul Coroanei — produc un venit care, la suirea pe tron a lui E d u a r d V I I I , a fost calculat la 1.200.000 lire sterline pe an. Dar Suveranul nu înca­sează întreg acest venit. Dela 1760 încoace, fiecare monarh al Angliei cedează statului venitul acestor bunuri, în schimbul unei sume fixe, anuală, care e Lista Civilă a Regelui. Actul cesiunii se face deobiceiu în primele şase luni, dela proclamarea noului Rege, şi Lista Civilă e de 470.000 sterline pe an.

Cm toate ocupaţiile Ut gospodawiia Da. puteţi aoea totuşi pieleaîngrijită pmt NIVEA

Deşi umblaţi mereu cu apă calda şi rece, pielea Dv. poate tamâne totuşi fină şi fragedă. Deci îngrijiţi tenul şi mâinile cu crema Nivea. Numai „Euce- rită” pe care o conţine crema Nivea, face să aibă aceasta calitate

CREMA'' ^ N I V E A y

FLO R IC A DEM IONcare obţine un frumos suc­ces de comedie în „Dunărea A lb a s tră ", la Teatrul A l­hambra.

La toate acestea adăugându-se dotaţiile ce se acordă celorlalţi membri ai familiei regale, statului tot îi mai rămâne să beneficieze de aproape 600.000 sterline pe an, din venitul bunu­rilor Coroanei."Lista Civilă nu se varsă în bani şi nici în cec, ci se uzează un sistem unic de „ch itan ţe nego­ciab ile “ , pe cari Ministerul Finanţelor le în­credinţează trezorierului particular al Regelui. Cele 470.000 sterline ale Listei Civile se distribue în chipul următor; cheltuelile Casei Regaie absorb193.000 sterline; lefurile şi pensiile personalului 125.000; reparaţiuni 20.000; vin apoi ajutoare, cheltueli extraordinare şi neprevăzute şi, în sfârşit,50.000 sterline cari, de pe vremea crizei econo­mice {când Budgetul statului căzuse în deficit). Regele însuşi ceruse să i se reducă în fiecare an din Lista Civilă. Aşa fiind, numai 11.000 sterline merg în caseta particulară a Regelui. Totuşi, lordul-trezorier afirmă că din suma imensă a Listei Civile e mult dacă rămân efectiv Suveranului 2000 sterline anual ca să le cheltuiască după placul său.Insă Regele are un însemnat patrimoniu privat. In primul rând, e palatul Buckingham care, dacă ar fi scos în vânzare, s'ar realiza astăzi, pentru valoare^ terenului pe care e clădit şi a parcului,3 milioane sterline; defunctul R e g e G e o r g eV spusese într'o vreme trezorierului, L o r d u l E s h e r, că visul lui ar fi fost să vândă palatul

^care, în realitate, nu mai corespunde nevoilor actuale ale Curţii) şi, cu banii obţinuţi, să reconstruiască vechea reşedinţă domnească, din Kensington.Dar, chiar aşa cum e, Palatul Buckingham, deose­bit de valoarea lui potenţială, adăposteşte comori cari, în parte, reprezintă fiecare un patrimoniu strălucit. Colecţia de tablouri (la care se adaugă aceea din castelul Windsor) cuprinde pânzele cele mai faimoase ale maeştrilor: T i t i a n , R e m b r a n d t , W a t t e a u , V e l a s q u e z , L a?w r e n c e , G a i n s b o r o u g h , desene de L e o n a r d o da V i n c i (la Windsor) şi e pre­ţuită la nu mai puţin de un milion sterline.Vine apoi vesela de aur. Acestei prodigioase colecţii de servicii de masă, din aur masiv şi cizelat de giuvaergii renumiţi, i se atribue o valoare de două milioane sterline. Vesela de aur a Regelui Angliei cântăreşte cinci tone şi unele din piese sunt atât de grele, încât e ne­voie de patru oameni ca să ie ducă, dintr'un |oc într'altul.Serviciile de aur sunt folosite numai cu prilejul marilor prânzuri de gală, când farfuriile, spre a fi încălzite, se ţin câteva secunde în apă cloco- tindă.Vila din Sandringham, unde şi-a dat sfârşitul George V, are o valoare mai mult de sentiment decât reală; dar de când E d u a r d V I I a cum­părat-o, în 1861, ca reşedinţă de vară şi până la defunctul suveran, s'a cheltuit pentru încăperi noui, întreţinere şi mobilier 1.000.000 de sterline. Mai este apoi castelul din Balm oral, în Scoţia, de asemenea patrimoniu privat, precum şi biblio­

teca Regelui, aflată în castelul Windsor. care cuprinde peste 100.000 volume; bijuteriile parti­culare ale Reginei şi Regelui. G e o r g e V moştenise dela mama sa. Regina A l e x a n d r a , bijuterii de o valoare fantastică — şi enormul număr de casete şi obiecte de aur, oferite de oraşele Regatului şi de Colonii; iar ultima, care nu trebue trecută cu vederea, colecţiunea de mărci poştale a lui G e o r g e V, conţine600.000 exemplare şi e preţuită de filatelişti la400.000 sterline. Această colecţie se păstrează în palatul Buckingham, unde un expert se ocupă cu ţinerea ei la z i; nu e însă clasată în albume ci montată pe cartoane închise în rame fine şi uşoare, orânduite în nişte dulapuri speciale, la fel ca şi colecţia de mărci din British Museum. Pasiunea lui George V pentru filatelie nu era împărtăşită de nici unul din fiii lui, dar nimic nu-l bucura mai mult pe defunctul suveran, de­cât să petreacă o oră studiind şi examinând acele minuscule vignete, adunate de prin toate colţurile globului.In fine, E d u a r d V I I I mai moşteneşte de |a tatăl său ceva, a cărui valoare e incalculabilă : scrisorile particulare ale Regelui. Acest epistolar domnesc va fi obiectul unor îngrijiri scrupuloase şi în acelaşi timp secrete. G e o r g e V, după moartea lui E d u a r d VI I , primise scrisorile părintelui său într'o casetă de oţel, în formă de scrin. In cursul domniei lui E d u a r d V I I scri­sorile particulare ale accstuia erau examinate în fiecare an şi acelea pe cari Regele hotăra să fie distruse, erau puse într'o maşină specială, care acoperia cu negru foaia întreagă, făcând-o cu neputinţă de descifrat, chiar la microscop; apoi erau tăiate în bucăţele, în prezenţa secre­tarului particular şi, în cele din urmă, fragmen­telor închise în saci, li se da foc sub ochii se­cretarului.Nu toţi ştiu că familia regală a Angliei se folo­seşte de un cifrar pentru comunicările particulare mai importante între membrii familiei şi chiar cu alti suverani; obiceiul acesta dăinueşte mai de mult, întrucât numeroase scrisori pe cari E d u a rd V I I I le moşteneşte dela părintele său, sunt scrise în stil convenţional.Dar dacă acesta e patrimoniul firesc — privat şi al Coroanei — ce vine ca moştenire Regelui Angliei, E d u a rXj V i l i prin faptul că e necăsă­torit, se mai îmbogăţeşte şi cu un alt patrimoniu: acela al Principatului de Galles. Titlul de principe de Galles revine exclusiv fiului întâi născut al Suveranului şi E d u a r d V I I I fiind celibatar, titlul rămâne Coroanei până în ziua când Regele, căsătorindu-se, va avea un moştenitor de parte bărbătească. La titlu se adaugă şi venitul Principatului, care-i reprezintat din bunuri aparţinând Ducatului de Cornovaglia— păduri şi terenuri în Cornovaglia, în So- merset, în Dorset şi, lucru straniu, terenurile şi casele unuia din cartierele cele mai populare din Londra, unde actualul Rege construise locuinţe- model pentru muncitori: e vorba de un venit brut de 264.000 sterline şi net de 70.000.

Dar s'a şi arunţat că E d u a r d V I I I , deşi pcjtrează pentru Coroană titlul care nu poate fi înstreinat, de Principe de Galles, a hotărît, în mărinimia lui, să renunţe în favoarea fratelui, D u c e l e d e Y o r k, care devine acum moştenitor presumtiv al tronului, la toate veniturile ducatului de Cornovaglia.

G. R.

Q U IN T ET U L V O C A L P O L O N E Z „D A N A " LA B U C U R EŞT IC e leb ru l qu in tet vo ca l polonez „D a n a " , după o serie de concerte triu m fa le in m arile c a p ita le europene este a ş tep ta t să sosească la Bucureşti.

A M IR A L F A S C IS T Ş l M A R E Ş A L S O V IE T IC C O T LA C O Tla tă în fo to g ra f ia noastră două figu ri in te resan te urmând co t la cot corteg iu ! funebru al regelu i G eo rg e « I V-lea pe s t ră ii le Londrei. A m ira lu l fa sc is t G iuseppe C antu (s tâ n g a ) ţi m areşalu l so v ie tic T oukatchew sky (în prim ul p la n ). Este pentru prim a o a ră când un m are ţa l al a rm ate i roşii p ă răseş te Rusia.

RADIO, DOVADA CATEGORICĂDar aţi ascultat vreodată, chiar fără să cunoaşteţi lim­ba germană, vocea lui Hitler la un post de difuziune Dela începutul discursului e răguşită, sonorităţile sunt aspre, brusce, vorba n'are acele inflexiuni pe care ie poate emite numai un laringe sănătos. Pronunţând ul­timul său discurs, acum câteva luni, tuşea mereu şi a fost nevoit să se întrerupă de mai multe ori. Deaceea toată Germania şi lumea întreagă ştie că Hitler e bolnav de gât.Acest lucru n'ar trebuî să aîbe dealtfel prea mare în­semnătate, numai că marea popularitate a lui Hitler care n'a avut în Germania asemănare decât poate în cazul iui Luther se datorează gâtului său. Acesta l-a făcut din simplu membru al unui cerc neînsemnat na­ţionalist din Muenchen, conducătorul necontestat şi în­conjurat de o strălucire aproape uimîtoare al unei Germanii entuziaste, care moare de foame, dar se hrăneşte cu nădejdea în Fuehrer-ul său.

No. 473 —

In a ce a s tă p ag ină : c an ce la ru l H it le r fo to g ra f ia t cu p r i­le jul a tre i d iscu r­suri ro s t ite pentru g lo r if ic a re a nafio- nal-socialism ulul.

văduva lui Wagner, iar tânăra soră a şefului serviciilor de presă s'a măritat — poate de supărare, ce putem şti, căci inima îşi are legi pe care raţiunea nu le cunoaşte — cu un tânăr chirurg, doctorul Saubruck.Apoi a trecut câtăva vreme, gloria s'a născut şi s'a desvoltat şi totodată şi polipul. A fost chemat atunci un laringolog: adică doctorul Saubruck, al cărui succes sporise şi el. Refuz din partea acestuia: căci tânăra soţie a doctorului şi cu Hitler sunt în relaţiuni cam reci. Asta se înţelege. Iar doctorul se temea în caz de complicaţie con-

SBUCIUMUL TRAGIC AL MEDICULUI EVREU PRINŢULUI DE W A L E S CARE PRIMISE SĂ

OPEREZE PE „FUEHRER1■I

POVESTEA CURIOASĂ A UNUI FLIRT, A UNEI BOALE Şl A UNUI MEDIC, RIVAL N O RO CO S C U

PACIENTUL SĂUIn statul major al lui Hitler se afla la început un oare­care Hamsthangl, şeful serviciilor de presă. Acest Hamsthangl avea o soră care a deşteptat în Fuehrer sentimente ce n au nimic de a face cu hitlerismul. De unde flirtul. Şi succesul a urmat curând. Succesul poli- ' tic, să ne înţelegem bine. Hitler avântat în înaltele sfere sociale ale Germaniei, leagă relaţii cu oameni foarte distinşi, cum ar fi de /- pildă Cosima Wagner,

M A E bună seamă că publicul a luat cunoştiinţă § J din ziare că un chirurg francez, profesorul

Portmann, laryngolog celebru, trebuia să ope­reze pe Hitler de o tumoare la gât; imediat distinsul profesor a arătat că în mod „oficial" nu i s’a cerut nimic, iar guvernul german a anunţat că Hitler nici nu e bolnav.Ultima desminţire nu ne poate mira: oamenii politici când deţin puterea prin prestigiul lor personal, sunt datori să menţină neatinsă toată reputaţia de supra­oameni şi nu le place să se creadă că organismul lor ar putea avea vreo slăbiciune căci adesea această slă­biciune poate fi semnul prevestitor al unor lipsuri mai de seamă, care nu trebue să fie nici măcar bănuite de către poporul lor.

Căci iată mai bine de zece ani decând Hitler, pe orice vreme, prin ceţurile Germaniei, în sălile supra­încălzite, pline de fum, în atmosferele cele mai felurite, între două călătorii în avion sau în automobil, Hitler vorbeşte, strigă, convinge, târăşte după dânsul mulţi­mea prin urletele sale.Ce mirare că după toate acestea a fost nevoit să-şi extragă un polip depe o coardă vocală ? Unii au vă­zut producându-se, după aceasta nu un polip, dar un grup, un şirag de polipi.Dar iată că acum în urmă, când s'a sărbătorit aniver­sarea alipirei ţinutului Saar la Germania, Fuehrer-ul tre­buia să pronunţe un discurs important. Dar ia-l pe Fuehrer de unde nu-i: stăpânul Germaniei'era bolnav, II durea gâtul.

P ro feso rii Sanbruck şi Neuman, a l c ă ­ro r nume s'a pome­n it cu p rile ju i boa- f. le i lui H it le r . P ro ­fesoru l N e u m a n, cea mai m are so­m ita te europeană in s p e c i a l i t a t e a nas, g â t şi urechi, a fo st refuzat de H it le r pe m otiv că este nearian .

»cutîvă a operaţiei, să nu se arunce vina aceî- tui insucces pe influenţa tinerei doamne Saubruck.Şi Saubruck a părăsit Muenchen-ul ducându-se la Berlin, unde s'a socotit ca fiind mai în siguranţă.

|O NOUĂ ÎNCERCARE NENOROCITĂ

In anul trecut, cam pe vremea asta, dupăce Saar-ul s'a alipit la Germania, Hitler a pronunţat mai multe discursuri mari, şi s'a îmbolnăvit. Hast- kangel a venit la cumnatul său Saubruck:

Nu vin — i-a spus dânsul — în numele şefului meu, ci în numele unui bolnav şi mă adresez conştiinţei tale de practician.Şi astfel Saubruck n'a putut să refuze.Câteva săptămâni mai târziu s'a putut constat3 că operaţia nu reuşise: vocea era tot aspră, era nevoie să se facă o nouă intervenţie chirurgicală. De data asta Saubruck s'a recuzat în mod de" finiţiv, nu era în stare să lucreze mai bine decât prima dată.

E INViTAT MEDICUL CARE ÎN G R IJISE PE PRINŢUL DE W ALES

S'au adresat atunci celebrului profesor Neumann din Viena, unul dintre cei mai mari specialişti în genul acesta de operaţii.Vă amintiţi că regele Eduard al Vlll-lea, pe vremea aceea prinţul*de Wales, a fost anul trecut în călătorie în Europa Centrală, timp de două săptămâni ; scopul adevărat al acestei călătorii era o boală d« care suferea prinţul : şi-a făcut o operaţie la gât şi a plecat vindecat şi mul­ţumit.Von Papen, el însuş, a poftit pe profesorul Neumann.— Iertaţi-mă — spuse acesta — eu sunt evreu I Cum credeţi că aş putea lua greaua responsa­bilitate de a îngriji pe acest om, duşmanul în­născut al rasei mele ? Dacă din întamplare ope­raţia nu isbuteşte, ce mustrări n'aş avea ?Atunci Von Papen a prins a vorbi despre uma­nitate, despre conştiinţă profesională, despre da­toria medicului şi altele...

UN CONFLICT IN SUFLETUL UNUI MEDIC EVREU

Profesorul Neumann a cerut 48 de ora de gân­dire ; după două zile a primit.

— M ’am străduit să-mi uit şi rasa, să uit şi neajunsurile pe care le îndură Evreii în Germa­nia ; nu ţin seama decât de bolnav şi de medic, dar cer să fiu înconjurat de cei mai mari spe­cialişti germani cari să controleze operaţia şi în afară de asta cer ca operaţia să fie filmată în aşa fel, încât dacă mi se întâmplă să nu isbu- tesc, să pot avea mărturiile specialiştilor germani şi ca filmul să slujească drept dovadă.— De acord, răspunse celălalt. Dar ştiţi că Hit­ler nu poflfe fi operat de un medic evreu, a- ceasta ar fi cu totul împotriva principiului hit- lerist.— Nu mai înţeleg nimic, mărturisi doctorul.— E foarte simplu totuşi. Dumneata vei face operaţia, dar sub ordinele unui laringolog arian pur, profesorul Arnold von Eicken. Primeşti ? Răspunsul nu întârzie şi foarte simplu :— Nu.Şi profesorul dădu următoarea lămurire :— Dat fiind că eu, un Evreu, unul din acea rasă care e persecutată în Germania, nu şovăesc să-mi asum o responsabilitate înspăimântătoare pentru mine, înţeleg să lucrez în toată conştiinţa şi vreau ca toată lumea să ştie că eu, şi numai eu, sunt chirurgul.Von Papen mulţumi oricum profesorului şi de atunci doctorul Neumann nu mai auzi nimic despre chestia asta.Profesorul Von Eicken a operat pe Hitler, dar această operaţie probabil că n'a dat un rezultat prea bun, căci se svoneşte acum că s'ar fi făcut apel ia un francez, profesorul Portmann din Bordeaux.Se desminte, se desminte, dar ştim ce valoare au desminţirile oficiale.Nu cumva Hitler e foarte bolnav ?

Emil Lessit.(C o p y r ig h t by Rea lita tea Ilustrată

ţi Elysees Presse).

CITIŢI „MAGAZINUL“p u b l i c a ţ i a lumii selecte

160 p a g i n i L e i 25

BOLNAVII DE STOMAC IŞI AU O SOARTĂ PE CARE O MERITĂ...

Aşa ne scrie un bolnav care suferise ani de zile de ulcer sto­macal şi care, desnădăjduit că nu se face bine, a recurs la tra­tamentul cu „Gastro D.".

Intr'adevăr, azi când ştiinţa a descoperit miraculosul preparat „Gastro D.", e o neiertată gre- şală ca bolnavul să se mulţu­mească numai cu un regim ali­mentar lactat. Acest regim e necesar, dar el trebue susţinut de un tratament medical. Şi „Gastro D." s'a dovedit a fi chiar în cele mai rebele cazuri singurul mijloc de vindecare.

In toate afecţiunile apara­tului digestiv, fie că e vorba de stomac, ficat sau intestine.

„Gastro D.‘‘ se impune ca un medicament de o necesitate ab­solută. Orice neglijenţă din partea suferinzilor, orice amâ­nare, înseamnă o complicare, o agravare a boalei.

Preparatul „Gastro D." acţio­nând direct asupra cauzelor care provoacă turburările apa­ratului digestiv, face să dis­pară durerile, grăbind vinde­carea.„Gastro D." se găseşte de vân­zare la Repr. G-rală : Farmacia „Thoiss" Bucureşti, Calea Victo­riei 124" şi la farmacii. In pro­vincie expediem contra ramburs de lei 130.

I E P ISC O P U L N IC U LA IE IVAN PE C A T A FA LC

Săptăm âna trecu tă a încetat din v ia fă episcopul Nico- lae Ivan al Clujului. Fo tografia noastră îl înfăfişeaxă pe episcop pe ca ta fa lc .

M ic i sfa turi ScherkVă va iubi mai mult do­amnă dacâ-l scăpaţi dş tortura cotidianc, de du­pă ras. Oferiţii un flacon de TARR, care suprimă usturimea rasului, nete­zeşte pielea şi'l fereşte de infecţii. Flacoane 6 Lei 51, 72 şi 129.

O pudrâ care «ţine»

este pudra «Mystikum» Scherk. Superioară tutu­ror celorlalte prin puri­tatea şi fineţea ei. Are un parfum delicat şi per­sistent. Cutii a Lei 35,75 şi 130.

Machilajul natural

caracterisează femeia elegantă. Si Dvs. veţi reu­şi sa fiţi «naturală» între­buinţând fardul «Mysti- kum» Scherk — care adera perfect dându-vâ acea nuanţă veritabila pe care bărbaţii o apreciază atât de mult. Cutia Lei 70.-

Z>U300K

t/y* O < IU —J < U

UX

O < i—* z < v— ZLUN

Q . •

- tui ş tiţi nim icA M . A t o n a « * ' herk, S>

I f l l f i u . U,'gne°, „a repe* J—*“11 DVS 16 Va I Focei neap»«* o

A S i V r u T 1 curol v ProaSP. . j ia, . Flacoane

S h e r k 'ncercu,; r< u s " , i6 * ' ° Lel 6 2 '

ÂND pe rând aviatorii noştri cad.Cad în moarte.

care i doboară’''** ^ 'n'm!le !° r' Prefac în Pubere, asemenea aparatelorS'au prăbuşit atâţia, în ultimul timp. Şi aproape toţi sunt din echipa celor cari abia păşiseră peste 30 am.Pe doi dintre aceşti aviatori, al căror destin a fost negru, am a\ it plăcerea să-i cunosc şi sa zbor cu ei. Primul a fost locotenentul Io n R o t a r u , căzut acum doi ani, in zorii unei dimineţi, isbindu-se de dealurile Dobrogei. Odată cu el şi-a gas,t moartea şi căpitanul C l u c e r . Sburau împreună, în concursul „Cupei

• Cu ° z' ,na,nfe numa' ca locotenentul Rotaru să se fi sfârsit, în Dobro- gea. sburasem cu el, împreună cu escadrila I va no v ie i . comandor P a n t a z i, capitan G h e r a s i m şi locotenent Pe r j u , până la Roşiorii de Vede, unde A. K. r. A organizase un meeting.

• W

răsit orăşelul dunărean, I va no v i c i s‘a adresat Jmf Rotaru;

M âine dim ineaţă concurezi Ici^.Cupa G h ic a " ? — Da. avem p lecarea la 3 dimineaţa.

Atunci lasă-mă pe mine la aparatu l tău.Dece? a întrebat Rotaru, cu ochii măriţi.

- E i . dece, parcă nu înfelegi. Ţiu ca mâine să concu- rez Ia ..Cupa G h ica» şi pe urmă, eu sunt mai bătrân, va n o v i c i sa urcat in avionul lui R o t a r u şi R o t a r u în al

tinaântf " v f * M Sturâf deas“ P 'a «aţelor, a- t.ngand vârfurile pădurilor. A ajuns însă cu bine la Bucureşti.r SeSe-,n |aV!° n' Pen+ru C° P ilul ,u! de doi an i . o ming.e, lar tinerei sale soţii, un bucheţel de flori.

* * m w * *■ * «•« r e atmTim , V a ! ' ° vJ . c i m'am d«-Era aviatorul despre care, m.-am spus întotdeauna, ca nu va muri niciodată. Am sburat împreuna de nenumărate ori.Ţăran sănătos, el ştia să stăpânească, fără emoţie, pasărea de fer. Avea la activul (ui raiduri de mari proporţii ca aceU mţreprms ,n Afnca. îndeajuns de deştept, cu însuşiri autentice

No. 473 —

R e a l i t a t e a I l u ­s t r a t ă a p ub lica t In v a r a a ce a s ta ju rna lu l de bord a l ra idu lu i B a r n o l a - Iv a n o v ic i. F o to g ra ­f ia no as tră în fă ţ i ­şează p rim a pag nă a repo rta ju lu i.

de sburator, s'a impus repede în lumea aviaţiei şi conta printre primii aşi ai tării, întotdeauna în sborurile cu I v a n o v i c i te simţeai în siguranţă şi niciodată nu gândeai la moarte. Adeseori, peste mări, sau printre nori, când nu mai vedeam pamantul şi nu auziam decât strigătul disperat al motorului, simţiam mâna lui I v a n o v i c i pe umăr. Era o înţelegere între mine şi el ca, în momentele mai critice (critice numai pentru mine) să mă atingă pe umăr, in semn că totul este in afara de orice pericol. Atingerile acelea de mână. la înălţimi, le mai simt şi astăzi şi n'am să le uit niciodată. Atunci inima mea se lega de aceea a lui I v a n o v i c i , inimă sănătoasă de ţăran, care în vigurozitatea ei aveai impresia să stăpâneşte întreaga natură.Dar I v a n o v i c i a murit. S'a prăbuşit, odată c u S e r d i e şi N i c u l a e Ion, in mijlocul munţilor. S a frânt aparatul în plin zbor sau una din aripi a atins vre-o creastă de piatră?Nu se ştie însă nimic precis şi nu se va şti niciodată. Doar atâta numai că, în munţii Cernei, şi anume între vârfurile V I a ş c u-M ic şi Ş t i r b , la înălţime de 1735̂ metri, 7 kilometri de comuna C o m a re va, s'a prăbuşit I v a n o v i c i , odată cu N i c u l a e şi S e r d i e , unde şi-au găsit moartea alături de aparatul sfărmat.In ultima vreme însă I v a n o v i c i părea abătut. Dispăruse ceva din tinereţea şi seninătatea ochilor lui. Era veşnic preocupat, stăpânit de gânduri.Rolul femeilor, în viaţa celor mai mulţi bărbaţi, a avut şi are de cele mai multe ori o înrâurire capitală. Stimulentul lor poate duce la glorie, dar tot atât de repede şi la înfrângere. I v a n o v i c i era un înfrânt. Crezuse în cineva cu prea mare sinceritate, cu tot elanul lui de sburător pur, dar fără răspunsul dorit. El n a fost, pentru o femee frumoasă şi deşteaptă, pe care dragostea lui de ţă­ran cinstit a purtat-o peste mări şi ţări, în nesfârşitele înălţimi ale cerului ne­vinovat, decât numai pilotul dibaci; credea că va câştiga inima femeii. La înapo­iere a văzut că s'a înşelat.Pentru tinereţea lui Ivanovici, pentru dragostea iui de avion, pentru truda' lui d.6 f!ef art z'‘ lurn'nată mereu de un ideal neîmplinit şi pentru cei doi camarazi ai lui înfrăţiţi prin moarte, trebuie să ne plecăm acum când inimile lor sunt transformate în cărbune.

a. s.In a c e a stă fo to g ra­fie dela stânga spre d r e a p t a : locote- netul aviator Iva- novici, c ă p i t a n u l Pantazi ţi că p ita ­nul M a n o l e seu, fo tografiaţi cu pri­le jul u n o r aere b a ţii ex ecu ta te p

. ae ro p o rtu l Bâneas

Innapoerea din rai- dul fă cu t în extre- mul orien t. '

Un tâ n ă r american a avui strania idee să constrniascâ a m i c ă m otocicletă pentrn canarul să*. P asărea p are să o- precieze f o a r t e malt a c e s t sport ■o« peatra ea.

DRAGOSTE DE MAMĂ

la tă o novă fo to­grafie a anei mame de bizon, c a re a eşit pentru prima o a ră la plimbare fn grădina zoologică din Detroit cu paiul ei la vârstă de trei zile.

UN CANAR MOTOCICLIST

Este an spectacol emofianant să vezi ca c â tă dragoste poate înconjura o maimuţă copilal ei. ia tă două fo to g ra­fii înfăţişând o mai­muţă care-şt p oartă puinl, in acelaş fel c a femeile maltor popoare.

IN ELEM EN TU L LO Rlată doi urşi polari ai grădinii zoologice din Londra. ■ care se simt in elementul lor de când cu ultima zăpadă căzută în capitala Angliei.

PLIMBARE...

M A IM U Ţ IC A SE H RĂN EŞTE C U B IB ER O N U L 'G ră d in a zoologică din Leipzig este renumită pentrulată o drăgălaşă maimufică hrănindu-te cu biberonul, _ erescă to ria de pui pe C 0 r e O posedă. Ntt numaideoarece mama ei "« poate . o hrănească. Maim ufca europene C o m a n d ă le i d e O C O lfl. C Î C h ia r f ieste afet de mic* încet o cuprinzi toete in palme. . .Austra lia şi A frica .

Ce n’am ştiut despre ZuluşiC INE ar vrea să definească vreodată caracteristicile unui popor pnntr'o

singură afirmaţie categorică, ar face o greşeală din cele mai groso­lane. Căci dacă aprofundarea cunoaşterii tradiţiilor, obiceiurilor ţi

istoriei lui permite să ne orientăm judecata pe calea cea adevărată, însăşi această judecată va cuprinde toate posibilităţile de variafiune şi, spre a fi nepărtinitoare, nu va putea să treacă dincolo de limita constatărilor parţiale. Cine s'ar socoti în măsură să formuleze o părere Kotărîtă în privinţa Japone­zilor, punând în legătură cultul florilor, paravanele de mătase şi căsuţele de carton, cu „dum pingul" hain şi răsbunător al Americanilor, sau necontenitele turburări chinezeşti cu stoicismul nemăsurat al legendarului „ha- ra lu r i" ? Cine s'ar încumeta să-i proclame drept barbari pe A s h a n ţ i i ospitalieri, din preajma Amazonului şi civilizaţi pe Americenii maeştrii în arta linşajului ?Aşa mi s'a întâncpiat să judec în ziua când pornind din Natal, străbătusem ţara celor O mie de Coline şi înfruntam necunos­cutul pătrunzând în Z u I u I a n d.Debarcând la D u r b a n, după o călătorie ca'n poveşti, pe fluviul ecuatorial O k a v a n g o , duceam cu mine un bagaj mo­dest de cunoştinţe, adunate hci- colo, în pripă. Ştiam, de pildă, că Zuluşii se mândresc cu cele mai frumoase femei negre, de pe tot cuprinsul Africei, că A- rabii le zic „K a f i r i " , adică păgâni, şi că dela porecla a- ceasta mai dăinueşte şi astăzi denumirea de „ C a f r i i " . Dar ceea ce, în închipuirea mea, prinsese rădăcini temeinice, erao aşa faimă de cruzime, încât îi întrevedeam cumpliţi ca păzitorii sclavilor şi fioroşi ca nişte tigri. Imi amintiam de Tsaka , unul din regii lor, un omuleţ bondoc cu nările veşnic tremurătoare, cu pieptul mai lat decât pavăza care, spre a cinsti moartea mamei lui, măcelărise şapte mii de supuşi, într'o orgie de durere şi de agonii câineşti ; îmi amintiam de D i n g a a n , fratele şi asasinul lui, omorîtorul câtorva sute de albi şi care, sfâşiat în bucăţi, se stinsese în trei zile de chinuri, precum şi de K e t s y w a y o, necruţător în răsbunare şi învin­gător al Englezilor, în bătălia crâncenă dela I s a n h a l w a n a...Aşa ̂dar, la D u r b a n am întâlnit cel dintâi Zulus din viaţa mea. Abia mă văzu, că începu să fluere, să necheze, să tropăe, să scuture brăţări, plăci şi pene, cu fei de fel de gesturi caraghioase şi prefăcându-se că împunge grozav, cu coar-

hulubele cărucioarei şi, ridicându-se vitejeşte, mănele lui falşe ; apoi apucăpofti ceremonios să mă urc. Rămăsei ca de peatră, desamăgit, ruşinat şi-l auzii bombănind ceva. Fără doar şi poate că mă ocăra, dar pricepui îndată că şi ocara„ ^ulusului, înhămat la „rickshaw" era blajină şi adresată nu Europeanului duşmănit de moarte, ci clientului pierdut.Pe urmă, desele experienţe orăşeneşti răsturnară deabinelea şi bruma de erudiţie ce mai aveam, precum şi părerile scoase din e le : vânzători de îngheţată, şo­feri, lustragii de ghete, muzicanţi cu bcrotd şi galonaţi din ,,S d ! v d t i o n A r m y . Contrastul putea să mă cufunde în greşeli şi mai mari: sau civilizaţia preschimbase fiara în miel, sau fiara se şlefuise după mediul în care vieţuia, ca să scape de cuţitul civilizaţiei. Dacă istoria de acum treizeci de ani mi-i înfăţişa sângeroşi, cei treizeci de ani următori mî-i prezintă acum blajini, din cale afară, iar episoadele de atunci şi realitatea prezentului nu se puteau tă­gădui. Dar o veste — şi o redau aşa cum am aflat-o — îmi răscoli din nou îndoelite, îmi risipi şi ultima licărire de nădejde. Un conaţional îmi spuse : „Zuluşii sunt In declin. O foarte bogată lady, ca să-i salveze, a cum- P ® f ţ t un teritoriu imens, locuit numai de triburile lor, purtându-le de grija să răm âie acolo, credincioşi trad iţ iilo r şi departe de c iv ilizaţia albă. Acest teritoriu se cheamă ..Zulu ' Reserve". Apoi, adunând şi alte informaţiuni trebuitoare, mai aflai că Zuluşii puteau fi văzuţi şi în afară de oraş, ceace mă îndemnă să lepăd cât colo bagajul de prisos al erudiţiei mele şi, luând o călăuză, cu care m'am suit într’o maşină, intrai, pe un drum întortochiat şi bolovănos, în ţara fiorosului Tsaka şi a veşnicului răsvrătît K e t s y w a y o...„K raa l-u i", lângă care ne-am oprit era compus dintr’o duzină de colibe înfipte pe culmea unui deluşor, la poalele căruia se aşternea un lac cu unde sclipitoare. Prin ogrăzi scormoniau cateva găini răzleţe, iar de-alungul povârnişului dealului cirezi de boi, cu pete mari, negre, rumegau molcom iarba proaspătă şi deasă. Linişte deplină primprejur. In ziua aceea, tocmai se întâmplase să fie o lo­godnă ş̂i avusei norocul să asist la ceremonie, cu care prilej aflai ceva, care mă lăsă zăpăcit, plin de admiraţie şi dornic s’o împărtăşesc semenilor mei din Europa. De cate veacuri fiinţează obiceiul acesta, nu ştiu; dar ceeace voi arăta e chiar „m ade in Zululand", in anul una mie nouă sute treizeci şi şase.Când un tânăr Zulus a ajuns în stare să încordeze arcul, să se suie în vârful unui curmal, să cultive un lan cu porumb şi să ducă vitele la păşune, coliba

No 473 —^ ^ a g ! B7 o l

părintească devine prea strâmtă şi netncăpătoare pentru el. Frunzişul abundă şi tot aşa pământul argilos: o attă colibă poate să răsară în grabă. Va trebui umplută cu oale şi rogojini. Fetele zuluse se pricep, ca nimeni altele, la modelarea lutului, la împletit coşuleţe; deosebit de aceasta sunt frumoase, voinice şi bine făcute, cu sânii plini şi ispititori... Aşadar, tânărul dornic de însură­toare pleacă la drum. Din kraal şi kraal, fără să dea de bănuit ce gânduri tainice îl mână, cutreeră ţara, de multe ori chiar dela un capăt până la altul. Dacă întâlneşte fiinţa dragă, nu se apropie de ea şi nici nu dă târcoale casei. Instinctul de pradă se căleşte cu încetineală: îî place pânda, aştep­

tarea chibzuită, mai mult decât ndrăzneala. Odată cunoscută

fata şi locuinţa acesteia, viito­rul logodnic se depărtează. Ascuns printre tufele înalte sau frunzişul unui copac, veghează zi şi noapte— Nu se sinchiseşte să afle dacă aleasa e o fiinţă fără prihană şi vrednică de mă­ritiş : îi e deajuns o ochiadă la cosiţele strălucitoare, resfirate pe ceafă şi după urechi, întru­cât acesta e semnul nevinovă­ţiei, sortit să dispară într'un conciu monumental, de forma conului, chiar în ziua când se vor logodi. Obiceiul opreşte pe tânăr să pătrundă în sat şi nu e un obiceiu aspru, căci e vor­ba numai să aştepte ca fata să iasă de acolo; la râu, ca să scoată apă, la păşune sau în livadă, ca să adune tulpine fragede pentru împletit coşuri, o- cazia nu poate să lipsească. După ce a admirat-o şi a prins clipa sin­gurătăţii depline, îndrăgostitul ţâşneşte din iarbă, sau sare din

copac şi se înfăţişează adoratei. Nu-şi va spune numele: va întreba dacă ploile întârzie, dacă vitele dau lapte din beişug, dacă părinţii sunt sănătoşi. Apoi o va ajuta la treabă şi, înainte de a se despărţi, îi va oferi, în dar, un coian de mărgele, sau o brăţară, rugând-o să revie şi a doua zi. Dacă darul va fi schimbat, atunci părinţii ambilor tineri pot să intre în vorbă.Tânărul se întoarce în satul lu i: fata îl urmăreşte cu privirea, până ce dispare. După trecere de câtva timp, viitorul soţ revine, însoţit de câteva femei, înru­dite cu el, a căror sarcină e să convingă soţia de buna primire ce i se va face. La rându-le, părinţii se învoiesc asupra zestrei: un săculeţ cu seminţe şi două sau îndată

patru capre ; cereale, unelte pentru gospodărit şi munca câmpului, vestminte, ită ce s a încheeat târgul, fata se duce să petreacă cincisprezece zile în

„kraal-ul" soţului, spre a alege locul unde va fi construită coliba amândorura şi să cunoască tovarăşii viitoarei ei existenţe. Pe drum. petrecută de prietene, cari îi împărtăşesc sgomotos bucuria şi jalea lor, ea se preface că trebue să caute prin iarbă, cărarea care duce la locuinţa logodnicului, unde acesta o aşteaptă împreună cu părinţii; descoperind cărarea, va scoate strigăte de bu­curie, arătând cu degetul spre un punct, în zare. Apoi logodnica pleacă defi­nitiv, cu zestrea la subţioară şi pe cap. Şuviţele strălucitoare de păr sunt îm­pletite şi strânse în conciu, iar la gât, încheeturile mâinilor şi glezne se adaugă podoabe noui. Tot satul se goleşte, fiecare mergând să-i iasă în întâmpinare, alături de soţ. Intâlnindu-se, tinerii se iau de mână, păşind pe sub un arc de scuturi şi de suliţe. In toiul petrecerii de nuntă, soţia apucă un cuţit şi ameninţă soţul, apoi îl roagă să nu o bată în cursul căsniciei, să se poarte cu blândeţe, chiar atunci când pieptul i se va lăbărţa şi încovoierea şoldurilor va fi covâr­şită, de povara plozilor prea numeroşi.Parte din aceste obiceiuri le-am văzut aievea şi parte le-am aflat dela alţii, în călătoria mea prin ţara sângeroşilor Zuluşi. Şi am rămas buimăcit, mirat peste măsură, că găsesc atâta poezie, poate primitivă şi sălbatică, dar negreşit în contrast izbitor cu însuşirile scoase din episoadele bătrâneşti ale istoriei lor. Am destăinuit impresiile mele unui francez, care locuia de câţiva ani în Natal. Apoi îl întrebai, la ureche:— A ţi mai putea, acum, să susţineţi că Zuluşii sunt barbari ?— Zuluşii ucid numai pe sed u că to ri! — îmi răspunse el, zâmbind în doi peri. — Mă mir că te-ai putut indoi de asta I...

A. S.

Ci t i ţ i „ M A G A Z I N U L “publicaţie lunara a lumii selecte

160 de pagini tipărite le heliogravură, Lei 25

D ela stânga la d re a p ta : M iron A lexasd ra , B a lc ic ; Lunqolescu I. C o as taa tia , Vân ja-M are ; A ld e a G eo rg e , Bo ca reşti ; la ta a Se rg ia . B a la c i- la lo m ifa ; T iganu V asile . Baca reşti ; G eo rg esca « . Daa, V ăcăreşti.

frânge, energia se preface în desnădejde, încrederea devine nulă.Cu cât e mai grea lupta aceasta haotică decât aceea a generafiei din veacul trecut I Se cuvine deci să înarmăm vlăstarele tinere în aşa fel, încât — oricât de grea va fi soarta — ei să iasă biruitori în lupta pentru existenţă ţi să ştie primi cu seninătate şi neclintiţi loviturile vieţii.întreprinderile „Bata", din Cehoslovacia, alegând dintre copiii cei mai buni, le asigură traiul Invăţându-i să lucreze în fabrica de ghete sau de cauciuc, ea îngăduie, după un an sau doi. ca fiecare copil să se desvolte după aptitudi- nele sale şi să ajungă — prin perseverenţă şi muncă — la orice treaptă.Spre deosebire de şcoalele de ucenici dela noi, care pentru educaţia profesio­nală ce o dau, cer din partea părinţilor, sacrificii materiale, şi spre deosebire de patronii şi întreprinderile noastre particulare, care transformă pe ucenic intr'un fel de băiat de serviciu al lucrătorilor calificaţi, uzinele „Bata" au ală­turat de fabrica din Zlin, un cămin şî o şcoală model, aşa încât tânărul de 14__|5 ani, pe lângă meseria pe care o deprinde în fabrică, pe lângă cunoş­tinţele teoretice, pe care fiecare, după aptitud';ea sa, le poate duce cât de departe, îşi formează şi caracterul. — pedagogi experimentaţi supraveghiând desvoltarea trupească şi morală a elevilor. Dela început, munca acestor ucenici « salariată, aşa încât după plata căminului şî a cheltuielilor de trai, tânărului 11

mai rămâne 20— 30 coroane săptămânal.La eşirea din şcoală, tânărul e un lucrător perfect, în una din ramurile indus­triale pe care a deprins-o în întreprinderile „Bata". El va deveni, de bună seamă, conducător în fabrica pe care „Bata“ o va înfiinţa în România.Prin mijlocirea „Realităţii Ilustrate", până azi, aproape treizeci de tineri sunt pe cale de a-şi făuri un viitor mai limpede, mai liniştit, în Cehoslovacia. Dea- cea privim cu mulţumire la cei şase r— nu şi ultimii, căci vom mai alege douăzeci de copii — care au plecat Vineri cu trenul de seară.Copiii erau veseli, fericiţi de noutatea lucrului, de bucuria călătoriei. Ei nu

~~ p«g. li

■ l Bursierii ia fe re a stra « o f s n l i i fa momentul plecării treaului

erau pătrunşi desigur de măreţia şi însemnătatea clipei, dar sbuciumul sufletescal părinţilor înduioşa pe spectatori până la lacrimi: dragostea pentru odraslele lor dădea o luptă cu grija pentru viitorul copiilor. Gândul cel cuminte spunea că plecarea este bine venită băiatului, dar inima se topea de jale că se desparte pe atâta amar de vreme de un fiu drag. E acesta

Ţigaaa Vasile laâada-ţi răm as ban deia mama lai

un alt aspect al vitregiei vremurilor în care trăim. Insă vouă, părinţi ¡ubitori, vă fie răsplată a jertfei voastre şi mângâiere a obidei de acum, recunoştinţa pe care vă vor pistra-o toată viaţa, copiii voştri, după ce vor fi devenit oameni.

KALMOS

D IN îndemnul revistei noastre, dupăce douăzeci au plecat astă vară, Vinerea trecută au mai pornit alţi şase copii, la „Bata", I în Cehoslovacia, ca să deprindă o meserie şi să se obicinu-

I iască cu lupta vieţii.Calea vieţii în zilele noastre se află plină de mărăcini, generaţia tânără priveşte cu fruntea încreţită, un orisont trist, acoperit de nouri grei. Ajuns la maturitate, copilul vede cum se năruie una câte una culmile către care năzuia: a pornit plin de avânt, plin de energie, de încre­dere în forţele sale. şi nu găseşte — întro lume amărâtă şi vlăguită de necazuri — decât nepăsarea plictisită şi uşi închise. Avântul se

O PT O RE greu se anunţa ziua pentru runcţio- Q C L U C R U ® nara pe care o încearcă oboseala epo

* a i critice! Să şezi 8 ore ţintuită pe un scaun şi să-ţî încordezi atenţia asupra unui registru, când capul ţi-e înfierbân­tat şi urediitc îţi ţiuic! E insuportabil! E nedrept!

Atenţiune, domnişoară. Eşti pe punc­tul ă te laşi tărâtă într’o inutilă peroraţie umanitaristă, care-ţi şade

aşa de rău Mai bine ia un caşet două de „Kalmos“ , şţ te vei simţi imediat uşurată şi vei putea să-ţi continui ucrui nestânjenită.

VIATA ARISTOCRATICĂ IN INDIA

CEHIELJ\ CURTEAAHAI\ANG I

Dl M

C A initofi anii, „Alteţa Sa Prea-Măritul Maharania de Indore", suit pe tron după moartea Maharajahului de Indore şi Holkar. a inaugurat seria recepţiilor la curtea domneasca. Decembrie şi Ianuarie sunt lunile cele mai friguroase în India, astfel

u ■ are _ ocaz,a, cea mai Prîelnică *Pre «-Şi relua activitatea strălucită de J I î — Pr,rnavara.dogoritoare a Industanului va avea grijă s’o curme, silind so-

M flM oreL n” - " " í* rej ed,ntele ,de vară hîmalayene. ca de pildă la Simia, laM assoree şi la Dar|eeling unde, prmtr un haos de văi sălbatece si împădurite, India

^ 7 tle' tut,ur0r. '"digenilor înstăriţi, principilor locali ţi mai ales Euro-T e a m Í S Í s a u îl- ° í ° , a C° r fînua " rÎSÎPeaScă banî: cu mâin!l« a™ndouă...¿ 2 " Ma-nla SaAI+«ta e s+aP f" absolut al unui fabulos tezaur de Curte, iar pe deasupra arbitrul v ie fiia doua milioane de supuşi, aflători între graniţele regatului săuverana M are! B ^ oc,f.mat*« a Reginei Victoria, datând din 1858, care zice: „N o i. Su-oflor de « E L ^ res.pec*a, ^ e p tu r ile , dem nitatea şi onoarea princi­p ilo r de sânge, de pe to t cuprinsul Indiei, ca şi pe a lor noştri înşine» ?Vai l cate rezerve, m aceasta făgăduîală I E de,tu! să spunem că numai cuvântul „de î» 1 Uf C .fng,ez'[or ?una ! oi a*a do ru?¡"°* . ca şi insulta cea mare." * T " U ' * - laSai a,tceva decâf posibilitatea de-a se înconjura

cü ün ÍliiÜ i* ® ,necre.zut- f e la"9a dr«P+ul de - fi salutaţi de autorităţile britanice « « I "T î ;nUJÎ!ar df ,a,ve de art,ier,e' cari variază între I I şi 21 lovituri de tun, după M aharan il' d* ÎL w I curiozitate vom adăuga că datorită meritelor înaintaşilor lui.!ău perenal. P ° ° 19 loVÎtu" d° tun' P lus 2 P»»*™ »lutul

* " ' t a S . Maharania , fc c .p * a im p.rti

I * i ir • -f'wiinvi, « wvwiiianuan menglez local (Eminenţa cenuşie, csre se bucură de multă trecer indiene), se

C a prile ju l se rb ă rilo r a a v a t loc o m are vâ n ă to a re de t ig r i. P a r t id - p a i f i l la v ân ă to a re , au mers ca e le fan ţii.

refera la partide de vânătoare. De fapt, aproape toţi principii indigeni posedă re­zerve superbe, atât pentru vânătorile în stil mare, cât ţi pentru cele reduse numai la câteva persoane din anturaj, pe teritoriile statelor respective, dintre cari unele, ca de exemplu Haiderabad, Kaşmir şi Rajputana, sunt de trei şi patru ori mai întinse decât ţara noastră.Adeseori, aceste enorme rezerve alcătuite din păduri şi jungle, hotărnicite de râuri, conţin turme întregi de tigri, leoparzi şi alte fiare în libertate, destinate mai curând sau mai târziu carabinelor sportivilor veniţi să guste acolo, emoţii cinegetice.O partidă de vânătoare, ca să zicem aşa, oficială, se desfăşoară de obiceiu în India pe spinările elefanţilor, animale de paradă din cari orice Maharajâh are graj­duri întregi. Bine'nţeles, Intel gentele animale, în cursul „goanelor", sunt precedate de cete de servitori, de takers (căutători de urme) şi sikkari (bătăiaşi). Din înăl­ţimea „handah-ului" (scaunul aşezat ca un fel de tron în spinarea animalului), riscurile unei agresiuni din partea fiarelor, scoase cu sila din vizuini şi gonite spre vreo ra- rişte, sub focul înteţit al carabinelor, sunt cu mult reduse pentru vânători. Şi partida se închee mai totdeauna cu un eveniment, în mare parte monden, invitaţii europeni la o reşedinţă de ţară sau la palatul prinţului indian (locuinţe totdeauna impunătoare şi bogate în arhitectura lor indo-persană, în care fabulosul se îmbină cu supra-firescul), primesc o ospitalitate tipic britanică, adică întrucâtva ori­ginală şi desigur nici pe departe conformă cu obiceiurile noastre latine. La partidele de vânătoare invitaţii nu-l văd niciodată pe principele amfitrion şi nici nu sunt obli­gaţi să-l salute, sau să-i mulţumească la plecare. In felul acesta, oaspele e lăsat să se bucure de libertatea şi tihna cea mai deplină, să nu cunoască plictiseala de-a trebui să mulţumească, umilindu-se, ceeace — mărturisim — în fond e puţintel cam exagerat.Deosebite întrucâtva sunt recepţiile oferite de Maharajahii indigeni, în cursul aşa zisei stagiuni mondene. De fapt, la Curţile indiene fiinţează două etichete — una interioară, care e tipic indigenă şi alta externă, de marcă anglo-saxonă. Aceasta din urmă, aproape impusă, nu prea e pe placul diferiţilor suverani locali. Domnitori peste o ţară cu civilizaţie străveche şi înaltă, în sinea lor îi socotesc pe Englezi ca fiind un popor încă prea tânăr, copilăros şi adesea chiar naiv, ca să poată înţelege India, trecutul şi prezentul ei.Totuşi trebue să îndure această etichetă. Şi iată dece Maharania, ducându-se dela reşedinţa particulară spre palatul oficial din Indore, obişnueşte să se folosească de un landou somptuos, având înainte servitori călări, iar în urmă escorta falnică a unui pluton de lăncieri. Toată armata Maharajatului de Indore face front, la defilarea cortegiului, care-l urmează pe suveran.

§e | i contesa de W illingdon ilej j l balului dat recent la

:utt|.

i din e lefanţii ducelui, bogat ¡arat in timpul defilării.

înaintea intrării palatului, Maharania coboară din trăsură, în su­netul imnului „G o d save the Ring", în vreme ce trupele înşirate, dau onorul. Totul poartă întîpărirea gustului şi atmos­ferei britanice. Nici urmă de elefanţi, de lectîce sau tradiţio­nalele scaune purtătoare. Orientală nu e decât haina princi­pesei, mătăsosul şi sclipitorul „saari", împodobit cu broderii de aur, ce-o înfăşoară ca o mantie şi-i îmbracă pe jumătate chi­pul brunet şi surâzător acoperind pieptănătura din două cozi lungi, împletite. Modestia tradiţională indiană cere ca o doamnă să nu fie altfel îmbrăcată la ceremoniile oficiale.Acum, Maharania îşi face intrarea în zeaana, partea palatului rezervată femeilor. Fiecare palat indian are de regulă o aripă rezervată sexului slab şi unde un bărbat, care n'ar fi suveranul sau stăpânul nu poate pune piciorul. Tată! actualului Maharania era un înfocat admirator al sexului frumos şi de aceea zenana palatului indian din Indore e foarte încăpătoare, luxoasă şi plină de... femei. Maharania s'a oprit acolo, ca să-şi schimbe vestmintele, să se gătească în pripă cu altele noui, după care, împodobindu-se cu nestemate enorme va trece în sala tronului. Aici invitaţii îi aduc omagii. Mai întâi defilează eventualii principi indigeni, apoi invitaţii europeni prezintaţi unul câte unul de către rezident, acesta în uniformă de gală, şi în sfârşit notabilităţile indigene ale ţării. Din sala tronului, musa­firii trec în saloanele de recepţie. Acolo, fiecare european primeşte o ghirlandă din flori de iasomie, cu miros îmbătător, pe care un majordom le-o trece împrejurul gâtului. încăperile de primire, vaste şi frumoase, sunt împărţite în două grupe : una pentru bărbaţi, alta pentru femei. Normele sociale indiene impun cu străşnicie această împărţire. Totuşi se face o abatere pentru drăgălaşele şi mai mult decoltatele aristocrate engleze. Toaleta de «eară a acestora e scrutată cu groază de către doamnele indigene din zenana întrucât toată acea exhibiţie de umeri, de braţe goale şi de sâni rău ascunşi, pentru mo­rala hindusă e o notă de desfrâu şi scandaloasă. Aşa dar, Englezoaicele pot să treacă însoţite de bărbaţi în sălile şi saloanele rezervate sexului tare, lucru de care dânsele profită bucuroase, cu atât mai mult că găsesc prea plicticoasă şi searbădă conversaţia invitatelor indigene. In schimb, Maharania, după defilarea oaspeţilor, se duce în apartamentele rezervate sexului plăcut.înfăşurate din cap până în picioare în mătăsoasele şi foşni­toarele „«dări", cari le învestmântă; ghemuite jos, pe bogatele covoare, sub strălucirea policandrelor de cristal, toate doam­nele din societatea indiană au făcut cerc. Muzica unei orches­tre indiene, languroasă şi' cadenţată, înveseleşte când şi când petrecerea-. Pâlcuri de servitori oferă, rând pe rând, răcori­toare indigene, în zeci şi zeci de feluri, însă mai totdeauna prea dulci şi oarecum greţoase, pentru gustul nostru european. In saloanele rezervate publicului bărbătesc, graţie prezenţei doamnelor europene, recepţia capătă o însufleţire cu totul deosebită. Aici se pune la dispoziţia oaspeţilor tot ceeace poate oferi, în materie de distracţie, mai modern şi mai bogat, o casă princiară. Săli de bal cu parchetul elastic, orchestre europeneşti, băuturi răcoritoare din cele mai fine, săli pentru biliard, salonaşe pentru orice fel de jocuri, terase, verande, grădini şi boschete prielnice flirtului.In deobşte, principii indieni se pricep să dea recepţii vrednice de fastul strămoşilor lor. Mai toţi aceşti suverani sunt fabulos de bogaţi, mai cu seamă in juvaeruri şi aur, adunate cu sgâr- cenie de înaintaşii lor.De exemplu, tatăl actualului Maharania, avea două covoare de pietre preţioase, ţesute cu şiraguri de perle şi presărate cu rubine, smaralde, topaze şi briliante. Unul din aceste covoare a fost dăruit unei femei, pentru care el îşi pierduse capul, iar cellalt pregătit spre a fi aşezat pe mormântul lui Mohamed, căruia Maharajahul îi era unul dintre cei mai zeloşi admiratori, deşi el era de religie hindusă. Aceste două comori de artă au fost preţuite cândva la cincisute de milioane, fiecare. Risi­pitor până la nesocotinţă, defunctul Maharajah îşi construise, printre altele, o trăsură şi două tunuri de aur masiv I Cu toate acestea fastul lui era încă puţin lucru, comparat cu aceia al G aekw aru lu i din Baroda şi al Nizamului din Haidarabad, acesta din urmă socotit, pe drept cuvânt, omul cel mai bogat din lume.... Dar iată că a sunat miezul nopţii. Recepţia dată de Alteţa Sa Prea Măritul Maharania e pe sfârşite. Ameţiţi de parfumul florilor din jurul gâtului şi poate mai mult de gustul unei şam- panii renumite, perechile europene se retrag. Cele indiene le urmează. Apoi, în faţa uşilor palatului, începe o forfoteală asurzitoare de automobile şi cupeuri luxoase...

HAUPTMANN VA FI SALVAT7

G u vern a to ru l sfertului N ew - Je rsey a d e c la ra t re ce n t că este convin» de n ev in o vă ţia lui H auptm ann ţ i a o rdonat a re s ta re a lui J a f ie Condon pe care-l vedem în fo to g ra f ia noa- stro.

UN AZIL IN INDOCHINA

Surorile de la Saiut Vincent de Paul posedă numeroase aziluri îu in- dochiua unde primesc un mare număr de copii ca re au fi murit fără îngrijirea lor. Fotografia noastră a fost luată la azilal dlu Giadruik (Corbrinchina)

U N R E G E S P O R T I V

Regele Gustav al Suediei fo to g rafia t ca prilejul unui recen t concurs international de tenis, disputatla Stockholm.

___________ P. G . JA N SEN ,

SLĂBIRE l o c a lă şi g e n e ra la (Bâi de pa­ra f in ă SPECIALĂ) Şl TRATAMENTUL MODERN DE ÎNFRUMUSEŢARE LA INSTITUTUL COSMETIC

C E I M A I S Ă N Ă T O Ş I T IN ER I D IN ST A T ELE- U N IT ELa C h icag o a ovu t loc re cen t un concurs pentru a le g e re a ce lo r şap te mai sănătoşi t in e r i din State !e- Un ite. Au p a r t ic ip a t peste 1.000.000 de concurenţi şi au fo st a leşi 5 b ăeţi şi 2 fe te a c ă ro r v â rs tă va r ia ză în tre 15 şi 18 ani. l i vedem pe ce i a leş i cu p rem iile l o r : două s t ic le u riaşe de lap te ca re sim bolizează să n ă ta te a .

¿¡ÎeiMsoe, ¿fiuO lfA MOŞILOR 88. PARTER. SCARA B. TEL. 3.1872. ORELE DE PR MIRE 9.1. 3.7

SUPRAVEGHEAT DE UN MEDIC SPECIALISTV

C T E L E A NUL UI 1936

DII IV AREDE DESTE

După 1800 ani se va reconstrui podul lui Traian, de astă dată în fe r şi beton arm at.

W A Bucureşti avem vreo 12 poduri peste Dîmboviţa, plus un planşeu ! A de beton de aproape I kilometru şi ni se pare că cele două jumătăţi

ale Capitalei sunt insuficient legate între ele, dar pe Dunăre avem abia un singur pod.Limba română are două feluri de expresiuni pentru denumirea unui pod. Când spunem „podul peste Dunăre" (denumire întrebuinţată greşit de majoritatea publicului) se înţelege un pod în lungul Dunării, aşa cum îl face inginerul „G er" în iernile grele. In Februarie 1929 întreaga Dunăre a fost acoperită de un

Podul de 5 k ilom e­t r i lungime de peste flu v iu l M ississip i.

Podul c a re leag ă New -York cu New- Je rs e y . Es te lung de 3 k ilom etri ţ i a re o l ă ţ i m e de 40 de m etri.

„R e g e le p o d a rilo r“ ia Saa Franc isco , ce l mai l » g pod din lame.

planşeu de gheaţă şi se putea face o călătorie cu sania din Pădurea Neagră până la Sulina şi chiar un kilometru sau doi pe gheaţa solidă a Mării Negre. Când spunem podul de peste Dunăre, se înţelege un pod obişnuit, de-acurme- zişui fluviului şi nu în lungul cursului său.La Bucureşti avem 12 poduri de peste Dâmboviţa şi un al 13-lea pod peste Dâmboviţa (planşeul). Bucureştii au bătut recordul celui mai lat pod din Europa.

OPERA LUI APOLLODOR

După introducerea de mai sus ne vom ocupa de podurile nou! de peste Dunăre, deocamdată în faza de proect.La şcoala primară am învăfat cum A p o l l o d o r d i n Da ma sc , renumitul arhitect şi inginer de poduri al secolelor I şi 2, a fost chemat de împăratul Traian să construiască primul pod de peste Dunăre în chiar primul an al vea­cului al doilea.

Podul fu construit în anul 101 după Hristos în apropiere de vechea cetate Drubeta, devenită ulterior frumosul oraş T. Severin.După ce T r a i a n l-a învins pe D e c e b a I, tot Apollodor ridică forul şi co­lumna lui Traian la Roma. Cu prilejul unei călătorii în Italia am văzut această uriaşe şi istorică operă a unui arhitect de acum 1800 de ani, care a înfruntat în afară de distrugerea inerentă vremii şi barbarilor ajunşi până la Roma, un şir de cutremure puternice fără a se prăbuşi.Din podul de piatră construit de Apollodor nu văzui însă decât... o grindă de lemn, proprietatea Şcoalei Politechnice din Bucureşti, grindă impresionantă totuşi prin dimensiunea şi vechimea ei.Podul lui Apollodor a fost din piatră şi lemn. Din nefericire această operă a

¡No.473 —: '

Podul peste Dunăre la Budapesta.

Podul Regele Carol I.

technicei vechi a fost distrusa de împă­ratul A u r e I i a n, care se văzu silit de împrejurări să retragă oţtile în Moesia ţi să lase Dacia în voia năvălirii bar­barilor.

PROECTUL RECONSTRUIRII PODULUI LUI TRAIAN

Aurelian a făcut o mare greşală. Şî fără pod tot au trecut barbarii Dună­rea. Unul din ei, J i n J i s H a n (Gen- ghis Khan) reuţi să cucerească aproape toate ţările Asiei ţi Europei, formând cel mai vast imperiu care s'a cunoscut în lume, dela Oceanul Pacific până la Oceanul Atlantic.Dacă Aurelian nu strica podul, căile i * ' ' ”’""' ¿xnoastre ferate făceau de mult legătura J Frapidă cu Jugoslavîa, de oarece podulera atât de rezistent încât puteau trece \cele mai grele care ţi catapultele de ^ — s jrăzboi ce au dărâmat zidurile Sarmisege- _ $1tuzei. Printr'o bună consolidare podular fi putut susţine greutatea unui tren ^ţi greutăţile familiare ale unor inspectori

Acum ministerul Comunicaţiilor trebue i" M K L ‘lL ^ 1 K ’ .să repare greţala izolării Daciei deMoesia, a României de peninsula Balca- * , T jni că. Greţala lui Aurelian ne va costa v <4

TUNEL SUB DUNĂRE ? V J f IProblema invaziei barbarilor rămâne însă 2- /permanentă, sub altă formă. Lumea nu * /s'a schimbat prea mult în 18 veacuri ţi oamenii au rămas tot oameni. Stra­tegii români, caşi cei jugostavi, sunt d« părere că un tunel pe sub Dunăre aifi mai avantajos decât un pod. In cazul unui război tunelul rămâne tunel, dar un pod poate fi aruncat în aer de o escadră de avioane inamice.Proectul tunelului a fost deocamdată abandonat, în speranţa că într'un viitor ţi apropiat (?) război Bulgaria nu va mai fi iar un hangar de Zeppeline.Tunelul ar costa de 5 ori mai scump decât podul. Nici în Jugoslavia ţi nici în România nu se poate găsi câte un miliard de lei pentru a străpunge patul Dunării.Chiar podul, din lipsă de bani, nu va putea fi gata înainte de 4 ani. Discuţiile între comisiile române ţi jugoslave, începute la 1920, s'au terminat în sfârţit la 1935 ţi construcţia podului trebue să înceapă în primăvara 1936 pentru a fi gata la 1940.

UN POD Şl UN FERRY-BOAT

Se pare că podul nu se va mai construi la Ţ lgănaţi. localitate ce nu prezintă avantaj« de nici-o natură.

INo. 473 —

Ultima comisie a hotărît construirea podu­lui în apropiere de oraţul T. Severin, în faţa localităţii Cladova din Jugoslavia. Costul lucrărilor se va ridica la vre-o 400 milioane lei, sumă ce va fi suportată de ambele state. Construcţia podului va începe simultan în ambeie capete. Concomitent cu aceste lucrări se va con­strui ţi o legătură feroviară directă între capitalele ambelor state, în plus se va inten­sifica traficul pe linia Bucureşti-Belgrad prin Pancevo, adică pe ruta Timişoara* Vârşeţ-Pancevo.

Viitoarele artere de comunicaţie între România ţi Jugoslavia vor avea o impor­tanţă covârţitoare, nu numai pentru Mica înţelegere dar ţi pentru alte ţări vecine. Podul de peste Dunăre va permite traficul între ţările baltice ţi balca­nice, între basinul Mării Caspice ţi Adriatica. Prin poziţia ei geografică Româ­nia va ocupa un loc tot mai important în tranzitul mărfurilor dela Nord spre Sud, ţi dela Est spre West.Cum Bulgarii au interesul să amplifice relaţiile economice, e probabil ca tot în 1936 să înceapă construirea ferry-boatului între Giurgiu ţi Rusciuk.Podul proectat la T. Severin va avea o lungime de circa 1200 metri. Va fi deci mai mic decât cel dela Feteţti— Cernavodă, dar ar fi totuţi printre cele mai mari din lume.Dăm mai jos dimensiunile celor mai lungi poduri:1) Podul dela San Francisco, peste un go lf a l Oceanului Pac if ic 12 Km.2) Podul dela Feteşti— Cerna Vodă 3850 metri.3) Podul de peste Mississippi, la New Orleans 3350 metri.4 ) Podul pe lacul Zürich 1600 metri,

g 5) Podul pe Nil 1005 metri. 6) Podul pe Dunăre, la Viena 980 metri.Cum în veacul nostru s'a putut construi un pod de 12 Km. pentru a uni două cheiuri ale celui mai mare port american pe Pacific, n'ar trebui să întârzie iar construirea unui pod peste Dunăre de nu­mai 1200 metri lungime.Să nădăjduim că proectul îndrăzneţ al lui Apollodor din Damasc va fi înfăptuit a doua oară, de astă dată nu în piatră ţi lemn, cî în fer ţi beton armat.

L. FLO RIN

CITIŢ I „MAGAZINUL“PU B L IC A Ţ IA LU M II SELEC TE

160 pag. tip ă rite la heliogravură Lei 25

Traian şi Decebal,

— P a g . 16

w m m m m .

m m

C an ce la ru l Dolfuss cu so ţia ţ i cei doi cop ii a i să i. (F o to ­g ra f ie fă cu tă cu p u ţ i n îna in te de a te n ta t ) .

Stallburggasse no. 2. O casă tăcută. Ducele Mussolini ve ­ghează asupra cop iilo r prietenului său mort. Micul Rudi e portretul viu al tatălu i său, ia r mica Eva aşteaptă şi acum pe ta tă l său care a plecat într'o călătorie lungă. Zâmbetul ilustrului dispărut.

oliţia din Viena ţine să asigure doamnei D o l l f u s s o linişte, de care n'a avut parte, şi deşi uciderea cancelarului s'a întâmplat de mai bine un an, se poate vedea, în fiecare zi, un agent de poliţie, in faţa casei

tăcute, unde trăesc doamna D o l f u s s , sora ei şi cei doi copii.Doamna D o l l f u s s şi copiii săi trăesc aci într'o izolare aproape deplină. Sora doamnei D o l l f u s s vine să-mi deschidă. Casa e plină de flori : flori pretutin­deni, în antreu şi în odăi, şi în fiecare odaie, ca o dovadă a pietăţii defunctului cancelar, un crucifix.Foarte calmă, foarte palidă, înălţată prin vestmintele sale de doliu, văduva can­celarului vorbeşte cu un glas dulce şi armonios; ea îmi povesteşte viaţa ei, temerile sale, fericirile şi dragostea sa de mamă, şi în timp ce vorbeşte ochii îi rămân ficşi, privirile parcă au plecat departe, departe de noi, de ^această casă, undeva unde ar putea descoperi pe acela către care o mână toate gândurile sale.

rCe-au devenit orfanii lui Dollfuss,

marele om politic asasinat.

vă rog să mă credeţi. Oameni pe cari nu i-am văzut niciodată, mi-au trimis, de Crăciun şi de Anul Nou, numeroase daruri pentru copiii mei; foarte des se aude sunând: e un comisionar şi adesea darurile care se trimit copiilor sunt de mare valoare.Şi cum o întrebam dacă nu i se întâmplă câteodată să se revolte împotriva destinului tragic, ea îmi spuse:— Nu, nu poţi să schimbi calea soartei, la ce m'aş plânge zadarnic I Deodată se aude dintr'o cameră alăturată strigătul unui copil, şi un băeţel de 4-5 ani vine alergând spre mama sa: aduce un gramofon şi plângând îi explică, în felul său, c'ar vrea să închidă aparatul şi totuşi să audă placa mai departe. In camera alăturată se joacă mica Eva , cu papagalul ei Putzi; copilul e în culmea fericirei: a reuşit să-l înveţe pe papagal să vorbească.Pe perete un tablou: D o l l f u s s râde din toată inima, cu acel zâmbet blând pe care vienezii îl cunosc atât de bine: văduva sa îmi spune:— Vreau să las tabloul acesta sub privirile copiilor, căci e atât de viu I Micul R u d i e portretul viu al tatălui său: are părul castaniu, crescut în acelaşi fel, faţa rotundă şi atrăgătoare.Deocamdată e un omuleţ care n'a împlinit încă cinci ani. Râzând mereu, cum fac copiii la vârsta lui, dar bine legat, înfăţişând voinicia în mugur a ţăranului din Austria, şi având, ca şi tatăl său, gusturi foarte simple._____ Cât priveşte pe fetiţă, n'au voit să încerce a-i

tălmăci toată grozăvia nenorocirii: sora doamnei Dollfuss ne-a povestit cum i s'a spus copilului că tatăl său a plecat într'o călătorie lungă, lungă de tot, şi că aşa n'o să-l poată vedea multă vreme. Astfel, cu fericita nepăsare a vârstei ei, copila aşteaptă mereu, cu răbdare, şi cuminte, ca tatăl său să se înapoieze dintr'o călătorie lungă de tot.

Ev a ţ i Rudi ce i doi copii a i lui Dolfuss.

C a n ce la ru l Dolfuss pe c a ta fa lc .

RAYM OND G U ILBER T

(Copyright by Realitatea Ilustrată- şi Elysées Press)

După asasinarea cancelarului D o l l f u s s , simpatia întregii lumi s'a revărsat asupra văduvei şi copiilor vajnicului om de stat A l w i n Do l l f us s , această femee care printr'o discreţie duioasă, păstrase totdeauna o atitudine retrasă, dar care a ştiut să fie colaboratoare a bărbatului ei, rămânea de aci încolo singură, cu micii E v a şi R i c h a r d , copiii săi, în vârstă de şase şi patru ani. Ducele, care fusese un amic sincer al defunctului cancelar, şi care, în ziua morţii sale, şi-a luat asupră-şi greaua sarcină să anunţe doamnei D o l l f u s s vestea groaznică, a socotit de datoria sa să devină apărătorul acestor doi copii.Dar, chiar la Viena, E v a şi R i c h a r d D o l l f u s s sunt socotiţi oarecum copiii naţiune!, şi în grădinile şi parcurile capitalei austriace, unde copiii sunt conduşi de guvernanta lor ca să se joace, ei sunt totdeauna recunoscuţi de mulţime care îi priveşte cu o duioasă emoţie.Doamna D o l l f u s s , care înaintea căsătoriei sale, fusese institutoare, deşi miş­cată de această popularitate spontană, ar dori totuşi ca aureola tristă a marti­riului bărbatului său să nu arunce vreo umbră asupra copilăriei celor doi orfani, şi ca aceştia să poată creşte neştiutori de tragedia care i-a îndoliat viaţa.— Da, — spunea ea — toată lumea e deosebit de atentă şi de bună cu mine,

— Pag. 17

No. 473 rag. 18

Preţul tot mai ridicat al acestui metal princeps se datoreşte şi unei alte pricini : faptului că nu numai particularii, dar chiar Statele — şi încă cele mai bogate şi mai puternice — îl tezaurizează : II ascund şi nu-l dau decât sub formă de hârtie. Când Banca Angliei şi Banca Na­ţională a Statelor-Unite refuză să-şi mai convertească bancnotele în aur — adică băncile cele mai bogate ale lumii — ce-ar mai putea face băncile şi popoarele mai mici, mai sărace ?...Brusc, aurul munţilor României a dobândit o valoare atât de preţioasă încât Englezii— cari au în România bani în lei-—s'au hotărît să parti­cipe la o exploatare mai intensă, mai raţională, mai ştiinţifică şi deci mai rentabilă a minelor de aur din Ardeal. O comisie engleză a cer­cetat de curând locurile aurifere.Sunt mine străvechi, din care au extras metalul, în stare mai muit sau mai puţin pură, toate popoarele venite pe la noi. Romanii, Dacii, Geţii, Ostrogoţii şi Ungurii au trecut prin băile de aur ale vechiului nostru pământ.In ultimii ani s'au alcătuit vre-o două societăţi, pentru moderniza­rea exploatării aurului. O vreme aceste societăţi au lucrat singure, cu neîndestulătorul capital de cari dispuneau şi cu obligaţia de-a vinde metalul pe un preţ fix, mai dinainte stabilit, Băncii Naţionale. Aurul se scotea în cantităţi mici, atât de mici, că deşi aveam minereurile aurifere la noi în ţară, am preferat să facem, în ceasurile de mare nevoe, împrumut de aur străin, gata topit şi purificat — dar plătind uriaşe comisioane şi simţitoare dobinzi. Când împrumuturile din străină­tate nu se mai puteau găsi atât de uşor, ne-am adus însfârşît aminte de minele noastre : Banca Naţională a oferit o sumă globală pentru perfecţionarea mijloacelor de exploatare şi intensificare — urcând şi preţul de cumpărare.Azi se scot câteva sute de chilograme aur fin pe an. Sunt şi câteva maşini, câteva vagonete, câteva tuneluri.Englezii trebue să fi văzut toate acestea. Dar trebue să fî văzut şi felul celălalt, tradiţional, în care se exploatează minele noastre de aur... Ei, obicinuiţi cu munca metodică, sigură, rentabilă şi cruţând viaţa oamenilor au văzut cum se adună în zorii zilei la gura minelor cete de ţărani cu mutre de vagabonzi, cu ochii arşi de o febră ne-

T ^ E S T E A despre aurul din munţii noştri ardeleni, n'a mers prea departe. De ce oare ?... Cum se face că n'au nă­

vălit, din toate colţurile pământului aventurierii şi îndrăzneţii, cari au străbătut America de Nord, Africa de Sud şi atâtea platouri deşerte ale Asiei, chemaţi, atraşi de metalul miste­rios ?.... Nu e decât o explicaţie : până acum aurul se găsia şi se extrăgea mai uşor din minereurile de aiurea, decât din mâzga, pietrişul şi zopul dealurilor, de dincolo de Carpaţi.Poate că nici nu avusese aurul atâta cău­tare, ca în zilele noastre, când ascuns în pivniţele betonate, alcătueşte garanţia unor bancnote de trei ori mai numeroase decât dacă valorile ar circula sub forma monetei de aur. Democratizarea banului, care-a pătruns până'n ţinuturile unde nu de mult oamenii trăiau încă prin străvechiul, patriarhalul schimb în natură, a dus în mod firesc la o creştere a valorii aurului, temelia monetelor.

M u n c i t o r i i în drum spre mină.

In mină, p ie tre ­le sunt c ă ra te cu ro ab e le .

Vedere g en e ra ­lă a m inelor de la Z la tn a .

Cu a ju to ru l f ă ­c li i lo r ap rinse lucrează c ă u tă ­to r ii de aur.

Pe vagonet, în mină, la cău ta rea aurului. Topitoarele dela Z latna. In sacul dela spinare muncitorul ca ră rodul muncii sale.

lampă inîntreruptă, acoperifi de zdrenţe, purtând flecar® într'o mână o cealaltă un sac gol.E marea armată a mizeriei, menită, cu riscul unei vieţi de prisos, să ne caute şi să ne ofere aurul.Galeriile sunt în număr mic, iar galerii proptite si fortificate, nu există de loc. Prăbuşirile de terenuri sunt asţfel totdeauna mortale. Deasemenea, transportul minereului cu vagonetele. Starea e atât de precară, că pare mai curând o încercare, decât un sistem de exploatare.In genere viaţa de miner este asemănătoare cu a ocnaşului care ispăşeşte o crimă. Viaţa minerului din gropile cu aur e — dacă se poate — şi mai cum­plită. Din pricină că mii de ani exploatarea s'a făcut în chip barbar, amintind mai curând mentalitatea unor jefuitori şi a unor fugari, nu există tunele raţio­nal deschise nici comunicaţii între tunele. O bună parte din mineri sunt siliţi să umble ore întregi de-abuşelea, după ce au intrat în văgăună, până să dea de preţiosul minereu pe care-l încarcă într'un sac nu prea mare, spre a-l putea purta pe umeri şi târî înapoi, alte câteva ore, tot de-abuşelea. De patru cinci ori pe zi trebue să facă minerii acest drum de infern — din cari nu sunt siguri că se vor mai întoarce — spre a aduna atâta minereu, ca să dobândească

pâinea pe o zi. Muncitorii în timpul rugă-ciunii de dimineaţă.

Mai mult de cât de aurul nostru Englezii trebue să fi fost uimiţi de felul în care e căutat şi ales. Vor rămâne la noi ?... Ne vor arăta cum se scoate uşor aurul preţios ? Şi cât ne vor cere în schimb ?

După term inarea lucrului ■ i muncitorii sunt percheziţio­

naţi.

O PT ORE PE LUCRU!

greu se anunţa ziua pentru runeţio- nara pe care o încearcă oboseala epo

oii critice! Să şezi 8 ore ţintuită pe un scaun şi să-ţi încordezi atenţia asupra unui registru, eând capul ţi-e înfierbân­tat şi urechile îţi ţiuie! E insuportabil! E nedrept!

Atenţiune, domnişoară. Eşti pe punc­tul ă te laşi tărâtă într’o inutilă peroraţie umanitaristă, care-ţi şade

aşa de rău Mai bine ia un caşet două de „Kalmos“ , şi te vei simţi imediat uşurată şi vei putea să-ţi continui ucrui nestânjenită,

KALMOSNo^473 —— Pag. 19

Domnul Albert Lebrun primeşte o corespondenţă foarte numeroasă, care se poate socoti una peste alta la o mie de scrisori pe zi. Scrisori din cele mai felurite, în afară de foarte numeroasele scrisori oficiale, venind dela diferiteleservicii administrative. _ >Preşedintele a moştenit dela vechii regi ai Franţei, privilegiul dreptului de gra-

D. ţi d-na Lebrun fo to ­g ra f ia ţ i cu p rile ju l unei mese o f e r i t e cop iilo r să ra c i.

D. Lebrun la le g a f ia An­g lie i din P a r is cu p r ile ­jul unei m ari re ce p ţii d a tă in c in stea sa.

fiere. Se ştie destul de puţin că dacă, în teorie, acest drept e suveran, în practică, de multă vreme, preşedintele a lăsat cea mai mare parte din această prerogativă corni- siunii de graţieri. In mod practic, preşedintele nu se folo­seşte de acest drept decât pentru condamnaţii la moarte; totuşi foarte numeroase sunt cererile de schimbare de pe­deapsă şi de graţiere din corespondenţa zilnică şi acestee dealtminteri sunt cu grije transmise de către palatul Elysei la comisia de graţieri, care hotărăşte.

SE TRIMITE RĂSPUNS LA TOATE SCRISORILE PRIMITE

D. Lebrun tn m ijlocul f a ­m ilie i sa le.

Bineînţeles c'ar fi cu neputinţă ca preşedintele să citeasc în întregime toată această corespondenţă, şi el nu cerce tează în amănunţime de cât cam o zecime din ea. Dar i pus în curent cu conţinutul întregului curier, prin mijlocirea

MAI MULT STUDIU Şl MAI MULTĂ MUNCĂ DECÂT SERBĂRI DE GALĂ

I spre deosebire de mulţi din suveranii moderni, conducătorul democra­ţiei franceze, duce o viaţă din cele mai severe, în care mult mai mult timp e consacrat studiului şi muncii decât recepţiilor, serbărilor şi festi­

vităţilor. » . j a IL. I L i Sculându-se foarte devreme şi culcându-se foarte târziu, d. Albert Lebrun, ^celde al doisprezecelea preşedinte al republicei şi-a luat acea deviză a împăra­tului roman: „Sunt cel dintâi servitor al statului". Prima parte a dimineţii pe care o petrece în apartamentele sale aşezate la etajul întâi din palatul Elysee, e poate singurul interval de timp în care e mai liber să-şi întrebuinţeze vre­mea după voie. Dar şi aceste clipe sunt folosite cu lectura ziarelor pariziene, pe care d. Lebrun le citeşte aproape pe toate şi cu amănunţita trecere în revistă a presei pe care i-au pregătit-o colaboratorii sai.

ORELE NOUA PRECIS : PREŞEDINTELE CO BO ARA

Informat în felul acesta de evoluţia evenimentelor şi de reacţiunile opiniei publice, preşedintele coboară la orele nouă precis în parterre-ul palatului, în biroul său ale cărui ferestre largi se deschid spre parcul umbrit al locuinţei preşedinţiale, la fel dealtminteri ca şi biroul vecin, al colaboratorului său cel mai credincios, d. Magre, secretarul general al preşedinţiei Republicei.O conferinţă scurtă cu colaboratorii să i; secretar general, şef de cabinet par­ticular, şi şeful cabinetelor civile şi militare, stabileşte lucrul pentru toată ziua. Apoi, preşedintele cercetează corespondenţa.

O MIE DE SCRISORI PE Z!

Ca toţi suveranii — căci preşedinte!e Re­publicei Franceze e un suveran care, în __anumite privinţe, a moştenit prerogativele vechilor regi ai Franfeit şi în special suzeranitatea republicei Andora.

pe care o împarte cu prinţul cardinal de U rgeia din Spania — via ţa preşedintelui republicei

e încadrată de o eticheta amănunţita, care prezida fiecare din cele 61.320 ore ale septenatului.

dacă-ţi speli dinţii dimineaţa sau seara. De sigur, îngrijirea dinţilor dimineaţa este mai bună decât nimica, dar mai important este să-ţi speli dinţii seara. Altfel în timpul somnului se discompun resturile de mâncare rămase printre dinţi, formându-se acidul lactic, care distruge smalţul atât de preţios pentru dinţi. Deci, seara ultimul, iar dimineaţa primul lucru să fie : Chlorodont. Tubul mare Lei 30.—. tubul mic Lei 19.—.

un p u t e r n i c a n t i g r i p a l :

T O C A L -u l

Fel de fel de medicamente curative şi preventive circulă, pe piaţa farm aceutică modernă, împotriva grivei, adică împo­triva acelor răceli, însoţite de febră, de temperatură, tuse, ră- guşealâ. strănutat şi adesea nevralgii şi junghiuri.In fiecare zi medicina îşi per­fecţionează arsenalul farmaceu­tic preventiv şi curativ contra acestor epidemii de gripă sau influenţă.Ingeniozitatea şi ştiinţa tera­peutică au insă o arm ă form i­dabilă îm potriva ei. T O G A L - u l , o invenţiune a ştiinţei medicale elveţiene, a- ţinge perfecţi' nea în combate­rea gripei si a tuturor felurilor de nevralgii, graţie unei asocia- ţiuni sinergice terapeutice, în care intră un medicament antiin- fecţios şi antim icrobian: acidul acetyl-salicilic, un tonic gastric şi cardiac: chin ina şi un dizol­vant şi elim inator al acidului uric ; litiul.Gripa e oprită in izbucnirea ei, e atenuată si n im icită după ivirea ei, prin t a b l e t e l e T O U \ L.

Pag. 21

D, Lebrun viz itând salonul şcoalei franceze la „G ra n d P a la is " .

colaboratorilor săi. Dealtminteri, se răspunde la toate scrisorile primite, chiar dacă nu mai mult decât spre a arăta că s'a primit scrisoarea. Desfacerea scrisoiilor şi citirea lor ia toată dimineaţa preşedintelui care nu-şi părăseşte biroul decât pela 12 şi jumătate, ca să plece la masă.

D a c ă v ă î n g r i j i ţ ide sănătatea Dvs. şi doriţi să luaţi un purgativ, care s i aibe un efect sigur şi uşor, cereţi A R T IN . A R T IN este purgativul cel mai bun şi ce! mai modern, o adevărată comoară a ■»ti’niei medicale.

G R I P A S I LEACUL El

Pentru sezonul gripei,

dacd vâ îngrijiţi pielea raţio­nal! Scherk Cold Cream, de noapte, compusa din ceara curata şi uleiuri fine, nutreşte

ţesutul, îndepărtează ridurile şi dă obrazului o înfăţişare

sănătoasă şi înfloritoare. Iar crema de zi Trisena, uscată,

aplicată înainte de a vă pudra, menţine tot ti®pul faţa mată, fragedă şi superb parfumată.Cremele Scherk se vând în borcane ă Lei 90 şi 120 — în tuburi ă Lei 45 şi 65. Cereţi o mostră de Coldcream contra Lei 12 tim­bre la »Parfex« Cal. Moşilor 78 Bucureşti.

DEJUNUL FARA NICI UN FEL DE CEREMONIE

Domnul Albert Lebrun ia masa în doi cu soţia sa, în apartamentele sale, fără nici un fel de ceremonie şi dejunul delà Elysée nu prezintă nimic mai deosebit decât acela al unei familii de burghezi francezi cumsecade. Joia deju­nul e luat în familie şi masa preşedinţială se înveseleşte prin prezenţa copiilo-- şi a tinerilor nepoţi ai preşedintelui, care — la fel cu Victor Hugo — cunoaşte arta de a fi bunic.După dejun, pe vânt sau pe ploaie, pe zăpadă sau pe vreme frumcasă, preşe­dintele face o plimbare scurtă, în tovărăşia domnului secretar general Magre, în parcul Elysée, li place mai cu deosebire marea alee circulară, care face înconjurul fântânii, unde se sbenguesc răţuşte, pe care domnul 1 **brun, uneori, le hrăneşte cu mâna lui.

AUDIENŢELE ÎNCEP LA ORELE TREI

Plimbarea e scurtă, şi dela orele două şi jumătare, primul magistrat al Republi- cei e apucat din nou de angrenajul unei folosiri severe a timpului.După-amiaza e toată consacrată audienţelor. Dela orele trei până la şase şi jumătate şi câteodată chiar până la şapte, preşedintele primeşte personalităţile oficiale : miniştri, ambasadori străini şi diplomaţi francezi, reprezentanţi ai mari­lor asociaţiuni sau personalităţi politice.Până la şapte şi jumătate semnează. Şeful puterii executive întăreşte decretele sau actele oficiale cu semnătura sa, care le dă putere de execuţie.

PREŞEDINTELE C A SIMPLU PIETON, PE STRADA...

Apoi urmează cina tot în apartamentele particulare dela etajul întâi, în tovă­răşia soţiei sale. In urmă, deasemenea pe orice vreme, şi foarte regulat, d. Albert Lebrun, întovărăşit de secretarul său general, pleacă pe jos din palatul său într'o plimbare destul de lungă, în cartierul însufleţit din Champs Elysees şi dela Etoile. Neobosit, preşedintele se duce câteodată foarte departe, până la marginea lui Bois de Boulogne. E păzit de veghea atentă, discretă şi nevă­zută a unui număr oarecare de inspectori.

IN TIMPUL SERII, PREŞEDINTELE IŞI REIA OCUPAŢIILE PER SO N A LE ...

Dar niciodată preşedintele Lebrun nu şi-a lăsat plimbarea, care înseamnă pentru dânsul o odihnă necesară gri­jilor pe care i le dă funcţia Iji. Acest lorenian robust exasperează— dacă se poate spune astfel — pe medicul de­legat pe lângă Elysée şi chiar pe me­dicii săi particulari cărora nu le dă niciodată prilejul să-şi arate arta lor. Seara e singura clipă în care preşe­dintele, în apartamentele sale, se poate

ocupa de chestiunile lui personale. Politechnician distins, domnul Lebrun se ocupă de chestiunile ştiinţifice şi se ţine în curent, foarte exact, cu toate progresele realizate în toate ramurile technicei, precum şi cu teoriile ştiinţifice speculative. Dealtminteri, primeşte foarte multe cărţi, care nu sunt totdeauna ştiinţifice, dar pe care le citeşte totdeauna cu interes.„Nu pot să vă afirm că preşedintele le citeşte pe deaîntregul" — ne spune cu un zâmbet şiret personalitatea din anturajul preşedinţia! care a binevoit să ne dea toate aceste amănunte — dar în orice caz, le răsfoeşte dacă nu cumva le parcurge.Vorbind germana şi engleza, preşedintele Lebrun pe lângă literatura franceză citeşte şi ziarele şi revistele din aceste două ţări care tratează chestiuni ce-l interesează în mod mai deosebit.Bineînţeles că întrebuinţarea timpului in acest fel nu e valabilă decât în timpuri normale si că dacă-şi urmează cu credinţă activitatea în cele mai multe din zilele preşedinţiale, monotonia aceasta e uneori ruptă prin recepţiile fastuoase delà Elysée, în onoarea vreunor personalităţi străine, şi deasemenea, prea adesea, vai — de crizele ministeriale.

Palatul Elysée, în general atât de liniştit, vede atunci mulţimea de ziarişti, parlamentari, pândind sosirea fericitului chemat, în vreme ce automobilele aduc în fiece clipă personalităţile politice pe care le consultă şeful statului.In general, oaspetele palatului Elysée duce o viaţă calmă dacă nu pacinică, încoronarea unei lungi cariere politice. Preşedinţia Repubiicei a fost pentru Albert Lebrun un prilej mai mult de a-şi atinge idealul său : a sluji Franţa şi Republica.

Je an Charles Rivel(C o p yrig h t by Rea lita te« Ilustrată şi Elysées Presse).

ZBUKUWCHELNER. DANSATOR Şl VAGABOND. DAR CUMNAT SI UNCHIU AL UNUI FOSTÎMPĂRAT

D E câteva luni de zils nu se mai ştia nimic de soarta onorabilului Alexandru Z u b k o v . Faptul era

atât de straniu, încât mulţi presupuneau car fi murit. Şi iată că telegramele ne aduc astăzi ştirea că fostul cumnat şi unchiu, de scandaloasă amintire, al lui W i I h e I m II, s’a stins subit, adormit pe masa unei cafe­nele din Luxemburg, în vârstă de 32 ani. Una din ultimele lui isprăvi, înregistrată de cronică — cronica neagră, fiind vorba de el —- fusese un scandal ruşinos, petrecut într'un local periferic de noapte, în cursul căruia frumosul Alexandru încasase câteva lovituri. împrejurarea aceasta, prin sine însăşi, însemna de pe atunci un început trist de decădere fizică (nu mai vorbim de cealaltă) căci în cariera lui turburătoare de aventurier, voinic şi chipeş cum era, Zubkov ne dăduse cu totul alte dovezi.De atunci, n'a mai îndrăznit sau n'a mai putut să ridice capul, nu s'a mai ştiut ni­mic despre el. Iar peste câtva timp, plecat din această viaţă, care-i era atât de dra­gă, nimeni nu-şi va mai aminti de omul care s'a bucurat de atâta notorietate mon­dială. Despre el, vor pomeni numai două- trei rânduri, pe cari i le va dedica mereu, cu o preciziune şi continuitate neînduplecată, a- ristocraticul Almanah al lui Gotha, care nu poate să ascundă fap­tul că principesa F r e d e r i c a - V i c t o r i a - E l i s a b e t a , sora lui W i I h e I m II, s'a căsătorit la Bonn, în ziua de 19 Noem- brie 1927, CU d-l A l e x a n d r u Z u b k o v . Acesta, pe atunci, un faimos dansator de profesie, era angajat la toate seratele societăţii înalta de acolo.Slabă mângâiere pentru Z u b ­kov care, în vremea din urmă, n'avea în buzunar nici cei câ­ţiva franci ca să-şi cumpere volumaşul indicator al tuturor nobleţelor părinteşti şi care, de altminteri, n'a nutrit niciodată ambiţiuni mondene. De fapt, din ziua în care A l e x a n d r u Z u b k o v a devenit cumnatul fostului împărat al Germaniei, iar pe urmă şi unchiu, după a doua căsătorie a acestuia, tâ­nărul aventurier nici nu s'a gân­dit, o clipă măcar, să speculeze poziţia lui de înrudire, cu una din cele mai nobile şi puternice familii din Europa: Hohenzollernii.

- Insurându-se cu văduva V i c t o ­r i a E l i s a b e t a , când aceasta împlinise tocmai 63 de ani, iar pe lângă altele era urîtă ca moartea, Z u b k o v ţintise nu­mai milioanele ei. Şi nu ca să le păstreze, să ducă un trai paşnic de om avut, ci ca să le risipească, în cele patru vânturi, să petreacă nebuneşte, fără grija zilei de mâine, fără să se sinchisească de întoarcerea zi­lelor negre, aşa cum se cuve- nîa să facă orice rus, care se respectă.5traşnic tip de descreerat era tânărul acesta petersburghez, îm­buibat de toate plăcerile vieţii— îmbuibat am zis, dar nici odată sătul I —■ şî care, în mân­dria şi nesocotinţa lui, nu s'ar

fi întors nici cu gândul înapoi — la splendoarea şi svă- năisrile de odinioară, ca să-şi suspine părerile de rău ! Dansator, chelner într'o cafenea, descărcător de cărbuni, în cursul anilor lui de hoinăreală şi trudă, prin ţările cele mai depărtate din lume, nu s'a gândit câtuşi de puţin la zilele de triumf ameţitor, ale întâiei lui tinereţi. Fiul unui înalt slujbaş dela curtea Ţarului, obişnuia, încă din Uni­versitate, să ducă o viaţă turbulentă şi risipitoare. Apoi, plictisit, dornic de orizonturi noui, renunţă la bogăţie şi familie şi, în 1923, vine în Germania. Acolo o cunoaşte pe principesa V i c t o r i a şi reuşeşte s o înduplece a-l lua de bărbat.In vârstă de abia 27 ani, farmec... slav, frumos (nici o femee să n'arunce peatra asupra romanţioasei văduve de obârşie împărătească!), jucandu-se cu milioanele... castel... automobile... omagii... Ar fi putut chiar să potolească şi duşmănia exilatului dela Doorn, făcând puţintei pe omul serios, să-şi atârne la gât vreo acvilă neagră sau roşie, să asvîrle câţiva bani mişcării legitimiste, să-l facă pe antisemitul... Dar asemenea prăpăstii de gânduri nu pu­teau să încolţească în mintea uşuratecă a Adonisului vagabond, chiar dacă-şi mai schimbase, cu vremea, unele năravuri. Dac' ar fi fost chibzuit, cat de cât, şi-ar fi

deochiate, cutreera cazinourile de prima categorie, uluind jucătorii şi crupierii, cu uşurinţa, voluptatea ş nepăsarea cu care obişnuia să piardă sume fantastice în loc să iubească vreo baletistă de café-concert, îşi oferi inima şi milioanele drăgălaşei B e r t a S a n d m a i m, o butie fără fund a averilor aristocraţiei. Ş. iată-l benchetuind din nou, printre prietenii de ieri, printre colegii zilelor de glorioasă adolescenţă. Bătrâna se tânguia slugilor, plângea şi leşina, de veninul ce i-l făcea frumosul A l e x a n d r u ; cumnatul-nepot scrâşnia din dinţi, în sihăstria lui dsla Doorn... Zău, era nebun de legat acest Z u b k o v ! Atât de nebun, că într'o bună zi el însuşi ceru divorţul. Se plictisise: voia să-şt recapete libertatea, chiar dacă această libertate ar fi adus cu eamizeria IŞi vezi, mizeria, mizeria neagră, nu zăbovi prea vie,, mai cu seamă după moartea principesei, stins săracă şi părăsită, într'un spital din Bonn.

mult să care s'a

viaţă întreagănaravuri. putut asigura consideraţie.Dimpotrivă, el făcu tot ce-i sta în putinţă spre a înălţimea rangului dobândit: în loc să frecuenteze tripouri

P rin cesa V ic to r ia sora ex-kaiserului fo to g ra ­f ia tă cu A lexandru Zoubkoff.

Fostul dansator, după ce tocase averea fabuloasă a soţiei, ca să-şi continue destrăbălările, o mai silise să facă şi datorii, cari în cele din urmă se urcară a peste 600.000 de mărci, adică vreo 24 milioane lei. I se tăiase orice credit şi astfel, dela principe-consort, deveni iarăşi vagabond, flămând, epavă ome­nească. Numai că pentru A l e x a n d r u Z u b k o v n'au fost niciodată jumătăţi de măsură : ori luxul, ori foamea. De aceea nici atunci când, trebuind să tră­iască, făcea pe spălătorul de vase, pe hamalul, pe chelnerul de cafenea, aştep­tând bacşişul micilor burghezi, sau când, lihnit de foame, era nevoit să-şi petreacă ziua în pat, într'o odăiţă păcătoasă, nu, nici atunci Z u b k o v n'a plâns zilele do

risipă nebunească a unor bogăfii imense. începu din nou să cutreere localurile publice, să apară pe scenele lor ; cântă, dansează, caută să mai stoarcă ceva bani de pe urma noto­rietăţii lui. E drept, că din când în când îşi propune să trăiască liniştit, să ceară o rentă modestă rudelor, să le scape de obsesiunea faptelor lui descreerate. Hohenzollernii au încă destule milioane. Dar pe urmă, firea lui adevărată birue aceste slăbiciuni de-o clipă. Şi Z u b k o v rămâne vagabond, chiar dacă toate poliţiile îl urmăresc. Ducatul de Luxemburg e mic ca o batistă, dar A l e x a n d r u poate să-l vânture dela uncapăt la altul, provocând numai zâmbete şi niciodată dispreţ. ...Da, se mai putea întâmpla să citim o nouă aventură a ne­astâmpăratului aventurier: de pildă, o nuntă cu vreo miliardară americană, sau un pumnal împlântat în pieptul cuiva, pe o uliţă dosnică şi întunecată.Soarta însă a voit altfel. Ziarele ne-au adus altă ştire, cea mai puţin aşteptată din toate: „Bonn (Luxem burg), 30 ianuarie 1936. Alexandru Zubkov, fostul soţ al principesei V ic ­toria, sora ex-împăratului W ilhelm II, a murit aci, astăzi, în vârstă de 32 an i". G. R.

M-me ÂX E L RADS tr . N ico lae F ilipescu 27

S O L D E A Z ĂR o c h i - M o n t o u r i primeşte C o m e n z i

ANTICOR PÀRFAIT

Un stomac prost, o viaţă de mizerie!

E un fapt: un stomac „stricat“ e, foarte adesea, pricina unor nenumărate neplăceri, — fizice şi morale. Un exces de acid i­tate, indigestia mai mult sau mai puţin cronică, dau loc, de cele mai multe ori unui miros rău al gurei ce vă îndepărtează de oamenii cari vă sunt nespus de dragi. Gazele, greţurile după masă, creează o stare mintală ce nimiceşte orice energie şi ucide orice ambiţie. Adesea, a- ceste răuri, — uşoare la înce­put, — degenerează în gastrită, dispepsie cronică sau în ulce­raţie stomacală. La cel mai mic rău resimţit după masă — mi­grene, ameţeli sau greutate în trup — luaţi o mică doză de Magnesia Bisurata, anti-acidul energic care suprimă, rapid, toate senzaţiile de acreală. Ea e, pe de altă parte, un accele­rator al funcţiunilor digestive şi îm piedică orice fermentaţie. Ea vă dă, — în tr’un caz sau altul, — o linişte imediată. De vânzare la toate farmaciile şi drogueriile cu preţul de Le i 75, sau în formatul mare economic cu Lei 110.

5IA VULTURUL DE MARE CU PESTELE IN GHIARE

FRUMUSEŢEA VĂ ÎNDEAMNĂ

MĂRFURILOR LA CUMPĂRAT

ihgxbrAtanajîu

2000 LEI PREMIU!Crimâ sau sinucidere?Cititorii cari au urmărit romanul nostru: „13 sau Asasinatul din Regent Gate" vor putea parti­cipa la un concurs interesant, dotat cu un premiu de 2000 lei. Cine a ucis pe lordul Edg- w are ?C a rlo tta Adams s'a sinucis sau a fost asasinată ?Cine e -criminalul ?împreună cu detectivul Poirot, chibzuiţi bine la toate amănun­tele celor două morţi ; cântăriţi faptele tuturor actorilor în acea­stă îndoită tragedie şi daţi-ne răspunsul la cele trei întrebări alo noastre.

CONDIŢIUNILE C O N C U R ­S U L U I :

Răspunsurile trebue să ne fie trimise între 12 şi 11 F e­bruarie cor.Ele trebue să fie scrise pe o carte poştală, să cuprindă m aximum trei fraze şi să fie însoţite de cuponul pe care-l vom publica îm pre­ună cu pen-ultimul feuille­ton al romanului. Concu­renţii ne vor da şi num ele şi adresa exactă. Intre răs­punsuri identice hotărăsc sorţii.

Nu se va lua în considerare^ niciun răspuns sosit după 11 Februarie orele 10 seara. Personalul r e d a c ţ i o n a l , technic şi administrativ al revistei „Realitatea Ilus­trată“ nu poate participa, nici direct, nici indirect la acest concurs.Premiul de 2000 lei se a- cordă răspunsului exacţ ieşit eventual la sorţi, dacă au fost mai multe identice.

TENORUL-FRIZERLa Viena trăeşte un român, Sigmund Sperling, proprie­taru l uneia dintre cele mai elegante saloane de coafură din Viena. Acolo el serveşte cea mai distinsă societate din oraşul valsului. Pe lângă însuşirile lui de coafor, Sper­ling este şi un tenor de mare succes. A făcut un turneu la Nisa, la Luxemburg şi în El­ve ţia . Z ilele acestea va da un concert la Viena. Apoi intenţionează să dea o serie de concerte la noi in ţa ră . Fo tografia noastră în fă ţi­şează pe Sigmund Sperling.

E X C E L E N T E L E

pr odus e

C a le a V icto rie i N r. 1 T e l e f o n 3 .0 9 .6 0

»»T A BAN“PEN T RU ÎN G R IJ IR E A TE­N U LU I S E G Ă S E S C LA I N S T I T U T U L D E Î N F R U M U S E Ţ A R E

PRIMUL INSTITUT COSMETIC MEDICALBU LEV A R D U L C A R O L , 3V T ELEFO N 3.52-73

D-NA Or. M . R A B IN O V IC I derm atolog specializată la Paris ţi Viena, tra tează : negi, pistrui, coşuri, etc. îngrijirea feţe i cu hormoni fi masage pneumatice. Distrugerea d e fin it ivă ţ i fă ră c ic a tr ic e a părulu i de prisos. S lăb irea lo ca lă a corpului prin m asaje e lec trice , c u r s d e g i m n a s t i c ă .

Consult. 10— 12 ţi 3— 7 p. m. Consult, gratuite M iercuri I I — 12 a. m.

D O A M N E L O R !Vopsitu l pâru lu i, tn cele mei fru ­moase culori naturale precum şi on- du laţiun i perm anente, execută ire­proşabil C o a fo ru l F ranço is , Strada Edgard Quinet, 7.

*DOCTOR

IONEL HAIMOVICIS T R A D A I T A L I A N A Nr. 5

(colţ Bulevardul Carol) Telefon 382.71

O PERAŢIU N I de C O R EC T U R A Şi P LA ST IC Ă{ fără c ica trice )

a nasuiui şi u rech ilo r, a fe ţe i, guşei şi p iep tu lu i.

îndep ărtarea operativa* a ridurilorDr. RUDOLPF H O FFM AN Nfost asistent la clin ica univ. din Berlin

R ucureşti. B-dul Domnitei 30 bis Tel. 4.19.50 — In form atiu n i gratu ite

C i t i « :

„ M A G A Z I N U L "revista publicului select

— Pag. 23

RHEIN EXTRAva da r e c e p ţ i i l o r Dv. mai mult f a r m e c mai multă strălucire

Şampanie...cuvânt evocator... Eleganţă, lux, veselie, splen­

dorile unor seri neuitate, ni se perindă înaintea ochilor la auzul acestui cuvânt.Şi când încep să apară sticlele de ,,RH EIN - EXTRA “ , când răsună pocnetul primei sticle desfundate, efectul e magic, întreaga atmosferă se însu­fleţeşte, inimile se deschid, spiritele abundă, râsul se pro­pagă, veselia domneşte.O recepţie reuşită deschide calea succesului, contribuie la ridicarea prestigiului Dv., la cimentarea poziţiei sociale pe care o ocupaţi. Şi dacă ţineţi ca recepţiile Dv. să fie reuşite, nu serviţi decât deli­cioasa şampanie „ R H E I N E X T R A “

D U E IUIm n E IN EXTRA*

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

____

_