Parazitismul social. Reguli și norme pentru societatea omului nou Mioara ANTON * Motto: „Muncă, cinste, demnitate!“ La începutul anilor ’70, industrializarea masivă devenise una dintre prioritățile regimului. La capătul a cinci ani glorioși, N. Ceaușescu schița, în august 1969, de la tribuna celui de-al X-lea Congres al partidului, programul înfăptuirii societății socialiste multilateral dezvoltate, axat pe economie avansată, agricultură și industrie modernizate și dezvoltarea învățământului tehnic 1 . Construirea socialismului prin mijloace proprii nu se putea realiza fără mobilizarea totală a societății, ceea ce presupunea o creștere semnificativă a ponderii populației implicată în activitățile industriale sau ramurile conexe acesteia. Dacă în 1969, conform cifrelor oficiale numai 20,7/% din totalul populației activa în industrie, pentru următorul cincinal, Ceaușescu preconiza o creștere cu cel puțin 20%, astfel încât România să poată rivaliza cu cele mai industrializate state ale vremii. Directive, teze și indicații Un program ambițios, care dincolo de simbolistica ideologică, anunța noi mutații sociale, precum și reevaluarea relației dintre partid și societate, astfel încât obiectivele programului de dezvoltare economică ale regimului să fie îndeplinite. Strategiile de reconciliere socială, precum și manipularea sentimentelor identitare, i-au asigurat lui Ceaușescu susținerea populară, atent administrată sub forma vizitelor în teritoriu și a adunărilor populare. Întărirea legăturilor dintre partid și clasa muncitoare era esențială pentru misiunea pe care acesta și-o asumase, context în care, educația ideologică a societății devenea la rândul ei prioritară. Formularea unui nou program ideologic, de educare socialistă a societății și de formare a omului nou, a modificat substanțial raportul dintre regim și societate. Directivele, tezele și indicațiile (prețioase, valoroase, geniale) urmau să redisciplineze o societate care deprinsese în anii de liberalizare comportamente și atitudini care o puneau în opoziție cu misiunea istorică a partidului. * Mioara Anton, cercetător ştiinţific II, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“, Academia Română, [email protected]1 Optimist, Ceaușescu declara că „societatea socialistă multilateral dezvoltată se va înfățișa din toate punctele de vedere superioară orânduirii capitaliste“. Aceasta însemna o creșterea a indicatorilor economici pentru intervalul 1971-1975, fiind prevăzute aproape zece procente anuale pentru producția industrială, cinci pentru agricultură și o sporire a venitului national cu 7,7-8,5%. Începea cursa pentru „cincinalul în patru ani și jumătate“. Congresul al X-lea al Partidului Comunist Român, București, Editura Politică, 1969, p. 25.
Transcript
Parazitismul social. Reguli și norme pentru societatea omului nou
Mioara ANTON*
Motto: „Muncă, cinste, demnitate!“
La începutul anilor ’70, industrializarea masivă devenise una dintre prioritățile
regimului. La capătul a cinci ani glorioși, N. Ceaușescu schița, în august 1969, de la
tribuna celui de-al X-lea Congres al partidului, programul înfăptuirii societății socialiste
multilateral dezvoltate, axat pe economie avansată, agricultură și industrie modernizate
și dezvoltarea învățământului tehnic1. Construirea socialismului prin mijloace proprii nu
se putea realiza fără mobilizarea totală a societății, ceea ce presupunea o creștere
semnificativă a ponderii populației implicată în activitățile industriale sau ramurile
conexe acesteia. Dacă în 1969, conform cifrelor oficiale numai 20,7/% din totalul
populației activa în industrie, pentru următorul cincinal, Ceaușescu preconiza o creștere
cu cel puțin 20%, astfel încât România să poată rivaliza cu cele mai industrializate state
ale vremii.
Directive, teze și indicații
Un program ambițios, care dincolo de simbolistica ideologică, anunța noi mutații
sociale, precum și reevaluarea relației dintre partid și societate, astfel încât obiectivele
programului de dezvoltare economică ale regimului să fie îndeplinite. Strategiile de
reconciliere socială, precum și manipularea sentimentelor identitare, i-au asigurat lui
Ceaușescu susținerea populară, atent administrată sub forma vizitelor în teritoriu și a
adunărilor populare. Întărirea legăturilor dintre partid și clasa muncitoare era esențială
pentru misiunea pe care acesta și-o asumase, context în care, educația ideologică a
societății devenea la rândul ei prioritară. Formularea unui nou program ideologic, de
educare socialistă a societății și de formare a omului nou, a modificat substanțial raportul
dintre regim și societate. Directivele, tezele și indicațiile (prețioase, valoroase, geniale)
urmau să redisciplineze o societate care deprinsese în anii de liberalizare comportamente
și atitudini care o puneau în opoziție cu misiunea istorică a partidului.
* Mioara Anton, cercetător ştiinţific II, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“, Academia Română,
[email protected] 1 Optimist, Ceaușescu declara că „societatea socialistă multilateral dezvoltată se va înfățișa din toate
punctele de vedere superioară orânduirii capitaliste“. Aceasta însemna o creșterea a indicatorilor
economici pentru intervalul 1971-1975, fiind prevăzute aproape zece procente anuale pentru producția
industrială, cinci pentru agricultură și o sporire a venitului national cu 7,7-8,5%. Începea cursa pentru
„cincinalul în patru ani și jumătate“. Congresul al X-lea al Partidului Comunist Român, București,
Editura Politică, 1969, p. 25.
Mioara Anton 34
La aproape trei decenii de la instaurarea comunismului înfățișarea societății
românești se schimbase radical. Prin industrializare și urbanizare s-au modificat
condițiile de viață (cu ritmuri determinate de planurile de dezvoltare economică), s-au
diversificat bunurile de larg consum și a crescut nivelul de trai al populației2.
Liberalizarea și scăderea presiunii ideologice asupra societății erau factori de risc care
puteau conduce la contestație și critică deschisă la adresa puterii, realitate înțeleasă de
Ceaușescu încă din primii ani guvernării sale. Încurajate chiar de pozițiile publice ale
partidului, anumite grupuri sociale (intelectuali, studenți) ar fi fost tentate să pună sub
semnul întrebării deciziile puterii politice și să ceară reformarea acesteia. Evenimentele
din toamna anului 1965, de la Facultatea de Filosofie, şi manifestația studenților din
decembrie 1968 sunt exemple care arată că exista pericolul ca partidul să piardă controlul
asupra societății. Pentru Ceaușescu, manifestația din 24 decembrie 1968 era în egală
măsură o dovadă de huliganism, dar și expresia unei „mentalități înapoiate, retrograde“3
care se manifesta cu precădere în rândurile tineretului. În urma incidentului, Ceaușescu
a dispus intensificarea educației ideologice și creșterea spiritului combativ al presei
studențești. Este o întrebare deschisă în ce măsură aceste reacții ale societății au pregătit
înghețul ideologic de la începutul anilor ’70. Fără îndoială că pentru Ceaușescu, un
produs complet al culturii staliniste, liberalizarea a fost un simplu joc al seducției,
societatea căzând în această capcană a deschiderii4. Odată atins acest obiectiv, prioritare
deveneau recâștigarea pozițiilor de forță și aducerea sub ascultare a unei noi generații
care atingea pragul de maturitate la începutul anilor ‘70.
Unul dintre efectele anilor de liberalizare a fost și deschiderea către producțiile
occidentale. Accesul la informație prin intermediul presei scrise, televiziunii și radioului
creaseră noi atitudini, unele dintre ele considerate periculoase pentru moravurile
socialiste. Liderii partidului au intuit potențialul contestatar al noilor tendinţe, mai ales
că valul protestelor care străbătuse America și Europa occidentală la sfârșitul anilor ’60
anunțase apariția unei noi generații care proclamase ruptura de lumea veche. Blugii,
tricourile colorate și paietate, moda părului lung atât la femei, cât și la bărbați, nuanțele
tari ale vestimentației cotidiene șocau într-o societate convențională, conservatoare și
uniformizată. Tânărul comunist ideal imaginat de regim, devotat partidului și patriei, pe
deplin integrat social, era pus în pericol de avalanșa modelelor culturale importate din
2 Cezar Stanciu, Paradigma revoluționară și societatea de consum în România comunistă. O abordare
comparativă, în Între transformare și adaptare. Avataruri ale cotidianului în regimul comunist din
România, „Anuarul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului
Românesc“, vol. VIII, 2013, pp. 197-198. 3 Adam Burakowski, Dictatura lui Nicolae Ceauşescu, 1965–1989. Geniul Carpaţilor, Iaşi, Editura
Polirom, 2011, pp. 130-133. Stenograma în care a fost analizată manifestația studenților în Istoria
comunismului din România, vol. II. Documente. Nicolae Ceaușescu (1965-1971), ed. Mihnea Berindei,
Dorin Dobrincu, Armand Goșu, Iași, Editura Polirom, 2012, pp. 498-510; de asemenea și studiul semnat
de Cezar Stanciu, Conducerea PCR și problema tineretului (1968-1971). Preliminarii la „minirevoluția
culturală“, în „Studii și Materiale de Istorie Contemporană“, vol. XIII/2014, pp. 88-93. 4 Silviu Curticeanu, șeful Cancelariei CC al PCR, nota că liberalizarea a fost înțeleasă de Ceaușescu ca
mijloc pentru obținerea sprijinului popular, fără să existe nici cea mai mică intenție de renunțare la
dogmatismul ideologic. Silviu Curticeanu, Meditații necenzurate, București, Editura Historia, 2007, pp.
55-56.
Parazitismul social. Reguli și norme pentru societatea omului nou 35
Occident5. Nu tocmai potrivite, devreme ce tinerii occidentali își consumau existența în
promiscuitate, sărăcie și decădere morală6.
Regimul a decis să pună ordine în existența agitată a tinerilor nonconformiști ale
căror gusturi muzicale și ținute vestimentare deveniseră mult prea stridente pentru
normele rigide de convieţuire ale societății socialiste. Planurile economice de anvergură
au impus reglementări legislative care au vizat cu prioritate domeniul muncii și cel al
învățământului, pornind de la profilul industrial al noii societăți7. În termeni sociologici,
creșterea stocului de educație a impulsionat modernizarea individuală care a fost însă
subordonată scopurilor economice ale regimului8. Procesul accelerat al industrializării a
dus la o răsturnare a raportului dintre învățământul umanist și cel tehnic, astfel că până
la sfârșitul anului 1989 una din două persoane cu studii superioare era inginer9.
Planificarea cifrelor de școlarizare, precum și locurile limitate la anumite discipline (mai
ales cele umaniste), au îngreunat accesul în învățământul superior. Foarte mulți dintre
cei care se confruntau cu eșecul unui examen de admitere optau pentru o a doua sau a
treia șansă, ceea ce însemna că nu se regăseau în procesul de producție, lipsind regimul
de o forță de muncă necesară marilor proiecte10.
5 Pentru comparație vezi studiul de caz asupra rolului jucat de presa Komsomolului pentru educarea
tinerei generații în Rusia Sovietică, Gleb Tsipursky, Citizenship, Deviance and Identity. Soviet youth
newspapers as agents of social control in the Thaw-era leisure campaing, în „Cahier du Monde Russe“,
nr. 49/4, octobre-décembre 2008, pp. 630 și urm.; de asemenea, și studiul semnat de Manuela Marin
referitor la modul în care Securitatea a supravegheat „influențarea negativă a tinerei generații de către
cercurile reacționare din străinătate“. Muzica occidentală a anilor ’80, curentele punk rock, heavy rock,
cu un profund mesaj contestatar, altera în opinia Securității „tradițiile sănătoase ale poporului român“.
Manuela Marin, Securitatea și panica morală: contraculturile muzicale ale tineretului în România
comunistă a anilor ’80, în Marginalități, periferii, frontiere simbolice. Societate comunistă și dilemele
sale indentitare, „Anuarul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului
Românesc“, vol. IX, 2014, pp. 288-289; Alexandru Matei, O tribună captivantă. Televiziune, ideologie,
societate în România socialistă (1965–1983), Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2013, pp. 72-79. 6 Vezi și Probleme ale tineretului occidental, în „Scânteia“, 7 ianuarie 1972. În cadrul rubricii erau
grupate articole din presa străină referitoare la degradarea comunităților hippy din marile orașe
occidentale. Amsterdamul fusese luat cu asalt de „hoarde de nepietănați“ în fața cărora forțele de ordine
se dovedeau a fi neputincioase. 7 Pentru modificările aduse sistemului de învățământ din primii ani ai regimului Ceaușescu, vezi
Cristian Vasile, Viața intelectuală și artistică în primul deceniu al regimului Ceaușescu. 1965-1974,
București, Editura Humanitas, 2014, pp. 164-178. 8 Vezi Dumitru Sandu, Spațiul social al tranziției, Iași, Editura Polirom, 1999, p. 8. 9 Vlad Pașca, Educația în România comunistă: un joc cu sumă nulă? O analiză a stocurilor de educație,
în Marginalități, periferii, frontiere simbolice. Societate comunistă și dilemele sale indentitare,
„Anuarul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc“, vol.
IX, 2014, pp. 184. 10 Au fost frecvente scrisorile prin care se solicita sporirea numărului de locuri în instituțiile de
învățământ superior, eventual chiar introducerea unor taxe de studiu. Într-o scrisoare semnată „un
comunist“ adresată Conferinței Naționale a Partidului din iulie 1972 se arăta că „(…) sunt necesare
măsuri urgente care să rezolve problema zecilor de mii de tineri care stau suspendați în aer și care în
mare parte se obișnuiesc în aceste perioade de semiactivitate, de la un examen la altul (un an), cu o
viață indiferentă care încet se transformă în parazitism, indiferență, indolență și chiar viață antisocială
– prostituție, beție, furt! Să se înființeze locuri în mai multe facultăți (…) să se instituie taxe pentru cei
care nu reușesc la examenele normale (…). E mai bine să avem titrați care să posede cunoștințe (…)
Mioara Anton 36
Nemulțumirile oficiale față de tânăra generație au luat forma unui decret special
emis, la 11 aprilie 1970, prin care erau sancționați toți cei care nu respectau regulile de
conviețuire socială, ordinea și liniștea publică, sau se sustrăgeau „îndatoririi cetățenești“
de a munci. În expunerea de motive a legii se preciza că emiterea acesteia era rezultatul
gradului înalt de responsabilitate socială pe care cetățenii onești înțelegeau să-l aibă față
de societatea în care trăiau: „Oamenii muncii iau atitudine împotriva acelora care, sub
influența unor mentalități înapoiate, refuză să se încadreze într-o activitate utilă, duc o
viață parazitară, tulbură ordinea și liniștea publică, încalcă cele mai elementare norme
de conviețuire socială, provocând indignarea cetățenilor“11. Viața parazitară era asociată
cu vagabondajul, cerșetoria, comerțul ilicit (bișnița), prostituția, șomajul, jocurile de
noroc, consumul în exces de băuturi alcoolice, violența domestică, abandonul familial,
huliganismul și vandalismul, răspândirea de informații alarmiste sau ofense aduse
autorității12. Totodată, pentru a evita tulburările din spațiul public, legea reglementa și
orarul restaurantelor, fiind interzisă menținerea lor în funcțiune după ora legală de
închidere. Câteva luni mai târziu, într-o anchetă publicată în „Scânteia“, se preciza că o
astfel de lege era binevenită deoarece „contravenienții la ordinea socială“ proveneau din
rândurile grupurilor de pierde-vară, a celor care se considerau „descurcăreți“ și care nu
fuseseră niciodată sancționați pentru comportamentul lor. Venise vremea ca ei să
plătească pentru sfidarea moralei socialiste. De altfel, ancheta era însoțită și de o
caricatură care înfățișa două personaje masculine îngrijorate de noile reguli care reglau
conviețuirea socialistă: „200 de lei pentru o înjurătură! S-a scumpit viața, băiețică“13.
Parazitismul social se sancționa cu închisoare contravențională de la o lună la
șase luni închisoare sau cu amendă de la 1000 la 5000 lei. În realitate, se dorea
identificarea și pedepsirea tuturor celor care se eschivau, din diferite motive, ca după
finalizarea studiilor să se alăture efortului general de construire a societății socialiste. În
această categorie intrau cei care refuzau repartițiile, fuseseră respinși la examenul de
admitere în facultăți sau nu reușeau să treacă examenul intermediar pentru continuarea
studiilor liceale. Traficul de influență și plata examenelor erau practici uzuale folosite de
cei care voiau să se sustragă efortului general de construire a societății socialiste.
decât să avem elemente care din cauza insuccesului la admitere să devină stâlpi de cafenea“. ANIC,
Fond CC al PCR, Secția Cancelarie, dosar 176/1972, ff. 119-120. 11 Decret nr. 153 din 24 martie 1970 pentru stabilirea și sancționarea unor contravenții privind regulile
de conviețuire socială, ordinea și liniștea publică în http://www.legex.ro/Decretul-153-1970-454.aspx
(accesat la 23 martie 2015). Și în Uniunea Sovietică a existat un decret asemănător, dar spre deosebire
de România, dezbaterea publică a durat câțiva ani din 1957 până în 1961, când a fost emisă varianta
finală a legii. Văzută tot ca o cale de purificare a societății care se îndrepta spre comunism, legea își
propunea să disciplineze acele categorii sociale predispuse la parazitism (cerșetorii, vagabonzii,
prostituatele, cei implicați în traficul cu produse, tinerii care refuzau să se integreze în sistemul
economiei socialiste). Sheila Fitzpatrick notează că legea sovietică i-a vizat în special pe cei implicați
în ramificațiile economiei secundare. Sheila Fitzpatrick, Social parasites. How tramps, idle youth, and
busy entrepreneurs impeded the Soviet march to communism, în „Cahiers du Monde Russe“, 1-2/2006,
pp. 377-408. 12 În categoria actelor sancționate de lege intra și refuzul cetățenilor de participa la acțiunile organizate
în caz de calamitate sau dezastre naturale. 13 Strada, în „Scânteia“, 21 iulie 1970.
opinii largi de masă“16. Într-un prim raid, realizat în București și în țară, fuseseră
identificate 3.453 de persoane, fără acte de identitate și îmbrăcați necorespunzător. Cei
mai mulți dintre ei erau studenți și elevi care au fost obligați să renunțe la blugi și să-și
tundă părul. În finalul notei realizate de Secția Organizatorică a CC al PCR se sublinia
că acțiunea fusese apreciată pozitiv de marea majoritate a cetățenilor „deoarece
contribuie la reeducarea unor elemente, la menținerea ordinei și întărirea disciplinei, la
dezvoltarea spiritului de conviețuire socială“17.
„Scânteia“ a fost la datorie și a declanșat campanii împotriva „trândavilor“,
„trântorilor“, „vagabonzilor“ și „profitorilor“. Anchetele sociale au început să-și facă loc
în paginile ziarului încă din ianuarie 1970. Un prim articol publicat sub titlul Mașinuța
„lui băiatu“ și derapajul etic critica obiceiul părinților înstăriți de a-și împrumuta
mașinile fiilor teribiliști, „nedeprinși cu gustul muncii“, încurajând astfel răsfățul și
diluând principiul echității, „piatra unghiulară a eticii comuniste“. Articolul se încheia
profetic: „Tot ceea ce se capătă ușor deschide calea ușurinței, frivolității, descalifică
ideea de efort, conștiința muncii ca unică generatoare de valori în societatea socialistă.
Este de la sine înțeles că, atunci când circulația pe șoseaua vieții nu e guvernată de
normele eticii, derapajele, tamponările și chiar accidentele mai grave devin
inevitabile!“18. Periodic, ziarul a prezentat anchete prin care era ilustrată existența unor
„indivizi periculoși“, „elemente antisociale, fără ocupație“, „eșecuri educative“, cu viață
dubioasă, adevărați „mentori ai viciului“, „destine în derivă“, care își făceau cu ușurință
prozeliți în rândul adolescenților scăpați de sub supravegherea părinților19. În vreme ce
unii își îmbogățeau mintea și se pregăteau pentru viață, alții se îngrămădeau în
cinematografe, atrași de culoare și strălucire, fiind mai puțin preocupați de
responsabilitatea propriului viitor. „Bulevardierii“, fie că erau elevi sau studenți, riscau
să îngroașe rândurile celor care nu respectau ordinea socială: „E drept, acești tineri nu
sunt mulți la număr, dar ei pun în pericol prin contaminare, caracterele neîntinate ale
altor tineri, de care se apropie, ispitindu-i cu baliverne despre «fericirea» traiului
parazitar, încercând să-i atragă la fapte și atitudini condamnabile“20.
Nu au scăpat de critica publică nici cei care după absolvirea unei școli alegeau
traiul confortabil oferit de părinți în locul vieții tumultoase de pe marile șantiere, fabrici
sau uzine. Titus Andrei, semnatarul unor articole de condamnare a bacșișurilor, avertiza
într-o anchetă socială intitulată Trândavi, dar luxoși și bine hrăniți, că responsabilizarea
tinerilor era o datorie a opiniei publice, care trebuia să condamne astfel de tendințe: „(…)
Pe fondul în aparență nevinovat al unor asemenea manifestări germinează și cresc faptele
antisociale de o deosebită periculozitate mergând până la încălcarea legilor penale. Așa
16 Istoria comunismului din România, vol. II. Documente. Nicolae Ceaușescu (1965-1971)…, p. 588. 17 Ibidem. 18 Victor Bîrlădeanu, Mașinuța „lui tăticu“ și derapajul etic, în „Scânteia“, 9 ianuarie 1970; vezi și
Falsa grijă părintească, mediu nutritiv al parazitismului, loc. cit., 28 august 1971. 19 Ion Vlaicu, Nu-i lăsați pe „mentorii viciului“ să facă prozeliți, în loc. cit., 18 ianuarie 1970. 20 Victor Bîrlădeanu, Bulevardierii, în loc. cit., 30 ianuarie 1970; Victor Bîrlădeanu, „Parazitul cu
principii“ la ora lucidității amare, loc. cit., 16 februarie 1972.
Parazitismul social. Reguli și norme pentru societatea omului nou 39
apar fel de fel de «eroi», modele false și pernicioase pentru adolescenți. (…)
Parazitismul, traiul fără muncă, nu are ce căuta în societatea socialistă“21.
Războiul împotriva „pletoșilor“ a agitat spiritele sensibile și conservatoare. Tonul
a fost dat tot de „Scânteia“, care în aprilie 1970, publica sub semnătura lui Mihai
Caranfil, descrieri sugestive ale paraziților sociali, eșecuri educative, de cele mai multe
ori elevi și studenți, amestecați în lumea pestriță a bișnițarilor și a celor fără ocupație
care își făceau veacul în fața cinematografelor, în baruri sau cafenele: „Pieton, cetățean,
ești adesea stânjenit, contrariat de unele stridențe în peisajul social al străzii. (…) Că ar
fi vorba de niște «netunși» și buruienoși în expresii… acestea sunt însă atribute
exterioare, principalul pericol îl constituie condiția lor de paraziți sociali, care nu
sfidează nu mai «codul bunelor maniere», ci codul muncii, al respectului față de legile
scrise și nescrise ale societății. (…) Strada, climatul nostru social (…) nu îngăduie astfel
de manifestări sfidătoare. Nu îngăduie parazitismul, sustragerea de la îndatoririle sociale,
respinge cu repulsie stridențele, indecența, maimuțărerile!“22. Într-o țară angajată să
construiască socialismul, exuberanța tinerilor fără ocupație nu putea decât să irite.
Cetățenii cinstiți, indignați de comportamentele antisociale, îndemnau la depistarea
„elementelor declasate“ și trimiterea lor pe șantiere, fabrici și uzine.
Lansarea tezelor din iulie și prelucrarea lor în comitetele regionale de partid au
produs reacții variate în societate. În vreme ce intelectualii își exprimau îngrijorarea
întoarcerii la realitatea sufocantă a anilor ’50, „partea sănătoasă“ a societății socialiste
nu numai că a sprijinit deschis noua inițiativă a puterii, dar a și oferit propuneri de
îmbunătățire a programului. Tânăra generație s-a aflat în centrul preocupărilor celor care
își declarau deschis adeziunea față de politicile regimului. Ion Țepeluș din București,
entuziasmat de lansarea programului idelogic de educare a membrilor de partid și
oamenilor muncii, venea cu o serie de sugestii menite să ajute la buna funcționare
societății socialiste. Pe lângă creșterea retribuțiilor lucrătorilor din Miliție, pedepsirea
exemplară a celor care furau din avutul obștesc, revizuirea sistemului de admitere în
învățământul superior, decorarea nediscriminatorie a fruntașilor în muncă, Ion Țepeluș
propunea și pedepsirea studenților care lipseau de la cursuri și nu se prezentau la
examene: „Sunt unii studenți care nu frecventează cu regularitate cursurile și nici nu se
prezintă la examene. Aceștia trebuiesc încorporați neîntârziat, să nu fie lăsați să-și piardă
timpul în localuri, baruri cu tonomate, căci acolo vin în contact cu drojdia societății de
tristă memorie și caută să-și facă părtași la diverse fapte urâte“23.
21 Titus Andrei, Trândavi, dar luxoși și bine hrăniți, în loc. cit., martie 1970. 22 Mihai Caranfil, Cavalerii fără glorie ai turnirului pe asfalt, în loc. cit., martie 1970; de asemenea,
vezi și articolul de fond publicat în „Scânteia“ la 9 iulie 1972, intitulat Societatea noastră proclamă și
înfăptuiește principiul „nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă“. În aceiași ediție erau publicate,
sub titlul Opinia publică condamnă parazitismul social, sub orice formă s-ar manifesta, reacțiile
cetățenilor indignați pe marginea anchetelor care dezvăluiau exemple ale existenței parazitare. Pentru
Elisabeta Cosineli, economist din Suceava, cei care duceau o viață parazitară „stropeau cu noroi fețele
senine ale celor care-și privesc cu proprii lor ochi succesele muncii depuse, muncă de care indirect
profită și ei, chiar dacă nu fură banii și hainele părinților; ei consumă în localurile prin care își duc viața,
pâinea și vinul produse de oameni pe care îi sfidează“. 23 Criticile lui Țepeluș au vizat și comportamentul jucătorilor de fotbal de la echipa Dinamo, tratați cu
prea multă îngăduință pentru faptele lor reprobabile (beții și scandaluri publice). Nici transferurile în
Mioara Anton 40
Pentru Adrian Dumitru Antoniu, ofițer în rezervă și revizor contabil la Stația de
Sortare a Minereului din Galați, „dezvoltarea conștiinței revoluționare a tinerei
generații“ era strâns legată de portul uniformelor școlare și de desființarea bodegilor de
categoria a III-a, transformate în „focare de otrăvire a tinerei generații“. El propunea
restricții în localurile publice ale tinerilor care nu împliniseră 18 ani, creșterea prețurilor
la băuturile alcoolice și țigări, înființarea de echipe mixte, formate din activiști UTC,
lucrători de miliție și profesori, care să verifice comportamentul tinerilor pe străzi,
judecarea publică a celor găsiți vinovați, sancționarea aspră a actelor de huliganism și
impunerea unui cod vestimentar adecvat: „Interzicerea atât la sexul masculin și feminin
de ținute cosmopolite care nu corespund eticii noastre socialiste (…). În munca noastră
de zi cu zi ne vom călăuzi permanent după învățătura marxist-leninistă și măsurile trasate
de dvs. pentru construirea societății socialiste multilateral dezvoltate“24.
Gheorghe Leahu, din București, cerea ca „toți tineri, băeți și fete, care stau ca
paraziții pe stradă și în localuri, să fie depistați și trimiși la muncă acolo unde țara are
nevoie. Iar ca o rușine a Capitalei noastre au apărut damele de consumație care (sic!) le
găsești la toate colțurile și în special cu străini cu toate că prostituția este interzisă. Nu
știu de ce miliția de moravuri nu ia măsuri împotriva lor. Poporul nostru muncitor nu
trebuie să fie sfidat de acești paraziți“25.
Iulian Diosig, membru de partid, și muncitor la fabrica de mobilă din Sibiu,
aducea la 8 septembrie 1971, completări pogramului de educare ideologică a cetățenilor.
Revoltat peste măsură de încălcarea moralei socialiste cerea interzicerea în sălile de
spectacole, localurile publice, pe străzi și în parcuri, a persoanelor îmbrăcate „în chiloți
și în costume de baie, bărbați în maieuri, tot felul de mini jupuri și tineri pletoși care
indignează opinia publică. Toată lumea să fie îmbrăcată în mod ordonat și civilizat“26.
Pentru a fi evitate influențele externe dăunătoare, el sugera instituirea unei legislații
speciale și restricții la frontieră, astfel încât cetățenilor străini, „pletoși și cu ținută
necorespunzătoare“, să le fie refuzată intrarea în țară: „Acest lucru îl motivez prin aceia
că pe lângă valuta pe care aceștia o aduc în țară, ne face și un prost serviciu deoarece
tineretul nostru este influențabil, copiază aceste atitudini și comportări necores-
punzătoare. Părerea mea este că pierdem ceva valută, dar în schimb educăm tineretul
nostru în conformitate cu aspirațiile și tradițiile poporului nostru și ne bucurăm pe plan
mondial de un prestigiu cu mult mai mare“27. Mai mult, Diosig recomanda înființarea în
toate județele a unor șantiere de muncă care să-i cuprindă pe toți cei care nu aveau
ocupație și trăiau din muncă necinstită, parazitară. În opinia sa era nevoie și de o reformă
străinătate nu erau pe placul petentului, fiind în opinia sa surse de îmbogățire și spălare de bani pentru
antrenori și jucători: „Nu suntem de acord cu această poveste, noi dorim să stea la noi în țară cu mintea
și corpul sănătos și nu ne trebuie devize în schimbul otravei capitaliste ce o aduc cu ei când se reîntorc
după ani de zile și-i incită și pe cei din echipă la gusturi de burgheji, deci să fie rechemați toți jucătorii
până la 1 ianuarie 1972. Dinamo să se astâmpere cu racolajul“. ANIC, Fond CC al PCR, Secția
Cancelarie, dosar 176/1971, ff. 23-24. 24 Ibidem, f. 40. 25 Ibidem, f. 21. 26Scrisoarea se intitula „Propuneri în legătură cu educarea ideologică a membrilor de partid, cât și a
tuturor cetățenilor“, în Ibidem, f. 25. 27 Ibidem, f. 25.
Parazitismul social. Reguli și norme pentru societatea omului nou 41
a învățământului care să-i cuprindă și pe cei care nu erau admiși la liceu sau în școlile
profesionale.
Pentru Vasile Breazdău din Șimleul-Silvaniei, jud. Sălaj, sursa răului era apariția
în emisiunile televizate a „lățoșilor, cu fel de fel de fiare atârnate la gât sau aplicate pe
haine“, o adevărată ofensă la adresa bunului gust: „Actrițele și din păcate și unele destul
de apreciate de public apar mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate și atunci când apar
îmbrăcate au o ținută care este la curent cu moda altor planete și care îi este străină
bunului simț al poporului nostru. Comerțul, de asemenea, pune cu prea multă ușurință la
dispoziția celor dornici de extravaganță o vestimentație care este în contradicție cu bunul
gust“28. El cerea concedierea celor care produceau și comercializau „bunuri stridente“.
Au existat și propuneri de impozitare a celor care alegeau să fie liber profesioniști.
Avocatul Mircea Rădulescu din Constanța considera că o astfel de măsură i-ar fi convins
pe cei care încă mai aveau ezitări să se asocieze efortului general de construire a
socialismului, ar fi dus la completarea tuturor locurilor vacante din producție și la o
creștere a venitului național: „Va dispare parazitismul, specula, înșelăciunea, situație
care depinde de modul insistent în care ne vom preocupa de acești cetățeni“29.
Florea I. Nacu, din Băilești, tehnician la Întreprinderea de Reparat Material
Aeronautic, saluta la rându-i propunerea făcută de N. Ceaușescu în cadrul Conferinței
Naționale a Partidului, din iulie 1972, referitoare la integrarea în producție a celor care
împliniseră 16 ani și nu mai urmau alte forme de învățământ. O decizie sănătoasă, dar
care trebuia să cuprindă și „partea aceia minoră a tinerilor care înțeleg să umble într-o
ținută decadentă, cu plete, barbă, fără nicio meserie, rătăciți prin localuri, cheltuind banii
părinților, sau banii proveniți din căi necinstite (…)“30. Aducerea lor pe calea cea dreaptă
și redarea societății se puteau realiza prin înființarea unor tabere speciale de muncă cu
„caracter contructiv-educativ“.
Combaterea parazitismului a rămas una dintre preocupările regimului care s-a
străduit prin măsuri legislative și pedepse exemplare să disciplineze tânăra generație și
să-i domolească spiritul contestatar. Pentru apărarea spiritului „eticii și echității
socialiste“ în București existau la nivelul anului 1974, 845 de echipe mixte care, cu
sprijinul forțelor de miliție, aveau misiunea de a combate parazitismul și manifestările
retrograde31. În componența lor intrau membri ai UTC, reprezentanți ai consiliilor
populare și organizațiilor de femei. Ulterior, la începutul anilor ’80, au fost mobilizate și
gărzile muncitorești. Erau vizați în special cei cu ținută vestimentară necorespunzătoare,
indecentă, bișnițarii, scandalagii și minorii vagabonzi: „(…) un mare număr de tineri au
(sic!) fost determinați să se tundă, iar alții au fost avertizați asupra aspectului vestimentar
inadecvat; organele de miliție au reținut pe acei care practicau comerțul ambulant
28 Ibidem, f. 51. 29 Ibidem, ff. 42-43. 30 Ibidem, dosar 176/1972, f. 34. 31 „Informare cu privire la acțiunile de combatere a parazitismului și manifestărilor de încălcare a
normelor eticii și echității socialiste în municipiul București, Brașov și județul Constanța“. În cursul
raidurilor organizate în august 1974, în București au fost identificate 4250 de persoane fără ocupație,
1600 fiind convinse să se angajeze. În județul Brașov activau 200 de echipe care identificaseră 1820 de
neautorizat, iar un număr de 148 de tineri au fost amendați pentru provocare de
scandaluri sau alte abateri sancționate de lege“32. Raiduri-anchetă prin baruri și
restaurante, articole moralizatoare, filme documentare reunite sub titlul Cu ce te ocupi dumneata?, procese publice, conferințe lămuritoare, vizite organizate pentru tineri pe
șantiere și în fabrici au constituit arsenalul folosit de partid pentru însănătoșirea tinerei
generații.
Supraveghere și control
Legile din 1976 au fost urmate în 1977 de noi reglementări care limitau tot mai
mult libertățile cetățenilor. Ele erau parte ale unui amplu program de supraveghere și
control exercitat de partid asupra întregii societății (interzicerea avorturilor, a
divorțurilor, controlul migrației populației). La Conferința Națională din decembrie
1977, se stabilea ca persoanele care comiteau infracțiuni ușoare (în special minorii) să
nu mai fie trimise în detenție, ci reeducate la locul de muncă sau de către organizațiile
obștești, pentru a fi astfel evitată supra-aglomerarea închisorilor. Ceaușescu a evitat să
se refere direct la fenomenul parazitismului social și a făcut referire numai la setul
legislativ care reglementa infracțiunile ce contraveneau normelor de convențuire socială
și nu respectau modul de viață și muncă al societății socialiste. Îngăduitor, Ceaușescu
preciza: „Principala noastră preocupare trebuie să fie de a-i împiedica pe oameni să
comită abateri, iar atunci când o fac, de a-i ajuta să se îndrepte. Să constituie o datorie
de onoare pentru colectivele de oameni ai muncii de a nu avea în rândurile lor rebuturi
– ca să folosesc un termen economic. Rolul activității educative trebuie să fie încadrarea
organică a fiecărui cetățean în munca și viața colectivului din care face parte (…)“33.
Analiza situației infracționale din perioada 1971-1975 evidenția menținerea unei
cifre constante în privința condamnărilor, media anuală fiind de 78.000 de cazuri34.
Tinerii reprezentau 38% din totalul celor condamnați, fiind înregistrați 4.558 de minori
și 22.212 tineri cu vârste cuprinse între 18 și 26 de ani: „Numărul infractorilor care
provin din rândul persoanelor ce nu desfășoară o activitate utilă pentru societate
reprezintă 46% din totalul condamnaților“35. Documentul insista pentru elaborarea unui
act normativ prin care să fie reintegrați social cei care suferiseră pedepse cu privarea de
libertate. În 1975, fuseseră condamnate pentru parazitism social 1.171 de persoane
(speculă, trafic de valută și prostituție): „Un aspect deosebit în legătură cu manifestările
de parazitism social îl consitituie numărul mare de țigani neîncadrați în producție. Starea
lor de înapoiere, peregrinajul cu caracter aproape permanent, concepția parazitară despre
32 Ibidem, f. 17v. 33 Totodată, Conferința adopta un program suplimentar de dezvoltare economico-socială a României
pentru perioada 1976-1980. Conferința Națională a Partidului Comunist Român, 7-9 decembrie 1977,
București, Editura Politică, 1978, pp. 43-47. 34 Condamnările fuseseră pronunțate pentru delapidări, furturi, neglijență, accidente de circulație,
omoruri, violuri, încălcări ale ordinii și liniștii publice etc. ANIC, Fond CC al PCR, Secția Cancelarie,
dosar 33/1976, f. 32f/v. 35 Ibidem, f. 32f/v.
Parazitismul social. Reguli și norme pentru societatea omului nou 43
viață, constituie cauze care generează comiterea de către aceștia a unor infracțiuni cum
sunt: furtul, tâlhăria, înșelăciunea, specula, cerșetoria“36.
La un deceniu de la lansarea primelor măsuri, rezultatele au fost dezamăgitoare
pentru conducerea partidului. Dacă în 1975, munca corecțională reprezenta 5,8% din
ponderea pedepselor, în 1980, aceasta a crescut la 43%. Se constata o creștere
îngrijorătoare a infracționalității juvenile și un eșec al programelor educative din școlile
de corecție. Cele două centre speciale de reeducare de la Găești și Târgu Ocna deveniseră
neîncăpătoare pentru cei 3.606 minori judecați pentru comiterea de infracțiuni. De
asemenea, se constata o creștere și a infracțiunilor de parazitism social prin multiplicarea
traficului de influență, a luării de mită și corupției37.
Raportul asupra activității politico-educative și culturale realizat la mijlocul
anului 1981 ilustra proporțiile eșecului instițutional al programului. Controlul fusese
realizat în opt județe, plus Bucureștiul, fiind vizate organizațiile de tineret, sindicale 71
de localități, activitatea cultural-educativă din 220 unități economice, învățământ și
cultură și 25 de mari unități militare38. Fenomenul parazitismului nu numai că nu fusese
înlăturat, ci înregistrase noi forme de manifestare. În ședința Secretariatului CC al PCR,
din 22 iunie 1981, s-a decis creșterea responsabilității Miliției în combaterea
manifestărilor nesănătoase înregistrate la nivelul populației. În realitate, se recomanda
depistarea tuturor persoanelor apte de muncă din Capitală și orașele mari și încadrarea
lor în producție: „(…) Se va trece la organizarea de detașamente de muncă pentru cei
care refuză încadrarea în producție sau părăsesc locul de muncă stabilit“39.
Detașamentele de muncă, școli speciale de reeducare aflate în subordinea
Ministerului Muncii sau centrele de reeducare pentru minori aflate sub directa
coordonare a Ministerului de Interne aveau menirea de a completa educația cetățenească
36 „Raportul cu privire la starea infracțională în perioada 1971-1975“, Ibidem, f. 36-37f/v. Problema
țiganilor era reluată și în ședința CPEx din 28 ianuarie 1981, când s-a discutat raportul referitor la
îmbunătățirea activității justiției, procuraturii și Ministerului de Interne. Erau raportate atacuri ale
bandelor de țigani asupra trenurilor de marfă și terorizarea satelor de către șatrele țigănești. În București,
se estima că existau 27.000 de țigani, foarte mulți dintre ei neîncadrați în muncă și fără acte de identitate.
Primarul Bucureștiului, Gheorghe Pană, propunea evacuarea din oraș a celor mai recalcitranți: „Sunt
purtători de păduchi, râie și tot felul de astfel de boli“. Ibidem, dosar 8/1981, f. 62. 37 Titlul raportului analizat în ședința Secretariatului, Raport referitor la aplicarea hotărârii Conferinței
Naționale a Partidului din 1977 privind educarea cetățenilor în spiritul respectării legilor, a prevenirii
și combaterii manifestărilor antisociale. Documentul fusese realizat de Secția pentru problemele
militare și Justiție în colaborare cu cea Organizatorică. Ibidem, ff. 97 și urm. 38 La nivelul țării, în primul semestru, fuseseră identificate 86.024 persoane, dintre 16.972 infractori,
40.000 persoane neîncadrate în muncă, 16.668 vagabondaj, cele mai multe în Constanța (4.900) și Cluj
(2000). Fenomenele infracționale (crime, violuri, furturi din avutul obștesc) se aflau în creștere, fiind
reclamate consumul de alcool și actele de violență. Îngrijorătoare era creșterea infracționalității
juvenile. Continuau să se manifeste traficul de influență, luarea de mită, specula, delapidările, comerț
ambulant. Sumele dilapidate variau între câteva sute de mii de lei până la câteva milioane. Ibidem, dosar
50/1981, filele 37-38; de asemenea și „Sinteza raportului în legătură cu aplicarea măsurilor stabilite de
Conferința Națională a Partidului din decembrie 1977 cu privire la perfecționarea activității organelor
de Justiție, procuratură și ale Ministerului de Interne, precum și la îmbunătățirea legislației“. Ibidem,
dosar 8/1981, ff. 95-97. 39 Ibidem, dosar 50/1981, f. 2v.
Mioara Anton 44
a tinerilor recalcitranți. Programul educației socialiste părea să nu dea rezultate devreme
ce în vara lui 1981, pe lângă mobilizarea forțelor de Miliție, s-a cerut implicarea tuturor
organzațiilor de masă și obștești pentru promovarea programelor educaționale. Presa
scrisă, radioul și televiziunea erau chemate să susțină noua campanie de combatere și
demascare a faptelor antisociale: „Vor prezenta cazuri concrete, situații rezolvate în care
cei vinovați recunosc fapta și constituie exemple educative cu putere de convingere“40.
Raportul scrisorilor din 1980 menționa existența unor forme diverse „de viață parazitară“
mai ales în rândul tinerilor din zonele industriale, grupați în „colective eterogene“, și cu
un nivel scăzut de educație: „Se impune ca școala, organizațiile de tineret, colectivele de
muncă și alți factori educaționali să desfășoare sistematic acțiuni de educație civică
pentru combaterea degradării relațiilor interpersonale, a încălcării normelor de
conviețuire socială“41.
Parazitismul social părea să tulbure și existența liniștită a celor din nomenclatură.
Într-o scrisoare adresată Elenei Ceaușescu, Constanța Vrabie, sora ilegalistului Mihai
Bujor Sion, cerea, în august 1981, intervenția autorităților pentru corectarea
comportamentul nepoților care îi reveniseră în grijă după decesul fratelui și a soției
acestuia într-un accident de avion în decembrie 1974. Toate eforturile sale de a-i educa
în spiritul respectării valorilor societății socialiste nu duseseră la niciun rezultat.
Nemulțumirea Constanței Vrabie îl viza în primul rând pe Mihai Sion care refuzase
repartiția și își amânase stagiul militar: „Eu care am fost crescută de un ilegalist în spiritul
respectului față de muncă sunt indignată că un tânăr de vârsta lui poate să ducă o viață
de parazit. Mihai sfidează munca și pe cei care muncesc cinstit. De aceea, stimată
tovarășă Elena Ceaușescu, vă rog să mă ajutați ca Mihai să muncească așa cum muncesc
toți oamenii cinstiți din patria noastră, răspunzând eforturilor pe care statul și poporul le-
a făcut pentru ca el să devină un specialist“42. Nopțile pierdute, chefurile, excursiile la
munte și la mare, anturajul dubios erau o ofensă la adresa societății socialiste, dar și o
pată dureroasă pentru memoria fostului ilegalist. Copiii nomenclaturii erau printre primii
care dădeau tonul existenței parazitare atât de condamnată de către oficialii partidului, o
realitate pe deplin cunoscută, dar niciodată asumată de către aceștia: „(…) se laudă cu
relațiile pe care le are, folosind în primul rând numele răposatului său tată, numele unor
tovarăși cu munci de răspundere la care se duce să le cerșească mila și chiar relațiile
amicale cu fiul dvs. Nicu Ceaușescu, cu Ghiuri Fazekaș și alți copii ai unor tovarăși cu
munci de răspundere“43.
La începutul anilor ’80, Ilie Rădulescu, șeful Secției de Propagandă, admitea că
întreaga activitate de propagandă referitoare la tema parazitismului social fusese
ineficientă. Conform datelor statistice, în august 1981, existau 40.000 de oameni care nu
erau încadrați în muncă44. Pentru o țară care proclamase eradicarea șomajului, cifra era
40 Ibidem, f. 2v. 41 Ibidem, dosar 25/1981, f. 105f. 42 Ibidem, dosar 115/1981, ff. 156-157 f/v. 43 Ibidem, dosar 115/1981, ff. 157f/v. 44 Maxim Berghianu semnala că cifra era mult mai mare, în ea nefiind cuprinse și cele aproximativ
57.000 de cereri de încadrare în muncă, nerezolvate de oficiile din teritoriu. În realitate nu existau
evidențe precise referitoare la cei care erau neîncadrați în muncă, din cauza migrației populației între
Parazitismul social. Reguli și norme pentru societatea omului nou 45
stânjenitoare, iar destinația celor recalcitranți și îndărătnici nu putea fi decât marile
șantiere naționale. Ceaușescu declarase sentențios că șomajul era expresia societății
capitaliste, bazată pe exploatare și asuprire. În România socialistă munca era o onoare și
o datorie în egală măsură: „Fiecare cetățean trebuie să înțeleagă faptul că în societatea
socialistă românească fiecare trebuie să muncească; la noi nu este loc pentru trântori,
pentru leneși, pentru cei ce încalcă normele de conviețuire socială“45. Ceea ce nu se
recunoștea în mod oficial era creșterea numărului de persoane neangajate ca urmare a
reorganizărilor și restructurărilor din marea industrie de la începutul anilor ’80.
Îngrijorarea populației a fost una reală, mai ales pe fondul lipsei de strategii a regimului
privind ocuparea forței de muncă excedentare. Într-o scrisoare particulară interceptată de
Securitate se arăta că urmau să fie scoși din București navetiștii și cei care nu aveau
domiciliul stabil în oraș: „Se restructurează multe posturi din fabrici și institute. De la 1
martie (1981, n.n.) toți încasatorii și controlorii de pe mijloacele de transport în comun
vor fi puși pe liber“46.
Reintegrarea socială a celor condamnați era o altă problemă pe care regimul nu
reușise să o rezolve și pentru care părea nu aibă soluție47. În opinia lui Cornel Onescu,
raportul semnala o creștere îngrijorătoare a fenomenelor infracționale, în special
generalizarea furturilor din industrie și agricultură: „Am fost în toamnă în Moldova și
am văzut pe marginea drumului nu 10-15 știuleți de porumb furați, ci se fura cu căruța.
(….) Și atunci ne întrebăm de ce nu avem producția pe care o evaluăm, pentru că într-un
fel o evaluăm, și în altul apare după recoltat, spunem că avem producții mari și recoltăm
puțin“48.
Generalizarea furturilor și a traficului de influență au făcut obiectul unei ample
scrisori adresată lui N. Ceaușescu de Stelea Tolea din Constanța care acuza corupția din
sistem, raportările false și derapajele din industrie, sănătate și alimentația publică: „Se
fură tovarășe secretar general, se fură ca «în codru». Furt calificat. De la cel care produce
și până la portar și paznic. Există o tactică și aici: se prind câțiva indivizi cu lucruri
mărunte (un porumb, o portocală, câțiva ciorchini de struguri, o bucată de scândură, o
pungă de ciment) îi bagă la «furt din avutul obștesc», li se întocmesc acte și se trimit în
fața instanței. Cu aceasta s-a completat raportul asupra combaterii furturilor. Dar
«grosul» este trecut sub tăcere pentru că sunt implicați și alții. Și ne mai întrebăm de ce
prăjitura nu e dulce, sucul de asemenea, televizorul funcționează prost sau deloc și vitele
centrele industriale. Sistemul nu reușea să înregistreze în timp real persoanele care își părăseau
domiciile fie în căutarea unui loc de muncă, fie din spirit de aventură. Ibidem, dosar 50/1981, f 21v. 45 Proiect intitulat Cu privire la stadiul actual al edificării socialismului în țara noastră, la problemele
teoretice, ideologice și activitatea politică, educativă a partidului, în Ibidem, dosar 39/1982, f. 44, 57. 46 „Pe luna decembrie nu mi-am făcut planul…“. Românii în „Epoca de Aur“. Corespondență din anii
’80, ed. de Liviu Țăranu, Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2012, pp. 78-80. Pentru a descuraja
migrația populației, Ceaușescu cerea în iunie 1981 înregistrarea tuturor celor care zăboveau în marile
orașe mai mult de 24 de ore. 47 Ministrul de Interne, Gheorghe Homoștean, atrăgea atenția că existau nu mai puțin de 22.000 de
persoane condamnate la locul de muncă și care trebuiau supravegheate de către Miliție, al cărei personal
era insuficient. 48 ANIC, Fond CC al PCR, Secția Cancelarie, dosar 50/1981, f. 21.
Mioara Anton 46
sunt slabe (…) Toți sunt puși pe căpătuială. Nimeni nu mai face ceva fără comision, mai
ales când e vorba de aprovizionare, materiale“49.
Controlul mișcărilor populației și permanentizarea detașamentelor de muncă pe
marile șantiere erau în opinia lui N. Ceaușescu modalitățile cele mai simple pentru a
descuraja vagabondajul și sustragerea de la îndatorirea de a munci: „Nimeni nu trebuie
lăsat fără muncă și trebuie să trecem hotărât la organizarea acestor detașamente pentru
toți cei care nu lucrează. Trebuie o evidență strictă a întregii populații. Nimeni nu poate
trăi în oraș, nu poate sta fără să fie înregistrat la miliție, pentru că așa prevede legea“50.
În vizorul criticii secretarului general au intrat și emisiunile de televiziune consacrate
combaterii parazitismului, prost documentate și sursă de inspirație pentru care cei care
erau predispuși să comită abateri de la norma socialistă: „Combaterea trebuie făcută într-
un mod inteligent și aduși oameni care să demaște și să arate că le pare rău. Din aceștia
să arătăm nu din cei care vor să braveze. Aceștia trebuie trimiși la carieră să lucreze până
să se îndreaptă (…). Regim de cazarmă. Asta trebuie făcut. Trebuie lichidată orice
îngăduință față de huligani, dusă o acțiune de combatere a faptelor lor și trebuie apelat
la cetățeni să descopere pe cei care nu lucrează. Toți trebuie încadrați în muncă, nu
lucrează, trebuie dus în detașament să lucreze acolo“51. Ceaușescu cerea imperativ
disciplinarea exemplară a huliganilor, prin internarea lor în tabere de muncă, și intervenția
categorică a forțelor de Miliție pentru oprirea vandalizării bunurilor publice (autobuze,
tramvaie, trenuri, vitrine): „Dacă sparge geamul, trebuie dat cu capul de geam, ca să înțeleagă
că n-are dreptul să-l spargă și pe urmă să meargă la judecător să se judece!“52.
Campaniile propagandistice și pedepsele exemplare nu au reușit să stopeze un
fenomen care luase amploare. În iulie 1986, Ceaușescu constata din analiza informărilor
că se înregistrase o creștere îngrijorătoare a actelor antisociale și a infracționalității
juvenile. Iritat, liderul partidului a cerut analiza cauzelor care stăteau la originea
infracționalității: „Insist asupra acestui lucru pentru că, probabil, sunt totuși și ceva cauze
sociale, sunt niște stări de lucruri pe care trebuie să le vedem și apoi să tragem niște
concluzii“53.
Raportul trimestrial din prima parte a anului 1986 consemna depistarea a 148 000
de persoane, dintre care 55 000 tineri și minori, acuzate de vagabondaj și mod de viață
parazitar54. Consumul excesiv de alcool era indicat ca principală cauză pentru comiterea
infracțiunilor grave, comercianții fiind mai degrabă preocupați de îndeplinirea planului,
decât de latura etică. Un loc de frunte îl ocupa județul Suceava, unde în 1985 și prima
parte a anului 1986 se vânduseă 49 milioane litri băuturi alcoolice, dintre care 7,4 milioane
49 Ibidem, dosar 143/1970, vol. I, ff. 250-251. 50 Ibidem, dosar 50/1981, f. 26. 51 „Stenograma ședinței Secretariatului CC al PCR din 21 iunie 1981“, în Ibidem, dosar 50/1981, f. 27. 52 „Stenograma consfătuirii de lucru de la Comitetul Central al PCR pe probleme de industrie și
agricultură din 15 mai 1982“, Ibidem, dosar 26/1982, f. 67. 53 Ședința Secretariatului din 11 iulie 1986, în Ibidem, dosar 56/1986, ff. 9 și urm. 54 „Raport privind concluziile controlului efectuat în semestrul I 1986 în legătură cu activitatea
organelor de miliție, procuratură și justiție, a organelor și organizațiilor de partid, cât și a altor factori
pentru prevenirea și combaterea actelor de parazitism social, violență împotriva vieții și sănătății
persoanelor ori a avutului sau drepturilor legitime ale acestora“. Erau incluse în categoria faptelor
Parazitismul social. Reguli și norme pentru societatea omului nou 47
băuturi spirtoase: „Prin magazinele alimentare se comercializează în tot cursul zilei
băuturi alcoolice, care se consumă adesea prin parcuri, pe străzi, în căminele de
nefamiliști și chiar la locurile de muncă, fără ca organele de stat competente, cât și
organele judiciare să ia în toate cazurile măsuri ferme“55. Situația îngrijorătoare era
semnalată și de medicul Constantin Arseni, în mai 1986, când s-a analizat raportul
referitor la starea de sănătate a populației, care constata o creștere îngrijorătoare a
consumului de alcool în rândul populației tinere. El cerea declanșarea unor campanii
educative sau chiar interzicerea consumului de alcool: „Educația de fumat și de băut este
o proastă educație a tineretului care vor (sic!) să arate că sunt emancipați“56.
În ianuarie 1988, de ziua sa de naștere, Ceaușescu și-a arătat bunăvoința față de
cei aflați în spatele gratiilor prin promulgarea unui decret de amnistiere a unor infracțiuni
și reducere a unor pedepse57. În urma acestui act legislativ au beneficiat de clemență
74.728 de persoane, care urmau să fie recuperate și reintegrate în producție.
Rapoartele de la sfârșitul anilor ’80 aduse în discuția conducerii de partid au
analizat fenomenul infracțional în integralitatea sa. Tinerii și minorii rămâneau categorii
sensibile, dar nu mai erau menționate ținutele indecente sau părul lung. Ele intraseră sub
supravegherea specială a Securității care avea misiunea de a veghea și corecta, la nevoie,
gusturile și deprinderile tinerei generații. Emisiunile difuzate de postul de radio Europa
Liberă, Tinerama și Metronom, foarte populare în rândul tinerilor, erau responsabile în
opinia Securității de „răspândirea unei propagande ostile, în scopul îndoctrinării
acestora, de a adopta o atitudine de nesupunere și respingere a educației comuniste, de
crearea a unei diversități idelogice“58.
Generalizarea fenomenelor negative (creșterea numărului de avorturi ilegale și a
furturilor) a impus elaborarea unui nou plan de măsuri pentru combaterea acestora, fiind
implicate pe lângă Miliție, și gărzile patriotice, echipele de ordine și disciplină ale UTC,
formațiunile de pregătire militară ale tineretului. O nouă mobilizare de forțe care arătă
că în realitate regimul nu controla aceste fenomene, de la corupția în sistem la actele de
violență. Ele există în orice societate, pshihologia fenomenului infracțional fiind un alt
domeniu de studiu. Viața cotidiană și-a continuat ritmurile dincolo de obsesia regimului
pentru impunerea unor reguli absurde de conduită, iar tânăra generație nu a renunțat, în
ciuda presiunilor, la codurile neconvenționale care o individualizau în peisajul monoton
și rigid al societății comuniste.
Abstract
At the beginning of the 70s, Romania’s young generations came to the attention
of party officials. The years of liberalizations (1965-1968) had led to the „contamination“
of youth with Western cultural productions which entered into contradiction with the
55 Ibidem, dosar 176/1972, f. 56Ibidem, dosar 44/1986, f. 14f. 57 Textul legii în http://www.legex.ro/Decretul-11-1988-860.aspx (accesat la 28 august 2015).
Consecințele decretului analizate în ședința CPEx din 26 februarie 1988, Ibidem, dosar 10/1988, ff. 23
și urm. 58 Apud Manuela Marin, Securitatea și panica morală…, p. 285.
![Ap10 DEMONSTRATII ALE TEOREMEI LUI PITAGORA nou ppt [Compatibility Mode]](https://static.documents.pub/doc/80x56/6349014d09e11fdd740b100e/ap10-demonstratii-ale-teoremei-lui-pitagora-nou-ppt-compatibility-mode.jpg)
