Eficienta Ec a Invest ID IEA an V

8/16/2019 Eficienta Ec a Invest ID IEA an V

1/64

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI DE MEDICINĂVETERINAR Ă “ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI

FACULTATEA DE AGRICULTUR Ă

SPECIALIZAREA INGINERIE ECONOMICĂ AN V

MATERIAL DE STUDIU ID

EFICIENŢA ECONOMICĂ A INVESTIŢIILOR

2006


2/64

2

CUPRINS

1. Elemente teoretice privind investiţiile...............................................3

1.1. Conceptul de investiţii............................................................3

1.2. Clasificarea investiţiilor..........................................................5

2. Eficienţa economică a investiţiilor......................................................8

2.1. Alocarea resurselor între prezent şii viitor....................................8

2.2. Eficienţa economică a investiţiilor..................................................8

2.2.1. Indicatori statici ai investiţiilor........................................8

2.2.2. Indicatori statici propriu-zişi de eficienţă a

investiţiilor..............................................................................................19

2.3. Actualizarea în calculele de investiţii...............................................30

2.4. Momentele actualizării în calculele de investiţii.............................323. Decizia de investiţii...............................................................................40

3.1. Etapele deciziei de investiţii..............................................................40

3.2. Variabilele deciziei de investiţii........................................................43

4. Criterii de selecţie şi evaluare a proiecteleor de investiţii................45

4.1. Valoarea netă actualizată.................................................................46

4.2. Indicele de profitabilitate.................................................................48

4.3. Criteriul anuităţii echivalente.........................................................494.4. Rata internă de rentabilitate...........................................................50

4.5. Rata rentabilităţii globale................................................................51

4.6. Termenul de recuperare actualizat.................................................52

4.7. Durata de viaţă minimală a proiectului de investiţii.....................53

5. Analiza riscului proiectelor de investiţii............................................57

5.1. Metode intuitive de analiză a riscului.............................................57

5.2. Analiza explicită a riscului...............................................................62

Teme: 1. Valoarea actualizată netă

2. Rata internă de rentabilitate

Referate:

1.Coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor..

2.Criterii financiare de selecţie a proiectelor de investiţii.


3/64

3

Eficienţa economică a investiţiilor

1. Elemente teoretice privind investiţiile

1.1. Conceptul de investiţii

Noţiunea de investiţii, deşi se utilizează de multă vreme în literatura de

specialitate, nu are însă o definiţie clar ă şi omogenă. În limba română, termenul de

investiţii provine din limba franceză – investissement – care la rîndul lui a fost

preluat din limba latină. Dicţionarul de economie politică confer ă noţiunii de

investiţii următoarea semnificaţie: ″ plasarea unor sume de bani în domeniul

economic, social-cultural, administrativ, militar, cu scopul de a sigura baza

tehnico-materială şi forţa de muncă necesare desfăşurării şi lărgirii acestora ″. P.

Masse, un autor consacrat în teoria investi ţiilor şi capitalului, consider ă că prin

investiţii se desemnează în acelaşi timp actul de transformare a mijloacelor

financiare în bunuri concrete şi rezultatul acestui act. H. Pemmons înţelege prin

investiţii într-un sens mai general achiziţia de bunuri concrete, plata unui cost

actual, în vederea realizării unor încasări viitoare; acest proces constituind o

schimbarea unei certitudini referitoare la renunţarea la satisfacţia imediată, în

favoarea unei unei serii de speranţe repartizate în timp. Actul de a investi cuprinde

deci:

- un subiect ( investitorul );

- un obiect;

- costul – privaţiunea la satisfacţia imediată,

- costul de oportunitate, precum şi valoarea unei speranţe, deci venitul

aşteptat din funcţionarea obiectivului în care s-a investit.

Keynes consideră că ″ investiţiile reprezintă adaosul curent la valoarea

echipamenteleor de producţie care a rezultat din activitatea de producţie a

perioadei respective ″. În această definiţie celebrul economist lega noţiunea de

investiţii de cea de economii. În limbaj practic de afaceri prin investi ţii se înţelege

în general afectarea de mijloace financiare pentru modernizare şi expansiunea

echipamentelor existente. Deci sensul este acela de investiţie netă sau adaos de

capital fix. În accepţiunea curentă a investi înseamnă a cheltui bani,în general.Aici noţiunea de investiţii reflectă aspectul financiar al problemei, sau mai bine


4/64

4

spus finanţarea unei întreprinderi ce include atît mijloace de finanţare pe termen

scurt, cît şi pe termen lung. Totuşi, limbajul curent nu se refer ă atît la

întreprinderea productivă, ci mai curînd asimiliează investiţia cu cheltuielile

pentru orice obiectiv. Este necesar să se fixeze cîteva repere şi ca atare putem

spune că investiţia poate fi definită:a) în sens restrîns, drept cheltuirea de mijloace financiare în vederea

achiziţionării de bunuri concrete, durabile, sau de echipamente pe care

firma le va utiliza pe parcursul mai multor exerciţii financiare în

vederea realizării obiectivelor sale.

b) în sens larg, investiţia înseamnă nu doar cheltuieli pentru capitaluri

tehnice, ci şi cele efectuate pentru achiziţionarea de materii prime,

materiale, servicii de la ter ţi, serviciile personalului, în scopulfuncţionării obiectivului.

Mai precis investiţia reprezintă activitatea de creare a bunurilor de capital

( active fixe prin transformarea diferitelor categorii de resurse financiare,

indiferent că este vorba de înlocuiri, extinderi sau modernizări ) în echipamente,

utilaje.

G. Depallens, un autor consacrat în teoria financiar ă a întreprinderii,

consider ă că investiţiile cuprind nu doar imobilizările ( activele fixe tangibile sau

netangibile ), ci şi toate operaţiunile care constau în transformarea unei sume de

bani într-un element destinat a fi utilizat în permanenţă de către firmă în decursul

unei perioade mai mult sau mai puţin lungi. În acest sens, în categoria investi ţiilor

se includ:

- imobilizările ( activele fixe );

- titlurile de participaţie;

- stocul indispensabil pentru a permite întreprinderii funcţionarea normală;

- volumul creditului comercial ( credite acordate clienţilor în mod

permanent şi stabil);

- investiţii intelectuale ( cheltuieli de organizare şi de perfecţionare a

personalului );

- investiţii în cheltuieli de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică;

- investiţii tehnice ( studii privind realizarea de noi produse, procedee de

producţie, achiziţia de brvete, licenţe );

- investiţii comerciale: dezvoltarea reţelei proprii de comercializare.


5/64

5

Noţiunea de investiţie a lui Depallens relevă analiza structurii financiare a

întreprinderii şi corespunde nevoii de capitaluri permanente ale acesteia care poate

fi acoperită prin resurse financiare pe termen lung şi mediu, proprii sau

împrumutate. Este accepţiunea investiţiei în sens larg incluzînd întregul

patrimoniu al întreprinderii care figurează în activul bilanţului, ceea ceeconomiştii definesc drept capitalul investit. Conform uzanţelor planului de

conturi din România putem considera ca investiţii orice transformare de resurse

financiare în următoarele categorii de active:

- terenuri, clădiri, construcţii speciale, maşini, utilaje şi instalaţii de lucru,

aparate şi instalaţii de măsur ă, control, reglare, mijloace de transport,

animale de muncă, plantaţii, unelte, inventar gospodăresc, şi alte mijloace

fixe.- ( necorporale ) cheltuieli de constituire, cheltuieli de cercetare – dezvoltare,

concesiunu, brevete şi alte drepturi şi valori similare, alte imobilizări

necorporale.

1.2 Clasificarea investiţiilor

În literatura economică, ca şi în metodologiile folosite în practică, nu există o

concordanţă a opiniilor privind tipologia investiţiilor, aşa cum nici noţiunea deinvestiţie nu a dobîndit o definiţie şi semnificaţie unică. Necesităţile acţiunilor de

fundamentare şi analiză economică au pus totuşi în evidenţă cîteva criterii de

clasificare a investiţiilor:

1) din punct de vedere a naturii lor investiţiile se clasifică în:

a) lucr ări de construcţii – montaj ( construcţii, instalaţii, amenajarea

terenurilor );

b) achiziţii de utilaje independente şi de utilaje cu montaj:c) lucr ări şi explor ări geologice care includ: prospecţiuni, explor ări,

lucr ări de foraj, studii şi cercetări geologice;

d) alte lucr ări de investiţii, studii, proiectări.

2) după caracterul lucr ărilor de investiţii

a) construcţii noi,

b) reconstruiri, reclădiri cu modificarea profilului tehnic;

c) refaceri;

d) dezvoltarea, extinderea şi completarea capacităţilor productive

existente;


6/64

6

e) reutilări, cu sau f ăr ă modernizare.

3) după modul de programare şi finanţare, investiţiile pot fi:

a) publice, care includ toate obiectivele finanţate de la bugetul statului,

bugetele locale, direct sau prin intermediul unor unităţi regionale în

vederea dezvoltării infrastructurii sau a dezvoltării sau amelior ăriieconomiei regionale.

b) Investiţii private, toate obiectivele investiţionale programate şi

finanţate de întreprinderi, menaje, precum şi cele executate din

capitalul propriu al instituţiilor publice.

4) din punct de vedere al modului de executare a lucr ărilor de investiţii:

a) lucr ări executate în antrepriză:

b) lucr ări executate în regie.5) din punct de vedere a imobilizării fondurilor:

a) investiţii neterminate, toate lucr ările realizate de la începerea

obiectivului şi pînă la sfîr şitul exerciţiului financiar, doar la acele

repere care nu au fost puse în funcţiune;

b) investiţii în continuare, lucr ări prevăzute a fi în funcţiune în anii

următori;

c) investiţii realizate aferente capacităţilor de producţie restante.

6) din punct de vedere a importanţei lucr ărilor pentru obiectivul proiectat:

a) investiţii directe care cuprind obiectivele de bază şi asigur ă

îndeplinirea scopului deciziei investiţiei;

b) investiţii colaterale privesc obiective legate teritorial şi funcţional

de cele directe. De exemplu, în agricultur ă ar fi centrala termică a

unor complexe de îngr ăşăminte, aducţiuni de apă, drumuri

interioare.

c) Investiţii conexe cuprind lucr ări a căror necesitate este dată de

efectul propagat al investiţiilor directe în alte ramuri sau sectoare

ale economiei. De exemplu, realizarea unor ferme complexe poate

avea ca efect construirea de obiective în industria alimentar ă,

transportuir, etc. Într-un sens mai concret investiţiile conexe sînt

toate acele lucr ări care nu se pot recupera din efectele proprii în

ramura în care au fost realizate


7/64

7

Rezumat

Noţiunea de investiţii, deşi se utilizează de multă vreme în literatura de

specialitate, nu are însă o definiţie clar ă şi omogenă. În această definiţie se lega

noţiunea de investiţii de cea de economii. În limbaj practic de afaceri prin

investiţii se înţelege în general afectarea de mijloace financiare pentrumodernizare şi expansiunea echipamentelor existente. Deci sensul este acela de

investiţie netă sau adaos de capital fix. În acest sens, în categoria investi ţiilor se

includ:

- titlurile de participaţie;

- investiţii intelectuale ( cheltuieli de organizare şi de perfecţionare a

personalului );

- investiţii în cheltuieli de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică;- investiţii tehnice ( studii privind realizarea de noi produse, procedee de producţie,

achiziţia de brvete, licenţe );

Conform uzanţelor planului de conturi din România putem considera ca

investiţii orice transformare de resurse financiare în următoarele categorii de

active: terenuri, clădiri, construcţii speciale, maşini, utilaje şi instalaţii de lucru,

aparate şi instalaţii de măsur ă, control, reglare, mijloace de transport, animale de

muncă, plantaţii, unelte, inventar gospodăresc, şi alte mijloace fixe.

Necesităţile acţiunilor de fundamentare şi analiză economică au pus totuşi

în evidenţă cîteva criterii de clasificare a investiţiilor:

1. din punct de vedere a naturii lor investiţiile se clasifică în:

- achiziţii de utilaje independente şi de utilaje cu montaj:

- alte lucr ări de investiţii, studii, proiectări.

2. după caracterul lucr ărilor de investiţii

- din punct de vedere al modului de executare a lucr ărilor de investiţii:

- lucr ări executate în antrepriză:

- lucr ări executate în regie.

- investiţii în continuare, lucr ări prevăzute a fi în funcţiune în anii următori;

- investiţii realizate aferente capacităţilor de producţie restante.

De exemplu, în agricultur ă ar fi centrala termică a unor complexe de

îngr ăşăminte, aducţiuni de apă, drumuri interioare.


8/64

8

2. Eficienţa economică a investiţiilor

2.1 Alocarea resurselor între prezent şi viitor

Teoria economică tratează problema investiţiilor ca o alocare de resurse între

prezent şi viitor, sau mai bine spus între producţia de bunuri de consum şi producţia bunurilor de capital. Alegerea între aceste 2 utilizări face să intervină

costul de oportunitate sau preţul renunţării la consumul prezent în favoarea

producerii unei unităţi suplimentare de capital tehnic. Dacă avem în vedere faptul

că indivizii nu economisesc decît ceea ce prisoseşte consumului necesar, costul de

oportunitate este dobînda pe care ar fructifica-o banii alocaţi investiţiei în

eventualitatea unui plasament social sau bancar. Rata dobînzii determină mărimea

costului de oportunitate la o persoană care obţine bani la o anumită dată în viitor,

în loc de a-i obţine în prezent.

2.2 Eficienţa economică a investiţiilor

Se poate spune că eficienţa economică, în general, apare ca o proprietate a

acţiunii umane de a produce efecte nete pozitive, ca expresie a raportului efect

util/ efort f ăcut pentru obţinerea lui.

ΔE = Efect – E fort, ΔE > 0

În mod similar, eficienţa economică constituie capacitatea acestora de a

produce efecte economice pozitive sub forma unor utilităţi, profituri suplimentare,

economii de cheltuieli totale de exploatare, sau economii de cheltuieli salariale, a

unui spor de PIB sau Venit Naţional, etc.

2.2.1 Indicatori statici ai investiţiilor

Complexitate factorilor de influenţă, diversitatea şi natura efectelor

produse prin realizarea investiţiilor fac dificilă determinarea cu precizie a

eficienţei lor economice.

Aceasta a f ăcut necesar ă definirea unui sistem de indicatori investiţionali.

În raport cu necesitatea de analiză economică sau tehnico-economică, mărimile ce

formează indicatorii imvestiţionali au fost grupate după diferite criterii:

1) Indicatori ai modului de exprimare

a) indicatori naturali: capacitatea de producţie în expresie

fizică, suprafaţa, gradul şi modul de utilizare a acestuia,


9/64

9

durata de realizare şi cea de exploatare, consumurile

totale şi specifice de materii prime, materiale,

combustibil, număr personal.

b) Indicatori valorici: volumul investiţiilor, acumularea

sau beneficiul anual sau total, termenul de recuperare,randamentul economic al investiţiei, rata rentabilităţii,

randamentul muncii.

2) Indicatori ai nivelului analizei

a) indicatori microeconomici, se raportează la eficienţa

economică a obiectivelor de investiţii fiind caracteristic

etapelor de alegere a variantelor de proiecte ( rata

rentabilităţii, cost unitar, coeficientul eficienţeieconomice, termenul de recuperare ).

b) Indicatori macroeconomici, privesc analiye la nivelul

unor ramuri economice, sau a economiei naţionale în

ansamblu.

3) Indicator al rolului în adoptarea deciziilor

a) indicator cu caracter general: capacitatea de producţie,

numărul personalului, costul de producţie, beneficiul,

productivitatea muncii, consumuri specifice.

b) Indicatori de bază: volumul investiţiilor, durata de

executare a lucr ărilor de investiţii, durata de funcţionare

a obiectivului de investiţii, termenul de recuperare,

coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor.

c) Indicatori specifici aferenţi unor ramuri ale economiei

naţionale: industria extractivă, construcţii, agricultur ă,

silvicultur ă.

d) Indicatori suplimentari: grad de prelucrare a materiilor

prime, grad de automatizare.

4) Indicatori ai gradului de sistematizare şi reflectare

a) indicator de bază- reflectă prin conţinutul lor aspecte

esenţiale de ansamblu ale eficienţei economice a

investiţiilor şi deci sînt aplicabili în analiza efectuată la

nivelul oricărei ramuri a economiei.


10/64

10

b) Indicatori suplimentari – definesc aspecte par ţiale,

analitce şi ţin seama de specificul activităţii completînd

astfel, elementele de fundamentare a deciziei de

investiţii.

5) Indicatori al naturii proceselor şi fenomenelor reflectatea) indicatori economico- financiari- reflectă parametrii

cantitativi, calitativi sau valorici ai proceselor

economice ( volumul investiţiei, structura activelor

fixe ).

b) Indicatori propriu-zişi de eficienţă economică a

investiţiilor – ofer ă posibilitatea comparabilităţii directe

a efectelor cu eforturile.I. Un criteriu de abordare valabil a indicatorilor investiţionali este cel

care stabileşte legătura acestor mărimi de calcul cu procesul

investiţional pe de o parte, şi cu raportul efort-efect pe de altă parte.

Funcţie de aceste criterii distingem 3 grupe mari de indicatori:

a) indicatori indirecţi de eficienţă;

b) indicatori de calcul;

c) indicatori propriu-zişi de eficienţă econmomică a investiţiilor.

II. Indicatori de calcul

Pot fi aleşi aici acei indicatori care exprimă direct sau nemijlocit

unul din elementele raportului de eficienţă economică. Un proces

investiţional trebuie evaluat pe componente diferite astfel încît,

fiecare etapă să poată fi caracterizată prin influenţele specifice ce

intervin.

Procesul investiţional propriu-zis se desf ăşoar ă la punerea în

funcţiune a obiectivului, eventual pînă la atingerea parametrilor

proiectaţi.

Efortul şi efectele investiţiei reale vor putea fi considerate numai

cele care caracterizează direct această perioadă, prin urmare

identificăm:

a) indicatori ai efortului investiţionali:

- volumul sau valoarea investiţiilor,

- durata de realizare a investiţiei;

- alte elemente: consum de materii prime, materiale, etc.


11/64

11

b) indicatori ai efortului investiţional:

- capacitatea de producţie;

- valoarea activelor fixe realizate:

- se adaugă efectele nemijlocite care constituie, de fapt, cele mai importante

elemente de caracterizare economică a prioectelor de investi ţii: producţia, profitul anual.

Indicatori ai efortului investiţional

1. Volumul investiţiilor este principalul indicator ce concretizează efortul

investiţional. Eficienţa economică a variantelor de investiţii poate fi exprimată

corect numai dacă în calcul se include întregul efort financiar. Volumulinvestiţiilor trebuie să cuprindă:

- investiţia directă ( Id );

- investiţia colaterală ( Icn );

- investiţia conexă ( Ic ).

Efectul economic al imobilizării fondurilor de investiţii în perioada de

construcţie ( Et ) cuprinde: volumul de active circulante aferent capacităţii de

producţie a obiectivului; alte elemente în care să se evidenţieze: pierderea de venitnet în perioada de construcţie, volumul amortizării activelor fixe dezafectate în

vederea investiţiilor, volumul pierderilor din ocuparea terenului cu destinaţie

productivă.

Investiţia directă ( Id ) cuprinde totalitatea cheltuielilor prevăzute în devizele

pe obiectivele legate nemijlocit de crearea unor noi active fixe, lărgirea,

reconstituirea, reutilarea şi modernizarea celor existente.

În ceea ce priveşte mărimea investiţiilor directe se ridică unele probleme

legate de sfera de cuprindere a lor, în cazul investiţiilor integrate sau neintegrate.

Pentru investiţia integrată bazată pe principil îmbinării producţiei din mai

multe ramuri de activitate prin prelucrare succesivă a materiei prime, investiţia

pentru dezvoltarea respectivelor capacităţi productive vor fi considerate investiţii

directe. Aceleaşi investiţii efectuate în întreprinderile neintegrate constituie

investiţii conexe, pentru că privesc capacităţi de producţie diferite şi diferit ca

problemă.

O altă problemă este cea legată de preţurile de evaluare. În general, pentru

evaluarea lucr ărilor de construcţii-montaj se foloseşte preţul de deviz, care reflectă


12/64

12

pe elemente ( materiale, manoper ă, utilaj ) costurile fiecărui articol de deviz din

cadrul lucr ării. Mai dificilă este evaluarea lucr ărilor cu utilajele, care în anumită

situaţie au o pondere ridicată în evaluarea investiţiilor directe. Evaluarea s-ar

putea face prin analogie. O metodă care înlătur ă neajunsurile o constituie

cartograma sau diagrama de preţuri. Este o curbă ce exprimă relaţia dintre preţ şicapacitatea de lucru a utilajelor. Întocmirea cartogramelor se bazează pe observaţii

repetate a relaţiilor funcţionale: preţ, randamentul utilajelor. S-a constatat că de la

o capacitate la alta a utilajelor, preţurile nu variază liniar, ci curbiliniu.

Investiţiile colaterale includ valoarea lucr ărilor legate funcţional de investiţia

directă. Ele asigur ă obiectivul de bază cu utilităţi ca: alimentare cu apă, gay,

energie electrică şi termică. În investiţia colaterală se cuprinde atît valoarea

lucr ărilor pentru asigurarea utilităţilor prin instalaţii proprii ce deservescobiectivul proiectat, cît şi volumul racordurilor pînă la reţelele publice. În cazul în

care lucr ările pentru asigurarea utilităţilor servesc mai multe obiective de investiţii

cu titulaturi diferite în investiţia totală, fiecărui agent economic i se va include o

cotă corespunzătoare din cheltuielile ocazionate.

Investiţiile conexe constituie cheltuieli necesare a se efectua în alte ramuri ale

economiei naţionale ca urmare a obţinerii de fonduri pentru efectuarea unei

investiţii directe.

În valoarea investiţiei totale a unui agent economic se includ doar acele

cheltuieli conexe corespunzătoare gradului de deservire a obiectivului respectiv.

De regulă, asemenea investiţii nu sînt necesare.

Efectul economic al imobilizării fondurilor în perioada de construcţie

3. cînd lucr ările sînt eşalonate pe ani întregi;

4. cînd lucr ările sînt eşalonate pe perioade mai mari de timp şi ani întregi;

a) Et = En [ I1 ( Tn – 0,5 ) + I2 ( Tn-1 – 0,5 ) + ...... + In ( T 1 – 0,5 )]

En = coeficient de eficienţă economică normată;

I1......In = fond de investiţii alocate pe anii a1....an;

T1 .....Tn = durata de construcţie;

0,5 = corecţie aplicată duratei de imobilizare a fondului de

investiţie.


13/64

13

b) Et = En [ I1 ( d – ( 1 - 0,5 ) + I2 ( d – ( 2 -0,5 ) ) + ..... + In ( d –

( n – 0,5 ) ) ] + In-1 ( d – n )/ 2

d = durata de execuţie în ani întregi şi fracţiuni;

n = partea din perioada de construcţie exprimată în ani întregi;

Valoarea activelor circulante reprezintînd prima dotare sefinanţează din investiţie la nivelul necesarului pentru acele

elemente f ăr ă de care nu este posibilă efectuarea probelor

tehnologice şi punerea în funcţiune a obiectivului.

Pierderile din scoaterea din scoaterea terenului din circuitul agricol sau

silvic

Există 3 situaţii:a) terenul pe care urmează să se construiască obiectivul este

folosit pentru producţia agricolă;

b) terenul ar putea fi folosit pentru producţia agricolă în urma

unor lucr ări de amelior ări funciare;

c) terenul nu poate fi utilizat pentru producţia agricolă.

În funcţie de încadrarea în a), b), sau c) se va determina şi pierderea de

venit din ocuparea suprafeţei de teren. Astfel, în cazul a) se va include în valoarea

totală venitul global ce s-ar putea obţine de pe terenul respectiv pe întreaga durată

de funcţionare a obiectivului.

La punctul b) venitul global se estimează în funcţie de realizările de pe

terenurile cultivate în condi ţii similare. Iar la punctul c) nu se ia în calcul investiţia

totală.

În ocuparea terenului sînt cuprinse:

- cheltuieli pentru exproprieri;

- cheltuieli pentru eliberarea de amplasamente;

- cheltuieli pentru amenajarea terenului pentru folosirea ca amplasament

pentru obiectiv sau pentru redarea în circuitul agricol a unor suprafeţe

improprii ca atare producţiei agricole în schimbul celor folosite ca

amplasamente.

- alte cheltuieli.

Toate aceste cheltuieli se includ în devizul general al investiţiei pe baza unor

devize financiare.


14/64

14

Pentru schimbarea definitivă sau temporar ă a destinaţiei terenului se prevăd

tarife de devize pe baza cărora se vor calcula sumele care vor fi incluse în devizul

general al investiţiei tot la capitolul “ pierderi din ocuparea terenului “.

În cazul investiţiilor efectuate în întreprinderile existente pe reconstrucţii,

reutilări, dezvoltări, modernizări, în stabilirea valorii investiţiilor totale se au învedere şi următoarele elemente:

a) pierderile de venit net ca urmare a întreruperii producţiei

în secţiile unde urmează a se efectua lucr ări de investiţii;

b) valoarea neamortizată a mijloacelor fixe casate înainte

de expirarea duratei normate de serviciu care se scade

din veniturile rezultate în urma valorificării;

c) valoarea creşterii sau descreşterii necesarului de activecirculante aferent unor capacităţi de producţie în raport

cu perioada anterioar ă reutilării sau modernizării.

PVN = Σ Qi ( PV/U – C P/U ) t

Unde: PVN = pierderea de Venit Net;

Qi = volumul producţiei fizice;

CP/U = cost de producţie unitar;

PV/U = preţ de vînzare unitar;

t = durata lucr ărilor de investiţii, deci de întrerupere a

capacităţii respective.

În aceste condiţii, efortul total de investiţii se poate stabili după relaţia:

It = Id + Ic + Icn + Et+ PVN ± N +Pt + ( Lmf – Cmf )

Unde: Id = investiţia directă;

Ic = investiţia colaterală;

Icn = investiţia conexă;

Et = efectul imobilizării fondurilor;

It = investiţia totală;

PVN = pierderea de Venit Net;


15/64

15

N = necesarul suplimentar de active circulante ( fondul de

rulment );

Pt = pierderea din scoaterea din circuitul agricol şi silvic a

terenului;

Lmf = lichidităţi, încasări, din vînzarea activelor fixe casatesau dezactivate înainte de expirarea duratei normate de

serviciu;

Cmf = cheltuieli ocazionate cu vînzarea, dezmembrarea.

2. Durata de realizare. Constituie un indicator ce nu pare să reflecte

efortul investiţional propriu-zis. În mod indirect însă, durata de realizare

caracterizează efortul de investire, evidenţiind extinderea sau comprimarea întimp a acestuia, eşalonarea investiţiei pe intervale de timp şi pe această bază

pierderea potenţială pe care o determină orice proces investiţional prin efortul de

imobilizare a fondurilor. Cu cît este mai mare durata de realizare, cu atît este mai

mare pierderea din imobilizare şi invers. Reducerea duratei de realizare a

investiţiei are însă şi alte efecte chiar mai importante decît cele legate de

reducerea pierderilor din imobilizare:

- accelerează procesul de obţinere a producţiei şi implicit a efectelor nete

pozitive sub forma profiturilor;

- apropie perioada de recuperare mărind în acest fel viteza rotaţiei valorii

investiţiilor;

- diminuează efectele uzurii morale favorizînd astfel introducerea diferitelor

forme de progres tehnic în avans faţă de media ramurii sau economiei;

- atenuează efectele riscului şi incertitudinii, şansa de apariţie a unor condiţii

nefavorabile care ar putea să determine trecerea obiectului de investiţie

după o anumită perioadă de timp în domeniul inefcienţei.

Importanţa duratei de realizare este cu atît mai mare cu cît proiectul de

investiţii are dimensiuni mai ample angajînd resurse considerabile. Durata de

realizare a investiţiei cuprinde într-un sens larg timpul necesar pentru înf ă ptuirea

procesului investiţional în ansamblul său, respectiv:

- perioada de proiectare;

- perioada fluxului informaţional;

- perioada deschiderii lucr ării de investiţie;

- perioada executării lucr ărilor de organizare a şantierului;


16/64

16

- perioada de execuţie a lucr ărilor de construcţii-montaj,

- perioada probelor tehnologice;

- perioada de recepţie preliminar ă şi pentru punerea în funcţiune;

- perioada realizării parametrilor tehnico-economici proiectaţi.

În sens restrîns durata de realizare a investiţiei se refer ă îndeosebi la perioadadintre momentul începerii lucr ărilor de organizare pe şantier şi cel al punerii în

funcţiune. Indicatorul durata de realizare se exprimă în ani defalcat pe trimestre şi

luni, iar corespunzător se defalcă investiţia pe stadii fizice şi valorice, ceea ce

facilitează:

- calculul imobilizărilor de fonduri în perioada de construcţie ca urmare a

influenţei factorului timp;

- determinarea duratei de recuperare;- organizarea procesului de execuţie a lucr ărilor de şantier;

- finanţarea, decontarea, recepţia şi punerea în funcţiune.

3 Cheltuieli echivalente ( recalculate )

Investiţiile reprezintă o cheltuială unică care se avansează pe parcursul

edificării obiectivului şi se foloseşte şi recuperează pentru întreaga perioadă de

exploatare a acestuia. Practic, cheltuielile de investiţii devin utile, doar în măsura

în care sînt capabile să producă efectele economice aşteptate pozitive. Această

capacitate nu se poate concretiza decît în măsura în care intervin şi alte elemente

de efort care să potenţeze efortul investiţional sau să creeze posibilitatea

funcţionării investiţiilor. Pentru a pune în evidenţă contribuţia tuturor categoriilor

de resurse la realizarea efectelor finale s-au conceput indicatorii în formă

echivalentă. La baza determinării diferitelor forme ale cheltuielilor echivalente stă

ideea că orice categorie de resursă poate fi transformată într-o altă categorie

printr-un corectiv ce apare cu rol de echivalare a naturii resursei.

Rolul echivalentului este îndeplinit de regulă de către termenul normat de

recuperare sau de coeficientul normat al eficienţei economice.

a) cheltuielile echivalente totale- acest indicator măsoar ă efortul total de

investiţie şi de producţie pe întreaga durată de exploatare ( D ) sau de recuperare

normată ( tn ). Resursele consumate care devin cheltuieli curente de exploatare

trebuie transformate în cheltuieli unice pentru a putea fi însumate cu investiţiile.

Şi în total ne dau resursele alocate pentru realizarea unui obiectiv.


17/64

17

Cechiv = It + K a ×D

Cechiv = It + K a × tn = It + K a / En

Unde: En = coeficient normat de eficienţă.

c) cheltuieli echivalente anuale – investiţia trebuie transformată în

cheltuieli curente.

Cechiv = It / tn + K a = It × En + K a

Indicatorul poate fi determinat şi prin raportarea cheltuielilor echivalente

totale la timpul normat de recuperare sau la durata de exploatare a obiectivului.Dacă între investiţie şi obiectivele curente există o egalitate, rezultă că

amortizarea calculată pe întreaga durată de exploatare a obiectivului acoper ă

integral valoarea investiţiilor.

A = D × It/ D = It

Amortizarea fiind inclusă în costul anual de producţie, însumarea f ăcută

anterior pentru calcularea cheltuielilor echivalente pare f ăr ă sens pentru că are loc

o dublă însumare a cheltuielilor investiţiei. Este necesar ă prudenţa în luarea în

considerare a acestui indicator în forma în care s-a expus echivalarea. Pare

justificată luarea în calcul a cheltuielilor de producţie f ăr ă amortizare. În situaţia

în care între investiţie şi mijloacele fixe realizate nu există egalitate este normal ca

în indicatorul cheltuieli echivalente să apar ă diferenţe:

It – Mf = Δ It ca efort suplimentar de investiţii.

În aceste condiţii indicatorul devine:

Cechiv = It + K a sau Cechiv = Δ Mf + K ’a ,

( luăm în considerare doar cheltuielile f ăr ă amortizare )

Dacă recuperarea se face total din profit, atunci cheltuielile echivalente

totale se exprimă prin relaţia:


18/64

18

Cechiv = It + P ×D

4 Capacitatea de producţie ( Cp )

Este indicatorul de efort direct al investiţiilor exprimînd potenţialul maxim de producţie al unui obiectiv în unităţi fizice sau valorice. Capacitatea de producţie

trebuie să se refere în toate variantele care se compar ă la aceeaşi perioadă de timp.

Este un indicator de volum şi nu unul de eficienţă economică pentru că măsoar ă

doar o componentă a raportului. Totuşi, utilizarea capacităţii de producţie în

calculele de eficienţă a investiţiilor este indispensabilă pentru că conturează într-o

primă formă rezultatul procesului investiţional. Ca mărime de efect investiţional ,

capacitatea de producţie trebuie corelată cu o altă mărime avînd caracteristiciapropiate. Într-o aproximare destul de largă, volumul fondurilor de investiţii

precizează dimensiunea capacităţii de producţie sau a sporului acestuia pentru un

obiectiv dat. Această legătur ă este mai puţin semnificativă, următoarele aspecte

putînd fi considerate de mai mare importanţă:

- la un volum dat de investiţii să se asigure un spor maxim de capacitate

productivă ;

- capacitatea sau sporul de capacitate rezultată dintr-o investiţie să asigure

realizarea de produse cu costuri mici sau cu venituri maxime.

În ceea ce priveşte primul aspect accepţiunea capacitate de producţie este una

mai generală ca efect al realizării unor investiţii şi care se apropie de conceptul de

dimensiune a obiectivului.

La cel de-al doilea aspect problema este şi mai dificilă pentru că între volumul

alocat de investiţii mărimea capacităţii de producţie, investiţia specifică, costurile

viitoare şi profitul se manifestă interdependenţă greu de explicat. În normal, se

consider ă că o creştere a capacităţii de producţie nu poate fi obţinută decît printr-o

creştere corespunzătoare a volumului investiţiilor. Raportul dintre volumul

investiţiilor şi alte elemente ale cheltuielilor de investiţii, şi capacitateade

producţie pe de altă parte, determină o anumită formă a expresiei ce desemnează

legătura dintre investiţia specifică şi costurile unitare ( simple sau echivalente ) şi

respectiv, profitul pe de o parte, şi capacitatea de producţie pe de altă parte.

Un raport cu asemenea interdependenţe poate fi determinat ca o capacitate

optimă care asigur ă minimizarea costului unitar echivalent sau maximizarea

profitului anual.


19/64

19

Capacitatea de producţie are însă şi o altă valoare practică:

- neacoperirea unui grad limită de utilizare a acestuia va determina automat

trecerea în poziţie nefavorabilă a tuturor indicatorilor de eficienţă

economică a investiţiilor.

Luînd în considerare de exemplu doar investiţia specifică se poate constatauşor că o folosire a capacităţii de producţie la jumătate din potenţial va determina

dublarea acesteia. Sînt frecvente situaţiile cînd după punerea în funcţiune a unui

obiectiv capacitatea de producţie nu este utilizată la parametrii proiectaţi, ceea ce

determină o creştere substanţială a investiţiei specifice, diminuînd coeficientul de

eficienţă economică şi mărirea duratei de recuperare.

2.2.2. Indicatorii statici propriu-zişi de eficienţă a investiţieiAceştia sînt următorii:

- investiţia specifică;

- termenul ( durata ) de recuperare;

- coeficientul de eficienţă economică,

- randamentul ( sau rata de rentabilitate a investiţiei );

- beneficiul unitar echivalent;

- viteza de recuperare a investiţiei;1) Investiţia specifică exprimă volumul investiţiilor care revine pe unitatea

de capacitate de producţie sau unitate de produs.

Q

I I

t s , sau

p

t s

C

I I

Volumul producţiei anuale poate fi exprimat în unităţi naturale, natural

convenţionale sau valorice. De aici şi calculul indicatorilor difer ă în funcţie de

natura producţiei şi a procesului investiţional. Astfel, pentru obiectivele de

investiţii noi expresia investiţiei specifice este cea de mai sus.

În cazul investiţiei de modernizare, extindere sau reutilizare a obiectivelor

existente investiţia specifică se exprimă astfel:

01 QQ

I I

t s

;

01 CpCp

I I

t s

,


20/64

20

unde Q1, Cp1 = producţia, capacitatea de producţie după modernizarea realizată;

Q0, Cp0 = producţia, capacitatea de producţie înainte de lucr ările de

modernizare.

În cazul obiectivelor cu producţie foarte diversificată, în locul capacităţiide producţie exprimată în unităţi fizice se ia în considerare expresia valorică a

acesteia ( Q ). În ceea ce priveşte modul de stabilire a indicatorilor investi ţiei

specifice se impun cîteva precizări:

a) elementele luate în calcul trebuie corect determinate astfel:

volumul de producţie datorat unei investiţii este în funcţie de 2

factori principali:

- producţia în unităţi de timp;- gradul de utilizare în timp a capacităţii de producţie

Investiţia specifică este într-un raport de inversă propor ţionalitate cu aceşti 2

factori. Ca urmare, investiţia specifică calculată pe baza capacităţii de

producţie este mai semnificativă decît cea determinată în funcţie de volumul

producţiei planificate sau realizate. Între indicatorul calculat în funcţie de

capacitatea de producţie şi cel calculat în funcţie de volumul producţiei există

o dependenţă funcţională mijlocită de coeficientul folosirii capacităţii

productive.

Kf I I q scp s // ,

unde Kf = coeficientul ( gradul ) de utilizare a capacităţii de producţie.

Apoi, în volumul investiţiilor se includ investiţiile directe şi colaterale

dacă aprecierea variantelor se face la nivel microeconomic şi se includ şi

investiţiile conexe dacă aprecierea variantelor se face la nivel mmacroeconomic.

În literatura de specialitare se exprimă opinia potrivit căreia în calculul

investiţiei specifice nu trebuie luat volumul investiţiei ci doar sporul de active fixe

pe unitatea de creştere a producţie în perioada respectivă. Se argumentează în

susţinerea acestei idei că într-o anumită măsur ă cheltuielile de investiţii sînt

destinate înlocuirii mijloacelor fixe uzate şi scoase din funcţiune. Apoi sporul de

producţie nu poate fi pus pe seama volumului suplimentar de investi ţii pentru că la

creşterea producţiei contribuie şi alţi factori iar efectele investiţiilor apar doar

după o anumită perioadă în timp. Pentru a avea o anumită semnificaţie economică,


21/64

21

investiţia specifică trebuie analizată în dinamică şi în dependenţă cu progresul

tehnic. În acest sens, poate fi calculată ca raport între creşterea volumului de

mijloace fixe şi creşterea volumului producţiei globale sau Venit net. S-ar putea

obiecta de asemenea că forma obişnuită de calcul a indicatorului nu ţine seama de

durata normată a obiectivelor. Este posibil ca o variantă de investiţie să prezinte iinvestiţie specifică mai mică decît o alta şi să fie considerată oportună, în schimb

dacă se ia în calcul şi durata normată de funcţionare a obiectivului, varianta să nu

fie oportună.

2) durata de recuperare ( termenul de recuperare )

Acesta constituie unul din indicatorii cei mai concludenţi şi sintetici în

aprecierea economică a investiţiilor. În principiu, durata de recuperare secalculează ca un raport între investiţia totală şi Venitul net anual sau sporul de

venit net anual dac este vorba de modernizări şi reutilări. În scopul aprecierii a

diferite proiecte prin prisma acestui indicator se pune condiţia ca durata de

recuperare a prioectului sau variantei pentru care s-a optat să fie cel mult egală sau

mai mică cu termenul de recuperare normat, ori cu alt termen luat ca referinţă.

Durata de recuperare stabilindu-se ca raport între volumul investi ţiilor şi volumul

acumulărilor presupune existenţa unei corelaţii de ordin cantitativ între cele două

mărimi. Această corelaţie, r ăspunde potrivit opiniei unor economişti, criteriului

investiţiei minime şi, potrivit opiniei altora, criteriului costului minim. În realitate,

nu se poate recurge la un singur criteriu pentru aprecierea unei variante de

investiţii. Problema care se pune este de a optimiza cele două criterii menţionate

pentru că, atît economiile de fonduri investiţionale, cît şi economiile realizate în

planul de producţie exprimă o maximizare a venitului net ( acumulare ).

În literatura de specialitate indicatorul analizat comportă frecvente discuţii cu

privire la variatele aspecte prin prisma cărora poate fi abordat. O primă problema

este cea legată de baza teoretică a indicatorului durata de recuperare şi prin

aceasta se clarifică două aspecte esenţiale:

- sursa de recuperare a investiţiei;

- necesitatea obiectivă a recuper ării investiţiei.

Majoritatea specialiştilor apreciază că investiţia trebuie recuperată din Venitul

net pentru că acesta constituie sursa primordială a creşterii economice, caracterul

de necesitate obiectivă de recuperare a investiţiei reiese din relaţia de condiţionare

între investiţii şi acumulare. Recuperarea integrală a capitalurilor investite


22/64

22

constituie o necesitate pentru finanţarea în continuare a întreprinderii, pentru

creştere economică în general. Rolul primordial în cre şterea capitalurilor pentru

investiţii îl are creşterea profitului sau a rezultatului financiar brut, care la rîndul

ei presupune o lărgire a sferei economiei reale, a producţiei în special, ori aceasta

nu se realizează f ăr ă noi obiective de investiţii.Au fost sugerate mia multe baze de calcul pentru durata de recuperare:

- venitul net şi amortizarea;

- venitul naţional şi economia la cheltuielile de producţie.

Totuşi, rezultă evident că venitul net sau profitul este singura bază de calcul

fezabilă pentru că economia de chletuială se traduce într-o creştere a profitului.

Amortizarea se include în costul anual de produc ţie, iar ca sursă de finanţare este

destinată investiţiei de înlocuire.Venitul Naţional este total eronat ca bază de calcul pentru că include o

pondere însemnată de cheltuieli salariale care nu folosesc nicidecum la

constituirea fondurilor de investiţii.

Durata de recuperare a investiţiilor prin conţinutul lor economic reflectă:

- recuperarea investiţiei totale;

- influenţa imobilizării fondurilor de la momentul începerii execuţiei pînă la

punerea în funcţiune a obiectivului,

- influenţa negativă a nerealizării în perioada prevăzută pentru asimilare a

parametrilor tehnico-economici proiectaţi, precum şi influenţa pozitivă a

intr ării par ţiale în funcţiune a unor componente ale obiectivului îaniante de

termenul prevăzut.

Determinarea duratei de recuperare se face astfel:

a) în cazul investiţiilor destinate obiectivelor noi:

P

I D

t r , unde: Dr = durata de recuperare;

It = investiţia totală;

P = profit.

b) în cazul investiţiei destinată reutilării şi modernizării obiectivelor existente:


23/64

23

01 B B

I D

t r

, unde: B1 = beneficiul realizat după realizarea

modernizării;

B0 = beneficiul realizat înaintea modernizării.

Relaţia duratei de recuperare a investiţiei totale în multe cazuri poate avea învedere multe perioade distincte:

- perioada de atingere a parametrilor proiectaţi:

- perioada de exploatare.

În cazul în care parametrii tehnico-economici proiectaţi nu sînt realizaţi

integral la momentul punerii în funcţiune a obiectivului şi este necesar ă o perioadă

de asimilare, durata de recuperare a investiţiilor se prelungeşte. Într-o asemenea

situaţie, durata de recuperare pentru obiectivele noi de investi ţii se calculează

astfel:

B

B B I D

' , cînd perioada de asimilare este de sub 1 an.

B

B B B B

B

I D

)''()'( , cînd perioada de asimilare este

cuprinsă între 1 şi 2 ani.

B΄ şi B˝ reprezintă beneficiul ( profitul ) obţinut în primul şi al 2-lea an al

perioadei de asimilare. Diferenţa B-B΄ şi B-B˝ constituie nerealizări ale

profiturilor proiectate conform devizului.

În cazul obiectivelor de reutilare, modernizare, extindere, cu perioade de

asimilare, durata de recuperare se poate calcula:

00

'

B B

B B

B B

I D

t

, pentru perioade de asimilare de sub 1 an

00

)"()'(

B B

B B B B

B B

I D

t

, pentru perioade de asimilare de 1-2 ani.


24/64

24

Dacă are loc punerea par ţială în funcţiune maio devreme decît termenul

proiectat şi se vor obţine profituri atunci, efectul este scurtarea duratei de

recuperare, datorită unei duble influenţe. Investiţia totală va fi mai mică datorită

reducerii efectului de imobilizare a fondurilor pe durata construcţiei. Pe de altă

parte, profitul total va fi mai mare. Deci calculul duratei de recuperare se modificăastfel:

- în cazul investiţiilor noi:

B

B I D

d t

, unde B = profitul normal;

Bd = profitul obţinut ca urmare a intr ării par ţiale în

funcţiune.

- pentru reutilare şi modernizare:

00 B B

B B

B

I D

d t

Pentru anumite investiţii ( utilaje ) durata de recuperare se stabileşte pe

baza economei realizate la cheltuielile de producţie sau de exploatare după relaţia:

01 ChCh

I D

t

, unde It = investiţia totală;

Ch0 = cheltuieli de producţie înainte de reutilare;

Ch1 = cheltuieli de producţie după reutilare;

Modalităţile de calcul a indicatorilor Durata de recuperare prezentaţianterior s-au referit la variante de investiţii analizate singular. Prezintă importanţă

şi durata de recuperare a investiţiei suplimentare ( considerată în raport cu o

variantă de referinţă ).

12

12

B B

I I D s

, pentru investiţii în construcţii,

sau12

12

ChCh

I I D s

, pentru dotări de utilaje.


25/64

25

În principiu, indicatorul durata de recuperare a investiţiei suplimentare

prezintă un neajuns important: dă indicii doar asupra creşterii raportului efortului/

efecte impuse de toate celelalte variante de referinţă, lăsînd în afar ă varianta

aprecierii a însăţi variantei de referinţă.

3. Analiza variantelor de proiect prin prisma indicatorului durată de

recuperare

a) în situaţia în care volumul şi strucura producţiei în toate variantele sînt

egale se folosesc relaţiile de calcul prezentate mai sus.

P

I D

t r , şi

12

12

B B

I I D s

În primul caz la determinarea raportului toate variantele sînt în situaţie

egală fiecare putînd servi ca termen de compara ţie pentru celălalt.

În cel de-al doilea caz, se compar ă variantele 2 cîte 2, cel puţin una din

variante avînd funcţie de variantă de referinţă.

Această formulă presupune condiţia ca In > In -1, adică varianta cu cel mai

scăzut volum de investiţii luată ca referenţială.

Relaţia duratei de recuperare verifică dacă raportul dintre efortul

suplimentar de investiţii şi efectele financiare suplimentare ale altei variante ar

justifica alegerea ei avînd în vedere faptul că este mai avantajos sub aspectul

rezultatelor financiare decît variantele cu investi ţii mai mici. Prima relaţie de

calcul stabileşte raportul dintre efortul financiar şi rezultatele financiare pentru

fiecare variantă de investiţii. În condiţiile în care avem acelaşi volum de producţie

trebuie preferată varianta care are acest efort minim. Sînt situaţii în care deşi

raportul este minim, varianta nu este cea mai eficientă. Coeficientul de eficienţă a

investiţiilor nu este acelaşi lucru ca şi gradul de rentabilitate a activităţii

productive.Este firesc ca opţiunea pentru o variantă sau alta să nu poată avea loc

numai pe baza duratei de recuperare absolută. S-ar putea conchide că varianta de

investiţii mai mari se justifică economic dacă durata de recuperare suplimentar ă se

încadrează în durata normată.

12

12

B B

I I Dn

; unde Dn = durată normată.


26/64

26

c) în cele mai multe situaţii volumul şi structura producţiei difer ă de la o

variantă la alta. Pentru a se face analiza distinctă a raportului dintre efortul

şi efectul investiţiei este necesar ă eliminarea influenţelor volumului diferit

al producţiei.

În primul rînd trebuie să se aibă în vedere faptul că în relaţia de stabilire aduratei de recuperare se cuprinde şi volumul producţiei pentru că profitul este

produsul dintre cantitatea de producţie obţinută şi profitul unitar. Dacă s-ar opera

cu mărimi unitarepentru eliminarea influenţelor volumului producţiei ar trebui

utilizată investiţia specifică, astfel s-ar ajunge la raportul global de calcul a duratei

de recuperare a investiţiei.

4. Coeficientul de eficienţă economică a investiţiilorÎn privinţa acestui indicator s-a pus problema modului de exprimare şi a

posibilităţii de exprimare în analiza variantelor de investi ţii. Se prezintă sub 3

forme:

- coeficient de eficienţă absolută;

- coeficient de eficienţă relativă;

- coeficient de eficienţă normativă.

Coeficientul de eficienţă absolută se stabileşte ca un raport între beneficii şi

volumul investiţiei pentru un anumit proiect. În scopul analizei pot fi utilizate

două procedee:

a) compararea directă a coeficienţilor luîndu-se în considerare varianta

care are coeficientul de eficienţă economică maximă;

b) compararea coeficientului de eficienţă economică a fiecărei variante cu

un coeficient normativ care exprimă beneficiul minim care trebuie

obţinut de către un anumit proiect.

În această perspectivă sînt admise toate variantele care au coeficientul de

eficienţă economică mai mare sau egal decît coeficientul de eficienţă normativă.

Numai pe baza coeficientului de eficienţă absolută a proiectelor nu poate fi

fundamentată riguros decizia privind cea mai bună variantă de investiţii. Apare

necesitatea examinării comparative a eficacităţii investiţiei suplimentare care se

face cu ajutorul coeficientului de eficienţă relativă a investiţiilor.

N

nn

nnr E

I

B B E

1

1


27/64

27

N

nn

nn E

I

B B

21

21

Acest coeficient de eficienţă relativă nu are o semnificaţie proprie, ci doar

una complementar ă, aceea de caracterizare directă a eficienţei sporului deinvestiţii solicitat pentru realizarea unei variante de investiţii.

Utilizarea indicatorului coeficient de eficienţă relativă necesită o anumită

succesiune a calculului:

- ordonarea variantelor în succesiune crescîndă a investiţiilor indiferent de

volumul beneficiului corespunzător fiecărei variante; în acest mod se poate

constata dacă există variante mai bune de proiect, adică cu beneficii mari

la investiţii mici f ăr ă a mai calcula coeficientul de eficienţă relativă;

- calcularea coeficientului de eficienţă relativă prin compararea variantelor

de proiect 2 cîte 2.; cele care au coeficientul de eficien ţă relativă mai mare

sau egal cu coeficientul de eficienţă normativă sînt eliminate din analiză;

- pentru variantele r ămase în studiu se recalculează coeficientul de eficienţă

relativă şi se compar ă din nou cu coeficientul de eficienţă normativă, apoi

sînt selectate doar acele variante care au o creştere a beneficiului cel puţin

egală cu coeficientul de eficienţă normativă.

5. Viteza de recuperare a investiţiilor

În literatura de specialitate anumiţi autori au propus utilizarea indicatorului

viteză de recuperare a investiţiilor. Argumentul este acela că indiferent de forma

exprimării sale durata de recuperare nu reflectă nivelul de eficienţă economică pe

toată durata de funcţionare a obiectivului.

Folosind indicatorul specificat este posibilă cunoaşterea efectelor investiţiilor

pe toată durata sa de viaţă.

mmr

NF R

B

I

B I

D

DV ,

unde: VR = viteză de recuperare;

D NF = durată normată de funcţionare;

DR = durată de recuperare;I = investiţia,


28/64

28

Am = amortisment ( amortizare anuală ).

Această relaţie arată de cîte ori se poate recupera o investi ţie pe parcursul

duratei sale de viaţă.

6. Randamentul economic al investiţiilor

Acest indicator are un caracter mai complex deoarece se refer ă la procesul

investiţional în ansamblu începînd cu efectuarea primelor cheltuieli de proiectare

şi pînă la scoaterea din funcţiune a obiectivului ca urmare a uzurii sale fizice.

Poate fi exprimat prin următoare reprezentare grafică:

Fig. 1

Q = volumul producţiei;C = costurile de exploatare;

I = investiţia.

Curba I ( a investiţiei ) este crescătoare deoarece cheltuiala de investiţii

creşte pe măsura apropierii lucr ărilor de momentul punerii în funcţiune. În

principiu, în prima parte a dratei de funcţionare , obiectivul realizează o producţiesub parametrii proiectaţi, apoi urmează o perioadă lungă cu o producţie relativ

IS2 S3

S1

C

Q

d 0 P T D DF

Valoare

Timp


29/64

29

constantă, după care descreşte. Punctul P reprezintă perioada de atingere a

parametrilor proiectaţi, T este durata de recuperare ( optimă ) a investiţiei, DF

reprezintă durata fizică de funcţionare, D este durata eficientă ( economic ) de

funcţionare a obiectivului situată la intersecţia curbei producţiei cu cea a

cheltuielilor. În mod normal, obiectivul ar trebui scos din func ţiune la momentulD. Randamentul este în acest caz un raport între valoarea beneficiilor obţinute

după expirarea duratei de recuperare şi valoarea investiţiilor.

1

3

S

S R ,

Ştiind că S2 + S3 este valoarea globală a beneficiului, rezultă că:

1

232

S

S S S R

dar, S2 = S1 rezultă că 11

32

S

S S R

Randamentul economic al investiţiilor se poate exprima funcţie de

beneficiile nete sau totale. Semnificaţia economică a randamentului investiţiilor

este aceea că el exprimă volumul beneficiilor totale obţinute pe durata de viaţă a

unui obiectiv după recuperarea fondurilor cheltuite.

În ipoteza în care beneficiile sînt constante pe toată durata de viaţă, durata

economică se întinde pînă la expirarea duratei fizice a obiectivului.


30/64

30

Fig. 2

Q = constant;

C = constant.

2

3

1

3 S S R , iar 1

)(

T

D

BT

BT D R

E

Atunci cînd volumul producţiei şi costul acesteia sînt constante,

randamentul economic depinde numai de raportul dintre durata eficientă ( egală cu

durata totală de funcţionare ) şi termenul de recuperare a investiţiei.

Randamentul economic al investiţiei este cu atît mai mare cu cît durata de

recuperare este mai lungă şi termenul de recuperare este mai scurt. Randamentul

economic poate fi compact de la o durata la alta indiferent de activitatea unui

obiectiv de investiţii pentru că acesta nu constituie un indicator de volum.

2.3 Actualizarea în calculele de investiţii

În calculele de eficienţă economică, se compar ă de regulă, mărimea

profiturilor ce se scontează a fi obţinute cu fondurile de investiţii necesare.

Pînă acum, nu s-a ţ inut seama că fondurile de investiţii se ccheltuie într-o

perioadă iar fluxurile de venituri se obţin în altă perioadă. Mai mult, în modnormal, fondurile pentru investiţii se cheltuie într-o perioadă scurtă ( 2-3 ani

D0

S1

S2 S3

T DF = De

S2 = S1


31/64

31

pentru proiectele de mare anvergur ă ), în timp ce fluxurile de venituri se obţin

într-o perioadă relativ lungă ( 15 – 20 ani la echipamente, 60 – 80 ani la clădiri,

perioadă nelimitată pentru terenuri sau 99 de ani pentru concesiuni ).

Rezultă de aici că nu este logic să se compare eforturile f ăcute în prezent

cu efecte ce vor fi obţinute în viitor f ăr ă nici un corectiv. În timp, modificările de preţuri şi deprecierea monetar ă acţionează asupra investiţiilor ca şi cheltuiala

iniţială ( renunţarea la o utilitate care se poate procura în prezent în schimbul unei

utilităţi de consum viitoare sporite ), cît şi ca rezultate ( încasări sau beneficii ) din

care să se recupereze cheltuiala iniţială şi să se obţină un venit net sau goodwill.

Raportul efort – efect în timp

Fig. 3

În care, Mipi = momentul începerii procesului investiţional ( al deciziei de

a proiecta investiţia );

Mîc = momentul începerii construcţiei obiectivului;

Mipe = momentul începerii procesului de exploatare;

Mst = momentul scoaterii din funcţiune a obiectivului;

Dp = durata proiectării,

Dc = durata construcţiei ( execuţiei ).

Ci

Mipi

d p

Mîc Mipe

Vn

V b

Ca

Mst

timp

decizie

Proces de exploatare

dVenituri das de


32/64

32

Das = durata de asimilare a parametrilor tehnico – economici

proiectaţi:

De = durata de exploatare a obiectivului;

Ci = cheltuieli de investiţie ,

Ce = cheltuieli de exploatare;Vb = venituri brute ( incasări );

Vn = venituri nete;

Rezultă evident din această figur ă că efectele investiţiilor trebie aduse în

prezent ( în principiu la data punerii în funcţiune ) pentru a fi comparabile cu

eforturile. Altfel, calculele de eficienţă economică a investiţiilor nu au relevanţă

( semnificaţie ).

2.4 Momentele actualizării în calculele de investiţii

În general, opiniile exprimate în literatura de specialitate românească

converg către faptul că actualizarea se efectuează în următoarele momente:

- luarea deciziei;

- începerea construcţiei obiectivului;

- punerea în funcţiune a obiectivului;- scoaterea din funcţiune a obiectivului.

Schematic, tehnica de actualizare în diferite etape investiţionale poate fi

reprezentată astfel:


33/64

33

Fig. 4

Numerele de pe săgeţile indicatoare arată cîţi ani trebuie întoarse în timp

efectele cît şi eforturile pentru a le face comparabile în momentul luării

deciziei.

a) actualizarea la momentul luării deciziei poate fi efectuată după formulele:

- pentru cheltuielile de capital ( sau de investiţie )

H= -1 -2 -3 -4 -5 -6 -7 -8 -9

-1 -2 -3 -4 -5 -6 -7

+2 +1 -1 -2 -3 -4 -5

Mst

Momentul punerii înfunc iune

Momentulînceperiiconstr.

Momentulluării h=deciziei

H =

eforturi efecte

9

8

7

6

5

4

3


34/64

34

t m

mhh

hact

a I I

1 )1(

1, unde m = momentul luării deciziei;

unde: t = durata de construcţie a obiectivului;

Ih = investiţia anuală;

a = rata ( coeficient ) de actualizare;h = numărul de ani.

Pînă la punerea în funcţiune, m reprezintă timpul care se scurge de la

luarea deciziei de proiectare pînă la începerea construcţiei obiectivului.

- pentru beneficiu sau profit, se foloseşte următoarea formulă:

n s

shh

hact

a B B

)1(1 ,

unde:

s = suma anilor care au trecut între momentul lu ării decizieişi cel al

începerii funcţionării obiectivului;

n = durata de funcţionare a obiectivului.

b) actualizarea la momentul începerii construcţiei obiectivului ( cuprinde şi

faza de proiectare )

Are o importanţă deosebită pentru calculul anumitor indicatori, ca de exemplu

costuri unitare actualizate. Actualizarea la acest moment presupune atît scăderea

investiţiilor, cît şi a beneficiilor, diminuarea respectivă fiind invers propor ţională

cu nivelul coeficientului de actualizare ales şi cu durata de timp consumată pînă la

cheltuirea integrală a fondurilor sau obţinerii efectelor.

Generalizînd, la momentul începerii construcţiei obiectivului, formulele de

actualizare a investiţiei şi a beneficiului devin:

d

hh

hact

a I I

1 )1(

1, unde h = anul efectuării investiţiei;

d = durata de construcţie,

n = durata de funcţionare a obiectivului.


35/64

35

n

d hh

hact

a B B

1 )1(

1

c) cel mai frecvent utilizat în literatura de specialitate este actualizarea la

momentul punerii în funcţiune. În cazul respectiv, investi ţia va creşte propor ţional cu mărimea coeficientului de acumulare şi numărul de ani de

imobilizare, iar volumul profitului actualizat va fi invesr propor ţional cu

aceste 2 mărimi.Formula de compunere a investiţiei este similar ă cu cea

folosită în calculul imobilizării absolute. Iar pentru efecte se foloseşte o

formulă de actualizare căreia îi corespund următoarele două situaţii:

- cînd efectele sînt egale în fiecare an pe durata de funcţionare a obiectivului

se foloseşte formula următoare:

n

h

hact

aa

a B B

)1(

1)1(

- cînd efectele nu sînt egale în fiecare an se actualizează separat potrivit

expresiei:

n

hh

hact

a

B B

1 )1( , unde h = anul obţinerii beneficiului şi

se notează în ordine începînd cu anul punerii în funcţiune.

d) actualizarea la momentul scoaterii din funcţiune

Porneşte de la conţinutul şi principiile care stau la creşterii economice.

Astfel, se impne atît investiţiei cît şi efectelor o anumită creştere;

comparaţia între eforturi şi efecte ajustate f ăcîndu-se la expirarea

duratei de viaţă a obiectivului. În acest caz, se consider ă că efectele ar

fi reinvestite imediat ce se obţin. Creşterea este direct propor ţională

cu coeficientul de actualizare şi cu numărul de ani care se scurge între

momentul realizări efortului şi cel al obţinerii efectului.


36/64

36

Fig. 5

Din figur ă se observă faptul că la actualizarea eforturilor puterea

factorului de creştere este formată din diferenţa între durata care se

scurge de la începerea construcţiei obiectivului pînă la scoaterea lui

din funcţiune. În ce priveşte efectele, puterea factorului de creştere ia

în considerare durata de funcţionare şi anul de începere a acesteia. Se

folosesc următoarele formule:

h p

h

h phact a I I

1

)1(

MA

I1

I2B1

B2 B3 B4Mîc

+1 +2

Mîf

+3 +4 +5 +6 +7

+1 +2 +3 +4 +5

Ani între începereaconstrucţiei şi punerea înfuncţiune Durata de funcţionare


37/64

37

n

h

hnhact a B B

1

)1(

unde,

p = durata dintre momentul începerii construcţiei obiectivului şimomentul scoaterii din funcţiune;

h = anul investirii în cazul efortului sau Iact şi al obţinerii efectului în

cazul Bact.

n = durata de viaţă a obiectivului.

Rezumat

Teoria economică tratează problema investiţiilor ca o alocare de resurseîntre prezent şi viitor, sau mai bine spus între producţia de bunuri de consum şi

producţia bunurilor de capital. Indicatori ai modului de exprimare, indicatori

naturali: capacitatea de producţie în expresie fizică, suprafaţa, gradul şi modul de

utilizare a acestuia, durata de realizare şi cea de exploatare, consumurile totale şi

specifice de materii prime, materiale, combustibil, număr personal.

Indicatori de bază: volumul investiţiilor, durata de executare a lucr ărilor de

investiţii, durata de funcţionare a obiectivului de investiţii, termenul de recuperare,

coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor.

Indicatori suplimentari: grad de prelucrare a materiilor prime, grad de

automatizare.

Indicatori ai gradului de sistematizare şi reflectare.

Efectul economic al imobilizării fondurilor de investiţii în perioada de

construcţie ( Et ) cuprinde: volumul de active circulante aferent capacităţii de

producţie a obiectivului; alte elemente în care să se evidenţieze: pierderea de venit

net în perioada de construcţie, volumul amortizării activelor fixe dezafectate în

vederea investiţiilor, volumul pierderilor din ocuparea terenului cu destinaţie

productivă.

În ceea ce priveşte mărimea investiţiilor directe se ridică unele probleme

legate de sfera de cuprindere a lor, în cazul investiţiilor integrate sau neintegrate.

O altă problemă este cea legată de preţurile de evaluare. De regulă, asemenea

investiţii nu sînt necesare.

1. Volumul investitiei concretizeaza efortul investitional, si este

principalul indicator.


38/64

38

2. Durata de realizare. Cuprinde: perioada de proiectare; perioada

deschiderii lucr ării de investiţie; perioada de execuţie a lucr ărilor de construcţii-

montaj, perioada de recepţie preliminar ă şi pentru punerea în funcţiune;

În sens restrîns durata de realizare a investi ţiei se refer ă îndeosebi la perioada

dintre momentul începerii lucr ărilor de organizare pe şantier şi cel al punerii înfuncţiune. calculul imobilizărilor de fonduri în perioada de construcţie ca urmare a

influenţei factorului timp;

3. Capacitatea de producţie ( Cp ). Este indicatorul de efort direct al

investiţiilor exprimînd potenţialul maxim de producţie al unui obiectiv în unităţi

fizice sau valorice. Capacitatea de producţie trebuie să se refere în toate variantele

care se compar ă la aceeaşi perioadă de timp. la un volum dat de investiţii să se

asigure un spor maxim de capacitate productivă ;În ceea ce priveşte primul aspect accepţiunea capacitate de producţie este

una mai generală ca efect al realizării unor investiţii şi care se apropie de

conceptul de dimensiune a obiectivului.

La cel de-al doilea aspect problema este şi mai dificilă pentru că între

volumul alocat de investiţii mărimea capacităţii de producţie, investiţia specifică,

costurile viitoare şi profitul se manifestă interdependenţă greu de explicat.

termenul ( durata ) de recuperare; coeficientul de eficienţă economică,

randamentul ( sau rata de rentabilitate a investiţiei ); viteza de recuperare a

investiţiei;

1. Investiţia specifică exprimă volumul investiţiilor care revine pe

unitatea de capacitate de producţie sau unitate de produs.

În literatura de specialitare se exprimă opinia potrivit căreia în calculul

investiţiei specifice nu trebuie luat volumul investiţiei ci doar sporul de active fixe

pe unitatea de creştere a producţie în perioada respectivă.

2. Durata de recuperare ( termenul de recuperare )

În principiu, durata de recuperare se calculează ca un raport între investi ţia totală

şi Venitul net anual sau sporul de venit net anual dac este vorba de modernizări şi

reutilări. În realitate, nu se poate recurge la un singur criteriu pentru aprecierea

unei variante de investiţii. sursa de recuperare a investi ţiei;

Au fost sugerate mai multe baze de calcul pentru durata de recuperare:

venitul naţional şi economia la cheltuielile de producţie.


39/64

39

Amortizarea se include în costul anual de producţie, iar ca sursă de

finanţare este destinată investiţiei de înlocuire.

În cazul în care parametrii tehnico-economici proiectaţi nu sînt realizaţi

integral la momentul punerii în funcţiune a obiectivului şi este necesar ă o perioadă

de asimilare, durata de recuperare a investiţiilor se prelungeşte.

3. Analiza variantelor de proiect prin prisma indicatorului durată de

recuperare

În primul rînd trebuie să se aibă în vedere faptul că în relaţia de stabilire a

duratei de recuperare se cuprinde şi volumul producţiei pentru că profitul este

produsul dintre cantitatea de producţie obţinută şi profitul unitar.

4. Coeficientul de eficienţă economică a investiţiilorÎn privinţa acestui indicator s-a pus problema modului de exprimare şi a

posibilităţii de exprimare în analiza variantelor de investiţii. coeficient de eficienţă

absolută; coeficient de eficienţă relativă; coeficient de eficienţă normativă.

5. Viteza de recuperare a investiţiilor

În literatura de specialitate anumiţi autori au propus utilizarea indicatorului viteză

de recuperare a investiţiilor. Argumentul este acela că indiferent de forma

exprimării sale durata de recuperare nu reflectă nivelul de eficienţă economică pe

toată durata de funcţionare a obiectivului.

Randamentul economic poate fi compact de la o durata la alta indiferent de

activitatea unui obiectiv de investiţii pentru că acesta nu constituie un indicator de

volum.

Actualizarea în calculele de investiţii

În calculele de eficienţă economică, se compar ă de regulă, mărimea profiturilor ce

se scontează a fi obţinute cu fondurile de investiţii necesare.

Momentele actualizării în calculele de investiţii

În general, opiniile exprimate în literatura de specialitate românească converg

către faptul că actualizarea se efectuează în următoarele momente:

pentru cheltuielile de capital ( sau de investiţie )

Pînă la punerea în funcţiune, m reprezintă timpul care se scurge de la

luarea deciziei de proiectare pînă la începerea construcţiei obiectivului.


40/64

40

3. Decizia de investiţii

3.1 Etapele deciziei de investiţii

Managementul trebuie să îndeplinească două condiţii esenţiale înscopul realizării obiectivului de maximizare a valorii de piaţă a firmei:

a) utilizarea resurselor existente într-o manier ă optimală;

b) condiţia oportunităţii creşterii sau diminuării activelor

întreprinderii.

A doua condiţie reprezintă o decizie complexă denumită de unii

autori proces investiţional, iar de către alţii programare a investiţiilor.În

literatura de specialitate anglo-saxonă termenul unanim acceptat este cel de

bugetizare a capitalului ( capital budgeting ).

Bugetarea capitalului constă într-un proces de programare a

cheltuielilor pentru care efectele se estimează a fi obţinute pe o perioadă mai

mare de 1 an. Acest proces constituie din punct de vedere teoretic o aplicare

a principiului teoriei neoclasice potrivit căruia o firmă trebuie să cheltuie

resurse pînă la punctul în care venitul marginal este egal cu costul marginal.

În cazul investiţiei decizia are în vedere rata de randament a

capitalului investit şi costul marginal al acestuia. Practic, problema este

complicată de următorii factori:

- profilul multiprodus al întreprinderii moderne:

- existenţa mai multor pieţe;

- existenţa mai multor pieţe financiare şi a mai multor rate ale dobînzii.

Datorită acestor factori decizia de investiţii constituie, în special, o

problemă de opţiune între alternative ( proiecte concurente, surse de finanţare,

concurente şi multiple ). Cîteva repere vor clarifica semnificaţia deciziei de

investiţii:

1) investiţia constituie pe termen lung suportul creşterii şi supravieţuirea

firmei. Chiar şi simpla menţinere a nivelului actual de activităţi necesită

investiţii de înlocuire a echipamentelor vechi, uzate moral şi fizic, cu

altele noi.

2) investiţia consumă o parte substanţială a resurselor financiare,

materiale, umane a întreprinderii;


41/64

41

3) decizia de investiţii implică pentru o durată de timp medie sau lungă şi

cel mai frecvent de o manier ă ireversibilă resursele întreprinderii.

Teoria financiar ă din ultimele două decenii a elaborat un model coerent

pentru dezinvestiţii incluzînd nu doar lichidări de active fixe care au

îndeplinit durata fizică, ci şi scoaterea din funcţiune înainte de termenstabilite pe baze justificate economic. Toate obiectivele au o durată de viaţă

optimă, după care profitul nu mai creşte, ci se diminuează. S-ar putea ca în

anumite circumstanţe să fie rentabilă oprirea din funcţiune a unui obiectiv,

vînzarea sa pe componente decît menţinerea sa în funcţiune. Ireversibilitatea,

deci, constituie o chestiune relativă, iar proiecţia efectelor economice ale

capitalului investit trebuie să aibă în vedere ca permanentă alternativă

întreruperea activităţii obiectivului.Unele investiţii ofer ă încă de la început o mai mare flexibilitate

procesului de recuperare a cheltuielilor de capital.

4) decizia de investiţii este influenţată de consideraţia mediului financiar

relativ la întreprindere. Dezvoltarea firmei nu este un proces autonom,

deoarece în marea majoritate a cazurilor intervin variabile exogene: accesul

pe piaţa de capital, posibilitatea de angajare a creditului bancar, creşterea

capitalului propriu prin emisiune de ac ţiuni, evoluţia mediului economic,

politic, fiscal, monetar.

Evident, nu orice decizie de investiţii are o amplitudine deosebită, trebuie

să judecăm raportul între patrimoniul net sau/ şi valoarea activului total şi

volumul de fonduri total solicitat de un anumit proiect.

Atît timp cît structura financiar ă a firmei nu este sensibil modificată,

importanţa proiectului de investiţii este relativă iar riscurile asumate sînt

reduse. De exemplu, investiţia de înlocuire nu necesită un proces decizional

laborios.

5) complexitatea deciziei de investiţii ţine de amploarea fluxurilor

informaţionale necesare. De regulă, în elaborarea unui proiect de

modernizare, extindere sau investiţii strategice, sînt necesare studii

aprofundate în următoarele domenii: marketing ( studii de piaţă, de motivaţie,

a produselor ), apoi producţia ( specificaţii privind produsul şi procedee de

fabricaţie, alegerea echipamentelor, analiza costurilor ), financiar ( analiza

necesarului de finanţat, estimarea contribuţiei proiectului la realizarea

fluxului de lichidităţi globale, analiza fiecărei surse de finanţare, evaluarea


42/64

42

criteriilor financiare ), managementul resurselor umane determină necesarul

previzibil de personal în scopul punerii/ funcţionării obiectivului, structura pe

calificări, necesitatea de formare şi perfecţionare a personalului, cadrul

juridic şi fiscal ). Pe de altă parte, complexitatea deciziei de investiţii priveşte

necesitatea aplicării unor concepte ale teoriei financiare precum: costulcapitalurilor permanente, structura financiar ă, politica optimală a

dividendului, evaluarea firmei, etc. Decizia de investi ţii se elaborează în

contextul strategic al întreprinderii ceea ce determină luarea în considerare a

proiectelor care vor influenţa favorabil valoarea de piaţă a întreprinderii. Se

consider ă că un proiect de investiţii este de la început acceptabil dacă adaugă

o anumită mărime la valoarea de piaţă a întreprinderii, deci dacă potenţează

randamentul capitalului global investit, pe de o parte, şi dividendele sperate ase obţine în viitor, pe de alta.

Esenţială este abordarea într-o manier ă tridimensională a deciziei de

investiţii: dimensiunea investiţiei, strategică, financiar ă.

a) dimensiunea investiţiei prezintă următoarele aspecte:

1) gruparea tuturor dosarelor de proiecte pe care întreprinderea

le-a stabilit pe termen mediu: formularea proiectelor,

estimarea primar ă a fluxului de lichidităţi;

2) evaluarea individuală a proiectelor prevede calcularea valorii

nete actuale, indicele de profitabilitate, durata de rambursare

actualizată, anuitate echivalentă, rata de rentabilitate

financiar ă sau internă, şi rata de rentabilitate globală.

3) luarea în considerare a riscului care presupune:

- aprecierea riscului ataşat la fiecare proiect;

- adoptarea critetilor de evaluare a riscului.

4) selecţia proiectelor ţinînd seama de diferitele restricţii

( concurenţială, tehnice, financiare ) prin clasament,

programare matematică, prin simulare şi prin aproximări

succesive.

b) dimensiunea strategică are în vedere pe de o parte stabilirea sau

actualizarea strategiei pe termen lung şi mediu, iar pe de altă parte

analiza fiecărui proiect de investiţii comparativ cu această strategie.

Dimensiunea strategică include:


43/64

43

1) stabilirea obiectivelor generale ale întreprinderii şi a

mijloacelor de realizare sau politicilor care să pună în

funcţiune angrenajul întreprinderii în scopul îndeplinirii

misiunii: structura formală, sistemul de gestiune, sistemul şi

stilul de conducere, programele pe domenii.2) alegerea definitivă a proiectelor de investiţii

Date post:	05-Jul-2018
Category:	Documents
Upload:	alexandra-moruz
View:	217 times
Download:	0 times

Eficienta Ec a Invest ID IEA an V

Documents