1

Liceul Teoretic Emil Racovita

Proiect la logica

Caraiman OanaClasa a IX-a G

Dominteanu Nicoleta

2

Bertrand Russell (1872 – 1970)

filosof britanic cu studii de matematică şi de filosofie laTrinity College, Cambridge, considerat unul dintre cei mai mari gânditorii ai secolului XX;

în 1908 adevenit membru al Societăţii Regale; gândirea sa a evoluat de-a lungul lungii sale cariere,

îmbrăţişând numeroase teme; se consideră că cele mai originale şi mai influente

contribuţii ale sale în filosofie, cel puţin în cea academică, aparţin în principal perioadei sale de până în 1014.

după ce scurtă vreme a fost atras de idealism, s-a reorientat ferm, mai întâi spre un realism radical, căruia i-a dat cea mai notabilă expresie în Principles of Mathematics (1903)

Russell a lucrat câte 10-12 ore pe zi, câte opt luni pe an; aici, pe baza identificăriisemnificaţiei (meaning) cu referinţa, se cere ca toţi termenii pe care îi

3

putem folosi în mod inteligibil, inclusiv cei din vocabularul distinctiv al matematicii, ca număr, punct etc., să aibă ca referenţi entităţi reale.

în 1950 i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură, pentru ca apoi să primească Premiul Nobel pentru pace;

materializare a strategiei introducerii construcţiilor logice se concretizează în prezentarea matematicii pure ca derivând din logică. După Russell, „logica este tinereţea matematicii, iar matematica, vârsta matură a logicii”: pornind de la un minim ireductibil de concepte şi de axiome logice, putem deriva din ele, prin paşi riguros logici, fără a apela la nici un fel de instrumente adiţionale, întregul conţinut al logicii şi al matematicii aşa cum sunt acestea înţelese în mod obişnuit.

ca filosof a cărui gândire se înscrie în stilul analitic (alături de alţi reprezentanţi precum: Gotlob Frege, Rudolf Carnap, Moritz Schlick, Ludwig Wittgenstein ş.a.), Russell a considerat că scopul suprem al filosofiei este acela de a clarifica înţelesul/semnificaţia expresiilor lingvistice, printr-o analiză logică atentă a limbajului.

Opera lui Russell este impresionantă: peste 70 de volume. Dintre cele mai importante lucrări pot fi amintite:

The Philosophy of Leibniz – Expunere critică a filosofiei lui Leibniz (1900)

Our Knowledge of the External World – Cunoştinţele noastre despre lumea exterioară (1914)

The Analysis of Mind – Analiza minţii (1921) The History of Philosophy (1945) Autobiography (trei volume apărute în 1967, 1968 şi

1969).

4

George Boole (1815-1864)

George Boole (n. 2 noiembrie 1815 la Lincoln[1] - d. 8 decembrie 1864 la Ballintemple, Cork) a fost matematician, logician și filozof britanic. A fost creatorul

5

logicii matematice moderne, al algebrei booleene, care, mai târziu, va sta la baza informaticii și a realizării computerului.

Încă de mic a dovedit înclinații către matematică. De la tatăl său, John Boole (1779 - 1848), comerciant cu posibilități financiare limitate, a însușit primele noțiuni de matematică.

Este profesor la școlile de la Lincoln, apoi de la Waddington[2], iar din 1849 predă matematica la Queen's College din Cork (devenit ulterior University College Cork). Aici se concretizează pe deplin talentul și capacitățile sale.

În 1855 se căsătorește cu Mary Everest, nepoata geografului George Everest[3].

A fost membru al Academiei de Științe din Sankt Petersburg și a mai multor societăți de știință.

George Boole pune bazele a ceea ce ulterior se va numi algebră booleană, dezvoltând un nou tip de logică, logica matematică.

A introdus o clasă specială de latici, ceea ce a constituit începutul a ceea ce ulterior va fi denumit algebră booleană.

Prin reducerea la un simbolism logic, Booole a creat o algebră ușor de înțeles (algebră logică, booleană), care cuprinde calculul claselor, calculul propozițiilor și calculul relațiilor și care deci cuprinde codificarea gândirii corecte.

Boole a stabilit 7 axiome și prin aceasta a dat logicii matematice un domeniu științific autonom, care are numeroase și variate aplicații și joacă un rol important în teoria circuitelor electronice.

George Boole s-a mai ocupat și de sistemele hipercomplexe generale.

Lucr ări importante :

6

1847: Mathematical Analysis of Logic 1852: Studies in Logic and Probability 1854: An Investigation into the Laws of

Thought, on which are Founded the Mathematical Theories of Logic and Probabilities

1859: Treatise on Differential Equations 1860: Treatise on the Calculus of Finite

Differences

Immanuel Kant (1724-1804)

filosof german [Königsberg (Prusia Orientală), astăzi: Kaliningrad (Rusia)], unul dintre cei mai mari gânditori din perioada iluminismului , dar şi din toate timpurile; 22 aprilie 1724 – 12 februarie 1804.

filosofia sa a apărut pe fundalul disputei dintre două teorii epistemologice de maximă importanţă:

raţionalismul (reprezentat prin Rene Descartes,

7

Baruch Spinoza, Nicholas Malebranche şi G.W. Leibniz), conform căruia raţiunea este singura facultate capabilă să ofere o cunoaştere autentică a naturii celor existente/a realităţii; raţiunea – sursă şi temei al cunoaşterii;

empirismul (reprezentat prin Francis Bacon, John Locke, G. Berkley, David Hume şi Thomas Hobbes), pentru care experienţa senzorială/simţurile sunt singurele capabile să ne ofere o cunoaştere a realităţii exterioare.

prin fundamentarea idealismului critic/transcendental, a exercitat o influenţă decisivă asupra dezvoltării ulterioare a filosofiei (J.G. Fichte, Fr.W. Schelling, G.W.Fr. Hegel sunt doar trei dintre filosofii care şi-au dezvoltat sistemele filosofice pornind de la moştenirea lui Kant)

termenul „critică” semnifică faptul că gândirea se pune în discuţie pe sine însăşi pentru a-şi cunoaşte şi aprecia propria valoare (limite); însăşi termenul „raţiune” trebuie explicat, înţelegându-se prin aceasta gândirea care încearcă să (se) cunoască, gândirea teoretică desfăşurată de subiectul cunoscător. Termenul „pur” semnifică abordarea critică a raţiunii care nu datorează nimic experienţei, nu sondează decât în ea însăşi (nu este amestecată cu nici un rezultat empiric/cu date care provin de la simţuri); obiectul criticii: forma pură a gândirii aşa cum este ea înainte (independent) de orice experienţă şi aşa cum condiţionează experienţa – a priori.

Lucrări: Kritik der reinen Vernunft (Critica raţiunii pure),

1781 Die Metaphysik der Sitten (Metafizica moravurilor),

1797

8

Anthropologie in pragmatischer Hinsicht (Antropologia în perspectivă pragmatică), 1798  

John Stuart Mill (1806-

1873)John Stuart Mill (20 mai 1806 - 8 mai 1873) a fost filosof

9

britanic, unul dintre cei mai influenţi gânditori liberali ai secolului XIX; a contribuit la dezvoltarea utilitarismului.Născut la Pentonville, Londra în 1806 este fiul economistului şi filosofului Scoţian James Mill şi al Harrietei Mill. John Stuart a fost educat de tatăl său, cu sfaturile şi ajutorul filosofului utilitarist Jeremy Bentham. A primit o educaţie riguroasă şi în mod deliberat a fost crescut complet separat de alţi copii; a început să înveţe greaca la vârsta de trei ani, latina la şapte ani, logica la doisprezece şi un curs de economie politică la treisprezece ani.Prima publicaţie a sa o reprezintă două scrisori apărute într-un ziar în 1822. În 1823 a format Societatea Utilitaristă (care s-a destrămat în 1826) şi a devenit funcţionar la „East India Company”, compania unde lucra tatăl său.În 1831 a publicat o serie de articole în Examiner şi l-a întâlnit pe Carlyle. În 1835 va fi responsabil de pierderea manuscrisului primului volum al lucrarii lui Carlyle, "French Revolution". Va face apoi recenzia volumului I al cărţii lui Alexis de Tocqueville, Democracy in America. S-a retras de la East India House în 1858, iar în 1859 a publicat Toughts on Parlamentary Reform, şi Dissertations and Discussions, volumul I şi II.În 1851 se căsătoreşte cu Harriet Taylor, care s-a dovedit a fi un adevărat sprijin inclusiv în ceea ce priveşte munca sa intelectuală.În 1865 a publicat An Examination of Sir William Hamilton’s Philosophy, în acelaşi an fiind ales membru al Parlamentului (unde apără dreptul la vot şi la emancipare al femeii) şi apoi devenind Lord Rector la St. Andrew’s University. În acelaşi an a mai publicat The Subjection on Women şi o nouă ediţie a lui James Mill Analysis of the Phenomena of the Human Mind (1869). Post-mortem i-au fost publicate lucrarile: Autobiography, Nature, Utility of Religion (1873);

10

Theism (1874) şi Dissertations and Discussions, volumul IV (1875).

Principalele lucrări: On Liberty (Despre libertate) (1859) Utilitarianism (Utilitarismul) (1861) Auguste Comte and Positivism (Auguste Comte şi

pozitivismul) (1865)

Johnn VENN (1834-1923)

11

John Venn (n. 4 august 1834 - d. 4 aprilie 1923) a fost un logician și filozof englez. Este celebru pentru introducerea așa-numitei diagrame Venn, utilizată în diverse domenii ca: teoria mulțimilor, teoria probabilităților, logică, statistică și informatică.John Venn s-a născut în 1834 la Hull, Yorkshire. Mama lui, Martha Sykes, originară din Swanland, în apropiere de Hull, a murit când John era fraged copil. În momentul nașterii lui John, tatăl său, Henry Venn, păstorea parohia din Drypool, lângă Hull. El provenea dintr-o familie distinsă. Tatăl său, bunicul lui John, reverendul John Venn, fusese paroh la Clapham, în sudul Londrei. El a condus așa-numita sectă Clapham, un grup de creștini evangheliști, care se întâlneau în biserica sa și propovăduiau reforma închisorilor și abolirea sclaviei și a sporturilor violente.

Henry Venn însuși a jucat un rol important în mișcarea evanghelistă, mai precis în cadrul Societății pentru Misiuni în Africa și Orient, ce fusese fondată în 1799 de clerici evangheliști ai Bisericii Anglicane și care fusese rebotezată în 1812 Societatea Misionară a Bisericii pentru Africa și Orient (Church Missionary Society for Africa and the East). Henry Venn a fost secretar al Societății începând din 1841. El s-a mutat la Highgate, lângă

12

Londra, unde și-a continuat activitatea până la moartea sa.

John Venn a primit o educație strictă. Familia îl destinase carierei clericale, conform pildei bunicului și a tatălui. După ce a învățat un timp la Școala Highgate, a fost înscris în 1853 la Colegiul Gonville and Caius din Cambridge. El l-a absolvit în 1857 și, la scurt timp după aceea, a fost ales profesor asistent la acest colegiu. El a fost hirotonisit diacon la Ely în 1858 și a devenit preot în 1859. În 1862 s-a întors la Cambridge, ca profesor de științe morale.

Principalul domeniu de interes al lui John Venn a fost logica, el devenind autorul a trei cărți cu acest subiect: The Logic of Chance („Logica aleatoare”, 1866), o introducere în teoria probabilității de frecvență, Symbolic Logic („Logica simbolică”, 1881), în care a prezentat, printre altele, diagramele care îi poartă numele, și The Principles of Empirical Logic („Principiile logicii empirice”, 1889).

În 1883 Venn a fost ales membru al Societății regale din Londra. În 1897, el a scris o carte de istorie a colegiului în care a învățat și predat, numită „Istoria biografică a Colegiului Gonville and Caius, 1349-1897”. El a început o compilație de note biografice ale studenților de la Universitatea din Cambridge, continuată mai târziu de fiul său, John Archibald Venn (1883-1958), și publicată în Cantabrigienses Alumni, în 10 volume, între 1922 și 1953.

A murit în 1923, la vârsta de 88, la Cambridge, și a fost îngropat în cimitirul din apropierea Bisericii Trumpington.

13

Lucrări importante: 1866: The Logic of Chance 1881: Symbolic Logic 1889: Principles of Empirical Logic