Iulian Boldea (Editor) – Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017, eISBN: 978-606-8624-12-9

327

THE PSYCHOLOGY OF THE ROMANIAN ELECTORATE – PETER’S PRINCIPLE, THE

DUNNING-KRUGER EFFECT AND THE CULTURE OF INCOMPETENCE IN ROMANIAN

POLITICS

Ionela Chiru PhD Student, ”Al. Ioan Cuza” University of Iași

Abstract: Starting from the studies of Dumitru Drăghicescu (1907) and Constantin Rădulescu-Motru

(1937) on psychology of the Romanian people, we will further analyze the studies of other recent

authors from the sphere of sociology, psychology, history and anthropology like Dorin Bodea (2013), Daniel David (2015), Lucian Boia (2012, 2016) and Vintilă Mihăilescu (2000, 2013, 2015, 2017). This

paper aims to highlight and understand the factors which have influenced and still influence the

general intimate drivers of the Romanian people/Romanian electorate in post-communism. The

present study also includes the relationship between the Peter principle (conceived by the visionary Laurence J. Peter in 1969), the Dunning-Kruger effect (1999) and the culture of incompetence in

Romanian politics.

Keywords: Romanian electorate psychology, Romanian politics, the Peter principle, the Dunning-Kruger effect, Post-communism.

1. Introducere

Pentru a înțelege psihologia electoratului român (începând cu 1989 – 1990 și până în prezent)

este necesară o analiză comparativă a principalelor cercetări existente pe marginea psihologiei

poporului român, cercetări filtrate prin prisma unor personalități autohtone importante, atât

din trecut, cât și din prezent. În acest scop, vom considera drept reper, lucrările clasice pe

baza cărora s-a aprofundat în literatura de specialitate – din perspective diverse – generoasa

temă a psihologiei unei nații est- europene: poporul român. Prin tema abordată, prezenta

lucrare își propune să ofere celor interesați (cu o modestă contribuție la cercetările din

domeniu) un nou unghi din care poate fi privită politica românească de după Revoluție: relația

dintre principiul lui Peter, efectul Dunning-Krugger și ―cultura incompetenței‖ în spațiul

politic contemporan.

D. David consideră că cele două lucrări scrise de savanții români Dumitru Drăghicescu, 1907

(Din psihologia poporului român) și Constantin Rădulescu-Motru, 1937 (Psihologia

poporului român) ―se înscriu în pradigma Vӧlkerpsychologie, pe linia mai atenuată a lui

Wundt‖ (David, 2015: 35). În opinia autorului Alin Gavreliuc, cercetătorul german Wundt a

elaborat conceptul de Vӧlkerpsychologie ca o ―istorie comparată a dezvoltării culturale a

produselor mentale‖ (Gavreliuc, 2011: 19), această istorie construindu-se alături de psihologia

fiziologică.

Alte studii (de factură mai recentă) care analizează valorile/atributele psihologice ale

românilor, sunt lucrările autorilor Dorin Bodea (sociolog/psiholog) și Daniel David

(psiholog/profesor de științe cognitive).

Iulian Boldea (Editor) – Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017, eISBN: 978-606-8624-12-9

328

Istoricul Lucian Boia, cunoscut în România drept un ―distrugător de mituri‖, se numără

printre personalitățile autohtone care și-au concentrat atenția asupra conceptului de ―conștiință

românească‖. Un alt autor român care ―scanează‖ societatea românească și implicit,

dimensiunea sa psihologică, este antropologul cultural și psihosociologul Vintilă Mihăilescu.

Desigur că lista autorilor importanți care s-au aplecat asupra psihologiei poporului român este

mult mai amplă. Am ales să analizăm în paginile acestei lucrări, câțiva autori reprezentativi

pentru tema aleasă. Studiul de față își asumă limitele impuse de complexitatea și amploarea

fenomenului menționat mai sus, fără a avea pretenția de a trata în mod riguros – exhaustiv, o

temă pe care o putem considera, fără să exagerăm, inepuizabilă (oferă un spațiu de analiză

deosebit de vast cercetătorilor din diferite domenii).

2. Perspectivele autorilor D. Drăghicescu și C. Rădulescu-Motru asupra

psihologiei poporului român

2. 1 D. Drăghicescu

O lucrare monografică clasică, cartea Din psihologia poporului român apărută în 1907,

abordează ―mentalitatea și caracterul etnic‖ al poporului român, căutând să explice în paginile

sale ―însușirile și lipsurile sufletului românesc‖ (Drăghicescu, 1907: 6) prin analizarea

contextului istoric și socio-cultural. Sunt expuse pe rând, principalele civilizații care au

influențat dimensiunea psihologică a poporului român.

De la geto-daci, românii au moștenit spiritul ―viteaz și crud‖, ―cumpătat‖, ―disprețuitor de

moarte‖, ―voința puternică‖, precum și o ―minte ageră, deschisă și vioaie‖, dar care poseda pe

lângă calitățile enumerate mai sus și anumite caracteristici mai puțin pozitive cum ar fi

―viclenia și fățărnicia‖ renumite în toată lumea veche. (Drăghicescu, 1907: 153-154).

Romanii, popor care se distingea prin ―disciplină, perseverență rece și statornicie prudentă‖,

―voința energică, tenace, impulsivă‖ și devotamentul pentru patrie, au lăsat drept moștenire

românilor un anumit ―simț practic, politic și juridic‖ (Drăghicescu, 1907: 155-156). În

privința defectelor romanilor, Draghicescu este destul de tranșant: pe de o parte, ―îngustimea

spiritului poetic‖, ―prozaismul‖ și ―rigiditatea‖ lor, pe de altă parte, faptul de a fi fost un popor

―cotropitor, aspru, perfid și viclean‖ (Drăghicescu, 1907: 158-159).

Un alt popor care a avut o înrâurire majoră asupra poporului român a fost cel slav. Iată cum îi

prezintă D. Drăghicescu pe slavi în lucrarea sa: popor de plugari și păstori, cu ―moravuri

blânde, idilice – iubitori de dans, cântece și libertate‖ (Drăghicescu, 1907: 166-167), posesorii

unui spirit anarhic (nu iubeau conceptul de ierarhie sau autoritatea unui șef). ―Ospitalieri,

simpatici, veseli‖ dar cu un ―simț al onestității mediocru‖ și o voință îndoielnică; inteligența

lor era de natură ―simplistă, vioaie și îndrăzneață‖ (Drăghicescu, 1907: 166-167). Ușurința în

a asimila/a împrumuta de la alții, precum și plasticitatea/adaptabilitatea în preluarea

obiceiurilor locului unde se așezau, constituiau câteva dintre aspectele pozitive ale poporului

slav. Alte elemente tipice caracterului acestei nații erau resemnarea, fatalismul, dar și

nestatornicia și lipsa de cinste/spiritul de înșelătorie în afaceri (Drăghicescu, 1907: 166-167).

O altă influență demnă de luat în calcul este cea a turcilor și a grecilor. Alterarea caracterului

românilor sub turci a avut loc treptat. In urma luptelor cu turcii, elementul care caracteriza

sufletul românesc – ―voința simplă, incultă dar încăpățânată, neînfrântă, strașnică‖

(Drăghicescu, 1907: 269) a slăbit foarte mult. Locul curajului a fost luat de o pasivitate

fricoasă, supusa. Pierderea libertății și a ―neatârnării‖ Țărilor Române a avut ca efect alterarea

spiritului de independență al românilor. Boierimea română a decăzut, luând amploare sistemul

de corupție - cumpărarea turcilor cu daruri și bani. Ia astfel naștere instituția ―peșcheșului‖,

Iulian Boldea (Editor) – Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017, eISBN: 978-606-8624-12-9

329

care mai târziu, în timpuri moderne, se va transforma în ―instituția șpăgii‖. Toți acești factori

au condus la o țărănime care a desăvârșit ―arta amăgirii și a fățărniciei – singura armă a celor

slabi în fața celor tari‖ (Drăghicescu, 1907: 270-280).

În opinia lui D. Drăghicescu, ceea ce caracteriza populația Țărilor Românești în secolele

XVIII și XIX era o ―viclenie defensivă, pasivă, negativa si anarhică‖. (Drăghicescu, 1907:

270-280). Influența grecilor fanarioți a fost poate mai toxică pentru moralitatea țăranului

român decât cea a turcilor. D. Drăghicescu este de părere că spiritul public românesc a

moștenit de la greci ―perfidia dezbinătoare, duplicitatea și lingușirea dublată de un orgoliu

bolnav‖ (Drăghicescu, 1907: 312-333) tipice Bizanțului. Aspectele pozitive ale influenței

grecești au fost ―delicatețea elenică și sângele grec‖ (Drăghicescu, 1907: 312-333) care au

rafinat într-o oarecare măsură clasa boierilor. În concluzie, influența orientală a atras după

sine, ―trândăvia și nepăsarea, pasivitatea și resemnarea, fatalismul și neîncrederea în propriile

puteri‖ (Drăghicescu, 1907: 334). Vom sintetiza în câteva fraze viziunea lui D. Drăghicescu

asupra caracterului românilor din trecut: ―pecetea neisprăvitului în tot ce este românesc‖ s-a

suprapus pe o ―pasivitate resemnată, rezistență defensivă, supusă‖ și pe o ―lipsă de energie

ofensivă‖ (Drăghicescu, 1907: 447-448); țăranii români trăiau ca să muncească, să plătească,

să sufere și să tacă; resemnarea s-a transformat mai târziu în apatie fiind moștenită din

familie; aceleași trăsături apar și la burghezia orașelor printr-o adevărată ―paralizie civică‖

(Drăghicescu, 1907: 452-454). Spre finalul monografiei sale, D. Drăghicescu surprinde în

câteva cuvinte, esența poporului român: ―rasă occidentală, cu obiceiuri orientale‖

(Drăghicescu, 1907: 541).

2. 2 C. Rădulescu-Motru

Vom prezenta mai jos, principalele aspecte care țin de caracterul românilor și atributele

psihologice care decurg din acestea, așa cum apar identificate de către C. Rădulescu-Motru în

lucrarea Psihologia poporului român (1937).

Individualismul - dacă în Apusul european individualismul se manifestă ―pe planul vieții

sociale și economice‖, fiind un creator de instituții, individualismul românesc este ―o simplă

reacție subiectivă, un egocentrism, sub influența factorului biologic ereditar‖ (Motru, 1999:

17); neperseverența în activitățile începute - C. Rădulescu-Motru consideră că

neperseverența ar fi apărut în secolul XIX prin ―înnoirea organizației statului român‖. Deși

românul este―prin natura sa ereditară, perseverent la lucru, răbdător, conservator,

tradiționalist‖, această natură ereditară a fost alterată de ―o greșită viață instituțională, imitată

după străini‖ (Motru, 1999: 20). Românul este așadar neperseverent din cauza faptului că

―instituțiile statului l-au obligat la improvizații‖ (Motru, 1999: 20); indisciplina în

muncă/munca dezordonată - în opinia autorului, românul „nu muncește metodic, ci în

salturi; are lungi perioade de odihnă, iar la nevoie dă pe brânci și face muncă de sclav‖

(Motru, 1999: 24); lipsa spiritului comercial - țăranul român este văzut de C. Rădulescu-

Motru ca un ―cheltuitor cu timpul‖. În același timp, același țăran român este văzut ca o

persoană care ‖vinde aproape pe nimic produsele pe care le are în cantitate mare și dă un preț

disproporționat de mare pentru marfa de care are absolută nevoie‖ ( Motru, 1999: 25);

nerespectarea legilor ca manifestare directă a individualismului subiectiv - C. Rădulescu-

Motru consideră că pentru români, nerespectarea legii reprezintă ―un titlu de mărire și de

putere‖ (Motru, 1999: 29); gregarismul sau respectul pentru „gura lumii” și “zvonul

public – autorul consideră că pentru români, este mai important actul de a fi consecvenți cu

―gura lumii‖ decât cel de a fi consecvenți cu propria lor conștiință. De aici rezultă o conștiință

socială, de natură gregară și mai puțin o conștiință individuală.

Iulian Boldea (Editor) – Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017, eISBN: 978-606-8624-12-9

330

Iată și câteva caracteristici pozitive ale ―sufletului românesc‖ pe care C. Rădulescu-Motru le

identifică în studiul său: ―primitor, tolerant, iubitor de dreptate, religios‖ (Motru, 1999: 29).

3. Versiunea contemporană a psihologiei poporului român – valorile sale și profilul

psihologic

3. 1 Cazul Dorin Bodea

Studiul lui D. Bodea s-a derulat pe o perioadă de 10 ani la finalul căreia a apărut în 2013

(2014 ediția digitală), o lucrare foarte interesantă despre nevoile și caracteristicile cultural-

comportamentale ale românilor. Deși cartea redă imaginea unui segment al societății

românești (angajații români din diverse firme/companii – sau mai corect spus, clasa de

mijloc), putem considera cercetarea lui D. Bodea un excelent punct de reper pentru studiul

nostru. Cercetarea s-a realizat pe un eșantion de persoane din mediul urban, majoritatea cu

studii superioare, din categoria de vârstă cuprinsă între 20 și 50 de ani, atât femei cât și bărbați

( Bodea, 2014: 26). Concluziile la care a ajuns autorul sunt destul de surprinzătoare: o primă

concluzie care are legătură cu ―împărtășirea valorilor la români‖ reflectă, în viziunea

autorului, ―ponderea valorilor personale‖ ( Bodea, 2014: 41). Cu ajutorul acestei concluzii pot

fi explicate anumite tendințe ale „sufletului românesc―. Aceste tendințe sunt „dorința de a fi

șef, imprevizibilitatea, invidia, dorința de a fi lăudat, trădarea etc‖ ( Bodea, 2014: 41).

Redăm mai jos, valorile centrale ale românilor identificate de D. Bodea în studiul său -

ierarhia valorilor centrale după sine (în ordinea descrescătoare a mediilor): 1. libertatea; 2.

recunoșterea celorlalți; 3. avansarea, promovarea; 4. siguranța, liniștea; 5. concurența,

competiția; 6. câștigul financiar; 7. renumele, faima; 8. puterea, autoritatea; ierarhia valorilor

centrale după ceilalți români (în ordinea descrescătoare a mediilor): 1. câștigul financiar; 2.

puterea, autoritatea; 3. recunoașterea celorlalți; 4. renumele, faima; 5. avansarea,

promovarea; 6. libertatea; 7. siguranța, liniștea; 8. concurența, competiția (vezi Bodea,

2014, p. 40).

O altă concluzie surprinzătoare pentru autorul cercetării, este faptul că între valorile centrale

ale participanților la studiu, nu se regăsesc ―valori de realizare prin muncă, valori de evoluție

și valori privind lucrul cu oamenii‖ (Bodea, 2014: 41). Această lipsă a valorilor amintite

anterior accentuează, în opinia lui D. Bodea, un tip de „individualism specific modelului

cultural românesc‖ care poate fi folosit ca ―armă‖ împotriva celorlalți; metafora preferată de

autorul cercetării este ―lupta cu celălalt‖ (Bodea, 2014: 41). Prin prisma rezultatelor obținute,

sociologul D. Bodea consideră că pentru cei mai mulți dintre români, sunt importante aspecte

ca ―faima, recunoașterea celorlați prin comparație cu alții și nu neapărat pentru că merită (prin

efort și muncă personală)‖ (Bodea, 2014: 41). Valorile centrale ale românilor conturează ―un

context cultural extrem de competitiv, puternic conflictual, care poate face imposibilă

colaborarea cu celălalt‖ (Bodea, 2014: 41) iar lupta pentru ―recunoașterea de către ceilalți este

forma supremă de manifestare a sinelui românesc‖ (Bodea, 2014: 41).

3. 2 Cazul Daniel David

Din rațiuni care țin de spațiul acestei lucrări, vom încerca să extragem din ampla cercetare

realizată de D. David, o schiță a profilului psihologic al românilor. Un aspect foarte interesant

al cercetării lui D. David este comparația între cum suntem și cum credem că suntem. În

opinia autorului, românii se consideră ―calzi/ospitalieri/prietenoși/toleranți emoțional‖, dar în

realitate sunt reci, cu o „încredere scăzută/sceptici/suspicioși/cinici‖ (David, 2015: 313). În

ceea ce privește inteligența, D. David consideră că românii au „un potențial intelectual bun,

Iulian Boldea (Editor) – Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017, eISBN: 978-606-8624-12-9

331

dar forma sa concretă nu are un nivel ridicat din cauza instituțiilor sociale care nu îl

valorizează‖ (David, 2015: 314).

Comportamental, românii sunt indisciplinați, indisciplină susținută de

―extraversiune/gregarism/emoționalitate ridicate și agreabilitate/conștinciozitate scăzute‖

(David, 2015: 314). Românii nu pot ignora acest comportament, dar îl compensează și îl

contextualizează afirmând că au o „personalitate pozitivă‖ (David, 2015: 314). Un alt aspect

care ține de psihologia românilor este faptul că sunt colectiviști și gregari (autorul face

referire la un colectivism vertical, cu o distribuție redusă a puterii). D. David consideră că „în

cadrul colectivului fiecare încearcă să obțină puterea, ceea ce duce și la aparența de egoism și

de autonomie‖ (David, 2015: 315). Toate aceste aspecte duc la o competitivitate ridicată

(exprimată mai ales ca motivație pentru succes) care determină românii să se implice în mai

multe lucruri. Însă lipsa cooperării și a perseverenței prin disciplină/autodisciplină rareori

duce la eficiență și succes (David, 2015: 315).

Una dintre concluziile lui D. David este faptul că românii „se comportă adesea ca niște

nedreptățiți ai istoriei și ai prezentului, ca cineva căruia i s-a luat ceva ce merită de către

cineva care nu merită‖ (David, 2015: 315).

4. Principiul lui Peter și efectul Dunnig-Kruger

Principiul lui Peter reprezintă o teorie formulată în anul 1968 de profesorul canadian

Laurence J. Peter și dramaturgul Raymond Hull. Deși cartea în care apare teoria respectivă

este concepută de autori în ―cheie ludic-umoristică‖, după apariția sa, ―principiul‖ a fost

studiat cu seriozitate și verificat în special în domeniul managementului.

Principiul lui Peter a fost formulat într-o manieră foarte simplă: într-o ierarhie, fiecare

salariat tinde să urce până la nivelul lui de incompetență (Peter, Hull, 1994: 20). O

consecință a acestui principiu este faptul că, ―în timp, fiecare post tinde să fie ocupat de un

angajat incompetent în a-și îndeplini sarcinile‖ (Peter, Hull, 1994: 22). Pentru exemplificare,

putem să ne gândim la cazul (ipotetic) al unui chirurg deosebit de competent în profesia sa,

dar care, promovat pe funcția de director al unui spital, să nu dețină abilitățile necesare pentru

a gestiona cu succes o astfel de instituție și să eșueze în livrarea de rezultate pozitive. A fost

promovat așadar, până la nivelul său de incompetență.

Întrebându-se retoric, ―cine duce totuși greul?‖, autorii au ajuns la concluzia că ―munca

propriu-zisă este îndeplinită de acei angajați care încă nu și-au atins nivelul de incompetență‖

(Peter, Hull, 1994: 22).

Efectul Dunnig-Krugger a fost descris într-un studiu de către doi psihologi americani –

David Dunning și Justin Kruger, specialiști în domeniul psihologiei sociale. Pe scurt, efectul

Dunning-Krugger reprezintă modul eronat al unui individ incompetent de a-și aprecia nivelul

de competență. De regulă, acest nivel este exacerbat, persoanele incompetente apreciindu-și

cunoștințele/performanța într-o manieră nerealistă. La polul opus, persoanele care

demonstrează un nivel înalt de competență tind să se subestimeaze, crezând (în mod fals) că și

cei din jur posedă același nivel de cunoștințe sau performează la fel de bine.

Prezentăm mai jos, cele patru ipoteze care au ajutat la formularea efectului Dunning-Kruger:

1. spre deosebire de persoanele competente, persoanele incompetente prezintă o puternică

tendință de a-și supraestima nivelul de performanță/competență; 2. persoanele incompetente

prezintă o anumită incapacitate metacognitivă: sunt incapabile să recunoască nivelul de

competență al indivizilor care sunt mai competenți decât ei; 3. persoanele incompetente

Iulian Boldea (Editor) – Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017, eISBN: 978-606-8624-12-9

332

prezintă dificultăți în a-și recunoaște propria incompetență; 4. persoanele incompetente pot

obține o perspectivă asupra propriilor carențe (prin îmbunătățirea nivelului de competență ce

se poate datora studiului, formării, etc) obținând astfel, abilitățile metacognitive necesare

pentru a fi în măsură să înțeleagă că au avut rezultate slabe (Dunning, Kruger, 1999: 1122).

5. Tabloul postcomunist și cultura incompetenței în politica românească. Câteva concluzii

Cristian Preda vorbește în cercetarea sa (care face referire la relația dintre vot și putere din

1831 până în prezent), despre un alt paradox al românilor, considerând că „memoria ororii

comuniste nu s-a sedimentat (deocamdată) decent și rațional‖: în urma unui sondaj de opinie

IRES din 22 decembrie 2010, ―60% dintre români regretă moartea dictatorului Ceaușescu‖

(Preda, 2011: 281-282).

Încercând să explice de ce este România altfel (din toate punctele de vedere) în raport cu alte

culturi europene,istoricul Lucian Boia subliniază în cartea cu același nume, „condiția de

frontieră‖ a țării noastre. Din această condiție a rezultat ―o civilizaţie – îndeosebi rurală –

conservatoare şi persistentă, dar şi receptivitatea, cel puţin a unei elite, în faţa unei diversităţi

de influenţe externe.‖ L. Boia sintetizează acest aspect al societății românești în două cuvinte:

„acceptare şi respingere‖(Boia, 2012: 10). Un alt motiv al acestui altfel, este, în opinia

istoricului, „întârzierea politică şi instituţională împletită cu o întârziere culturală de aceeaşi

amploare‖ (Boia, 2012: 7). Pentru L. Boia, ―handicapul‖ poporului român ar fi reprezentat de

faptul că „Evul Mediu începe în spaţiul românesc atunci când in Occident se apropie de

sfarşit‖ (Boia, 2012: 8). Referitor la convertirea poporului român la comunism, L. Boia ne

prezintă un alt paradox capabil să explice așa-numita ―cultură a supunerii‖ specifică

românilor: deși număra sub 1000 de membri în 1944, Partidul Comunist Român a reușit să

subjuge o întreagă populație și să rămână la putere patru decenii. Un alt aspect evidențiat de

L. Boia este faptul că ―cea mai violentă revoluție anticomunistă s-a prelungit prin cea mai

lentă și mai incompletă desprindere de comunism‖ (Boia, 2016: 10-13). De menționat aici,

acuratețea unei definiții oferite de Silviu Brucan, în ceea ce privește individul comunist prin

excelență: „muncitorul industrial de origine țărănească a devenit baza socială ideală a

partidului comunist‖ (Brucan, 1993: 78).

Pentru Nicolae Manolescu ―comunismul reprezintă, sub toate aspectele, o inversare malignă a

capitalismului‖ (Manolescu, 1991: 120). Același autor ne prezintă ―clasa de profitori‖ apărută

după revoluția din 1989: ―bișnițarii, buticarii și noua nomenklatură‖ (Manolescu, 1991: 256).

Ultima categorie, cea a noilor ―nomenklaturiști‖ ( și probabil, cea mai nocivă), a avut, în

opinia istoricului, ―o reacție promptă‖, agățându-se temeinic de funcțiile din administrația

locală și centrală (secretari, primari, prefecți, funcționari, parlamentari, miniștri, lideri de

partide etc). Puterea lor, ―direct proporțională cu birocrația sistemului‖ (Manolescu, 1991:

258-259), le-a permis (multora) să facă averi impresionante. Silviu Brucan consideră că

revoluția din 1989 a scindat societatea românească din punct de vedere politic, economic și

social, vorbind în același timp, de lipsa unei clase de mijloc: la un pol, milioanele de șomeri și

de persoane aflate sub pragul sărăciei, la celălalt pol, milionarii/miliardarii prosperi (Brucan,

1993: 69).

Liderii politici de după revoluție, au preluat, în opinia politologului Vladimir Tismăneanu,

anumite aspecte de la fostul dictator Ceaușescu. Autorul consideră că Ceaușescu ar fi

funcționat ca o ―oglindă‖ pentru președinții care au condus ulterior România. Ion Iliescu ar fi

preluat ―cultul dosarelor, al cadrelor și bizantinismul specific sectelor comuniste‖, următorul

președinte, Emil Constantinescu ―a jucat o carte de tip Ceaușescu atunci când s-a imaginat un

fel de factotum în relațiile internaționale‖ iar Traian Băsescu „a riscat să creadă că

Iulian Boldea (Editor) – Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017, eISBN: 978-606-8624-12-9

333

popularitatea reală ( Ceaușescu a fost efectiv popular în 1968) este o achiziție durabilă‖

(Tismăneanu, Pătrășcoiu, 2013: 26).

Volumul coordonat de Emanuel Copilaș, Marele jaf postcomunist. Spectacolul mărfii și

revanșa capitalismului, reprezintăo critică a postcomunismului de dată recentă. Pe lângă

explicarea conceptului de postcomunism, autorul prezintă cititorilor și un fenomen pe care l-a

numit anticomunismul pragmatic. Mai exact, fenomenul transformării peste noapte a unor

foști oficiali importanți ai regimului Ceaușescu ―în vajnici luptători anticomuniști și apologeți

ai pieței libere‖ cu scopul de a achiziționa la prețuri modice ―o industrie pe care, deseori, nici

nu mai renta să o eficientizeze‖ (Copilaș, 2017: 7). În opinia lui E. Copilaș, postcomunismul

este alcătuit din ―tranziție, reforme - mai mult simulate și puțin sau deloc relevante pentru

binele public, dar ultraprofitabile pentru elitele politice și economice, așa cum a fost cazul

privatizărilor‖ (Copilaș, 2017: 9) precum și din ―anticomunism vocal și steril‖, plus

fenomenul consumerismului - văzut de autor ca un ―excelent instrument de inducere a

pasivității politice‖ (Copilaș, 2017: 9).

Vintilă Mihăilescu vine să completeze (cu o perspectivă mereu proaspătă și plină de umor)

mulțimea de autori români care au analizat societatea românească postcomunistă și

mentalitățile sale „de tranziție‖. De la postmodernitate, cu ―dezafilierea și atașamentele‖ sale,

trecând prin „obscenitatea hedonistă a intimității‖, „self-disclosure‖ și până la obsesia

românească (pierderea „autenticității‖, a „identității culturale‖), „rusticul (post)țărănesc‖ și

„înlocuirea ospitalității între comunități cu politețea între indivizi‖ (vezi Mihăilescu, 2015),

autorul scanează în lucrările sale, lumea satului românesc precum și dimensiunea urbană a

societății noastre într-un adevărat regal al cotidianului românesc postcomunist.

Luciditatea prin care își filtrează subiectele antropologul Mihăilescu, ne obligă la reflecție:

suntem (încă) un popor tributar unor „instituții românești tradiționale‖ printre care se numără

cea a ―sarmalelor şi a porcului de Crăciun‖, problema câinilor comunitari, înmormântările și

nunțile, manelele, recordurile Guinness ale românilor, stilul de a șofa sau frecventele reforme

ale învăţământului (vezi Mihăilescu, 2013). Însă una dintre cele mai interesante și pertinente

intervenții ale antropologului este poziția sa (vezi Mihăilescu, 2017) față de cartea istoricului

Boia, De ce este România altfel. V. Mihăilescu consideră că România nu este altfel în raport

cu alte țări europene ieșite din comunism, considerând că se insistă prea mult pe teoria lui D.

Drăghicescu potrivit căreia psihologia poporului român poate explica viața socială a acestuia.

În opinia antropologului, psihologia poate explica doar ―viaţa individuală‖1, opunându-se

astfel teoriei istoricului L. Boia pe care o acuză de lipsă de pragmatism, fatalism detașat și

renunțarea la a căuta o soluție pentru situația României.2 În același eseu, V. Mihăilescu face

referire și la studiul lui D. Bodea (Bodea, 2013) conform căruia majoritatea românilor se

consideră oameni normali și civilizați obligați să trăiască printre români anormali și

necivilizați.3

V. Mihăilescu consideră că din punct de vedere psihologic, manifestarea ―unei necesităţi

urgente de schimbare radicală şi generală de mentalitate‖ (Mihăilescu, 2000: 88) denotă un

complex de ―inferioritate şi/sau de culpabilitate‖, dublat de o nemulţumire generalizată faţă de

―ceea ce suntem sau credem că suntem: am fost ţărani, trebuie să fim moderni, am fost

comunişti, să devenim capitalişti‖ (Mihăilescu, 2000: 88). Pentru antropolog, „militantismul‖

1 Vezi Vintilă Mihăilescu,‖Despre altfelitatea noastră‖, Dilema veche, nr. 472, 28 februarie - 6 martie 2013,

articol reluat în capitolul ―Altfelitatea românului‖ din volumul De ce este România astfel? Avatarurile

excepţionalismului românesc, Polirom, București, 2017. 2Ibidem. 3Ibidem.

Iulian Boldea (Editor) – Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017, eISBN: 978-606-8624-12-9

334

schimbării (atunci când nu este oportunism) „rămâne circumscris infantilismului‖

(Mihăilescu, 2000: 88).

Revenind la politica românească din perioada „eternei tranziții‖, putem constata lipsa de

consecvență a programelor de guvernare, haosul provocat de reformele implementate după

fiecare schimbare de guvern, o fundație a celor mai importante sisteme sociale deosebit de

șubredă (carențele și precaritatea sistemului educației/sistemului sanitar), infrastructura rutieră

deficitară, precum și un mecanism al corupției (foarte bine pus la punct) prezent în toate

instituțiile politice și publice. Superficialitatea prin care sunt atrase și implementate fondurile

europene, incapacitatea guvernanților de a dezvolta proiecte durabile, pe termen lung, precum

și lupta dintre partidele de la putere și opoziție, sunt tot atâtea aspecte care vin să întărească

starea de subdezvoltare și instabilitate a poporului român.

Promovarea culturii incompetenței în politica românească din postcomunism a fost

perpetuată, de cele mai multe ori, de însuși electoratul român. Potrivit datelor Eurostat,

aproape jumătate din populația României trăiește în mediul rural. Populație care a votat după

1989 (în proporție covârșitoare) partidele de stânga (FSN, FDSN, PDSR, PSD). Profilul clasic

al votantului PSD până la alegerile din 2016, aduna sub umbrela sa, români din mediul rural:

persoane casnice, șomeri, pensionari, absolvenți de studii medii (ca nivel maxim de

școlarizare). În viziunea Alinei Mungiu, ―mişcarea populară care a contribuit decisiv la

răsturnarea lui Ceauşescu a fost strict limitată urban, la cîteva oraşe mari‖, autoarea

considerând că doar „revoluţiile care se extind şi în mediul rural‖, au cu adevărat succes (

Mungiu, 1995: 13-14). Putem afirma, fără să exagerăm, că o bună parte a populației rurale a

rămas fidelă fostului regim comunist precum și formei sale actuale, cosmetizată și

transformată în Partidul Social Democrat (partid care a fost la putere pe perioada cea mai

lungă după 1989). Alegerile din 2016 au adus o anumită schimbare în acest stereotip,

alegătorii de stânga fiind destul de bine reprezentați și în mediul urban (inclusiv din categoria

celor cu studii superioare). Victoria partidului PSD la alegerile parlamentare din 2016 a fost

înlesnită și de absența unui mare număr de români la vot. O consecință a acestui fapt poate fi

resemnarea populației în fața corupției politicienilor și a lipsei de reformă a clasei politice.

Nivelul deficitar al discursului politic de după anii ‘90 reprezintă un alt aspect care a tras în

jos clasa politică și a generat dezaprobare în rândul populației.

Analizând - chiar și prin simpla observație - tabloul anilor de după 1989, dar mai presus de

toate, experimentându-l ―pe viu‖, putem constata că majoritatea membrilor guvernelor care au

condus România postcomunistă, au fost (și sunt în continuare) victimele efectului Dunning-

Kruger (și prin extensie, a principiului lui Peter). Repercusiunile guvernării unor lideri politici

care au fost promovați până la nivelul lor maxim de incompetență (primari promovați în

funcții de președinți, afaceriști promovați în funcții de parlamentari, etc) se simt (cel mai

pregnant) în traiul de zi cu zi al majorității românilor.

Pe de altă parte, starea actuală a societății românești (deloc satisfăcătoare pentru o mare parte

a populației) reflectă alegerile ―conștiente și democratice‖ ale unui popor/electorat care apare

- analizat prin prisma cercetărilor din trecut și din prezent, de factură psihologică, sociologică

și antropologică – drept un popor/electorat pasiv/resemnat, rezistent/defensiv, supus,

neperseverent, lipsit de energie ofensivă (Drăghicescu, 1907), individualist subiectiv,

indisciplinat în muncă, gregar, lipsit de spirit comercial și predispus la nerespectarea legilor

(Rădulescu-Motru, 1999). Studiile cercetătorilor contemporani D. Bodea și D. David

portretizează un popor/electorat cu un potențial intelectual bun dar nevalorizat, gregar,

indisciplinat, cu o competitivitate ridicată, motivat de dorința de a fi șef și de obținerea

puterii, un popor care valorizează mai mult banii și faima (și mai puțin munca și realizarea

Iulian Boldea (Editor) – Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017, eISBN: 978-606-8624-12-9

335

prin efort personal susținut). Metafora utilizată de D. Bodea (Bodea, 2013) este cea a luptei cu

Celălalt - nevoia de faimă, putere, recunoașterea celorlalți, comparația cu alții. Sociologul

explică nivelul ridicat de sărăcie al românilor ca fiind rezultatul orientării pe termen scurt, pe

prezent, mulți români având înclinația ―de a aluneca, sub impulsul clipei, în decizii care

le suspendă viitorul‖ (Bodea, 2013: 46). Tendința românilor de a cheltui ―din impuls‖ și

dorința de a obține ―un venit ridicat foarte repede‖, sunt responsabile de iraționalul care

domină poporul român (Bodea, 2013: 46).

La finalul acestei lucrări, tot ceea ce putem face este să fim de acord cu aserțiunea lui D.

Bodea, potrivit căreia ―lipsa de cumpătare, lipsa de predictabilitate, lipsa de viitor nu pot

conduce la ceva constructiv‖ (Bodea, 2013: 46).

Bibliografie

Bodea, Dorin. 2013. Valorile angajaților români, București: Result.

Boia, Lucian. 2013. De ce este România altfel?, București: Humanitas.

Boia, Lucian. 2016. Strania istorie a comunismului românesc (și nefericitele ei consecințe),

București: Humanitas.

Brucan, Silviu. 1993. Îndreptar-Dicționar de Politologie, București: Editura Nemira.

Copilaș, Emanuel. 2017. Marele jaf postcomunist. Spectacolul mărfii şi revanşa

capitalismului, Iași: Adenium.

Drăghicescu, Dumitru. 1907. Din psihologia poporului român, București: Librăria Leon

Alcalay.

David, Daniel. 2015. Psihologia poporului român. Profilul psihologic al romanilor intr-o

monografie cognitiv-experimentala, Iași: Polirom.

Manolescu, Nicolae. 1991. Dreptul la normalitate: Discursul politic și realitatea, București:

Editura Litera.

Mihăilescu, Vintilă. 2000. Socio Hai-Hui. O altă sociologie a tranziției, București: Paideia.

Mihăilescu, Vintilă. 2013. Scutecele națiunii și hainele împăratului. Note de antropologie

publică, București: Polirom.

Mihăilescu, Vintilă. 2015. Apologia pîrleazului, București: Polirom.

Mihăilescu, Vintilă. 2017. De ce este România astfel? Avatarurile excepţionalismului

românesc, București: Polirom.

Mungiu, Alina. 1995. Românii după ‟89. Istoria unei neînțelegeri, București: Humanitas.

Pătrășcoiu, Cristian, Tismăneanu, Vladimir. 2013. Cartea preşedinţilor, București:

Humanitas.

Peter, Lawrence, Hull, Raymond. 1994. Principiul lui Peter, traducere de Gheorghe

Mateescu, București: Humanitas.

Iulian Boldea (Editor) – Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017, eISBN: 978-606-8624-12-9

336

Preda, Cristian. 2011. Rumânii fericiți. Vot și putere de la 1831 până în prezent, București:

Polirom.

Rădulescu-Motru, Constantin. 1999. Psihologia poporului român, (versiune reeditată după

ediția din 1937), București: Paideia

Kruger, Justin, Dunning, David. 1999. "Unskilled and unaware of it: How difficulties in

recognizing one's own incompetence lead to inflated self-assessments", Journal of Personality

and Social Psychology, American Psychological Association, 77 (6): 1121–1134.