DIPLOMAȚIA APĂRĂRII

REFERAT

Diplomația Coercitivă – Studiu de caz: Kosovo

PROFESOR COORDONATOR:

Prof. univ. dr.

MASTERAND:

Teodor

Teodorescu

CUPRINS

LISTA DE ACRONIMEABSTRACT

I. INTRODUCERE

II. PREMISELE CONFLICTULUI

III.DECIDENȚII POLITICI

1. SLOBODAN MILOSEVICI ȘI GUVERNUL SÂRB 2. DECIDENȚII POLITICI ALBANEZI –UCK

IV. DIPLOMAȚIA COERCITIVĂ A NATO

1.EXERCIȚIUL INTERNAȚIONAL NATO DETERMINED FALCON

2. ACORDURILE DIN OCTOMBRIE – MISIUNILE EAGLE EYEȘI KVM

3.CONFERINȚA DE LA RAMBOUILLET

4.OPERAȚIA ALLIED FORCE – DE LA DIPLOMAȚIE COERCITIVĂ LA INTERVENȚIE MILITARĂ PUNITIVĂ

V. CONCLUZII

2

BIBLIOGRAFIE

LISTA DE ACRONIME

BSPK – Bashkimi i Sindikatave te Pavarura te Kosoves.

Sindicatele de producție libere din Kosovo

LDK- Liga Democrată din Kosovo

UCK- Ushtria Çlirimtare e Kosovës. Armata de eliberare din

Kosovo

LKCK - Levizja Kornbetare per Ciirimin e Kosoves. Mișcarea

națională pentru eliberarea Kosovo

LPK – Lëvizja Popullore e Kosovës. Mișcarea populară din

Kosovo

LPRK – Levizje Populit per Republikene Kosoves. Mișcarea

populară pentru Repblica Kosovo

NATO – Organizația Atlanticului de Nord

UE – Uniunea Europeană

SUA – Statele Unite ale Americii

ONU – Organizația Națiunilor Unite

OSCE – Organizația pentru securitate și cooperare europeană

KVM – Kosovo Verification Mission

3

ONG – Organizație Nonguvernamentală

RFI – Republica Federală Iugoslavă

ABSTRACT

Acest referat prezintă modul în care NATO afolosit diplomația coercitivă în conflictul dinKosovo din 1998-1999. În primul rând voi descrie pescurt sursa conflictului, actorii și decidențiipolitici care au fost implicați. Totodată voi încercasă prezint câteva repere teoretice

Diplmația coercitivă este un eufemism careînlocuiește termenul de amenințare sau utilizare aforței împotriva unui oponent pentru a obținecooperarea în negociere sau dialog. Diplomațiacoercitivă a fost folosită ca o strategie deintimidare a Republicii Federale Iugolsave din parteaNATO în timpul crizei din kosovo din 19991.

I. INTRODUCERE

Războiul din Kosovo este cea mai recentă tragediedin conflictul din Balcani. Dezmembrarea fosteiFederații Iugoslave a lăsat în urmă aproximativ250.000 de morți, mii de de persoane care și-aupărăsit teritoriul, și o mare parte din regiune înruine. Războiul va rămâne în amintiri precum un punctde cotitură în istoria contemporană. Pentru primadată, NATO și-a mobilizat forțele fără să posede oautorizație directă din partea Consiliului de

1 G.R. Berridge, James Alan (2003). A Dicionary of Diplomacy, Hampshire, ed.Palgrave McMillan

4

Securitate al ONU. NATO a declarat că operația dinKosovo este o intervenție umanitară.

Pentru a înțelege acțiunile care s-au desfășuratîn Kosovo, trebuie analizat contextul conflictului.Acest conflict s-a desfășurat la finalul unui deceniumarcat de alte confruntări foarte violente. În acesttip de război, nu forțele militare au fost ținta, cipopulația civilă. Războiul din Bosnia a culminat cumasacrul de la Srebrenica, care alături de genociduldin Rwanda reprezintă apogeul crimelor de război dela finalul secolului al XX-lea. Aceste evenimentetragice s-au datorat într-o măsură semnificativă nudoar brutalității forțelor agresoare, ci și a lipseide acțiune venită din partea comunitățiiinternaționale. Conflictul din Kosovo, spre deosebirede celelalte situații, reprezintă dovada uneiintervenții colective.

În ideea de a preveni o intervenție armată cucaracter de invazie, diplomații au încercat prinmijloace non-violente să convingă regimul luiMilosevici să își retragă trupele din provinciaKosovo. Nereușind, s-a trecut la forme din ce în cemai agresive. Tonul negocierii a trecut în laturamilitară. NATO a preluat rolul de moderator alnegocierilor. Metodele de prevenție au variat de lacele pasive, precum descurajarea, care s-aconcretizat în exercițiul NATO DETERMINED FALCON, pânăla acordurile din octombrie și cel de la Rambouillet.Aceste acte diplomatice, care până atunci au fost detip preventiv, s-au transformat în acte de coercițieîn momentul în care NATO a început atacurile asupraBelgradului.

În lucrarea de față mi-am propus să determincontextul intern al conflictului, cercetând premiseleconflictului alături de situația politică a ambelortabere. Totodată am analizat empiric acțiunile de

5

coerciție întreprinse de NATO în vederea convingeriilui Slobodan Milosevici să renunțe la utilizareaforțlor armate iugoslave în provincia Kosovo.

II. PREMISELE CONFLICTULUI

În anii 80, numeroase organizații teroristealbaneze au desfățurat activități în Europa de Vest.Printre acestea se numără: Frontul Național Roșu,Unirea Kosovară, Mișcarea pentru o republică Albanezăîn Iugoslavia, Mișcarea populară pentru RepublicaKosovo. În august 1981, Musa Hoti, un puternicmilitant pentru independența Republicii Kosovo a ucisîn legitimă apărare doi ofițeri aparținândconsulatului Iugoslav din Bruxelles. În 8 noiembrie1987, în Stutgard, RFG, câțiva membri ai LPK auplănuit răpirea consului Iugoslaviei, Imre Klokci,dar au fost împiedicați de autoritățile RFG. Un numărsemnificativ de albanezi care lucrau și locuiau înEuropa de Vest și Statele Unite ale Americii seocupau cu traficul de droguri. Aceștia eraucontrolați de serviciul de informații albanez. Oparte din bani obținuți de pe urma traficului dedroguri au fost trimiși activiștilor albanezi dinPristina în vederea cumpărării terenurilor deținutede sârbi. Restul de bani obținuți din traficul cudroguri a fost trimis către separatiștii albanezicare trăiau în Turcia și Vestul Europei. În anul

6

1987, un laborator ilegal de obținere a heroinei afost înființat în Pristina. Până în momentuldescoperirii lui de către autorități, în acestlaborator s-au produs cel puțin 35 kg de heroină.Drogurile produse aici urmau filiera Madrid, Spania,Palermo, Italia, având ca destinație finală SUA2

(Vikers,1998). Până în anul 1986, un număr considerabil de

militari aparținând Armatei Iugoslaviei a fostdizlocat la granița cu Provincia Kosovo. Iugoslaviase afla într-o poziție din ce în ce mai dificilă cuprivire la menținerea echilibrului între cele douăsfere politice. La finalul anului 1987, PolițiaFedereală Iugoslavă, alături de Armată și ForțeleAeriene au intrat în spațiul Provinciei Kosovo.Aceste acțiuni ale Guvernului Iugoslav au fost urmatede proteste dure din partea populației sârbe.

În data de 24 aprilie 1987, Slobodan Milosevici aefectuat o vizită istorică în Kosovo. Pe timpulacestei vizite, acesta a vorbit cu etnicii sârbi șicu liderii albanezi. Populația sârbă din provincia avăzut această vizită drept un semn că Belgradul însfârșit a acordat atenție situației lor. Alții,inclusiv liderii Partidului Albanez, au crezut căMilosevici a fost trims cu scopul de a calmapopulația sârbă din provincie și de a opri pentrumoment demonstrațiile și petițiile care nu maiîncetau. În urma vizitei, Slobodan Milosevic și-aarătat susținerea față de situația sârbilordezvăluindu-și intenția de a unifica populația sârbăîntr-un singur stat. Odată cu această atitudine,conflictul dintre sârbi și albanezi nu mai avea o2 Aceste informații au fost oferite Interpolului de Blaca Bedzeta (condamnatla 10 ani de închisoare pentru trafic de droguri), în urma interogatoriuluidescris în raportul acțiunii “Madrid” 2314.8632 din 15 decembrie 1987;Miranda Vikers (1998) – Between Serb and Albanaia, A History of Kosovo, p.239.

7

înfățișare ideologică ci una etnică. În acel moment,Serbia se apropia din ce în ce mai mult de oconfruntare nu doar cu albanezii dar și cu alterepublici iugoslave. În vara lui 1987, sârbii dinKosovo au devenit subiectul favorit al massmedieisârbe. Echipe de jurnaliști au sosit în Kosovo pentrua prezenta situația nefavorabilă în care se aflau laacel moment slavii. Greva foamei pornită de mineriialbanezi în ianuarie 1989 la minele Trepca, a generato serie de greve de solidaritate din parteaalbenzilor în companiile de stat de pe teritoriulKosovo și Metohijia. Punctul culminant al protestuluiminerilor a fost momentul zilei de 27 februarie 1989,atunci când 50 de mineri s-au baricadat în mina StariTrg. Ca răspuns, Guvernul Sârb a ordonat unei unitățide luptă antiteroristă să intervină, prin arestareaprotestatarilor3. Între noiembrie 1988 și septembrie1989, au avut loc cel puțin 230 de greve majore încele două provincii. Grevele sponsorizate de guvernulAlbaniei au devenit principala armă de atac al BSPK(Bashkimi i Sindikatave te Pavarura te Kosoves4). În data de 3Septembrie BSPK a inițiat o grevă generală pentru ozi drept protest împotriva demiterii a peste 15000 demuncitori albanezi din companii. Drept răspunsautoritățile sârbe au concediat încă 5000 delucrători albanezi care au refuzat să accepteregulile stricte impuse de guvern. În 26 martie 1989,Constituția a fost modificată, astfel încât s-auînlăturat toate dispozițiile care ofereau provinciei

3 Komandosi uvek spremni za žestoku akciju, Ranko Pivljanin, 10.08.2011,

articol publicat pe situlhttp://www.blic.rs/Vesti/Reportaza/270576/Komandosi-uvek-spremni-za-zestoku-akciju.4 Independent Trade Unions of Kosovo trad. Sindicatelede productie libere din Kosovo.

8

Kosovo un caracter statal. În același timp a oprit șidominația etnică albaneză în rândul clasei politice.

În data de 2 iulie 1990, membrii demiși aiAdunării Comuniste a Kosovo au proclamat RepublicaKosovo, parte a Federației Iugoslave, separată deSerbia. Ignorând populația de etnie sârbă dinprovincie, reprezentanții albanezi kosovari auadoptat propria constituție albaneză în cadrul uneiadunări secrete care a avut loc în Kacanik în data de7 septembrie 1990. Aceste acțiuni, urmate de boicotulinstaurat de albanezi asupra tuturor instituțiiloroficiale controlate de sârbi, de la școli, laspitale, au fost considerate de autoritățile sârbedrept încercări ilegale de secesiune. Ofensiva dinpartea Belgradului nu a întârziat să apară. Forțelepolițienești sârbe au acționat folosind violențaîmpotriva protestatarilor albanezi kosovari.Albanezii kosovari au ales în primă fază o strategiede rezistență pasivă. Liderul acestora, a devenitIbrahim Rugova5, un comunist de marcă, liderulpartidului Liga Democrată din Kosovo (LDK). Politicalui Rugova a fost aceea de a refuza orice contact cuoficialii de la Belgrad, și cu autoritățilecontrolate de sârbi din Kosovo, numindu-le instituțiiilegale care violează autonomia provinciei Kosovo din1974. Majoritatea albanezilor kosovari au boicotattoate alegerile parlamentare de după 1990 din Serbia,în timp ce în paralel denunțau regimul comunist allui Milosevici, acuzandu-l pe acesta că duce opolitică cu caracter colonial și de ’Apartheid’.

Singurul beneficiar al acestei situații eraSlobodan Milosevici, care a ajuns la puterefolosindu-se de faptul că era perceput ca unprotector al sârbilor discriminați din Kosovo.

5 Ibrahim Rugova (n.02.12.1944 –d.21.01.2006) a fost primul președinte al Republicii Kosovo.

9

Milosevici a manipulat criza din Kosovo după nevoilesale pe termen scurt, în primul rând ca sursă deobținere de locuri în Parlament cu scopul de a-șiîntări poziția politică în Serbia.

Pe timpul Războiului de separare a Iugoslaviei,strategia pe termen lung a albanezilor din Kosovo arămas neschimbată. Aceștia au așteptat obținerea unuisprijin internațional, în primul rând politic și dacăsituația o impunea și unul militar, în vedereasecesiunii Republicii Kosovo de Serbia.

După Acodrul de pace de la Dayton din 1995,Președintele Serbiei, Slobodan Milosevici, a devenitun garant al stabilității post conflict din Bosnia șiHerzegovina. În ciuda faptului că regimul său eraacuzat de acțiuni opresive specifice guvernăriicomuniste, și a protestelor care condamnau fraudeleelectorale de la alegerile din iarna lui 1996,Milosevici se bucura de sprijinul Occidentului,devenind chiar șeful negociatorilor sârbi pentrurezolvarea crizei din Kosovo.

Atitudinile aflate în antiteză ale lui SlobodanMilosevici și Ibrahim Rugova, au blocat eforturilereprezentanților UE și SUA pentru mediereaconflictului. Impresia generală a analiștilor străinila acea vreme a fost că Provincia Kosovo erauniversul a “două lumi paralele”, în care fiecareparte o demoniza și igonora pe cealaltă6.

Guvernul Albanez a sponsorizat atacuri teroristeconcretizate în peste 60 de asasinate în perioada1995-1998. Principalele ținte erau polițiștii deetnie sârbă din Kosovo, dar și persoane civile,persoane de etnie albaneză din rândul oficialilorkosovari care erau loiale Serbiei. Aceste atacuri au6 Analiza Parallel Worlds, Institute for War & Peace, Media Focus 3, Londra,4 Decembrie 1998. Online la http://archiv.medienhilfe.ch/Projekte/SER/MediaReports/MediaFocus/iwprfry-03.htm

10

avut ca scop distrugerea ultimelor mijloace decomunicare dintre cele două comunități (Bataković,2007). În anul 1996, UKC-ul, o organizațieparamilitară avea să iasă la lumină prin revendicareade atacuri ucigașe la adresa secțiilor de poliție dinKosovo.

III.DECIDENȚII POLITICI1.SLOBODAN MILOSEVICI ȘI GUVERNUL SÂRB

Începând cu conflictul din Bosnia-Herzegovina,poziția politică a lui Milosevici a devenit din ce înce mai vulnerabilă. În decembrie 1996, după cepartidul lui Milosevici, Partidul Socialist dinSerbia, a fost acuzat de fraudarea alegerilor, sutede mii de protestatari au ocupat străzileBelgradului, cerând o democrație adevărată (Holbrooke1998: 345). În plus, deoarece Milosevici a avut douămandate consecutive, acesta nu mai era eligibilpentru funcția de Președinte al Serbiei, astfel el aocupat poziția de Președinte al FederațieiRepublicilor Iugoslave. Dată fiind situațianefavorabilă în care se găseau, Partidul Socialist șiMilosevici au folosit, cu scop de atrage electorat,naționalismul. Astfel în 24 martie 1998 aceștia auformat o coaliție de guvernare împreună cu aripastângă a Iugoslaviei și extremiștii naționalișticonduși de Vojislav Šešelj din Partidul Radical Sârb.Această alianță politică i-a întărit poziția luiMilosevici în parlamentul sârb, oferindu-i aliațiutili, de viziune radicală, în gestionarea crizei dinKosovo (Henriksen, 2007).

2. DECIDENȚII POLITICI ALBANEZI –UCK11

Organizația paramilitară UCK (Ushtria Çlirimtaree Kosovës – Armata de eliberare din Kosovo) adeclarat rezistența armată în februarie 1998. Acestaa reprezentat momentul de transformare a conflictuluidintr-o formă de rezistență pasivă, într-o rebeliunearmată, culminând cu un război civil. Drept răspuns,Regimul de la Belgrad a intensnificat prezențamilitară în zonă. Oficialii de securitate sârbi audeclarat că ambele organizații erau formate dinmercenari care au luptat împotriva sârbilor bosniaciîn războiul din Bosnia și Herzegovina, numeroșiinsurgenți fiind antrenați în Albania, Iran șiPakistan. Datorită metodelor de acțiune șicaracterului extremist, UCK a fost considerat decătre guvernele statelor membre NATO o organizațieteroristă până în primăvara anului 1998.

Pe lângă UCK, în Kosovo acționa și grupareaMișcarea națională pentru eliberarea Kosovo (LevizjaKornbetare per Ciirimin e Kosoves, LKCK), care a fost directimplicată în lupta pentru determinare națională. Spredeosebire de UKC, LKLC nu a avut o activitate atât deintensă. Pe plan politic și ideologic în Kosovoacționa și organizația Mișcarea populară din Kosovo(Lëvizja Popullore e Kosovës-LPK).

Obiectivul UCK a fost unul relativ simplu, fiindreprezentat de eliberarea Kosovo de sub controlulsârbesc. Desigur, au existat și facțiuni care militaupentru o Albanie Mare, precum cea a Jashariilor7, unadintre principalele facțiuni UCK, care pur și simpluura națiunea sârbă, orientându-și atitudinea cătreideologia tradiționalelor “ kacak”- rebeliuni de laînceput de secol al XX-lea (Koktsidis, 2008).

Datorită popularității sale UCK a devenit ostructură șubredă formată din grupuri politice7 Numele facțiunii vine de la conducătorul ei, Adem Jashari, care fost ucisalături de familia sa într-un atac al Forțelor Speciale Sârbe în martie1998. Este considerat un erou al Kosovo.

12

amestecate cu formațini armate, încetând să mai fiedoar aripa militantă a LPK. Multe grupări armate aupretins că fac parte din UCK. Unele dintre ele aufolosit numele ”UCK” fără să facă parte cu adevăratdin organizație. În acel moment, anul 1998, peteritoriul Kosovo își desfășurau activitatea celpuțin 6 facțiuni ale UCK:

1.Mișcarea populară din Kosovo (Lëvizja Popullore eKosovës-LPK).

2.LKCK, care în 1998 a devenit un mecansim depropagandă al KLA.

3.Hashim Thaci, care alături de alți studențiactiviști au intrat în LPK cu scopul de aorganiza latura militară a acesteia, respectivUCK.

4.Bujar Bukoshi, premierul guvernului în exilsusținut de LDK, care a eșuat în unireaforțelor cu LPRK ”Mișcarea populară pentruRepublica Kosovo” (Levizje Populit perRepublikene Kosoves), dar ai cărei susținătoriau intrat în UCK.

5.Adem Demaci8, supranumint ”Mandela alIugoslaviei”, care a avut numeroși admiratoriîn UCK. Acesta a fost purtător de cuvând al UCKdin august 1998 până mai 1999, atunci când ademisionat ca semn de protest față derezultatului acordului de pace de laRambouillet.

6.Jasharii, care au respins cu ajutorul dinpartea LPRK un asalt al Forțelor de SecuritateSârbe în 1990 la Donji Prekaz. Asaltul caseiconducătorului facțiunii culminat cu ucidereasa și a întregii familii, au reprezentat”scânteia” care a pornit războiul.

8Adem Demaci este scriitor și om politic. A petrecut 29 de ani din viață înînchisoare pentru lansarea de afirmații împotriva guvernului Iugoslav,afirmații legate de tratamentul primit de etnicii albanezi în Iugoslavia.

13

Efectivul UCK la finalul anului 1998, a fost deaproximativ 17000 bărbați. Facțiunea lui Bukoshi aveaîn luna iunie 1998 un număr de 3000 de oameni, dintrecare peste 120 de militari profesioniști. Gruparealui a recrutat 5000 de albanezi, majoritatea dintreei foști luptători pentru Guvernul de la Sarajevo, înrăzboiul din Bosnia și Herzegovina. Unitățile sale s-au antrenat în tabere de antrenament situate înnordul Albaniei pe timpul verii anului 1998.

În primăvara anului 1998, atitudinea SUA și aNATO față de UCK s-a schimbat. Diplomații Occidentalialături de cei Americani au inițiat contacte cureprezentanții UCK. (Henriksen, 2007). Aceastăîncredere a diplomației Vestice în ideologia UCK, adeterminat-o să abordeze o strategie mai directă înconfruntarea cu Forțele Sârbe. Unele dovezi ausugerat o cooperare între Forțele NATO și UCK. Înurma acordurilor din octombrie 1998, KVM a furnizatUCK-ului informații de interes pentru procesul deplanificare și executare al misiunilor ale UCK.9

Conform delcarației Locțitorului ComandantuluiSACEUR, Gnerealul Sir Rupert Smith, efectul final alacestor colaborări a constat în alierea NATO cu UCK(Henriksen, 2007).

IV. DIPLOMAȚIA COERCITIVĂ A NATO

În februarie 1998, Kosovo se afla în prag derăzboi. Forțele sârbe și-au intensificat operațiileîn provincie, drept urmare, forțele UCK si-au măritefectivele. Răspunsul inițial al Occidentului a fostla început unul ezitant. SUA și UE au trimisdelegații pentru a investiga situația din teren și dea chema la dialog ambele tabere. Membrii Grupului deContact au accentuat nevoia de a a impune sancțiuni9 The Fall of Milosevich , documentar BBC.

14

economice asupra Serbiei, chiar dacă Federația Rusăși-a manifestat dezacordul. În martie 1998, Serbia afost supusă unor noi sancțiuni economice. Frustrațide progresul lent al comunității internaționale, SUAși aliații acesteia din Grupul de Contact au convenitaspura unei acțiuni îndreptate împotriva regimuluiMilosevici, bazată pe forță, care să determine în moddecisiv soarta provinciei Kosovo. Astfel NATO adevenit elementul principal de gestionare a crizeipolitico-militare din Kosovo (Henriksen, 2007).

1.EXERCIȚIUL INTERNAȚIONAL NATO DETERMINED FALCON

În 28-29 mai 1998, la Luxemburg a avut locadunarea miniștrilor de externe a statelor membreNATO, în care s-a pus în discuție sitația din Kosovo.În urma întâlnirii, a fost emisă o declarație princare s-a făcut apel la dialogul dintre părțileimplicate în conflict. În document a fost menționatfaptul că NATO are un rol major în rezolvarea crizeiprin apelarea la diplomația preventivă10. Importanteste faptul că Secretarul General al NATO, JavierSolana, a nuanțat ideea că ”NATO va lua în calculacțiuni de intimidare, dacă violențele continuă,subliniind faptul că nici o măsură nu va fi omisă”.

În 15 iunie 1998, a avut loc exercițiulinternațional ”Determined Falcon”. Aplicația s-adesfășurat pe teritoriile statelor Albania șiMacedonia. Scopul declarat al acestui exercițiu afost cel de a demonstra capabilitățile NATO de a-șiproiecta forțele rapid în regiune11. Scopul neoficialal exercițiului a fost cel de a-l intimida pepreședintele Slobodan Milosevici și de a-l determina10 Declarația Consiliului permanent întrunit NATO-Rusia, la nivel ministerial de la Luxemburg din 28 mai 199811 Declarația secretarului General al NATO, Javier Solana cu privire la exercițiul Determinate Falcon.

15

pe acesta să renunțe la violențele îndreptateîmpotriva etnicilor albanezi din provincia Kosovo12.

Guvernul de la Belgrad nu s-a lăsat impresionatde acțiunile NATO din Peninsula Balcanică. Drepturmare, nu s-a conformat solicitărilor venite pe calediplomatică din partea statelor membre NATO.

Tot în luna iunie 1998, diplomația Americană atrimis în Serbia o echipă de mediatori, formată dinRichard Holbrooke , Christopher Hill și RobertGelbard, cu scopul de a se întâlni cu reprezentațiiambelor tabere aflate în conflict. În urmadiscuțiilor, Holbrooke a fost citat de purtătorul decuvânt al UCK-ului, Bardhyl Mahmuti, spunând că SUAvor impune Guvernului de la Belgrad să facă câtevaschimbări constituționale care în 3-5 ani vor oferiindependența provinciei Kosovo. În acel moment,ținând cont de situația delicată din Bosnia și opiniastatelor membre NATO, singura opțiune viabilă erareprezentată de un aranjament prin care Kosovo să fieo provincie autonomă, parte a Serbiei (Knutsen,2012).

Între timp, Milosevici se confrunta și cuprobleme interne. Armata Iugoslavă Vojska Jugoslavije, VJ, nuera sub controlul total al președenției (Clark,2001). Așadar, Guvernul Milosevici a bătut înretragere în privința Văii Drenica. Sesizândeforturile Occidentului de a determina administrațiaMilosevici să renunțe la intervenția militară dinKosovo, etnicii albanezi membtii UCK au escaladatconflictul. Forțele sârbe afându-se în acel moment îndefensivă au oferit șansa UCK-ului de a câștigateritoriile pe care VJ le-a lăsat în urma retragerii.În momentul apogeului ofensivei UCK, acesasta aveacontrolul la aproximativ 40% din teritoriulprovinciei Kosovo. Acest lucru a determinat către

12 BBC News Nato hails air manoeuvres a success (1998)16

finalul verii lui 1998, o contra-ofensivă din parteaForțelor Sârbe, care a dat săvârșit acte de violențăexcesivă îndreptate împotriva UCK-ului și populațieicivile. În cele din urmă, aporximativ 200000 deetnici albanezi kosovari au devenit refugiați până înluna August a anului199813 .

2. ACORDURILE DIN OCTOMBRIE – MISIUNILE EAGLE EYE ȘI KVM

În data de 13 octombrie 1998, Consiliul NATO aaprobat utilizarea atacurilor aeriene asupra Serbiei,dacă forțele de securitate sârbe nu se retrag dinProvincia Kosovo în termen de 96 de ore. În aceeașizi, după negocieri intense, trimisul special al SUA,Richard Holbrooke (reprezentând Grupul de Contact) aobținut o înțelegere cu Slobodan Milosevici cuprivire la încetarea focului. Sub aceste condiții,Milosevici a acceptat două misiuni de verificare înprovincia Kosovo. Prima misiune era sub egida NATO șiincludea o recunoaștere efectuată de de forțeleaeriene NATO (Operația Eagle Eye). Cea de-a deouamisiune a fost sub egida OSCE, și se desfășiura lasol (Misiunea de verificare Kosovo – KosovoVerification Mission, KVM).

Misiunea NATO a constat în operațiuni derecunoaștere aeriană, efectuate cu UAV-uri. MisiuneaKVM a fost executată cu dizlocarea a 2000 deobservatori pentru a verifica dacă acodrul deîncetare a focului a fost respectat și în teren(Wintz, 2010). Întreg acordul a fost înaintat cătreConsiliul de Securitate ONU pentru a fi aprobat. Înbaza acestui acord ONU a adoptat rezoluția 1203 în 24

13 The Fall of Milosevich (2003), documentar BBC17

octombrie 1998. Până la finalul lunii octombrie, unnumăr însemnat de forțe de securitate sârbe a fostretras din Kosovo. Efectivul trupelor Iugoslave afost redus de la 18000 la 12500 și cel al forțelorspeciale ale poliției la 6500. De asemenea s-au făcutdemersuri pentru a oferi o autonomie mai ridicatăprovinciei Kosovo, precum alegeri provinciale șiimplementarea unei forțe de poliție kosovară.

În cele din urmă, în ciuda acțiunilor sârbe, nu aexistat o încetarea a focului completă, și până lafinalul anului 1998, ostilitățile au fost reluate.Guvernul de la Belgrad s-a conformat acorduluisemnat, în schimb forțele UCK, au profitat deprotecția oferită de acord, reluându-și acțiunilemilitare în zonă. UCK-ul a ocupat pozițiile lăsatelibere de Armata Iugoslavă. ONU, NATO și OSCE au fostimediat alarmate de acțiunile întreprinse de UCK.Oficialii NATO au declarat în 8 decembrie 1998 căatât autoritățile de la Belgrad, cât și elementelemilitare kosovare au eșuat în respectareaRezoluțiilor Consiliului de Securitate ONU 1160, 1199și 1203. În luna decembrie 1998, situația înprovincia Kosovo s-a înrăutățit alarmant. RapoarteleOSCE indicau atacuri săvârșite de ambele tabere, șiincursiuni frecvente ale forțelor în teritoriileadversarilor. Secretarul Genereal al ONU, Kofi Annan,a declarat în 24 decembrie 1998: (trad.)”Forțeleparamilitare albaneze profitând de înceteareaostilităților, au redobândit controlul asupra multorsate din Kosovo, precum și a unor zone dinvecinătatea orașelor și căilor de comunicațiiprincipale. Aceste acțiuni doar au provocatautoritățile sârbe, determinându-le să declare că

18

dacă OSCE nu este capabil să controleze situația,atunci forțele sârbe o vor face.”14.

Misiunea KVM a OSCE nu a reușit să își atingăobiectivul în totalitate. Ambasadorul americanWilliam Walker, șeful misiunii KVM, a declaraturmătoarele: (trad.) ”ambele tabere au căutatprobleme, și au reușit. Dacă două tabere nu pot trăiîmpreună cu 4000 de observatori neînarmați, atunci eunu pot să le îngrădesc încercările de a se urmăriunuii pe alții”15. Pe timpul misiunii, situația înKosovo a fost caracterizată drept tensionată. Dreptconsecință, misiunea KVM a fost retrasă din Kosovo în20 martie 1999. După retragere, a mai rămas dizlocatîn Skopie, Macedonia, un nucleu al misiunii care aveaca sarcină planificarea și reintroducerea misiunii înKosovo. În data de 8 iunie 1999, misiunea KVM a fostterminată, fiind succedată de Task Force Kosovo OSCE.În 1 iulie 1999, Task Force Kosovo a fost înlocuit deOSCE Mission Kosovo.

3.CONFERINȚA DE LA RAMBOUILLET

Conferința de pace de la Ramboiullet a avut locîntre 6 și 23 Februarie 1999. Liderii sârbi șialbanezi kosovari au fost invitați (Ibrahim Rugova,reprezentatnul LDK și Hashim Thaci, reprezentatnulUCK). Conferința a fost condusă de miniștrii deexterne britanic și francez (Robin Kook și HubertVedrine), dar agenda și activitățile diplomatice aufost dirijate de diplomații SUA. Negocierile au fost14 The Kosovo Report, The Independent International Commission on Kosovo, p. 7915

The New York Times (1998), Attack by Serbs Shatters a Cease-Fire in Kosovo, articol de O’Connor Mike, 25 decembrie.

19

în mâinile a trei diplomați: Christopher Hill(reprezentantul SUA), Wolfgang Petristsch(reprezentantul UE) și Boris Mayorski (reprezentantulFederației Ruse). Acordul propus la Rambouillet arfi oferit provinciei Kosovo un grad de autonomieridicat (în esență, autoguvernare) pentru majoritateaalbaneză timp de trei ani, dar fără garanția uneiindependențe. Provincia trebuia să fie securizată deo forță de menținere a păcii aparținând NATO pentru operioadă de încă trei ani. Forțelor sârbe li s-acerut să părăsească teritoriul Kosovo, excepțiefăcând 2500 de militari aparținând trupelelor defrontieră și 2500 de militari aparținând trupelorMinisterului de Interne Iugoslav, pentru o perioadăde un an, care ar fi urmat să fie sub controlulforțelor NATO și OSCE. O altă clauză a Acorduluiprevedea accesul nelimitat al forțelor NATO în cadrultuturor elementelor militare de pe teritoriulIugoslaviei. Iar după trei ani aveau să se desfășoarealegeri care să exprime voința populației cu privirela situația din provincie16. Delegația reprezentativăa etnicilor albanezi kosovari a acceptat clauzeleacordului, dar cea sârbă nu a fost de acord cusemnarea acestuia. Principalul obstacol a fostreprezentat de refuzul lui Milosevici de a acceptatrupe NATO pe teritoriul Kosovo, implicit al Serbiei.Autoritățile sârbe au considerat că acest acord vaduce în scurt timp la o independență a provincieiKosovo. În urma eșecului diplomatic, Conferința afost reluată în data de 15 marite 1999, dar fără aavea un rezultat diferit. Între timp, Guvernul de laBelgrad se pregătea de a interveni în Kosovo. Unultim efort diplomatic a fost depus de RicharHolbrooke, prin încercarea acestuia de a-l convingepe Slobodan Milosevici să accepte clauzele Acordului,

16 Acordul de la Rambouillet, adoptat la 23 februarie 1999

20

dar rezultatul a fost tot un eșec. În opinia luiHenry Kissinger, acea negociere a fost un eșec,acesta susținând că textul pactului cerea Serbiei săadmită prezența trupelor NATO pe teritoriulIugoslaviei, lucru care se știa că este improbabil.Răspunsul Serbiei a fost unul clar, care nu trebuiasă surprindă pe nimeni17.

4.OPERAȚIA ALLIED FORCE – DE LA DIPLOMAȚIE COERCITIVĂ LA INTERVENȚIE MILITARĂ PUNITIVĂ

Operația Allied Force a reprezentat punctulculminant în strategia diplomatică adoptată de SUA șiNATO. Din motive practice, SUA a executat misiunileaeriene aproape în unanimitate, manifestându-șidominația atât în segmentul planificării cât și încel al execuției (Wintz, 2010). La începutulcampaniei, operațiile aeriene executate împotrivaSerbiei nu au avut efectele dorite, astfel s-a trecutla atacarea obiectivelor care prezentau dublăutilitate, atât militară cât și civilă, precuminfrastructura strategică (poduri, drumuri, rețele decomunicații, rafinării și depozite de petrol și gazenaturale, centrale electrice). Această abordare adeterminat o schimbare completă a naturii atacurilor,care dintr-o serie de atacuri limitate cu caracterpunitiv, s-au transformat într-o campanie debombardament strategic. La finalul războiului,aviația NATO a distrus 34 de poduri, 57% dinrezervele Serbiei de petrol și toate rafinăriileSerbiei.

Dacă la începutul campaniei, luarea în calcul aunei invazii terestre a Serbiei a fost ignorată. Dincauza refuzului lui Milosevici de capitula și accepta17 Declarația lui Henry Kissinger pentru ziarul Daily Telegraph din 28 iunie1999.

21

condițiile NATO, către a doua parte a ei,adiminstrația Clinton părea dispusă să serăzgândească. Din cadrul aparatului politicamerican, printre cei care susțineau aceastăstrategie, s-au numărat: senatorii republicani JohnMcCain, Richard Lugar și Chuck Hagel, alături de ceidemocrați Chuck Robb, Joe Biden, Joseph Lieberman șiJohn Kerry. Chiar și Secretarul de stat MadelineAlbright a susținut această strategie. Printre marileputeri europene, Marea Britanie a susținut inițiativaamericană, în schimb Franța alături de Germania și-auexprimat opoziția18. La finalul lunii mai, statelemembre NATO au căzut de acord asupra unei invaziiterestre în Kosovo. Generalul Wesley Clark a fostînsărcinat să conceapă un plan pentru aceastăoperație. O asemenea operație ar fi putut produce oruptură în cadrul Alianței, putând foarte ușor să oducă înspre colaps. Dar amenințarea cu o invazieterestră a fost percepută ca fiind suficientă pentrua-l determina pe Milosevici să retragă trupele sârbedin provincie. Administrația Clinton a aporbat înunanimitate o invazie terestră. Această schimbaredramatică în politica SUA i-a fost comunicată luiMilosevici prin intermediul trimisului FederațieiRuse, Viktor Chernomyrdin în ziua de 27 mai 1999.Fiind amenințat de o invazie terestră care ar fiînsemnat finalul Serbiei, Milosevici a capitulat osăptămână mai târziu.

Dacă o invazie terestră s-ar fi desfășurat, nu ammai fi vorbit despre diplomație coercitivă, unde sedorește un anumit rezultat din partea părții atacate,ci de o intervenție militară punitivă a căreifinalitate cel mai probabil ar fi fost una

18The New York Times (1999), Crisis In The Balkans: Nato; Germany's Leader Pledges To

Block Combat On Ground, articol de Schmitt Eric.22

asemănătoare celei din IRAK (2003-2007), undeaparatul central a fost neutralizat în totalitate.Amenințarea cu intervenția la sol a fost un argumenthotărâtor în decizia lui Milosevici de a retrageforțele iugoslave de pe teritoriul Provinciei Kosovo.

V. CONCLUZII

Diplomația coercitivă are menirea de influențadeciziile actorilor vizați. Prin schimbarea saumodificarea unor cursuri de acțiune ale adversarului,i se induce acestuia un număr limitat de variante deacțiune. De aceea, acest tip de diplomație depinde deoperațiile bazate pe efecte, al căror scop nureprezintă neapărat distrugerea adversarului, ci maidegrabă punerea acestuia în incapacitatea de a maidesfășura anumite acțiuni, prin atacarea sistemelorde comandă și control, infrastructurii critice șiacțiuni psihologice.

Scopul acestui referat a fost de a explicarezultatul final al efortului desfășurat deorganismele internaționale cu privire la soluționareacrizei din Kosovo. În situația de față, diplomația

23

coercitivă a reprezentat un instrument de gestionarea crizei. În încercarea de implementa acest tip derăzboi, NATO și-a îmbunătățit strategia operațiilorbazate pe efecte. Coerciția a devenit una dintreprincipalele metode de restabilire a echilibruluiprin stoparea sau inversarea acțiunilor părțiiagresoare.

În cadrul Acordului de la Rambouillet a existat oclauză care prevedea accesul nelimitat al forțelorNATO în cadrul tuturor elementelor militare de peteritoriul Iugoslaviei. Acest tip de comportament seregăsește acum în teatrele de operații din Afgnaistanși Irak, unde forțele NATO sau de Coaliție sprijină/au sprijinit efortul statelor gazdă de a-șireorganiza forțele de securitate. În același timp,acea clauză din Acord, prevestea cel mai nefavorabilcurs de acțiune pe care ar fi putut Guvernul Iugoslavsă îl urmeze, urmând ca și el să împartă soartaAfganistanului sau Irakului de azi. La acel moment,februarie 1999, nu se putea previziona rezultatul încazul unei invazii terestre din partea NATO asupraSerbiei.

24

BIBLIOGRAFIE

Lucrări generale

G.R. Berridge, James Alan (2003). A Dicionary of Diplomacy, Hampshire, ed.Palgrave McMillan.

Lucrări de specialitate

Wintz, M. (2010). Transatlantic Diplomacy and the Use ofMilitary Force in the Post-Cold War Era. New York: Palgrave-Macmillan.

Vikers, M. (1998). Between Serb and Albanaia, A History ofKosovo. Columbia University Press New York.

Bataković, D. T. (2007). Kosovo and Metohija: Living in theenclave. Belgrade: Serbian Academy of Sciences andArts, Institute for Balkan Studies

Knutsen H. K. (2012). Rethinking Coercive Diplomacy. ADynamic Approach to NATO Coercive Diplomacy in Bosnia and Kosovo,teză de master. OSLO: Universitatea din Oslo.

Henriksen, Dag (2007). NATO's Gamble: Combining Diplomacyand Airpower in the Kosovo Crisis 1998-1999. Annapolis: NavalInstitute Press.

Holbrooke, Richard (1998). To End a War. New York:Random House.

Analiza Parallel Worlds, Institute for War & Peace,Media Focus 3, Londra,4 Decembrie 1998. Online lahttp://archiv.medienhilfe.ch/Projekte/SER/MediaReports/MediaFocus/iwprfry-03.htm

Clark, Wesley K. (2001). Waging Modern War. Oxford:PublicAffairs Ltd.

25

Koktsidis, P.-I., & Ten, D. C. (2008). A SuccessStory? Analysing Albanian Ethno-NationalistExtremism in the Balkans. East European Quarterly

Documente oficiale

The Kosovo Report (2000), New York: Oxford University Press.

Acordul de la Rambouillet, adoptat la 23 februarie 1999 (1999). Online la http://smsjm.vse.cz/wp-content/uploads/2008/10/sp30.pdf

Declarația Consiliului permanent întrunit NATO-Rusia, la nivel ministerial de la Luxemburg din 28mai 1998. Online lahttp://www.nato.int/DOCU/pr/1998/p980528e.htm

Declarația secretarului General al NATO, Javier Solana cu privire la exercițiul Determinate Falcon. http://www.nato.int/cps/en/natolive/news_25849.htm?selectedLocale=en&mode=pressrelease

Surse din mass-media

The New York Times (1999), Crisis In The Balkans: Nato;Germany's Leader Pledges To Block Combat On Ground, articolde Schmitt Eric, 20 mai, p. A14 online lahttp://www.nytimes.com/1999/05/20/world/crisis-in-the-balkans-nato-germany-s-leader-pledges-to-block-combat-on-ground.html

The New York Times (1998), Attack by Serbs Shatters a Cease-Fire in Kosovo, articol de O’Connor Mike, 25 decembrie.Online la http://www.nytimes.com/1998/12/25/world/attack-by-serbs-shatters-a-cease-fire-in-kosovo.html

26

BBC News Nato hails air manoeuvres a success (1998). Onlinela http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/112701.stmBBC,15 iunie 1998.

BBC documentar (2003)The Fall of Milosevich, Regia: DaiRichards.

Komandosi uvek spremni za žestoku akciju, RankoPivljanin, 10.08.2011, articol publicat pe situlhttp://www.blic.rs/Vesti/Reportaza/270576/Komandosi-uvek-spremni-za-zestoku-akciju.

Surse electronice

http://www.bbc.co.uk/blogs/worldtonight/2010/07/kosovo_the_judges_speak.html

27