Animalul social - BT.indd 1 07-Jan-14 20:04:28 social.pdf · BROOKS, DAVID Animalul social :...

Animalul social - BT.indd 1 07-Jan-14 20:04:28



EDITORI:Cătălin MuraruSilviu Dragomir

DIRECTOR EXECUTIV:Bogdan Ungureanu

REDACTOR:Liviu Uleia

DESIGN:Alexe Popescu

DTP:Răzvan Nasea

CORECTURĂ:Elena BițuGeorge Chiriță

The original title of this book is:The Social Animal: The Hidden Sources of Love, Character, and Achievement, by David Brooks

Copyright © 2011, 2012 by David Brooks. All rights reserved.

© Publica, 2014, pentru ediţia în limba română

ISBN 978-606-8360-68-3

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BROOKS, DAVID Animalul social : resursele ascunse care ne arată ce înseamnă cu adevărat să iubești, să ai caracter și să te bucuri de o viață împlinită / David Brooks ; trad.: Florin Tudose. - Bucureşti : Publica, 2014

ISBN 978-606-8360-68-3

I. Tudose, Florin (trad.)

159.9


Cuprins

Introducere �� 7

1. Luarea deciziilor �� 21

2. Amestecul hărților �� 47

3. Ochiul minții �� 55

4. Crearea hărților �� 73

5. Atașamentul �� 89

6. Învățarea �� 109

7. Normele �� 143

8. Autocontrolul �� 163

9. Cultura �� 185

10. Inteligența �� 215

11. Arhitectura deciziilor �� 233

12. Libertate și angajament �� 251

13. Starea de flux �� 269

14. Marea poveste �� 289

15. Metis �� 311


16. Insurgența �� 335

17. A îmbătrâni �� 349

18. Moralitatea �� 363

19. Liderul �� 387

20. Partea ușoară �� 409

21. Cealaltă educație �� 439

22. Sensul �� 469

Mulțumiri �� 489

Note �� 493


Introducere Animalul social 7

Introducere

Aceasta este cea mai fericită poveste din câte ați citit. Este istoria a două vieți împlinite şi minunate. Vieţile a doi oameni care au avut cariere captivante, câştigând respectul prietenilor şi aducând contribuții semnificative comunității, țării şi lumii în care au trăit.

Poate să pară ciudat, însă aceşti oameni nu s-au născut genii. Au obținut calificative satisfăcătoare la testele SAT, IQ şi la altele asemenea, dar nu au fost nicidecum posesorii unor calități fizice sau psihice excepționale. Aveau înfăţişări plăcute, totuşi nu erau nişte frumuseți. Au jucat tenis şi au practicat cățărări montane, însă nici măcar în liceu nu au fost staruri sportive; nimeni nu ar fi putut spune despre ei la vârsta aceea că vor fi extraordinari în vreun domeniu. Cu toate acestea, suc-cesul a fost de partea lor şi toţi cei care i-au întâlnit au remarcat ce vieți cu adevărat binecuvântate duc.

Cum au reuşit? Au reuşit deoarece au fost posesorii a ceea ce economiştii numesc aptitudini non‑cognitive, adică acea cate-gorie ascunsă de aptitudini greu de cuantificat, dar care în viața de toate zilele conduc la fericire şi împlinire.

Înainte de toate, erau oameni de caracter. Energici, oneşti şi de încredere. Îşi reveneau uşor după eşecuri, recunoscân-du-şi întotdeauna greşelile. Aveau suficientă încredere încât să-şi asume riscuri şi suficientă integritate pentru a-şi duce la bun sfârşit angajamentele. Încercau permanent să-şi identifice slăbiciunile, să se curețe de păcate şi să-şi controleze cele mai rele porniri.


8 Animalul social Introducere

La fel de important, erau posesorii a ceea ce se numeşte școala vieții. Adică ştiau să citească oamenii, situațiile şi ideile pe care le întâlneau. Puşi în fața unei mulțimi sau îngropați între fel de fel de investigații, reuşeau să dezvolte un sentiment intuitiv al contextului în care se aflau – ce merge cu ce şi ce nu ar putea funcționa niciodată, care ar fi drumul către succes şi care către eşec. Aceeaşi aptitudine care îl ajută pe căpitanul de vas să navi-gheze fără greş pe mare îi susține pe ei în navigarea prin lume.

Milioane de cărți cu rețete despre succes au fost tipărite de-a lungul secolelor. De obicei, aceste poveşti se desfăşoară la nive-lul de suprafață al vieții. Se vorbeşte în ele despre universități, dobândirea aptitudinilor profesionale, deciziile conştiente, teh-nicile şi trucurile necesare stabilirii de relații şi avansării în cari-eră. Aceste cărți sunt concentrate cel mai adesea pe definițiile extrinseci ale succesului, legate de IQ, resurse, prestigiu şi reali-zări lumeşti.

Această poveste coboară la un nivel mai profund. Ea vorbeşte despre rolul ochiului interior – tărâmul inconştientului, unde se găsesc emoțiile, intuițiile, înclinațiile, dorințele, predispozițiile genetice, trăsăturile de caracter şi normele sociale. Aici se for-mează caracterul şi se înmagazinează şcoala vieții.

Trăim astăzi în miezul unei revoluții a conştiinței. În ultimii ani, geneticienii, cercetătorii din neuroştiințe, psihologii, socio-logii, economiştii, antropologii şi mulți alții au avansat conside-rabil în înțelegerea structurii de dezvoltare şi a înfloririi umane. În toate acestea, descoperirea de bază rămâne faptul că ființa umană nu este – primordial – produsul gândirii sale conştiente. Suntem în mod esențial rezultatul activităţii care se desfăşoară sub bariera conştientului.

Zonele inconştiente ale minții nu sunt vestigii antice ce tre-buie cucerite pentru a putea fi domolite. Nici peşteri întunecoase în care se ascund poftele noastre sexuale reprimate. Zonele



inconştiente reprezintă, de fapt, grosul cantitativ al minții – locul în care se iau cele mai multe decizii şi unde se produc cele mai impresionante acte de gândire. Aceste procese subterane sunt semințele succesului nostru de la suprafața vieții.

În cartea sa, Străini pentru noi înșine, Timothy D. Wilson, pro-fesor la Universitatea Virginia, afirmă că mintea umană poate primi 11 milioane de unități de informație în orice moment. Estimările cele mai optimiste susțin că omul poate fi conştient de 40 de unități de informație din cele 11 milioane1. „Unii cerce-tători, scrie Wilson, merg până la a sugera că mintea inconştientă este cea care face toată munca, conştientul fiind doar o iluzie2 .“ Mintea conştientă țese cel mult nişte poveşti cu sens, pe baza a ceea ce mintea inconştientă face după propriile sale reguli.

Wilson şi ceilalți cercetători despre care vorbesc în cartea de față nu sunt atât de radicali. Dar cu toții împărtăşesc convinge-rea că procesele mentale inconştiente sunt cele care ne organi-zează gândirea şi judecata, ne modelează caracterul şi ne furnizează aptitudinile necesare dezvoltării. John Bargh de la Universitatea Yale face comparația cu Galileo: aşa cum acesta „a scos“ Pământul din rolul privilegiat de centru al Universului, revoluția intelectuală actuală „scoate“ mintea conştientă din funcţia consacrată pe care o ocupă ea în universul comporta-mentului uman3. Povestea de față merge pe această cale. Indică drumuri mai adânci către înflorirea profundă şi spre o altă definiție a succesului.

Imperiul emoțiilor

Limpezit prin metodele ştiințifice, tărâmul interior nu este deloc un loc arid şi mecanic. E mai curând un loc al emoțiilor şi al magiei. Dacă studiul minții conştiente accentuează rațiu nea



şi analiza, studiul minții inconştiente subliniază pasiunea şi percepția. Mintea orientată spre exterior mizează pe aspectul individual, în vreme ce mintea interioară se bazează pe puterea relațiilor şi pe țesătura invizibilă dintre oameni. Aşa cum min-tea exterioară este flămândă după statut, bani şi aplauze, tot aşa mintea interioară caută conexiunea şi armonia – adică acele clipe în care egoul dispare şi persoana se disipează într-o nouă provocare, o cauză, dragostea pentru altcineva sau iubirea faţă de Dumnezeu.

Mintea exterioară se aseamănă generalului care priveşte de pe vârful unui deal desfăşurarea bătăliei şi analizează lucrurile linear şi lingvistic; dar mintea interioară este asemenea unui milion de mici cercetaşi. Aceştia pătrund în teren, de unde tri-mit apoi un flux continuu de informații şi feedbackuri instan-tanee. Nu se țin departe de mediu, ci devin una cu acesta. Se mişcă necontenit într-un proces de interconexiune cu mințile, ideile şi peisajele pe care le întâlnesc.

Aceşti cercetaşi dau evenimentelor o semnificaţie emo-țională. Atunci când vor întâlni un vechi prieten, vor trimite semnalul unui val de afecțiune; dacă vor intra într-o grotă întu-necoasă, semnalul va fi unul de teamă. Contactul cu un peisaj frumos va produce sentimentul unei înălțări sublime, contactul cu o soluție ingenioasă va produce încântare, în timp ce con-tactul cu nedreptatea va produce o justificată mânie. Fiecare percepție are propria sa aromă, textură şi forță şi va genera reacții ciclice în jurul minții într-un şuvoi amestecat de senzații, impulsuri, judecăți şi dorințe.

Aceste semnale nu ne vor controla viața, dar ne vor modela interpretările asupra lumii şi ne vor ghida asemenea unui GPS spiritual, pe măsură ce avansăm pe această cale. În vreme ce generalul gândeşte în termeni concreți şi se exprimă în proză, puzderia de cercetaşi cristalizează emoții, iar munca lor este



cel mai bine exprimată în poveşti, poezie, muzică, imagine, rugăciune şi mit.

Nu sunt o persoană prea intimistă, după cum observă soția mea. Există o povestire celebră, deşi apocrifă, despre un expe-riment în cadrul căruia bărbați de vârstă mijlocie erau conectați la tomograf, în timp ce priveau un film horror. Mai apoi, erau din nou analizați la nivel cerebral după ce erau solicitați să-şi exprime sentimentele față de neveste. Rezultatele au fost simi-lare – pură teroare în ambele cazuri. Cunosc prea bine senti-mentul. Cu toate astea, dacă nu acorzi atenție la suişurile şi coborâşurile iubirii şi fricii, loialității şi respingerii care ne tra-versează în fiecare secundă a fiecărei zile vei ignora lucrul cel mai important. Şi anume factorii care determină ce ne dorim, cum percepem lumea, motivaţiile şi blocajele noastre. De aceea intenționez să vă spun povestea acestor doi oameni fericiți din perspectiva magică a lumii interioare.

Scopurile mele

Vreau să vă arăt ce înseamnă acest sistem inconştient, atunci când se manifestă într-un scenariu de înflorire, când simpatiile şi antipatiile care ne ghidează viața de toate zilele au fost bine crescute, iar emoțiile corespunzător educate. Prin intermediul a o mie de exemple concrete voi încerca să ilustrez maniera în care mintea inconştientă interacționează cu mintea conştientă, sau cum reuşeşte un general înțelept să-şi educe şi să-şi asculte atent cercetaşii. Pentru a-l parafraza pe Daniel Patrick Moynihan, adevărul esențial al evoluției este că mintea conştientă are puterea de a influența inconştientul.

Am hotărât să scriu această poveste mai ales pentru a aduce într-o exprimare accesibilă imensa varietate a cercetărilor de



pretutindeni asupra inconştientului, cercetări cu rezultate exprimate de obicei în limbaj pur academic. Voi încerca să sintetizez sub forma unei narațiuni munca de înțelegere a inconştientului.

În al doilea rând, voi încerca să descriu maniera în care cer-cetarea inconştientului ne influențează înțelegerea naturii umane. Neuroştiințele produc rareori o filozofie originală, însă le recuperează pe cele vechi. Cercetarea noastră ne reaminteşte de importanța emoției versus rațiunea pură, conexiuni sociale versus opțiuni individuale, caracter versus IQ, sisteme emer-gente organice versus sisteme mecanice şi liniare şi, nu în ulti-mul rând, ideea că suntem compuşi din multiple fațete mai degrabă decât dintr-un singur Sine. În termeni filozofici, Iluminismul francez, cu accentul său pe rațiune, pierde în fața Iluminismului britanic care speculează zona sentimentelor.

În al treilea rând, voi încerca să schițez implicațiile sociale, politice şi morale ale acestor descoperiri. Conceptul de inconştient al lui Freud a avut o influență radicală asupra criti-cii literare, asupra gândirii sociale şi chiar asupra analizei poli-tice. Suntem astăzi în posesia unei concepții mai precise asupra inconştientului. Dar aceste descoperiri nu şi-au făcut încă pe deplin efectul asupra gândirii sociale.

În sfârşit, voi încerca să deconstruiesc o eroare a culturii noastre. Mintea conştientă este cea care scrie autobiografia speciei. Fără a cunoaşte ce anume conțin adâncimile noastre, mintea conştientă şi-a atribuit singură rolul principal. Se recompensează pentru performanțe care nu îi aparțin. Creează viziuni asupra lumii care vin în acord cu ceea ce ea înțelege şi rămâne ignorantă în fața a ceea ce nu înțelege.

Am devenit prin urmare prizonierii unui unghi restrâns prin care ne descriem viețile. Platon considera că rațiunea este par-tea civilizată a creierului nostru şi se declara mulțumit atâta



timp cât rațiunea domina pasiunile primitive. Raționaliştii considerau logica vârful de lance al inteligenței şi credeau în mântuirea omenirii pe măsură ce rațiunea cucerea superstiți-ile şi obiceiurile învechite. Secolul al nouăsprezecelea a scos la suprafață povestea în care mintea conştientă este întruchi-pată de ştiințificul Dr. Jekyll, iar barbarul Mr. Hyde este efigia inconştientului.

Multe dintre aceste doctrine au apus astăzi, dar lumea încă nu sesizează căile prin care simpatiile şi antipatiile inconştien-tului modelează cursul vieții. Încă ne mai încredem în comisii care evaluează persoanele după coeficientul de inteligență şi nu în funcție de cunoştințele practice. Încă mai există discipline academice care reduc omul la statutul său de individ rațional făuritor de unelte. Lumea modernă a construit un sistem gigant de educare a abilităților din ce în ce mai sofisticate, nereuşind în acelaşi timp să dezvolte facultățile morale şi emoționale care să susțină acest mamut. Copiii sunt antrenați prin varii metode să ocolească hopurile şcolare şi atât; deşi deciziile esențiale pe care le vor lua în viaţă sunt legate de alegerea prietenilor potri-viţi, a ceea ce merită iubit ori dispreţuit, cu cine să se căsăto-rească şi cum să-şi controleze impulsurile. În chestiunile esențiale sunt lăsați cu totul de unii singuri. Suntem foarte pricepuți în a discuta aspectele materiale, dar analfabeți când vine vorba de emoții şi intuiții. Ştim să ne rafinăm abilitățile tehnice, dar nu avem nimic de spus când vine vorba de lucrurile cele mai importante, cum este caracterul.

Celălalt scop al meu

Noile descoperiri ne oferă o viziune holistică asupra a ceea ce suntem. Recunosc că eu, unul, am fost atras către aceste



subiecte în căutarea unor răspunsuri la întrebări mult mai limi-tate şi prozaice. Meseria mea constă în a scrie comentarii poli-tice sau de politologie. Am avut ocazia astfel să observ apariția în ultimele generații a mai multe politici trâmbițare, dar lipsite de rezultat. Începând cu anul 1983, am tot reformat sistemul educațional şi totuşi astăzi mai mult de un sfert dintre adolescenți abandonează liceul, deşi toate semnele pe care ei le primesc din mediu sunt potrivnice acestei decizii. Am încercat să eliminăm diferențele dintre performanțele albilor şi negrilor, dar am eşuat. O generație întreagă am înghesuit tineri în colegii şi universități, fără să înțelegem de ce foarte mulți dintre ei nu le şi termină.

Şi lista poate continua: am încercat să reducem imensele inegalități dintre oameni. Am încercat să propulsăm mobilitatea economică. Am încercat să stopăm moda copiilor crescuți în familii monoparentale. Am încercat să reducem polaritatea caracteristică vieții noastre politice. Ne-am străduit să amelio-răm ciclicitatea sus-jos a economiei noastre. În ultimele decade, lumea a încercat să exporte capitalismul în Rusia, să implanteze democrația în Orientul Mijlociu şi să impulsioneze dezvoltarea în Africa. Toate rezultatele acestor eforturi au fost dezamăgitoare.

Şi toate aceste nereuşite au avut o cauză comună: încrederea într-o viziune prea simplistă asupra naturii umane. Multe dintre politicile încercate s-au bazat pe încețoşata teorie a comporta-mentului uman, practicată de ştiințele sociale. Aceste politici au fost propuse de către specialişti care se simt confortabil doar în preajma variabilelor şi a corelațiilor ce pot fi măsurate şi cuanti-ficate. Acestea au trecut mai apoi prin mâna unor comisii legis-lative capabile să vorbească despre izvoarele adânci ale acțiunilor umane cum sunt apte de a vorbi în aramaică. Au fost apoi puse în practică de funcționari superficiali în privinţa ade-vărurilor eterne şi a tainelor ființei umane. Evident că au eşuat.



Şi vor continua să eşueze, atât timp cât nu vom integra noile descoperiri legate de adevărata noastră natură în universul poli-ticilor publice şi până când povestea magică nu se amestecă cu cea prozaică.

Planul

Pentru a ilustra cum funcționează cu adevărat abilitățile inconştiente şi cum – în condiții favorabile – conduc acestea la împlinirea omului, voi păşi mai întâi pe urmele lui Jean-Jacques Rousseau. În 1760, Rousseau a terminat Emile, o carte despre cum ar putea fi educată ființa umană. În loc de a pune problema în termeni teoretici, el a preferat să inventeze acest personaj, Emile, căruia i-a atribuit un tutore, iar prin relația celor doi a arătat cum se creează fericirea în termeni concreți. Acest model inovativ i-a permis lui Rousseau să se manifeste în multe direcții. I-a permis să scrie într-o manieră atractivă, distractivă. I-a per-mis să arate cum tendințele generale îşi fac loc în viața indivi-dului. L-a adus pe Rousseau dinspre abstract înspre concret.

Fără a rivaliza cu geniul lui Rousseau, eu îi voi folosi totuşi metoda. Pentru a ilustra felul în care recentele descoperiri ştiințifice îşi fac loc în viața individului, am creat două persona-je, Harold şi Erica. Voi folosi aceste personaje pentru a arăta cum se dezvoltă cu adevărat viața. Povestea se desfăşoară mereu în prezent, plasată la început de secol douăzeci şi unu, deoarece scopul meu este să descriu diferitele aspecte ale unor vieți con-temporane, de la naştere la stadiul învățării, de la prietenie la amor, de la muncă la înțelepciune şi apoi la senectute. Mă voi folosi de toate acestea pentru a descrie cum genele modelează viețile indivizilor, cum acționează chimia cerebrală, cum struc-turile familiale şi modelele culturale pot influența dezvoltarea



în sensuri foarte specifice. Pe scurt, voi folosi aceste personaje cu intenția de a acoperi golul dintre descoperirile teoretice ale cercetătorilor şi experiența directă de viață.

Relația

Harold şi Erica s-au maturizat aprofundându-şi relaţia de-a lungul întregii lor vieți. Iată unul dintre motivele pentru care această poveste este atât de fericită. Ea vorbeşte despre dezvol-tarea umană şi protejarea acestei devoltări. Despre doi oameni care au învățat din experiența părinților şi a bunicilor lor şi care, în urma complicatelor procese ale devenirii, au decis să se însoțească unul pe celălalt.

Este povestea unei însoțiri, a unei relații, în cele din urmă. Când priveşti în adâncimile inconştientului, granițele dintre indivizi încep să se estompeze. Devine evident că resorturile care ne modelează mintea sunt resorturi împărtăşite cu ceilalți. Devenim ceea ce suntem în conjuncție cu alți oameni care devin ceea ce sunt.

Suntem moştenitorii unei imagini despre noi înşine care ne spune că suntem Homo Sapiens, adică ființe gânditoare sepa-rate de restul lanțului animal – printr-o capacitate superioară de raționare. Acesta este omul lui Rodin – bărbia sprijinită în pumn, ruminând pierdut în profunzimi de unul singur. Adevărul este că suntem separați de animale mai ales prin fenomenalele noastre abilități sociale ce ne permit să educăm, să ne educăm, să empatizăm, să reacționăm emoțional şi, de asemenea, să construim culturi, instituții şi complexa pânză mentală ce susține întreaga noastră civilizație. Cine suntem noi? Suntem cu toții precum nişte mari stații de tren, spirituale. Suntem intersecția a milioane de senzații, emoții şi semnale ce



se amestecă neîncetat. Suntem centre de comunicare şi suntem destul de departe de a ne înțelege, deoarece avem abilitatea de a guverna numai parțial tot acest trafic – să transferăm atenția de la un element la altul, alegând între acestea şi asumându-ne alegerea. Dar devenim noi înşine cu adevărat numai atunci când acceptăm imersia în rețeaua umană care se îmbogățeşte perma-nent. Mai mult decât orice, dorința noastră este de a stabili conexiuni cât mai complexe şi cât mai profunde.

Înainte de a intra în povestea Harold&Erica, vă voi prezenta mai întâi un alt cuplu, unul cu totul real de data asta, Douglas şi Carol Hofstadter. Douglas este profesor la Universitatea Indiana, iar el şi Carol erau foarte îndrăgostiți unul de celălalt. Obişnuiau să organizeze cine şi petreceri, iar mai apoi să deve-lopeze împreună conversațiile avute, în timp ce spălau unul lângă celălalt vasele.

Carol a murit în urma unei tumori cerebrale, pe când copiii lor aveau cinci, respectiv doi ani. Câteva săptămâni după aceas-ta, Douglas a dat întâmplător peste o fotografie a lui Carol. Iată ce găsim scris în cartea sa, In a Strange Loop:

Am privit cu multă intensitate în ochii ei până ce am început să simt că mă aflu în spatele ochilor și, cum lacrimile îmi șiroiau pe obraji, m‑am surprins strigând: „Eu sunt acolo! Eu sunt acolo!“ Aceste cuvinte simple mi‑au readus în câmpul conștiinței multe gânduri anterioare, gânduri despre fuziunea sufletelor noastre într‑o singură entitate superioară nouă, despre faptul că în miezul sufletelor noastre se găsesc speranțe și dorințe identice pentru copiii noștri, despre ideea că aceste speranțe nu sunt separate, ci mai degrabă o singură speranță, un singur element ce ne definește pe amândoi și ne unește într‑unul singur, genul de uniune pe care mi l‑am imaginat destul de vag înainte de a mă însura și a aduce pe lume copii. Am conștientizat atunci că, deși Carol murise, miezul sufletului său nu murise deloc, ci trăia cu multă determinare în mintea mea4 .



Grecii obişnuiau să zică că drumul spre înțelepciune e plin de țepi. După moartea soției sale, Hofstadter a cunoscut aceşti țepi în drumul său spre o dimensiune a înțelegerii ce i se confir-mă zilnic prin prisma sa de om de ştiință. Esența acestei înțelepciuni se găseşte sub nivelul conştiinței, acolo unde există emoții şi atitudini care ne ajută în hoinăreala prin viețile noas-tre. Acestea sunt elemente transferabile, în sensul că se transmit de la prieten la prieten şi de la iubit la iubit. Inconştientul nu este nici pe departe un loc întunecos în care stau pitite fricile şi dure-rile noastre. Este locul în care se nasc stările spirituale şi de unde îşi încep ele dansul din suflet în suflet. Aici se găseşte înțelepciunea veacurilor. Sufletul speciilor. Această carte nu va încerca să facă lumină asupra rolului lui Dumnezeu în toate astea. Dar, dacă există ceea ce numim creativitate divină, cu siguranță ea este activă în zona interioară a sufletului, acolo unde materia cenuşie produce emoție şi unde dragostea leagă şi dezleagă neuronii.

Inconştientul este impulsiv, emoțional, sensibil şi imprevizi-bil. Are propriile sale scurtături. De aceea are nevoie de super-vizare. Dar inconştientul poate fi genial. Este capabil să proceseze adevărate uragane de informație şi să facă salturi creative foarte îndrăznețe. Şi mai presus de toate, inconştientul este minunat de gregar. Acest extrovertit interior vrea ca tu să ieşi spre lume şi să te conectezi. El vrea ca tu să găseşti comuniu-nea cu munca ta, prietenii şi familia, națiunea şi cauza colectivă. Inconştientul vrea să te ancoreze bine în rețeaua relațiilor pe care se construieşte devenirea umană. El tânjeşte mereu spre dragoste, spre genul de comuniune pe care au împărtăşit-o Douglas şi Carol Hofstadter. Dintre toate binecuvântările cu care ne naştem, inconştientul nostru este cea mai mare.




Luarea deciziilor Animalul social 21

După mărirea și decăderea Wall Street‑ului și mai apoi încetinirea

ritmului nebuniei, clasa afaceriștilor s‑a ridicat încă o dată. Oamenii din

acest grup nu sunt genul de vrăjitori financiari sau de mari strategi. Sunt

oamenii care au urcat prin merite muncite pe scara succesului, până la

banii pe care îi administrează astăzi. Au fost elevi cu note bune, și‑au

făcut conexiuni solide, alăturându‑se companiilor, firmelor si cabinetelor

medicale de calitate. Bunăstarea s‑a așezat peste ei ca o zăpadă cernită.

Poate vei întâlni vreun membru al clasei afaceriştilor la mic dejun în vreun bistro prin Aspen sau Jackson Hole. Tocmai s-a întors din China şi face o pauză pentru o întâlnire administra-tivă în drum către maratonul de cinci sute de mile pe bicicletă la care participă pentru susținerea luptei împotriva intoleranței la lactoză. Frumos ca un androgin, cu o idee mai croit decât David‑ul lui Michelangelo, cu un păr atât de ostentativ de sănă-tos că, dacă scena s-ar desfăşura în L.A. ai întreba: cine-i tipul ăla mişto de lângă George Clooney? Când îşi schimbă poziția picioarelor, observi că acestea sunt interminabil de lungi şi grațioase. Nu prea are încheieturi. Fiecare picior se susține pe gambe elegante.

Vocea sa se aude ca atunci când cineva păşeşte pe un covor persan – aşa de calmă şi articulată; îl face pe Barack Obama să semene cu Lenny Bruce. Şi-a cunoscut soția la Gala Clinton Global Initiative. Au descoperit că poartă aceleaşi brățări ale cauzei Doctori fără Frontiere, că frecventează acelaşi instructor

Luarea deciziilor1


22 Animalul social Luarea deciziilor

de yoga şi că bursele lor Fulbright au fost primite la doar doi ani distanță. Cei doi sunt un cuplu cu adevărat potrivit, singurele lor tensiuni fiind legate de chestiuni profesionale. Se pare că, dintr-un motiv oarecare, bărbații cu cariere la nivel înalt din zilele noastre practică mult alergări şi ciclism, dar îşi lucrează numai muşchii din zona inferioară a corpului. Femeile cu statut înalt, pe de altă parte, acordă imens de multă atenție trunchiu-lui, bicepşilor şi antebrațelor, astfel încât să poată purta rochii fără mâneci toată vara şi să poată sfărâma pietricele între dege-tele puternice.

Aşa că Domnul Eleganță s-a căsătorit cu Doamna Frumusețe Sculpturală în cadrul unei ceremonii oficiate de Bill şi Melinda Gates, iar ulterior au adus pe lume trei copii minunați: Geniul, Compasiunea şi Artistul. Aceşti copii, precum cei mai mulți copii din nivelele superioare ale societății, sunt foarte buni la tot felul de sporturi obscure. Acum multe secole, membrii nobi-limii au descoperit că nu mai sunt buni la fotbal, baseball şi baschet, aşa că au furat jocul lacrosse de la indienii americani şi cu el au continuat să domine.

Copiii au devenit elevi străluciți la şcoli private aflate în plină ascensiune, iar verile şi le-au petrecut negreşit în labora-toare de ştiință din Germania. În primul lor an de facultate părinții i-au anunțat foarte solemn că de acum sunt suficient de copți încât să poată lectura The Economist. Au urmat înalte şcoli de prestigiu, bine dotate sportiv, cum sunt Duke şi Stanford, iar apoi s-au aruncat în cariere reprezentative pentru părinții lor – au ajuns, poate, economişti-şefi la Banca Mondială, după o perioadă de câțiva ani cu Joffrey Ballet.

Membrii clasei afaceriştilor îşi petrec o mare parte din viața lor adultă plimbându-se din loc în loc şi făcându-i pe toți să se simtă inferiori. Efectul prezenței lor este mult amplificat de



sinceritatea, modestia şi politețea lor. Nimic nu le face mai mare plăcere decât a te invita la casa lor de weekend. Asta pre-supune să te întâlneşti vineri seara cu ei la nu-ştiu-care aero-port privat, unde ei vor apărea cu câteva lucruri într-o pungă, deoarece, când ai propriul avion, nu prea ai nevoie de valize.

Dacă accepți invitația, ai face bine să-ți pui în bagaj nişte batoane de ciocolată, deoarece codul de conduită al acestei noi clase le impune să te semi-înfometeze pe durata weekendului. Acelaşi cod presupunea cheltuieli uriaşe pe lucrurile durabile, dar spartane când vine vorba de consumabile. Te vor plimba cu un Gulfstream 5 de mai multe milioane, dar la bord vei mânca un sandvici subțire de curcan pe pâine luată de la Safeway. Te vor invita la casa cu nouă dormitoare unde ți se vor plânge de mobila de la Ikea şi unde duminica îți vor aplica celebrul mic-dejun-de-greva-foamei – adică patru linguri de salată verde cu trei grame de ton – pe ideea că toată lumea se hrăneşte la fel de sănătos ca ei.

Foarte la modă în aceste cercuri sunt câinii înalți cât o masă, astfel încât toată lumea are prin preajmă nişte câini ca nişte urşi purtând nume luate de la personajele lui Jane Austen. Aceste ființe sunt corcituri între Saint-Bernard şi velociraptor ce-şi agită boturile gigantice oricât de sus, pe masă sau pe tavanul Range Roverului. Weekendul în sine va fi un timp al lungilor activități fizice întrerupte de scurte survolări ale economiei mondiale şi ceva poveşti senine despre prietenii lor – Rupert, Warren, Colin, Sergey, Bono şi Dalai Lama. Seara vor coborî la vreun club de relaxare pentru o înghețată şi o promenadă. Pe stradă, defilând cu înghețatele sofisticate şi personalitățile ima-culate, este foarte posibil să primească aplauze. Există turişti ce preferă aceste amplasamente tocmai pentru a se scălda în preajma perfecțiunii umane.



Întâlnirea

O întorsătură a destinului a scos un bărbat şi o femeie unul în calea celuilalt într-o zi de vară. Aceşti doi tineri de aproape treizeci de ani sunt părinții lui Harold, unul dintre eroii acestei povestiri. Ce trebuie să ştiți din capul locului despre cei doi – în curând părinți – este că erau amândoi oameni foarte buni, dar cam şterşi; spre deosebire de fiul lor care a crescut ambițios din punct de vedere intelectual şi chiar oarecum profund. Fuseseră atraşi în această stațiune de aura gravitațională a clasei afaceriştilor, în care sperau să se integreze într-o bună zi. Locuiau în case de grupuri de tineri ambițioşi profesional şi întâlnirea lor fusese pusă la cale de un prieten.

Numele lor sunt Rob şi Julia, şi atunci s-au zărit pentru prima dată, în fața unei librării Barnes&Noble. Rob şi Julia şi-au zâm-bit din toată inima în timp ce se îndreptau unul spre celălalt şi chiar în acel moment s-a instalat, în adâncime, un prim proces între ei. Rob, fiind un anume fel de bărbat, a căutat cu privirea tot ce-l interesa la Julia. Strămoşii săi din pleistocen s-au con-fruntat cândva cu năucitoarea problemă a semnalelor biologi-ce – femeile, spre deosebire de majoritatea lumii animale, nu afişează semne fizice vizibile atunci când intră în ovulație. Astfel că aceşti vânători timpurii s-au descurcat în condițiile date.

Rob a căutat aşadar din priviri semnele feminității, pe care toți bărbații heterosexuali le caută. David Buss a cercetat feno-menul pe mai mult de zece mii de subiecți din treizeci şi şapte de societăți diferite şi a descoperit că standardul frumuseții feminine este aproximativ acelaşi peste tot. Se pare că bărbații de peste tot apreciază pielea fără cicatrici, buze pline, părul lung şi strălucitor, trăsăturile simetrice, distanța mică dintre gură şi bărbie şi dintre nas şi bărbie şi o proporție de 0,7 între talie şi şolduri. Studiul longitudinal al picturii demonstrează că



majoritatea femeilor pictate respectă această proporție. Celebrele fete-iepuraş de la Playboy respectă şi ele această proporție1, deşi per ansamblu aspectul lor variază în funcție de modă. Chiar şi faimoasa Twiggy, supermodelul subțire, avea o proporție talie-şold de 0,732.

Lui Rob i-a plăcut ce a văzut. L-a surprins faptul că Julia era extrem de relaxată şi, după cum se ştie, nimic nu sporeşte frumusețea mai mult decât încrederea în sine. I-a plăcut zâm-betul ei şi – inconştient – a remarcat că sprâncenele Juliei se arcuiesc frumos în jos. Muşchii care sunt răspunzători de aceas-tă zonă a feței – orbicularis oculi3 – nu pot fi controlați conştient, de aceea, când sprâncele se arcuiesc în timpul râsului, este clar că sentimentul e autentic3.

Rob a observat atractivitatea generală a Juliei, amintindu-şi cumva subliminal că oamenii atrăgători sunt, de obicei, şi bine plătiți în joburile lor.

Rob a observat şi linia curbă ascunsă sub bluza fetei şi a urmarit această frumusețe cu o apreciere care l-a traversat până în adâncul ființei. Undeva, în ascunzişurile creierului, el ştia că sânul nu este mai mult decât un organ, adică o masă de grăsime şi piele. Cu toate astea, nu putea gândi acum în termeni concreți. A avut apoi toată ziua la dispoziție pentru a simți prezența dis-cretă a sânilor Juliei. O linie trasată de o foaie de hârtie, amin-tind un sân, îi captiva instantaneu atenția. Cuvântul țâță a devenit o sursă de supărare pentru el, o mojicie la adresa sfintei forme a sânului, iar Rob simțea că femeile din jurul său îl folo-sesc dinadins pentru a-i lua lui peste picior adânca sa fixație.

Sânii au forma lor tocmai pentru a suscita astfel de reacții. Nu există vreun alt motiv pentru care sânii femeilor sunt atât de mari prin comparație cu restul primatelor. Maimuțele au pieptul plat. Sânii mari la femeie nu produc mai mult lapte pe perioada alăptării. Nu au, aşadar, nicio funcție nutritivă, însă servesc ca



dispozitive de semnalizare care declanşează un spectacol ancestral de lumini în mintea bărbatului. În mod frecvent, bărbații acordă calificative superioare femeilor cu corp frumos, dar chip mai puțin atractiv, față de femeile frumoase la chip, însă având corpul nu atât de atrăgător4. Natura este făuritoare de artă, dar nu face artă de dragul artei.

Julia a avut o reacție mult mai domolită la primul contact cu posibilul ei tovarăş de viață. Nu din cauză că nu ar fi fost impre-sionată de bărbatul din fața ei. Femeile se simt atrase sexual de bărbații cu pupile mari5. Pretutindeni, femeile preferă bărbații care au trăsături simetrice, sunt ceva mai în vârstă, mai înalți şi mai puternici decât ele. Prin aceste criterii cât şi altele, viitorul tată al lui Harold a trecut testul.

Aşadar, Julia l-a plăcut, însă era din fire şi din educație foar-te prevăzătoare şi destul de neîncrezătoare. La fel ca 89% din-tre oameni, Julia nu credea în dragoste la prima vedere. În plus, pentru ea aspectul fizic conta mai puțin decât pentru viitorul ei soț. În general, femeile sunt mai puțin excitate de aspectele vizuale, caracteristică ce reduce aproape la jumătate publi-cul-ţintă al pieței pornografice.

Acest detaliu îşi are cauza tot în pleistocen. Bărbații acelor timpuri îşi alegeau femeile după semnele vizibile ale fertilității, în vreme ce femeile aveau cu adevărat probleme atunci când venea vorba despre alegerea partenerului. Puii de om au nevoie de ani buni până se pot susține singuri, iar o femeie singură în pleis tocen nu avea cum să asigure aportul necesar de calorii întreținerii unei familii. Era, aşadar, obligatoriu pentru ea să găsească un bărbat nu doar pentru sămânța lui, dar şi pentru capacitatea lui de a o întreține. Acest sistem de referință a rămas diferit la bărbați şi la femei până în ziua de azi.

Tot din cauza asta, bărbații sar în pat cu mai multă uşurință decât femeile. Mai multe echipe de cercetare au întreprins



următorul studiu simplu. Au plătit o femeie frumoasă să se plimbe prin campusul universitar şi să abordeze bărbați pe care să-i invite la o partidă de sex. În toate studiile, 75% dintre bărbați au acceptat instantaneu. Apoi studiul a inversat actorii. Rezultat? Nicio femeie nu a acceptat propunerea6.

Femeile au motivele lor întemeiate de precauție. Dacă în privința fertilității cam toți bărbații stau bine, la capitolul sta-bilitate lucrurile variază. Bărbații sunt mult mai predispuşi, totodată, la dependenţe față de alcool şi droguri. Sunt mult mai frecvent autorii unei crime decât femeile şi îşi abandonează copiii în incomparabil mai multe cazuri. Sunt mai multe mere stricate în copacul masculinității decât în cel al femininității şi de aceea femeile au învățat că este înțelept să dea câteva din primele impresii în schimbul încrederii şi inteligenței sociale de mai târziu.

Aşadar, în timp ce Rob admira crăpătura din decolteul femeii, Julia căuta semnele după care şi-ar fi dat seama dacă bărbatul este de încredere sau nu. Căutarea ei nu era conştientă, deoarece genetica şi cultura i-au şlefuit acest senzor pe parcur-sul a mii de ani.

Marion Eals şi Irwin Silverman de la Universitatea York au efectuat studii care au arătat că femeile sunt cu 60 pîna la 70% mai eficiente în a descrie detaliile unei scene sau aşezarea obiectelor dintr-o cameră decât sunt bărbații7. În ultimii ani, Julia şi-a folosit puterea de observație pentru a selecta multe categorii de potențiali parteneri, iar unele dintre opțiunile sale au fost de-a dreptul idiosincratice. A respins bărbați care se îmbrăcau de la Burberry, deoarece nu se putea închipui pe sine privind la aceleaşi tipare textile pentru tot restul vieții. Avea cumva capacitatea de a-i identifica dintr-o privire pe bărbații care abia silabiseau, iar aceştia îi uscau pur şi simplu inima. Pe bărbații parfumați până în vârful nasului îi privea aşa cum îi



privea Churchill pe germani – ori îi ții la picioarele tale, ori te trezeşti cu ei la jugulară. Nu voia să aibă nimic de-a face cu bărbați ce se decorau cu bijuterii legate prin orice fel de sport, deoarece nu voia ca iubitul ei să-l iubească pe Derek Jeter mai mult decât pe ea. De asemenea şi în ciuda modei recente a bărbaților cu talente în bucătărie, Julia nu-şi dorea o relație seri-oasă cu cineva care ar fi gătit mai bine decât ea sau care ar fi venit să o împace după vreo ceartă cu un sandvici nepretențios cu caşcaval Gruyere pane. Pur şi simplu, prea manipulativ pen-tru ea.

I-a aruncat o privire rapidă lui Rob în timp ce acesta se apro-pia de ea pe trotuar. Janine Willis şi Alexander Todorov de la Princeton au făcut descoperirea ştiințifică că oamenii sunt capa-bili să judece atribute ca încrederea, competența, agresivitatea şi atractivitatea unei persoane în fracțiuni de secundă, mai pre-cis în prima zecime de secundă. Genul acesta de aprecieri spon-tane sunt incredibil de acurate atunci când se vorbeşte despre previziunea sentimentelor dintre oameni, chiar şi pentru luni întregi înainte. Arareori oamenii îşi modifică substanțial prima impresie, de obicei doar devin mai siguri de aceasta8. Într-o altă cercetare, Todorov i-a expus pe subiecții săi la microsecunde de portrete ale unor politicieni concurenți. Subiecții au indicat în proporție de 70% viitorul câştigător al competiției electorale9.

Folosindu-şi propria înțelepciune a evaluărilor instantanee, Julia a putut constata că Rob este chipeş, însă nu atât de chipeş încât să-şi permită a fi neinteresant. În vreme ce el o dezbrăca mental, ea îl îmbrăca mental pe el. La momentul primei lor intersectări, el purta pantalon raiat închis la culoare, o marcă a civilizației vestice, şi un pulover purpuriu, astfel că semăna întru totul cu o vânătă elegantă. Afişa pomeți puternici, dar nu foarte sculptați, ceea ce arăta că va îmbătrâni frumos şi într-o zi va fi probabil bătrânul cel mai chipeş dintr-un azil oarecare.



Era înalt, iar asta contează10. Un studiu a estimat că fiecare inch de înălțime aduce 6 000 de dolari în plus la salariul anual în America contemporană. Emana, de asemenea, o anumită pace interioară, ceea ce-l face enervant când vine vorba despre dezbateri. La o primă apreciere, Rob părea a fi genul de om binecuvântat de soartă, ce nu este sabotat de adânci sciziuni psihologice şi nu trebuie să se consume acoperind cine ştie ce răni sufleteşti.

Dar, pe măsură ce se derulau aprecierile pozitive, mintea Juliei a schimbat brusc macazul. Ea ştia că una dintre caracte-risticile sale cel mai puțin atractive este o tendință interioară foarte critică față de lume. I se întâmpla frecvent să se simtă foarte bine cu un bărbat şi, dintr-odată, punctul critic să preia comanda. În scurt timp, ea se transforma în Dorothy Parker, iar amărâtul din fața ei se metamorfoza într-o baltă de sânge pe podea, mustind a metafore.

Punctul critic i-a şoptit atunci Juliei că Rob este genul de bărbat care crede că nu-i va păsa nimănui dacă pantofii lui sunt curați sau murdari. Unghiile sale nu erau tăiate uniform. În plus, Rob era burlac. Julia îi considera neserioşi pe burlaci şi, din moment ce n-ar fi ieşit vreodată la o întâlnire cu un bărbat însurat, opțiunile ei erau destul de restrânse.

John Tierney de la New York Times susține că mulți oameni singuri sunt dotați cu ceea ce el a numit un „dispozitiv de iden-tificat erorile“, un mecanism prin care oamenii identifică micile defecte la un posibil partener. Un tip poate fi frumos şi strălu-citor, dar el va pica testul deoarece este murdar în coatele hai-nei pe care o poartă. O tânără femeie de succes, partener într-o firmă de avocați, s-ar putea să pice acelaşi test deoarece a pronunțat greşit „Goethe“11.

Julia avea motive solide să pice în eroarea de apreciere pe care specialiştii au numit-o „toți bărbații sunt porci“. În general,


Date post:	24-Jul-2020
Category:	Documents
Upload:	others
View:	6 times
Download:	0 times

Animalul social - BT.indd 1 07-Jan-14 20:04:28 social.pdf · BROOKS, DAVID Animalul social :...

Documents