Fundaţia pentru o Societate Deschisă

EuroBarometrul Rural: valori europene în sate

româneşti

Autorii studiului: Gabriel Bădescu Mircea Comşa

Dumitru Sandu (coord.) Bogdan Voicu Mălina Voicu

2006

© 2006 Fundaţia pentru o Societate Deschisă (FSD) şi Delegaţia Comisiei Europene în România Toate drepturile sunt rezervate Fundaţiei pentru o Societate Deschisă şi Delegaţiei Comisiei Europene în România. Atât publicaţia cât şi fragmente din ea nu pot fi reproduse fără permisiunea acestora. Bucureşti, martie 2006 Fundaţia pentru o Societate Deschisă Str. Căderea Bastiliei nr. 33, sector 1, Bucureşti Telefon: (021) 212.11.01 Fax: (021) 212.10.32 Web: www.osf.ro E-mail: info@osf.ro

Despre EuroBarometrul Rural EuroBarometrul Rural: valori europene în sate româneşti este un studiu realizat de către

Fundaţia pentru o Societate Deschisă (FSD) în cadrul proiectului cu acelaşi nume. Studiul foloseşte în principal datele unui sondaj de opinie reprezentativ pentru mediul rural realizat în cadrul proiectului, dar şi alte surse proprii FSD (Barometrul de Opinie Publică, România Urbană) sau externe (seria Eurobarometru şi alte cercetări).

EuroBarometrul Rural este un program de cercetare iniţiat de Fundaţia pentru o Societate Deschisă în anul 2002. Cercetarea este un instrument de analiză cantitativă şi o bază pentru analiza calitativă a opiniei publice din mediul rural, unde se află aproape jumătate din populaţia activă a României. De asemenea, EuroBarometrul a fost conceput ca un instrument de testare a modului în care procesul de integrare în Uniunea Europeana este perceput de românii din mediul rural.

Prima ediţie a cercetării, 2002-2003 (datele au fost culese în decembrie 2002, iar rezultatele publicate în ianuarie 2003) a urmărit să studieze atât cantitativ cât si calitativ opinia publica asupra Uniunii Europene, în special în legătura cu fondurile SAPARD, precum şi modul în care trebuie formulate informaţiile privind Uniunea Europeana pentru ca ele sa fie înţelese si utilizate de către cetăţeni.

A doua ediţie are subtitlul Valori europene în sate româneşti şi este realizată în perioada octombrie 2005 – aprilie 2006. Datele au fost culese în noiembrie-decembrie 2005, practic la trei ani de la ediţia precedentă. Ediţia a doua a EuroBarometrului este focalizată pe măsurarea percepţiilor populaţiei rurale privind valorile europene şi a gradului de asumare a acestora. Se adaugă întrebări care reiau unele teme din prima ediţie, pentru a sesiza schimbările produse, şi întrebări care culeg datele despre resursele materiale şi umane ale comunităţilor rurale.

Instrumentele de cercetare pentru a doua ediţie (eşantionul şi chestionarul) au fost proiectate de echipa proiectului, alcătuită din: Ovidiu Voicu (coordonator de proiect), Mihaela Ştefănescu (asistentă de proiect), Gabriel Bădescu, Mircea Comşa, Cosima Rughiniş, Dumitru Sandu, Bogdan Voicu (experţi). Întrebările referitoare la valorile de gen au fost formulate cu ajutorul Centrului Parteneriat pentru Egalitate. Întrebările care măsoară valorile şi practicile din domeniul sanitar au fost concepute în colaborare cu Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate. Culegerea şi introducerea datelor a fost realizată de Metro Media Transilvania, iar controlul culegerii datelor de AB Research Grup.

Sondajul care fundamentează cercetarea este realizat pe un eşantion de 2016 persoane (dintre care 1516 din mediul rural şi 500 din oraşe sub 30.000 de locuitori), este reprezentativ pentru populaţia rurală adultă şi permite comparaţia între opiniile locuitorilor din mediul rural şi cele ale românilor din oraşe mici. Marja de eroare statistică este de +/- 2,5%, pentru un nivel de încredere de 95%.

Realizarea celei de-a doua ediţii a fost posibilă cu sprijinul financiar al Uniunii Europene prin programul Phare de Micro-Proiecte - Fondul Europa 2005.

Cuprins

I. BOGDAN VOICU

Satisfacţia cu viaţa în satele din România .......................................... 7

II. MIRCEA COMŞA

Valori şi acţiuni comunitare .............................................................. 21

III. DUMITRU SANDU

Ideologia participativă la sat ............................................................ 49

IV. GABRIEL BĂDESCU

Calităţi de bun cetăţean: încredere, toleranţă, solidaritate şi orientări pro-antreprenoriale .................................. 67

V. MĂLINA VOICU

Valori de gen în satele României ........................................................ 85

49

DUMITRU SANDU

Ideologia participativă la sat22

Întrebările

Dezvoltarea comunitară are ca element esenţial participarea celor care vor beneficia de rezultatele acţiunii comune. Poate fi vorba de implicare în iniţierea, organizarea sau înfăptuirea propriu-zisă a unei acţiuni pentru binele comunităţii. Desigur, este vorba de cei care vor participa voluntar. Ei pot fi motivaţi prin simplul fapt al apartenenţei la sat, comună sau oraş. Dar nu numai. Poate fi o forţă de motivare şi altruismul dar şi interesul de a obţine în schimb anumite avantaje personale. Altfel spus, poate fi vorba de participare identitară, altruistă sau cointeresată. În primul caz mă implic în acţiunea colectivă pentru mai binele comunităţii pentru că am sentimentul de „noi”, de apartenenţă la un grup local, fie că am sau nu avantaje directe din rezultatele acţiunii colective. Situaţia este de tip altruist dacă îmi pun resurse, idei sau efort în acţiunea colectivă pentru grup fără să am nici un avantaj sau, la limită, să fiu dezavantajat de rezultatele ei. În fine, particip prin cointeresare dacă motivaţia nu este nici altruistă nici identitară ci de tip interes personal – obţin în schimb un avantaj precis.

Desigur, cele trei tipuri de participare sunt „ideale”. În realitate pot avea de a face cu situaţii indistincte, de combinare sau asociere a motivaţiilor. Pot ieşi la muncă pentru drumul care se face în faţa casei mele şi pentru că am un interes direct – scap de praf şi noroi, şi pentru că vreau ca satul meu să arate mai bine dar şi pentru că eu cred că legea credinţei mele religioase îmi spune să este bine să acţionez astfel. Sau, dacă drumul nu este în faţa casei, pot merge cu tractorul meu la cărat pietriş pentru că am un interes la primărie pe care sper să îl pot rezolva mai uşor prin „muncă voluntară” dar şi pentru că îmi este ruşine de oamenii din sat, o prelungire a sentimentului identitar.

Care sunt condiţionările pentru adoptarea ideologiilor sau comportamentelor de participare comunitară? Sunt resursele, cunoştinţele sau valorile cele care contează mai mult? Ecourile lor sunt la fel pentru comportamente şi pentru ideologii participative? Care sunt valorile cele mai „apropiate” de participarea comunitară sub aspectul impactului lor favorabil sau defavorabil? Pe care dintre ele este util să le includem în sfera culturii participative, a constelaţiei de principii din care cresc opţiunile participative? Acesta este spaţiul de interogaţie căruia i se subsumează studiul de faţă. Tentativele mele de răspuns sunt serios limitate de puţinele date comparative existente23. Funcţie de natura datelor disponibile accentul va fi pus pe ideologiile participării şi mai puţin pe comportamentele efective. Acestea din urmă sunt mai uşor de identificat prin studii de caz, prin abordări calitative.

22 Tematica este tratată, din altă perspectivă, şi în capitolul semnat de profesorul Mircea Comşa în cuprinsul acestui volum. Abordarea pe care o propun accentuează asupra ideologiilor participării, condiţionărilor lor spaţiale şi relaţiei dintre ideologii şi comportamente. 23 Dacă nu specific altfel, datele cu care operez în cadrul capitolului sunt cele produse prin EuroBarometrul Rural, 2005, FSD-MMT

50

Două cazuri exemplare

Un astfel proiect poate prinde viaţă numai dacă oamenii identifică probleme, resurse şi lideri şi cred în posibilitatea împlinirii sale. Cred că este util, posibil prin resurse dar mai ales prin mobilizare şi participare comunitară. Oamenii pornesc de la o problemă şi o rezolvă prin acţiuni comunitare dacă ajung la o „definire socială” a situaţiei favorabilă intervenţiei prin proiect de grup. În această definire intră conştientizarea problemelor şi credinţa sau ideologia că se poate.

La limita negativă sunt situaţiile în care în sat nu au existat niciodată sau de foarte multă vreme acţiuni voluntare ale sătenilor pentru sat, oamenii nu cunosc prin interacţiune directă cazuri de succes şi au convingerea că numai primarul dacă este „bun”, cu relaţii şi eventual cu credinţe sau interese corespunzătoare, poate rezolva lucrurile.

La polul opus sunt cazurile în care, precum la Axente Sever, lângă Copşa Mică, viaţa comunitară a existat şi înainte de 1944, şi în perioada comunistă şi după aceea. Societăţile de aducţiune a apei potabile au făcut ca apa de la izvoarele de pe dealurile apropiate să ajungă în sat cu ajutorul vecinătăţilor de tip săsesc. În astfel de cazuri experienţele de dezvoltare comunitară au crescut unele din altele precum lăstarii din aceeaşi tulpină. „Grădinarii” au fost diferiţi – inginer italian venit prin partea locului, tatăl de vecinătate, „cassariul”, muncitorii localnici angajaţi la Copşa, primarul etc. Unii dintre aceştia apar numai în povestea sociologului24 , alţii în cea a unui monografist local:

„…. încă din 1929 s-au înregistrat şi preocupări pentru aducţiunile de apă, când s-

au cheltuit 8639 lei în acest scop. Captarea surselor de apă şi construirea de apeducte i-a preocupat mai de mult pe localnici, cum dovedesc tuburile de argilă descoperite în 1985, datând din secolele al XV-lea cu ajutorul cărora era adusă apa la biserica evanghelică şi la cetatea ţărănească. ……La începutul secolului al XX-lea trei familii au amenajat o fântână pe un deal în spatele grădinilor şi au adus apa pe conducte până la cişmelele situate în faţa caselor lor, de unde luau apă toţi locuitorii uliţei Teches. Captarea surselor de apă existente pe dealurile din apropierea satului s-a făcut din iniţiativa inginerului Gheorghe Pălăduţă care şi-a adus o contribuţie deosebită la îndrumarea lucrărilor şi dimensionarea reţelei de aducţiune.

În 1968 s-a construit prima asociaţie de 90 de familii care au construit 5 fântâni şi un bazin colector de 50.000 litri. Exemplul a fost urmat şi de alţi locuitori care au constituit 13 asociaţii obşteşti în decurs de 6 - 7 ani, reuşindu-se introducerea apei curente în 496 gospodarii (72% din totalul gospodăriilor satului).

Fântânile şi bazinele au fost construite la înălţime suficient de mare pentru ca prin cădere liberă să asigure un debit constant şi o presiune suficientă. Sunt legate direct la reţeaua de apă din Copşa Mica, 32 familii iar în 1987 au fost racordate şi cele 90

24 Dumitru Sandu, Dezvoltare comunitară. Cercetare, practică, ideologie, Iaşi: POLIROM, 2005, pp. 46-55. Unul dintre actorii comunitari care nu apare în istorisirea, altfel detaliată a monografistului Ioan Gabor, este vecinătatea ca matrice de structurare a societăţilor de aducţiune a apei potabile. Poate fi vorba de faptul că localnicii sunt foarte obişnuiţi cu prezenta acestora sau de tendinţa de a favoriza actorii individuali în detrimentul celor gripali în abordările monografice de tradiţie în lumea rurală românească.

51

familii ale asociaţiei nr. 1.…. Pentru evitarea unor consecinţe negative ale inundaţiilor, în 1941 s-au efectuat

lucrări la diguri prin prestaţii ale locuitorilor şi tot în acest mod în 1969 s-au construit două poduri din beton pe str. Suseni care au costat 120 mii lei, iar între anii 1973 - 1977 s-au construit 7950 m.l. de trotuare.”25

În alte cazuri începutul este punctual, prin lider. La Moşna, în anii 30, acesta a fost

un învăţător „priceput”. El pune în mişcare, în tradiţia Spiru Haret şi Constantin Anghelescu, un comitet şcolar. Ulterior se deschide o întreagă dezbatere comunitară legată de locul de amplasare a şcolii. Consiliul comunal devine partener în realizarea proiectului:

„Construcţia şcolii de la Moşna are istoria ei… . De la învăţătorul Petre Suciu

întâlnit în documente în anul 1899 şi până în anul 1929 când erau învăţători Făgărăşanu Maria şi Langa Grigore se menţionează în permanenţă în procesele verbale şco1are că spaţiile rezervate învăţământu1ui sunt mici şi necorespunzătoare. Odată cu anul şco1ar 1930-1931 începe să se vorbească tot mai mult despre construcţia unei noi şco1i, această impulsionare venind odată cu revenirea la Moşna a învăţătorului Ilie Nicolaescu în anul şcolar 1931-1932. Acesta semnalează autorităţilor locale condiţiile grele de desfăşurare a instruirii elevilor români şi, în ace1aşi timp, arată pe bună dreptate că situaţia materială a localităţii este bună, dovadă că în anul 1930 s-a introdus curentul electric pentru care comunitatea plăteşte o sumă fabuloasă şi poate deci să activeze şi pentru construirea unei şcoli româneşti.

Un alt proces-verbal din anul 1932 remarca faptul că acest învăţător este foarte priceput şi arată o înaltă conştiinţă în îndeplinirea sarcinilor faţă de şcoa1ă. Cu un asemenea învăţător nu este de mirare că şi comunitatea locală românească se mobilizează pentru a determina conducerea Moşnei să înceapă construcţia şcolii.

S-a pornit de la alegerea unul comitet şcolar de construcţie din rândul populaţiei române, preşedinte fiind Terente Diacu, iar secretar Ilie Nicolaescu. ….. Alături de comitetul şcolar de construcţie, Consiliul comunal local va examina planul de construcţie şi locul amplasării.

Locul amplasării a fost mult discutat până s-a găsit soluţia finală. Iniţial, după cum arată documentele şi chiar planurile, se intenţiona a se cumpăra şi transforma fostele clădiri în care funcţionaseră şcolile confesionale, ortodoxă şi greco-catolică. În culise se pare că s-a dus chiar o anumită luptă din partea comunităţii săseşti pentru amplasarea şco1ii române lângă cele două biserici.

În cele din urmă se hotărăşte ridicarea edificiului şcolar în partea centrală a comunei, pe un teren expropriat prin reforma agrară din 1921, deoarece terenul din faţa bisericilor este imposibil de achiziţionat. Se mai arată că acest spaţiu, chiar dacă este mlăştinos şi construcţia ar fi mai greoaie, nu constituie o piedică în realizarea cat

25 Ioan Gabor, Axente Sever. Carte deschisă de istorie, cultură şi legende, Sibiu, 2001, pp.200-2001

52

mai rapidă a şcolii. După respectiva şedinţă s-au încheiat mai multe contracte între comitetul de

construcţie al şcolii primare de stat şi unii locuitori ai localităţii care se obligau să producă cărămida necesară, în condiţiile stabilite în dreptul fiecăruia. ….S-a muncit foarte bine, cheltuindu-se peste un milion de lei ….În şedinţa din 15 decembrie 1935, Comitetul Şcolar Rural din Moşna a hotărât în unanimitate ca şcoa1a română să se numească ,,Şcoala Primară de Stat Spiru Haret”26.

Preşedintele comitetului şcolar devine primar în perioada de construire a şcolii. Întreaga acţiune este puternic structurată prin plan de construcţie, caiet de sarcini, „condiţiuni de procurare a terenului”, „fixarea prestaţiunilor în natură”, „schimbarea impozitului la drumuri” etc.27

Cele două acţiuni comunitare de la Moşna şi de la Axente Sever, deşi sunt plasate în perioade depărtate de prezent, au toată complexitatea unei acţiuni în, prin şi pentru comunitate. Ele sunt de necontestat de tip comunitar. Faţă de cele care apar în prim plan-ul mediatic sau de analiză socială din prezent le lipsesc numai facilitatorii28 din afara comunităţii (Caseta 1). Cei care trezesc conştiinţa locală şi, eventual, aduc informaţia necesară pentru pornire – resurse posibile, forme de organizare solicitate/sugerate de finanţator etc.

Caseta 1. Funcţia de facilitare în dezvoltarea comunitară Dezvoltarea comunitară presupune o acţiune colectivă de găsire a unei soluţii la o

problemă comună prin acţiuni comune. Legătura între probleme şi resurse (materiale, de relaţii, de informaţii etc.) se face prin intermediul a patru tipuri de funcţii:

• conştientizare a problemei, • legitimare a acţiunii comunitare în toate fazele ei de la iniţiere la execuţie,

control, asigurare a durabilităţii; • proiectare/planificare a modului de soluţionare şi • executarea proiectului. Funcţiile sau acţiunile menţionate sunt realizate de actori grupali sau individuali.

În formulă minimală este vorba: • un lider, • un grup de conducere/coordonare, • un grup de executanţi ai acţiunii şi • de beneficiari care pot să nu participe la acţiune dar care pot fi semnificativi

pentru mediul de desfăşurare a întregii acţiuni. Aceştia din urmă contează ca grup de suport sau de opoziţie, de legitimare sau delegitimare acţiunii comunitare în ansamblu.

Oricare dintre actori – lider, grup de coordonare, grup de execuţie, grup de

26 Ionel Şotropa, Maria Şotropa, Moşna. Monografie, Sibiu 2001, pp.158-159. 27 Ionel Şotropa, Maria Şotropa, op. cit., p.229. 28 Vezi, spre exemplu, raportul asupra dezvoltării comunitare în varianta Fondului Român de Dezvoltare Socială semnat de Voicu, Bogdan, Dan, Adrian, Voicu, Mălina, Şerban, Monica. 2002. Assessing the causes of country disparities în RSDF projects proposals. A Report to Romanian Social Development Fund. Second draft. Bucharest, 10 January.

53

legitimare – poate juca în afara rolului propriu şi un rol de facilitare, de ajutor de ordin secundar, pentru îndeplinirea unui alt rol necesar în dezvoltarea comunitară. Liderul local poate fi facilitator la nivelul beneficiarilor potenţiali pentru a contribui la conştientizarea problemei. Participanţii fără rol de conducere permanent pot facilita legitimarea acţiunii la nivelul neparticipanţilor etc.

Funcţia de facilitare poate fi exercitată însă şi de către actori specializaţi din afara comunităţii, interfaţă între comunitate şi donatori sau comunitate şi ONG-uri cu funcţie comunitară. Pe măsură ce legăturile intra-comunitare slăbesc, odată cu accentuarea proceselor de integrare regională, de manifestare a globalizării, nevoia de facilitare specializată din afara comunităţii se manifestă în special pentru comunităţile izolate şi cu proastă funcţionare a instituţiilor locale.

Oricare dintre actorii majori ai unei acţiuni comunitare – lider, grup de conducere sau executanţi – pot exercita funcţii specifice sau secundare, nespecifice rolului lor. Facilitatorii externi, specializaţi, sunt cei care compensează deficitul de performanţă la nivelul actorilor locali. Ei pot aduce un plus de conştientizare, de informaţie, de idei, de organizare sau de resurse materiale. Distincţia între facilitatorul extern şi cel intern, intracomunitar este importantă. Agentul de facilitare care vine din afară are un potenţial redus de adoptare a unor roluri diferite şi chiar de impact. De obicei facilitatorul extern are nevoie de mult timp pentru a cunoaşte comunitatea. În faza de început a acţiunilor Fondului Român de Dezvoltare Socială (FRDS) facilitatea unui sat mergea, cu intermitenţe, până la aproximativ trei luni de zile. Ulterior durata s-a redus.

Funcţia de legitimare a acţiunii comunitare implică nu numai conştientizarea problemei ci şi justificarea mijloacelor, constituirea ideologiilor de susţinere acţiunii în toate componentele ei. Construcţia ideologică a proiectului comunitar implică răspunsuri social acceptate la întrebări de genul – care este problema cea mai importantă, care este cel mai bun mijloc, se poate soluţiona problema sau nu cu resursele disponibile, sunt credibili liderii pentru executanţi, este acţiunea în interesul comunităţii numai o formă mascată de satisfacere a unor interese private etc.

Voi urmări în continuare ideologiile participării comunitare în mediul rural românesc în legătură cu:

credinţa în posibilitatea locală a unor astfel de acţiuni motivele pentru care sătenii cred ca un proiect comunitar nu ar reuşi în satul lor; identificarea socială a agenţilor comunitari semnificativi informarea asupra programelor de dezvoltare comunitară

Credinţa în proiecte în spaţiul comunitar-regional

În ambele valuri ale EuroBarometrului Rural, cele din 2002 şi din 2005, sătenii au fost întrebaţi despre credinţa lor în posibilitatea de a duce la bun sfârşit un proiect comunitar în satul de domiciliu. Optimiştii în dezvoltare comunitară au sporit considerabil în intervalul dintre cele două sondaje. Este un spor de peste zece puncte procentuale care nu poate fi pus pe seama fluctuaţiilor de

54

eşantionare (Figura 1).

Figura 1. “În satul/cartierul dvs., credeţi că un proiect comunitar, cum ar fi repararea unui drum, a şcolii sau construirea unui pod/podeţ, ar putea fi dus cu bine la capăt?”

Ponderea celor care consideră că un astfel de proiect nu ar reuşi se menţine constantă, la

aproximativ o cincime. Mobilitatea opiniilor este între cei care nu au o părere şi cei optimişti care cred în reuşita noului drum de dezvoltare a satelor.

Dezvoltarea locală prin proiecte este susţinută prin credinţe comunitare (Tabelul 13) mai mult de persoanele din satele :

centrale comparativ cu cele din satele periferice de deal-munte comparativ cu cele de câmpie cu bună infrastructură rutieră din zona de sud şi sud-est a Transilvaniei prin contrast cu populaţia din satele din

Moldova de est, Muntenia de nord şi Crişana – Maramureş.

Tabelul 13. Credinţa în proiecte comunitare este puternic diferenţiată în teritoriu Cred că pot realiza proiecte mai mult cei .. şi cred mai puţin în şansele de realizare cei din Transilvania şi Oltenia 77% din Crişana – Maramureş 51%

din BV, SB, CV, HG peste 80% din Moldova de est, Muntenia de nord şi Crişana – Maramureş

sub 60%

din sate centrale 72% din sate periferice 68% din sate de deal – munte 79% din sate de câmpie 69% din sate tradiţionale neizolate 75% sate tradiţionale izolate 67% care stau la drum asfaltat 74% care stau la drum de pământ 68% Optimismul comunitar al celor aproape 70% dintre intervievaţi este susţinut în principal prin ideologiile resurselor de muncă, interesului comun şi resurselor de organizare. Aproape o treime dintre respondenţii optimişti menţionează ca principal motiv al opiniei lor faptul că în comunitate există resurse de muncă, „oamenii ar muncii” (Tabelul 14). De reţinut că ideologia „noi am vrea să muncim” pentru sat este de maximă intensitate în comunităţile periferice depărtate de centrul de comună. Acestea sunt şi cele mai sărace şi cele mai depărtate de centrul comunal de putere29. Este firesc,

29 Nivelul de dezvoltare a satelor este maxim dacă acestea sunt centrale (pe teritoriul lor se află primăria) şi minim dacă sunt periferice şi depărtate de centrul de comună. Ponderea absolvenţilor de liceu, spre exemplu, este de 17% pe total eşantion EuroBarometru. În satele centru de comună ponderea respectivă este de 21%, în cele periferice apropiate de centrul de comună coboară la 15% pentru ca în satele periferice depărtate de centru să ajungă la numai 12%. Şi cum educaţia este principala resursă, sărăcia comunitară urmează aceiaşi tendinţă. Un sat periferic a fost considerat ca fiind

5870

2119

21 11

0%

20%

40%

60%

80%

100%

2002 2005

nu au o opinie

cred că proiectulnu ar reuşi

cred că proiectular reuşi

55

în condiţii de sărăcie, să oferi în scopuri comunitare în special muncă şi nu bani.

Cel de-al doilea motiv pe total eşantion este de tip identitar – sătenii ar muncii, susţin intervievaţii, pentru că „este în interesul lor”. Motivaţia interesului este proprie celor din satele periferice de distanţă redusă faţă de centru.

Nemulţumirea majoră faţă de „autorităţi” se manifestă în satele periferice izolate.

Tabelul 14. Motivele pentru care sătenii cred că în satul lor ar reuşi proiectele comunitare, pe tipuri de sate (%)

sat

central sat periferic

apropiat sat periferic

depărtat total Oamenii ar munci 28 29 35 31 Pentru că ar fi în interesul tuturor 14 24 14 17 Datorită unei organizări bune a proiectului 14 11 14 13 Pentru că au mai finalizat şi alte proiecte 12 11 10 11 Datorită competenţei oamenilor de la primărie 6 6 8 6 Pentru că există bunăvoinţă, interes din partea autorităţilor 8 6 2 6 Alte 16 10 14 14 NŞ/NR 2 2 3 2 100 100 100 100

Dacă optimismul comunitar (în sens de referitor la proiectele de dezvoltare comunitară) este

bazat pe ideologia muncii voluntare, pesimismul este susţinut cu argumente referitoare la proasta organizare. Cei care reclamă cel mai mult acest lucru sunt cei din satele centrale (26% faţă de 18% în satele periferice izolate, Tabelul 15). Este oare efect al faptului că oamenii de la centrul de comună ştiu mai bine cum lucrează primăria? Nu este clar pentru că nemulţumirea faţă de primar este maximă în satele periferice depărtate de centru. Constatarea pare să trimită la faptul că reprezentarea electorală a comunităţilor periferice la nivel de primărie este deficitară comparativ cu cea a populaţiei din satele centru de comună.

depărtat de centul de comună dacă se află la mai mult de 4 km de satul-centru. Indicele dezvoltării satului ca măsura sintetică urmează aceeaşi ierarhie cu cea a educaţiei.

56

Tabelul 15. Motivele pentru care sătenii cred că în satul lor nu ar reuşi proiectele comunitare, pe tipuri de sate (%)

sat central

sat periferic apropiat

sat periferic depărtat

Total sate

Din cauza unei organizări, coordonări proaste 26 16 18 20 Pentru că au lăsat nefinalizate şi alte proiecte 15 7 16 13 Nu ar reuşi datorită neseriozităţii autorităţilor implicate 14 16 10 13 Primarul nu este bun 7 12 21 13 Lipsa resurselor financiare 10 15 4 10 Banii alocaţi vor fi folosiţi în alte scopuri 5 8 7 7 Din cauza corupţiei existente la nivel local 5 8 5 6 Din cauza sătenilor, nu le pasă de sat, nu sunt harnici 6 2 7 5 Dezinteres şi incompetenţă din partea autorit. locale 8 11 8 9 NR/ NS 4 3 3 3

100 100 100 100

Locuitorii satelor periferice izolate sunt sceptici în materie de dezvoltare prin proiecte comunitare pentru că nu au încredere în primari şi pentru că se consideră a fi mai săraci şi chiar sunt.

Agenţii dezvoltării comunitare

Principalii actori ai dezvoltării comunitare la sate sunt primarii şi vice-primarii. Ei sunt menţionaţi de aproape trei sferturi dintre intervievaţi ca exemple de oameni care „au făcut ceva pentru sat” (Figura 2). În ierarhie descrescândă urmează consilierii locali şi preotul. Instituţional ierarhia este de la primărie, la biserică, şcoală, unităţi sanitare şi agenţi economici locali. Fii satului şi asociaţiile agricole apar cu contribuţie minimă.

Figura 2.“Cine sunt oamenii cu iniţiativă care au făcut ceva pentru satul dumneavoastră?”

1

2

3

5

6

7

8

14

15

32

38

75

1

6

1

3

2

5

7

10

14

24

23

63

0 10 20 30 40 50 60 70 80

dumneavoastră

altcineva

asociaţiile agricole din localitate

f ii ai satului care locuiesc în altã parte

mici meseriaşi din localitate

întreprinzãtorii particulari din localitate

doctorul

directorul şcolii, profesori, învãţãtori

vecini sau alţi oameni din localitate

preotul

consilierul local

primar, viceprim., alt.din primar

val 2005 val 2002

procente cumulate din trei alegeri posibile

57

Ierarhia este stabilă în intervalul 2002-2005. Pare să fi fost însă accentuat activismul comunitar al reprezentanţilor primăriei şi bisericii.

Ierarhia de eficienţă comunitară percepută nu coincide însă cu cea de încredere în actorii instituţionali. Scorul maxim de încredere revine preoţilor, medicilor şi profesorilor, altfel spus intelectualilor satului. Primarul şi consilierii au scoruri inferioare de încredere faţă de intelectuali. Este ca şi cum ar exista două scale de prestigiu local, una pe valori de respect pentru ştiinţă solicitudine în interacţiune directă, pentru suflet şi alta de respect pentru putere şi acţiune comunitară. Preoţii, profesorii şi medicii merită respect pentru că serviciile lor satisfac nevoi de suflet şi de îngrijire a sănătăţii. Primarul, consilierii şi funcţionarii primăriei controlează resurse materiale şi pot ajuta la nevoi comunitare şi personale din acest registru.

Figura 3. Ponderea persoanelor care au încredere multă sau foarte multă în…

Principala sursă de venit în sat contează pentru modul în care sunt percepute instituţiile locale şi actorii lor. Intelectualii – preotul, profesorul şi medicul, au prestigiu maxim în satele de salariaţi. În satele de agricultură cerealieră cel mai bun scor de prestigiu îl au nu intelectualii ci persoanele din administraţia locală, de la primărie şi poliţie. Polaritatea sat de salariaţi – sat de agricultură cerealieră este bine conturată. Diferenţele sunt marcate şi în legătură cu percepţia micilor întreprinzători, mai bună în satele de agricultori decât în cele de salariaţi. Oamenii de afaceri au un prestigiu constant redus, la un nivel de aproximativ 20%.

8071 66

5941

3216

84 79 73 67

49

31 25

55

21

0102030405060708090

preo

t

med

ic

prof

esor

i

prim

ar

cons

ilier

i

mic

i înt

rep.

asoc

.agr

polit

isti

oam

eni d

e af

acer

ival 2002 val 2005

58

Tabelul 16. Ponderea persoanelor care au încredere multă sau foarte multă în diferiţi actori sociali ai vieţii comunitare, pe tipuri de sate

sat de salariaţi

sat de salariaţi şi agricultori

sat de agricultură cerealieră

sat de crescători de vite sau pomicult.

sat cu alt profil

total sate

preot 84 82 86 82 86 84

medic 89 78 82 78 68 79

profesori 80 66 78 72 72 73

primar 50 65 71 68 66 67

poliţişti 40 52 60 56 53 55

consilieri 46 45 53 49 54 49

mici intreprinz. 29 26 35 31 36 31

asociaţii agric. 13 23 31 21 25 25

oameni de afaceri 21 18 23 21 19 21

Încrederea în primar tinde să fie mai mare pentru persoanele cu nivel redus de educaţie, de

orientare tradiţionalistă, bine informate asupra activităţilor primăriei, bogate în capital relaţional şi localizate în sate centrale30. Configuraţia factorilor care favorizează încrederea este aceeaşi şi în raport cu consilierii de la primărie. Încrederea în preot este mai mare la vârstnicii din satele depărtate de centrul de comună, orientaţi tradiţionalist. Încrederea faţă de medic şi faţă de profesor este mai mică la persoanele de orientare modernă, care valorizează puţin obişnuinţa

Cunoaşterea proiectelor

Programul SAPARD este şi cel mai mediatizat şi cel mai cunoscut în mediul rural (Tabelul 17). Populaţia foarte săracă este foarte puţin informată asupra unor astfel de programe precum cele de tip SAPARD, FRDS sau PDR.

Tabelul 17. Informarea asupra proiectelor comunitare este dependentă de starea materială a gospodăriei

30 Comentariile din acest paragraf se bazează pe rezultate ale unor analize cu regresie ordinală, controlând pentru efectul de grupare la nivel de comună (comanda ologit…, cluster din STATA). Am folosit ca variabile de control vârsta, genul, starea materială, distanţa până la satul centru de comună, distanţa până la cel mai apropiat oraş. Orientarea tradiţionalistă a fost măsurată prin întrebarea G4b din chestionar referitoare la susţinerea ideii că este bine ca omul să se călăuzească în viaţă după obişnuinţă.

Ponderea celor care au auzit de programele Satisfacţia faţă de veniturile din gospodărie SAPARD PDR* FRDSNu ne ajung nici pentru strictul necesar 48 29 28

Ne ajung numai pentru strictul necesar 56 35 32

Ne ajung pentru un trai decent, dar nu ne permitem cumpărare 68 50 40

Reuşim să cumpărăm şi unele bunuri mai scumpe, dar cu restrângere la alte cheltuieli

85 56 40

total 58 38 33

59

Exemplu de mod de citire a datelor 48% dintre cei care sunt foarte nemulţumiţi de veniturile lor au auzit de SAPARD. PDR – Programul de dezvoltare rurală finanţat de Banca Mondială.

Există şi o considerabilă variaţie a informării asupra programelor cu componente comunitare funcţie de tipul de sat. Programele FRDS sunt cel mai cunoscute în satele de imigrare, de către 43% dintre intervievaţi, faţă de o medie de 33% pe total eşantion. Astfel de sate sunt caracterizate prin faptul că dispun de o populaţie relativ modernă, formată în bună măsură din imigranţi, persoane venite din alte zone ale ţării. Este în special cazul satelor din apropierea unor oraşe precum Arad, Timişoara, Braşov, Hunedoara sau Constanţa.

Pentru toate cele trei programe cea mai redusă rată de informare se înregistrează în satele cu pondere mare de maghiari.

Tabelul 18. Informarea despre programe de dezvoltare pe tipuri de sate Tip cultural de sat

tradiţional izolat minoritar religios

minoritar etnic modern

de imigrare total

SPARD 56 56 55 38 64 61 58FRDS 30 30 33 22 32 43 33PDR 32 33 38 23 41 46 37

Exemplu de mod de citire a datelor: 56% dintre persoanele care locuiesc în sate tradiţionale au auzit de SAPARD

În loc de concluzii

Nu numai ideologie dar şi participare difuză

Cât de departe sunt comportamentele de participare comunitară de ideologiile declarate prin sondaj? Dacă cineva declară că proiectele comunitare pot reuşi în propria localitate rezultă de aici că persoana în cauză se va angaja cu prima ocazie în acţiuni comunitare efective? Încrederea în primar, preot sau profesor implică automat participare la acţiunile pe care aceştia le iniţiază sau le coordonează în folosul grupului local? Desigur, relaţia ideologie-participare este, ca orice relaţie atitudine-comportament, de tip probabilist. Credinţa se converteşte în faptă comunitară cu o anume probabilitate. Este semnificativ diferită de zero probabilitatea de asociere a faptelor cu ideologiile de participare comunitară?

Încerc în continuare să identific evidenţe empirice pentru relaţia dintre comportamentele de participare comunitară şi ideologiile participării. În realizarea acestui obiectiv pornesc de la premisa că există nu numai ideologii difuze ci şi acţiuni comunitare difuze. Acestea din urmă apar atunci când perspectiva nu mai este focalizată pe acţiune cu actori multiplii ci pe actorul cu multiple acţiuni. Participarea comunitară este cu atât mai difuză, pentru un anume actor, cu cât acesta este implicat în mai multe acţiuni comunitare şi cu cât acţiunile respective au în mai mare măsură natură recurentă. La polul opus este participarea comunitară focalizată, concentrată pe o singură acţiune care de cele mai multe ori are caracter nerutinier, este bazată pe un proiect colectiv cu grad mare de specificitate.

60

Distincţia dintre participare comunitară difuză şi focalizată este uşor de stabilit în principiu. Mai dificil de operaţionalizat. Cu datele disponibile în cadrul sondajului pe care îl folosesc am procedat la operaţionalizarea conceptului prin numărare pentru fiecare dintre persoanele intervievate în câte cazuri dă un răspuns relevant pentru participarea comunitară. În consecinţă am considerat că cineva are o astfel de participare dacă :

se include în lista celor care au făcut ceva pentru satul în care trăieşte (1,4%) a participat la o întâlnire publică în ultimii doi ani el/ea/altcineva din gospodărie (25%) a protestat verbal sau în scris la primărie faţă de proasta realizare a unei lucrări publice

(20%); este membru în cel puţin o organizaţie voluntară (15%) a participat la cel puţin o acţiune voluntară în organizaţia neguvernamentală din care

face parte (21%). Diferenţele întrei cei care cred şi cei care nu cred în şansele de înfăptuire a proiectelor

comunitare sunt considerabile în planul acţiunii. Persoanele active, de maxim activism comunitar au o pondere de 25% în totalul celor care cred în proiecte. Ponderea celor care manifestă acelaşi grad de activism dar nu cred în filozofia comunitară a proiectelor este de numai 18%. Altfel spus, probabilitatea de a fi foarte activ în plan comunitar creşte semnificativ, cu aproximativ şapte puncte procentuale de la „necredincioşi” la „credincioşi” (Tabelul 19). În schimb, probabilitatea de a fi inactiv în plan comunitar se reduce cu zece puncte procentuale prin trecerea de la prima la cea de-a doua categorie de populaţie.

Tabelul 19. Ideologie şi participare comunitară Indice participare comunitară difuză Total Crede că proiecte comunitare pot

reuşi în propriul sat la nici o acţiune

la o acţiune

la cel puţin două acţiuni

“nu” sau “nu ştie” 57* 25 18 100 “da” 47 28 25* 100 50 27 23 100

Chi-patrat 14,1, semnificativ diferit de zero pentru p=0.01.* Asociere statistic semnificativă şi pozitivă pentru p=0.01 cu reziduuri standardizate ajustate.

Care migraţie condiţionează participarea?

Cu datele anterior menţionate identificăm o susţinere slabă a ipotezei că ideologia condiţionează semnificativ participarea. Constatarea poate fi însă înşelătoare pentru că relaţia înregistrată statistic este posibil să fie una falsă, datorată unei cauze comune pentru variaţia ambelor variabile. Este legitim să ne aşteptăm, spre exemplu, la faptul că experienţa străinătăţii condiţionează atât pentru ideologiile cât şi pentru actele de participare comunitară. În acest caz se mai poate vorbi de un efect al credinţei asupra actului comunitar?

Participarea comunitară difuză este, aşa cum era de aşteptat, mai mare la cei care au călătorit decât la cei care nu au călătorit în afara ţării (Tabelul 20).

61

Tabelul 20. Ideologie şi participare comunitară funcţie de experienţa de călătorie în străinătate

Nu a călătorit în străinătate A călătorit* în străinătate Crede că proiectele comunitare pot reuşi în sat

Crede că proiectele comunitare pot reuşi în sat Total

Activism comunitar

nu da nu da

minim 59 49 38 37 50

mediu 23 28 38 27 27

accentuat 18 23 24 37 23

100 100 100 100 100 *Se au în vedere numai călătoriile pentru turism, afaceri, educaţie, vizite la rude nu şi cele pentru lucru.

În momentul în care controlăm efectul deplasărilor în străinătate vom continua însă înregistrarea unui efect semnificativ al ideologiei asupra participării comunitare. „A controla” în acest caz înseamnă „a aduce la acelaşi nivel”. În cadrul categoriei de populaţie formată numai din persoane care au călătorit în străinătate efectele credinţelor comunitare continuă să producă la fel ca pe total eşantion. Activismul comunitar accentuat este mai mare cu 13 puncte procentuale la „credincioşi” decât la „necredincioşi” în materie de „religie comunitară”. Deşi mai mici, diferenţele se menţin în acelaşi sens în cadrul categoriei de persoane care nu au călătorit în străinătate. În acest caz ponderea celor foarte activi în plan comunitar este mai mare cu cinci puncte procentuale în gruparea celor care cred decât a celor care nu cred în proiectele comunitare.

Dacă analiza se extinde şi ia în consideraţie multiplicitatea experienţelor de migraţie, nu numai călătoriile pentru afaceri, turism sau educaţie, atunci tabloul devine şi mai convingător. Probabilitatea ca o persoană să fie foarte activă în dezvoltarea comunitară dacă a călătorit în străinătate şi crede în proiecte este de 44% (Tabelul 21).

Tabelul 21. Ideologie şi participare comunitară funcţie de experienţa străinătăţii

Activism comunitar

Experienţa de migraţie “crede” în proiectele

comunitare minim mediu accentuat

Total

fără experienţă de migraţie nu 61 24 15 100 călătorie nu 46 35 19 100 fără experienţă de migraţie da 52 26 21 100 intenţie de migraţie nu 60 17 23 100 intenţie de migraţie da 45 32 23 100 prin munca proprie da 48 26 26 100 indirect, prin familie nu 49 22 28 100 prin munca proprie nu 29 43 29 100 indirect, prin familie da 35 33 32 100 călătorie da 29 27 44 100 50 27 23 100

La polul opus este situaţia celor care nu au nici un fel de experienţă de migraţie în străinătate

şi nici nu cred în proiecte. Şansa lor de a fi activi în dezvoltarea comunitară este extrem de redusă, de numai 15%.

Interesant de notat că experienţa străinătăţii prin lucru temporar acolo are un efect

62

neaşteptat. Cei care au lucrat în străinătate şi cred în proiecte sunt foarte activi comunitar în proporţie de 26% iar cei care au lucrat dar nu cred în proiecte au un activism de nivel 29%. Este singurul tip de experienţă de migraţie care favorizează un astfel de raport în care „necredincioşii” sunt mai activi decât „credincioşii”. În cazul acestei categorii de migranţi ar putea fi vorba de o deplasare a centrului de interes de la propria comunitate la ţara de destinaţie, cea în care au lucrat. Lumea lor începe să fie din ce în ce mai mult nu numai „aici” ci „aici şi acolo”. Înainte de a fi migranţi transnaţionali, cu stil de viaţă care combină cultura de origine şi cea de destinaţie temporară ei par să fie persoane frustrate de constrângerea de a lucra în afara ţării şi foarte interesate de lumea în care au fost dar în care nu sunt, de cele mai multe ori, acceptaţi.

În rest, pentru cei care au trăit străinătatea prin turism, prin rude sau prin intenţie de migraţie, persoanele cele mai active sunt cele care cred în proiecte comparativ cu cele care nu cred în ele.

Da, ideologia contează

Ipoteza că ideologia influenţează semnificativ comportamentele de participare comunitară poate fi testată însă cu mai mare precizie dacă se iau în consideraţie mai mulţi factori care condiţionează comportamentul respectiv. Este important să vedem ce se întâmplă dacă urmărim nu numai efectul ideologiei de participare ci şi pe cel al educaţiei, genului, capitalului relaţional, capitalului material, experienţei de migraţie, încrederii în primar, orientării tradiţionaliste sau moderniste, localizării centrale sau periferice a satului sau al formei de relief specifică pentru sat. Este ceea ce am întreprins în Tabelul 22. Este ca şi cum am construi o situaţie ideală în care comparăm oameni care cred şi oameni care nu cred în proiectele comunitare în acelaşi context social definit prin similitudine de status, de valori şi de localizare. Rezultatul experimentului mintal, realizat cu instrumente curente ale statisticii, indică faptul că ideologia de participare contează pentru participarea efectivă. Cu cât credinţa că proiecte de dezvoltare comunitară pot avea succes şi în satul propriu este mai bine structurată, cu atât este mai mare probabilitatea ca implicarea personală în acţiuni de folos obştesc să fie mai ridicată (Tabelul 22). Important este faptul că o astfel de concluzie rezultă în condiţiile în care sunt luaţi în consideraţie toţi ceilalţi factori anterior menţionaţi.

În plus, modelul complet de analiză indică faptul că participarea comunitară este mai intensă pentru bărbaţii cu nivel sporit de educaţie, cu capital relaţional bogat şi cu călătorii în străinătate. Situaţia comunitară cu localizare centrală sau periferică, la munte sau la câmpie, nu pare să fie semnificativă pentru participarea comunitară. Structura socială a satului este cea care mediază efectele localizării asupra participării.

63

Tabelul 22. Factori care favorizează participarea comunitară Coeficienţi de regresie Nivel de semnificaţie Bărbat (1 da 0 nu) 0.40 0.00 Educaţie 0.01 0.01 Indice bunuri materiale 0.10 0.15 Capital relaţional 0.30 0.00 A călătorit în străinătate (1 da 0 nu) 0.64 0.02 Valorizează obişnuinţa -0.15 0.11 Crede că proiectele comunitare pot reuşi în sat 0.22 0.02 Încredere în primar 0.07 0.55 Încredere în consilierii locali -0.31 0.00 Încredere în preot 0.15 0.11 Sat periferic (1 da 0 nu) 0.19 0.35 Relief (1 campie..5 munte) 0.13 0.26

Model de regresie logistică ordinală cu controlarea efectului de grupare la nivel de comună.

Încrederea în primar nu apare ca predictor semnificativ pentru gradul de participare

comunitară. În schimb relaţionarea pozitivă cu consilierii locali pare să fie mai mult un factor de defavorizare a participării. De ce dacă am încredere în consilierii locali sunt mai puţin prezent în practica de dezvoltare comunitară? Greu de spus. Relaţia trebuie retestată şi cu alte date. Cu informaţia actuală poate fi avansată ipoteza că încrederea în consilieri este mai degrabă un fenomen de reţea de interese defavorabilă participării comunitare. Lucrurile se petrec ca şi cum dacă am un consilier pe care îl cunosc şi îl apreciez la primărie nu mă mai simt obligat să particip. Dimpotrivă, relaţia la primărie îmi apare ca un gen de protecţie pentru neparticipare. Este o ipoteză care nu poate fi respinsă prin datele actuale.

De ce capitalul relaţional, numărul de cunoştinţe utile pe care le am în diferite instituţii, se impune drept condiţie favorabilă participării? Ar putea fi vorba de un gen de semnal pe care datele îl transmit sugerând că o bună parte din acţiunile comunitare nu sunt determinate nici de simpla apartenenţă la grup (identitare), nici pur altruiste ci marcate de cointeresare combinată indistinct cu motivaţiile identitare. Susţin că proiectele pentru binele satului se pot realiza pentru că îi ştiu pe cei din instituţiile locale şi pe de o parte îi apreciez ca valoare iar pe de alta îi pot folosi pentru a condiţiona participarea mea în acţiuni obşteşti pentru a obţine şi avantaje personale. Oricum, capitalul relaţional de care dispun este mai important decât cel material. Nu averea pe care o am mă determină să fiu activ comunitar ci relaţiile.

Fără excepţie, în toate cele nouă tipuri de situaţii, relaţiile utile sunt mai intense pentru cei cu activism comunitar ridicat decât pentru cei cu activism mediu sau minim. Dacă ai relaţii eşti activ şi în plan comunitar. Aceasta este principala constatare. Poate fi aşa pentru că ai interese să converteşti relaţiile în prestigiu sau în avantaje condiţionate de decizii instituţionale sau pentru că eşti mai legat de comunitate şi te identifici cu ea. Poate fi vorba de participare motivată prin cointeresare sau prin identitate grupală.

64

Tabelul 23.Participare comunitară şi relaţii utile (%) Activism comunitar

Relaţii utile .. minim mediu accentuat Total la medic 15 24 35 22 la primărie 13 19 33 19 la poliţie 9 14 20 13 în străinătate 5 10 16 9 la justiţie 5 9 10 7 la bănci 3 6 10 5 în găsire unui loc de muncă 3 7 8 5 la judeţ 2 5 10 4 în afaceri 2 3 6 3

Exemplu de mod de citire: 35% dintre persoanele cu activism comunitar accentuat au relaţii utile la medic.

Participarea între resurse şi ideologie

Ideologiile comunitare par să fie mai puţin susţinute în oraşele mici, de sub 20 mii locuitori, decât în sate (Tabelul 24): încrederea în primar este mult mai mică în oraşele mici decât în sate; credinţa că proiectele comunitare pot fi înfăptuite şi în oraşe este la nivelul celei din sate. Activismul comunitar însă este mai puternic în lumea oraşelor mici decât în cea a satelor. Probabil că mediul ONG este mult mai activ în oraşele mici.

Tabelul 24. Resurse, ideologii şi participare comunitară pe sate şi oraşe mici

Exemplu de mod de citire: 27% din totalul persoanelor intervievate în oraşele mici manifestă un nivel ridicat de activism comunitar.

Altfel, oraşul mic este mai bogat în capital material, capital uman şi capital relaţional

comparativ cu satul.

Tip de localitate

oraş mic

sat central

sat periferic apropiat de centrul de comună

sat periferic depărtat de centrul de comună

Total

Pondere absolvenţi de liceu 25 21 15 13 19 Pondere persoane care au absolvit şcoala primară sau gimnaziul 29 38 48 52 41 Medie indice bunuri materiale în gospodărie 1.6 1.0 0.8 0.8 1 Medie indice capital relaţional 1.1 0.9 0.8 0.6 0.9 Au călătorit în străinătate % 23 13 12 14 15 Au încredere în preot % 76 84 85 84 82 Au încredere în primar 50 72 62 65 63 Cred că proiectele comunitare pot fi realizate şi în satul lor % 69 72 69 67 70 Grad de activism comunitar (%) redus 47 51 48 51 50 mediu 26 26 27 27 26 accentuat 27 22 25 22 24

65

Constatările anterioare permit formularea ipotezei că participarea comunitară efectivă este dependentă de resurse în mai mare măsură decât ideologiile. În oraşele mici activismul comunitar este mai mare decât la sate datorită nivelului superior al resurselor în pofida ideologiilor comunitare mai puţin structurate) cu neîncredere în primari dar cu credinţă în dezvoltarea prin proiecte).

66